UNIVERSITATEA DE STAT

FACULTATEA DE LITERE

Lucrul individual
la disciolina ,,stilistica,,
Tema: ,,Fenomene lexicale,,

A realizat: Bacalîm Tatiana

 Conform definiției celei mai generale, lexicul
este totalitatea cuvintelor unei limbi. După unii
lingviști, această definiție este valabilă pentru
un anumit moment al existenței limbii. Din alt
punct de vedere, unii autori vorbesc despre
totalitatea lexemelor, noțiune în care includ și
unități frazeologice.

Lexicul este una din componentele

fundamentale ale limbii, celelalte două
fiind sistemul fonologic și sistemul
gramatical. Față de cele două din urmă,
lexicul este un sistem deschis, care
primește ușor elemente noi, în timp ce
altele se învechesc și dispar, deoarece
cuvintele sunt în legătura cea mai
strânsă cu viața societății, în care se
petrec continuu transformări materiale
și culturale.
 Există un argou al elevilor, al
Cel mai important aspect al studenţilor, al celor din armată,
limbii vorbite, din punct de al deţinuţilor, al hoţilor, al
vedere teoretic constiruie interlopilor etc., cuprinzând
argoul cuvinte al căror sens a fost
“deturnat”, putând fi decodat
doar de cei care cunosc
limbajul respectiv.

Argoul este un limbaj specific unor grupuri sociale sau

socio-profesionale, prin care se afirmă apartenenţa la
grupul respectiv şi care este utilizat pentru ca locutorii
(vorbitorii) să nu fie înţeleşi de alţii. Este, aşadar, un
limbaj criptat şi nu trebuie confundat cu jargonul, care
cuprinde cuvinte şi expresii străine folosite pentru a
epata, pentru a-i impresiona pe interlocutori, evitând
exprimarea obişnuită.
 Argoul elevilor : bacu (examenul de bacalaureat), cap (capacitate), hard (creier), mate/scârţa
(matematica), romanţă (romană), dirig/dirigă (diriginte), frunză (profesoara de biologie), bosu-
mare/direct (directorul), masa de operaţie (catedră), babac (părinte), bila/bostan/devlă (cap),
şase (atenţie !/vine !), copniţa (fiţuica), parametru (deştept), corist (corigent), a pune botul (a nu
se « prinde » de ceva)

Argoul studenţilor : gaman (student), paraşutist (persoana care

vine neinvitată la petreceri), a bate apa (a pierde timpul),
gherţoi (persoană fără maniere), apușoară ( a utiliza multă
informație neimportantă)

Argoul interlopilor: a mangli/ a şuti (a fura), babardeală (furt), broasca (poşeta), ciripitor
(denunţător), curcan (poliţist), limbă (informator al poliţiei), denghi/lovele/mălai/mardei (bani),
mititică/facultate/universitate (puşcărie), paraşută (prostituată), streptomicina (alcool), alpinist
(spărgător/hoţ care intră pe ferestra), Alba ca Zăpada (cocaină), a scoate capul (a merge la
furat), a rămâne cu albuşul (găinărie, câştig mic din furt)
 Un element caracteristic pentru toate
argourile europene îl constituie cuvintele
de origine țigănească. Cele mai răspăndite
fiind: baftă,ciordi, nasol (nasul), pili,
pirandă, baros, buli, danciu. Cele mai multe
Cuvintele străine. Originea străină a unui
au caracter argotic foarte accentuat, care se termen poate evoca o anumită atmosferă
complică adesea cu sensuri sau nuanțe spirituală, caracteristică pentru o epocă din
obscene. viața poporului nostru sau pentru o
categorie socială, care, în ipoteza dispariției
din limba comună a termenului respectiv,
continuă să-l păstreze și să-l utilizeze.Este
Argoul sportivilor. cazul elementelor turcești și grecești:
Acest termin putem înlocui prin ghilosi,haram,furdalîc,ageamiu.
acela de ,,jargon,,. Căci reprezintă un
limbaj tehnic, cu o terminologie de
specialitate.Sportivii și participanți la
spectacolele sportive se folosesc de
expresii argotice, faptul se datorește
nu sportului însuși, ci originii sociale
Ceea ce surprinde, la prima vedere, este că
și psihologiei spectatorilor obișnuiți diversele categorii de cuvinte menționate își
să vorbească așa în tot felul de trag expresivitatea din izvoare extrem de
împrejurări. variate: unele sunt simțite ca străine, altele ca
aparținând trecutului, unele provin din
graiurile regionale, altele sunt foarte recente.
*Libertatea de expresie a argotizanților
se manifestă sub toate aspectele
posibile.
*Modificările fonetice: lungirea și
scurtarea cuvintelor,schimbările de
accent, accelerarea și încetinirea
tempoului, onomatopeele, repetiția,
interogația și exclamația, toate ceste
precedee sunt o caracteristică a limbii
vorbite în general, dar mai cu seamă a
argourilor.
* Între argouri și limba vorbită,
populară sau familiară, deosebirile sunt
de grad, nu de esență. Mai întâi, toate
au același sistem lingvistic. Sunetele,
formele gramaticale și combinarea în
sintagme a cuvintelor sunt
identice.Numai lexicul diferă, dar nu
ca material propriu-zis, ci ca utilizare.
* Argourile sunt mai bogate în nuanțe
semantice, mai plastice și mai colorate
decât limba vorbită.
Pletoră semantică, se explică prin faptul
că un obiect are mai multe particularități
caracteristice și atunci simțim nevoie de
a utiliza numele obiectului cu valoare
mataforică.
Cu alte cuvinte pletoră semantică
reprezintă acumulare excesivă de sensuri.
Ex: curcan
-în limbajul răufăcătorilor înseamnă
polițist
-în vorbirea familiară înseamnă om
bătrân (bolborosește,pufnește, pe nas și
pe gură, din cauza bătrâneții)
Alt exemplu este cuvântul a crăpa
- a suferi mult
- a mânca enorm
- a muri
Bogăția mate de termeni pentru aceeași noțiune se întâlnește, cum este și firesc, la noțiunele
curente, cu care operează des mintea autorului:
 Gură- pe care fantazia subiectelor vorbitoare o asimilează când cu botul animalelor sau cu
ciocul păsărilor ( bot, cioc, cloanță, ciup, clobanț) , când cu instrumentul muzical
( trâmbiță), apoi după zgomotul pe care-l face (cățea, papagal, pupăză, clanță) , cu o cârpă.
 Femeia stricată-fleoarcă (flutură ca o cârpă în vânt), boarfă,putoare, spălătură, țolină,
parașutistă, otrăvită,( damă, dameză, fată, curvă-sunt cuvinte mai puțin tari)
 Acru: om acru ( căruia mereu îi ninge și-i plouă), se spune, cu sens aproape identic și om
înăcrit.