Nicolae Titulescu

1882-1941
Studii

Între 1893-1900 urmează cursurile Liceului „Carol I” din Craiova. Pe baza rezultatelor excelente obținute
(premiul de onoare la examenul de bacalaureat) primește o bursă la Paris și timp de 5 ani va urma cursurile
Facultății de Drept. În 1903 obține premiul „Ernest Beaumont” la un concurs organizat la toate Facultățile de
Drept din Franța

În 1905 s-a întors în România ca profesor de drept la Universitatea din Iași, iar în 1907 se mută în
București, an în care s-a căsătorit cu Caterina Burcă. Nicolae Titulescu intră în politică în 1909 și în
anul 1912 câștigă un loc pe lista Partidului Conservator-Democrat condus de Take Ionescu, devenind
astfel deputat de Romanați.
 Carieră politică

Încă din perioada neutralității, Nicolae Titulescu susține ideea Unirii Transilvaniei cu România, într-un
discurs rostit la Ploiești și intitulat „Inima României”

În vara anului 1918, împreună cu alte personalități române (Take Ionescu, Octavian Goga, Traian Vuia,
Constantin Mille) înființează la Paris Comitetul Național Român, cu scopul de a propaga în opinia publică
internațională dreptul poporului român la unitatea națională, comitet recunoscut oficial de guvernele
puterilor aliate ca organ plenipotențiar al națiunii române.
În anii 1928 - 1936, Nicolae Titulescu a fost de mai multe ori Ministru al Afacerilor Străine. În primul
ministeriat la Externe (1927-1928) are o contribuție decisivă la acceptarea internațională a punctului de
vedere românesc cu privire la problema „optanților” maghiari, ridicată de Budapesta, precum că
România ar fi discriminat la reforma agrară din 1921 pe marii proprietari (moșieri) maghiari transilvani.
Titulescu a combătut reproșul guvernului maghiar, demonstrând clar corectitudinea efectuării reformei
respective de către București.
Indepărtare și exil

Titulescu și-a bazat întreaga activitate pe problemele majore, fundamentale, ale politicii externe a
României. După instaurarea nazismului în Germania, dându-și seama de pericolul pe care-l reprezenta
acesta pentru România (ca și pentru alte state europene), Titulescu a depus o vie activitate în direcția
întăririi colaborării internaționale, în interesul păcii și securității europene. Pe această linie politică,
Titulescu a semnat la Londra, în 1933, în numele guvernului României, convențiile:
● împotriva agresorului și a depus eforturi remarcabile pentru încheierea în 1933 a Micii
Înțelegeri;
● pentru încheierea în 1934 a Înțelegerii Balcanice (pacte regionale în care vedea o pavăză
împotriva agresiunii din partea statelor revizioniste);
Pe data de 29 august 1936 regele Carol al II-lea, aliniindu-se presiunilor guvernului și a anturajului său
pro-german, dar și ca urmare a presiunilor externe, îl îndepărtează din toate funcțiile oficiale și îl obligă
să se exileze. Stabilit la început în Elveția, apoi în Franța, Nicolae Titulescu a propagat chiar și în exil,
prin conferințe și articole de ziare, ideea prezervării păcii, anticipând pericolul unui nou război.
Deces

Nicolae Titulescu moare la Cannes, după o lungă suferință, la data de 17 martie 1941. În
1992, conform dorinței sale din testament, rămășițele sale au fost aduse în țară și înhumate
în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului, după o dificilă procedură legală,
organizată de Jean-Paul Carteron.
O analiză a gândirii sale diplomatice este făcută însuși de Nicolae Titulescu: „Întreagă
politică externă pe care am urmat…n-a avut decât acest țel: nu de a pregăti războiul, ci de a
pregăti o rețea de alianțe de așa fel încât războiul să devină imposibil”