UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ȘI FARMACI “NICOLAE TESTEMIȚANU” DIN REPUBLICA MOLDOVA

Catedra de Management și Psihologie

Boala și durerea.
Aspectele psihologice ale bolii.

A elaborat: Glijin Felicia M2025

Chișinău 2021 Coordonator: Cărăruş Margarita
Cuprins:
1.Difiniție boala și durere.
2.Clasificarea bolii si durerii.
3. După gradul de rapiditate cu care se poate derula evoluția unei boli.
4.Evolutia bolii.
5.Clasificarea finalul bolii.
6. Indicatori ai durerii in lipsa comunicarii verbale
7. Diagnosticarea durerii
8. Factori ce influenteaza intensitatea durerii:
9. Tratarea durerilor acute
10. Tratarea durerilor cronice
11. Aspectele psihologice ale bolii
12. Concepţia holistică (integrativă)-unitatea dintre SOMA şi PSIHIE
13. Componentele stării de bine sunt
14. Pentru a ajunge la “disecarea” stărilor de normalitate
15. Cunoaştere reală a vieţii psihice
16.Concluzie
17.Bibliografie
Boala este o stare particulară a organismului
condiționată de acțiunea nocivă a diverși factori
determinanți din mediu și, caracterizată printr-un
complex de modificări morfologice și funcționale -
locale și generale, cu caracter reactiv și lezional, ce
tulbură regalarea și activitatea la diferite niveluri
funcționale. Prin acestea se realizează limitarea
capacităților de adaptare, respectiv reducerea
capacității de muncă, printr-un proces ce afectează
organismul în ansamblul unității sale biologice și
sociale complexe.

Durerea este o senzație și o experiență senzitivă

și emoțională neplăcută, asociată cu o leziune
tisulară existentă sau potențială, sau descrisă ca o
astfel de leziune.Această definiție implică atât
factori senzitivi cât și emoționali .
 Bolile genetice

Anatomo-clinic Bolile multifactoriale

Clasificarea bolilor

Anatomice Clinice

Boli cu determinism mezologic

Clasificarea bolilor

Anatomic:este printre cele mai vechi criterii. Oglindește confuziile care se fac între starea de boală și proceul patologic.
Ia în considerație fie:
-organul primitiv lezat: boli de stomac, boli ale inimii.
-sistemul predominent afectat: respiratorii, cardiace,ale sistemului nervos.

Clinic:Valoarea clasificărilor este strict limitată la nivelul obiectivelor practice imediate care le-au generat
în funcție de:
Evoluție: acute, subacute și cronice
Gravitate: forme ușoare, moderate, severe.
Elemente de semiologie: eruptive, febrile, anergizante.

Anatomo-clinic:Îmbină caracterul manifestarilor clinice predominante, cu cel al leziunilor anatomopatologice

De exemplu la nivelul Rinichiului se clasifică în Nefropatii glomerulare, Nefropatii tubulointerstițiale
Criteriul pornește de la considerentul că boala este un mod de reacție al organismului cu o anumită structură genetică la variatele condiții de mediu

Bolile genetice:Deși deficitul genetic constituțional este prezent independent de factorii de mediu, unele dintre aceste defecte se manifestă clinic numai în
prezența unor factori de mediu - nepatogeni prin ei înșiși (sunt nenocivi pentru marea majoritate a celoirlalți indivizi)
Bolile ereditare - transmisibile descendenților și Aberațiile cromozomiale - netransmisibile descendenților

Bolile multifactoriale:Categorie la care importanța terenului este majoră. În general sunt implicate caractere codificate de mai multe gene (determinism
poligenic)
Aici se încadrează majoritatea bolilor cu o largă răspândire: bolile psihice (în particular schizofrenia), Poliartrita reumatoidă, Diabetul,
Bornhopneumopatia cronică obstructivă, Boala cardică ischemică.

Boli cu determinism mezologic:Factorul principal patogen este reprezentat de un agent ecologic: fizic, chimic, biologic, psiohosocial (infecții,
traumatisme mecanice, intoxicații.
Și aici terenul imprimă variații cantitative - efectului patogen (doza minimă letală a unui toxic nu provoacă moarte tuturor indiviziulor, în infecții
capacitatea de apărare imună - determinată poligenic, este variabilă între organisme.
După gradul de rapiditate
cu care se poate derula
evoluția unei boli, aceasta
poate fi de formă:

-supra acută (de durată foarte

scurtă, ore): hemoragia
cerebrală sau infarctul

-acută (de durată scurtă, zile):

gripa

-subacută: hepatita B

-cronică: bronșita cronică

Evoluție:

-Debutul fiziopatologic sau perioada de latență - asimilat perioadei de incubație din bolile infecțioase [6]. Are o durată variabilă (secunde -
otrăvuri, traumatisme puternice, zile sau săptămâni - bolile infecțioase, ani - radiațiile ionizante) și, începe odată cu momentul acțiunii
agentului patogen dureând până când apar primele simptome. În general perioada este liberă de simptome.

Debutul clinic sau perioada prodromală - este cuprins în intervalul dintre primele semne manifeste de boală și apariția tuturor
manifestărilor caracteristice bolii respective. Durează - uzual - puțin.
Perioada de stare este variabilă ca durată:
Începe odată cu apariția manifestărilor caracteristice bolii finalizându-se la începutul declinului lor
Atât reactivitatea individuală cât și terenul, contribuie în mod fundamental la modularea tabloului patologic al acestei perioade
Finalul bolii poate să fie:

Însănătoșirea:
Reprezintă restabilirea echilibrului funcțional adaptativ al organismului. Este precedată de Perioada de convalescență - asimilată perioadei de
defervescență din bolile infecțioase.
Însănătoșirea nu reprezintă însă inversul îmbolnăvirii și nici revenirea la starea anterioară, deoarece etapa (din punct de vedere biologic)
parcursă, se materializează prin transformări ale reactivității organismului, respectiv stă la baza unui nou teren.
Vindecarea poate fi fără ("restitutio ad integrum") sau cu sechele - în speță cu persistența unor vicii, leziuni sau cicatrici.

Cronicizarea:
Reprezintă o alternativă incompletă de evoluție a procesului de sangeneză
Echilibrul funcțional este precar, persistând diverse tulburări sau suferințe cu caracter trenant sau manifestări fazice (atenuări - remisisi, sau
activări - recidive, variabile ale bolii)

Moartea sau Exitusul:

Reprezintă falimentul efortului de adaptare
Se caracterizează prin încetarea funcțiilor vitale - respirația și circulația - ceea ce condiționează ulterior prin suprimarea aportului de oxigen,
degradarea și moartea structurilor celulare.
Procesul are o durată vaiabilă, în raport cu rezistența la anoxie a diferitelor țesuturi. Astfel, primii care mor sunt neuronii din etajele
superioare ale Siatemului Nervos Central și, cu predilecție cei din scoarța emisferelor cerebrale.
Din punct de vedere practic există în legătură cu această perioadă o subâmpărțire importantă, în sensul în care se identifică o etapă inițială a
morții, în care restabilirea funcțiilor vitale prin tehnici de reanimare poate fi un succes în stoparea procesului de exitus. Astfel moartea este:
- Moarte clinică: durata coincide cu ce ade rezistență a celulelor nervoase la absența oxigenului și seîncheie oadată cu apariția leziunilor
ireversibile în sistemul nervos central
- Moartea biologică: succede leziunilor menționate mai sus
Acută, atunci Cronică, este mai
când apare brusc persistenta decât
şi are o durată Clasificarea durerii durerea acută: de fapt,
limitată întrucât simptomul durează mai
încetează odată mult decât era de
cu eliminarea așteptat și afectează
cauzei care a viața socială și
provocat-o personalitatea
pacientului.

Există, de asemenea, durerea somatică și

cea psihosomatică. Prima nu implică
sistemul nervos, în timp ce la cea de-a doua la
componenta fizică se adaugă o componentă
emoțională.
Durerea acută
Apare brusc şi reprezintă cazul clasic de alarmă care ajută să se acționeze în mod corespunzător pentru a evita producerea unei vătămări mai mari a
organismului, de exemplu menţinerea în repaus a părţii traumatizate. Când durerea persistă dincolo de procesul de vindecare, aceasta ia forma durerii
cronice. În cele mai multe cazuri, aceasta poate fi simptomul care permite medicului să ajungă imediat la stabilirea unui diagnostic. Indiferent de originea
sa, durerea acută produce reacții de apărare și de protecție, care cuprind:
-tulburări de dispoziție (depresie, anxietate, teamă)
-modificări la nivelul sistemului nervos vegetativ (modificarea ritmului cardiac și a tensiunii arteriale, greață, vărsături, transpirație)
-schimbarea posturii.

Durerea cronică
Afectează sute de milioane de oameni din întreaga lume și modifică capacitatea lor fizică, emoțională și profesională. În trecut, durerea era denumită
cronică atunci când dura cel puțin șase luni, însă de-acum limita de timp a fost depășită şi în prezent durerea este cronică atunci când aceasta durează mai
mult decât era de așteptat. Este o stare care tinde să fie mai insistentă decât cea a durerii acute și afectează viața socială și personalitatea pacientului.
Persoanele care suferă de dureri cronice suferă, de asemenea, de tulburări de somn, depresie, oboseală și se confruntă cu o reducere a facultăților lor
intelectuale. Cele mai frecvente sindroame sunt: ​dureri cronice de spate, dureri de cap, fibromialgie (inflamarea cronică a mușchilor și țesuturilor situate în
jurul articulațiilor) și neuropatie (boala care afectează nervii periferici).

Durerea somatică
Este o durere care prezintă adesea simptome acute, care implică organismul și își are originea în organism, fără a implica sistemul nervos. Se face distincția
între durerea somatică propriu-zisă, respectiv excitarea senzorilor de durere situaţi la nivelul pielii, mușchilor, articulaţiilor şi oaselor, şi durerea somatică
viscerală, respectiv durerea care ia naştere la nivelul organelor interne. În ambele cazuri stimulul dureros este acut. De obicei, aceasta poate fi controlată cu
anti-inflamatoare și analgezice.

Durerea psihosomatică
În cazul durerii psihosomatice, durerea fizică este întotdeauna însoțită de o componentă emoțională care multiplică de multe ori efectele până când aceasta
devine de nesuportat sau, dimpotrivă, reușește să o calmeze până la dispariţia completă. De ce se întâmplă acest lucru nu este încă complet clar. Potrivit
oamenilor de știință, durerea ar stimula individul să îndeplinească acte de „luptă sau fugă” pentru a se conserva. Sunt în continuare dificil de clasificat
„categoriile” emoționale aferente durerii. Fiecare individ în parte trăiește durerea într-un mod foarte personal, din cauza mai multor variabile.
Cauze ale durerii
Cel mai simplu spus, durerea incepe atunci cand anumite terminatii nervoase sunt stimulate. Acest lucru poate rezulta din leziuni sau
deteriorari ale tesuturilor din corp, cum ar fi atunci cand te-ai taiat la deget. Durerea, totodata, poate sa rezulte din deteriorarea nervilor sau
din cauza problemelor de la nivelul nervilor (pot fi cauze neuropatice). Uneori, durerea apare fara sa existe vreo cauza cunoscuta sau apare
la mult timp dupa ce o rana s-a vindecat.
Durerea cronica este, de obicei, cauzata de o leziune/rana initiala, cum ar fi o entorsa usoara la spate sau o intindere musculara. Se crede ca
durerea cronica se dezvolta dupa ce nervii au fost deteriorati. Afectarea nervilor face durerea sa fie mult mai intensa si sa dureze mai mult
timp. In aceste cazuri, tratarea leziuniide la baza poate sa nu rezolve durerea cronica.
Cu toate acestea, in unele cazuri, oamenii se confrunta cu durerea cronica fara sa aiba o leziune sau lovitura anterioara. Cauzele exacte ale
durerii cronice fara leziuni sau rupturi ale tesuturilor nu sunt pe deplin intelese.
Masurarea durerii
Exista mai multe metode prin care se poate masura durerea. De exemplu, dolorimetrul, care este un instrument folosit pentru a masura
pragul durerii si toleranta la durere.
Dolorimetria, ca ramura, a fost definita ca fiind "masurarea sensibilitatii la durere sau intensitatii durerii". De-a lungul timpului, au fost
dezvoltate mai multe tipuri de dolorimetre. Acestea aplica o presiune constanta, durere sau stimulare electrica pe o anumita zona sau misca
o articulatie ori alta parte a corpului pentru a determina ce nivel de caldura, de presiune, de curent electric sau ce cantitate de miscari
produce o senzatie de durere.
Uneori, presiunea este aplicata folosind un obiect sau prin cresterea locala a presiunii aerului pe o anumita zona a corpului, iar in unele
cazuri, prin apasarea unui obiect ascutit pe o zona de pe corp. Alte metode de masurare a durerii sunt: scala numerica subiectiva, scala
(descriptiva a) durerii sau chestionarele pentru evaluarea durerii.
O scala a durerii masoara intensitatea durerii unui pacient sau alte trasaturi de acest gen. Scalele durerii sunt bazate pe incredere, pe desene
(comportamentale) sau pe date imaginare. Auto-raportarea este considerata primara si ar trebui obtinuta de la pacient, daca este posibil.
Masurarile durerii ajuta la determinarea severitatii, tipului si duratei durerii si sunt folosite pentru a stabili un diagnostic precis, pentru a
determina un plan de tratament si pentru a evalua eficacitatea tratamentului. Scala durerii este o metoda disponibila pentru nou-nascuti,
sugari, copii, adolescenti, adulti, varstnici si pentru persoanele a caror comunicare este afectata.
Indicatori ai durerii in lipsa comunicarii verbale
Durerea poate fi foarte dificil de evaluat in cazul persoanelor cu deficiente cognitive, de exemplu, sau in cazul celor care nu pot comunica
verbal, deoarece auto-evaluarea acestor pacienti in legatura cu durerea poate fi inexacta sau dificil de obtinut. Astfel, evaluarea
comportamentala bazata pe observatii este metoda optima in cazul acestor pacienti.
Cand persoana poate vorbi, medicul se poate baza pe alti indicatori, cum ar fi verbalizarile sau vocalizarile: suspinatul, gemutul, faptul ca
persoana striga sau cheama pe cineva, faptul ca cere ajutorul, abuzul verbal.
Indicatori comuni ai durerii (in lipsa comunicarii verbale), cand specialistul se bazeaza pe comportamentul persoanei, sunt urmatorii:
• Expresiile faciale: incruntarea, grimasele, expresiile distorsionate, clipitul rapid;
• Miscarile corpului: individul este rigid, tensionat, in garda, se framanta/se foieste, se misca/se leagana intens, modificari ale mobilitatii,
cum ar fi inactivitatea fizica sau nelinistea psiho-motorie;
• Modificari in interactiunile interpersonale: individul este agresiv, rezistent la ingrijirea pe care o primeste, turbulent, retras;
• Modificari in tiparele de activitate: modificarea apetitului, modificari in ceea ce priveste somnul, incetarea subita a rutinelor obisnuite;
• Modificarea statusului mental: plans, confuzie sporita, irascibilitate, suferinta.
Totodata, durerea se poate manifesta si la nivel fiziologic. Acesti indicatori sunt, dupa cum urmeaza:
• cresterea ritmului cardiac;
• cresterea tensiunii arteriale;
• accelerarea frecventei respiratorii;
• diaforeza (transpiratie abundenta);
• dilatarea pupilelor.
Diagnosticarea durerii
Daca ai o senzatie durere, medicul tau are multe modalitati la dispozitie pentru a afla ce anume o cauzeaza. Medicul te va intreba despre
simptomele tale si despre istoricul tau medical, va incerca sa afle inclusiv bolile de care suferi, ce accidentari sau leziuni ai avut sau daca ai
suferit o interventie chirurgicala. De asemenea, medicul te va examina si va putea recomanda o serie de teste de sange sau radiografii.
Printre testele care pot ajuta medicul specialist sa identifice cauza durerii tale se numara:
• examinarea CT (tomografia computerizata standard) - majoritatea scanarilor de acest gen dureaza intre 15 minute si 1 ora;
• MRI (tomografia de rezonanta magnetica) - o scanare poate dura 5 minute sau mai mult de 1 ora;
• blocarea nervilor - aceste teste pot trata si diagnostica acea cauza a durerii tale; medicul iti injecteaza ceva pentru a amorti durerea (un
anestezic) in locurile unde sunt anumiti nervi; raspunsul pacientului la blocarea bervilor poate ajuta medicul sa descopere ce anume
provoaca durerea si de unde provine aceasta;
• discografia - acest test este bun pentru persoanele care iau in considerare interventia chirurgicala pentru a-si trata durerea de spate; medicii
folosesc discografia atunci cand vor sa faca teste inainte de a se decide in privinta unui tratament; in timpul acestui test, o substanta ca o
"vopsea" este injectata in discul coloanei vertebrale despre care se crede ca ar fi cauza durerii; substanta scoate la iveala zonele afectate la
radiografie;
• mielograma - si acest test este folosit pentru durerea de spate, ia o substanta de contrast, ca o vopsea, este injectata in canalul spinal; acest
test ajuta la identificarea compresiei nervilor, care este cauzata de hernia de disc sau de fracturi in aceasta zona;
• EMG: electromiografia le permite medicilor sa verifice activitatea muschilor; medicul introduce niste ace fine in muschi pentru a masura
raspunsul lor la semnalele electrice;
• scanarile osoase - acestea ajuta la diagnosticarea si la urmarirea infectiilor, fracturilor si a altor afectiuni de la nivelul oaselor. Un medic
injecteaza o cantitate mica dintr-o substanta radioactiva, in fluxul de sange al pacientului. Aceasta substanta se va colecta in oase, in special
in zonele care nu sunt normale.
• imagistica cu ultrasunete - numit si sonografie, acest test foloseste unde sonore de inalta frecventa pentru a obtine imagini din interiorul
corpului; ecourile undelor sonore sunt inregistrate si sunt afisate ca imagini in timp real.
Factori ce influenteaza intensitatea durerii:

Raspunsul unei persoane la durere este foarte mult influentat de multe trasaturi de personalitate, precum si de o serie de factori psihologici,
emotionali si sociali.
Factorii care pot influenta cat de sensibila este o persoana la durere si modul in care acea persoana raspunde/reactioneaza la durere sunt:
• Factorii genetici - "harta" ta genetica influenteaza cat de sensibil este corpul tau la semnalele durerii si modul in care percepi tu durerea;
unele dovezi stiintifice sugereaza ca tendinta de a dezvolta durere neuropatica dupa afectarea/lezarea unui nerv poate avea, in acelasi timp,
o componenta genetica puternica;
• Sexul - femeile raporteaza mai frecvent durerea, niveluri mai severe de durere si o durere care dureaza mai mult, comparativ cu barbatii;
nu se stie de ce se intampla acest lucru;
• Problemele de sanatate pe termen lung - multe boli cronice si multe afectiuni, cum ar fi fibromialgia, migrenele si sindromul de
intestin iritabil sunt asociate cu durerea;
• Factorii psihologici - durerea este mai prevalenta in cazul indivizilor care au depresie, anxietate sau o stima de sine scazuta; pesimismul
exagerat sau durerea dusa pana la "catastrofa" pot, de asemenea, sa agraveze senzatia;
• Factorii sociali - stresul si izolarea sociala contribuie la experienta durerii; cercetarile sugereaza, totodata, ca un nivel scazut al educatiei,
veniturile mai scazute si faptul ca o persoana este somera sunt legate de o prevalenta mai mare a durerii.
• Experientele din trecut - amintirile tale legate de experientele dureroase din trecut pot influenta experientele tale actuale; daca ai avut o
experienta neplacuta cu un medic dentist sau daca nu ai fost niciodata la dentist si esti foarte nervos in legatura cu aceasta vizita la cabinet,
chiar si o mica interventie poate sa produca un raspuns puternic la durere;
• Alti factori individuali: educatia si cresterea, strategiile tale prin care faci fata durerii si atitudinea ta in general pot influenta modul in
care interpretezi mesajele durerii si modul in care tolerezi durerea; la fel si asteptarile tale in legatura cu modul in care "gandesti" sau
"crezi" ca ar trebui sa simti durerea sau sa reactionezi la durere .
Tratarea durerilor acute

Durerea acuta poate sa dureze un moment; ea rareori devine durere cronica. Durerea acuta, de obicei, apare subit si are o durata limitata. Ea
este frecvent cauzata de deteriorarea/ruptura tesuturilor, cum ar fi oasele, muschii sau organele si debutul acestei durerii este, adeseori,
acompaniat de anxietate sau de o suferinta emotionala.
Abordarea pentru pacientii cu durere acuta incepe prin indentificarea cauzei de la baza senzatiei si prin gasirea unui tratament specific pentru
acea afectiune.
Primul agent farmacologic pentru tratamentul simptomatic al durerii usoare pana la moderata este acetaminofenul (paracetamolul) sau un
medicament din clasa antiinflamatoarelor nesteroidiene (AINS). Alegerea dintre aceste doua tipuri de medicamente depinde de tipul de
durere si de factorii de risc ai pacientului in ceea ce priveste efectele adverse legate de intrebuintarea antiinflamatoarelor nesteroidiene (de
exemplu, efecte gastrointestinale, cardiovasculare, etc.).
Diversele antiinflamatoare din clasa AINS au efecte analgezice similare. Daca acesti agenti nu sunt suficienti pentru a trata durerea usoara
pana la moderata, optiuni rezonabile pot fi medicamentele care tintesc cai dureroase separate, in mod simultan, cum ar fi o combinatie de
paracetamol si opioide. Durerea acuta severa este, de obicei, tratata cu medicamente opioide puternice.
Cere sfatul medicului, deoarece el iti poate recomanda, in functie de severitatea durerii tale, acele medicamente specifice pentru tratarea
durerilor acute.
Tratarea durerilor cronice

Durerea cronica dureaza mai mult timp decat durerea acuta si este, in general, cumva mai rezistenta la tratamentul medical. Ea este de obicei
asociata cu o boala pe termen lung, cum este artroza (osteoartrita). In unele cazuri, cum ar fi fibromialgia, durerea cronica este una dintre
caracteristicile definitorii le bolii.
Durerea cronica poate fi rezultatul tesuturilor afectate sau deteriorate, dar foarte des ea este atribuita afectarii nervilor (durere neuropatica).
Obiectivul principal al tratamentului este de a reduce durerea si de a spori mobilitatea persoanei. Acest lucru te ajuta sa te intorci la
activitatile tale de zi cu zi, fara disconfort. Severitatea si frecventa durerii cronice poate sa difere, in functie de persoana. Asa ca medicii au
creat mai multe planuri de management al durerii, care sunt specifice fiecarui pacient.
Planul tau de management al durerii, de exemplu, va depinde de simptomele tale si de orice alte afectiuni de care suferi. Tratamente
medicamentoase, remediile ce tin de stilul de viata sau o combinatie a acestor metode pot fi folosite la tratarea durerii cronice. De asemenea,
interventiile chirurgicale pot fi o alta abordare folosita in tratarea durerii cronice.
Mai multe tipuri de medicamente sunt disponibile in farmacii si pot ajuta la tratarea durerii cronice. Iata cateva exemple:
• calmantele eliberate fara prescriptie medicala, inclusiv acetaminofenul (paracetamolul) sau medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene
(AINS), precum aspirina sau ibuprofenul;
• medicamentele pentru durere din clasa opioidelor, inclusiv morfina, codeina si hidrocodona;
• analgezicele adjuvante, cum ar fi antidepresivele si anticonvulsivele.
Pe de alta parte, anumite proceduri medicale pot fi utilizate in tratarea durerii cronice, pentru ca pot calma. Cateva exemple de acest gen
sunt:
• stimularea electrica, metoda care reduce durerea prin trimiterea unor mici socuri electrice in muschii pacientului;
• blocarea nervilor, care presupune o injectie facuta pacientului, injectie care impiedica nervii sa trimita semnalele durerii la creier;
• acupunctura, metoda care implica introducerea unor ace in piele, in anumite puncte, pentru a calma durerea,
 Aspectele psihologice ale bolii.
„Psihologia medicală este în acelaşi timp clinică şi experimentală, colectivă şi individuală, normală şi patologică, profilactică şi
terapeutică. Astfel încât îi găsim legăturile şi cu: psihopedagogia specială din punctul de vedere al reabilităţii persoanelor cu cerinţe
educative speciale-CES, psihologia copilului ca punct de pornire în abordarea şi cunoaşterea mai apoi a pacientului-copil, în toată
complexitatea sa, a psihologiei organizaţionale-ca reper privind relaţia dintre eşaloanele sanitare care vin în contact cu bolnavul, a
psihometriei-prin implicarea rezultatelor testării psihologice a pacientului în cunoaşterea acestuia, a psihoterapiei care subliniază
necesitatea existenţei în situaţii oportune şi a tratamentului psihoterapeutic, iar “verigile” pot continua, parcurgând domeniul ştiinţelor
medicale şi biologice.
-Bazată pe observaţii
clinice (confirmate de -Impunerea stresului
cercetări epidemiologice), psihic ca factor de risc
date experimentale psiho- major în patogeneză:
fiziologice , neuro- -aparent exclusiv
endocrinologice, etc. -sumativ

Concepţia holistică (integrativă)-

unitatea dintre SOMA şi PSIHIE

-Includerea influenţei -Reliefarea la bolnavii

mediului social (mediată psihosomatici a unei
prin psihicul bolnavului) duble vulnerabilităţi la
asupra bolii stres:
-psihică
-de organ
Componentele stării de bine sunt:

1.acceptarea de sine=atitudine pozitivă faţă de propria persoană, acceptarea calităţilor şi defectelor personale, percepţia
pozitivă a experienţelor trecute şi viitoare;

2. relaţii pozitive cu ceilalţi=încredere în oameni, sociabil, intim, nevoia de a primi şi a da afecţiune, atitudine empatică,
deschisă, caldă;

3. controlul=sentimentul de competenţă şi control personal asupra sarcinilor, îşi crează oportunităţi pentru valorizarea
nevoilor personale, face opţiuni conform cu nevoile proprii;

4. sens şi scop în viaţă=direcţionat de scopuri de durată medie şi lungă, experienţa pozitivă a trecutului şi relevanţa
viitorului, convingerea că merită să te implici, curiozitate;

5. dezvoltarea personală=deschidere spre experienţe noi, sentimentul de valorizare a potenţialului propriu, capacitate de
autoreflexie, percepţia schimbărilor de sine pozitive, eficienţă, flexibilitate, creativitate, nevoia de provocări, respingerea
rutinei;
Astfel, ajungem să decodificăm sănătatea ca fiind circumscrisă celor trei elemente:

-sănătatea umană, poate fi considerată o stare înscrisă în perimetrul care defineşte normalitatea existenţei individului
semnificând menţinerea echilibrului structural al persoanei (în plan corporal-biologic şi psihic conştient) atât în perspectiva
internă (a raportului reciproc al subsistemelor în conformitate cu sinteza ansamblului, a conformităţii stărilor sistemului în
raport cu normele generale ale speciei, ale vârstei, ale sexului), cât şi în perspectiva externă a echilibrului adaptativ dintre
individ şi mediul său ambiant, concret;

-sănătos psihic, este acela care trăieşte şi afirmă o stare de confort psihic într-o coerenţă şi globalitate care nu este sesizată
nici un moment în mod fragmentar şi într-o continuitate care presupune o dominantă a sentimentelor posesive, constructive
şi optimiste faţă de cele negative. Omul sănătos psihic este activ şi are plăcerea activităţii, o caută, este voluntar, vrea să se
afirme, să se împlinească. El are un set de valori ierarhizate şi voluntare pe care le promovează.

-sănătatea somatică,poate fi cuantificată pe baza unor indicatori care circumscriu statistic normalitatea (morfologici,
funcţionali,de rol social)
Suntem în momentul în care boala psihică răstoarnă înţelesuri şi crează dizarmonie şi disconfort atunci
când sănătăţii mentale i se “uită” importanţa şi valoare. De fapt, prin justapunerea celor două, viaţa îşi
are zi şi noapte, bucurie şi tristeţe, naştere şi moarte. Atunci, cu siguranţă vom şti să acordăm sănătăţii
atributele sale de mental sănătos:
- independenţă rezonabilă în relaţiile cu ceilalţi indivizi;
- autodirecţionare; - capacitatea de a avea o slujbă şi de a lucra împreună cu ceilalţi;
- capacitatea de a răspunde regulilor şi autorităţii obişnuite;
- capacitatea de a depăşi dificultăţi curente;
- abilitatea de a avea relaţii de prietenie şi iubire;
- capacitatea de a da şi a primi afecţiune;
- toleranţă la fustrare;
- simţul umorului;
- abilitatea de a se recrea, de a avea hobby-uri;
- capacitatea de a dezvolta sentimente altruiste;
 Boală
Sănătate
Diferenţele” dintre sănătate şi boală zădărnicesc de multe ori înţelegerea importanţei tratării fiecăruia la Sănătate, Boală,valoarea ce-o
reclamă. Dacă anterior se vorbea despre omul bolnav, identitatea sa aşteaptă în unele cazuri prea mult, “deoarece, recunoaşterea în rolul de
om bolnav, suferind, presupune mutaţii bio-psiho-sociale importante.
Dar şi atunci vorbim despre:
- apariţia unor simptome;
- apelul la cunoştinţele sale medicale dar mai ales la cele ale unor semiprofesionişti;
- autoeducaţia;
-bagatelizarea simptomelor;
- prezentarea în ultimă instanţă la medic;
Pentru a ajunge la “disecarea” stărilor de normalitate, e bine a sintetiza criteriile de normalitate care pornesc de
la:
- conştiinţă clară a Eului personal;
- capacitate de orientare în viaţă;
- nivel înalt de toleranţă la frustrare;
- autoacceptare;
- flexibilitate în gândire şi acţiune;
- realism şi gândire antiutopică;
- asumarea responsabilităţii pentru tulburările sale emoţionale;
- angajarea în activităţi creatoare;
- angajarea moderată şi prudentă în acţiuni riscante;
- conştiinţă clară a interesului social;
- gândire realistă;
- acceptarea incertitudinii şi capacitatea de ajutorare a acesteia;
- îmbinarea plăcerilor imediate cu cele de perspectivă
 Interdepen-
denta
psihofizica

Directia Calitatea
formelor functiilor
efective Cunoaştere psihice
reală a vieţii
psihice

Mentinerea
Raportul cu
unitatii
realitate
sufletesti
Concluzie:
Fericirea cuprinde cinci parti. O parte este a lua hotarâri bune; a doua este a avea simturi bune si sanatate trupeasca; a treia
este reusita in ceea ce intreprinzi; a patra este reputatia printre oameni si a cincea, abundenta de bani si a bunurilor
folositoare pentru viata. Sanatatea e unitatea ce da valoare tuturor zerourilor vietii.
Este mult mai usor de mentinut si pastrat sanatatea, decit de restabilit o stare de boala fara consecinte, rapid si efectiv
Sanatatea este o comoara care trebuie pretuita. Din toate câte există și câte avem, sănătatea este prima de care trebuie să ne
îngrijim. Ea stă la baza unui vieți fericite și a unei minți liniștite, ea stă la baza tuturor lucrurilor frumoase care ni se
întâmplă. Fără sănătate nu avem nimic, chiar și atunci când pare că le avem pe toate. Într-adevăr, niciodată nu o să
apreciem sănătatea la adevărata ei valoare până în momentul în care o pierdem și atunci ne rugăm la toți Sfinții să o
recuperăm.
A păstra sănătatea este o datorie morală şi religioasă, sănătatea este baza tuturor virtuţilor sociale şi ele nu mai pot fi utile
atunci când nu suntem bine.
Așadar, nu mai amâna momentul! Pune sănătatea organismului tău pe primul loc începând de azi!
Bibliografie:

1. https://bjmures.ro/bdPublicatii/CarteStudenti/P/Pasca-Noi_perspective.pdf
2. https://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/CONCEPTUL-DE-BOALA-PSIHICA43.php
3. https://psihiatriebucuresti.ro/bolile-psihosomatice/
4. https://management.usmf.md/sites/default/files/inline-files/Sup.curs_.%
20Psihologia%20medicala_1.pdf
5. http://www.umfcv.ro/files/c/u/Curs%202%20Psihologie%20Medicala%20-%
20Sanatate%20Boala.pdf
6. https://
medichub.ro/reviste-de-specialitate/farmacist-ro/psihologia-persoanei-bolnave-id-186-cmsid-62
“Psihologia medicală îşi propune să
readucă în medicină, omul ca persoană.”