ENZIME

Caracteristici generale ale

enzimelor

• Ce sunt enzimele ?

- catalizatori ai reacţiilor chimice din

organismele vii (biocatalizatori)
Durata reactiei Molecule/sec Molecule/sec cu Rata de
necatalizate fara enzima enzima accelerare
Anhidraza carbonică este una dintre cele mai rapide enzime
cunoscute. Fiecare moleculă de enzimă poate hidrata un milion
de molecule de CO2 pe secundă.
„Lord of the rings” – inchiderea a 4 cicluri intr-un singur pas
Însuşirile comune cu catalizatorii
• acţionează în concentraţii foarte mici;
• nu se consuma în cursul reacţiei;
• nu modifică constantele de echilibru ale reacţiilor
pe care le catalizează;
• grăbesc numai atingerea stării de echilibru
pentru reacţiile termodinamic posibile.
• modifica doar energia de activare respectand
deci legea conservarii energiei
 Însuşiri caracteristice enzimelor
• 1.Cu excepţia ribozimilor, enzimele sunt invariabil proteine.

• Structural ele pot fi:

a. enzime cu structura strict proteică: ribonucleaza,
chimotripsina, lizozimul din mucusul nazal şi lacrimi;
b. enzime cu structura heteroproteică:
-parte proteica numită „apoenzimă“
-şi o parte neproteică numită:
cofactor = compus neproteic;
coenzimă = componentă neproteică organică, legată slab
necovalent de apoenzimă;
grupare prostetică = componentă organică legată puternic
de apoenzima (ex. hemul)
Structura GOT
• 2.Enzimele asigură viteze mari reacţiilor

• reacţiile enzimatice sunt de 10  10 ori mai rapide ca cele

6 12

neenzimatice – caracterizate prin constanta de cataliza Ckat

a.hidratarea CO2 este catalizată de anhidraza carbonică , cea mai

activă enzimă:
CO2 + H2O H2CO3

105 molecule/ secundă

7 deci log Ckat = 5
reacţia este de
10 ori mai rapidă decât reacţia necatalizată

b.descompunerea H 2O 2 catalizată de
Fe3 şi de catalază:

2 H2O2 2 H2O + O2

activitatea catalazei este de

2 x 10 6
ori mai mare ca a Fe3
 3.Specificitate
• De reacţie
• De substrat: -absolută
-relativă: -de grup
-mai largă
• Stereospecificitate
 Specificitate de reacţie

Substrat (glucoza, fructoza) Produşi

• clasificarea enzimelor:
Oxido-reductaze
Transferaze
Hidrolaze
Liaze
Ligaze
Izomeraze
 4.Enzimele prezintă specificitate de substrat
(selectivitate în alegerea substratului)

• a.Specificitate absolută
enzimele utilizează ca substrat un singur compus chimic:
-ureaza catalizează hidroliza ureei:

H2 N CO NH2 + 2 H2O CO2 + 2 NH3

-acetilcolinesteraza catalizează hidroliza esterului colinei cu acidul

acetic:

H3 C COO CH2 CH2 + H2O H3 C COOH + H2 C CH2

N+(CH3 )3 HO N+(CH3 )3

-anhidraza carbonică
 b.Specificitate relativă de grup

• Alcool dehidrogenaza transformă alcooli monohidroxilici

cu număr mic de atomi de carbon în aldehidele
corespunzătoare:

Alcool dehidrogenaza
R CH2 OH R CH O

NAD+ NADH + H+
• Enzima are afinitate mare pentru alcoolul etilic
 c.Specificitate relativă largă
CH2-OH CH2-OH
• Glicozidazele O O
OH OH (H, OH)
HO O
OH OH
CH2-OH CH2-OH
HO O O
OH O OH (H, OH)

OH OH

CH2-OH 1
O HOH2C
H
O
2 5
OH 1 H HO

HO O CH2 OH
OH HO H
 Proteazele
Pepsinã

• Pepsina NH CH CO NH CH CO
R3 = fenilalaninã, tirozinã
metioninã, leucinã
R2 R3

Tripsinã
• Tripsina
NH CH CO NH CH CO R2 = lizinã, argininã
R2 R3

Chimotripsinã
• Chimotripsina
NH CH CO NH CH CO R2 = Phe, Tyr, Trp
R2 R3
 Carboxil esterazele

O
R C
O R1
 5.Specificitate stereochimică

• Enzimele disting
-un enantiomer levogir de cel dextrogir;
-un izomer cis de cel trans.

COOH COOH
Lactat dehidrogenaza
HO C H C O
CH3 CH3
NAD+ NADH + H+
Acid L-lactic Acid piruvic
 Succinatdehidrogenaza

COOH H COOH
CH2 C

CH2 C
HOOC H
COOH FAD FADH2
Acid succinic Acid fumaric

• acidul maleic (izomerul cis) nu se obţine nici în urme:

• 6.Activitatea catalitică a enzimelor poate fi
modulată de anumiţi agenţi reglatori.
 Complexul ES
• reprezentare reacţii enzimatice :

E + S ES E + Produsi
 Centrul activ al enzimelor
• Enzimele sunt macromolecule

• Centrul activ al enzimelor = o regiune

restrânsă din proteina enzimă, cu structura
chimică şi geometria bine determinate,
conferite de natura resturilor aminoacidice
şi de organizarea secundară, terţiară şi
cuaternară a proteinei.
 Centrului activ al chimotripsinei

S S S S S S
A B C

S S S S
-chimotripsina contine 5 legãturi disulfurice

• His - 57 din lanţul B;

• Ser - 195 din lanţul C;

• Asp - 102 din lanţul B.

Structura tridimensionalã a chimotripsinei
Triada Asp-His-Ser
 Centrul activ al enzimelor
• centru de legare prezintă resturi aminoacidice care asigură
legarea substratului
• centru catalitic preyintă resturi responsabile de catalizarea
propriu-zisă

• Resturile de aa din situsurile catalitice ale enzimelor sunt:

cisteină, serină, histidină, tirozină, acid glutamic şi acid
aspartic, lizină cu grupările funcţionale:
+
HN
OH, SH, NH3+, COO-
NH
• Centrul activ nu este o suprafaţă plană ci este o entitate
imidazol
tridimensională cu forme diferite.
 Complexul enzimă – substrat
(ES)
• structuri labile, cu o viaţă foarte scurtă
• între E şi S se stabilesc:
- forţe necovalente (punţi de hidrogen,
interacţiuni hidrofobe, interacţiuni electrostatice)
sau
-covalente reversibile

• Complementaritatea chimică şi geometrică

determină legarea E-S
 Modelul clasic (lacăt – cheie)
• al structurii spaţiale a centrului activ în raport cu
structura substratului, propus de Emil-Fischer

Substrat
Enzimã Complexul ES
Modelul lacãt cheie

• Este un model rigid.

 Modelul dinamic „centrul indus“sau
„complementaritate indusă“,
• produs de Koshland, este acela de mâna în mănuşă
• Modelul indus presupune o flexibilitate a
zonei în care se află centrul activ

Substrat Enzimã Complexul ES

Modelul centrului indus
 Cataliza covalentă

• Enzime care formează compuşi covalenţi enzimă-substrat.

• Clasa serinei
• Tripsina, Chimotripsina, Elastaza, Acetilcolinesteraza

• Clasa cisteinei
• Gliceraldehid 3P-dehidrogenaza, Papaina

• Clasa histidinei
• Glucozo 6-fosfataza, Succinil~CoA sintetaza

• Clasa lizinei
• D-aminoacid oxidaza, Transaldolaza
Triada Asp-His-Ser
 Cataliza acido-bazică
• Enzimele conţin grupări funcţionale care pot
acţiona ca donori sau ca acceptori de protoni:
amino, carboxil, sulfhidril, imidazol, hidroxilul
fenolic.

• hidroliza esterilor carboxilici şi fosforici, reacţii de

izomerizare
Glucozo-6-fosfat izomeraza
 Factorul de tensiune în cataliza
enzimatică

• Legarea S la E poate deforma atât enzima cât şi

substratul, făcându-le să atingă starea de
tranziţie mult mai rapid.

• centrul activ al unor enzime este relativ nepolar

 Energia de activare a reacţiilor
catalizate enzimatic
• Variaţia energiei libere G = parametru
termodinamic ce caracterizează reacţiile din
organismele vii superioare, care au loc la
temperatură şi presiune constante.
• reacţie „exergonică“, G<0
• reacţie „endergonică“, G>0

• Reacţiile care decurg cu scăderea energiei

libere a reactanţilor sunt posibile termodinamic .
 Gproduşi – Greactanţi <0
 Energia liberã de activare
Energia liberã

a reactiei (necatalizate)
Stare de tranzitie
(reactie necatalizatã)

Stare de tranzitie
(reactie catalizatã) Energia liberã de activare
Stare initialã a reactiei (catalizate)
Reactanti A + B

Energia totalã
eliberatã Stare finalã
Produsi C + D

Durata reactiei
Formarea stãrii de tranzitie
 2.Legătura:

• A.Se formează sub influenţa F-XIIIa.

• B.Este o legatură de tip peptidic
• C.Se formează între lanţurile L şi H ale imunoglobulinelor
• D.Se formează între lanţurile alfa şi beta din hemoglobină
• E.Participă la formarea structurii primare a proteinelor
 Cinetica enzimatică
• Factori care influenţează activitatea
enzimatică
• Teoria cinetică Michaelis-Menten
• Ecuaţia Lineweaver Burk
 Cinetica enzimatică

• Cinetica studiază reacţiile chimice:

–desfăşurarea în timp a reacţiei;
–factori care influenţează viteza reacţiilor;
–etapele intermediare prin care trec
reactanţii până devin produşi.
• Viteza unei reacţii = variaţia în timp a
concentraţiei reactanţilor sau a
produşilor de reacţie.

• A B

d[A] d[B]
v v
dt dt

• ecuaţii cinetice
• Viteza de reacţie este proporţională cu
produsul concentraţiilor reactanţilor

• Pentru o reacţie:
A Produşi V = K [A]

Pentru o reacţie:
A+B Produşi V = K [A][B]

K = constanta de viteză sau viteza specifică

(V de reacţie la concentraţii 1M ale reactanţilor)
 Activitatea enzimatică
• U.I. (unitatea internaţională) = activitatea enzimei care
transformă 1 mol substrat/minut în cond standard de pH,
temperatură, cofactori

• Activitatea moleculară = nr. molecule de S transformate în

produs de către o moleculă de E /secundă.

• Activitatea specifică = nr. de unităţi de activitate enzimatică /

mg de proteină totală.

• Constanta catalitică (turn-over number) = nr. de transformări

S P catalizate de fiecare CA al E în unitatea de timp.
 Factorii care influenţează
activitatea enzimatică
• Temperatura;
• pH;
• [E];
• [S];
• prezenţa inhibitorilor
 Temperatura
• T optimă = temp. la care activitatea enzimelor
este maximă

activitatea
enzimaticã
%
100

50

20 40 Toptimã 60
temperatura
 pH
• pH-uri extreme denaturează enzimele
• Variaţii mici de pH în zona de stabilitate a enzimei
modifică v.

Viteza de reactie (v) Tripsina

Pepsina Fosfataza
alcalinã
 [E]
• [S] = constantă, v este proporţională cu
cantitatea de enzimă
activitatea
enzimaticã
%

concentratia enzimei
 Ecuaţia Michaelis Menten
K1 K3
E+S ES E + Produs
K2

• V = f([s]) la [E], temp., pH = constante

activitatea
enzimaticã

vmax
saturatie
vmax
2

KM concentratia substratului

• Michaelis şi Menten au introdus parametrii cinetici KM şi Vmax

 K1 K3
E+S ES E + Produs
K2
• Etapa rapidã Etapa lentã

• Unde E, ES şi S sunt în echilibru

• La echilibru
• v1 = v 2 + v 3
• K1[E][S] = K2[ES] + K3[ES]
• K1[E][S] = [ES](K2 + K3)
 KM
• KM este o măsură a afinităţii dintre E şi S
(afinităţile enzimelor pentru substraturile lor sunt
cu atât mai mari cu cât valorile KM sunt mai mici).

[E ][S] K 2  K 3
  KM
[ES] K1
 Ecuaţia Michaelis - Menten
• Ecuaţia de viteză a reacţiilor enzimatice cu un singur
substrat sau ecuaţia lui Michaelis-Menten, a cărei
reprezentare grafică vo = f([S]) este un arc de hiperbolă.

Vmax .[S]
v 
0 K  [S]
M

Vmax Vmax Vmax  [S]

v0    K M  [S]
• KM este 2numeric egală2 cu [S]Kla  [S] viteza reacţiei este
M care
semimaximă
 Ecuaţia Lineweaver – Burk
• Ecuaţia Michaelis-Menten inversată este
ecuaţia unei drepte. 1 KM 1 1
  
V0 Vmax [S] Vmax
1/V

Panta = KM/Vmax

1/Vmax

- 1/KM 0 1/[S]
 Inhibiţia activităţii enzimelor
• scăderea activităţii catalitice a enzimei în prezenţa
unui compus chimic denumit inhibitor

Inhibitorii pot fi:

– endogeni (metaboliţi)
– exogeni (substanţe toxice,medicamente)

Inhibiţia poate fi:

- ireversibilă
- reversibilă
 Inhibiţia ireversibilă
• legături covalente între E şi I
E + I EI
• Când [I] = [E], activitatea catalitică a enzimei este redusă
la zero.

• diizopropil-fluorofosfatului (DIFP), un compus utilizat ca

paralizant (acetilcolinesteraza este foarte sensibilă la
acţiunea DIFP)
 NH CH CO NH CH CO
CH2 CH2
OH
+ - HF CH3 O CH3
CH3 F CH3 HC O P O CH
HC O P O CH CH3 O CH3
CH3 O CH3
DIFP

• Hemoproteinele (citocromi, hemoglobina) sunt inactivate de

către: CO, CN care se leagă de ionul de Fe2+ din hem
 Inhibiţia reversibilă
E + I EI

• Acţiunea I este evaluată cu ajutorul

efectelor pe care ei le au asupra celor doi
parametrii cinetici vmax şi KM

• Inhibiţia reversibilă poate fi: competitiveă,

necompetitivă, uncompetitivă.
 Inhibiţia reversibilă competitivă
• I este analog structural al S şi se leagă în centrul activ al
enzimei prin aceleaşi grupări ca S;
• Într-un sistem cu E, S şi Inhibitor competitiv (Ic) au loc
reacţiile:
• reacţia enzimatică atinge vmax la concentraţii mari de S.
• aparent creste KM, deci afinitatea enzimei pentru S scade
şi nu se modifica vmax;

activitatea
enzimaticã + Ic
1/V
vmax
saturatie
vmax + Ic
1/Vmax
2

KM K ` concentratia substratului - 1/KM - 1/KM` 0 1/[S]

M
Exemple de Ic (compuşi naturali
sau de sinteză)
• Acizii dicarboxilici: oxalic, malonic,
malic, oxaloacetic, sunt inhibitori
competitivi ai succinat dehidrogenazei
(SD).
COOH H COOH
CH2 C

CH2 C
HOOC H
COOH FAD FADH2
Acid succinic Acid fumaric
 Sulfanilamida
• Folat sintetaza, la bacterii este păcălită şi sintetizează un
intermediar cu sulfanilamidă în locul acidului para-amino-
benzoic care nu se poate transforma în acid folic.
• Cum acidul folic este indispensabil bacteriilor, acestea
mor.

NH2 NH2

SO2 NH2 Sulfanilamida COOH Acid p-aminobenzoic

 COOH
OH 9 10
N CH2 NH CO NH CH
N 5
CH2

H2 N N N CH2

pterina acid p-aminobenzoic COOH

acid glutamic
acid pteroic

Structura acidului folic – transportor de fragmente de un C

 Analogi structurali ai bazelor
purinice şi pirimidinice

• se utilizează în chimioterapia cancerului.

• inhibă sinteza de acizi nucleici,

împiedicând diviziunea celulară care este
mult mai rapidă în tumori
 Metotrexat

• analog al acidului folic se foloseşte în

chimioterapia leucemiilor.
NH 2
O COO- O
N
N CH2 N C N CH CH2 C O-

R H
H2N N N
H R=H aminopterinã
R= -CH3 metotrexat
 Inhibiţia reversibilă
necompetitivă
• Substratul şi inhibitorul necompetitiv (In) nu sunt analogi
structurali, nu au dimensiuni comparabile.

• Se modifica Vmax
• KM nu se modifică în prezenţa inhibitorului.
 activitatea
enzimaticã
1/v
vmax + Ic

v`max + Ic
1/v`max
vmax / 2
v`max / 2 1/vmax

KM concentratia substratului - 1/KM 0 1/[S]

• grupări - SH libere din alte poziţii decât centrul

activ, pot fixa prin legături slabe ioni ai metalelor
grele Ag+, Hg2+ care micşorează sau chiar
anulează activitatea enzimelor (aşa se explică
efectul otrăvitor al unor metale grele).
 Inhibiţia reversibilă
uncompetitivă
• Un astfel de inhibitor modifică şi KM şi
Vmax
 Enzime alosterice

• Sunt proteine oligomere (dimeri, tetrameri, etc.)

• Au mai multe centre de legare pentru S (câte

un centru pentru fiecare subunitate.

• Curbele v = f([S]) sunt sigmoide

• Vmax se atinge atunci când toate centrele active

sunt ocupate cu S;
• Parametrii cinetici pentru enzimele oligomere
sunt:
• -Vmax şi
-S0,5(S50), concentraţia substratului pentru
care reacţia are o viteză semimaximă.

• Aspectul sigmoid al curbei v = f([S])

reflectă o modificare a afinităţii enzimei
pentru substrat.
activitatea
enzimaticã
vmax

vmax / 2

KM concentratia substratului
• Enzimele care dau curbe v=f([s]) sigmoide
sunt denumite alosterice.
• Liganzii fixaţi pot să fie de acelaşi fel (de ex.
substratul să fie fixat în ambele locuri ale
unui dimer) sau diferiţi;

• centru izosteric leagă substratul

• centru alosteric (allos=altul) care poate fi
situat pe acelaşi lanţ polipeptidic dar în
regiune diferită, fixează un efector alosteric;
• Activatori alosterici
• Inhibitori alosterici

activitatea vmax
enzimaticã 100
%
3 1 2
50

KM [S]
• După natura centrelor alosterice şi a liganzilor
pentru aceste centre, efectele alosterice sunt:

• –Efecte homotrope (presupun cooperarea

între două centre izosterice

• –Efecte heterotrope (cooperare între un

centru izosteric şi un centru alosteric)
 Enzime
• Alosteria
• Reglarea cantitativă a enzimelor
• Reglarea eficienţei catalitice
• Complexe multienzimatice
• Antienzime
• Izoenzime
• Denumirea enzimelor
• Clasificarea enzimelor
• Alosteria = capacitatea unor liganzi de a modifica
funcţiile unor proteine prin inducerea unor tranziţii
alosterice (modificări conformaţionale).

• Enzimele alosterice:
-reglează etape cheie din căile metabolice;
ireversibile, cu Go < 0

-au structură cuaternară,

 Dimer cu 2 centre de legare pentru S

1.modelul concertat (simetric)

2.modelul secvenţial

• Elemente comune ale modelelor

Fiecare monomer al oligomerului are centrul său activ
Monomerii cooperează în fixarea substratului :
–cooperare pozitivă;
–cooperare negativă;
–cooperare de tip homotrop
–cooperare de tip heterotrop

• Reglarea alosterică se face cu consum minim de energie

 Modelul simetric
Subunităţile dimerului, pot avea două
conformaţii;
-R (relaxată) cu afinitate mare pentru
substrat
-T (tensionată) cu afinitate mică pentru
substrat.
• Modelul impune simetria dimerului,
care există numai în forma R sau T.
• La enzimele heterotrope:

• Activatorii stabilizează starea R

• Efectorii negativi stabilizează starea T

 Modelul secvenţial

• admite interacţia stării R cu starea T

• Legarea lui S la primul monomer se face

cu dificultate
• Deşi nu este enzimă hemoglobina fixează
O2 prin cooperativitate coordonată de
factorii: H+; CO2; 2,3-DPG
•
 Reglarea vitezei de reacţie
• Viteza reacţiilor enzimatice cheie din căile
metabolice depinde de:

• –cantitatea de enzimă;

• –eficienţa enzimelor
 Reglarea cantităţii de enzimă
• prin dinamica proceselor de biosinteză
şi de degradare

•
Ks
Aminoacizi Proteine
Kd
• Enzimele constitutive: Ks = Kd.
• Catalizează procese fundamentale pentru
existenţa celulei.
• Se găsesc în celule în cantităţi relativ
constante.
• Ele nu suferă fluctuaţii mari în raport cu
factorii de mediu.
• Enzimele inductibile: Ks > Kd

• Sunt implicate în căi catabolice.

• Enzima este sintetizată numai dacă există

substratul asupra căruia să acţioneze

• Substratul acţionează ca un inductor,

accelerând sinteza enzimelor.
• Enzimele represibile: Ks < Kd

• Sunt implicate în procese anabolice

• Sinteza lor este încetinită de produsul final al

reacţiei catalizate;

• Represia se face de obicei, prin intermediul

complexelor corepresori - aporepresori.
• Controlul degradării proteinelor (enzimelor)
-se face indepen-dent de controlul sintezei;
-se face prin intermediul ubiquitinei;
-este proces dependent de ATP.
 Reglarea eficienţei catalitice a
enzimelor
• Reglarea prin concentraţia substratului:

E1 E2 E3
A B C P

• Reglarea printr-un intermediar:

E1 E2 E3
A B C D Produsi
 Glucozã + ATP Glucozo-6-P + ADP

• Hexokinaza:
-prezentă în toate ţesuturile extrahepatice,
-are afinitate mare pentru glucoza (KM = 0,15 mM)
-ţesuturile preiau glucoza din sânge la orice valoare
a glicemiei

• Glucokinaza:
-prezentă numai în ficat
-are afinitate mică pentru glucoza (KM = 10 mM)
- este activă după ingestia de glucide
• Reglarea activităţii enzimelor alosterice prin produsul final
(inhibiţie de tip feed back)

E1 E2 E3
A B C D Produsi

E3 D P1
E1 E2
A B C
E4 E P2
 Reglarea covalentă
• Apare la organismele superioare şi presupune:

a.Transformarea unor enzime din forma activă în

forma inactivă şi invers prin ruperea unor
legături covalente (enzime interconvertibile).
Conversia are loc prin:
–fosforilare;
–nucleotidilare
b.Trecerea enzimelor inactive în enzime active prin
proteoliză, ruperea unei legături covalente
(proces unidirecţional).
 Enzime interconvertibile prin fosforilare
<==> defosforilare

• Fosforilările:
-sunt catalizate de kinaze (reglate hormonal,
interconvertibile fosfo-defosfo);
-sunt ireversibile;
-necesită ATP

• Defosforilările:
-sunt ireversibile;
-se fac hidrolitic în prezenţa unor fosfataze;
-fosfatazele sunt supuse unui control hormonal.
• Unele enzime sunt active în forma fosforilată (glicogen
fosforilaza implicată în catabolismul glicogenului), altele
sunt active în forma defosfo (glicogen sintetaza implicată în
proces anabolic).
• Acest tip de activare este, de multe ori, etapa finală într-o
cascadă de evenimente declanşate de legarea unui hormon la
o membrană celulară.
ATP ADP
proteinkinaze

Enzimã (Ser-OH) Enzimã (Ser-OP)

forma defosfo forma fosfo

fosfataze
Pi H 2O
 Reglarea covalentă prin
proteoliză
• Proenzimele (zimogenii) sunt forme
inactive produse la locul de sinteză,
activarea acestora urmând să se facă la
locul de acţiune.

• Activarea lor se face sub influenţa

factorilor de mediu şi autocatalitic, printr-
un proces ireversibil de rupere a unor
legături peptidice specifice.
 De ce este necesară existenţa
zimogenilor ?

• Existenţa zimogenilor este o modalitate de

a obţine foarte rapid, prin transformări
minore, cantităţi mari de enzime active.
• Enzimele proteolitice digestive
–secretate de stomac (pepsinogenul)
–secretate de pancreas (tripsinogenul,
chimotripsinogenul, proelastaza,
procarboxipeptidaza)
• Enzimele coagulării sângelui (secretate
de ficat în formă de proenzime)
• Enzimele sistemului complement
• a.Enzimele proteolitice digestive
hidrolizează proteine:

• Transformarea
HCl
• pepsinogen pepsina
(- segment terminal (44 aminoacizi) cu
caracter bazic)
• Transformarea
Tripsinogen tripsină
enteropeptidază (enterokinază)

(fragment N-terminal de 6 aminoacizi din tripsinogen)

Tripsina activează tripsinogenul, chimotripsinogenul,

proelastaza, şi procarboxipeptidaza.

Zimogenii pancreatici se activează când conţinutul

stomacal a ajuns în duoden.
• Transformarea chimotripsinogen
chimotripsină este activată de tripsină şi se
face prin îndepărtarea a două dipeptide.

• Chimotripsina cuprinde trei lanţuri peptidice şi

cinci punţi de sulf.
 Chimotripsinogen
Tripsinogen

Enteropeptidazã Chimotripsinã

Procarboxipeptidaza A
Tripsinã
Carboxipeptidaza A

Procarboxipeptidaza B

Carboxipeptidaza B
• Enzimele coagulării şi fibrinolizei.

• Există două căi iniţiate de activatori diferiţi

care converg într-o cale finală comună

–calea intrinsecă, cu participare de factori

sanguini;

–calea extrinsecă, la care participă şi factori

de origine exclusiv tisulară.
Iniţierea procesului de coagulare este urmată de
activarea în cascadă a factorilor de coagulare

Care sunt avantajele unui răspuns reglator în

cascadă ?

-o cantitate foarte mică de iniţiator declanşază un

răspuns amplu.
-fiecare etapă a cascadei amplifică răspunsul
• Fibrinoliza. Componenţii necesari
dezagregării chiagului se găsesc în sânge
în formă inactivă şi se activează proteolitic

Factor tisular

Plasminogen Plasminã

Cheag de fibrinã Peptide solubile

• Antienzime (antiproteaze) = proteine reglatoare
Serpinele sunt inhibitori de serin proteaze.
Se leagă necovalent în centrul activ al serin
proteazelor:

• –antitrombina III
• –1 antiproteaza (denumită şi 1 antitripsina)
• –inhibitorul pancreatic al tripsinei
• –inhibitorul proteinei C (proteina C este o serin
protează plasmatică dependentă de vitamina K,
activată de trombină, care transformă factorii activi
VIIIa şi Va ai coagulării în forme inactive).
• Antitrombina III:
-prezentă în plasmă;

-inactivează trombina şi alţi factori ai coagulării: IXa,

Xa, XIa

-Heparina măreşte viteza de formare a complexelor

ireversibile între antitrombina III şi serin proteazele
coagulării.
 1-antiproteaza:
-proteină plasmatică;
-este componenta fracţiunii 1-globulinice.
-inhibă elastaza, tripsina şi alte proteaze

 1-antiproteaza sintetizată de ficat şi de monocitele

şi macrofagele alveolare difuzează în plasmă şi apoi
în spaţiul intersitiţial unde are rol în protejarea
ţesuturilor de acţiunea elastazei (enzimă proteolitică
distructivă, poate distruge elastina din pereţii
alveolelor pulmonare) secretată de neutrofilele
activate.
O deficienţa la nivelul 1-antiproteazei poate duce la
instalarea emfizemului pulmonar.
• Inhibitorul pancreatic al tripsinei:
-este o proteină cu masa moleculară mică,
produsă de pancreas.

-se leagă de tripsină, prevenind activarea

prematură a cascadei enzimelor proteolitice
pancreatice, fapt ce ar duce la distrugerea
pancreasului.
 Izoenzimele
• Izoenzimele:
- proteine oligomere
-catalizează aceeaşi reacţie în toate
ţesuturile;
-diferă prin:
☺structură
☺distribuţie tisulară.
• Diferenţele structurale pot influenta
proprietăţile fizico-chimice:

• –pH izoelectric

• –mobilitate electroforetică

• –masa moleculară
• Izoenzimele se diferenţiază şi prin însuşirile
lor catalitice:

• – afinităţi diferite faţă de acelaşi substrat;

• – sensibilităţi diferite la acţiunea unor efectrori
alosterici;
• -specificităţi distincte pentru coenzime.
 Izoenzimele LDH (lactat dehidrogenaza)

• LDH are structură cuaternară omogenă

sau heterogenă;
• LDH este tetramer, alcătuit din lanţuri M
(muscle) şi din lanţuri H (heart).
• LDH are cinci izoenzime:
H4, H3M, H2M2, HM3, şi M4 sau după
mobilitatea electroforetică
LDH1  LDH5.
• Reacţia catalizată:

Lactat dehidrogenaza
H3 C CH COOH H3 C C COOH

OH O
Acid L-lactic Acid piruvic
NAD+ NADH + H+
 Izoenzimele LDH au afinităţi diferite pentru
piruvat (sau lactat):
• H4 şi H3M sunt caracteristice inimii
- H4 are cea mai mica afinitate pentru piruvat (îl
transformă greu în lactat).

• M4 şi M3H sunt caracteristice muşchilor

scheletici, ficatului
- M4 are afinitate mai mare pentru piruvat ca H4.
• Determinarea activităţii enzimelor serice
poate fi folosită în clinică pentru stabilirea
originii ţesutului lezat
 Izoenzimele creatin kinazei
(creatin fosfokinaza)
• Creatin kinaza:
-enzimă intracelulară;
-dimer format din două subunităţi:
☼ B (de la brain)
☼ M (de la muscle)

• Are trei izoenzime:

–MM (prezentă în muşchi şi miocard)
–BB (prezentă în creier şi muşchi)
–MB (prezentă în urme numai în miocard).
• reacţia catalizată este reversibilă:

Creatină + ATP Fosfo-creatină + ADP

• Creşterea activităţii creatin kinazei-MB în ser,

indică lezarea miocardului (infarct de miocard).
 Activitatea LDH
Activitatea CK2 în plasmã la 36 -
în plasmã la 24 40 ore de la
ore dupã infarct infarct

Ore
Infarct
 Complexe multienzimatice
• Asamblări de proteine într-un complex, cu
scopul de a creşte eficienţa globală a
procesului.
• Rolul lor:
• –cataliza coordonată a unei succesiuni de
reacţii;
• –minimalizarea unor reacţii secundare.

• Exempl: acid gras sintetază, complexul

piruvat dehidrogenazei, etc.
 Clasificarea şi denumirea
enzimelor
• Denumirea enzimelor
• se pot utilza două modalităţi:
-adăugarea sufixului –ază la numele
substratului (zaharază, urează, glucozidază)
-denumire după acţiunea specifică a enzimei
(guanilat ciclază, lactat dehidrogenază, glutation
reductază).
-denumiri particulare fără legătură cu reacţia
catalizată: pepsină, chimotripsină, tripsină.
• Numele enzimei cuprinde:
-denumirea substratului,
-tipul reacţiei catalizate,
-coenzima

• Fiecare enzimă este codificată de patru cifre, care

definesc:
-clasa;
-subclasa;
-sub-subclasa;
-numărul de ordine al enzimei din şir.
 Clasificarea enzimelor

• Sunt 6 clase de enzime după tipul de reacţie

catalizat:
• 1.Oxidoreductaze
• 2.Transferaze
• 3.Hidrolaze
• 4.Liaze
• 5.Izomeraze
• 6.Ligaze
Oxidoreductazele catalizează reacţii redox, de
transfer de electroni sau de hidrogen.

• Subclase:
• Dehidrogenazele catalizează transferul de
hidrogen de la substrat (SH2) pe o coenzimă
redox (NAD+; NADP+; FMN; FAD):

SH2 + Co Sox + CoH2

• Reductazele catalizează transferul de hidrogen de
la o coenzima redusă (adesea NADPH) la un
acceptor:

Sox + CoH2 SH2 + Co

• Oxidazele catalizează transferul de echivalenţi
reducători de la un substrat la dioxigen, reducându-l
fie la apă, fie la peroxid de hidrogen:

SH2 + 1/2 O2 Sox + H2O

SH2 + O2 Sox + H2O2

• Peroxidazele catalizează transferul de echivalenţi
reducători de la un substrat la un peroxid (HOOH
sau R-OOH)

SH2 + HOOH Sox + 2 H2O

• Dioxigenazele încorporează dioxigenul în molecula
de substrat (care cuprinde o legătură dublă):

CH CH + O2 CH O + O CH
• Monooxigenazele încorporează numai un atom de
oxigen în substrat, celalalt atom al dioxigenului este
redus la apă.
Multe monooxigenaze sunt hidroxilaze care implică
participarea sistemului redox: NADP+ - (NADPH +
H+)

R-H + O2 + (NADPH + H+) R-OH + H2O + NADP+

 Transferazele

catalizează reacţii de transfer a unei grupări de la un donor către un

acceptor
AX + BY AY + BX

• Subclase:
Aminotransferaze (transaminaze) catalizează transferul
unei grupări amino între un amino şi un cetoacid.
Coenzima participantă este piridoxal fosfatul.

R1 CH COOH + R2 C COOH R1 C COOH + R2 CH COOH

NH2 O O NH2
• Aciltransferazele catalizează transferul restului acil
de pe compuşi cu potenţial chimic ridicat
(R-CO~SCoA), pe acceptori potriviţi cu formare de
esteri, amide, anhidride:

R-CO~S-CoA + R1-OH R-CO-OR1 + CoA-SH

• Fosforil transferazele (kinaze) catalizează
transferul resturilor fosforil de pe ATP pe
substraturi:

Glucozã + ATP Glucozo-6-P + ADP

• Metiltransferazele catalizează transferul

grupărilor metil, coenzima care poartă această
grupare fiind tetrahidrofolatul (FH4).
 Hidrolazele
A-B + H2O A-H + B-OH

Subclase
• Esterazele care pot fi:
–carboxilesteraze (cu substrat R-COOR’)
–tiolesteraze (cu substrat R-CO -SR’)
–fosfomonoesteraze (substrat R-O-PO 3H2)

–fosfodiesteraze sau fosfataze (substrat R-O-PO 2H-O-R1)

• Glicozidaze
• Peptidaze
 Liazele

• catalizează reacţii de adiţie reversibile,

la legături multiple.
• Anhidraza carbonică catalizează
hidratarea dioxidului de carbon:

CO2 + H2O H2CO3

• Fumaraza catalizează hidratarea acidului
fumaric la acid malic:

H COOH COOH
C Fumaraza HC OH
+ H2O
C CH2
HOOC H
COOH
Acid fumaric Acid malic
• Sintazele catalizează legarea a două molecule fără
implicarea ATP aminolevulinat sintaza)
 Izomerazele
• catalizează reacţii de izomerizare:

Racemazele transformă un enantiomer dextrogir

în enantiomerul levogir

L-Alanina D-Alanina
• Epimerazele schimbă configuraţia unui singur
atom de carbon asimetric

D-Glucozã D-Galactozã

• Izomerazele cis-trans modifică configuraţia

unei duble legături

Acid fumaric Acid maleic

• Mutazele schimbă poziţia unei grupări în
moleculă

COOH COOH
mutazã
HC OH HC OPO3 H2
H2 C OPO3 H2 H2 C OH

Acid 3-fosfogliceric Acid 2-fosfogliceric

 Ligazele
• catalizează reacţii de condensare cuplate cu scindare de
ATP
A-H + B-OH A-B
ATP
ADP + Pi

• Sinteza glutaminei catalizată de glutaminsintetază:

Acid glutamic + NH3 Glutaminã

ATP