Sistemul administrațieipublice din

Estonia
 Planul:
• Analiza organizatorica si reformelor
administrative
• Organizarea Constituţională
• Analiza relatiilor functionale a APL
 Analiza organizatorica si reformelor
administrative
• Estonia a fost prima ţară din fostul bloc estic care a adoptat o lege
privind autoadministrarea locală în anul 1989. Până în 1993 Estonia
a avut un sistem tranzitoriu al autorităţilor publice locale cu două
niveluri, dar legea menţionată conține primele semne ale
preferinţei politice pentru un sistem cu un singur nivel. Anii `90 nu
au fost foarte reuşiţi sub aspectul consolidării teritoriale. care a
adoptat o lege privind autoadministrarea locală în anul 1989. Tipică
pentru acele timpuri, aspiraţia cetăţenilor la o autonomie locală
mai mare împiedica înfiinţarea municipalităților mai mari. O altă
barieră pentru fuzionările potenţiale a fost cadrul legislativ. Până în
anul 1995 când a fost adoptată legea privind organizarea
administrativ-teritorială, orice fuzionare a municipalităților trebuia
să fie aprobată de către Parlamentul Estoniei (Riigikogu).
• Conform situaţiei din 1 ianuarie 2010 structura administrativă a
Estoniei era formată din 15 regiuni, 227 de municipalități,
inclusiv 33 oraşe, 193 localităţi rurale şi 14 oraşe fără statut de
municipalitate.19 Sistemul Estoniei nu prezintă trăsăturile
specifice unei fragmentări extreme.
• Un sfert din populaţia totală a Estoniei locuieşte în aceste unităţi
administrative locale cu mai puţin de 5000 de locuitori. Cele 15
regiuni nu reprezintă autorităţi locale de nivelul doi, ci mai
degrabă un nivel mai inferior al autorităţilor centrale care
asigură legătura dintre autorităţile locale şi centrale.
 Organizarea Constituţională
• Adunarea Constituantă estoniană, convocată în 1992, a adoptat
forma finală a noii Constituţii la 10 aprilie, iar la 28 iunie acelaşi
an, 91% dintre cetăţenii prezenţi la referendum au aprobat
textul acesteia. La 3 iulie 1992 Constituţia a fost promulgată de
către Consiliul Suprem al Estoniei şi a intrat în vigoare.
• Constituţia Estoniei cuprinde un preambul şi 15 capitole,
însumând 168 de articole[4]. Diviziunea Constituţiei Republicii
Estonia este următoarea: prevederi generale, drepturile şi
libertăţile fundamentale, poporul, Preşedintele Republicii,
Guvernul republicii, legislaţia, bugetul şi finanţele statului,
relaţiile externe şi comerţul internaţional, apărarea naţională
Curtea de Conturi, Cancelarul judiciar, tribunalele,
amendamentele la Constituţie.
 Analiza relatiilor functionale a APL
• Pe parcursul anilor 1989-1993 toate fostele soviete sătești şi
orășenești au primit statutul de unităţi administrative locale din
partea Consiliului Suprem. Pentru a obţine acest statut, localităţile
trebuiau să pregătească un plan de dezvoltare socio-economică
precum şi statutele locale şi să le prezinte unei comisii
parlamentare pentru reformă administrativă, care a evaluat
conformitatea acestora cu cerinţele stabilite anterior.
• O explicaţie a succesului relativ al autonomiei locale în Estonia
constă în prevederile timpurii, bine gândite, ale Constituţiei din
1992, privind auto-administrarea. Astfel, capitolul XIV, „Autorităţile
locale“ prevede garanţii privind: (i) bugetul local independent şi
dreptul la perceperea impozitelor şi impunerea taxelor (para. 157);
(ii) responsabilităţile delegate de stat, care trebuie să fie finanţate
din bugetul de stat.
• Potrivit prevederilor Constituţiei estoniene, poporul îşi exercită
puterea supremă pe calea alegerii de către cetăţeni a Adunării
legislative (Riigikogu) şi prin participarea la referendum.
• Adunarea legislativă se compune din 101 membri, aleşi în cadrul
unor alegeri libere, pe termen de patru ani, prin vot secret, pe
baza principiului proporţionalităţii. Cele mai recente alegeri
parlamentre au avut loc la 5 martie 1995.
• Constituţia Republicii Estonia recunoaşte dreptul
Preşedintelui Republicii de a refuza să promulge o lege,
situaţie în care legea este retrimisă spre o nouă dezbatere
Adunării legislative. Dacă legea este adoptată în aceiaşi
formă, Preşedintele Republicii va trebui fie să o promulge,
fie să se adreseze Curţii Naţionale (Curtea Constituţională),
pentru a aprecia asupra constituţionalităţii sau
neconstituţionalităţii acesteia
• O instituţie specifică Constituţiei Republicii Estonia o constituie
Cancelarul pentru problemele judiciare,  care este un demnitar
independent, având competenţa de a examina dacă actele
adoptate de puterea legiuitoare, cea executivă sau de autorităţile
locale sunt în concordanţă cu prevederile Constituţiei şi ale legilor.
El este numit de Parlament, la propunerea Preşedintelui Republicii.
El are dreptul să analizeze propuneri de modificări ale legilor şi
poate propune iniţierea unor procese împotriva Preşedintelui,
membrilor Parlamentului, membrilor Guvernului sau altor
demnitari.
• Administraţia celor 15 regiuni constituie, o extensie teritorială a
autorităţilor centrale. În general, ele reprezintă interesele statului
la nivel regional şi supraveghează activitatea autorităţilor locale.
Pot fi identificate cinci funcţii specifice ale acestor autorităţi
regionale:
• coordonarea activităţii subdiviziunilor teritoriale ale ministerelor şi
a altor agenţii ale autorităţilor publice centrale;
• dezvoltarea regională şi amenajarea teritoriului;
• supravegherea acţiunilor autorităţilor locale;
• coordonarea acţiunilor în cazul situaţiilor excepţionale;
• coordonarea activităţilor turistice, sportive şi de agrement între
localităţile învecinate.
• In Estonia, administratia centrala numai
supravegheaza legalitatea activitatilor
autoritatilor locale. Se utilizeaza si diverse
forme de cooperare intre administratiile
locale. Autoritatile administratiilor locale pot
decide independent asupra infiintarii unor
institutii comune.
 Concluzie:
• Atât Constituţia, cât şi legislaţia permite autorităţilor locale
să formeze uniuni şi agenţii pentru prestarea comună a
serviciilor. Deşi în acest domeniu există o serie de practici
bune, cooperarea intercomunală nu a luat o amploare mare,
un motiv fiind obstacolele juridice care împiedică autorităţile
locale să devină acţionari la o persoană juridică comună.
Alternativa ar putea consta în faptul că unele servicii cu arii
mai mari de acoperire ar putea fi încredinţate unei singure
autorităţi locale care să acţioneze din numele altora.
Avantajul raţionalizării în acest caz ar putea fi foarte uşor
eclipsat de efectele negative ale monopolului asupra unui
serviciu pe care îl deţine proprietarul legal.
 Bibliografie

• https://www.expertgrup.org/en/biblioteca/item/download/929_7345467c9fff
874e8286cf84e1dab94f
• https://administrare.info/administra%C8%9Bie-public%C4%83/1621-sistemul-
politic-si-administrativ-din-estonia
• https://www.referatele.com/referate/drept/online3/PROIECT-DE-DIPLOMA-ad
mnistratie-publica-referatele-com.php