Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
• OBȘTEA SĂTEASCĂ
• AUTONOMIILE LOCALE
• FORMAREA STATELOR MEDIEVALE
• INSTITUȚIILE STATELOR MEDIEVALE
I.OBȘTEA SĂTEASCĂ
• După retragerea aureliană, etnogeneza a
continuat, iar populaţia romanizată s-a retras
în zonele rurale.
• Au apărut şi s-au dezvoltat la nordul Dunării
primele structuri teritoriale tradiţionale:
• obştile săteşti, formă primară de comunitate
a românilor.
OBȘTEA SĂTEASCĂ
• Criterii de organizare a obştii săteşti:
- teritorial – întindere bine delimitată, în zone greu accesibile;
- agrar – principalele ocupaţii: agricultura şi creşterea animalelor;
- de convieţuire socială – iniţial îi grupa pe descendenţii unui
strămoş comun, care locuiau în sate.
Obştile săteşti – conduse de cneaz (termen de origine slavă) sau
jude (termen de origine latină), cu atribuţii administrative şi
judiciare, ulterior – caracter politic şi militar.
• Puterea unora dintre cnezi s-a extins cu timpul peste mai
multe obşti formându-se uniunile de obşti („Romanii
populare”).
OBȘTEA SĂTEASCĂ
• Concentrarea uniunilor de obşti în jurul unei
autorităţi mai puternice – formează
autonomiile locale – formaţiuni politice
prestatale –, conduse de un voievod (termen
de origine slavă)sau duce (termen de origine
latină).
II.AUTONOMIILE LOCALE
Context istoric
• Apariţia organizării politice este un proces
îndelungat şi se înscrie în evoluţia firească a
evenimentelor, care avea loc la toate popoarele
vecine.
• În secolul al IX-lea sunt atestaţi în izvoarele
istorice, românii, organizaţi în nuclee de state,
forme politice prestatale: autonomii locale
(jupanate, cnezate, voievodate sau ţări).
II.AUTONOMIILE LOCALE
• Autonomii locale în spaţiul românesc
1. Spaţiul intracarpatic (viitoarea
Transilvania) – secolele IX-XI
2. Spaţiul extracarpatic, la sud de Carpaţi
(viitoarea Ţară Românească)
3. Spaţiul extracarpatic, la est de Carpaţi
(viitoarea Moldova) – secolele XII-XIII
4. Spaţiul extracarpatic, între Dunăre şi
Mare (viitoarea Dobrogea) – secolele
X-XIII
1. Spaţiul intracarpatic (viitoarea Transilvania) – secolele IX-XI
• Prima etapă
• • Existenţa formelor de organizare politică
prestatală – autonomiile locale (Diploma
Cavalerilor
• Ioaniţi).
• • Voievodul Litovoi (probabil urmaş al celui
menţionat în 1247) încearcă anularea raportului
• de vasalitate faţă de coroana maghiară.
Întemeierea statului medieval Ţara Românească
• A doua etapă
• • Tradiţia istorică a descălecatului: la sfârşitul
secolului al XIII-lea, semilegendarul Negru-
• Vodă din Ţara Făgăraşului descalecă la
Câmpulung.
Întemeierea statului medieval Ţara Românească
• A treia etapă
• • Realitatea istorică: Basarab I Întemeietorul (?1310-1352) – unifică
autonomiile locale şi
• întemeiază statul.
• • În 1324 – Basarab I – numit de către regalitatea maghiară
,,voievodul nostru transalpin”,
• recunoaşte suzeraniatea maghiară; i se recunoaşte statul şi domnia.
• • În 1330 – Posada – confruntarea dintre Basarab I şi Carol Robert
de Anjou, regele maghiar;
• consecinţa: independenţa statului Ţara Românească.
• Consolidarea statală – în timpul domniei urmaşilor lui Basarab I.
Întemeierea statului medieval Moldova
• Secolul al XIV-lea:
• - Balica – este atestat conducător, în prima
jumătate a secolului al XIV-lea.
• - Dobrotici – titlul de „despot” – unifică
teritoriul dintre Dunăre şi Mare.
• - Ivanco (1386 – 1388).
• • 1388 – Dobrogea inclusă, de Mircea cel
Bătrân, Ţării Româneşti, până în 1417.
C. Semnificaţia întemeierii statelor medievale
• Statele medievale au constituit cadrul politic în care s-a perpetuat şi dezvoltat civilizaţia
românească.
• Alături de majoritari au contribuit la crearea şi dezvoltarea civilizaţiei din spaţiul românesc
şi alte grupuri etnice:
- Armeni – oraşe autonome: Armenopolis, azi Gherla, judeţul Cluj;
- Bulgari – stabiliţi în judeţele Timiş, Arad, Dâmboviţa;
- Evrei – erau comunităţi evreieşti în oraşele Roman, Bacău şi Galaţi;
- Germani – secolul al XII-lea – grupul saşilor; secolul al XVIII-lea – grupul şvabilor în
Banat şi Satu Mare;
- Greci – prezenţi în Dobrogea în secolul al VII-lea î.Hr. şi aduşi ca domni fanarioţi în secolul
al XVIII-lea;
- Maghiari – stabiliţi în Câmpia Panonică din secolul al IX-lea, fiind cea mai numeroasă
etnie din Transilvania;
- Ţigani/ romi – sunt atestaţi prima dată în spaţiul românesc în secolul al XIV-lea; au fost
robi ai statului, ai boierilor sau ai mănăstirilor până în 1855-1856;
- Sârbi – primele atestări – secolul al XII-lea, în vestul României;
- Ucraineni – populaţie slavă aşezată în zona Maramureşului şi Bucovinei, în secolul al VI-lea.
IV. INSTITUTIILE STATELOR MEDIEVALE
În Transilvania
• Comitatul regal maghiar (unitate administrativă şi militară).
• Scaune secuieşti – unităţi judiciar-administrative.
• Scaune şi districte săseşti – conduse de juzi.
• Districte româneşti – conduse de cnezi, juzi.
• Oraşele – „burgurile” – erau conduse de un sfat orăşenesc şi un
jude.
• Organizaţiile săseşti au constituit Universitas Saxorum – teritoriu
cu autonomie confirmată la sfârşitul secolului al XV-lea.
În Ţara Românească – judeţe.
În Moldova – ţinuturi.
7. Biserica
• În Transilvania
• Predomină ortodoxismul, religia majorităţii populaţiei formată
din români – consideraţi„toleraţi”.
• Secolul al XIV-lea, Regatul Maghiar încearcă să impună
catolicismul (1366 – „Diplomeleregale” condiţionau calitatea
de nobil de apartenenţa la catolicism şi posibilitatea de a
deţineo funcţie, de calitatea de nobil).
• Secolul al XVI-lea – cele patru religii recepte (catolică, luterana,
calvină, unitariană)
religia ortodoxă – religie tolerată.
• Începutul secolului al XVIII-lea – o nouă religie: greco-catolică.
C. Consecinţe