BOLI INFECȚIOASE

Sef lucr. Dr. Cocuz Maria-Elena

 NOȚIUNI INTRODUCTIVE
Infecția – reprezintă pătrunderea și multiplicarea unor agenți
infecțioși în țesuturile unui organism-gazdă.
Agenții infecțioși – sunt microorganisme vii din mediul
înconjurător, capabile să se multiplice în organismele vii și să
realizeze infecția.
Infecția – poate fi urmată sau nu de starea de boală.
Boala infecțioasă – este rezultatul unei infecții care depășește
posibilitatea de apărare și de rezistență a unui organism.
Bolile infecțioase – pot fi transmisibile ( contagioase) și
netransmisibile.
Contagiozitatea – este posibilitatea transmiterii unei boli
infecțioase de la o sursă de infecție la o persoană sănătoasă.
Bolile infecțioase pot fi produse de virusuri, bacterii, fungi și
paraziți.
 PROCESUL EPIDEMIOLOGIC ÎN BOLILE INFECȚIOASE

Procesul epidemiologic – reprezintă totalitatea factorilor

biologici, naturali și sociali, care determină apariția, extensia și
evoluția unei boli la nivelul populației.
Are în structura sa factori principali și factori favorizanți.

1. Factorii principali: sursa de agent patogen, modurile și căile

de transmitere, receptivitatea populației.
2. Factorii secundari:
- factori naturali: climatici, meteorologici, geografici etc.;
- factori socio-economici: condiţiile de viaţă şi muncă.
1. sursa de agent patogen este acel organism viu care găzduieşte
agentul patogen, îi asigură condiţii de supravieţuire şi eventual
multiplicare şi de nivelul căruia se produce diseminarea
germenilor la populaţia receptivă. Sursa de infecţie poate să
prezinte sau nu semne de boală.
Sursele de infecţie sunt reprezentate de:
●Om - bolnav: cu boală tipică, abortivă, subclinică, inaparentă;
- purtător aparent sănătos de germeni (foşti bolnavi, cu
portaj temporar sau cronic, sănătoşi, cu portaj temporar sau
cronic).
●Animalele (inclusiv păsările) – bolnave sau purtătoare de
germeni;
●Vectorii biologici activi: ţânţari (malarie), căpuşe (encefalite),
păduchii omului (tifos exantematic), puricii şobolanilor (pesta) etc.
b) Modurile şi căile de transmitere
Transmiterea agenţilor patogeni de la sursă la organismele
receptive se poate realiza în mod direct sau indirect.

• Modul direct este caracteristic germenilor cu rezistenţă mică

în mediul intern şi care necesită limitarea temporo-spaţială a
transferului de la sursa la organismul receptiv.
- Se poate realiza prin : inhalarea de picături respiratorii
contaminate, contact sexual, muşcătură, transfuzii de sânge,
transplacentar, transplante de organe infectate.
• Modul indirect este specific agenţilor patogeni cu rezistenţă mare în
mediu şi presupune implicarea diferitelor căi de transmisie.
Căile de transmitere sunt:
- aerul contaminat (picături septice, praf) – cu rol în producerea bolilor
aerogene;
- apa contaminată – rol în producerea bolilor hidrice;
- alimentele contaminate, de la sursă până la consum;
- solul contaminat – infectarea omului se poate face pe cale digestivă
(consum de apă murdărită cu pământ, zarzavaturi nespălate), aerogenă
(inhalarea de pulberi de pământ contaminate), tegumentară;
- obiecte contaminate (cu secreţii, excreţii sau sânge ale bolnavilor sau
purtătorilor de germeni);
- mâini contaminate;
- vectori biologici activi: muşte, gândaci de bucătărie, furnici, pureci,
ploşniţe.
c) Masa populaţională receptivă
Receptivitatea reprezintă susceptibilitatea de a face o boală
infecţioasă.
Opusul receptivităţii este rezistenţa la o boală infecţioasă.
Rezistenţa la infecţie are două componente:
1. rezistenţa generală nespecifică, realizată de apărarea
nespecifică a organismului;
2. rezistenţa specifică (imunitatea) –poate fi naturală şi
artificială.
Imunitatea naturală poate fi:
→de specie – prin care omul este protejat de unele boli ale
animalelor şi păsărilor;
→câştigată:
- pasiv (prin anticorpii materni transmişi transplacentar şi care
apără sugarul de boala infecţioasă până la vârsta de 5-6 luni)
sau
- activ (ca urmare a trecerii printr-o boală infecţioasă).
Imunitatea artificială poate fi:
→activă – obţinută prin vaccinare;
→pasivă – prin administrare de seruri imune sau imunoglobuline
specifice.
 Clasificarea bolilor infecţioase

În principal, bolile infecţioase se clasifică după două criterii:

după poarta de intrare a agenţilor infecţioşi şi după tipul de sursă
de infecţie (uman sau animal).
1. După poarta de intrare se descriu:
a) infecţii respiratorii (aerogene) – poarta de intrare este tractul
respirator la diferite nivele (superior – infecţii acute de căi
respiratorii, angine acute, sinuzite etc., mijlociu – traheite,
bronşite şi inferior - pneumonii interstiţiale sau alveolare).
Tot poartă de intrare aerogenă au şi bolile în care agentul
patogen sau toxinele acestuia se răspândesc ulterior în organism
(scarlatina, rujeola, rubeola, oreionul, difteria etc.).
b) infecţii digestive – cu poartă de intrare tubul digestiv: bolile
diareice acute (inclusiv toxinfecţiile alimentare), febra tifoidă,
hepatita acută virală cu virus A, poliomielita, trichineloza etc.
c) bolile cu poartă de intrare cutanată – prin suprainfecţia unor
soluţii de continuitate ( plăgi, arsuri) sau prin tegumente intacte.
Exemple: stafilocociile cutanate, erizipel, celulite, leptospiroza,
cărbunele cutanat, tetanosul, rabia etc.
d) boli produse prin inocularea directă în sânge : hepatita cu
virus B, infecţia HIV, malaria etc.

2. După tipul sursei de infecţie există:

a) boli strict umane – cu rezervor de germeni şi transmitere strict
umană;
b) antropozoonoze – boli transmise de la animale la om
(trichineloza, bruceloza, leptospiroza, ciuma etc.).