SEMIOLOGIA

INFECŢIILOR
CHIRURGICALE
 Infecţia (latinescul inficere = a strica, a otrăvi) : este reacţia
organismului uman la pătrunderea germenilor patogeni sau deveniţi
astfel în anumite condiţii.

Organismul reacţionează prin semne:

- Locale
- Regionale
- Generale
care pot avea caracter de specificitate, legat de germenul cauzal.

Germenul poate produce o anumită leziune, care se însoţeşte

de anumite manifestări clinice şi formează grupul leziunilor specifice.
Sunt specii microbiene care determină leziuni şi manifestări
nespecifice ca:
- fenomene inflamatorii banale
- septicemii
- şocul toxico-septic
Caracteristicile infecţiilor chirurgicale

– Focarul infecţios, este de regulă evident la

examenul clinic sau prin investigaţiile
paraclinice
– Focarul infecţios susceptibil de a fi tratat
chirurgical prin incizie, exiczie şi drenaj
– Infecţia chirurgicală are un caracter invaziv prin
difuziunea din focarul infecţios a germenilor
patogeni sau a toxinelor acestora într-o
regiune sau în tot organismul.
– Infecţia chirurgicală este de obicei
polimicrobiană , prin asociere microbiană.
 Cauza determinantă

Este reprezentată de o serie de

germeni patogeni din care cei mai
importanţi sunt:
• cocii aerobi:
– stafilococul auriu
– streptococul
– gonococul
• bacilii aerobi gram negativi
• microbii anaerobi:
– streptococul anaerob
– clohidria tetanica
Simptomatologia :
este determinata de raportul existent între virulenţa
germenilor pe de o parte şi de terenul receptiv pe de alta
parte, iar contaminarea (prezenţa germenilor patogeni vii,
la un anumit nivel , dar în afara producerii infecţiei)
Contaminarea : se face cel mai adesea în urma
traumatismelor care crează poarta de intrare pentru
germeni, cât şi condiţiile favorabile dezvoltării acestora
datorită distrugerilor tisulare
Incubaţia sau invazia (perioada de incubaţie)
– Este durata din momnetul contaminării, ca act fizic,
până la apariţia primelor semne subiective şi obiective
sesizabile clinic.
– Incubaţia este din punct de vedere clinic, latentă.
• Semnele şi simptomele care explică procesul inflamator sunt:
– locale
– regionale
– generale
• Semnele locale sunt:
– rubor
– calor
– tumor
– dolor
– functio laessa
– fluctuenţa
• Rubor (roşeaţă) - expresia vasodilatatiei locale şi se instalează
după depăşirea fazei de vasoconstricţie iniţială.

• Calor (căldura) – reflectă activarea fluxului sanguin

• Tumor (tumefacţia) – rezultanta acumulării exudatului lichidian, a
leucodiapedezei şi în cele din urmă a puroiului.

• Dolor (durerea) – este expresia excitaţiei supraliminare a

terminaţiilor nervoase din piele şi ţesuturi.
Evoluţia locală a fenomenelor inflamatorii se însoteşte, de la o anumită
limită , de fenomene reacţionale regionale dintre care interesarea
sistemului limfatic este primul.
Semne regionale apar ca urmare a difuziunii germenilor şi toxinelor, de
la locul infecţiei şi sunt reprezentate de:
– limfangita
– adenita sau adenoflegmon
Semne generale:
– ascensiunea termică
– frisonul rezultat al bacteriemiei
– tahicardia
– alterarea stării generale manifestată prin: astenie, adinamie, insomnii,
inapetenţă

Explorării paraclinice
• Au rolul de a identifica germenul şi sensibilitatea lui la antibiotice.
• Se utilizează:
– frotiu din plaga sau secreţie care ne identifică natura germenilor şi iniţiază
aplicarea tratamentului de urgenţă
– culturi din plagă sau secreţii
– hemoculturi recoltate în timpul frisoanelor
Abcesul cald
• „ Colecţie purulentă acută bine delimitate
de structurile din jur, de o membrană
neoformată
• Agentul cauzal:
-orice germen piogen singur sau în
asociere , dar cel mai frecvent este vorba
de stafilococ sau streptococ.
• Simptomatologie: rubor, dolor, calor, tumor,
functiolo lessa, fluctuenţă
1. Faza presupurativă
• edem inflamator
• eventuala plagă
• discretă ascensiune termică
2. Faza supurativă
• tumefacţia se accentuează
• la periferie edem, iar centrul leziunii devine roşu
• tensiune pulsatilă
• fluctuenţa este caracteristică
3. Faza de evacuare
• curba termică ia aspect oscilatoriu
• leucocite crescute
• evacuarea se poate face chirurgical sau spontan la exterior prin
fistulizare
Aspectul puroiului:
• gros, cremos, nemirositor , când este dat de stafilococ
• fluid, seropurulent, când este dat de streptococ
• albicios, cu miros de varză stricată când este dat de colibacil
• cenuşiu murdar când este dat de anaerobi
• Abces în buton de cămaşă:
- este format de o colecţie de puroi situată sub
aponevrotic-abcesul primar-care comunică printr-un
canal îngust cu o colecţie secundară superficială, de
obicei mai mică.

• Abcesul în bisac
– format prin strangularea conţinătorului într-un punct
oarecare printr-o formaţiune anatomică puternică, în
general ligamente.

• Tratament
– incizie , debridare, spălare cu soluţii antiseptice,
drenaj sau mesaj
Foto: Abcesul cald în buton de camaşă.
a) abces primar
b) abces secundar
Foto: Abces în bisac
 ABCESUL RECE

• Definitie: este o colecţie ce se formează lent în absenţa

semnelor cardinale ale inflamaţiei.Natura sa este de de cele
mai multe ori tuberculoasă.
Foarte rar este de origine melitococică (Febra de Malta) sau
micozică.
Etiologie
• apare ca urmare a:
• unei necroze cazeoase subcutanată lichefiată sau ramolită
• o adenopatie tuberculoasă ramolită
• o osteita tuberculoasă
• o artrită tuberculoasă
• Abcesele reci non tuberculoase sunt rare, relevante fiind
infecţiile melito-cocice (Febra de Malta) sau micotice.
• Puroiul recoltat prin puncţie este cenuşiu, seros, cu resturi
cazeoase în suspensie.
Foto: Abces rece
Clinica
În stadiul de început, abcesul rece este o tumefacţie
dură omogenă, fără semne de inflamaţie acută
• În stadiul de ramolisment care survine după
câteva luni de evoluţie, semnul esenţial este
fluctuenţa.
• În absenţa tratamentului evoluţia este către
fistulizare.
• Adenopatia când există este indoloră.Starea
generală nu este alterată, sau când există, nu
este dată de abces ci de procesul tuberculos
responsabil.
 FURUNCULUL

Definitie: Este o infecţie cutanată circumscrisă,

a aparatului pilo-sebaceu şi a dermului
înconjurător.
Infecţii premergătoare apariţiei furunculului:
• Impetigo - dermatoză infecţioasă streptococică sau
stafilococică, caracterizată de prezenşa de bule sau
vezicule-pustule.
• Acneea - leziune inflamatorie foliculară seboreică
• Sicozis - leziune inflamatorie foliculară profundă
piogenă sau micotică.
 Clinica
• În faza de debut : apare o tumefacţie roşiatică, pruriginosă,
centrată de un fir de păr. Iritaţia supra-adăugată produce
diseminarea.
• În faza de stare, formaţiunea creşte în volum, ia aspect de con
acoperit de de piele roşie-violacee cu edem inflamator în jur. În
vârf apare o flictenă care centrează firul de păr.
• Faza de fistulizare, când flictena se deschide, se elimină o
mică serozitate, rămâne o ulceraţie în fundul căreia se află o
masă necrozată a foliculului pilosebaceu şi a dermului
înconjurător nimit burbion. După 1-2 zile burbionul se elimină
spontan.
Evoluţie
• Furunculul necomplicat: durează în medie 10-12 zile.
În cazul în care nu este îngrijit corect apar
complicaţii septice locale sau regionale. Furunculul localizat la
nivelul feţei, mai ales buza superioară, nas sau orbită, poate
îmbrăca aspect grav, prin transformarea în flegmon cu risc
mare de diseminare pe cale venoasă în sinusul cavernos.
Foto: Furuncul
 FURUNCULUL ANTRACOID

Definitie: reprezintă o acumulare de

furuncule, în aceeaşi zonă, de obicei la
ceafă şi faţa dorsală a degetelor.
Etiologie
– Lipsa de îngrijire a unui furuncul iniţial de la care
se face diseminarea la foliculii sebacei din
vecinătate.Este favorizat de prezenţa diabetului.
Clinic
– Se constituie un placard tegumentar dur şi
dureros, colorat violet pe care apar
flictene.Apare ascensiunea termică.După
vindecare, apare o cicatrice voluminoasă şi
deformată.
 HIDROSADENITA

– Denumită şi abcesul tuberos sau boala Vernuil,

este o inflamaţie piogenă stafilococică a
glandelor superioare apocrine.
– Din cauza aspectului macroscopic,
hidrosadenita mai este denumită furunculul
glandelor sudoripare, dar sediul leziunii este
profund, în hipoderm.
 Clinic
Se prezintă sub forma de nodul
hipodermic, de aspectul unei nodozităţi,
dureroasă, localizată axilar, pruriginoasă.
Leziunea nu este centrată de firul de păr, este
aderentă la piele mobilă pe planul profund.
Bolnavul prezintă multiple leziuni supurative
asociate cu noduli şi fistule.
Specific hidrosadenitei este
multiplicitatea leziunilor, axila conţinând
numeroase abcese în faze diferite de
dezvoltare.
 ERIZIPELUL

Definitie : este o dermită dată de streptococul β-

hemolitic. Este o boală infecţioasă şi contagioasă prin
inoculare directă, putînd fi diseminată în serviciul
spitalicesc.
Clinică
• Perioada prodromală - frison, ascensiune termică, care
durează în medie 3 zile, iar local: tumefacţie dureroasă,
înconjurată de o zonă de culoare roz care devine roşie-
violacee constituind placardul erizipelatos.
• Perioada de stare - dacă germenul îşi păstrează virulenţa,
placardul are tendinţă la extindere, cu centrul mai palid,
mărginit de un chenar proeminent, dureros la palpare.
Evoluţie
– După o evoluţie de 8-10 zile fenomenele inflamatorii cedează,
erizipelul păleşte, urmat de descuamare. Complicaţiile citate se
referă la sistemul limfatic prin apariţia adenopatiei.
 FLEGMONUL
Definitie : este o infecţie acută a ţesutului celular
subcutanat caracterizat prin difuziune,
extindere şi necrozare. Se datorează
streptococului, stafilococului şi anaerobilor.
Clinică
• Semne generale: frison puternic, ascensiune
termică, stare generală modificată.
• Perioada de invazie - edem inflamator
constituit din serozitate tulbure, ce capătă
aspect slăninos, uşor gălbui. În această fază
nu apare puroiul, dar există limfangită şi
adenopatie satelită. Durează 2-4 zile.
• Perioada de inflamaţie - se formează puroiul necolectat,
ţesuturile se necrozează, se accentuazădurerile locale şi
semnele de inflamaţie, semnele generale : frisoane,
ascensiune termică, anorexie, agitaţia se menţine sau se
accentuează. Apar vărsături, facies pământiu, ochii
înfundaţi în orbită. Durează 2-3 zile.
• Perioada de necroză - apare supuraţia, care disecă
formaţiunile anatomice favorizând hemoragia, necroza
unor tendoane, cu sechele grave. Starea generală este
gravă. Fără tratament pielea decolată se sfacelează,
lăsând să se scurgă puroi si fragmente de ţesuturi.
• Faza de reparaţie - după eliminarea tuturor ţesuturilor
devitalizate, se produce procesul de vindecare, cu apariţia
unor cicatrici deformante, vicioase.
 CONTROLUL INFECŢIILOR

• Prevenirea infecţiilor asociate (nosocomiale)

reprezintă o preocupare majoră pentru întregul
personal din sănătate pe măsură ce frecvenţa
acestora a crescut în ultimii ani la nivele
intolerabile.
• Prevenirea infecţiilor este o problemă nouă pentru
serviciile de sănătate. Odată cu apariţia pandemiei
SIDA de la începutul anilor ’80, a fost introdus
iniţial un sistem de control al infecţiilor denumit
„Precauţiuni legate de fluidele corporale şi
sânge” pentru a proteja personalul care acordă
îngrijiri de sănătate.
 PROFILAXIA INFECŢIILOR
NOSOCOMIALE
• respectarea asepsiei şi antisepsiei, antibioticoterapia profilactică
preoperatorie şi măsuri de prevenţie specifice fiecărei forme de infecţie
nosocomiale sunt de importanţă maximă.
• Implementarea unui program de prevenţie poate scade cu 30 – 50%
incidenţa infecţiilor nosocomiale şi care cuprinde:
• urmărirea celor mai frecvente infecţii nosocomiale şi monitorizarea lor în
dinamică cu in­for­marea clinicienilor,
• folosirea de către personalul de îngrijire a unor măsuri specifice de
prevenire a infecţiei no­­socomiale produse de dispozitivele medicale
invazive (sonde, catetere, aparatură, ins­tru­mentar etc.),
• perfecţionarea continuă a personalului medical pentru buna cunoaştere a
nursingului chi­rur­gical,
• asigurarea resurselor medicale pentru derularea programului plus medic şi
asistentă specializată în epidemiologie în spitalele de peste 250 paturi,
• studiu bacteriologic periodic al spitalului sau clinicii odată la 5 ani.
• TRATAMENTUL infecţiilor părţilor moi cu
anaerobi constituie o urgenţă şi presupune
asocierea anti­bio­ti­coterapiei cu chirurgia şi
oxigenoterapia hiperbară. Antibioticoterapia
trebuie iniţiată imediat asociind b lactamine
(peniciline) cu aminoglicozide de ultimă
generaţie (gentamicina) + metronidazol.
Antibioticoterapia poate fi modificată în funcţie
de evoluţie, bacteriologie şi antibiogramă.