 1.

grupul ca si numar de persoane care comunica

una cu cealalta, se interconditioneaza intre ele,
sunt psihologic constiente de existenta celorlalti
si percep ca fac parte din acelasi grup;
 2.grupul este format din doi sau mai multi
membri care interactioneaza,direct sau indirect,
ca rezultat al unui interes comun sau pentru a
indeplini un scop comun.
 -numar redus de membri-ceea ce face posibila
stabilirea de relatii interpersonale directe si
reciproce;
 -interactiunea realizata pe baza relatiilor afective;

 -atribuirea unor roluri

 existenta unui obiectiv comun.

 Variabile care determina
performanta grupurilor
 Marimea-de obicei un grup cuprinde intre 3-20 membri.Un grup mai mare
nu este neaparat un grup satisfacator, intrucat apar dificultati de a ajunge la
un comun acord.
 Normele- sunt modele comportamentale la care membrii grupului trebuie
sa se conformeze, conduitele care le arata ceea ce au de facut in cadrul
grupului. Nerespectarea acestor norme atrage dupa sine sanctionarea.
 Rolurile- sunt pozitii atribuite membrilor grupului.Rolurile pot fi
desemnate sau emergente. Adesea apar conflicte de rol si ambiguitate de
rol in cadrul grupurilor.Aceste conflicte apar datorita exercitarii
concomitente a mai multor roluri de catre un membru al grupului.
 Statutul- este pozitia ierahica ocupata de un membru al grupului. Statutul
este o apreciere acordata din partea grupului, recunoscuta datorita
calitatiilor personale.
 Coeziunea-este o proprietate importanta care masoara gradul de
atractivitate a grupului pentru membrii acestuia.
 Cerinte:
- membrii grupului trebuie sa fie compatibili din punct de vedere
al aptitudinilor cu activitatea desfasurata;

- grupul poate fi constituit omogen din punct de vedere al

atitudinilor si valorilor impartasite in comun;

- capacitatea de influenta intre membrii este bine sa fie diferentiata

deoarece s-a dovedit ca echipele cu membri la fel de influenti
sunt mai putin satisafacute.
1. Formarea- primul stadiu, in care situatia generala
este ambigua.
2. Rabufnirea- stadiu in care domina starile
conflictuale, au loc contestarea si critica
obiectivelor, conducerii, rolurilor.
3. Normarea- in acest stadiu se precizeaza gradul de
angajament al fiecarei persoane.
4. Functionarea- etapa in care are loc realizarea
propriu- zisa a obiectivelor.
5. Destramarea- are loc de obicei dupa indeplinirea
obiectivelor urmarite.
Puterea de referinta-se bazeaza pe identificarea
angajatilor cu managerul,a celui ce detine
puterea, este considerata cea mai puternica
forma de putere;
Puterea legitima- se refera la locul ocupat in grup, la
dreptul de a lua decizii si de a formula sarcini
subordonatilor.
Puterea de expert- este confundata cu puterea
legitima.Este independenta de pozitia ierarhica
si reprezinta un atu valoros pentru manageri.
Puterea de recompensa- detinatorul puterii il poate
recompensa pe cel care il urmeaza, fie prin surse
financiare, materiale sau spirituale.
Puterea coercitiva- atunci cand recompensele nu
determina acceptare si bunavointa se intervine prin
masuri coercitive. Acest tip de putere nu constituie
calea cea mai eficienta datorita masurilor coercitive
mult prea dure uneori.
Asadar autoritatea si puterea sunt distincte, intrucat
prima este legata de legitimitatea, in sensul acceptarii
de catre cei condusi a deciziilor lutate, iar puterea
poate fi exercitata si in lipsa consimtamantului
subalternilor.
Autoritatea poate fi: formala, de competenta si formala.
Ideal este ca atat puterea cat si autoritatea sa fie detinute
de aceeasi persoana. Un manager care dispune de
autoritatea de a lua decizii dar nu este recunoscut de
cei pusi sa le aplice este un manager ineficient.
La fel se intampla si in cazul persoanei cu multa
influenta din cadrul grupurilor de munca dar care nu
are autoritatea de a lua decizii.