Microbiologie

Notiuni generale de microbiologie orala

 Definiţii

Microbiologia = ştiinţa care se ocupă cu studiul microorganismelor.

Microorganism = organism unicelular care poate fi pus în evidenţă
numai cu ajutorul microscopului optic sau electronic.
Flora microbiana = totalitatea microorganismelor care traiesc
(contaminează și colonizează) pe o suprafata vie.
Ecologia orală studiază relaţiile dintre microorganismele orale şi mediul
lor de viaţă.
Ecosistemul oral cuprinde flora orală, diferitele situsuri ale cavităţii bucale
(biotopuri) şi vecinătăţile asociate.
 Clasificarea microorganismelor

- Microorganisme cu structură celulară:

• Eucariote (regnul Eucaryota), constituite din celule cu structură
evoluată: fungi şi protozoare;
• Procariote (regnul Procaryotae), constituite din celule cu structură
primitivă: bacterii şi alge albastre-verzi.

- Entităţi acelulare, la limita viului: virusuri (strict parazite intracelular).

 Bacteriile
Bacteriile au dimensiuni cuprinse între 1 şi 10 μm şi sunt observate la
microscopul optic.
Structura celulei bacteriene

- Structuri constante
• material nuclear sau nucleoid
• citoplasmă
• membrană citoplasmatică
• perete celular
- Structuri facultative
• glicocalix
• flageli
• pili comuni (fimbrii) şi pili sexuali
• endospor
Structura celulei bacteriene - schema
 Material nuclear

echivalentul nucleului celulelor eucariote, fără membrană nucleară şi nucleol;

Cromosomul bacterian unic este format dintr-o moleculă circulară unică de
ADN
unele bacterii au în citoplasmă plasmide, molecule mici circulare de ADN
care conferă avantaje selective (e.g. rezistenţa la antibiotice, producerea de
toxine, etc.)
funcţii:
- reprezintă suportul genetic al caracterelor ereditare;
- transmite informaţia genetică la celulele fiice prin autoreplicare;
- transmite informaţia catre ribozomi prin heteroreplicare;
 Citoplasma
bacteriană

 hidrogel coloidal ce prezintă:

- o fază dispersantă ce conţine apă, substanţe organice şi săruri anorganice;
- o fază dispersată reprezentată de:
• ribozomi, mai mici decât la celulele eucariote (50S şi 30S), sediul sintezelor proteice;
• incluzii, acumulări de substanţe organice sau anorganice prezente la unele bacterii
(reprezintă depozite de nutrienţi
Membrana citoplasmatică

mărgineşte la exterior citoplasma;

constituită din două straturi fosfolipidice în care flotează molecule
proteice;
funcţii:
- barieră osmotică, cu proprietăţi de permeabilitate şi transport selective;
- sediul metabolismului energetic;
- include enzime implicate în sinteza unor structuri celulare;
- structura şi funcţionalitatea pot fi afectate de unele antibiotice şi
dezinfectante.
Peretele celular

structură particulară celulelor procariote;

înveleşte protoplastul în contact intim cu membrana
citoplasmatică;
structura sa diferită condiţionează comportamentul bacteriilor
în coloraţiile diferenţiale: Gram şi Ziehl-Neelsen;
 peptidoglicanul sau mureina reprezintă constituentul de
bază, constant prezent la bacterii
Compoziţia peretelui dictează comportamentul diferit in
coloraţia Gram
Coloraţia Gram
• Gram negativ (roşii)
• Gram pozitiv (violet)
Bacterii Gram positive:
streptococi (coci sferici, asezati în lanţuri)
stafilococi (coci sferici asezati in gramezi
Bacterii Gram negativ – b.g.n.
(Ex. Escherichia, Salmonella) (b.g.n., celule inflamatorii)
Funcţiile peretelui celular

 structură rigidă şi rezistentă, previne explozia protoplastului în

medii hipotone – echilibrează presiunea osmotică intracelulară (5-20
atm);
 conferă forma stabilă caracteristică: coci, bacili, cocobacili, spirili,
spirochete;
participă la diviziunea celulară;
reprezintă ţinta de acţiune pentru lizozim şi unele antibiotice.
Glicocalixul bacterian

• a treia structură de înveliş, constiuită din polizaharide

• se prezintă sub două forme:
- capsula (glicocalix dens: nu poate fi separat prin centrifugare, nu este penetrat de coloranţi,
deci este vizibil doar in coloraţii negative
- glicocalix lax (slime)
• funcţii:
- conferă rezistenţă la fagocitoză şi agenţi chimici (antibiotice);
- ligant la receptorii de pe suprafaţa celulelor eucariote sau suprafeţe inerte;
- Ag de specificitate (Ag K).
Flageli
• structuri filamentoase lungi şi subţiri, de natură proteică
(flagelina);
• numărul şi dispoziţia flagelilor reprezintă un caracter taxonomic;
• conferă mobilitate bacteriilor (bacili, vibrioni, spirili, spirochete);
• prezintă Ag cu specificitate de tip (Ag H).
 Endosporul bacterian
• celulă bacteriană inactivă metabolic, cu citoplasma deshidratată,
protejată de structuri de suprafaţă suplimentare.
• protoplastul deshidratat conţine cantităţi mari de dipicolinat de Ca
(conferă termorezistenţa);
• sporul este deosebit de rezistent la factori de mediu ( agenţi fizici şi
chimici);
• poate germina în condiţii favorabile de mediu, generând bacteria de
origine.
 Fungi – caractere generale

- Fungii sunt un grup mare de organisme multinucleate, cu nuclei de tip eucariot,

dispersaţi într-o masă citoplasmatică si acoperit cu un perete celular polizaharidic
(hemiceluloză, chitină), adesea septat.
- Majoritatea fungilor sunt microorganisme saprofite care trăiesc pe materie
organică moartă.
- Circa 100 specii de fungi determină boli ale omului si animalelor numite micoze.
Fungii pot fi:
- Levuri
- Fungi filamentosi
- Fungi dimorfi
 Levuri

- celule ovalare sau poligonale (3-6 microni) care prin

înmugurire formează celule fiice numite blastoconidii;
- acestea se pot alungi, ramânând înlănţuite şi formează
pseudohife.
- Levurile din genul Candida sunt cel mai frecvent implicate in
infecţii la om – determină infecții ale mucoaselor orale numite
candidoze.
Forme clinice de candidoză orală
Fungi filamentoşi (mucegaiuri)
- cresc sub forma de formaţiuni tubulare numite hife (cu
diametru intre 2 -20 microni) care conţin o masa celulara
multinucleată;
- prin creştere si ramificare formează micelii.
- Fungii dermatofiţi (Trichophyton, Epidermophyton,
Microsporum) determină micoze ale suprafeţelor cheratinizate
ale organismului - epiderm, păr, unghii
Trychophyton mentagrophytes – aspecte clinice, cultură, microscopie
PROTOZOARE – caractere generale

- Microorganisme eucariote unicelulare mai mari, asemănătoare

celulelor animale
- Prezintă o formă de viaţă activă numită trofozoit şi o formă de
rezistenţă, cu viată latentă, numită chist
- Majoritatea sunt mobile prin structuri variate: cili, flageli,
pseudopode
- Unele protozoare prezintă capacitatea de a îngloba particule
alimentare prin pseudopode altele, prezintă un citostom
- Se inmulţesc atât asexuat cat si sexuat
Protozoare parazite pentru om:

• Rizopode (protozoare cu corpul deformabil, care emit pseudopode)

• Entamoeba (E. histolytica, E. gingivalis)
• Flagelate (au drept caracteristica prezenţa flagelilor cu care se deplasează)
• Giardia lamblia
• Trichomonas (T. vaginalis, T. tenax)
• Sporozoare
• Plasmodium – determina malaria
• Toxoplasma gondii - determina toxoplasmoza
• Ciliate (protozoare care se deplasează cu ajutorul cililor vibratili)
• Balantidium coli

• Paraziţi cu rol neprecizat în sistematică

• Blastocystis hominis
• Pneumocystis carinii
VIRUSURI – caractere generale

virusuri = particule infecţioase acelualre, cu dimensiuni foarte

mici (20-300 nm), lipsite de capacităţi proprii de metabolism,
care nu cresc şi nu se divid, fiind replicate de o celulă gazdă
(parazite obligator intracelular);
pot parazita celule animale, vegetale, fungi, protozoare, bacterii;
Structuri virale
Genomul viral (ADN sau ARN)- contine informatia genetica necesara
replicarii virale in celula tinta
Capsida virala- protejeaza genomul viral si asigura atasarea le celula
tinta (pentru virusurile nude, ce au doar genom si capsida)
Peplos viral sau anvelopa – prezent doar la unele virusuri (numite
virusuri invelite ), asigura atasare a la celula receptiva.
Replicarea virala in celula tinta parcurge mai
multe etape:

- Adsorbţia pe receptori celulari specifici,

- penetrarea în celulă dupa atasare
- Decapsidarea virusului in celula si eliberarea genomului viral
- Biosinteza proteinelor precoce
- Replicarea genomului viral de catre celula infectata
- Biosinteza proteinelor tardiva
- Morfogeneza particulei virale in celula inectata
- Eliberarea din celulă (cumoartea celulei sau cu supravietuirea ei)
Replicarea
virusurilor
 Notiuni de microbiologie orala
Cavitatea bucală găzduieşte un ecosistem complex.
• gazduieşte numeroase biotopuri: buzele, dinţii, crevasele gingivale,
limba şi mucoasa jugală, palatul, saliva, protezele şi aparatele
ortodontice.
• fiecare biotop are caracteristici proprii şi va fi colonizat de diferite
specii microbiene ce interacţionează sinergic sau antagonic.
Achiziţia şi dezvoltarea florei orale
• Gura nou-născutului este sterilă. El poate achiziţiona totuşi câteva
microorganisme din canalul de naştere.
• Câteva ore mai târziu microorgansime de la mamă/asistentă/mediul înconjurător
vor contamina ;I ulterior vor coloniza cavitatea orală a nou-născutului.
• Acestea sunt speciile pionier şi sunt reprezentate cel mai frecvent de streptococi
(ex. Streptococcus salivarius), neisserii, lactobacili.
• Când compoziţia florei microbiane ajunge la echilibru se formează comunitatea
climax.
Achiziţia şi dezvoltarea florei orale
• In primul an de viaţă flora orală este formată din streptococi,
stafilococi, neisserii şi lactobacili, precum şi anaerobi (Veillonella,
Fusobacterium).
• În primii ani de viaţă are loc erupţia dinţilor temporari care creează
două noi nişe:
suprafaţa dură a smalţului dentar - Streptococcus mutans, Streptococcus
sanguinis, Actinomyces viscosus.
crevasele gingivale - Prevotella, Porphyromonas şi spirochete.
Achiziţia şi dezvoltarea florei orale
• Dinţii definitivi :
 au fosetele ocluzale mai profunde, spaţiile interdentare mai mari şi coletul mai pronunţat la
unirea smalţului cu dentina, cu crevase gingivale mai profunde.
 Campylobacter, Actinomyces, Porphyromonas, Prevotella, Fusobacterium, Leptotrichia.
• Adultul are cavitatea bucală colonizată cu foarte multe şi variate
microorganisme.
• O “a doua copilărie” apare la vârstnicii edentaţi.
• Protezele şi aparatele ortodontice schimbă compoziţia microbiană; predomină
levurile din genul Candida, stafilococii şi lactobacilii.
Biofilmul dentar este un depozit moale şi aderent, mat ce contrastează
cu suprafaţa strălucitoare a smalţului.
• Este format din agregate bacteriene cu o anumită ordonare, aderente la dinţi
sau alte suprafeţe orale solide (parodonţiu, proteze dentare).
• aderenţa bacteriilor este fermă, placa neputând fi îndepărtată de fluxul salivar
sau de jetul de apă.
Biofilmul dentar
Biofilmul dentar
• Compoziţia microbiană a plăcii
variază de la un individ la altul,
de la un dinte la altul şi chiar de
la un situs la altul în aceeaşi
cavitate orală.
 Biofilmul dentar
• Există mai multe clasificări ale plăcii
bacteriene.
• În funcţie de relaţia cu marginea
gingivală diferenţiem placa bacteriană
supragingivală (situată deasupra
marginii gingivale) şi subgingivală.
Biofilmul dentar
Biofilmul dentar
• Formarea biofilmului dentar este un proces dinamic ce parcurge 3
etape:
formarea peliculei dentare,
colonizarea bacteriană iniţială,
colonizarea secundară cu maturarea plăcii.
Pelicula dobândită
• Structură acelulară, lipsită de microorganisme, de origine salivară;
• Se formează imediat după expunerea dintelui fluxului salivar prin adsobţia
selectivă a macromoleculelor salivare;
• Unele bacterii anaerobe (Prevotella, Fusobacterium) produc neuraminidază sub
acţiunea căreia glicoproteinele salivare pierd acidul sialic şi precipită – adsorbţie
pe suprafeţele scăldate de salivă;
• Rol de barieră, lubrifiere, prevenire a deshidratării ţesuturilor, substrat pentru
adeziunea şi acumularea de bacterii;
 Colonizarea bacteriană iniţială

• 2-4 ore pelicula este populată de bacterii;

• Proces pasiv favorizat de fluxul salivar (majoritatea bacteriilor orale sunt imobile);
• Adeziunea bacteriilor la peliculă:
 reversibilă – interacţiuni fizico-chimice;
 ireversibilă –
 interacţiuni stereochimice (ex. Ag I/II ale streptococilor orali aderă la glicoproteinele
salivare);
 mecanisme de tip cheie broască (proteine specifice ale fimbriilor interacţionează cu
proteine bogate în proline ale peliculei – ex. S. sanguinis, A. viscosus);
• Predomină bacterii gram pozitive: Streptococcus sanguinis, Streptococcus mutans, Streptococcus
mitis, Actinomyces viscosus, coci gram negativi: Veillonella, Neisseria;
• Supravieţiuesc la concentraţii crescute de O2 şi la mecanismele de îndepărtare a plăcii;
 Colonizarea bacteriană iniţială

• Multiplicare + ataşare de noi specii – tranziţie de la mediul aerob la un

mediu aproape lipsit de oxigen (mai multe straturi);
• Bacteriile strict anaerobe pot metaboliza O2 dar sunt lipsite de protecţia
enzimatică faţă de metaboliţii toxici ai O2;
Colonizarea secundară cu maturarea plăcii:

Se produce prin 2 mecanisme:

multiplicarea bacteriilor deja ataşate la placa bacteriană;
ataşarea ulterioară şi multiplicarea de noi specii bacteriene la celule bacteriene deja
componente ale plăcii;
• Colonizatorii secundari includ specii gram negative ca: Fusobacterium nucleatum,
Prevotella intermedia/ nigrescens, Prevotella loescheii, Capnocytophaga spp., precum şi
lactobacili (la 1-3 zile de la debut);

După o săptămână alte specii gram negative pot fi prezente în placă; ele sunt aşa numiţii
"colonizatori terţiari":
• Porphyromonas gingivalis, Campylobacter rectus, Eikenella corrodens, Aggregatibacter
(Actinobacillus) actinomycetemcomitans, treponeme orale.
Biofilmul
dentar
Biofilmul dentar
• Placa ataşată dintelui – dominată coci şi de bacili gram pozitivi –
Streptococcus, Actinomyces (stau la originea bolii carioase).
• Placa ataşată epiteliului – bacili gram negativi, bacterii filamentoase,
treponeme orale – Prevotella intermedia/nigrescens, Porphyromonas
gingivalis, Treponema denticola, etc (initiatori ai bolii parodontale).
Concluzie
• Placa bacteriană este deci un biofilm dinamic şi complex care suportă
schimbări rapide.
• Pentru înţelegerea şi tratamentul eficient al tuturor afecţiunilor
produse de placa bacteriană trebuie studiate bacteriile componente
nu doar separat, ci împreună ca o comunitate.