MANAGEMENTUL RISCURILOR IN

S.I.T. CURS 4
Ș.L. Dr.ing. ELENA ALINA
STANCIU
Analiza cantitativă a riscului
• Analiza cantitativă se referă la stabilirea
nivelului impactului unui eveniment de risc.
Dacă analistul de risc nu poate da o probabilitate
exactă a apariţiei unui astfel de eveniment, în
schimb el poate calcula dimensiunea pierderilor
sau deprecierilor generate.
• În acest sens, managementul riscului a dezvoltat
o serie de metode şi tehnici de calcul care să
ajute analiştii în stabilirea dimensiunilor
impactului unui eveniment de risc.
• Metode :
- Modelarea riscului
- Analiza valorii aşteptate
- Analiza ratei beneficiu-cost
- Analiza pe baza arborelui decizional
- Metoda simulărilor Monte Carlo
Modelarea riscului
• Simularea constă practic în testarea unui model în condiţii reale,
motiv pentru care această metodă de analiză mai poartă şi
denumirea de modelare.
• Procesul de simulare ajută la înţelegerea diverselor fenomene ale
realităţii şi totodată conferă posibilitatea analistului de a prevedea
un comportament într-un anumit scenariu.
• În managementul riscului simulările se rezumă la testarea
modelelor de risc în condiţii reale utilizând instrumente dintre
cele mai variate, pornind de la banale tabele, până la calcule
matematice avansate. Indiferent de instrumentul folosit,
modelarea riscului permite analistului să examineze urmările
unui eveniment de risc prin simularea acestuia în condiţiile
realităţii.
• Pentru a exemplifica simularea unui model de risc
vom considera un buget de cheltuieli privind o
activitate de proiectare. La această activitate
participă două categorii de personal şi anume:
ingineri şi personal tehnic. În termen de 50 de zile
inginerii trebuie să finalizeze sarcinile care le
revin, iar pentru pregătirea necesarului tehnologic
şi întreţinerea acestuia, personalul tehnic lucrează
100 de zile. Costurile acestei activităţi de
proiectare sunt prezentate în tabelul 1:
• La fel ca şi în realitate, se simulează apariţia şi manifestarea
unor evenimente de risc. În cazul nostru, datorită unor
faptului că nu au fost găsiţi ingineri care să lucreze cu 30 €
pe zi, a fost necesară angajarea a 10 ingineri cu 35 €/zi, fapt
ce a condus la o creştere a costurilor privind forţa de muncă
cu 2.500 €. În simulare se mai presupune o defecţiune
tehnică care implică personalul tehnic să efectueze
reparaţiile necesare timp de 20 de zile, fapt ce a determinat
încă o creştere a costurilor salariale cu 4.000 €.
• În urma acestor modificări se refac calculele din buget,
obţinându-se astfel bugetul revizuit din tabelul 2. Se observă
că sumele care au suferit modificări au fost marcate.
• În bugetul revizuit, datorită înlănţuirii valorilor,
se poate observa impactul pe care l-a avut un
eveniment asupra costurilor activităţii, respectiv
s-a înregistrat o creştere de la 99.188 € la
112.594 €.
Analiza valorii asteptate
• Cea mai simplă metodă de cuantificare a riscurilor este
aceea a valorii aşteptate (VA), care se calculează
ca produs între probabilităţile de apariţie ale
anumitor evenimente şi efectele acestora.
Această metodă presupune parcurgerea a trei etape:
1. Stabilirea probabilităţii riscului
2. Stabilirea impactului asupra activităţii
3. Calculul valorii aşteptate.
• Stabilirea probabilităţii riscului se face cel mai adesea utilizând
date istorice sau date statistice. De asemenea, această
probabilitate se poate calcula cu ajutorul instrumentarului
matematic pe baza unei serii de indicatori.
Impactul apariţiei riscului se cuantifică analizând efectele şi
calculând costurile diminuării sau eliminarii acestora.
• Calculul valorii aşteptate se face cu ajutorul următoarei relaţii:
VAa =Pa X Ea
Unde,
- VAa – valoarea aşteptată a evenimentului a;
- Pa– probabilitatea de apariţie a evenimentului a;
- Ea – efectul apariţiei fenomenului a.
• Un exemplu privind valoarea aşteptată constă în
programarea unui traseu rutier în vederea
efectuării unui transport şi luarea unei decizii în
acest sens. Transportul trebuie să plece din
Bacău în direcţia Târgu Neamţ. Pentru a ajunge
la destinaţie există două variante de traseu,
prezentate în figura de mai jos şi anume:
• - Bacău – Piatra Neamţ – Târgul Neamţ
• - Bacău – Roman – Cristeşti – Târgu Neamţ
• Prima variantă de traseu are o lungime de 100 de kilometri
pe un drum de interes naţional, în timp ce a doua variantă
are o lungime de 110 de kilometri, din care 90 sunt pe drum
de interes european, iar 20 pe drum de interes judeţean.
• Caracteristicile privind viteza de deplasare şi condiţiile de
trafic aferente drumurilor sunt următoarele:
• - drumul european – permite o deplasare cu o viteză
medie de 90 km/h în condiţii cu patru benzi de circulaţie;
• - drumul naţional – permite o deplasare cu o viteză medie
de 60 km/h în condiţii cu două benzi de circulaţie;
- drumul judeţean – permite o deplasare cu o viteză medie de
30 km/h în condiţii cu două benzi de circulaţie şi prezenţa în
trafic a utilajelor agricole şi atelajelor cu tracţiune animală.
• În tabelul 3.3. sunt prezentaţi toţi parametrii transportului,
respectiv: distanţele, vitezele medii de deplasare în funcţie de
fiecare categorie de drum, timpul planificat, probabilitatea de
încadrare în acest timp şi probabilităţile de depăşire a
acestuia.
• Cunoscându-se distanţa şi viteza medie de deplasare, s-a
calculat timpul planificat astfel:
T=V/D
• unde T – timpul exprimat în ore (h),
V – viteza exprimată în km/h,
D – distanţa exprimată în kilometri (km).
Utilizând această formulă de calcul s-au determinat timpii
necesari parcurgerii rutelor specificate cu următoarele valori:
- Varianta 1:
• pe ruta Bacău – Piatra Neamţ – 55 de minute;
• pe ruta Piatra Neamţ – Târgu Neamţ –45 minute;
- Varianta 2:
• pe ruta Bacău – Roman – 27 de minute;
• pe ruta Roman – Cristeşti – 33 de minute;
• pe ruta Cristeşti – Târgu Neamţ – 40 de minute.
• Analizând aceste rezultate, se poate observa că
managerul poate opta pentru varianta a doua,
deşi are o distanţă mai mare, timpul planificat
fiind acelaşi, are valoarea aşteptată a duratei
transportului mai mică.
• Fără calculul valorii aşteptate, dat fiind faptul că
durata estimată este aceeaşi, decidentul sigur ar fi
optat pentru varianta 1, pentru că traseul este mai
scurt, fără să ştie implicaţia riscului ca
planificarea transportului să fie depăşită.
Analiza ratei beneficiu-cost
• În activitatea lor, specialiştii în economie şi finanţe au
încercat cu ajutorul ratei beneficiu-cost să determine politicile
financiare optime care să genereze profituri maxime. Aceste
analize ajută managerii să determine modul în care variază
beneficiile la diferite schimbări ale mediului economic.
• Analiza ratei beneficiu-cost este adesea utilizată în luarea
deciziilor privind investiţiile, incluzând aici şi alegerea unui
proiect de investiţii, dar şi în cuantificarea impactului pe care
îl poate genera un anumit eveniment asupra proiectului sau
investiţiei respective, deci în analiza cantitativă a riscului.
• Cadrul conceptual al ratei beneficiu-cost este foarte simplu: se
raportează beneficiile la costurile aferente.
• Acest indicator prezintă profitul obţinut pentru o
unitate monetară investită. De exemplu, o societate X a
cumpărat acţiuni la o societate Y în valoare de 50.000
€. Astăzi acţiunile valorează 75.000 €, motiv pentru
care societatea X decide să le vândă pentru a obţine un
profit de 25.000 €.
• Se poate identifica un beneficiu de 75.000 €, datorită
vânzării acţiunilor, şi un cost de 50.000 €, datorită
investiţiei făcute, de unde rezultă rata beneficiu-cost a
investiţiei făcute are următoarea valoare:
Rbeneficiu-cost=75000/50000=1,5
• Semnificaţia rezultatului obţinut este următoarea: la 1 € investit,
s-au obţinut beneficii de 1,5 €, respectiv un profit de 50 cenţi (1,5
€ - 1 € = 0,5 €).
Valoarea ratei beneficiu-cost poate oscila între următoarele
valori:
- între 0 şi 1 – reprezintă situaţia în care nivelul costurilor
depăşeşte nivelul beneficiilor, deci raportul devine subunitar. De
exemplu, valoarea de 0,85 exprimă faptul că la 1 € investit se
obţine un beneficiu de 0,85 €, deci investiţia este în pierdere;
- 1 – reprezintă situaţia în care costurile sunt egale cu beneficiile,
de exemplu la 1 € investit se obţine un beneficiu de 1 €, deci
investiţia are un profit 0;
• peste 1 – reprezintă situaţia în care nivelul
costurilor este mai mic decât nivelul beneficiilor,
deci raportul este supraunitar. De exemplu,
pentru valoarea 1,85 €, la un 1 € investit se
obţine un beneficiu de 1,85 €, deci investiţia a
generat un profit de 0,85 €.
Analiza pe baza arborelui decizional
• Arborii decizionali sunt instrumente care descriu
interacţiunile cheie dintre decizii şi evenimentele
aleatorii, aşa cum sunt percepute de decidenţi.
Ramurile arborelui reprezintă fie decizii, fie
rezultate aleatoare sau incerte, respectând
următoarele două reguli:
- probabilităţile de pe fiecare ramură şi subramură
se înmulţesc;
- suma probabilităţilor asociate unui nod este
egală cu 100%.
• Aplicând regulile arborelui decizional, obţinem următoarele valori:
• - şansele de succes în implementarea proiectului 1 sunt de 45% X
80% = 36%;
• - şansele de eşec în implementarea proiectului 1 sunt de 45% X 20%
= 9%;
• - şansele de succes în implementarea proiectului 2 sunt de 55% X
70% = 38,5%;
• - şansele de eşec în implementarea proiectului 1 sunt de 55% X 30%
= 16,5%;

• Se poate observa că probabilitatea cea mai mare o are implementarea

proiectului 2, respectiv 38,5% şanse de succes, motiv pentru care
decidentul trebuie să aleagă această variantă.
• Pentru exemplificare alegem următoarea situaţie: se au în vedere
două proiecte de acţiune. Managerul trebuie să decidă care proiect
trebuie implementat ştiind că:
• - Proiectul 1: o 20% şanse de a câştiga 900 milioane,
• o 80% şanse de a pierde 180 milioane;

• - Proiectul 2: o 30% şanse de a câştiga 800 milioane

• o 70% şanse de a pierde 210 milioane.

• Aplicând metoda arborelui decizional, şi mai ştiind că managerul are

şanse egale de a alege unul din proiecte, putem genera următorul
arbore decizional: