Cel de-al Doilea Război

Mondial și lecțiile trecutului

Pe 8 mai 1945, Germania nazistă a capitulat. Astfel s-a terminat în Europa cel
de-al Doilea Război Mondial. Aniversarea are loc într-un moment în care este
nevoie de această amintire mai mult ca oricând.

• În după-amiaza zilei de 30 aprilie 1945, Adolf Hitler mai vede doar o

singură soluție. Armata Roșie a Uniunii Sovietice ia cu asalt centrul
Berlinului. Hitler nu vrea să cadă viu în mâinile ei și se sustrage
asumării răspunderii pentru efectele megalomaniei sale criminale. În
"buncărul Führer-ului", în incinta cancelariei Reich-ului, la 12 metri
sub pământ, dictatorul nazist și proaspăta sa soție Eva Braun se
sinucid. Ultimii apropiați le ard cadavrele și înmormântează rămășițele
la ieșirea din buncăr.
 Schimbări brutale ale lumii
• Dar capitularea oficială a "Reich-ului de 1000 de ani", așa cum l-a numit Hitler,
are loc abia pe 8 mai. Conducerea Wehrmachtului semnează în acea zi capitularea
necondiționată a Germaniei. În Europa se sfârșește astfel cel de-al Doilea Război
Mondial, început cu invadarea Poloniei de către Germania la 1 septembrie 1939.
În Asia, a doua conflagrație mondială va mai dura câteva luni – până la capitularea
Japoniei, la 2 septembrie 1945. În cel de-al Doilea Război Mondial au murit,
conform estimărilor, 60 de milioane de oameni. Fața lumii a fost deformată în mod
brutal.
• Multe orașe germane sunt doar niște ruine. Germania este responsabilă nu doar
pentru declanșarea conflagrației, ci și pentru comiterea unui genocid rasist, care a
avut loc în lagărele sale de concentrare și exterminare. Cum se simte populația
germană: înfrântă sau eliberată de coșmarul nazist? "Imediat după 8 mai nu m-am
gândit deloc dacă am fost eliberați sau învinși", declara politicianul social-
democrat Egon Bahr, între timp decedat, într-o înregistrare care se poate asculta la
Casa Istoriei (Haus der Geschichte) din Bonn.  "Sigur că am fost învinși, cum
altfel, dar am fost și eliberați. Ambele sunt valabile. Dar nu mai conta deloc. Eram
încă în viață. Acesta era cel mai important lucru!"
This Photo by Unknown author is licensed under CC BY.
 • Probabil, cei mai mulți supraviețuitori gândeau ca Egon Bahr.
Dar numeroase persoane sunt traumatizate: bărbații de
participarea la lupte, 800.000 până la două milioane de femei
de abuzurile sexuale suferite, mai ales din partea soldaților
sovietici. Cifrele exacte nu mai pot fi aflate azi.
• Aproape 14 milioane de oameni din ținuturile estice ale
Lupta pentru defunctului „Reich“ au fugit sau au fost strămutați. Ei au
trebuit integrați în Germania distrusă de război.
supraviețuire • O experiență pe care cei care mai trăiesc și azi au folosit-o
pentru a înțelege mai bine situația din prezent a refugiaților.
de după • Germanii s-au aflat în fața așa-numitei "ore zero" – lupta
pentru supraviețuire în perioada imediat după război. Energia
război rămasă a fost investită în reconstrucție. Un efort aproape
imposibil fără ajutorul femeilor, așa-numitele femei ale
ruinelor (Trümmerfrauen), devenite legendare. Germanii au de
îndepărtat și ruinele trecutului. Uitarea, alungarea
autoînvinovățirii pentru război. Contează doar prezentul.
Pentru mai mult decât clipa de față nu există destulă voință,
forță, distanță.
 • Mai presus de toate, întrebarea înfricoșătoare: cum se
vor purta cu ei puterile aliate câștigătoare? La
conferințele de la Teheran și Yalta, SUA, Marea Britanie și
Uniunea Sovietică au negociat soarta Germaniei învinse.
Au căzut de acord la conferința finală din iulie 1945 de la
Potsdam, lângă Berlin.
• Cele trei puteri au oferit fostului dușman de moarte
șansa de a reveni în rândul comunității internaționale – în
pofida tuturor celor petrecute. S-a renunțat la propuneri

Fundamentul inițiale de genul transformării germanilor într-un popor

de țărani.

Războiului • Dar ei trebuie să plătească. Germania trebuie să achite

despăgubiri de război și este împărțită în zone de

Rece ocupație. Din aceste zone rezultă ulterior Germania de

Vest, organizată federal, respectiv Republica Democrată
Germană (RDG) în est, stat socialist dependent de URSS.
• Simultan, conferința de la Potsdam marchează începutul
jocurilor de putere dintre țările occidentale și Uniunea
Sovietică. În doar câțiva ani, se ajunge la așa-numitul
Război Rece. În acest context, SUA demarează la 3 aprilie
1948 Planul Marshall: un program uriaș de ajutorare
economică pentru Europa de Vest, inclusiv pentru
Germania de Vest.
 De la dictatură la democrație
• În perioada 1945-1949, pentru Germania au fost importante în
special două lucruri. Mai întâi, germanii au trebuit să accepte
înfrângerea, ceea ce a fost foarte greu pentru mulți dintre ei. În al
doilea rând, germanii au trebuit să se pregătească pentru un nou
mod de viață ca națiune și ca entitate politică", explică publicistul
și istoricul Florian Huber, în dialog cu DW.
• El face referire la spălarea creierelor practicată ani la rând de
This Photo by Unknown author is licensed under CC BY-SA-NC. propaganda nazistă și este convins "că experiențele generate de
Războiul Rece au permis mai ales germanilor din vest să accepte
mai ușor apartenența lor la lumea occidentală". Aceste
experiențe le-au facilitat de asemenea "acceptarea noii orânduiri
democratice, așa cum există ea până în ziua de azi.”
• Politica externă a RFG s-a axat pe reparațiile postconflictuale și pe cooperare. O schimbare de curs
radicală a avut loc și în plan militar: Bundeswehr a fost construită ca armată de apărare. Misiuni
ale acesteia în afara țării sunt aprobate de Parlament abia începând din 1990 și doar după lungi
dezbateri și în condiții stricte. De cele mai multe ori, misiunile au la început doar un aspect de
sprijin logistic.
• RFG, la fel ca și ulterior Germania reunificată, se angajează pentru unitate europeană. Parte a
rațiunii de stat germane devin asumarea răspunderii istorice pentru Holocaust și asigurarea
securității statului Israel. Germania militează pentru valori fundamentale precum libertatea,
democrația, drepturile omului.
Părțile întunecate ale noii
mândrii naționale
• Pe plan intern, politic și social, Germania iese cu greu din umbra istoriei
sale național-socialiste. Asumarea și clarificarea trecutului nazist încep abia
din anii 60. La decenii bune după a doua conflagrație mondială, mulți
germani nu se pot simți încă mândri de țara lor. Lucrurile încep să se
schimbe odată cu reunificarea pașnică din 1990. Pas cu pas, germanii se
identifică tot mai mult cu națiunea lor. De la Campionatul Mondial de
Fotbal din 2006, germanii arborează nestingheriți drapelul țării lor și cântă
încrezători imnul național.
• Dar cunoștințele generale despre cel de-al Doilea Război Mondial și despre
trecutul nazist al țării încep să fie tot mai reduse, mai ales în rândul
tinerilor, după cum arată sondajele de opinie. În plus, fantomele trecutului
nu au dispărut cu totul. Dimpotrivă: crește numărul atacurilor și
activităților extremiste de dreapta. Mulți politicieni germani acuză membrii
noii formațiuni populiste de dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) că
ar fi "agitatorii spirituali" ai acestui fenomen.
• AfD respinge aceste acuzații, dar continuă să provoace prin
afirmațiile și acțiunile sale. De exemplu, fostul președinte și
actual lider onorific al partidului, Alexander Gauland, care a
rostit în 2018 fraza îndelung citată: "Hitler și naziștii sunt
doar un găinaț în istoria de peste 1000 de ani de succes a
germanilor".
Lupta pentru cultura amintirii
AfD este un partid care nu va dispărea prea repede. "Vom fi cu siguranță martorii unei lupte dure între cei care
vor ca lecțiile trecutului să fie menținute vii și cei care doresc să se tragă odată linie sub capitolul nazist al
istoriei germane."
Cancelara Angela Merkel este conștientă, desigur, de acest conflict din societatea germană. Pe 6 decembrie
2019, ea a luat poziție fermă în favoarea culturii amintirii. Într-un loc marcat mai mult ca oricare altul de
crimele naziste: la Auschwitz, fostul lagăr german de exterminare din Polonia. A fost prima vizită a doamnei
Merkel la Auschwitz. Ea a spus acolo: "Nu avem voie să uităm vreodată. Nu se va trage niciodată linie și nici nu
vom relativiza vreodată răul acelei perioade." Majoritatea cetățenilor sunt de acord cu șefa guvernului: sondajele
arată că germanii cred pe mai departe că țara lor trebuie să își asume răspunderea morală pentru istoria sa.