OLTEANU MIHAI-CĂTĂLIN

SGSHT
Cls a VII-a B
 Poluarea biologica

Definitie şi generalităţi:
Poluarea biologică sau biopoluarea se defineşte ca o modificare a echilibrului
ecologic ca urmare a introducerii accidentale sau deliberate a unor specii de
organisme, animale sau de plante străine într-un alt mediu decât cel originar lor.
(Sursa: WRIGHT)
Prin urmare, termenul de poluare biologică se referă la mutarea organismelor vii
sau nevii din locurile unde au evoluat spre medii noi de viaţă unde lipsa
duşmanilor naturali le permite o dezvoltare explozivă. Aceste organisme, numite
uneori dăunători exotici invazivi ameninţă culturile, padurile şi uneori, chiar
existenţa speciei umane şi a altor specii autohtone.
Poluarea biologică se produce, ca şi celelalte tipuri de poluare din cauza
ctivităţilor umane. Dar, spre deosebire de celelalte forme de poluare, poluanţii
bilogici nu pot fi controlaţi prin reducerea emisiile sau prin emiterea de legi şi
regulamente. Odata importaţi, poluanţii biologici se dezvoltă, se adaptează, se
înmulţesc şi se răspândesc în voia lor, dacă nu se iau măsuri severe şi uneori chiar
costisitoare pentru oprirea lor (Britton, 2004).
 Efecte ale poluării biologice:
Poluarea biologică este asimilată, în general, cu efectele invaziilor biologice (efectele
bioinvaziilor). Biopoluarea poate genera efecte negative la mai multe niveluri de organizare
biologică:
• la nivelul unui organism individual (poluarea biologică internă cu paraziţi sau patogeni);
la nivelul unei populaţii (prin schimbări genetice cum sunt, de exemplu
hibridizările dintre speciile autohtone şi speciile alohtone invezive);
• la nivelul comunităţii sau biocenozei (prin schimbări structurale de tipul dominanţa speciilor
alohtone invezive sau înlocuirea sau eliminarea speciilor native);
• la nivelul habitatelor (prin modificarea condiţiilor fizico-chimice);
• la nivelul ecosistemelor (prin alterarea fluxului material organic sau energetic).
Deasemenea, biopoluarea poate duce la deterioarea ariilor naturale conservate şi poate avea
consecinţe economice negative ca şi efecte asupra sănătăţii umane
Noţiunile de „poluare biologică” sau de „poluant biologic”, descrise de Elliott (2003) , sunt
asociate cu invazia bilogică. S-a dezvoltat apoi conceptul de nivel al biopoluării Pe lângă pagubele
economice majore pe care le generează, poluarea biologică constituie şi o ameninţare la adresa
biodiversităţii întrucât mulţi dintre invadatori se disting prin abilitatea lor de a concura cu
speciile autohtone. Deşi nu se paote spune că toate speciile introduse accidental sunt
dăunătoare, studiile efectuate indicp faptul că cea mai mare parte dintre acestea afectează în
mod negativ regiunea în care au pătruns.
Totodată, dacă în trecut, oceanele, râurile sau lanţurile montane se constituiau în bariere
majore în calea migrării speciilor, acum aceste bariere sunt ca şi inexistente ca urmare a
creşterii numărului de turişti care călătoresc în areale din ce în ce mai îndepărtate. De aceea,
pare îndreptăţită părerea unor specialişti conform căreia poluarea biologică poate cauza mai
multe dispariţii ale speciilor decât poluarea chimică generată de activităţie industriale şi
agriocole. Astfel, din peste 260 de specii de insecte exotice identificate în Japonia, s-a constat
că 74% sunt specii dăunătoare. De exemplu, multe din speciile dăunătoare sunt „importate”
accidental odată cu legumele, fructele sau florile fără rădăcini (FFTC). Realizarea acestui soft a
fost determinată de faptul că în ultimele decenii, numărul şi scara la care se manifestă
invadarea speciilor alohtone a crescut dramatic la scara întrgului glob. Prin comparaţie, numai
8% din speciile autohtone de insecte din Japonia sunt considerate
dăunătoare.

Tipuri de poluanţii biologici ai interioarelor:

Mucegaiul se formează, în general, pe pereţi şi generează spori. Sistemele de aer condiţionat
pot incuba legioneloza, în forma ei cea mai severă ce conduce la pneumonie, respectiv, boala
legionarilor. Toaletele emit mirosuri neplăcute, iar plantele de apartament produc polen,
praf sau spori de mucegai.
Cei mai mulţi dintre ei au un potenţial alergen mare şi pot cauza astm, febra fânului şi alte
boli alergice.
 Poluarea radioactiva

Poluarea reprezintă procesul de degradare a mediului înconjurător.

Pe lângă alte tipuri de poluări, cum ar fi poluarea: naturală, chimică, biologică, fonică, etc,
se numără şi poluarea radioactivă. Radioactivitatea este fenomenul de emisie spontană a
unor radiaţii de către nucleele unor atomi.
Printre cei care s-au preocupat prin cercetările lor privind radiaţiile şi efectele lor asupra
organismului uman se numără: Bercquerel, Rutherford, Lawrence, Roentgen, Royds, soţii
Curie, s.a.
Substanţele radioactive emit următoarele tipuri de radiatii: α, β, γ.
Radiatiile α sunt nuclee de atomi de heliu dublu ionizaţi. Sunt particule grele cu viteza mare
de deplasare şi putere mare ionizantă, producând luminiscenţa unor substanţe precum şi
acţiuni chimice calorice. Totuşi sunt mai puţin periculoase la iradierea exterioară însă mai
puternice la radierea interioară.
Radiaţiile β sunt compuse din electroni în mişcare având masa mult mai mică, dar viteza
mult mai mare decât particulele α, chiar dacă energia lor este mai mică decât a acestora.
Radiaţiile γ sunt unde electromagnetice ca şi razele X (Roentgen) dar au energii mai mari.
Se propagă foarte rapid cu viteza luminii neavând sarcina electrică, puterea de ionizare este
redusă. Aceste radiaţii însoţesc celelalte radiaţii.
Radioactivitatea poate fi naturală şi artificială.
Radioactivitaea naturală este propietatea unor elemente chimice de a emite spontan radiaţii.
Sursele naturale şi uzuale de radiaţii radioactive sunt:
a. radiatia cosmică formată din protoni, neutroni şi mezomi;
b. minereuri radioactive din sol;
c. raze cosmice care conţin izotopi radioactivi şi pot fi ingerate prin alimente;
d. expunerele medicale (radiografii, tratamente cu raze X, iradieri cu cobalt);
e. radioactivitatea naturală suplimentară determinată de ape radioactive, deşeuri bogate în
substanţe radioactive;
f. emanaţii de radiu din roci.
Radioactivitatea artificială este fenomenul de emisie de radiaţii indusă prin reacţii nucleare.
Reacţia nucleară este procesul prin care are loc interacţia între un nucleu şi o particulă proiectil
(neutron, proton, etc.). Sursele generatoare de radioactivitate artificială (antropogene) sunt:
g. bombele nucleare;
h. experienţele nucleare;
i. reactoarele nucleare;
j. deseurile radioactive produse în urma unor activităţi ale reactoarelor nucleare;
k. accidentele nucleare.
Un exemplu tipic de nerespectare a normelor de exploatare îl constitue cazul Cernobîl (25-26
aprilie 1986, chiar şi recent) soldat cu explozie şi incendiu, care a dus la împrăştierea în mediu a
unei cantităţi mari de radionuclizi. Primele victime au fost pompierii care au participat la
stingerea acestor focare. Produşii de activare cât şi particule ale combustibilului nuclear au ajuns
în atmosferă, unde prin curent de aer s-au depus în toată zona nordică a continentelor.
Cele mai afectate au fost regiunile din Ucraina, Bielarus, Rusia, Norvegia, Finlanda.
Ulterior prin deplasările maselor de aer acestea au ajuns şi în România.
Materia vie fucţioneaza ca factor de control al proceslor chimice atât în scoarţa terestră cât
şi în apă.
Efectele poluării radioactive. Dozimetria radiaţiilor nucleare reprezintă activitatea unei
surse radioactive şi se măsoară prin numărul de dezintegrari pe secundă. Doza de radiaţii
absorbită reprezintă energia transmisă de radiaţii unui kilogram din mediu.
Doza biologică este doza absorbită înmulţită cu efectivitatea biologică. Doza maxima
admisibilă stabilită de Comisia Ştintifică a O.N.U. este de 0.3 rem/săptămănă sau de 3 rem în
3 săptămâni. Doza biologică integrală este doza primită de intregul organism, adică produsul
dintre doza biologică şi masa corpurilor.
Efectele fiziologice ale radiaţiilor depind de:
intensitatea ionizării produse;
intensitatea radiaţiei emise;
-însuşirile absorbante ale organismului.
La vârsta de 60 de ani un om acumulează în medie între 5-10 rem la nivelul mării şi de zece
ori mai mult la altitudini mari.
 Doza in
remi Efect asupra organismului

0-50 Lipsa unor simptome vizibile

50-100 Posibile schimbări în tabloul sangvin , fără tulburări serioase
100-200 Tulburări serioase, indisponibilitate posibilă
200-400 Tulburări şi indisponibilitate sigură, moarte posibilă
400 Doza fatală pentru 50% din indivizi
600 Moarte sigură

Principalele manifestări patologice sunt:

 leziuni cutanate;
 leziuni oculare cu opacifierea cristalinului;
 sterilitate temporară sau definitivă;
 embrionii iradiaţi în primele trei luni de sarcină conduc la malformaţii congenitale;
 copiii iradiaţi ”in utero” manifestă retardare mintală;
 scăderea accentuată a inteligenţei;
 localizari de cancer.
 Poluarea chimică a solului și consecințe ale acesteia
Poluarea cu reziduuri menajere și
animaliere Acest tip de poluare a solului se
datorează acumulării deșeurilor provenite din
activitatea zilnică a populației, precum și din
activități cu profil zootehnic. Cantitatea de
deșeuri rezultate din activități menajere este în
continuă creștere, iar compoziția lor este
extrem de diversă: resturi alimentare,
hârtie, sticlă, materiale plastice,
țesături, cenușă etc. Reziduurile agro-
zootehnice se întâlnesc îndeosebi în mediul
rural, precum și în zonele adiacente
localităților urbane, fiind formate
din dejecțiile animaliere, furaje, paie etc.
Poluarea solului reprezintă
contaminarea acestuia cu substanțe
provenite din deșeuri sau reziduuri
lichide și solide, rezultate din activitățile
antropice (industriale, agro-zootehnice,
menajere), cu efecte nefavorabile
asupra stării de sănătate a
ecosistemelor. Poluarea solului este
consecința evacuării și depozitării
necorespunzătoare a acestor deșeuri sau
reziduuri.
Având în vedere marea diversitate a
surselor, se pot evidenția patru tipuri
principale de poluare chimică a solului:
▶ poluarea cu reziduuri menajere și
animaliere;
▶ poluarea industrială;
▶ poluarea cu substanțe chimice
utilizate în agricultură.
▶ poluarea radioactivă;
 Poluare fizica:

Poluarea fizica este impartiita in 3

categorii: 1) Poluarea fonica(sonora)
 2)Poluarea radioactiva
3)Poluarea termica
 1)Poluarea fonica(sonora)
Sunetul este un fenomen fizic care stimuleaza simtul
auzului.Sunetul s-a integrat in viata noastra cotidiana
incat rareori suntem constienti de toate functiile sale.El
ne ofera momente de distractie cand ascultam o simfonie
sau cantecul pasarilor.Ne permite sa comunicam cu familia
si prietenii nostii prin intermediul vorbirii.Tot sunetul ne
avertizeaza de apropierea unui automobil,ne atrage
atentia atunci cand suna telefonul,cand bate cineva la
usa,cand suna sirena unui vapor.
SURSE DE SUNETE SI ZGOMOTE:

Sursele de poluare sonora sunt foarte numeroase si

diferite
 Acestea sunt:
 -circulatia sau transporturile;
 -industria;
 -constructiile;
 -comertul;
 -copiii in terenurile de joaca
 -terenurile sportive si stadioanele
 -animalele pot tulbura linistea,mai ales noaptea.
 2)Poluarea termica
 Un studiu al Centrului de Control si Prevenire a bolii,efectuat in anul
1994 estimeaza aproximativ 900,000 de oameni bolnavi anual in
Statele Unite ale Americii din cauza unor organisme aflate in apa
potabila,si aproximativ 900 de oameni morti
 Paraziti ca : ,,Giardia Iamblia’’ si ,,Cryptosporidium parvum’’ apar
ocazional in proviziile de apa potabila urbana.Acesti paraziti pot
cauza boala,in special oamenilor care sunt foarte tineri sau foarte
batrani,si in oamenii care sufera deja de alte boli.In 1993 o eruptie
de ,,Cryptosporidium in proviziile de apa din Milwaukee, Wisconsin
imblonavesc mai mult de 400.000 de oameni si omoara mai mult de
100.
 Sursele Poluarii Termice:
 Aceasta poluare apare ca urmare a deversarii in ape a lichidelor calde ce
au servit la racirea instalatiilor industriale sau a centralelor termoelectrice
si atomoelectrice.
 Efecte ecologice:
 la temperaturi ridicate, solubilitatea oxigenului in apa scade
 temperatura ridicata a apei determina accelerarea procesului de
degradare a substantelor organice din apa respectiva, ducand la
dezvoltarea unui numar mare de microorganisme aerobe care duc la
scaderea oxigenului in apa
 apele calde deversate de centralele nucleare au temperaturi de
peste 30°C, si la aceste valori majoritatea organismelor mor
 Apa este des secata din rauri,fluvii,sau ocean pentru folosirea ca
lichid de racire in fabrici sau uzini energetice.Apa este de obicei
inapoiata la sursa mai calda decat atunci cand a fost luata.Chiar
si schimbarile mici de temperatura in apa pot alunga pestii si alte
specii care au fost prezente acolo de la inceput ,si pot atrage
alte specii in locul lor.Poluarea termica poate accelera procesul
biologic in plante si animale sau epuiza nivelul de oxigen din
apa.Rezultatul poate fi moartea pestilor sau a naturii salbatice
aflate in apropierea sursei poluante.
 Poluarea termica poate fi cauzata deasemenea si de taierea de
copaci sau vegetatie care umbresc si racoresc apele curgatoare.
 Ploile acide
Introducere:
“Ploaia acida” cuprinde toate precipitaţiile : ploaie , zăpada , bruma , ceaţă , care conţin acizi
tari , derivaţi din substanţele care poluează atmosfera .
Ploaia acidă este o formă de poluare atât a aerului cât şi a apei în care acizii din aer, produşi de
uzine de producere a energiei electrice şi alte surse, cad pe Pământ în diferite regiuni. Acţiunea
corosivă a ploii acide provoacă pagube incomensurabile mediului inconjurător. Problema începe
cu producerea dioxidului de sulf şi a oxizilor de azot produşi prin arderea combustibilului fosil
(cărbune, gaz natural şi petrol). Dioxidul de sulf şi oxizii de azot reacţionează cu apa, şi alte
substanţe chimice din aer, pentru a forma acidul sulfuric, acidul azotat şi alţi poluanţi. Aceşti acizi
poluanţi ajung până în atmosferă, unde călătoresc sute de kilometri, şi, în cele din urmă, se
întorc pe pământ sub formă de ploaie, zăpadă sau ceaţă.
Urmări ale ploii acide pot fi observate mai ales în estul Americii de Nord, în Europa, în
Japonia, China şi Sud-Estul Asiei. Ploaia acidă îndepărtează substanţele nutritive din pământ,
încetineşte dezvoltarea copacilor şi transformă lacurile într-un mediu care nu poate întreţine
viaţa. În oraşe, acizii poluanţii corodează aproape tot ce intră în contact cu ei, accelerând acest
proces asupra structurilor cum ar fi blocuri şi statui. Acizii în combinaţie cu alte substanţe
chimice formează praful de fum urban care atacă plămânii, cauzând boli şi decedări premature.
Formarea ploii acide
 
Procesul care duce la formarea ploii acide începe cu arderea combustibililor fosili. Arderea este o
reacţie chimică în care oxigenul din aer se combină cu carbon, azot, sulf şi alte elemente chimice din
substanţa care este arsă. Noii compuşi formaţi sunt gaze numite oxizi. Când sulful şi azotul sunt
prezenţi în combustibil, din reacţia lor cu oxigenul rezultă dioxid de sulf şi diferiţi compuşi de oxid de
azot. Oxizii de azot ajung în atmosferă de la mai multe surse, primul loc fiind deţinut de motoarele
vehiculelor.

Uneori acizii poluanţi apar ca particule uscate şi ca gaze care pot atinge solul fără ajutorul apei.
Când aceşti acizi „uscaţi” sunt spălaţi de ploaie, combinându-se cu aceasta, formează o soluţie cu
acţiune mult mai corozivă. Combinaţia dintre ploaie acidă şi acizi uscaţi este cunoscută sub numele de
depunere de acid.
a. Asupra copacilor
 
Ploaia acidă acţionează asupra pădurilor :
• ducând la o scădere perceptibilă a PH-ului solului
• ceaţa acidă cu un PH scăzut acţionează direct (asupra cuticulei frunzei, distrugând-o)
• distruge micorizele ce duc la stoparea creşterii copacilor , deci la distrugerea lor .
Prin îndepărtarea substanţelor nutritive din sol, ploaia acidă încetineşte creşterea plantelor, dar mai
ales a copacilor. De asemenea, atacă copacii intr-un mod mai aparte prin producerea unor găuri în
depozitele de amidon ale frunzelor, rezultând pete moarte, maronii. Dacă se formează mai multe astfel
de pete, un copac îşi pierde abilitatea de a produce hrană prin fotosinteză. De asemenea, organismele
pot infecta copacul prin frunzele rănite. Odată slăbiţi, copacii sunt mai vulnerabili la alţi posibili factori
cum sunt infestarea cu insecte, temperaturi scăzute sau secetă.
 
b. Asupra suprafeţelor de apă

Ploaia acidă cade, de asemenea, şi în râuri, lacuri si mlaştini. Acolo unde este zăpadă iarna,
apele locale cresc dintr-o dată mai acidice în momentul în care zăpada se topeşte
primăvara.. Marea majoritate a apelor naturale sunt aproape de neutrul chimic, nici
acidice, nici alkaline: pH-ul lor este undeva între 6 şi 8. În Munţii Adirondack din SUA, o
pătrime din lacuri şi iazuri sunt acidice, şi multe dintre ele şi-au pierdut deja peştii. Toate
râurile majore ale Norvegiei au fost scuturate de ploaia acidă, reducând drastic populaţia
de somon şi păstrăv.

c. Asupra structurilor construite de om

 Ploaia acidă şi depoziţia de acid „uscat” strică clădiri, statui, automobile şi alte structuri
obţinute din piatră, metal sau orice alt material expus pentru o perioadă îndelungată de
timp la capriciile vremii. Paguba corozivă poate fi foarte scumpă, iar în oraşele cu clădiri
istorice, tragică. Atat Parthenon-ul din Atena, Grecia, cat si Taj Mahal-ul din Agra, India se
deterioreaza datorita polii acide.
 
 Îngrășămintele, surse potențiale de poluare a apei și
a solului

Îngrăşămintele sunt amestecuri de substanţe simple sau compuse, de natură organică și/sau
minerală, care se aplică sub formă lichidă, semifluidă sau solidă în sol, la suprafaţă, sau foliar
în scopul sporirii fertilităţii solului şi a producţiei vegetale. Din punct de vedere al originii,
îngrăşămintele se clasifică:
Chimice (având în componență azot, fosfor, potasiu, microelemente);
Produse industriale anorganice/ organice (urea şi derivaţii ei);
Organice naturale (care provin din sectorul zootehnic);
Organice vegetale (care provin de la plante verzi: lupin, mazariche, latir, sulfina);
Bacteriene (nitragin, azotobacterin, fosfobacterin).
Utilizarea îngrăşămintelor poate avea impact negative asupra solului dacă nu se ţinând seama
de:
Proprietățile solului;
Gradul lui de aprovizionare cu elemente nutritive;
Necesarul de nutrienţi al plantelor şi recoltele prognozate.
Îngrăşămintele minerale au o concentraţie mare în nutrienţi şi posibilităţi multiple de
combinare. Se pot produce sub diferite forme, sunt manipulate cu uşurinţă iar administrarea
lor se face mecanizat, cu mare precizie. Se recomandă numai folosirea îngrăşămintelor
omologate în România.
Îngrăşămintele minerale, cu precădere cele cu azot au capacitatea de a putea asigura aproape
în totalitate cantitatea de nutrienţii necesari plantelor într-o formă care să le permită
absorbţia lor directă. Aceste avantaje favorizează utilizarea lor cu preferinţă în detrimentul
îngrăşămintelor organice, a căror manipulare şi administrare este mai dificilă şi mai
costisitoare. Un alt avantaj important al îngrăşămintelor minerale este acela că permit
asocierea lor cu îngrăşăminte organice sau îngrăşăminte verzi. Disiparea nutrienţilor aplicaţi în
sol în alte compartimente ale mediului (în mod special în mediul acvatic) depinde de
solubilitatea fiecărui tip de îngrăşământ utilizat. Astfel, în marea lor majoritate, îngrăşămintele
chimice cu azot sunt solubile aproape în totalitate în apa din sol, ceea ce creează posibilitatea
pierderilor de nitraţi în anumite circumstanţe şi concentrarea lor în timp în apele subterane şi
de suprafaţa. Fosfaţii prezintă solubilitate mult mai redusă, acumulându-se în fracţiunea
minerală coloidală a solului în care sunt reversibil adsorbiţi. Cantitatea de fosfaţi dizolvată de
apa din sol este în mare parte absorbită de către rădăcinile plantelor, restul fiind antrenată
prin mişcarea apei în straturile mai profunde ale solului. Cunoscând aceste particularităţi se
poate aprecia că: riscul de poluare a apelor subterane cu fosfaţi este foarte limitat, cu excepţia
situaţiei în care îngrăşămintele de acest tip sunt utilizate necorespunzător pe soluri nisipoase,
foarte permeabile, care permit trecerea particulelor de îngrăşăminte fără a le adsoarbi.
Îngrăşămintele organice cu un raport C/N scăzut (30), cum sunt dejecţiile cu aşternut de paie,
sunt mineralizate mai lent, în funcţie de tipul substanţelor hidrocarbonatate, care pot fi mai
mult sau mai puţin degradabile, şi de natura dejecţiilor
. Transformarea în sol a îngrăşămintelor cu azot, cu trecerea azotului dintr-o formă chimică
într-alta, se poate solda de cele mai multe ori cu pierderi de azot mineral asimilabil şi cu
modificări de reacţie a solului de natură să reducă eficienţa acestor îngrăşăminte. Datorită
stabilităţii reduse a compuşilor solubili cu azot în sol, o parte însemnată a azotului aplicat în
exces faţă de nevoile plantelor nu poate fi asimilat de plante şi este expus pierderii din sol, pe
care îl poluează. Riscul de poluare este legat, în principal, de compuşii de oxidare ai azotului.
Când nu sunt aplicaţi ca săruri ale acidului azotic, nitraţii şi nitriţii rezultă prin oxidarea
biologică a formei cationice relativ imobilă NH4+ într-o formă anionică mai mobilă NO3- ,
respectiv trecerea compuşilor cu azot din formele reduse ale azotului în formele oxidate,
proces cunoscut în literatura de specialitate sub numele de proces de nitrificare. Acest proces
este mediat de către microorganismele specializate chemotrofe din genurile Nitrosomonas şi
Nitrobacter. Nitraţii şi nitriţii având sarcină negativă nu pot fi adsorbiţi de complexul coloidal
al solului şi rămân în soluţia solului de unde, o parte sunt absorbiţi sau metabolizaţi în plantele
superioare sau în biomasa microorganismelor, iar o altă parte sunt antrenaţi cu apă în
profunzimea solului prin procesul de levigare (spălare).
Îngrăşămintele care conţin azotul sub formă nitrică sunt:
Azotatul de calciu cu 15,5 % N şi 36 % Ca;
Azotatul de sodiu cu 16,4 % N şi 27 % Na;
Azotatul de potasiu cu 13,7 % N şi 46,5 % K2O.
Ele sunt îngrăşăminte foarte solubile în apă, iar umiditatea relativă critică determinată la 30 0C
este de 46.7% la azotatul de calciu, 72,4 % la azotatul de sodiu şi 87,5 % la azotatul de potasiu.
Cel mai higroscopic este azotatul de calciu, iar cel mai puţin higroscopic este azotatul de
potasiu.
Pentru realizarea analizei de nitraţi şi nitriţi din sol, s-au recoltat probe de sol din 12 puncte
învecinate râului Bârzava. Tabelul 1 conține compoziţia chimică a probelor de sol (aprilie 2014).

Tabelul 1
Nitrați
Nr.crt. Profilul Adâncimea (ppm) Nitriți (ppm)

1 Staţie de pompare 0-30 11,26 2,47

2 Banloc-Livezile 30-60 15,38 0,0
3 60-90 13,61 0,0
4 0-30 9,09 0,0
5 Orezărie -Partoş 30-60 11,04 1,01
6 60-90 10,36 0,0
7 0-30 6,34 0,71
8 Pod- canal, Denta 30-60 10,67 2,80
9 60-90 5,90 0,0
10 0-30 0,54 0,0
11 Roviniţa Mare 30-60 1,77 1,77
12 60-90 1,41 1,41

Făcând referire la azotul mineral în literatura de specialitate se afirmă că acesta este reprezentat
de săruri ale amoniului (NH4+), nitratului (NO3- ) şi nitritului (NO2- ). De asemenea el se mai
regăsește şi sub formă gazoasă ca:azot molecular (N = N), monoxid de azot (NO), dioxid de azot
(NO2), protoxid de azot (N2O).