Sunteți pe pagina 1din 8

LIEDUL

DEFINIŢIE

Liedul este compoziție muzicală care se bazează pe un fundament


textual liric – de regulă, o poezie de mici dimensiuni. Aceasta poate
fi interpretată vocal, cu ajutorul unui acompaniament de natură
instrumentală – cel mai des fiind folosit pianul. De-a lungul istoriei,
liedul și-a păstrat locul de onoare, căpătând noi forme și valențe,
odată cu dezvoltarea și evoluția muzicii. Însă și astăzi este un
cunoscut gen muzical, interpretat, deseori, pe marile scene ale
lumii.
Liedul, ca gen muzical, a apărut în Austria, și a căpătat amploare în jurul
secolului al XIX-lea. Deși acesta și-a început dezvoltarea în secolul al XVIII-
lea, cu ajutorul unor compozitori celebri, precum Wolfgang Amadeus
Mozart, Joseph Haydn sau Ludwig van Beethoven, el a trecut prin
numeroase transformări, care au contribuit pozitiv la evoluția sa.
SCURTĂ ISTORIE
În epoca Romantică, liedul a devenit extrem de cunoscut, fiindcă a fost
inspirat de către poeziile și romanțele din acea perioadă – acestea au fost
puse pe muzică și așa au fost create compoziții unice pentru voce și pian.
Până la acest moment, pianul a reprezentat, în operele muzicale, un suport,
o modalitate de acompaniament. Însă odată cu apariția Romantismului și,
implicit, a liedului, acest instrument a fost așezat pe picior egal cu vocea,
creându-se, astfel, un soi de parteneriat între cei doi interpreți – cel vocal și
cel instrumental.
SCURTĂ ISTORIE
Treptat, deși, în primă fază,
formula era restrânsă la acești
doi parteneri, mai târziu, odată
cu pătrunderea acestui gen
muzical în cel clasic și simfonic,
numărul muzicienilor a început
să crească din ce în ce mai mult
și a fost completat prin
adăugarea de noi instrumente în
orchestră.
LIEDURI CELEBRE
Franz Schubert
FRANZ SCHUBERT
Franz Schubert a fost un
compozitor romantic
austriac, ce a rămas în istorie
datorită talentului său
extraordinar. Liedul a fost
unul dintre genurile sale
muzicale preferate, fiind
definitoriu în cariera sa –
Schubert iubea versurile și
poemele, pe care le-a folosit,
mai apoi, în creația lui. El a
compus peste 600.
LIEDURI CELEBRE

• Franz Schubert a compus opere cunoscute precum „Gretchen am Spinnrade”, „Der Erkönig”,
„Die Schönne müllerin”, „Winterreise”, „Heidenröslein”, „Schwanen Gesang”
• Alte lieduri celebre: LUDWIG VAN BEETHOVEN (liedurile op.75 si op.83 pe versuri de Goethe),
DEBUSSY (Cinci poeme de Baudelaire), NICOLAE BRETAN (Ce te legeni, codrule (versuri de Mihai
Eminescu)), SIGISMUND TODUȚĂ (Mânce-te, bade, amarul (versuri populare) - Constantin
Rudolf Cocriș
BIBLIOGRAFIE
https://www.georgeenescu.ro/evenimente_doc_1311_lieduri-de-compozitori-romani-comemorari-si-omagier
i_pg_0.htm
https://blog.mcmusic.ro/2020/10/21/liedul-istorie-si-caracteristici-principale/
https://limelightmagazine.com.au/reviews/mahlers-klagende-lied-sydney-symphony-orchestra/
https://en.wikipedia.org/wiki/Franz_Schubert

S-ar putea să vă placă și