Drepturile copilului minor

Unități de conținut:
Acte naționale și internaționale privind drepturile
copilului. Convenția ONU privind drepturile copilului.
Dreptul copilului la nume și prenume.
Dreptul copilului de a fi educat în familie și a
comunica cu părinții și rudele apropiate.
Dreptul copilului de a fi protejat.
Dreptul copilului la exprimarea opiniei.
Drepturile patrimoniale ale copilului.
 Obiective operaționale:
 să caracterizeze actele normative naționale și
internaționale, care reglementează drepturile minorilor:
 să analizeze drepturile copilului reglementate de
Codul familiei;
 să compare coraportul dintre prevederile Convenției
privind drepturile copilului din 1989 cu cele din Legea
privind drepturile copilului din 1994;
 să aibă abilitatea de a întocmi proiecte de documente
în vederea stabilirii încălcării drepturilor copilului;
 1. Acte naționale și internaționale privind drepturile
copilului.

1. Convenția Internațională privind drepturile

copilului 1989
2. Codul Familiei al RM nr. 1316, 26.10.2000
3. Lege privind drepturile copilului
nr. 338 din 15-12-1994
4. Lege privind protecţia specială a copiilor
aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi
de părinţi, nr. 140 din 14-06-2013
Două Protocoale Opționale adiționale la Convenția
pentru Drepturile Copilului au fost adoptate la 25 mai
2000. Primul Protocol interzice implicarea copiilor în
conflicte militare, iar cel de-al doilea interzice vânzarea
acestora, prostituția și pornografia infantilă. Ambele
protocoale au fost ratificate de peste 150 de state.
Un al treilea Protocol Opțional a fost adoptat la New
York, în decembrie 2011, privind procedura comunicărilor,
care va permite copiilor sau reprezentanților acestora să
depună plângeri individuale pentru încălcarea drepturilor
copiilor. Documentul a intrat în vigoare la 14 aprilie 2014.
 Fiecare copil are dreptul la viață, la
educație, la o dezvoltare armonioasă și la
viață de familie, Convenția
consacrând „principiul interesului
superior al copilului” (art. 3). 
    
Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile
și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și
oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal, în determinarea acestuia
avându-se în vedere cel puțin următoarele aspecte:
 
nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și
stabilitate și apartenență la o familie; 
opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate; 
istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare,
exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului, precum și potențialele
situații de risc care pot interveni în viitor; 
capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și
îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia; 
menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații
de atașament. 
Dreptul copilului la nume și prenume
Copilul se înregistrează imediat după nașterea sa și are, prin
naștere, dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetățenie si,
în măsura posibilului, dreptul de a-și cunoaște părinții și de a fi
îngrijit de aceștia.
Statele părți vor veghea ca aplicarea acestor drepturi să respecte
legislația lor națională și obligațiile pe care acestea și le-au
asumat în temeiul instrumentelor internaționale aplicabile în
materie, în special în cazul în care nerespectarea acestora ar
avea ca efect declararea copilului ca apatrid.

         art. 7, Convenție
  

   
  Din momentul naşterii copilul are dreptul la un
nume şi este înregistrat conform prevederilor
Codului familiei.
  Fiecare copil are dreptul la o cetăţenie. Temeiul şi
condiţiile de dobîndire şi schimbare a cetăţeniei
copilului sunt stabilite de legislaţie.

Art. 5, Lege
             
  Copilul are dreptul la un nume de familie şi prenume. Acesta
dobândește numele de familie al părinţilor săi. Dacă părinţii
poartă nume de familie diferite, copilul va lua numele de
familie al tatălui sau al mamei, în baza acordului comun al
acestora. Copilul va purta un prenume simplu sau unul
compus din două prenume, potrivit voinţei ambilor părinţi.
În caz de litigiu între părinţi privind numele de familie şi/sau
prenumele copilului, decide autoritatea tutelară locală.
            
În baza cererii comune a părinţilor (sau a unuia dintre ei), organul stare
civilă poate schimba numele de familie şi/sau prenumele copilului care
nu a atins vîrsta de 16 ani. În caz de litigiu între părinţi, problema privind
schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui copilului este
soluţionată de către organul stare civilă, cu concursul autorităţii tutelare
locale în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul minorul, ţinîndu-se cont
în exclusivitate de interesele copilului. Schimbarea numelui de familie al
ambilor părinţi atrage după sine schimbarea numelui de familie al
copilului, iar în cazul schimbării numelui de familie al unuia dintre
părinţi, numele de familie al copilului poate fi schimbat în baza acordului
comun al părinţilor. În lipsa unui atare acord, decide autoritatea tutelară
locală. Schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui copilului care
a atins vîrsta de 10 ani se face, în toate cazurile, cu acordul acestuia.