FIZIOLOGIA SISTEMULUI RESPIRATOR

CICLUL RESPIRATOR

Reprezintă actul reflex al respiraţiei şi este constituit din două

faze:

- inspiraţia CICLUL RESPIRATOR

- expiraţia

Expiraţia este ceva mai lungă decât inspiraţia.

 INSPIRAŢIA este un proces fiziologic ACTIV datorat contracţiei
muşchilor inspiratori, prin care se produce CREŞTEREA celor trei
diametre ale cutiei toracice şi SCĂDEREA presiunii intratoracice.

Creşterea diametrelor cutiei toracie are loc în felul următor:

- diametrul cranio-caudal se măreşte datorită contracţiei

diafragmei care devine plată la sfârşitul inspiraţiei;

- diametrul dorso-ventral se măreşte datorită coborârii sternului;

- diametrul transversal este mărit de deplasarea coastelor către în

afară.

Plămânii având o structură elastică urmăresc aceste deplasări ale

cutiei toracice.
 În inspiraţie creşterea diametrelor cutiei toracice imprimă
pulmonilor o mişcare de expansiune urmată implicit de scăderea presiunii
în căile respiratorii soldată cu aspirarea aerului din mediul înconjurător.

EXPIRAŢIA este un proces fiziologic PASIV, în care are loc

relaxarea muşchilor contractaţi în timpul inspiraţiei, urmată de
REDUCEREA celor trei diametre ale cutiei toracice şi expulzarea pasivă a
aerului din pulmoni prin căile respiratorii.

În timpul unui ciclu respirator nu tot aerul din pulmoni este

înlocuit cu aer proaspăt.

Procentul de aer alveolar înlocuit cu aer atmosferic proaspăt în

timpul fiecărei respiraţii se numeşte coeficient de ventilaţie şi depinde foarte
mult de amplitudinea mişcărilor respiratorii.
 VOLUME ŞI CAPACITĂŢI PULMONARE

În fazele ciclului respirator sunt introduse şi respectiv expulzate din

pulmoni anumite cantităţi de aer, numite volume pulmonare, care prin
combinare funcţională formează capacităţi pulmonare.

Volumele pulmonare se determină la om prin SPIROMETRIE, iar

la animale se determină în scop experimental prin doar după anestezie.

1.Volumul respirator curent (VRC) reprezintă volumul de aer care

pătrunde şi iese din pulmoni în timpul unui ciclu respirator eupneic (respiraţie
liniştită, calmă).

2.Volumul inspirator de rezervă (VIR) reprezintă volumul de aer ce

poate fi inspirat forţat, după o inspiraţie liniştită.
 3.Volumul expirator de rezervă (VER) reprezintă volumul de aer
care poate fi expirat forţat după o expiraţie liniştită.

4.Volumul rezidual (VR) reprezintă volumul de aer rămas în

pulmoni la sfârşitul unei expiraţii forţate.
Acest volum de aer nu poate fi eliminat din pulmoni cât timp
animalul este în viaţă.
La animalul sănătos acest volum este format din două fracţiuni:
- volumul de colaps şi
- volumul minimal.

Volumul de colaps reprezintă volumul de aer eliminat din pulmoni

după deschiderea spaţiului pleural.

Volumul minimal reprezintă volumul de aer rămas în pulmoni

după eliminarea volumului de colaps.
Acest volum nu poate fi extras din pulmoni şi apare o dată cu
prima inspiraţie postnatală.
Are importanţă în medicina legală.
 Capacităţile pulmonare rezultă din însumarea funcţională a
anumitor volume pulmonare.

1.Capacitatea inspiratorie (CI) reprezintă volumul total de aer ce

poate fi inspirat activ (inspirat forţat la sfârşitul unei expitaţii linisţite).

CI = VRC+ VIR
2.Capacitatea reziduală funcţională (CRF) reprezintă volumul de
aer aflat în pulmoni la sfârşitul unei expiraţii obişnuite.

CRF = VER + VR

3.Capacitatea vitală (CV) reprezintă volumul total de aer care poate

fi expirat forţat după o inspiraţie maximală.

CV = VRC + VIR + VER

4.Capacitatea pulmonară totală (CPT) reprezintă volumul de aer

aflat în pulmoni la sfârşitul unei inspiraţii forţate şi însumează toate
volumele pulmonare.

CPT = VRC + VIR +VER + VR

TRANSPORTUL SANGUIN AL GAZELOR
RESPIRATORII
 Transportul oxigenului
Formele de transport sanguin al O2

Oxigenul este transportat sub două forme:

1. liber (dizolvat în plasmă)

2. legat (combinat cu hemoglobina)
Forma dizolvată de transport a O2

• Cantitatea totală de oxigen dizolvat în plasmă

este mică, dar aceasta creşte proporţional cu
presiunea parţială:
– la PO2 de 100 mmHg cantitatea de oxigen dizolvat în
plasmă este de 0,3 ml/dl sânge.
 Forma combinată de transport al O2

• Cantitatea de oxigen transportată de plasmă

este prea mică faţă de cerinţele organismului.
• De aceea este necesară o substanţă care să-l
transporte într-o formă combinată şi în
cantitate mare de la plămâni la ţesuturi.
• Această substanţă este hemoglobina.
• Fiecare moleculă de hemoglobină se poate combina
reversibil, printr-o reacţie de oxigenare, cu patru
molecule de oxigen.

• Cantitatea de oxigen combinat cu hemoglobina, şi

de aici gradul de saturare al Hb, variază cu
presiunea parţială a oxigenului.
Structura hemoglobinei
• Curba de oxigenare a hemoglobinei are
formă sigmoidă.
dă

• Forma sigmoidă a curbei de saturare se

datorează afinităţii variate a Hb pentru
oxigen, funcţie de gradul ei de saturare.
• Legarea oxigenului se face în patru etape,
afinitatea pentru oxigen a unui hem fiind
influenţată de oxigenarea celorlalte molecule de
hem.

• Saturarea cu oxigen se face gradat, combinându-

se întâi primul hem de la toate moleculele de
hemoglobină, apoi al doilea ş.a.m.d.
• Combinarea oxigenului cu primul hem
creşte afinitatea celui de-al doilea pentru
oxigen ş.a.m.d., astfel încât al patrulea hem
are o afinitate de 125 de ori mai mare,
comparativ cu primul.

• Aceaste interacţiuni hem-hem sunt

responsabile de aspectul sigmoid al
curbei de disociere a oxihemoglobinei.
• Cantitatea de oxigen combinat cu hemoglobina este influenţată
de PO2 din aerul alvelar.

• La valori ale PO2 de peste 70 mmHg, hemoglobina este deja

saturată cu oxigen.

• Creşterea peste 70 mmHg a PO2 determină combinarea doar a unei

mici cantităţi de hemoglobină cu oxigenul.

• Aceasta permite saturarea hemoglobinei cu oxigen chiar în

condiţiile deplasării animalelor la altitudini moderate.
• Un gram de hemoglobină poate lega până la 1,39 ml
oxigen;

• astfel că un decilitru de sânge care conţine 15 g

hemoglobină - poate transporta circa 20 ml oxigen.

• Cantitatea de oxigen care poate fi legată de hemoglobină

se numeşte capacitate de oxigenare a sângelui.