PREZENTARE POWERPOINT ROMANUL ION

LIVIU REBREANU

PRFESOR COORDONATOR : ZGREABAN EUGENIA

Participanti:
Alexandru Diana Luiza
Burnea Eduard
Cazacu Popescu Veronica Maria
Diaconeasa Bianca Maria
Puiu Sorin Stefan
Radulescu Rares
Date despre autor
Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885 fiind primul din cei 14 copii ai învățătorului Vasile
Rebreanu și ai Ludovicăi. În tinerețe, mama era pasionată de teatru, fiind considerată "primă diletantă" pe scena
Becleanului de baștină. Ambii părinți constituie modelele familiei Herdelea care apare în "În scrierile sale de
sertar, la început în limba maghiară, și apoi în limba română, multe amintiri din copilărie aduc pe oamenii acestor
locuri în prim-plan. Deși localizate în imaginarul Pripas (identificat de cercetători cu Prislopul în care Rebreanu a
locuit mai tîrziu), unele episoade din romanul "Ion" au păstrat cadrul toponimic și onomastic al Maierului (Cuibul
visurilor, cum mai este intitulat într-una din povestirile publicate de scriitor).Ion", "Răscoala", "Gorila", etc.
În anul 1898, îndrăgostit fiind, liceanul de clasa a IV-a, scrie "întîia și ultima poezie". Fascinat de o tînără
acriță dintr-o trupă ambulantă ungurească (ingenua trupei, de care m-am îndrăgostit nebunește), scrie un vodevil
după modelul celui văzut. Mai tîrziu, aflat în Budapesta, a cultivat, fără succes, același gen dramatic.
La 1 noiembrie 1909 a debutat în presa românească: la Sibiu, în revista Luceafărul, condusă de O. Goga și O.
Tăslăuanu, a apărut povestirea Codrea (Glasul inimii). În aceeași revistă, Rebreanu a mai publicat nuvelele Ofilire
(15 decembrie 1908), Răfuială (28 ianuarie 1909) și Nevasta (16 iunie 1911).
La 4 aprilie 1944 fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare, fără să mai revadă vreodată Bucureștiul (un
control radiologic a semnalat, încă din ianuarie, opacitate suspectă la plămînul drept). La 7 iulie Rebreanu scria în
Jurnal: ”Perspective puține de salvare, dată fiind vîrsta mea, chistul din plămînul drept, emfizemul vechi și bronșita
cronică.”
La 1 septembrie 1944 la Valea Mare, a încetat din viață la vîrsta de 59 de ani. Peste cateva luni a fost
deshumat și reînhumat la Cimitirul Bellu din București.
 OPERELE SALE
Nuvele: Romane psihologice:
Proștii (1910) Pădurea spânzuraților (1922)
Catastrofa (1921) Adam și Eva (1925)
Norocul (1921) Ciuleandra (1927)
Cuibul visurilor (1927) Jar (1934)
Cântecul lebedei (1927) Romane polițiste:
Ițic Ștrul, dezertor (1932) Amândoi (1940)
Romane sociale: Teatru:
Ion (1920) Cadrilul (1919)
Crăișorul (1929) Plicul (1923)
Răscoala (1932) Apostolii (1926)).
Gorila (1938)
 Definitia romanului
Romanul este specia a genului epic în proză cu acțiune complicată și de mai
mare întindere decât acelor la alte specii epice desfășurate pe mai multe
planuri cu personaje numeroase.
Se caracterizează în general prin:
- amploarea desfășurării acțiunii în centrul căreia se desfășoară de obicei mai
multe personaje.
- reflectarea cadrului social și geografic-prin posibilitatea de a investiga
procesele de transformare psihologică amarului sub influența condițiilor
concrete de viață.
- libertatea aproape neîngrădită autorului de a situa acțiunea pe coordonatele
timpului.
Tema și viziunea despre lume

Publicat în 1920, romanul ,,Ion” reprezintă primul roman al lui LiviuRebreanu, o capodoperă care înfățișează
universul rural în mod realist, fărăidilizarea din proza sămănătoristă. Criticul Eugen lovinescu apreciază că: ,,Ion ecea
mai puternică creație obiectivă a literaturii române și cum procesul firesc alepicei este spre spre obiectivare, poate fi
pus pe treapta ultimă a scării evolutive”.(Istoria literaturii române contemporane).
Având ca trăsături amploarea acțiunii, desfășurată pe mai multe planuri,conflictul complex, prezența unor
personaje numeroase și realizarea unei imaginiample asupra vieții, opera literară ,,Ion” aparține speciei literare
romanul.Este roman de tip OBIECTIV prin specificul relației narator-personaj și alnaratorului (omnișcient și
omniprezent). Se observă obiectivitatea(impersonalitatea naratorului, narațiunea la persoana a III-a, atitudinea
detașată îndescriere, veridicitatea)
De asemenea, potrivit tipologiei lui Nicolae Manolescu(din lucrarea ,,Arca lui Noe”), este ROMAN DORIC.
Aceste elemente sunttrăsături ale prozei realist-obiective, narațiunea se realizează la persoana a III-a,nonfocalizată.
Viziunea ,,dindărăt” presupune un narator obiectiv, detașat, care nuse implică în faptele prezentate, lasă viața să
curgă.
Naratorul omișcient știe maimult decât personajele sale și omniprezent, dirijează evoluția lor ca un
regizoruniversal. El plăsmuiește traiectoriile existenței personajelor, conform unui destinprestabilit și legii cauzalității.
TEMA ROMANULUI o constituie prezentarea problematicii pământului, în condițiile satului ardelean de la
începutul secolului al XX-lea.
 Romanul prezinta lupta unui țăran sărac pentru a obține pământului și consecințele actelor
sale. Înaceste condiții, romanul devine o monografie a satului, reflectând mentalitateacolectivă,
dar și obiceiuri legate de marile evenimente din viața omului (nașterea,nunta, înmormântarea),
relațiile sociale influențate de anumite diferențe economicesau culturale, relațiile de familie.
Temei centrale i se adaugă și aceea a iubirii, darși tema DESTINULUI.
CONCEPȚIA AUTORULUI DESPRE ROMAN, un corpgeometric perfect, ,,corp sferoid”, se
reflectă artistic în structura circulară aromanului. SIMETR IA INCIPITULUI CU FINALUL se realizează
prin descriereadrumului care intră și iese din satul Pripas, loc al acțiunii romanului. Personificat cu
ajutorul verbelor (,,se desprinde”, ,,aleargă”, ,,urcă”, ,,înaintează”), drumul aresemnificația
simbolică a destinului unor oameni. Asemenea ramei unui tablou, elsepară viața reală a cititorului
de viața ficțională a personajelor din roman.
Din punct de vedere compozițional, romanul este structurat în două părți, alecăror titluri
sugerează coordonatele evoluției interioare a protagonistului: ,,Glasulpământului” și ,,Glasul
iubirii”. Titlurile celor 13 capitole (număr nefast) suntsugestive, dintre acestea putând fi
amintite: ,,Începutul”, ,,Iubirea”, ,,Nunta”,,,Vasile”, ,,George”¸ ,,Sfârșitul”.
REPERELE TEMPORALE ȘI SPAȚIALE sunt bine precizate: satultransilvănean Pripas, la
începutul secolului al datde personajul principal, eponim, sugerând caracterul comun al numelui
propriu,,Ion”.ACTIUNEA ROMANULUI începe într-o zi de duminică, în care locuitoriisatului Pripas
se află la horă, în curtea Tudosiei, văduva lui Maxim Oprea.Hotărârea lui Ion de a o lua la joc pe
Ana cea bogată, deși o place pe Florica ceasăracă, marchează începutul conflictului.
 Venirea lui Vasile Baciu, tatăl Anei, și confruntarea verbală cu Ion, constituie intriga romanului.
Rușinea pe care i-o faceVasile va stârni dorința de răzbunare a flăcăului, care la rândul său îl va face
pechiabur de rușinea satului lăsând-o pe Ana însărcinată pentru a-l determina săaccepte nunta.
Desfășurarea acțiunii se organizează în jurul ideii de luptă pentru pământ însatul tradițional,
drama lui Ion fiind tipică pentru lumea țărănească.Conflictul exterior, social este dublat de conflictul
interior, de glasul iubirii.Se poate vorbi și de conflicte secundare, precum cel dintre Ion și Simion
Butunoiu(Lungu), pentru o brazdă de pământ. Sinuciderea Anei este o consecință adezumanizării lui
Ion, care nu mai era capabil să vadă în soția și fiul său decâtgaranția proprietății asupra pământurilor.
Moartea lui Petrișor nu îl oprește peprotagonist să-și retrăiască pasiunea pentru Florica, măritată
acum cu GeorgeBulbuc.
Se poate spune că DEZNODĂMÂNTUL este previzibil, iar uciderea luiIon de către soțul Floricăi
reprezintă un ecou al brutalității protagonistului.În roman există SECVENȚE NARATIVE semnificative
pentru destinulpersonajelor. O astfel de scenă simbolică este hora de la începutul romanului ,,ohoră
a soartei” (N. Manolescu). În centrul adunării este grupul jucătorilor.Descrierea jocului tradițional
someșana, este o pagină etnografică memorabilă, prinportul popular, pașii specifici, vigoarea
dansului și năvala cântecului susținut defigurile pitorești ale lăutarilor. Cercul horei, centru al lumii
satului, este odescătușare dionisiacă de energii.Așezarea privitorilor la hora satului reflectă relațiile
sociale. Cele douăgrupuri ale bărbaților respectă stratificarea economică. Fruntașii satului, primarul
șichiaburii, discută separat de țăranii mijlocași, așezați pe prispă. În satul tradiționallipsa pământului
este echivalentă cu lipsa demnității umane, fapt redat deatitudinea lui Alexandru Glanetașu:
,,Pe de lături, ca un câine la ușa bucătăriei,trage cu urechea și Alexandru Glanetașu, dornic să se
amestece în vorbă, sfiindu-si totuși să se vâre între bogătași”.Fetele rămase nepoftite privesc la horă, iar
mamele și babele, mai retrase,vorbesc despre gospodărie. Copiii se amestecă în joacă printre adulți.
Este prezentăși Savista, oloaga satului, aducătoare de vești rele, înfățișată cu un chip
grotesc.Intelectualii satului, preotul Belciug și familia învățătorului Herdelea, vin săprivească
,,petrecerea poporului”, fără a se amesteca în joc.
ROLUL HOREI în viața comunității sătești este acela de a-i asigura coeziunea și de a
facilitaîntemeierea noilor familii, dar cu respectarea principiului economic.De asemenea, impresionantă
este scena în care Ion sărută pământul: ,,Se opriîn mijlocul delniței [...]. Îl cuprinse o poftă sălbatecă să
îmbrățișeze huma, s-ocrâmpoțească în sărutări. Întinse mâinile spre brazdele drepte, zgrunțuroase
șiumede. [...] Apoi încet, cucernic, fără a-și da seama, se lăsă în genunchi, își coborîfruntea și-și lipi
buzele cu voluptate de pământul ud. Și-n sărutarea aceasta grăbităsimți un fior rece,
amețitor".Astfel se poate vorbi despre conflictul tragic dintre om (nu întâmplătorțăran) și
pământul-stihie, o forță mai puternică de calitățile individului. În relație cuomul, elementul primordial
este perceput pe trepte de manifestare distincte:pământul-mamă (,,Iubirea pământului l-a stăpânit de
mic copil [...] De atuncipământul i-a fost drag ca o mamă”), pământul-ibovnică, pământul-stihie.
În opinia mea, prezentarea verosimilă a evenimentelor oferă iluzia realității,fapt susținut și de stilul
neutru, impersonal, caracteristic romanului realist de tipobiectiv.În concluzie, valoarea romanului este
pusă în evidență de afirmația criticuluiliterar, Șerban Cioculescu ,,Ion nu este numai ce se știe, o
capodoperă a genului șiprimul roman românesc într-adevăr desăvârșit; este tezaurul unei experiențe în
carese oglindesc o provincie și un popor”.
 -CONSTRUCTIA PERSONAJULUI PRINCIPAL-

Romanul ,,Ion” -de inspirație rurală- prezintă lupta unui țăran săracpentru a obține pământul
și consectițele actelor sale, în condițiile satului românesc din Ardeal, la începutul secolului al XX-lea.
Criticul Nicolae Manolescu afirmă că ,,în central romanului se află patima lui Ion, ca formă a
instinctului de posesiune. Ion este victima măreață a fatalității biologice“, ceea ce fixează locul
personajului în roman.
Ion este personajul principal și eponim din roman, dominând întreaga lume care se
desfășoară în legătură cu el. Celelalte personaje (Ana, Vasile Baciu, Florica, George) gravitează în
jurul său, punându-i în lumină trăsăturile, năzuințele. Este un personaj complex, cu însușiri
contradictorii: viclenie și naivitate, gingășie și brutalitate, insistență și cinism. Inițial înzestrat cu o
serie de calități, în goana sa pătimașă după avere se dezumanizează treptat, iar moartea lui este
expresia intenției moralizatoare a scriitorului ardelean. Exponent al țărănimii prin dragostea pentru
pământ, el este o individualitate prin modul în care îl obține. Însușirile portretului complex al
protagonistului sunt puse în evidență printr-o serie de elemente ale textului: prin temă, acțiune,
construirea conflictului și evidențierea relațiilor personajului cu celelalte personaje ale romanului
sau printr-o diversitate de procedee de caracterizare.Astfel, mai întâi, însușirile acestuia sunt puse în
relație cu una dintre temele romanului și anume lupta țăranului pentru pământ într-o societate în
care singura măsură a valorii omului este averea. De aceea și trăsătura principală a eroului este
dorința sa de a avea pământ, acesta având totodată un instinct puternic de posesiune, pusă în
evidență de-a lungul întregii acțiuni desfășurate pe două planuri narative.
 PRIMUL PLAN NARATIV cuprinde și incipitul romanului, aflat încapitolul I intitulat sugestiv ,,
Începutul”, care prezintă drumul până la Pripas și se continuă cu secvența horei satului la care participă
întreaga colectivitate.
Acest plan narativ îl are în centrul întâmplărilor tocmai pe Ion al Glanetașului. Acesta, țăran harnic,
dar sărac, o iubește pe Florica, dar se căsatorește cu Ana, fata lui Vasile Baciu, unul dintre bogătanii satului,
crezând că astfel va scăpa de săracie. Tratată cu brutalitate atât de soț, cât si de tată, Ana, disperată, se
spânzură și în scurt timp îi moare și copilul. Ion încearcă să reia legătura cu Florica, acum soția lui George
Bulbuc, dar este surprins de soțul Floricăi și ucis.Ion este prezent și în al doilea plan narativ, dezvăluindu-și
însușirile prin relațiile pe care le stabilește cu familia învățătorului Herdelea și cu preotul Belciug.
În privința trăsăturii sale dominante, dorința de a avea pământ, sunt semnificative episoadele
din capitolele intitulate ,,Zvârcolirea” și ,,Sărutarea”, prin care autorul pune în lumină atitudinea lui Ion în
fața pământului, când exclamă înfiorat:,,Cât pământ, Doamne!” sau când ,,se lasă în genunchi, își coborî
fruntea și-și lipi buzele cu voluptate de pământul ud. Și-n sărutarea aceasta grăbită simți un fior rece,
amețitor”. Semnificativ pentru conflictul interior pe care îl trăiește personajul este și episodul din capitolul
„Nunta”, când se gândește la alternativa de a fugi cu Florica în lume, dar își dă seama că ar rămâne tot
sarac: „Și să rămân tot calic pentru o muiere! ... Apoi să nu mă trăsnească Dumnezeu din senin?” Pe
parcursul întregii acțiuni sunt evidențiate și alte însușiri. Ion se deovedește mândru, demn, tenace,
inteligent, harnic și întreprinzător în tot ceea ce face, însă e permanent bântuit de himera pământului. În
aceasta goană după avere, calitățile se transformă în defecte, parcurgând un profund și ireversibil proces
de dezumanizare. De asemenea, ajunge la concluzia că „Dragostea nu ajunge în viață... Dragostea e numai
adaosul. Altceva trebuie să fie temelia”.
Unele dintre însușirile personajului sunt puse în lumină și prin confilctele care stau la baza
acțiunii. Astfel, autorul anticipează conflictele lui Ion cu bogații satului-Vasile Baciu și George
Bulbuc. Totodată, este prezentat și conflictul trăit de personaj, care se căsătorește cu Ana pentru
avere, dar marea lui dragoste se îndreaptă către Florica, o fată frumoasă, dar săracă.
Tot indirect sunt exprimate unele însușiri prin felul de a gândi al personajului,
materializat prin monologul interior, atunci când se află în fața unei decizii capitale. Totodată,
pentru a-i prezenta în mod direct unele însușiri, autorul apeleaza uneori la descriere: Ion, băiatul
lui Alexandru Glanetașu și al Zenobiei, era: „iute și harnic ca mă-sa. Unde pune el mâna, punea și
Dumnezeu mila. Iar pământul îi era drag ca ochii din cap. Nicio brazdă de moșie nu s-a mai
înstrăinat de când s-a făcut dânsul stâlpul casei”.
În opinia mea, prin Ion, Rebreanu realizează un personaj tipic, reprezentând întreaga
țărănime săracă, măcinată de dorința de a alunga cu orice preț sărăcia. Astfel, se poate explica și
afirmația lui G. Călinescu, potrivit căreia: „Toți flăcăii din sat sunt varietăți de Ion”. Deși personaj
tipic prin scopul urmărit, Ion este atipic prin mijloacele folosite pentru a realiza ceea ce și-a
propus, precum și prin zbuciumul devorator interior, acțiunea finalizându-se prin moartea sa.
Concluzionând asupra acestui personaj, constatăm că imaginea sa este în deplină
concordanță cu tema romanului și cu viziunea autorului. De remarcat sunt complexitatea lui și
veridicitatea cu care este prezentat în lumini și umbre, întrupând atât calități, cât și defecte,
manifestate în cadrul unui puternic conflict interior.
FOTOGRAFII LIVIU REBREANU
IMAGINI CASA MEMORIALA A
AUTORULUI
FOTOGRAFII ROMANUL ION
IPOSTAZE FILM ION