Mănăstirea Curtea de Argeș

Proiect realizat de
Schipor Emanuela
și Bodnar Gabriela
•Mănăstirea Curtea de Argeș este o mănăstire din România situată în orașul Curtea de Argeș.
Ansamblul cuprinde biserica episcopală, unul dintre cele mai celebre monumente de arhitectură
din Țara Românească.
Mănăstirea Curtea de Argeș este inclusă în Lista monumentelor istorice din România.
 Istoric
•Mănăstirea a fost construită de Neagoe Basarab (1512 - 1517) pe locul vechii mitropolii
(1359).Pictura interioară, realizată de zugravul Dobromir, a fost terminată în anul 1526, în timpul
domniei lui Radu de la Afumați. Ea este păstrată fragmentar în Muzeul Național de Artă din
București. Reparată de câteva ori, biserica a fost restaurată (1875 - 1886) de arhitectul francez
André Lecomte du Noüy, discipol al lui Eugène Viollet-le-Duc, care i-a adus și unele modificări
care au diminuat valoarea istorică a monumentului. Construită din piatră fățuită și profilată,
biserica are un plan triconc, inspirat din planimetria bisericii Vodița II, reluat ulterior și în alte
construcții.

•Începută în 1514, din dorința lui Neagoe Basarab de a crea un monument fără seamăn de
frumos, lucrările s-au încheiat trei ani mai târziu, așa încât la 7 ianuarie 1517, ctitorul putea chiar
să vorbească de „mănăstirea domniei mele de la Argeș”, și să-i hărăzească „vama ce este la Ocna
Mică de la Târgoviște...”. Ascultând nu numai legenda, ci și unele știri istorice, se pare că din
lipsă de bani, cu toată jertfirea podoabelor Doamnei sale, dar mai ales din lipsă de zile,
zugrăvirea bisericii n-a putut fi isprăvită înainte de trecerea întru cele veșnice a lui Neagoe
Basarab.
•După toate izvoadele, Neagoe Basarab a clădit
biserica sa pe fundațiile unui locaș mai vechi,
care nu fusese altul decât sediul primei
Mitropolii a Țării Românești.
•Pe aceasta, Neagoe găsind-o „dărâmată și
neîntărită... a zidit-o și înălțat-o din temelii”,
fapt pe care un cronicar al înfăptuirilor marelui
voievod, Gavriil Protul, îl întărește.
• În această formă, biserica Mănăstirii Curtea
de Argeș cunoscută din 1793 sub denumirea de
"Biserica Episcopală", când a devenit reședința
Episcopiei Argeșului, rămâne, pentru
arhitectura veacului al XVI-lea, dacă nu
monumentul cel mai de seamă, una dintre cele
mai reprezentative construcții al sale.
 Descriere

•Așa cum se înfățișează în prezent, biserica este alcătuită dintr-un pronaos

supralărgit, contopit organic cu construcția propriu-zisă, ai cărui 12 stâlpi interiori
susțin o turlă pe mijloc și două turnulețe laterale care încununează colțurile vestice
ale pronaosului. Pronaosul este evidențiat în acest fel deoarece îndeplinea și
funcția de necropolă. Aceste turle mici dau impresia prin podoaba lor exterioară,
caracterizată de răsucirea porțiunilor de zidărie, că stau să cadă unul asupra
celuilalt și că se înșurubează în tăriile cerului. Restul bisericii și altarul - cu abside
care îi împlinesc forma de cruce - susțin de asemenea o turlă înaltă, a cărei
îmbinare cu restul ansamblului se face prin bolți, rezultând un tot arhitectonic de o
zveltețe inegalabilă.
•În fața intrării se află un agheasmatar deschis, a cărui cupolă cu arcuri dantelate
se sprijină de patru coloane, lucrate în marmură de felurite tonuri și împodobite
cu desene (1516-1517). Precum întreaga biserică, și acesta reprezintă o
admirabilă operă de artă.
•Văzut dinspre apus, agheasmatarul cu invelitoarea de plumb și crucea aurită se
proiectează pe cele 12 trepte care urcă spre intrarea în sfântul locaș și pe rama
care o îmbracă, asemeni unui portal aplicat.
•La restaurare, motivele utilizate și modul de cizelare au urmărit să redea, cât
mai apropiat de original, vechea decorație a construcției lui Neagoe Basarab,
decorație în care elementele din afară fuseseră armonizate de arta meșterilor
locali, într-un stil propriu.
•Iar cât privește acestă artă, chiar dacă au lucrat alături de meșteri străini,
privitorului de azi îi apare clar faptul că localnicii au izbutit nu numai să egaleze,
ci adesea să-și impună propria lor personalitate, realizând armonii decorative
dintre cele mai originale.
Mănăstirea Curtea de Argeş, nişă peste intrare cu
mozaic semnat de arh. Lecomte în 1885
 Aspectul iniţial al mănăstirii,
înaintea restaurării din 1875–1886
•În ansamblu, biserica este așezată pe o puternică temelie: un vast pavaj orizontal din
blocuri de piatră, mai larg decât suprafața de bază a bisericii, marginile lui terminându-
se cu un fel de împrejmuire din floroni (în acest caz crini) sculptați din piatră. Pereții
exteriori sunt împărțiți în două zone suprapuse demarcate printr-un brâu, împletit în
suvițe. Fațadele sunt decorate în relief plat cu motive caucaziene și islamice. În partea
de jos se află o suită de panouri dreptunghiulare, în care sunt fixate ferestrele. Acestea
sunt înrămate în chenare cu ornamentații dintre cele mai felurite care, ca și cele ale
portalului de la intrare, amintesc întretăierea geometrică de la Mănăstirea Dealu.

•În registrul de sus, de asemenea, se află o suită de panouri semicirculare în partea

superioară, în centrul cărora sunt fixate plăci decorative și discuri în rozetă, iar ca niște
paftale domnești, la întretăierea arcurilor, se află alte discuri mai mici, deopotrivă de fin
realizate. Pe ele sunt așezați porumbei, care parcă stau gata de zbor. Fiecare poartă în
cioc un clopoțel. La adierea vântului, acești clopoței sunau lin, asemenea unor suave
glasuri tainice.
•În interior, pe lângă zugrăveală executată în ulei de pictorii
francezi F. Nicolle, Ch. Renouard și de românul N.
Constantinescu din Curtea de Argeș, pe lângă panourile votive,
mormintele ctitorilor și tâmplă făcută din marmură, bronz aurit
și onix, pe lângă icoanele ei lucrate în mozaic, atrage atenția, ca
o excepțională realizare sculpturală, grupul celor 12 coloane,
original ornamentate floral, reprezentând pe cei 12 Sfinți
Apostoli; aceste coloane dau cu adevărat o impresie de viu și
mers aievea.
• Din ancadramentul lor central - ținând loc de despărțire între
partea de la intrare și sanctuarul bisericii -, interiorul acesteia,
discret înveșmântat în zugrăveala pictorilor aici amintiți, apără
într-o calmă maiestate, ca un adânc îndemn la reculegere. În
pronaos se află mai multe morminte acoperite cu lespezi de
piatră, cea mai valoroasă din punct de vedere artistic fiind cea a
lui Radu de la Afumați (1529), care îl înfățișează pe viteazul
domnitor călare și cu sceptrul în mână. Vechiul jilţ arhieresc al
mănăstiri
•De asemenea, în imediata vecinătate a mănăstirii, se află un izvor, pe care localnicii îl
numesc „Fântâna lui Manole”. Această denumire poartă peste timpuri povestea
meșterului legendar, care, neputând coborî de pe biserică după terminarea ei — luându-i-
se scările — și-ar fi făcut aripi din șindrilă și, similar mitului lui Icar, a sărit de pe
acoperișul sfântului locaș, la temelia căruia se spune că-și zidise propria soție. În locul în
care s-ar fi prăbușit, sufletul său s-ar fi preschimbat într-un izvor.

•De la „Fântâna lui Manole” se vede, spre apus, fosta bolniță a mănăstirii, monument
istoric, despre care un document existent scrie că „se găsea alături de biserica lui Neagoe
Basarab încă din 1524”.
Mănăstirea Curtea de Argeș este și necropolă regală, începând cu anul 1914, aici fiind
înmormântați regii și reginele României: Carol I și Elisabeta, Ferdinand și Maria, precum
și Carol al II-lea (nu însă și Regina Elena, care este înmormântată la Lausanne, Elveția).
Presupusul mormânt al Anei, soţia Meşterului Manole (peretele sudic al Mănăstirii)
Mănăstirea Curtea de Argeş într-o
reprezentare din anul 1907