Sunteți pe pagina 1din 21

Transportul prin membrane

Introducere, definiţii
Difuzia prin bistratul lipidic
Proteinele de transport ale membranelor
Transport pasiv şi transport activ
Transportorii funcţionează prin modificări de conformaţie
Trei tipuri de transport mediat de cărăuşi
Canalele ionice
Transportori activi primari şi secundari
Clasificarea pompelor acţionate prin ATP (ATPaze)
Pompele ionice
Transportorii (pompele ABC)
Transportul activ secundar: absorţia glucozei

Cuvinte cheie: permeabilitate selectivă, difuziune facilitată, ATPaze ionice, transport


cuplat.

Bibliografie: Mixich (2002): pag. 137-157.


Transportul prin membrane
Introducere, definitii

● Transport prin membrane (transmembranar): trecerea unidirecţională sau


bidirecţională a moleculelor (substanţelor) de pe o faţă pe cealaltă a unei
membrane.

● Permeaţie: toate procesele de transport transmembranar a moleculelor mici şi


ionilor; este străbătută, în mod direct, bariera bistratului lipidic.

● Citoză (endocitoză şi exocitoză): transportul în celule sau în afara celulelor a


macromoleculelor sau a unor particule supramoleculare „împachetate” în
vezicule (mici compartimente delimitate de o membrană).

● Permeabilitatea selectivă a membranelor: o noţiune care caracterizează global


transportul transmembranar al ionilor şi al micromoleculelor (permeaţia)
indicând că transportul acestora este limitat şi că anumite specii ionice şi/sau
micromoleculare pot fi „preferate”.

● În esenţă, permeabilitatea selectivă este datorată:


a. barierei pe care o reprezintă bistratul lipidic – nu permite traversarea sa
decât de molecule liposolubile.
b. prezenţa în membrane a proteinelor de transport (proteine canal,
transportori = cărăuşi şi proteine pompă).
Transportul prin membrane
Difuzia prin bistratul lipidic

În mod virtual, difuziunea oricărei micromolecule


prin bistratul lipidic este dependentă de:
● gradientul de concentraţie
● dimensiunea (mărimea) moleculei
● sarcina electrică
● solubilitatea în lipide (hidrofobicitatea)

Cu cât moleculele sunt mai hidrofobe, mai mici şi


mai nepolare cu atât pot traversa mai uşor
bistratul lipidic al unei membrane.

Moleculele nepolare mici, cum sunt O2 şi CO2, se dizolvă uşor în bistratul


lipidic şi de aceea îl pot traversa rapid, prin simpla difuzie. Moleculele polare fără
sarcină electrică (neionizate), cum ar fi ureea şi apa difuzează de asemenea prin
bistratul lipidic dar cu o viteza mai mică. Bistraturile lipidice sunt practic impermeabile
pentru pentru moleculele cu sarcină electrică, indiferent dacă au sau nu dimensiuni
mici. Astfel, bistraturile lipidice artificiale sunt de 10 9 ori mai permeabile pentru apă
decât pentru ionii de dimensiuni mici, cum ar fi Na + ori K+.
Transportul prin membrane
Proteinele de transport ale membranelor

● Ionii, aminoacizii, monoglucidele, nucleotidele precum şi alte molecule


polare pot traversa membranele datorită unor proteine de membrană cu funcţie de
transport. Astfel de proteine se găsesc raspândite în toate membranele.

● Fiecare proteină de trasport efectuează translocarea unui tip particuar,


specific, de molecule. Deci, aceste proteine de transport au o selectivitate înaltă.

● Toate proteinele de transport sunt proteine transmembranare (integrale).

● Proteinele de transport formează o fază apoasă continuă, situată în interiorul


proteinei, la nivelul căreia poate avea loc traversarea membranei, evitându-se contactul
direct al substanţei transportate cu miezul hidrofob lipidic al membranelor.

Există două tipuri de proteine de transport:

● transportori proteici (= cărăuşi, permeaze)

● proteine canal (= canale proteice)


Transportul prin membrane
Proteinele de transport ale membranelor

Transportorii (carăuşii) leagă în mod specific molecula sau ionul ce urmează


să fie transportat şi apoi suferă o serie de modificări de conformaţie în urma cărora
molecula sau ionul ajunge pe cealaltă faţă a membranei.

Proteinele canal formează canale apoase care traversează membrana


(bistratul lipidic). Cînd aceste canale (pori apoşi) sunt deschise, anumite molecule sau
anumiţi ioni (specifici, în funcţie de tipul proteinel canal) pot difuza prin faza apoasă a
canalelor traversând, astfel, membrana. Deoarece, în esenţă, canalele facilitează
difuzia, transportul prin canale este mai rapid decât cel care are loc la nivelul
transportorilor (cărăuşilor).
Transportul prin membrane
Transport pasiv şi transport activ
În cadrul noţiunii de transport pasiv sunt grupate toate procesele de transport
transmembranar care au loc fără consum de energie (ATP sau altă formă) şi care
decurg în sensul gradientului de concentraţie (chimic) sau în sensul gradientului
electrochimic (în cazul ionilor care traversează membrane polarizate electric).
Transportul pasiv mediat de proteinele de transport poartă şi numele de difuziune
facilitată.
Noţiunea de transport activ se referă
la procese de transport transmembranar
care au loc împotriva (contra) gradienţilor
chimici sau electrochimici. Este posibil
datorită unui consum energetic, sursa de
energie fiind asigurată de hidroliza ATP,
lumină, electroni sau un gradient ionic
preexistent.

Transportul activ este efectuat de


către o clasă specială de transportori
(cărăuşi) denumiţi pompe (proteine
pompă ori pompe proteice).

Astfel, transportorii pot efectua atât un


transport pasiv cât şi un transport activ,
spre deosebire de proteinele canal care
efectuează întotdeauna un transport
pasiv.
Transportul prin membrane
Transportorii funcţionează prin modificări de conformaţie

Transportorii (cărăuşii) pot exista în două stări conformaţionale: în starea A,


situsurile de legare a moleculei transportate sunt expuse pe o faţă a bistratului lipidic
iar în starea B acestea sunt expuse pe cealală faţă.

Tranziţia dintre cele două stări poate să apară întâmplător şi este complet
reversibilă.

Direcţia transportului este determinată de gradientul chimic de concentraţie. Dacă


se transportă o specie ionică, determinant este gradientul electrochimic. Mecanismul
este cunoscut şi sub denumirea de “ping-pong”
Transportul prin membrane
Trei tipuri de transport mediat de cărăuşi
Sistemul uniport (transportorul se numeşte şi unipoter): transportă un singur tip de moleculă
sau ion, întotdeauna în aceeaşi direcţie. Este acţionat de gradientul chimic de concentraţie sau de
gradientul electrochimic.

Sisteme cotransport (transport cuplat): transportă 2 specii moleculare (sau ionice);


transportul unei specii este dependent de transportul unei alte specii. Una din speciile transportate
se efectuează întotdeauna în sensul gradientului de concentraţie. Cea de a doua specie este
transportată împotriva gradientului său de concentraţie.

Sisteme cotransport:
a. simport (simporter): cele două specii moleculare sunt transportate în aceeaşi direcţie.
b. antiport (antiporter): două specii moleculare sunt transportate în direcţii opuse.
Transportul prin membrane
Sistem uniport: GLUT1 – transportzul glucozei

GLUT1 – transportor situat în memrana plasmatică a hematiilor umane

● schimbarea conformaţiei este declanşată de legarea glucozei la nivelul


situsurilor specifice;

● direcţia transportului este determinată de gradientul de concentraţie

● transportul este pasiv


Transportul prin membrane
Simportul glucozei şi Na+
Transpotorul oscilează între două stari, A şi B. În starea A proteina este deschisă
spre spaţiul extracelular iar în starea B spre citosol. Legarea sodiului şi a glucozei este
cooperativă astfel că legarea oricăruia dintre cei 2 liganzi (Na +, respectiv glucoza) creşte
afinitatea proteinei pentru celălalt ligand). Deoarece concentraţia Na + este mai mare în
spaţiul extracelular decât în citosol, glucoza va fi legată mai uşor de transportor în
starea A. Ca urmare, atât Na+ cât şi glucoza vor pătrunde în celulă (schimarea de
conformaţie A→B). Rezultatul global este un transport net în citosol atât a Na + cât şi a
glucozei. Transportorul suferă schimbarea conformaţională numai dacă ambii liganzi
sunt legaţi la situsurile specifice ale proteinei. Dacă unul din liganzi nu este prezent sau
nu poate fi legat, nu are loc nici un transport.
Transportul prin membrane
Simportul glucozei şi Na+

O schemă alternativă a simportului Na+ - glucoză


Transportul prin membrane
Canalele ionice

Majoritatea proteinelor canal din membranele plasmatice ale animalelor şi


plantelor formează canale (pori) înguste, cu selectivitate înaltă care au două stări
funcţionale (canal închis şi canal deschis). Ele transportă ioni, motiv pentru care au
fost denumite canale ionice.
Viteza de transport este foarte mare, transportul nu este dependent de resurse
energetice (transport pasiv) şi se desfăşoară în sensul gradientului chimic sau
electrochimic.

Selectivitate ionică: permite trecerea prin canalul apos doar a unui anumit ion şi
nu a altor ioni.
Transportul prin membrane
Tipuri de canale ionice
Majoritatea canalelor ionice funcţionează ca o poartă deoarece au două stări
(închis, deschis); de aceea se şi numesc canale ionice de poartă. „Poarta” se deschide
ca urmare a unor stimuli specifici.
Pe baza stimulilor specifici care determină tranziţia inchis- deschis se deosebesc
mai multe tipuri de canale ionice:
a. canale dependente de voltaj
b. canale dependente de liganzi
- de liganzi extracelulari (externi)
- de liganzi intracelulari (interni)
c. canale dependente de stimuli mecanici.
Transportul prin membrane
Transportori activi primari şi secundari
Transportori activi primari (pompele proteice): convertesc energia chimică
(ATP,pirofosfat) sau electromagnetică (lumina) în gradienţi de concentraţie
transmembranari.

Transportori secundari (sistemele cotransport sau transport cuplat): utilizează


gradienţii ionici creaţi prin activitatea pompelor pentru a transporta ioni sau
micromolecule împotriva gradienţilor chimici sau electrochimici.
Cele mai cunoscute proteine pompă folosesc ca sursă energetică hidroliza
ATP: ATPaze.
Transportul prin membrane
Clasificarea pompelor acţionate prin ATP (ATPaze)
● P-ATPaze
● F-ATPaze
● V-ATPaze
● Transportori ABC
P-ATPaze:
● transportă activ cationi de Na+, K+, Ca2+, H+, în funcţie de specificul pompei
● sunt alcătuite dintr-un număr mic de lanţuri polipeptidice (1-2);
● mecanismul de transport presupune fosforilarea unei subunităţi proteice transmembranare
din componenţa pompei.
● Sunt situate în membrana plasmatică (procariote şi eucariote) şi în sistemul de
endomembrane al celulelor eucariote.
F-ATPaze şi V-ATPaze
● sunt întotdeauna pompe proteice de transort protonic.
● funcţionează fără intermediar fosforilat
● sunt alcătuite dintr-un număr mare de lanţuri polipeptidice.
F-ATPazele: funcţionează invers, ca ATP sintetaze. În condiţii normale aceste proteine
folosesc gradientul de protoni de pe feţele membranelor organitelor energetice (mitocondrii şi
plastide) şi membranei plasmatice procariote pentru a sintetiza ATP (ADP + Pi). Doar în cazul în
care gradientul de protoni este disipat aceste proteine pot funcţiona ca pompe adevărate, adică pot
hidroliza ATP celular pentru a pompa protoni şi a genera (a reface) în acest mod un gradient
protonic transmembranar.
V-ATP-azele: sunt similare din punct de vedere structural cu F-ATPazele dar
funcţionează întotdeauna doar ca pompe protonice. Sunt situate în membranele unor
compartimente cum sunt lizosomii, vacuoele vegetale, veziculele de secreţie, veziculele sinaptice
etc, dar şi în membrana plasmatică.
Transportul prin membrane
ATPaza (pompa) Na+-K+
● Situată în plasmalema celulelor animale; 2 suunităţi ( şi ).
● Operează ca un antiporter pompând Na+ în afara celulei, împotriva gradientului
electrochimic precum şi K+ în citosol.
● Hidroliza unei molecule de ATP se converteşte în expulzarea la exteriorul celulei
a 3 Na+ (3 sarcini electrice pozitive) şi introducerea în celulaă a 2 K + (2
sarcini pozitive).
● Generează potenţial electric de membrană.
Transportul prin membrane
ATPaza (pompa) Na+-K+
O schemă alternativă a mecanismului de funcţionare a pompei de Na +- K+
Transportul prin membrane
Transportorii (pompele ABC)
● Familie foarte diversă de proteine; se numesc ABC deoarece toate au domenii de legare a
moleculei de ATP („ATP-binding cassette”).

● Transportă: mono- şi diglucide, peptide, anioni, aminoacizi, medicamente, vitamine, pigmenţi


etc.

● Selectivitatea pentru un anumit substrat (moleculă transportată) este variabilă, strictă sau
laxă, în funcţie de specificul pompei.

O pompă ABC constă din 4 domenii: 2 domenii hidrofobe cu căte 6 segmente transmembranare
şi 2 domenii (sau casete) catalitice, de legare a ATP (sunt figurate cu roşu în schemă)

Transportorii MDR („multidrug resistance proteins”) au capacitatea de a pompa în afara celulei


medicamentele hidrofobe. Aceste proteine induc rezistenţa celulelor tumorale la medicamentele
citotoxice utilizate în chemoterapie. Tratamentul poate avea ca rezultat o selecţie a celulelor
tumorale capabile de o supraexprimare a genelor ce codifică pompele MDR.
Transportul prin membrane
O recapitulare
Transportul prin membrane
Transportul activ secundar: absorţia glucozei
Transportul prin membrane
Transportul activ secundar: absorţia glucozei
Transportul glucozei şi aminoacizilor în celulele animale se efectuează împotriva
gradienţilor de concentraţie, prin cuplarea cu transportul simultan al ionilor de Na + în
sensul gradientului electrochimic.

Gradientul electrochimic al Na+ este creat prin activitatea pompei de Na +-K+ (ATPaza
Na+-K+). Cu alte cuvinte transportul glucozei nu se datorează în mod direct unui
consum energetic obţinut prin hidroliza ATP ci cuplării sale la fluxul ionului de Na +
determinat de gradient.

Glucoza (şi aminoacizii, la fel) este transportată din lumen prin celulele epiteliului
intestinal, în sângele capilar. Acest transport bistadial implică existenţa a două seturi
de proteine de transport specifice: unul în microvilii celulelor intestinale şi un altul în
membrana bazolaterală a aceleiaşi celule. Polaritatea celulelor epiteliale este, aşadar,
o condiţie a acestui transport cuplat. Pătrunderea glucozei din lumenul intestinal în
celulă are loc la nivelul membranei apicale, unde este localizat simporterul pentru
glucoză-Na+. Na+-K+ ATPaza este localizată exclusiv la nivelul membranei bazolaterale.
Prin activitatea ei se generează gradientul de Na + care determină sensul de operare a
proteinei simport. Glucoza pătrunsă în celula intestinală străbate membrana
bazolaterală prin intermediul unei uniporter. Rezultatul net al mişcărilor sustanţelor
prin membrane este un flux de ioni de Na + şi de glucoză din lumenul intestinal, prin
epiteliu, în sânge.