Restaurarea cavitatilor de
Cls I,II,III,IV,V cu
materiale estetice:
RASINI COMPOZITE,
CIMENTURI
GLASSIONOMER,
COMPOMERI
ODONTOTERAPIE I
RĂŞINI COMPOZITE
Răşinile compozite sunt utilizate din ce în ce mai
mult în terapia restauratoare, ca urmare a tratamentului
minim invaziv aplicat leziunilor carioase şi dorinţei
pacienţilor de a avea restaurări estetice.
Termenul de materiale compozite se referă la orice
combinare de materiale în care componentele individuale pot
fi distincte faţă de celelalte.
Materiale de obturaţie fizionomice utilizate atât
pentru restaurarea dinţilor frontali cât şi laterali, răşinile
compozite, cunoscute şi sub denumirea de răşini diacrilice,
au intrat în practica stomatologică în anul 1960, atunci când
chimistul de origine americană BOWEN a sintetizat aşa
numita rǎşină Bowen.
Dorind să amelioreze unele din proprietăţile fizice ale
răşinilor acrilice, Bowen a obţinut un material restaurativ din răşini
polimerizate întărite cu adaos de particule de siliciu. Aceste răşini cu
umplutură au stat la baza răşinilor compozite de azi.
Din 1960 şi până în zilele noastre materialele compozite au
suferit o serie de modificări structurale menite să le îmbunătăţeascǎ
performanţele clinice prin ameliorarea proprietăţilor lor fizice şi
chimice.
Răşinile compozite sunt materiale dentare restaurative
complexe, trifazice şi au în compoziţia lor:
•o fază organică polimorfă, continuă, constituind matricea (30-50%
din volum);
•o fază anorganică minerală, dispersată, formata din particule
de umplutura (scade coeficientul de contractie de priza si cel liniar de
expansiune termica, asigura aspectul fizionomic al materialului);
•agentul sau faza de cuplare care realizează unirea componentei
organice cu cea anorganică.
•adjuvanti (5%), controleaza reactia de polimerizare prin initiatori,
acceleratori, sau influenteaza calitatile estetice prin stabilizatori,
coloranti si pigmenti.
AVANTAJELE RĂŞINILOR COMPOZITE
prepararea cavităţii se limitează la tratamentul lezional, fiind
conservativă cu ţesuturile dentare sănătoase;
refacerea esteticii dento-faciale în condiţii optime ;
se poate realiza într-o singură şedinţa;
nu implică laboratorul de tehnică dentară;
preţul de cost mai scăzut, fiind accesibil unei mase mai mari a
populaţiei;
există posibilitatea reparării obturaţiei fără a fi necesară
îndepărtarea în totalitate a acesteia.
DEZAVANTAJE
pot apare modificări ale culorii precoce la pacienţii
consumatori de ceai negru, cafea, cola, ş.a.;
realizarea unei adaptări intime la nivelul pragului gingival
este dificil de realizat;
trebuie să existe condiţii excelente de izolare a cavităţii pentru
a nu compromite adeziunea materialului;
contracţia de priză mai mare decât în cazul restaurărilor prin
inlay, deci există riscul percolării marginale.
INDICAŢII
distrucţii coronare de amplitudine mică;
refacerea pierderilor de substanţă amelo-dentinară la
dinţii frontali (aplicarea inlay-urilor la acest nivel nu este
indicată) şi laterali;
la pacienţii cu igienă orală bună;
la pacienţii cu exigenţe estetice mari;
la toate grupele de vârstă.
CONTRAINDICAŢII
distrucţii coronare de amplitudine mare şi medie;
zone de stress ocluzal;
pacienţii cu igienă orală deficitară;
pacienţii cu risc cariogen mare.
Polimerizarea răşinilor compozite
Răşinile compozite se diferenţiază şi prin modul de polimerizare.
Există mai multe sisteme de iniţiere a polimerizării, astfel:
-sistem de activare chimică (autopolimerizare);
-sistem de activare prin fotopolimerizare;
-sistem dublu activat, prin fotopolimerizare şi polimerizare chimică.
În sistemul pastă-pastă: iniţiatorul de priză este de regulă peroxid de
benzoil (POB) sau un derivat al acidului sulfinic, iar catalizatorul sau
acceleratorul este o amină terţiară aromatică.
În compozitele cu iniţiere chimică, reacţia este relativ uniformă în tot
volumul materialului, totuşi, o mare parte din grupările metacrilat rămân
nepolimerizate chiar dupǎ câteva ore.
Acest tip de polimerizare are avantajul că nu necesită aparatură
specială şi asigură polimerizare uniformă indiferent de grosimea stratului de
compozit, dar are şi dezavantaje:
-instabilitate cromatică datorită reacţiei dintre amina terţiarǎ şi peroxid;
-timp de lucru necorespunzător şi modelare limitatǎ (2-3 min);
-înglobare de aer în timpul preparării materialului;
-culoare neomogenă dacă cele două componente (paste) nu au fost amestecate
corect;
-toxicitatea aminelor pentru ţesutul pulpar le face mai puţin biocompatibile;
-amestecul manual poate crea goluri în masa materialului;
-prelucrarea mecanică, finisarea şi lustruirea dau suprafeţe rugoase
responsabile de modificările de culoare ulterioare şi acumulare de placa
bacteriană.
Sistemul de activare a polimerizării prin radiaţii (fotopolimerizare) se poate
realiza prin următoarele moduri:
-incoerente;
-radiaţii u.v.;
-radiaţii vizibile;
-coerente (laser).
SMALŢ PREPARAT(BIZOTAT)
15 SECUNDE
SMALŢ NEPREPARAT-SIGILARE
60-120 SECUNDE
acid fosforic 10%,
acid maleic 10%,
acid citric 10%,
acid oxalic 2,5%
acid nitric 2,5%.
PERMEABILITATE DENTINARĂ
PULPĂ
TOXINE BACTERIENE
FLUID DENTINAR SUBST. TOXICE DIN MATERIALE
ADEZIUNEA LA DENTINĂ: ETAPELE PRINCIPALE
MONOMERI HIDROFILICI
PRIMER SOLVENŢI
OPTIMIZEAZĂ GRADUL DE UMEZIRE
MONOMERI HIDROFOBI
ADEZIVUL AGENŢI DE ADEZIUNE
Adeziunea la nivelul dentinei
COLAGEN
DEMINERALIZAT
Aspectul fibrelor de colagen expuse după condiţionarea
acidă a dentinei (SEM x 5000)
Ţesutul mineralizat format din dentina peritubulară şi intertubulară este dizolvat sub
acţiunea acizilor. Penetrarea iniţială a suprafeţei expune fibrele de colagen. În această zonă, pe o
distanţă de 2-4 μm are loc hibridizarea şi capetele răşinoase pot sigila ferm orificiile tubulilor
dentinari. Exemple de sisteme din a patra generaţie care utilizează mordansarea acidă a dentinei
cu acid fosforic sau alţi acizi sunt :All Bond 2 (Bisco), Amalgambond (Parkell), OptiBond FL (Kerr),
Scotchbond Multi-Purpose Plus (3M), EBS (ESPE), ProBond (Dentsply Caulk).
Condiţionarea dentinară alături de hidrofilia primerilor asigură penetrarea răşinii în dentină şi
consecutiv forţe de adeziune la dentină superioare celei de adeziune la smalţ (25-35MPa)
A cincea generaţie de sisteme adezive
2. Adezivi automordansanţi
Aceştia se bazează pe utilizarea unor monomeri acizi care nu se spală care
condiţionează dentina şi au rol de primer simultan. Din punct de vedere al uşurinţei în
utilizare şi a sensibilităţii tehnicii, aceste sisteme par a fi cele mai promiţătoare. Ele
elimină faza de spălare, ceea ce nu numai reduce timpul de lucru, dar şi reduce
sensibilitatea tehnicii, diminuând riscul de apariţie a erorilor în timpul aplicării. există
două tipuri de astfel de siteme adezive : „moderate” şi„puternice” . Cele puternice au un
pH foarte scăzut (mai mic de 1) şi dezvoltă un mecanism de adeziune şi o morfologie a
interfeţei asemntoare cu cele obţinute de prima categorie de adezivi. Cei medii (pH în jur
de 2) dizolvă suprafaţa dentinei numai parţial, astfel că un număr important de cristale
de hidroxiapatită rămân sub stratul hibrid. Grupările specifice carboxil şi fosfat ale
monomerilor funcţionali pot ineracţiona chimic cu hidroxiapatita reziduală. Se
consideră că dublul mecanism de adeziune (micromecanic şi chimic) este foarte
avantajos din punct de vedere a durabilităţii restaurării. Componenta
micromecanică conferă în mod special rezistenţă la stresul ce tinde să rupă adeziunea.
Interacţiunile chimice pot avea ca rezultat o adeziune care să reziste mai bine la
provocările hidrolitice şi astfel să conducă obţinerea unor margini de restaurare bine
sigilate pe o perioadă lungă de timp.
Sisteme adezive cu conditionare totala (D+S) in 3 timpi: protocol
operator
Se mordanseaza acid dentina pentru maximum
15-20s.
Se iriga abundent.
Nu se desica dentina (adeziune in mediu umed).
3. Etapa de restaurare
Oblique layering
Etapele clinice de restaurare a cavităţilor de clasa a II-a cu răşini compozite
1. Alegerea culorii
Matrici şi portmatrci
Tofflemire
Tipuri de pene pentru răşini compozite
Fotopolimerizare 40 secunde
Refacearea punctului de contact