Schimbare, varietate, diversificare, în funcție de epocă.

 Fiecare etapă presupune alte forme de angajare în

activităţi fizice.

Corpul nu mai este considerat o structură inertă, un

ambalaj, ci o condiţie a însăşi existenţei, un instrument
eficient sau rafinat, al cărui potenţial motric reprezintă
condiţia esenţială a funcţionalităţii sale.
educaţional,
competiţional,
al sănătăţii,
al timpului liber,
profesional,
al expresiei şi comunicării
al independenţei funcţionale.
 
Organizaţiile profesionale, profesioniştii din domeniul
sănătăţii, educatorii şi părinţii → copiilor (în special)
trebuie să li se asigure o educaţie fizică de calitate.

“ce înseamnă calitate în educaţie fizică?”,“este educaţia

fizică dependentă de programele şcolare”, “cine ar trebui să
conceapă aceste programe?”, “ce rol are profesorul în acest
demers?”, “care sunt componentele realmente importante,
din conţinutul acestei discipline?”, “există o limită de vârstă
pentru a adera la aceste programe?
 O persoană educată din punct de vedere fizic, parcurge un
proces în care se îmbină învăţarea mişcării şi învăţarea
prin mişcare.
Concret, acesta:
 şi-a însuşit deprinderi motrice variate, care îi dau
posibilitatea să se angreneze în diferite activităţi
fizice/sportive
 are o bună condiţie fizică (un bun nivel al fitness-ului)
 participă sistematic la activităţi fizice/sportive
 cunoaşte beneficiile exersării fizice
 si-a însuşit şi promovează valorile unui stil de viaţă activ
Sfera independenţei funcţionale
 Cuprinde toate acţiunile care privesc deplasarea independentă,
deprinderile casnice, de igienă personală, de procurare a
alimentelor şi de hrănire, de deplasare cu mijloacele de
transport

 Ce s-ar întâmpla dacă subiectul ar fi incapabil să realizeze

singur aceste rutine zilnice şi dacă existenţa sa ar depinde de
ajutorul celor din jur? Care sunt modalităţile prin care aceşti
subiecţi se adaptează la această realitate?

Kinetoterapia şi terapia ocupaţională vizează ameliorarea

condiţiei subiecţilor cu afecţiuni sau cu traumatisme, care
au pierdut (temporar sau definitiv, parţial sau total)
capacitatea de mişcare şi astfel, posibilitatea de a realiza
independent sarcinile zilnice.
Deprinderile funcţionale fac obiectul proceselor
de (re)învăţare, recuperare, corectare şi
integrare în structuri operaţionale.

Activităţile zilnice (“activities of daily living”) care

presupun sarcini uzuale, reprezintă un sistem de
referinţă pe care specialiştii terapeuţi îl utilizează
pentru a evalua starea funcţională a unei persoane.
dezvoltarea fără precedent a sportului,
 nivelul ridicat al performanţelor,
acumularea unui volum impresionant de date, informaţii,
interpretarea competiţiei ca un fenomen cultural autentic
Știința sportului.

Competiţia sportivă stimulează capacitatea de performanţă,

valorificând procesul de pregătire.
O experienţă unică de mişcare, prin:
emoţia,
cooperarea sau înfruntarea de forţe, spectacolul sportiv,
efortul de limită,
valorile morale
unul dintre cele mai dinamice, marcând în ultima
vreme o diversificare fără precedent a ofertelor de
practicare a exerciţiilor fizice.

Când timpul liber este destinat unor activităţi

recreative, compensatorii, socializante, de dezvoltare
a personalităţii, se poate discuta despre activităţi de
loisir, ca termen generic acceptat.
 Opţiunea subiectilor pentru angrenarea în activităţi
fizice/sportive s-a evidenţiat tot mai mult, în condiţiile
unui sedentarism crescut, a unor presiuni psihice greu de
„descărcat” şi a unor ritmuri obositoare de lucru şi de
viaţă.
 În acest context, misiunea specialiştilor din
domeniu-, instructori, monitori, antrenori
personali- este de a consilia şi orienta interesul
populaţiei către diferitele forme de exersare fizică,
în concordanţă cu opţiunile, necesităţile, sau
motivaţia acesteia.
Modalitate eficientă în afirmarea personalităţii
umane, într-o societate care promovează cultura
imaginii, cu o amploare fără precedent.

Activităţile de expresie corporală, ca gen specific al

activităţilor motrice, sunt cele care ar trebui utilizate
mai mult, în direcţia formării capacităţii de a
transmite un mesaj, o idee sau o stare emoţională.
Comunicarea non-verbală presupune comunicarea
unei informaţii codificate şi transmise prin postura,
gesturi, mimica, acţiuni şi aspectul subiectului, în
ansamblu.

Comunicarea umană este gestionată în proporţie de

min 60% de canalul non-verbal, asa că este important
să depăşim inhibiţia care “cenzurează” exprimarea
prin limbaj corporal şi să creăm premisele libertăţii de
acţiune prin mijloacele dansului, improvizaţiei,
euritmiei.
Omul este în primul rând o fiinţă biologică, ale cărei
componente structural-funcţionale (aspect somatic,
nivelul marilor funcţii, rezerve energetice, resurse
psihice) sunt în mod general şi specific dependente de
exersarea fizică.
Exersarea pentru îmbunătăţirea fitness-ului este de
fapt „exersarea pentru sănătate”, întrucât activităţile
fizice constituie un stimul direct al dezvoltării morfo-
funcţionale, ca premisă a stării optime de sănătate.
Multe dintre țările dezvoltate (SUA) au iniţiat proiecte
legislative-“Healthy People”, care vizează priorităţile
politicii de sănătate până în anul 2020:
● reducerea cu 20% a celor care nu efectuează exerciţii
fizice în timpul lor liber
● creşterea cu 30% a celor care se angrenează în astfel de
activităţi, de preferinţă zilnic, cel puţin 30 de minute.
O solicitare fizică adecvată din punct de vedere cantitativ şi
calitativ, conduce la modificări:
- tonifierea musculaturii,
- creşterea volumului sistolic şi respirator,
- scăderea frecvenţei cardiace în repaus şi efort
- atitudine corporală corectă,
- îmbunătăţirea calităţii proceselor de reglare neuro-
musculară
- creşterea capacităţii funcţionale a neuronilor în ariile
motorii corticale, iar la copilul mic, îmbogăţirea
ramificaţiilor sinaptice din structurile nervoase centrale.
Datele furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii
conduc la concluzia că 60-85% din populaţia adultă
este inactivă şi în situaţie de risc pe termen lung.
În aceste condiţii, domeniul nostru trebuie să îşi asume
rolul de promotor al stării de sănătate, pe de o parte
prin competenţele complementare ale absolvenţilor
(profesori, kinetoterapeuţi, antrenori) şi pe de altă
parte, prin impunerea unor programe – cadru
profilactice, pe categorii de vârstă, în direcţia realizării
obiectivelor specifice acestora.
Ergonomia → disciplină specializată în îmbunătăţirea
eficienţei şi siguranţei în mediul profesional.
Aceasta aplică informaţiile din psihologie, fiziologia
efortului, anatomie, biomecanică, etc, în studiul
solicitărilor pe care diferitele profesii le exercită asupra
subiecţilor.
Programele ergonomice includ analiza următoarelor
aspecte:
● Poziţii defectuoase – de ex, discul intervertebral este
mult solicitat într-o acţiune ce presupune ridicarea
sau coborârea unei greutăţi, în general manipulări în
care regiunea dorsală este
● Contracţii excesive – Cu cât forţa de contracţie este
mai mare, cu atât solicitările la nivel muscular,
ligamentar, al tendoanelor şi articulaţiilor, cresc.
● Mişcări repetitive – Acest tip mişcări, executate la
interval de câteva secunde, timp îndelungat,
suprasolicită zone musculo-tendinoase, aşa cum se se
întâmplă în “lucrul la bandă” din multe sectoare de
producţie.
● Durata - Sarcinile care solicită aceleaşi grupe
musculare, timp îndelungat, fără perioade de refacere,
conduc la oboseală cronică, fapt periculos în profesiile
cu grad de risc.
https://www.youtube.com/watch?v=L2r4Yhf3q2c

https://www.youtube.com/watch?v=EZRnbo694GA