Sunteți pe pagina 1din 7

FERIGILE

de Sumurduc Teodora
• Ferigile (Încrengătura Pteridophyta) sunt primele plante vasculare
apărute pe uscat, care au corpul vegetativ reprezentat de
generația sporofitică, care devine dominantă. Se cunosc peste 12000
specii de ferigi, clasificate în aproximativ 300 genuri. Sunt plante
iubitoare de umezeală, de aceea le întâlnim în locurile unde este
răcoare și lumină, dar nu foarte puternică. Aceste condiții sunt întâlnite
în pădurile de câmpie, dar în special în cele de la munte, pe valea
râurilor.
• Caractere generale
• Sunt plante vasculare; Au organe vegetative adevărate
(rădăcină, tulpină și frunză); Înmulțirea se face prin spori sau prin
celule sexuale femeiesti si barbatesti. Corpul este denumit corm.
Organizarea structurală
• Rădăcina
• Ferigile sunt cormofite. Aceasta înseamnă că au organe vegetative
adevărate (rădăcină, tulpină, frunze). Feriga comună trăiește în locuri umede
pe marginea apelor de munte, în păduri, etc. În pământ are un rizom, de care
sunt prinse rădăcini adventive și firoase care alcătuiesc în fiecare an
buchețele de frunze. Frunza este formată din teacă, pețiol și limb (organe
vegetative adevărate), întrucât acestea au vase conducătoare. Pe dosul
frunzelor la ferigi se găsesc spori cu sporangi, iar sporangii la rândul lor
conțin spori. La maturitate sporii cad pe pământ. Dacă găsesc locuri umede,
ei vor da naștere unei plăntuțe numită protal. Aceasta are organe sexuale
bărbătești (anteridii) și femeiești (arhegoane). Prin fecundație, ele dau
naștere celulei-ou. La rândul ei, aceasta dă naștere unei noi plăntuțe și
atunci protalul va muri. Ciclul de dezvoltare este diferit prin generația sexuată
(protalul) și asexuată (celula-ou) față de mușchi, deoarece generațiile sunt
independente.
Frunza
• Anual se dezvoltă frunze noi, care la unele specii pot atinge 30m în
lungime. La început ele sunt răsucite în formă de melc, deoarece
partea inferioară crește mai repede decât cea superioară. Pe măsura
creșterii, frunzele se desfac, apărând un pețiol și o lumină dublă penat-
sectată. Frunzele îndeplinesc, de regulă, doua funcții: de fotosinteză și
de sporificație.
• Se întâlnesc și ferigi cu frunzulițe mici (Salvinia natans) sau în formă
de panglică (Phllitis scolopendrium). În frunzele unor ferigi acvatice
(Azolla sp.) se dezvoltă cianobacterii fixatoare de azot. La unele specii
de ferigi tropicale epifite, majoritatea frunzelor amintesc de coarnele
renului, iar cele de la bază prezintă un ,,butonaș” cu resturi vegetale în
putrefacție.
• Tulpina
• Unele specii tropicale și subtropicale sunt arborii. Tulpina
lor nu crește în grosime, pastrând forma cilindrică. În
vârful tulpinii se află un buchet de frunze mari. Spre
deosebire de mușchi, ferigile dispun de țesut conductor,
reprezentat de traheide și tuburi perforate fără celule
anexe.
• Reproducerea
• Ferigile se înmulțesc vegetativ (prin fragmente de
rizomi),asexuat (prin spori) sau sexuat (gameți -
anterozoizi și oosfere).
• Pentru realizarea reproducerii sexuate este necesară
prezența apei, prin care anterozoizii se deplasează cu
ajutorul flagelului spre oosfera.
• Ferigile sunt mai evoluate comparativ cu mușchii prin
prezența țesuturilor și a organelor adevărate
(frunze,tulpină și radăcină) care formează cormul.
Importanta ferigilor
• Din rizomul de ferigi se prepară medicament împotriva
viermilor intestinali (vermifug).
• Din coada-calului se prepară ceai împotriva bolilor de rinichi.
• Ferigile mai pot fi folosite ca și plante decorative.
• Ferigile arborescente străvechi au și ele o importanță
deosebită , deoarece au format, în timp, rezerve consistente
de huilă și antracit (cărbuni).
• Exemple de ferigi: Lycopodium clavatum (pedicuță sau
brădișor), Selaginella helvetica (struțișor), Polypodium
vulgare (feriguța), Dryopterix filix-mas (feriga comună).