Sunteți pe pagina 1din 7

Statele Democratice în

Perioada Interbelică
Introducerea

 În primul rând perioada interbelică desemnează intervalul de 21 de ani dintre cele


două războaie mondiale, adică între anii 1918 și 1939. Această perioadă nu a fost însa
una liniștită deoarece, în ciuda păcii aparente conflictele erau la ordinea zilei. De
asemenea, acum se concretizează cele trei mari ideologii fascismul, nazismul și în
special comunismul. Anii după război nu au fost unii ușori pentru fostele Puteri
Centrale, în special pentru Austro-Ungaria care se destramă și pentru Germania care
trebuie să suporte daune de război. Nici pentru celelate state situația nu va fi cu
mult mai bună deoarece toate trebuiau să se reclădească, unele chiar din ruine.
Consecințele Primului Război Mondial

Europa dupa razboi ramanea importanta pe plan politic la nivel global si ducea un razboi politic cu
celelalte state ale lumii,aceasta avand un atuu asupra culturii.Au aparut noi centre de putere si cel mai
mult a avut de castigat SUA. SUA a imprumutat bani partilor combatante si prin incasarea acestora si a
dublat venitul national si productia de otel,aceasta conducand la cresterea flotei comerciale.Cele mai
improtanate ideii din cartea “A History of the World ”sunt: Colaborarea dintre industrie, forța de muncă
și guvern au inspirat ideologia, ideile statului corporatist și dezvoltarea lor în regimurile totalitare și
regimurile democratice.
• Amploarea și duritatea propagandei au lăsat urme vizibile
• Ruinarea sistemului de credit antebelic
• Mutarea puterii și influenței democratice ca sistem politic în SUA
Germania nu mai era cea mai puternică țară din Europa. Franța
, care avea ambițiile ei, îi sunt limitate de Marea Britanie.
Tratatele de pace

 Conferința de Pace de la Paris


 28 iunie 1919-Tratatul de la Versailles cu Germania
 10 septembrie 1919-Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye cu Austria
 27 noiembrie 1919- Tratatul de pace de la Neuilly sur Seine cu Bulgaria
 4 iunie 1920-Tratatul de la Trianon cu Ungaria
 10 august 1920-Tratatul de la Sèvres cu Imperiul Otoman
 24 iulie 1923-Tratatul de la Lausanne cu Turcia
Modificări teritoriale

• Stabilirea Republicii germane Austria și a Republicii Democratice Ungaria, familia de Habsburg este
exilată
• Granițele Ungariei independente nu includeau 2/3 din teritoriile deținute de fostul regat maghiar,
inclusiv multe zone în care era majoritate maghiară.Austria menținea controlul asupra multor zone
germane, pierzând însă zone germane variate din ce deținuse fostul Imperiu Austriac
• Bohemia, Moravia, Opava Silezia și partea vestică a Cieszyn, Slovacia și Ruthenia Carpatică formau
Cehoslovacia
• Galicia, partea estică a Cieszyn, nordul Oravei și nordul Spisz erau transferare Poloniei
• Sudul Tyrolului și Trieste erau cedate Italiei.
• Bosnia și Herțegovina, Croația-Slavonia, Dalmația, Slovenia și Vojvodina erau unite cu Serbia formând
Regatul Iugoslaviei
• Transilvania, Basarabia și Bucovina erau cedate României
Relațiile internaționale în 1919-1929:
pacturi, tratate și destindere

 Relatiile dintre tarile europene, in speta Franta si germania,erau unele destul de precare, franta
osciland intre a aplica o politica relaxata sau un aferma impotriva germaniei.
 Relatiile dintre doi foști alaiați Franța și Marea Britanie încep să se răceasca
tratatele au marcat pentru fiecare stat un real succes politico-diplomatic, fiind scoase din izolare,
cooperarea economică fiind facilitată, iar în plan militar, a reprezentat un instrument de presiune și
șantaj la adresa puterilor occidentale. După instaurarea nazismului, relațiile germano-sovietice s-au
deteriorat.
 În această periodă s-au afirmat generații de oameni politici.
 În 1929 s-a produs crahul bursei din New York ce a marcat un moment de răscruce pentru istoria
interbelică, modificând viață economică, socială, politică și diplomatică a Europei. Marea Criză a
distrus încrederea în liberalismul economic și în capacitatea guvernelor democratice de a gestiona
corect situația dramatică a economiilor europene.
Regimurile democratice

 Turcia = schimbări politice și sociale radicale în Turcia, S-a introdus căsătoria


monogamă, egalitatea dintre femei și bărbați, iar în 1930, femeilor li se acordă
dreptul de vot, iar în 1934, femeile puteau deține funcții publice și aveau dreptul
de a divorța.S-au desfășurat numeroase reforme economice. Turcia a cunoscut o
creștere a producției fabuloase, au fost construite numeroase combinate
siderurgice și se cultivau mai mult de 6 milioane de hectare.
 Franța - Deși măsurile au fost nepopulare, au fost eficiente în oprirea crizei
economice. Efortul de înarmare a fost amplificat, Franța fiind pregătită pentru un nou
război.
 Marea Britanie - Au progresat magazinele cu distribuție de masă gen
Woolworth,Regele George V a invitat forțele politice pentru formarea unui guvern
de uniune națională,Este adoptată o nouă Constituție

S-ar putea să vă placă și