DIMENSIUNEA RELIGIOASĂ A

EXISTENȚEI

Ioniță Elena Bianca

Mocanu Ioana Andreea
Neagoe Ionela Denisa
Urloi Andreea
În secolul al XVI-lea, câ nd limba slavonă era pentru poporul nostru ceea ce fusese limba
latină pentru popoarele din Occident la începuturile Evului Mediu, că rturarii noștri și-au
manifestat simțirea și cugetarea în formele limbii slavone.

In această limbă s-a început la curtea lui Ș tefan cel Mare istoriografia și tot în această
limbă s-au scris și “Invataturile lui Neagoe Basarab că tre fiul său Teodosie”. Dar slavona
era o limbă straină , neînțeleasă de masele adâ nci ale poporului. S-a simțit astfel nevoia
de a consemna în scris limba maternă .

Literatura noastră veche a evoluat în condiții cu totul deosebite de cele în care s-au
dezvoltat marile literaturi în occident. In occident traducerea Bibliei și a că rților sfinte a
fost precedată de o perioada lungă de de 3-4 veacuri, în care a înflorit literatura profană
în limba națională . Limba literară , în Occident, s-a șlefuit deci în creațiile literare ale
jongleurilor, trubadurilor și scriitorilor profani.

Cu totul altfel se prezinta lucrurile la noi. Limba scrisă apare la noi întâi în scripturile
sfinte și se formează, ca limbă literară , în textele religioase pâ nă în a doua jumă tate a
secolului al XVII-lea, câ nd apare istoriografia moldovenească în limba națională . Dar
chiar dupa apariția cronicilor, singurele că rți care se tipă resc la noi și se ră spâ ndesc
peste toate ținuturile româ nești, menționâ nd unitatea credinței și a graiului, sunt textele
sfinte. Cronicile s-au ră spândit pe o rază mai restrâ nsă și numai prin copii manuscrise.
 Literatura religioasă , canonică și aprocrifă,a format astfel în primele veacuri
singura hrană intelectuală a întregii societă ți. Ea a creat o mentalitate religioasă
care se dezvă luie în toate manifestă rile poporului: artistice, sociale, politice.
Sub influența ideeilor puse în circulație de reforme, maramureșenii au pus, în sec al
XV-lea, temeliile literaturii româ nești, tă lmă cind Sfintele Scripturi în graiul
stră moșesc. Traducerile lor răspândite în copii manuscrise au fost tipă rite de că tre
diaconul tâ rgoviștean Coresi în a doua jumă tate a secolului al XVI-lea. Textele
maramureșene erau scrise într-o limbă noduroasă cu caractere arhaice și dialectale.
Coresi a înlă turat câ t a putut particularitățile arhaice și dialectale, transpunâ nd
textele în graiul muntean care se ridica astfel la rangul de limbă literară . Textele lui
Coresi au intrat la râ ndul lor în mâ inile mitropolitului Varlaam și astfel de la
Varlaam la Simeon Ș tefan, de la acestea la mitropolitul Dosoftei și în sfârșit pâ nă la
Biblia lui Ș erban și pâ nă la Antim Ivireanul, timp de două veacuri și jumă tate, a fost
o continuă elaborare a textelor sacre, o continuă fră mâ ntare de a găsi pentru
cugetarea bibilică în forma națională , nu numai cuvântul cel mai expresiv și cel mai
precis, dar cuvâ ntul care să fie în același timp înțeles în toate ținuturile româ nești,
“că româ nii nu gră iesc în toate ță rile într-un chip”, iar cuvintele trebuie să fie ca
banii “că banii aceea sunt buni, carii umblă în toate ță rile, așa și cuvintele acelea
sunt bune, carele le înțeleg toți”. Dar prin această necontenită frământare în
căutarea cuvâ ntului expresiv, cu rezonanță în toate cuprinsurile româ nești, în
aflarea unui ritm armonios la care să poată fi adaptată melodia bizantină , acolo
unde o cereau necesitățile liturgice, s-a creat limba noastră literară .
“A tăia latura religioasă din istoria literaturii românești înseamnă a renunța la
cunoașterea trăsăturii celei mai caracteristice din cultura noastră veche și la una din
fețele ei de glorie”(N. Cartojan).

Până în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, literatura românească este în întregime

opera clerului și poartă în alcătuirea ei o trăsătură adânc religioasă.

Pe la jumătatea secolului al XVII-lea, se petrece însă o schimbare în dezvoltarea culturii

noastre în urma prefacerilor, boierimea a ajuns într-o situație materială prosperă, care a
ajutat-o să ocupe un loc proeminent în viața politică și culturală a neamului. Dar din
pricina luptelor ce se dădeau în jurul tronului, ea era adesea silită să emigreze cître
adăposturile de cultură din centrul și răsăritul european, care stăteau în legătură cu
apusul. Prin aceste emigrări s-a deschis pentru cultura românească, închisă până atunci
în formele strâmte și rigide ale slavonismului și ortodoxiei, o fereastră prin care a
năpădit aerul proaspăt al civilizației occidentale.

Contactul acesta cultural s-a făcut mai intens în Constantinopol și în Polonia.

Apropierea de mișcarea umanistă a Poloniei a înviorat viața literară a Moldovei, dând
naștere istoriografiei naționale; în mediul cosmopolit al Constantinopolului s-au format
scriitori ca Dimitrie Cantemir, Stolnicul Constantin Cantacuzino și înaintea lor Nicolaie
Milescu, contemporanul lui Dosoftei și sprijinitorul moldovenilor la curtea țarilor.
 Diaconul Coresi
Coresi (cunoscut și ca Diaconul Coresi) (d. 1583, Brașov) a fost un diacon ortodox,
traducător și meșter tipograf român originar din Târgoviște.[Este editorul primelor
cărți tipărite în limba română. A editat în total circa 35 de titluri de carte, tipărite în
sute de exemplare și răspândite în toate ținuturile românești, facilitând unitatea
lingvistică a poporului român, dar și apariția limbii române literare.

Coresi este originar din satul Cucuteni, județul Dâmbovița. Și-a început activitatea

tipografică la Târgoviște. În 1559-1560 s-a stabilit definitiv la Brașov, unde i s-a
oferit posibilitatea de a tipări nu doar în limba slavonă, ci și în limba română, fapt
imposibil la vremea respectivă în Țara Românească, din cauza opoziției Mitropoliei
Ungrovlahiei. Tipăriturile lui, apărute în mare parte la Brașov
între 1556 și 1583 sub influența curentelor de reformă
religioasă luterană și calvină răspândite atunci în Transilvania, sunt adevărate
„monumente” de limbă veche românească, importante și prin predosloviile scrise
de el, în care se ridică pentru prima oară, cu hotărâre și claritate, problema
introducerii limbii românești în cultul religios. Tipăriturile lui Coresi
utilizau graiul din Țara Românească și sud-estul Transilvaniei și au avut o mare
importanță pentru evoluția și unificarea limbii române.
 Coresi a deprins tehnica tiparului de la Dimitrije Ljubavić, care lucra
pentru Mitropolia Ungrovlahiei. A tipă rit primele că rți în limba româ nă :
 Tetraevanghelul (1561) - o traducere din Noul Testament a celor
patru evanghelii, 
 Întrebare creștinească (lucrare cunoscută și sub numele
deCatehism, apă rută în 1560 — studiile mai vechi îl datează 1559), 
 Liturghierul (1570), 
 Psaltirea (1570).
Că rțile erau întrebuințate atâ t în biserică câ t și la școală .h
Munca de tipar consta în xilogravură ( xilografie = Procedeu
tipografic la care se folosesc forme de tipar gravate în lemn )  și necesita
eforturi deosebite. Fiecare pagină trebuia sculptată în lemn. Pentru
aceasta Coresi folosea 10-20 de ucenici, pe care îi amintea în prefața
că rților editate de el.
O replică modernă a tiparniței lui Coresi este expusă astă zi la Muzeul
„Prima școală româ nească” din Brașov.
 Mitropolitul Varlaam
Mitropolitul Varlaam s-a născut în jurul a
anului 1580, într-o familie de răzeși din Bolotești,
Putna. Numele său de mirean (laic ) a fost Vasile
Moțoc. De tânăr și-a îndreptat pașii spre Schitul Zosim
de pe v alea pârâului Secu, unde a învățat carte, ș
i-a dezvoltat talentul de vorbitor și s criitor și a
deprins limbile slavonă, latină ș și greacă. Pe locul
schitului, Vornicul Nestor Ureche și soția sa Mitrofana au
ctitorit, în 1602, Mănăstirea Secu în care
a început să funcționeze și o școală. Tânărul Vasile Moțoc a
intrat în obștea noii mănăstiri, unde a fost călugărit cu numele de
Varlaam. Fiind bun povățuitor, ajunge pe treptele ecleziastice cele
mai înalte, fiind numit egumen ( stareț) al mănăstirii.
Varlaam s-a ocupat în continuare cu studiul cărților, îndeosebi cele religioase,
traducând Scara (Leastvita) Sfântului Ioan Scararul (1618). Mai târziu,
pentru strădaniile și virtuțile sale el a fost cinstit cu rangul de arhimandrit. .
În 1628, ca urmare a faptului că era sfetnic de încredere al Domnitorului
Miron Barnovschi, a fost trimis într-o misiune ecumenică la Moscova și Kiev.

În timpul domniei Voievodului Alexandru Iliaș, Arhimandritul Varlaam a fost

chemat la Iași și numit în fruntea Mitropoliei Moldovei în locul Mitropolitului
decedat Atanasie (1629-1632)

Sprijinit și de Sfântul Mitropolit Petru Movilă al Kievului, Mitropolitul

Varlaam reușește chiar înființarea primei tipografii românești din Moldova,
în anul 1640, pe care a instalat-o la Mănăstirea "Sfinții Trei Ierarhi" din Iași.
Drept reacție la propaganda calvină din Transilvania a redactat „Cartea
care se cheamă Răspunsul împotriva Catehismului Calvinesc”, prima scriere
românească de polemică teologică. În aprilie 1653 s-a retras la mânăstirea
Secu, unde a decedat în anul 1657.
 „Cazania” lui Varlaam a fost considerată de Iorga drept opera
cea mai populară a epocii noastre vechi; ea conține primele versuri
în limba română, intitulate „Stihuri în stema domniei Moldovei”,
prin care este recunoscut meritul domnitorului Vasile Lupu în
tipărirea cărții.
„Răspunsul împotriva Catehismului calvinesc”este un pamflet
conceput în scopul de a-i apăra pe ardeleni de calvinism și de
pericolul deznaționalizării. Scrisă liber de orice izvor, cartea fierbe
de indignare sub învăluirile cuminți ale frazei.
 Copie
manuscrisă
din „Răspuns
împotriva
catihismului
calvinesc”
Simion Ștefan
Sfântul Ierarh Simion Ștefan (sau Simeon
Ștefan) a fost mitropolit al Transilvaniei între
anii 1643-1656.. De asemenea, a fost un vestit
cărturar al acelor vremuri, printre altele
fiind traducător și editor al „Noului
Testament de la Bălgrad” (1648).
Simion Ștefan era originar din Alba Iulia;
nu se cunoaște anul exact al nașterii sale.
A studiat la o școală mănăstirească din
Alba Iulia (capitala principatului
Transilvaniei în acea perioadă). A devenit
apoi ieromonah în mănăstirea ortodoxă din
Alba Iulia. Marele merit al mitropolitului
Simion Ștefan este extraordinara sa lucrare
misionară, de înfruntare a calvinizării forțate
a românilor din Transilvania. Printre altele,
el accepta în cult numai limba română.
În anul 1648 Simion Ș tefan a tipă rit la Alba Iulia traducerea în
limba româ nă a Noului Testament, iar în 1651 Psaltirea.
Pe lâ ngă valoarea culturală și națională a edită rii în limba româ nă
a acestor scrieri, mai de preț este reușita mitropolitului de a
pă stra neatinsă dreapta credință . Promovâ nd cultura națională ,
mitropolitul Simion Ș tefan a urmă rit mai ales pă strarea nealterată
a învă ță turii creștine, moștenită de la înaintașul sau, Sf.
ierarh martir Ilie Iorest.

„Bine știm că cuvintele trebue să fie ca banii, că banii aceia

sunt buni carii îmblă în toate țările, așea și cuvintele acealea
sunt bune carele le înțeleg toți”.
„Socotește, cititorule, în ciastă carte, pentru că n-au scrisă
îngerii din ceriu, ci au scrisă mână păcătoasă, din țărână
făcută”. ( „ Predoslovia ” )
,, Noul Testament de la Bălgrad “
Dosoftei
Dimitrie Barilă, cunoscut mai ales pe
numele monahal Dosoftei, (n. 26
octombrie 1624, Suceava - d. 13
decembrie 1693, la Żółkiew, în Polonia, azi
Jovkva, Ucraina) a fost un cărturar
român, mitropolit al Moldovei, poet şi
traducător.
Cunoştea limba
elenă, latina, slavona şi polona. Datorită
relaţiilor sale cu patriarhul Moscovei şi
cu Nicolae Milescu, aflat acolo, a adus
din Rusia un teasc de tipografie cu litere, cu
care a tipărit la Mitropolia din Iaşi, în
româneşte, principalele cărţi liturgice, unele
traduse de el însuşi. El a fost unul dintre
ierarhii care au promovat introducerea limbii
române în biserică.
Călugărit la Probota sub numele Dosoftei, a fost
ales episcop la Huşi (1658 - 1660) şi Roman (1660 - 1671),
apoi mitropolit al Moldovei (1671-1674 şi 1675 - 1686). În
toamna anului 1686, datorită evenimentelor politice din acea
vreme, a fost dus în Polonia de oştile regelui Jan Sobieski,
unde a rămas până la sfârşitul vieţii.
A fost unul dintre cei mai mari cărturari din istoria română,
fiind primul poet naţional, primul versificator al Psaltirii în tot
Răsăritul ortodox, primul traducător din literatura dramatică
universală şi din cea istorică în româneşte, primul traducator al
cărţilor de slujbă în româneşte în Moldova, primul cărturar
român care a copiat documente şi inscripţii, unul dintre primii
cunoscători şi traducători din literatura patristică şi post
patristică şi care a contribuit la formarea limbii literare
româneşti.
 Lucrările tipărite :

Psaltirea în versuri
Dumnezeiasca Liturghie
Psaltirea de-nţeles
Molitălvnic de-nţeles
Poem cronologic despre domnii Moldovei
Parimiile preste an
Viaţa şi petriaceria sfinţilor
Psalmul lui David, 1
Ferice de omul ce n-a merge
    În sfatul celó r fă ră de lege
Ș i cu ră ii nu va sta-n că rare,
    Nici a ședea-n scaun de pierzare.
Ce voia lui va fi tot cu Domnul
    Ș i-n legea lui ș-a petrece somnul,
De să va-nvă ța de zî, de noapte,
    Să -i deprinză poruncile toate.
Ș i va fi ca pomul lâ ngă apă ,
    Carele de roadă nu să scapă .
Ș i frunza sa încă nu-ș-va pierde,
    Ce pre toată vremea va sta verde.
Ș i de câ te lucrează i-sporește,
    Ș i agonisita lui va crește.
Iară voi, necurațâ i, ca pleava,
    De sâ rg veț cunoaște-vă isprava.
Câ nd s-a vâ ntura dintr-are vravul,
    Vă veț duce cum să duce pravul,
 Biblia de la București
Biblia de la București (1688) sau Biblia lui Șerban Cantacuzino este prima traducere integrală
a Bibliei în limba română. Este un monument al limbii române vechi, jucând un rol major în dezvoltarea
limbii literare. Biblia de la București este „cel mai însemnat monument al literaturii religioase la români,
atât prin întinderea, cât și prin limba ei cea minunată”, spunea istoricul Alexandru D. Xenopol. George
Călinescu afirma că „Biblia românească (1688) reprezintă pentru poporul român ceea ce a reprezentat
Biblia lui Luther pentru germani”. Nicolae Iorga spunea că ea este „cel dintâi document sigur de limbă
literară stabilită pe înțelesul tuturor românilor”.

Fraţii Radu Greceanu şi Şerban Greceanu au asigurat traducerea Bibliei, au făcut „grosul lucrului” după
cum spune istoricul C. C. Giurăscu. Ei au fost ajutaţi de stolnicul Constantin Cantacuzino, fratele
domnitorului, cărturar şi istoric renumit al acelor vremuri, care a fost răspunzător de „clarificarea pasajelor
dificile şi a termenilor tehnici”, potrivit aceluiaşi istoric. Arhiereul Gherman din Nissa Capadociei şi
Mitrofan, episcopul Huşilor, au ajutat şi ei la traducerea Bibliei.

Tipărirea a început în 5 noiembrie 1687 sub Şerban Cantacuzino şi s-a terminat în 10 noiembrie 1688,
după moartea acestuia, la începutul domniei luiConstantin Brâncoveanu. La conducerea tipografiei
domnești din București, unde s-a reușit această importantă lucrare, se afla viitorul episcop Mitrofan al
Buzăului.

Tehnica redacţională şi tipografică a Bibliei este remarcabilă pentru perioada respectivă. Este publicată în
format mare, „in folio” . Textul este pe două coloane, cu litere mici chirilice, cu cerneală de două culori,
negru şi roşu. Are 938 pagini din hârtie densă. Titlul este bogat, încadrat în chenar floral şi arată că s-a
tradus „dupre limba elinească spre înţelegerea limbii româneşti”. Pe verso-ul foii de titlu se găseşte stema
ţării (corbul cu crucea în cioc), într-un mare medalion oval.
Biblia lui Șerban Cantacuzino
Antim Ivireanul
Antim Ivireanula fost un autor,
tipograf, gravor, teolog, episcop și
mitropolit român de
origine georgiană. Mitropolit
de București, autor al unor
celebreDidahii, ce reprezintă o
colecție de predici folosite la Marile
Sărbători de peste an, Antim Ivireanul
a fost o personalitate culturală
remarcabilă a literaturii române vechi.
A fost cel care a înființat prima
bibliotecă publică în Bucureștiul de
astăzi, în secolul XVIII..
 Dimensiunea religioasă a călăuzit nu numai
existența, dar și concepția celor care au scris în
această perioadă. Ei cred că tot ce se petrece pe
Pământ este hotărât de Dumnezeu, după cum
mărturisește și Miron Costin : „Orice nevoință
pune omul, sorocul lui Dumnezeu, cum este
orânduit, a-l clăti nime nu poate.”