STUDENT: BĂLĂJEL (LEAHU) RALUCA

DISCIPLINA: PSIHOLOGIA PERSONALITĂȚII

FACULTATEA: PSIHOLOGIE, ANUL II.

UNIVERSITATEA HYPERION
O analiză comparativă a teoriilor psihodinamice ale
personalității și teoriei atașamentului

- Freud, Jung, Adler, Horney, Erickson-

Personalitatea și dezvoltarea ei la cei 5 autori, structura personalității, tipologii caracteriale, tehnici

utilizate în psihanaliză și modalități de evaluare, concepte.

PERSONALITATEA:

La Freud, personalitatea este interacțiunea (conflictul) între instinctele înnăscute (pulsiuni) și
influențe parentale (mediu).

La Jung, pe lângă factorii de natură sexuală, personalitatea include toate tendinţele şi
aspiraţiile creatoare ale subiectului și rezultă din focalizarea energiilor pulsionale ale
inconştientului pe două direcţii fundamentale: spre lumea exterioară (extraversie) sau spre
lumea interioară (introversie).
La Adler, personalitatea este o structură integrală, o confluență a tendințelor având la bază
tendința spre perfecționare, spre totalitate şi integrare.

Pentru Karen Horney, psiholog neofreudian, personalitatea nu mai depinde doar de forţele
biologice înnăscute, ea accentuează rolul relaţiilor sociale și deschide o dimensiune nouă în
psihanaliză și anume dimensiunea psihosocială.

Erikson consdeiră că personalitatea este determinată atât de factori biologici cât şi de factori
sociali, atât de variabilele personale cât şi de cele situaţionale.
DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII:

Freud, afirma că dezvoltarea personalității depinde de interacțiunea dintre instincte

(pulsiuni) și mediu cu influențele parentale, însă la Jung, ea are ca scop orientarea omului
spre progres, spre auto-actualizare, nu doar spre adaptare.

Spre deosebire de Freud, Jung consideră că evoluția personalității continuă toată viața, iar în a
doua parte a vieții au loc schimbări majore în viața psihică, o criză de identitate, considerată
de el universală, criză pe care o regăsim și la Erikson, definită ca o serie de conflicte cărora
persoană trebuie să le facă faţă.
Alfred Adler merge puțin mai departe decât Jung. Dacă la acesta din urmă dezvoltarea
personalității are ca scop orientarea omului spre progres, spre auto-actualizare, la Adler
fiecare persoană este liberă să-şi creeze propriul self, propriul destin.

De Freud, Adler se departează și mai mult, considerând că omul nu mai este o victimă a
tendinţelor instinctive şi a experienţelor din copilăria timpurie, structura personalității nu este
determinată de ereditate sau mediu, ci de modul în care subiectul interpretează experienţele
timpurii.
Concluzionând, pentru Freud personalitatea este o interacțiune între pulsiuni și mediu, la
Jung, ea tinde către autoactualizare, la Adler, omul devine mai stăpân pe propriul destin și mai
creator, lupta pentru perfecțiune constituie „motorul” dezvoltării personalității, pe când
Horney consideră că nevoia de securitate este forța motivațională principală în dezvoltarea
personalității, iar pentru Erikson, locul central în dezvoltarea personalității îl reprezintă
căutarea identităţii Ego-ului.

El accentuează rolul Ego-ului, ca parte independentă a personalităţii și care nu este nici

dependent, nici subordonat Id - ului. Asemeni lui Jung, el arată că personalitatea se dezvoltă
de-a lungul întregii vieți, extinzând stadiile dezvoltării începute de Freud, la o serie de 8
stadii.
Stadiile dezvoltării psihosexuale (Freud):
Stadiul oral ( 0- 18 luni), Stadiul anal (2-3 ani) , Stadiul falic (3-6 ani ), Stadiul de latenţă (5/6
ani - pubertate), Stadiul genital (după 12 ani).

Cele 8 stadii ale dezvoltării (Erikson): încredere în sine vs inferioritate (6-12), identitate vs
confuzie de roluri (12-18), intimitate vs izolare, realizare vs stagnare (18-35), integritate vs
disperare (peste 60 de ani).
STRCTURA PERSONALITĂȚII: (Freud și Jung).

Freud. Topica 1: Inconștientul, Preconștientul, Conștientul.

Inconștientul = instinctele, voinţele şi dorinţele care direcţionează comportamentul.

Preconştientul - amintirile, percepţiile şi gândurile de care nu suntem conştienţi pe moment,

dar pe care le putem conştientiza la un moment dat.
Conştientul - senzaţiile şi experienţele de care suntem conştienţi la un moment dat.
Topica 2: Sinele, Eu-l, SupraEul.

Sinele - corespunde noţiunii de Inconştient, rezervorul instinctelor şi al libidoului, are energie
şi pentru celelalte două componente, și funcționează după principiul plăcerii și reducerii
tensiunii.

Eu-l (ego-ul)
Partea psihologica a personalității, se conduce după principiul realității, se dezvoltă pentru a
media între id-ul nerealist și lumea reală externă (ca un arbitru), este componenta decizională
a personalității. Ajută Sinele sa obţină reducerea tensiunii printr-o manieră mai realistă,
acceptabilă social.
Superego-ul (SupraEul)

Partea morală a personalității, dezvoltată la vârsta de 5-6 ani și constituită iniţial din reguli de
conduita impuse de părinţi, internalizarea modelului parental, și odată cu el, pe baza
experiențelor timpurii cu persoanele de îngrijire, a modelelor de reprezentare a
atașamentului.

Colaborează la realizarea controlului asupra impulsurilor Sinelui prin direcționarea energiei

spre inhibarea instinctelor sexuale și agresive.
Jung:

Eul, Inconştientul personal şi Inconştientul colectiv.

Eul - partea conştientă a personalității (care se referă la percepţie, memorie, afectivitate şi
gândire) conştiinţa despre noi înşine; ea permite continuitate, coerenţa şi stabilitatea în modul
în care percepem lumea şi pe noi înşine.
Inconştientul Personal - se constituie în ontogeneză prin jocul intercondiționărilor dintre
tendințele sexuale, agresive, de autoafirmare și influențele culturale, (fiind un nivel mai
superficial al inconștientului; similar cu concepţia freudiană asupra preconştientului);
cuprinde conținuturi uitate sau reprimate deoarece au fost fie neimportante, fie au avut un
conținut perturbator și sunt grupate în complexe.
Inconştientul Colectiv (transpersonal), reprezintă cel mai profund şi mai puţin accesibil nivel
al personalităţii, un inconştient supraindividual, dimensiunea inconştientă universală.

Cuprinde elemente de ordin afectiv, motivaţional, cognitiv şi executiv-instrumental (sub

forma unor scheme interne de răspuns şi comportament), constituite în cursul evoluţiei
istorice a speciei umane şi conservate în straturile profunde ale memoriei.

Structura inconștientului colectiv este formată din arhetipuri.

Mai departe vorbim de tipuri de personalitate (Jung, Adler, Horney):

La Jung avem: Extravertul – persoana este orientată spre lume, este sociabilă, activă,
adaptabilă, optimistă, veselă, comunicare facilă, spontană, exigență redusă, tendințe agresive,
superficială, control redus al sentimentelor.

Introvertul – persoana este orientată spre sine, spre lumea interioară, fire închisă, rezervată,
distantă, liniștită, adaptabilitate redusă, nesociabilă, sensibilitate față de părerile celor din jur
(critică, laude), evită riscurile, emoțiile tari, responsabilitățile sociale, viață sufletească
bogată, serioasă, autocontrol

Ambivertul – îmbină trăsăturile celorlalte 2, prin realizarea unui relativ echilibru între cele 2
direcții.
Tendințele nevrotice: orientarea înspre oameni, orientarea împotriva oamenilor, îndepărtarea
de oameni, generează la Horney tipul complezent – se îndreaptă spre ceilalți, tipul agresiv-
luptă contra celorlalți oameni și tipul detașat – se retrage din calea celorlalți.

La Adler complexul de inferioritate este contrabalansat de complexul de superioritate și de

stilul de viață generând o tipologie caracterială ce are patru direcții: individul îi atacă direct pe
ceilalți, nu ține seama de ceilalți, (stilul dominant), așteaptă să obţină ceva de la ceilalţi, sunt
dependenți de ei (stilul achizitiv), îi evită pe ceilalți, evită problemele și dificultățile vieții
(stilul evitant) sau cooperează cu ceilalți, acţionează în acord cu nevoile lor (stilul
socialmente util).
TEHNICI UTILIZATE ÎN PSIHANALIZĂ:

Freud: Asociaţiile libere, analiza viselor, analiza acţiunilor pacientului, analiza transferului,
analiza rezistenţelor, analiza Ego-ului, interpretările şi prelucrările.

C.G.Jung : Analiza simbolurilor, interpretarea viselor (similitudine cu Freud), tehnici de

imaginare, asociații (prezente și la Freud), amplificările.
Metodele principale de evaluare folosite de Adler, denumite „porți de intrare în viața
mentala”: Ordinea nașterii; Amintirile timpurii; Analiza visurilor (tehnică întâlnită și la Freud
și la Jung).

Tehnicile de evaluare ale personalității la Erikson:

Construcții de joc (terapia prin joc), studii antropologice, analize psihoistorice.

Ocazional a folosit și asociația liberă, întâlnită și la Freud și la Jung, și arareori analiza
visului, o tehnica, considerată, extravagantă și vătămătoare.
VISELE:

Pentru Jung visele reprezintă o regresie la planul inconștient, pentru Freud visul este "calea
regală spre inconştient”, o încercare mascată de a îndeplini dorinţele cele mai profunde sau
nevoi culpabilizatoare, durerose pentru a fi acceptate conştient.

Dacă la Freud visul este cel care integrează simbolic aspectele reprimate, dorințe, trăsături și
nevoi inacceptabile pt Eul conștient, la Jung acestea iau forma "umbrei", și este foarte
important ca ele să fie integrate și nu negate, să le scoatem la suprafață și să le acceptăm.
La Adler, visul are rol în interpretarea personalității, dar are o viziune diferită asupra modului
în care visele trebuie interpretate. Scopul visurilor este a ne ajuta să rezolvam problemele
prezente ele sunt orientate spre prezent și viitor, nu spre conflicte din trecut. Visurile trebuie
interpretate în context.

Erikson consideră analiza visului, ca fiind o tehnica extravagantă și vătămătoare.

COMPLEXUL:

În accepțiunea lui Adler, complexul lui Freud trebuie deposedat de conotația sexuală,
("noţiunile sexuale ale teoriei lui Freud ar trebui luate mai degrabă în sens metaforic"),
mobilul de bază al comportamentului uman este sentimentul de inferioritate (când copilul îşi
dă seama de puterea părinţilor, de care este total dependent, cât şi de inutilitatea opunerii faţă
de aceştia), având ca surse inferioritatea organică, răsfățul, neglijarea.
La Adler complexul are un caracter necesar, pentru că reprezintă o forţă motivaţională pentru
evoluția fiinţei umane, iar compensarea înseamnă să reacționezi împotriva dificultății în loc
de a te lăsa pradă disperării și îndoielii, să te străduiești mai mult, în ciuda eșecurilor inițiale
sau să lucrezi cu dificultățile pentru a găsi un alt mod de a reuși.

Pentru Jung, complexul era o temă încărcată emoțional din autobiografia persoanei, pentru
Adler, era un model supărător de comportament și implica relația unei persoane cu ceilalți: un
model de comportament social. Complexul de inferioritate, contrabalansat de complexul de
superioritate, și de stilul de viață, este considerat a fi baza caracterului, care defineşte
atitudinile şi comportamentele subiectului.
CONCEPTE:

Jung - Arhetipurile, Umbra, Anima și Animus, Persona, Sinele.

Arhetipurile și primele interacțiuni cu persoanele semnificative.
Conform teoriei atașamentului lui Bowlby modelul operaţional pe care copilul îl are, și
anume reprezentările şi aşteptările pe care le-a construit ca urmare a primelor interacţiuni cu
proprii părinţi, este apoi transferat în celelalte relaţii, este foarte rezistent la schimbări, și va fi
aplicat relaţiilor sale viitoare cu alţi adulţi ca şi tuturor relaţiilor intime pe care le va cunoaşte.
Acest model, dezvoltat cu ocazia primelor interacţiuni dintre mamă şi copil, evoluează o dată
cu creşterea şi noile experienţe ale acestuia din urmă dar, în ciuda noilor experienţe, modelul
relaţional de bază pentru copil va rămâne întotdeauna dependent de primul model de
reprezentare a lumii şi de relaţiile pe care le va fi „integrat”, matricea arhaică a diadelor din
prima copilărie poate fi considerată a fi modelul arhetipal al lui Jung, astfel, relaţia mamă -
copil este guvernată de arhetipul maternal; relația tată - copil - de arhetipul paternal.
Pe baza modelelor de atașament, copilul mic , mai târziu, preșcolarul, școlarul, adolescentul și
adultul dezvoltă expectanțe despre sine și alții, pe baza cărora va anticipa și interpreta
comportamentul persoanelor cu care subiectul intră în contact (colegi, prieteni, relații de
cuplu, dar şi pe cele cu proprii copii.

Aici putem vorbi de punerea în scenă și a celorlalte arhetipuri: Inocentul, Exploratorul,

Înțeleptul, Rebelul, Iubitorul, Glumețul, Creatorul, Dominatorul, etc.
Arhetipul lui Jung, Supra eul la Freud.

Arhetipul este alcătuit pe principiul interacţiunii antagonice între forţele constructive (ale
vieţii) şi cele distructive (ale morţii), între forţele binelui şi cele ale râului, între iubire şi ură.

Același principiu antagonic se regăsește în structura Supra Eului la Freud, ce include ideile
noastre despre bine şi rău; soluția acestei dinamici antagonice este direcționarea energiei spre
inhibarea instinctelor sexuale și agresive.
Umbra - Latura inconștientă a personalității noastre, partea ascunsa deghizată, ceea ce negăm
în noi, și proiectăm asupra celorlalți- defectele individuale, complexele inconştiente, ceea ce
la Freud direcţionează comportamentul și conţine forţe pe care nu le putem vedea şi controla
(Inconștient). Soluția este integrarea și acceptarea ei conștientă.
Anima și Animus (Jung) - Complexul Oedip, Electra (Freud) - Gelozia (Horney).

Dacă la Freud conceptul masculin și feminin sunt forțe exterioare ce se află într-un duel,
băiatul urmărește suprimarea tatălui pentru a-i lua locul și a câștiga iubirea mamei, fata
geloasă pe mamă, dorește suprimarea acesteia pentru a obține iubirea tatălui, la Jung, această
dinamică este una mai rafinată, și pare să rezolve acest conflict mult mai înțelept, prin
intermediul conceptelor animus și anima: tatăl pe care îl dorește fata este interiorizat și
reprezintă corespondentul bărbatului în femeie (animus), iar mama, pe care o dorește băiatul,
este reprezentarea feminină din personalitatea lui (anima).
Karen Horney, spre deosebire de Freud, care afirma că femeile manifestă invidie faţă de
penis, consideră că de fapt bărbaţii sunt invidioşi pe femei, datorită capacităţii acestora de a
da naştere copiilor.

Ea definește gelozia ca fiind frica de a pierde o relaţie, văzută ca modul cel mai valabil de a
satisface o nesfârşită preocupare pentru afecţiune şi cereri continue de iubire necondiţionată
Ca o similitudine cu Freud, Horney distinge între o gelozie de tip oedipian (copilul poate fi
gelos pe părintele de acelaşi sex, pentru monopolizarea atenției emoționale) și gelozia
morbidă - ce poate să apară în fiecare relaţie umană, fiind caracterizată prin frica exagerată de
a pierde dragostea unei anumite persoane; gelozia adultă de tip morbid poate fi o continuare a
unei nevroze din copilărie (cauzată de anxietatea primară nerezolvată, datorate unei nevoi de
dragoste necondiţionate).
Persona

Reprezintă imaginea noastră publică, masca purtată de actor pentru a interpreta diferite roluri
pentru audienţă.

Găsim aici o asemănare cu Eul lui Freud, care decide cum și când pot fi satisfăcute
impulsurile Sinelui într-o manieră acceptabilă social. Persona este eul/fața pe care o putem
prezenta lumii, cea care corespunde cerințelor sociale.
Sinele sau arhetipul Totalităţii - spre deosebire de Sinele lui Freud ce reprezintă doar
Inconștientul, la Jung, acesta cuprinde inconștiența și conștiința unificată a unui individ.

Continuăm seria conceptelor cu interesul social introdus de Adler, ca fiind potenţialul

înnăscut de a coopera cu alţi oameni pentru a îndeplini ţeluri personale şi sociale, prima
sarcină pe care o întâlnim în viaţă și ale cărui baze sunt puse de mamă prin crearea unui stil
de atașament sigur, învățându-l pe copil cooperarea, camaraderia şi curajul; rangul nașterii, ce
contribuie major la determinarea stilului de viață și personalității unui copil și complexul de
inferioritate pe care-l vom discuta în paralel cu conceptul complexului la Freud.
K. Horney - Imaginea idealizată (toți oamenii , nevrotici sau normali, își construiesc o
imagine ideală cu privire la propria persoană, imagine ce poate sau nu să fie bazată pe
realitate) și Anxietatea fundamentală și neajutorarea în copilarie.

Cauza nevrozelor, afirmă Horney, se află în factorii culturali, diferență majoră față de opinia
lui Freud, conform căreia nevrozele implicau conflicte instinctuale universale.
Nevoia de securitate este forța motivațională principală în dezvoltarea personalității.

Dacă părinții ofereau căldură, afecțiune și consecvență, atunci copilul simțea "încredere de
bază" în loc de "anxietate de bază". Horney reiterează aici principiul ce stă la baza Teoriei
atașamentului elaborată de John Bowlby, și anume că, atașamentul este baza de securitate de
la care copilul pleacă în explorarea lumii, afirmând că dezvoltarea psihică normală la vârsta
adultă depinde de satisfacerea nevoii de securitate.

Eşecul în formarea unui ataşament sănătos explică multe dintre problemele dezvoltării
viitoare.
Ea subliniază comportamentele părinților care slăbesc sentimentul de securitate al copilului:
preferințele pentru alt frate, comportament inconstant, pedepse nedrepte, umilirea copilului,
izolarea față de ceilalți. Ele amintesc de comportamentele părinților ce stau la baza tipurilor
de atașament elaborate de Mary Ainsworth ca strategii pe care copiii le dezvoltă pentru a
regla raporturile emoționale față de persoana de referință.
Anxietatea de bază, este la Horney „ sentimentul insidios de a se simți singur și neajutorat
într-o lume ostilă, sentiment ce invadează persoana” și stă la baza comportamentului nevrotic.

La Freud, anxietatea este văzută ca o ameninţare a Eului. Anxietatea obiectivă sau reală,
legată de pericole obiective, anxietatea morală ce rezultă conflictul Sine/Supraeu, anxietatea
nervoasă, rezultă din conflictul Sine -Ego.
Criza de identitate, concept introdus de Erikson:

Dezvoltarea umană implică o serie de conflicte, cărora persoană trebuie să le facă faţă.
Fiecare întâlnire sau confruntare cu mediul nostru este numită criză. Ea implică o schimbare
de perspectivă, schimbări în comportamentul şi personalitatea noastră.

Avem două modalităţi de-a răspunde unei crize: o modalitate adaptativă sau neadaptativă.

De modul în care a fost rezolvat conflictul ține dezvoltarea ulterioară a personalității și
puterea de-a înfrunta criza stadiului următor.
Mecanisme și modalități de apărare/modalități de coping.

Ca o paralelă, la Adler complexul de inferioritate este contrabalansat de complexul de

superioritate, și de stilul de viață, la Horney, modalitățile de apărare față de anxietatea de
bază sunt oarecum similare cu stilul de viață definit de Adler: câștigarea afecțiunii, supunerea
("stilul achizitiv" la Adler), obținerea puterii ("stilul dominant" la Adler) și retragerea ("stilul
evitant" la Adler).

La Freud, modalitățile de reducere a anxietății sunt: evitarea situației amenințătoare inhibarea

impulsului și supunerea la imperativele morale.
Complementare cu mecanismele de apărare introduse de Freud, Erikson vorbește despre
mecanismele de coping. Ambele au funcție adaptativă, însă au un scop diferit.

Ambele sunt abordări cu privire la adaptarea la stres:

Din perspectivă psihanalitică, mecanismele de apărare sunt dirijate în principal împotriva

pulsiunilor și reprezentărilor acestora, precum și a afectelor atașate acestor reprezentări, fiind
produsul unui conflict între pulsiune și defensă, iar scopul lor este reducerea, sau suprimarea
oricărei modificări ce ar putea afecta integritatea
Din perspectiva cognitivă strategiile de coping sunt răspunsurile cognitive, afective şi
comportamentale pe care le dezvoltăm cu scopul de a reduce, stăpâni sau tolera solicitările
interne sau externe ce depăşesc resursele personale, de a face față unor situații dificile.

Erikson distinge între:

Copingul centrat pe emoție: încercările pe care le face o persoană pentru a-şi regla emoţiile
survenite în urma unui eveniment de viaţă. Accentul este pus pe „ceea ce simţim” şi nu pe
acţiune.

Copingul centrat pe acţiune - proces dinamic, activ, conştient orientat către cauza stresului,
către problema care determină stresul.

Coping cognitiv - gândurile în legătură cu problema sau cu propria persoană.

Coping comportamental - comportamentele în legătură cu problema sau cu propria persoană.

Ca o concluzie, pentru Freud personalitatea este o interacțiune între pulsiuni și mediu, la

Jung, ea tinde către autoactualizare, la Adler, omul devine mai stăpân pe propriul destin și mai

creator, lupta pentru perfecțiune constituie „motorul” dezvoltării personalității, pe când

Horney consideră că nevoia de securitate este forța motivațională principală în dezvoltarea

personalității, iar pentru Erikson, locul central în dezvoltarea personalității îl reprezintă

căutarea identităţii Ego-ului. Niciuna dintre aceste definiții sau explicații ale personalității nu

se contrazic, ci mai degrabă reprezintă aspecte și perspective diferite ale ei, și împreună

contribuie la o mai bună înțelegere a acestui concept.