Ş I … L EO N A R D O D A V I NC I .

RĂ D Ă C IN A P Ă TR A T Ă
T A T O R U L L O GA R IT M I LO R .
JO H N N E P ER – I NV E N
R IG G S , C A U C H Y , L EI B N IZ .
G A R IT M I L A B U R G I, B
TABLE DE LO

E: CIUB O TARU NATA L IA

REALIZAT D
 Rădăcina patrată
- a unui număr a este numărul y cu
proprietatea că y2 = a. Cu alte cuvinte,
un număr y al cărui pătrat (rezultatul
înmulțirii numărului cu el însuși, sau 
y × y) este a.  De exemplu, 4 și −4
sunt rădăcinile pătrate ale lui 16
deoarece 42 = (−4)2 = 16.
 „Nu există nici o certitudine unde nu se poate aplica una din ştiinţele matematice”
(Leonardo da Vinci)

Leonardo da Vinci n-a fost un „matematician de profesie”,

matematica n-a studiat-o ca un scop în sine. Despre ştiinţele matematice
avea o concepţie exclusiv aplicativă, recunoscându-i importanţa, şi mai ales
necesitatea; în complexa sa personalitate, matematica îndeplineşte o funcţie
instrumentală. Algebra nu 1-a preocupat deloc, limitându-se la cercetări de
geometrie pentru rezolvarea unor probleme de perspectivă şi de optică,
cercetări pe care le numea ,,jocuri” (ludi geometrici), - probleme
elementare de geometrie plană, ce nu depăşeau noţiunile euclidiene ale
vremii şi pe care pictorii timpului le rezolvau empiric.
 LOGARITM
În matematică, logaritmul este operația inversă a ridicării la putere. Aceasta înseamnă că logaritmul unui
număr este exponentul la care un alt număr fix, baza(d), trebuie să fie ridicat pentru a produce acel număr.
În cazul cel mai simplu al exponentului natural, logaritmul exprimă numărul de factori din înmulțirile
repetate. De exemplu, logaritm în bază 10 din 1000 este 3, pentru că 10 la puterea 3 este 1000 
(1000 = 10 × 10 × 10 = 103); înmulțirea se repetă de trei ori. Acesta este un exemplu de logaritmi cu
valori discrete. Trecerea la un exponent fracționar face ca valorile logaritmilor să fie continue.
Mai general, exponențierea permite ridicarea oricărui număr real pozitiv la orice putere reală,
producând întotdeauna un rezultat pozitiv, deci logaritmul poate fi calculat pentru orice două numere
reale pozitive b și x unde b este diferit de 1. Logaritmul lui x în baza b, notat cu logb(x), este numărul
real y unic cu proprietatea că
by = x.
 LOGARITM
De exemplu, întrucât 64 = 26, atunci: log2(64) = 6
Logaritmul în bază 10 (unde b = 10) se numește logaritm zecimal și are multe aplicații în știință și inginerie. 
Logaritmul natural are drept bază numărul e (≈ 2.718); utilizarea sa este larg răspândită în matematică și fizică,
pentru că derivata sa e mai simplă. Logaritmul binar folosește baza 2 (adică b = 2) și este frecvent utilizat în 
informatică.
Logaritmii au fost introduși de către John Napier în secolul al XVII-lea ca mijloc de simplificare a calculelor.
Ei au fost rapid adoptați de către navigatori, oameni de știință, ingineri, și alții pentru a efectua calcule mai ușor,
folosind rigle și tabele de logaritmi. Calculele greoaie cu multe cifre puteau fi înlocuite cu căutări în tabele și
simple adunări, datorită faptului — important în sine — că logaritmul unui produs este suma logaritmilor
factorilor:

cu condiția ca b, x și y să fie toate pozitive și b ≠ 1.

 Istoria logaritmilor în Europa secolului al XVII-lea este descoperirea unei noi funcții, care extindea
domeniul de analiză dincolo de domeniul de aplicare a metodelor algebrice. Metoda logaritmilor a fost formulată
public de către John Napier în 1614, într-o carte intitulată Mirifici Logarithmorum Canonis Descriptio (Descrierea
Minunatului Canon al Logaritmilor). Înainte de inventarea lor de către Napier, au existat și alte tehnici similare,
cum ar fi prostafareza sau utilizarea de tabele de progresii, dezvoltată pe larg de către Jost Bürgi în jurul anului 1600.
Logaritmul zecimal al unui număr este indicele acelei puteri a lui zece care este egală cu numărul. A vorbi despre un
număr ca necesitând atât de multe cifre este o aluzie aproximativă la logaritmul zecimal, și problema a fost menționată
de către Arhimede ca „ordinul unui număr”. Primii logaritmi adevărăți erau metode euristice de a transforma înmulțirea
în adunare, facilitând astfel calculul mai rapid. Unele dintre aceste metode foloseau tabele calculate din identități
trigonometrice. Astfel de metode sunt numite prostafareză.
Notația Log y a fost adoptată de către Leibniz în 1675, și în anul următor el a legat-o de integrala 
 John Napier – inventatorul logaritmilor
John Napier de Merchistoun (născut la 1 februarie 1550, Scoția) a fost un
matematician, fizician și astronom scoțian, fiu al lui Sir Archibald Napier de Merchiston.
Este creditat ca inventator al logaritmilor, și pentru popularizarea folosirii separatorului
zecimal pentru numerele fracționare.
Logaritmul natural (abreviat ln(x) sau loge(x)) al unui număr este logaritmul său în
baza e, unde e este o constantă matematică transcendentă și irațională, aproximativ egală
cu 2,718281828. Au fost inventați de matematicianul scoțian John Napier (1550–1617).
Un instrument-cheie care a permis utilizarea practică a logaritmilor înaintea
calculatoarelor de birou și a computerelor au fost tabelele de logaritmi. Primul astfel de
tabel a fost întocmit de către Henry Briggs în 1617, imediat după invenția lui Napier.
Ulterior s-au scris și tabele cu sferă mai largă. Aceste tabele enumerau valorile pentru
logb(x) și b x pentru orice număr x într-un anumit interval, cu o anumită precizie, pentru o
anumită bază b. De exemplu, primul tabel al lui Briggs conține logaritmii zecimali ai
tuturor numerelor întregi din intervalul 1-1000, cu o precizie de 14 cifre. Întrucât funcția
f(x) = bx este inversa lui logb(x), ea fost numită antilogaritm. Produsul și câtul a două
numere pozitive c și d au început să fie frecvent calculate ca sumă și diferență a
logaritmilor lor.
 Jost Bürgi, Joost sau Jobst Bürgi (n. 28 februarie 1552 
la Lichtensteig Elveția - d. 31 ianuarie 1632) a fost un ceasornicar și
matematician elvețian, dar și fabricant de instrumente astronomice.
Este considerat unul dintre întemeietorii calculului cu logaritmi.
 În 1602 a început întocmirea unei tabele de antilogaritmi, pe care
a tipărit-o la Praga în 1620 sub titlul: Arithmetische und geometrische
Progress Tabulen (Tabele cu progresii aritmetice și geometrice).
Baza sistemului lui Bürgi este: 
S-a ocupat de procedeul de înmulțire prescurtată a fracțiilor zecimale
și cu studiul formulelor care exprimă sinusul și cosinusul unghiului
multiplu, formule care erau cunoscute până atunci doar pentru anumiți
multipli ai unghiurilor. Cu acestea a dezvoltat un tabel de valori
pentru sinus, „Canon Sinuum”.
 Henry Briggs

Henry Briggs (n. februarie 1561 – d. 26 ianuarie 1630) a fost un matematician englez, cunoscut

pentru introducerea logaritmilor zecimali (sau vulgari).

Logaritmul zecimal (abreviat lg(x) sau log10(x)) al unui număr este logaritmul său în baza 10. Pentru

orice numere raționale pozitive care nu sunt puteri cu exponent întreg ale lui 10, logaritmii acestora
sunt numere iraționale.

Briggs fost profesor de matematică la Universitatea din Oxford și de geometrie la Cambridge. La 

Marcheston (Scoția) îl cunoaște pe John Napier în 1615. Meritul lui Briggs constă în faptul că logaritmii
zecimali sunt mai ușor de utilizat în calculele practice. Johannes Kepler și-a manifestat entuziasmul
față de apariția logaritmilor. De altfel, Briggs a fost un susținător al ideilor lui Kepler, în acest sens
luptând împotriva astrologiei. De asemenea, Briggs a promovat utilizarea acestui tip de logaritmi în 
Europa.
Augustin Louis Cauchy (n. 21 august 1789, Paris - d. 23 mai 1857, 
Sceaux, Hauts-de-Seine) a fost unul dintre cei mai importanți 
matematicieni francezi. A demarat un proiect important de reformulare și
demonstrare riguroasă a teoremelor de algebră, a fost unul dintre pionierii 
analizei matematice și a adus o serie de contribuții și în domeniul fizicii.
Datorită perspicacității și rigurozității metodelor sale, Cauchy a avut o
influență extraordinară asupra contemporanilor și succesorilor săi. Catolic
 și monarhist fervent, a manifestat o prezență socială activă. La 13 ani, în
1802, la recomandarea lui Lagrange, profesor la École Polytechnique care
descoperise talentul pentru matematică, Cauchy intră la École
Centrale du Panthéon, cel mai bun liceu parizian din acea perioadă. Aici
iese în evidență ca elev strălucit, cu rezultate remarcabile și în 
științele umaniste. Cu toatea acestea, Cauchy se pregătește pentru
admiterea la École Polytechnique unde intră în 1805, al doilea din 293 de
candidați. Aici are ca profesori pe Poisson, Ampère, Hachette, Prony. În
1807 termină studiile la Politehnică și intră la École nationale des ponts et
chaussées.
 Contribuțiile lui Cauchy în matematică:
Algebră
Cauchy a îmbunătățit rezultatul teoremei lui Lagrange referitoare la rezolvare ecuațiilor algebrice generale,
obținând ceea ce azi numim teorema lui Cauchy.
•În algebra modernă, studiază legile de compoziție, fiind, alături de Lagrange, precursorul teoriei grupurilor.
•Dezvoltă teoria determinanților și determină proprietățile principale ale acestora.
•În cadrul algebrei liniare studiază ceea ce ulterior se va numi matricea lui Cauchy.
•Introduce noțiunile de "modul al unui număr complex", "numere complexe conjugate".
Analiză matematică
Cauchy dă o fundamentare nouă analizei matematice.[2] Definește riguros infinitul mic prin trecere la limită. A
dat definiția continuității funcției și a studiat funcțiile cu variabile complexe.
Contribuțiile lui Cauchy în domeniul analizei matematice au fost atât de bine fundamentate, că și-au păstrat
valoarea până în zilele noastre. Abia la sfârșitul secolului al XIX-lea, acestea au fost revizuite pe baza teoriei
mulțimilor a lui Georg Cantor.
Șiruri și serii
Deși erau utilizate în calcule, seriile și seriile de funcții nu aveau o teorie clară și bine fundamentată. În Curs de
analiză, Cauchy definește riguros convergența seriilor, se ocupă în special de seriile de termeni pozitivi și de
seriile trigonometrice. Mai mult, în ceea ce privește comparația seriilor, descoperă un criteriu de convergență,
care azi îi poartă numele: criteriul lui Cauchy. Studiind seriile de numere întregi, obține raza de convergență,
iar, în cadrul produsului a două serii, obține produsul lui Cauchy.
Gottfried Wilhelm Freiherr von Leibniz (n. 1 iulie 1646, Lipsia, Principatul Saxoniei – d. 14 noiembrie 
1716, Hanovra, Sfântul Imperiu Roman) a fost un filozof și matematician german, unul din cei mai
importanți filozofi de la
sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul celui de al XVIII-lea, unul din întemeietorii iluminismului
 german și important continuator (alături de filozoful 
Baruch Spinoza) al cartezianismului, curent filozofic fondat de polimatul René Descartes.
În matematică, Leibniz a introdus termenul de "funcție" (1694), pe care l-a
folosit pentru a descrie o cantitate dependentă de o curbă. Alături de Newton,
Leibniz este considerat co-inventatorul calcului diferențial și integral, respectiv
co-fondatorul analizei matematice moderne.
Leibniz elaborează în jurul anului 1675 bazele calculului diferențial și integral, de o mare
însemnătate pentru dezvoltarea ulterioară a matematicii și fizicii, independent de Isaac Newton,
care enunțase deja principiile calculului infinitezimal într-o lucrare din 1666. 
Simbolurile matematice introduse de Leibniz în calculul diferențial și integral se folosesc și
astăzi. Perfecționând realizările lui Blaise Pascal, Leibniz construiește un calculator mecanic,
capabil să efectueze înmulțiri, împărțiri și extragerea rădăcinii pătrate. Dezvoltă forma modernă
de numărare binară, utilizată astăzi în informatică și pentru calculatoare. Leibniz a încercat să
creeze un calcul logic, o logică bazată pe utilizarea simbolurilor, fiind un precursor al 
logicii matematice.