Revoutia franceza din 1789

timoc maria,clasa x a
Starea a doua
Era cea mai puternică
Nobilimea deținea un sfert și o treime din pământul Franței și îi revenea între 15-25% din venitul
bisericii. Marii nobili dețineau funcțiile înalte în stat. Erau miniștrii regelui, înalții săi magistrați,
intendenții din provincii și ocupau funcțiile superioare în armată. Abatele Syeyes scria că această
castă a monopolizat și uzurpat biserica, justiția și armata.

Starea a treia
Dacă burghezia era cea mai bogată componentă, țărănimea era cea mai numeroasă. Circa 85% din
populația Franței trăia în mediul rural și majoritatea o alcătuiau țăranii. Dețineau 25-45% din
suprafețele de teren. Era un mic strat de 600 000 de mari fermieri, care cultivau pentru a vinde,
angajând alți țărani cu ziua și ofereau bani cu împrumut
cause culturale –influenta ideilor iluministe ale francezilor

cause economice-implicarea frantei in mai multe razboaie mai ales razboiul cu Anglia care a adancit criza
economica in franta
regele ludovic al 16 lea a incercat sa resolve criza financiara prin impozitarea celor 2 stari insa s a lovit de
refuzul acestora ,deoarece reprezentau majoritatea in parliament.
oamenii se nasc liberi și egali în drepturi
-apărarea drepturilor naturale inalienabile ale omului: dreptul la libertate, la proprietate, -siguranță
și rezistența la opresiune
-principiul suveranității
-libertatea constă în a putea face tot ce nu dăunează altuia
nici un om nu poate fi acuzat, arestat sau reținut decât în cazuri determinate de lege
nimeni nu trebuie sancționat pentru opiniile sale, convingerile sale religioase, dacă exprimarea lor nu
tulbura ordinea publica în conformitate cu legea
libera exprimare a ideilor și opiniilor
-impozitarea generală indispensabilă pentru întreținerea armatei și cheltuielile administrative trebuie
suportate în mod egal de toți cetățenii, proporțional cu veniturile lor
cetățenii au dreptul ca personal sau prin reprezentantul său să stabilească necesitatea unui impozit, să
consimtă liber la aceasta
-dreptul la proprietate inviolabilă este sacru
aparţineau primei stări – clericii. Urmau nobilii şi apoi restul lumii, respectiv burghezia, ţăranii şi muncitorii din
oraşe. Primele două “caste” se bucurau de privilegii nenumărate, în timp cei ultima şi cea mai puţin avută
suporta taxe şi impozite, pentru a-i susţine pe primii. Deloc surprinzător, aşadar, a crescut resentimentul celor
din a treia categorie, şi pe fondul războaielor anglo-franceze, care sărăciseră şi mai mult poporul. Apariţia
ideilor iluministe a pus, cum se spune, paie pe foc – au apărut tot mai multe cereri imperative de schimbare şi
reforme, pentru redresarea statului şi pentru protejarea cetăţenilor.
În această atmosferă s-au întrunit pe 4 mai 1789, la Paris, Stările Generale (formate din reprezentanţi ai
aristocraţiei, clerului şi burgheziei). Apoi, lucrurile au degenerat rapid, pentru că întrunirea nu a avut niciun
rezultat concret sau mulţumitor pentru cetăţeni. Reprezentanţii Stării a treia s-au organizat într-o auto-numită
Adunare Naţională şi au pornit revoluţia, pe 17 iunie. La presiunea străzii, regele Ludovic XVI le-a cerut
clericilor şi aristocraţilor să se alăture Adunării Naţionale, care se declarase un organ cu putere constituţională
(Assemblée nationale constituante), pe 9 iulie. În aceeaşi lună au început să apară primele victime ale furiei
străzii, în special din rândul nobililor, dar şi cetăţeni obişnuiţi.
al vechiului regim, pe care îl detestau. Acesta este considerat şi momentul începerii adevăratei
revoluţii şi este aniversat ca Zi Naţională a Franţei. Trei zile mai târziu, tricolorul albastru-alb-
roşu a devenit emblema Revoluţiei. Pe 26 august 1789 a apărut Declaraţia Drepturilor Omului şi
Cetăţeanului, cu 17 articole care proclamau libertatea şi egalitatea în drepturi, dar şi dreptul la
proprietate şi la apărare împotriva oprimării pentru toţi cetăţenii. Acest document este considerat
unul crucial pentru evoluţia către Europa Modernă, inspirând apoi şi alte state.

Primul an al Revoluţiei mai este clasificat drept “prima etapă” şi a avut, pe scurt, următoarele
repere principale: preluarea controlului de către membri celei de-a treia stări, asaltul asupra
Bastiliei, aprobarea Declaraţiei Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului în luna august şi un marş
al femeilor către Versailles care a forţat curtea regală să plece la Paris, în octombrie. Un
eveniment central al primei etape a fost desfiinţarea feudalismului, taxelor, instanţelor şi
privilegiilor feudale, la 4 august 1789.
Următoarea etapă a Revoluţiei franceze a fost dominată de lupte pentru aplicarea reformelor
majore, între diverse grupări liberale şi susţinători de dreapta ai monarhiei.

Începând cu 15 ianuarie 1790, Franţa a fost reîmpărţită în 83 de departamente (départements) cu

graniţe fixe şi capitală proprie. Pe 13 februarie au fost desfiinţate toate mănăstirile şi ordinele
religioase, iar în iunie au fost anulate nobilitatea ereditară, titlurile şi însemnele aristocraţiei.
Orice francez rămânea doar cu numele de familie, ca un cetăţean obişnuit, fără alte titluri. Şi
preoţii au fost aduşi “în rândul lumii”, în noiembrie: s-a instituit Constituţia Civilă a Clerului,
care îi punea pe clerici la egalitate cu civiliii şi îi obliga să depună jurământ de loialitate faţă de
Constituţie. Aproape jumătate dintre preoţi au refuzat să facă asta, mulţi au fugit, alţii au fost
persecutaţi sau ucişi.
iacobini pe Champs de Mars. Maeştri ai manipulării, iacobinii conduşi de Robespierre au transformat
protestul într-un masacru, căruia i-au căzut victime 50 de oameni. Acest moment a dus şi la o
scindare în interiorul grupării, între moderaţi şi radicali.

Maximilien de Robespierre era avocat şi a devenit membru al Adunării Naţionale în 1789.

Ascensiunea sa a fost rapidă, în 1791 fiind ales preşedinte al Clubului Iacobinilor. Programul său
radical ataca monarhia şi pe adversarii girodini. Şi-a consolidat treptat puterea, a ajuns să domine
Comitetul Salvării Publice şi să coordoneze Teroarea iacobină – eliminarea radicală a opoziţiei în
Franţa, prin mijloacele legii marţiale. Simbolul Terorii iacobine este ghilotina, instrumentul morţii în
timpul Revoluţiei.
îndelungi discuţii şi votări, pe 16 ianuarie1793, Ludovic a fost condamnat la moarte, cu o
majoritate de 361 la 360. Dacă propriul său văr a votat pentru execuţie, girondinii s-au opus.
Regele a fost ghilotinat pe 21 ianuarie 1793, la Paris. A urmat regina Maria Antoaneta, pe 16
octombrie, în acelaşi an.

În anul următor, pe 10 iunie 1794, s-a ajuns la apogeul Terorii iacobine, prin adoptarea unei legi
care extindea aplicarea pedepsei cu moartea în cazul tuturor crimelor împotriva Republicii. Nu a
mai durat mult până ce au apărut primele revolte împotriva lui Robespierre, care a căzut şi el
victimă ghilotinei, pe 28 iulie. Iacobinii moderaţi au preluat puterea, iar legea Regimului Terorii a
fost abrogată.

Parisul a intrat în sărbătoare după sfârşitul Terorii iacobine, care a însemnat şi eliberarea din
închisoare a numeroşi deţinuţi. Era deja 1795, iar statul francez era condus de un Directorat, un
consiliu executiv care a rezistat la putere până în 1799, considerat ultimul an al Revoluţiei.
aristocraţilor şi ale liderilor religioşi. În jurul Franţei, transformările au dus la apariţia primelor
republici şi la primele democraţii. Toată lumea adoptase formula sacră: „Liberté, égalité, fraternité”.
La nivel ideologic, Revoluţia franceză a avut rădăcini iluministe. La bază a stat conflictul dintre
puterea laică şi cea religioasă, un conflict alimentat de ideea iluministă că omul nu are nevoie de
intervenţia Bisericii şi nici chiar a lui Dumnezeu, pentru că este liber şi este înzestrat cu raţiune.

După expulzarea Ordinului Iezuit din Franţa, în 1764, influenţa catolicilor a început să scadă în
domenii precum educaţia şi cultura. Iar unde a scăzut Biserica, a crescut influenţa intelectualilor
iluminişti, precum Voltaire sau Rousseau, care vor fi luaţi ca modele. Pornind de la toate aceste
elemente, care s-au adunat, s-a ajuns la dorinţa creării unui stat laic francez şi chiar la decrestinarea
frantei.
După ce a fost publicată “Declaraţia drepturilor omului”, la 26 august 1789, Biserica catolică şi-a
pierdut statutul de autoritate religioasă absolută, nemaifiind religie de stat – pentru că “Declaraţia”
acorda libertate tuturor confesiunilor religioase. Mai târziu, în 1793, toate cultele creştine au fost
interzise. Sute de clerici, de diverse ranguri, au fost masacraţi în anii Revoluţiei de mulţimile
furioase sau executaţi. După căderea Regimului Terorii, totuşi, majoritatea provinciilor au revenit la
creştinism. Însă Biserica şi-a pierdut pentru totdeauna puterea politică şi economică în statul francez.
Ghilotina, inventată de medicul Guilotin, a fost folosită pentru prima dată la 25 aprilie 1792. În
urma unei hotărâri adoptate pe 3 mai 1792, decapitarea devenea metoda “oficială” de executare a
pedepsei cu moartea. Ghilotina a fost instrumentul morţii în timpul Revoluţiei şi un simbol al Terorii
Iacobine. Printre cele mai celebre victime ale ghilotinei au fost regele Ludovic XVI, Maria
Antoaneta şi însuşi Robespierre.