Conţinutul şi limitele dreptului de proprietate

publică

După intrarea în vigoare a Constituţiei, se poate constata că

exerciţiul prerogativelor de proprietate publică (posesia, folosinţa şi
dispoziţia) presupune exercitarea lor în regim de drept public.
Art. 2 din Legea nr. 213/1998 (abrogat de Noul Cod civil, apoi
Legea fiind abrogată de Codul adm.) preciza modalităţile de exercitare a
prerogativelor dreptului de proprietate publică, în sensul că statul sau
unităţile administrativ-teritoriale exercită posesia, folosinţa şi
dispoziţia asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public în limitele
şi în condiţiile legii.
 Cu privire la modalităţile de exercitare a prerogativelor
dreptului de proprietate publică, potrivit art. 136 alin. (4)
teza a II-a din Constituţie, „în condiţiile legii organice,
bunurile proprietate publică pot fi date în administrare
regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi
concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în
folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică”.
  Codul administrativ, în art. 297 alin. (1), precizează că
„Autorităţile prevăzute la art. 287 decid, în condiţiile legii,
cu privire la modalităţile de exercitare a dreptului de
proprietate publică, respectiv:
a) darea în administrare;
b) concesionarea;
c) închirierea;
 d) darea în folosinţă gratuită”.
 Art. 287 din Codul administrativ: Entităţile care exercită dreptul de
proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale
 Exercitarea dreptului de proprietate publică, cu excepţia reprezentării
în instanţă a statului român prin Ministerul Finanţelor Publice în
legătură cu raporturile juridice privind proprietatea publică, se
realizează de către:
 a) Guvern, prin ministerele de resort sau prin organele de specialitate
ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului sau a
ministerelor de resort, după caz, pentru bunurile aparţinând
domeniului public al statului;
 b) autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale, pentru
bunurile aparţinând domeniului public al unităţilor administrativ-
teritoriale.
 Dreptul de administrare asupra bunurilor proprietate
publică se constituie în condiţiile legii organice, fiind un
drept real principal, opozabil erga omnes, mai puţin
titularului dreptului de proprietate publică.
Dreptul de concesiune asupra bunurilor proprietate
publică se naşte în baza contractului de concesiune, fiind
un drept real ce cuprinde atributele dreptului de posesie,
folosinţă şi dispoziţie exercitate în mod temporar.
 Dreptul de folosinţă gratuită se constituie prin actul
administrativ al autorităţilor administraţiei publice, fiind
un drept real, opozabil erga omnes, cu titlu gratuit, în
favoarea unei persoane juridice de drept privat fără scop
lucrativ.
Închirierea bunurilor proprietate publică se aprobă
de autorităţile desemnate prin lege organică şi se face prin
licitaţie publică.
 În ceea ce priveşte limitele exercitării dreptului de
proprietate publică, art. 862 din Codul civil prevede că
exercitarea dreptului de proprietate publică se face în
limitele prevăzute de noul Cod civil şi de lege, fiind
susceptibilă de orice limite pentru respectarea dreptului
de proprietate privată, în măsura în care acestea sunt
compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt
destinate bunurile afectate.
 În cazul unei incompatibilităţi, aceasta se constată prin acordul
dintre titularul proprietăţii publice şi persoana interesată sau, în caz de
divergenţă, pe cale judecătorească.
În aceste situaţii, persoana interesată are dreptul la o justă şi
promptă despăgubire din partea titularului proprietăţii publice.
Limitele exercitării dreptului de proprietate publică au în vedere
situaţia în care limitările sunt compatibile cu uzul sau interesul public
căruia îi sunt destinate bunurile.
Legea poate limita exercitarea dreptului de proprietate fie în
interes public, fie în interes privat (art. 602 din Codul civil).
 Codul civil reglementează în art. 602-625 trei categorii de
limite ale dreptului de proprietate privată: limite legale; limite
convenţionale; limite judiciare.
 Limitele legale enumerate de Codul civil:
 interesul public sau interesul privat;
 reguli referitoare la protecţia mediului şi buna vecinătate;
 reguli cu privire la folosirea apelor;
 reguli cu privire la distanţa şi lucrările intermediare cerute
pentru anumite construcţii;
 lucrări şi plantaţii;
 anumite limitări ce au în vedere dreptul de trecere.
 Limitele convenţionale pot fi stabilite prin acte juridice,
dacă nu se încalcă ordinea publică şi bunele moravuri.
 Spre deosebire de limitele legale, limitele convenţionale
sunt incompatibile cu dreptul de proprietate publică,
întrucât nu s-ar putea admite ca titularul dreptului de
proprietate publică să încheie o convenţie prin care renunţă
la exercitarea atributelor acestui drept.
  Limitele judiciare au în vedere depăşirea
inconvenientelor normale ale vecinătăţii conform art. 630
C.civ., situaţie în care instanţa de judecată poate, din
considerente de echitate, să îl oblige pe proprietar la
„despăgubiri în folosul celui vătămat, precum şi la
restabilirea situaţiei anterioare atunci când acest lucru este
posibil”.
Inventarierea bunurilor din domeniul public

 Codul administrativ consacră, în art. 288-289, inventarierea bunurilor

din domeniul public al statului și inventarierea bunurilor din domeniul
public al unităţilor administrativ-teritoriale.
 „(1) Inventarul bunurilor din domeniul public al statului se întocmeşte
şi se modifică, după caz, potrivit prevederilor în vigoare, de ministere
sau de celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale, atât pentru bunurile aflate în administrarea acestora, cât şi
pentru bunurile aflate în administrarea unităţilor din subordinea,
coordonarea sau sub autoritatea acestora, precum şi de autorităţile
publice autonome, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului”.
 Aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul
public al statului se face în conformitate cu prevederile H.G.
nr. 1705/2006.
 În ceea ce privește inventarierea bunurilor din domeniul
public al unităţilor administrativ-teritoriale, art. 289 alin. (1)
teza I C.admin. impune obligativitatea inventarierii anuale a
tuturor bunurilor aparţinând unităţilor administrativ-
teritoriale, iar conform tezei următoare, „autorităţii
deliberative i se prezintă anual, de către autoritatea
executivă, un raport asupra situaţiei gestionării bunurilor”
 Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al
unităţii administrativ-teritoriale se atestă prin hotărâre a
autorităţii deliberative a fiecărei unităţi administrativ-
teritoriale, respectiv hotărâre a consiliului local, consiliului
județean și Consiliului General al Municipiului București.
 Potrivit art. 289 alin. (6) C.admin., hotărârea prin care se atestă
inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităţii
administrativ-teritoriale va fi însoțită, sub sancţiunea nulităţii,
constatată în condiţiile legii, de cel puţin de următoarele documente:
a)acte doveditoare ale dreptului de proprietate, însoţite de extrase
de carte funciară, din care să reiasă înscrierea dreptului de proprietate în
cartea funciară şi faptul că bunul în cauză nu este grevat de sarcini;
b)declaraţie pe propria răspundere a secretarului general al
unităţii administrativ-teritoriale din care să reiasă că bunul în
cauză nu face/face obiectul unor litigii la momentul adoptării
hotărârii.
 Prin H. G. nr. 392/2020 s-au aprobat Normelor tehnice
pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc
domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al
municipiilor şi al judeţelor.
 Inventarierea reprezintă o operaţiune de identificare a
bunurilor care aparţin domeniului public şi privat al
unităţilor administrativ-teritoriale.
 Evidența financiar-contabilă a bunurilor care alcătuiesc
domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-
teritoriale se ține distinct în contabilitate, potrivit legii, de
către titularul dreptului de administrare, concedent sau de
instituţia de utilitate publică care are în folosinţă gratuită
aceste bunuri.
  Codul administrativ precizează că inventarul bunurilor
din domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale
constituie anexă la statutul unităţii administrativ-teritoriale,
actualizându-se ori de câte ori intervin evenimente de natură
juridică.
 Acesta se publică pe pagina de internet a unităţii
administrativ-teritoriale, într-o secţiune dedicată statutului
respectiv, conform 289 alin. (16 ) C.admin.
 
Moduri de dobândire a dreptului de proprietate
publică

 Modul de constituire a domeniului public reprezintă unul din criteriile

de clasificare a bunurilor aparţinând domeniului public.
 Potrivit acestui criteriu, bunurile aparţin fie domeniului public natural,
fie domeniului public artificial.
 Domeniul public natural este domeniul public constituit printr-un fapt
natural, constatat ca atare de autorităţile administrative.
 Sunt bunuri naturale bogăţiile subsolului, spaţiul aerian, apele cu
potenţial energetic valorificabil, apele navigabile şi acelea care pot fi
folosite în orice alt mod în interes public naţional, parcurile naţionale,
rezervaţiile naturale şi monumentele naturii, ţărmul mării, plaja
maritimă şi marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi
ale platoului continental ş.a.
 Domeniul public artificial este domeniul format din bunuri
realizate ca urmare a unor activităţi ale omului, precum
autostrăzile şi drumurile publice, canalele navigabile, căile
ferate şi instalaţiile feroviare, reţelele de distribuire a energiei
electrice, reţelele de telecomunicaţii, conductele de transport
ale ţiţeiului şi gazelor naturale, lacurile de acumulare şi
barajele, aeroporturile etc.
 Conform prevederilor  art. 863 din Codul civil, dreptul de proprietate
publică se dobândeşte:
   a) prin achiziţie publică, efectuată în condiţiile legii;
    b) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică, în condiţiile legii;
   c) prin donaţie sau legat, acceptat în condiţiile legii, dacă bunul, prin
natura lui sau prin voinţa dispunătorului, devine de uz ori de interes public;
  d) prin convenţie cu titlu oneros, dacă bunul, prin natura lui sau prin
voinţa dobânditorului, devine de uz ori de interes public;
e) prin transferul unui bun din domeniul privat al statului în domeniul
public al acestuia sau din domeniul privat al unei unităţi administrativ-
teritoriale în domeniul public al acesteia, în condiţiile legii;
  f) prin alte moduri stabilite de lege.
a) Calea naturală

 Legea nu face precizări cu privire la acest mod de dobândire a dreptului

de proprietate publică.
 În doctrină a fost exprimată părerea că această modalitate se referă la
bogăţiile de orice fel care se vor forma în mod natural pe teritoriul
sau în subsolul ţării, prin procese fizico-chimice.
 Totodată, poate fi avută în vedere şi accesiunea imobiliară naturală
etc.
 Codul civil reglementează câteva cazuri de accesiune naturală:
 aluviunea (adăugirile de teren la malurile apelor curgătoare revin
proprietarului fondului riveran, numai dacă ele se formează treptat);
 avulsiunea (proprietarul terenului de la care o apă curgătoare a smuls
brusc o porţiune de mal din teren, alipind-o la terenul altui proprietar
riveran, nu pierde dreptul de proprietate asupra părţii desprinse dacă o
revendică în termen de un an de la data faptului);
 insulele şi prundişurile;
 accesiunea albiei unui râu care şi-a schimbat cursul în mod natural
(accesiunea albiei părăsite);
 accesiunea animalelor (animalele domestice rătăcite pe terenul altuia îi
revin acestuia din urmă dacă proprietarul nu le revendică în termen de
30 de zile de la data declaraţiei făcute la primărie de către proprietarul
terenului).
 Calificarea acestor bunuri ca dependinţe ale domeniului public
natural are în vedere în principal modul lor de formare,
considerându-se, de exemplu, că apariţia în mod natural a unei plaje
constituie un motiv suficient pentru ca aceasta să fie inclusă în domeniul
public naţional.
b) Achiziţii publice efectuate în condiţiile legii

 Achiziţiile publice efectuate de către stat sau de către o colectivitate locală trebuie să
se supună regulilor care să asigure transparenţa şi să permită manifestarea
concurenţei în mod loial.
 Potrivit prevederilor Legii achiziţiilor publice nr. 98/2016, principiile care stau la
baza contractului de achiziţie publică sunt:
 nediscriminarea;
 tratamentul egal;
 recunoaşterea reciprocă;
 transparenţa;
 proporţionalitatea;
 asumarea răspunderii.
 Contractul de achiziţie publică este „contractul cu titlu
oneros, asimilat, potrivit legii, actului administrativ,
încheiat în scris între unul sau mai mulţi operatori
economici şi una ori mai multe autorităţi contractante, care
are ca obiect execuţia de lucrări, furnizarea de produse sau
prestarea de servicii” (3 alin. (1) lit. l) din Legea nr.
98/2016) .
 Contractul de achiziţie publică, potrivit actului normativ
amintit, îmbracă mai multe forme: contractul de achiziţie
publică de lucrări; contractul de achiziţie publică de
produse; contractul de achiziţie publică de servicii.
 Procedurile de atribuire reglementate de lege, aplicabile
pentru atribuirea contractelor de achiziţie
publică/acordurilor-cadru sau organizarea concursurilor de
soluţii cu o valoare estimată egală sau mai mare decât
pragurile prevăzute la art. 7 alin. (5) sunt următoarele:
licitaţia deschisă; licitaţia restrânsă; negocierea competitivă;
 dialogul competitiv; parteneriatul pentru inovare;
negocierea fără publicare prealabilă; concursul de soluţii;
procedura de atribuire aplicabilă în cazul serviciilor sociale
şi al altor servicii specifice; procedura simplificată.
c) Exproprierea pentru cauză de utilitate publică

 Prin expropriere se înţelege trecerea forţată în

proprietatea publică, prin hotărâre
judecătorească, a unor imobile aflate în
proprietate privată, cu o justă şi prealabilă
despăgubire, în temeiul unei cauze de utilitate
publică.

 Exproprierea reprezintă o excepţie de la caracterul

inviolabil al dreptului de proprietate privată
prevăzut de art. 136 alin. (5) din Constituţie.
 Exproprierea pentru cauză de utilitate a fost consacrată de
prevederile art. 41 alin. (3) din Constituţie, devenit art. 44
alin. (3) după republicate, care stabileşte că „Nimeni nu
poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică,
stabilită potrivit legii, cu o dreaptă şi prealabilă
despăgubire”.

 În aplicarea acestor prevederi constituţionale a fost adoptată

Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de
utilitate publică.
 În conformitate cu prevederile art. 2 din lege, pot fi
expropriate bunurile imobile proprietatea persoanelor
fizice şi juridice, precum şi cele aflate în proprietatea
privată a comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor.

 Pentru aceste din urmă bunuri, exproprierea poate avea loc

numai dacă utilitatea publică se declară pentru lucrări de
interes naţional.
 Exproprierea se hotărăşte de instanţele judecătoreşti numai
după ce utilitatea publică a fost declarată în condiţiile
stabilite de art. 5-11 din lege.

 Utilitatea publică se declară pentru lucrări de interes

naţional de către Guvern, iar pentru cele de interes local,
de către consiliile judeţene, respectiv al municipiului
Bucureşti.
 Cererile de expropriere se soluţionează de tribunalul în a
cărui rază teritorială se află situat imobilul propus a fi
expropriat.

 Prin hotărârea de expropriere trebuie să se stabilească şi

despăgubirile ce se cuvin proprietarului imobilului.

 În situaţia în care părţile nu cad de acord cu privire la

despăgubiri, instanţa va desemna o comisie formată din
trei experţi care va stabili întinderea despăgubirii, care se
compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul
ce i-a fost cauzat proprietarului sau altor persoane.
 Efectul principal al exproprierii constă în faptul că în temeiul
hotărârii judecătoreşti de expropriere, definitivă şi irevocabilă,
imobilul trece în proprietatea expropriatorului, liber de orice
sarcini.
 Totodată, se sting toate drepturile reale principale derivate
din dreptul de proprietate (uzufruct, abitaţie, superficie,
servitute).
 Expropriator, în înţelesul Legii nr. 33/1994, este statul,
prin organismele desemnate de Guvern, pentru lucrările
de interes naţional, şi judeţele, municipiile, oraşele şi
comunele, pentru lucrările de interes local [art. 12 alin.
(2)].
d) Dobândirea dreptului de proprietate publică prin donaţie sau legat,
acceptat în condiţiile legii, dacă bunul, prin natura lui sau prin voinţa
dispunătorului, devine de uz ori de interes public

 Donaţia este un contract unilateral, esenţialmente gratuit,

translativ de proprietate, solemn şi irevocabil, iar legatul
reprezintă un act juridic cuprins într-un testament, prin
care testatorul desemnează una sau mai multe persoane care
la decesul său vor primi întregul patrimoniu, o fracţiune de
patrimoniu sau anumite bunuri determinate.
 Potrivit art. 985 din Codul civil, „donaţia este contractul
prin care, cu intenţia de a gratifica, o parte, numită donator,
dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte
părţi, numită donatar”.
 Potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice,
donaţia constă în „fonduri băneşti sau bunuri materiale
primite de o instituţie publică de la o persoană juridică sau
fizică cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie”.
 Dobândirea dreptului de proprietate publică prin acte de
donaţie sau legate se realizează în condiţiile stabilite de Codul
administrativ. Potrivit art. 291 alin. (1), lit. a)-c), acceptarea
donațiilor şi a legatelor făcute către stat se aprobă prin:
 - hotărâre a Guvernului, pentru donaţiile şi legatele de bunuri
imobile;
 - hotărâre a Guvernului, pentru donaţiile şi legatele de bunuri
mobile a căror valoare de piaţă este mai mare de 500.000 lei;
 - ordin al ministrului sau al conducătorului organului sau
instituţiei administraţiei publice centrale competente, după
obiectul sau scopul donaţiei sau legatului, pentru donaţiile şi
legatele de bunuri mobile a căror valoare de piaţă este mai
mică sau egală cu 500.000 lei;
 În cazul donaţiilor şi al legatelor făcute către unităţile administrativ-
teritoriale, acceptarea se aprobă prin:
 a) hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al
Municipiului Bucureşti ori a consiliului local al comunei, al oraşului sau al
municipiului, după caz, pentru donaţiile şi legatele de bunuri imobile;
 b) hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al
Municipiului Bucureşti ori a consiliului local al comunei, al oraşului sau al
municipiului, după caz, pentru donaţiile şi legatele de bunuri mobile a
căror valoare de piaţă este mai mare de 500.000 lei;
 c) dispoziţia conducătorului organului sau instituţiei administraţiei publice
locale, pentru donaţiile şi legatele de bunuri mobile a căror valoare de piaţă
este mai mică sau egală cu 500.000 lei [art. 291 alin. (3)].
Codul administrativ, prin dispozițiile art. 291 alin. (5), stabilește
condițiile acceptării donațiilor și legatelor cu sarcini sau pentru
care există restanţe de impozite sau taxe.
Astfel, donaţiile şi legatele făcute către stat pot fi acceptate
numai cu avizul ministerului cu atribuţii în domeniul finanţelor
publice, în timp ce donaţiile şi legatele făcute către unităţile
administrativ-teritoriale pot fi acceptate numai cu aprobarea
consiliului local sau, după caz, a consiliului judeţean, cu
majoritatea calificată definită la art. 5 lit. dd) C.admin.
Actele prin care se fac donaţii statului sau unităţilor
administrativ-teritoriale sunt scutite de plata oricăror impozite
sau taxe.
 Dobândirea dreptului de proprietate publică prin convenţie cu titlu
oneros, dacă bunul, prin natura lui sau prin voinţa dobânditorului,
devine de uz ori de interes public
 Dreptul de proprietate publică poate fi dobândit prin convenţie cu titlu
oneros numai dacă bunul, prin natura lui sau prin voinţa dobânditorului,
devine de uz sau de interes public.
 Este vorba doar despre acele bunuri care, fie prin natura lor, fie prin voinţa
dobânditorului, devin bunuri de uz sau de interes public.
 Dreptul de proprietate publică poate fi dobândit prin contracte civile, cum
sunt contractul de vânzare şi contractul de schimb, dacă bunurile care fac
obiectul acestora devin de utilitate publică.