• Tokyo Ghoul este un anime care cu siguranţă va reuşi să îţi dea fiori în anumite momente. Anime-ul are 12 episoade şi prezintă o lume în care oamenii sunt conştienţi că printre ei şi trăiesc şi aşa numiţii strigoi, fiinţe care pentru a trăi trebuie să se hrănească doar cu carne umană, orice alt tip de hrană dându-le groaznice dureri de stomac. Primul episod prezintă modul în care Kaneki fiind personajul principal este atras într-o capcană de înspăimântătoarea devoratoare Rize. • Norocos sau nu, acesta reuşeşte să scape cumva printr-un miracol.Totuşi, miracolul se dovedeşte a fi un blestem, căci pentru a-l salva de la moarte ca urmare a rănilor grave provocate de devoratoare, medicii sunt nevoiţi să apeleze la un transplant de organe. Cea de la care sunt prelevate acestea este nimeni alta decât Rize. • Astfel, Kaneki ajunge să devină el însuşi un strigoi, fără a-şi pierde însă şi latura umană. • Imaginează-ţi cum ar fi să fii om, şi dintr-o dată, a doua zi, să te trezeşti că mergi pe stradă şi priveşti copiii din jurul tău precum cea mai savuroasă friptură pe care ai văzut-o vreodată. Cam asta i se întâmplă şi lui Kaneki la scurt timp după ce este externat din spital. Atunci începe o adevărată luptă cu sine însăşi, din dorinţa de a nu îşi pierde în întregime firea umană prin ascuţirea tot mai puternică a instinctelor de carnivor. • Clasa VI-C