Curente Literare

Curent literar – mişcare literara care îşi subsumează

scriitorii dintr-o anumită epocă istorica, ei având o
viziune comuna despre arta scrisului
 Sintagma “curent literar” este formulată şi în
alţi termeni: perioada literară, stilul epocii, şcoala
literară. Existenţa curentelor literare ne dă de
înţeles că formulele artistice sunt relative şi în
permanentă schimbare, potrivit “spiritului
veacului”
În cadrul unui curent literar, unitatea de
viziune (Weltanschaaung) se exprimă prin temele,
motivele, subiectul, personajele, formulele
expresive preferate.
Curentele literare nu sunt precis conturate,
deci pure în totalitate. Termenul de curent literar
este greu definibil, pentru ca desemnează o
realitate complexă.
 Caracteristicile unui curent literar
Existenţa unui program estetic şi conturarea unei
conştiinţe estetice a creaţiilor.
Acoperă o perioadă mai amplă.
Se dezvoltă într-un context geografic şi cultural
larg, internaţional.
Presupune o evoluţie de la geneză la dezvoltare,
apoi spre decadentă.
Există un cod stilistic comun, susţinut prin reviste,
cenacluri,societăţi literare (cenaclul Junimea,
revista Convorbiri literare,Sburatorul,Literatorul)
Scriitorul îşi păstrează originalitatea, dar respectă
şi o parte din principiile estetice,din regulile codului
stilistic respectiv.
 IDEI necesare pentru a putea raporta textele
literare la CURENTE LITERARE

Clasicism
Postmodernism Romantism

Neomodernism Realism

Curente literare

Simbolism
Modernism

Tradiţionalism
avangardism Naturalism
 CLASICISMUL lat. Classicus = cel care merită sa fie
imitat
Caracteristicile artei clasice
•Curent literar manifestat în Franţa secolului al XVII- lea
•Stilul operei este caracterizat prin sobrietate,claritate, simplitate, nefiind
apreciat pitorescul de limbaj
•Presupune imitarea naturii în aspectele esenţiale ale omului şi vieţii,
după modelul antic
•Finalitatea operei clasice este deopotrivă estetică şi etică
•Genurile literare nu trebuie să fie amestecate
•Arta este chemată sa evoce generalul şi esenţialul
•Eroii clasici sunt oameni tari, propriii lor stăpâni care-şi fac mereu
datoria, învingându-şi sentimentele potrivnice
•Arta este mimesis: datoria scriitorului este să creeze o lume verosimilă
•Reprezentanţi: Poeţii Văcăreşti, Gh. Asachi, C. Negruzzi
 ILUMINISMUL - un curent de gândire rationalist. A apărut în
secolul al XVIII-lea, considerat secolul luminilor, dar extensiunea în timp a iluminismului

variază de la o ţară la alta.

• El are următoarele trăsături caracteristice:

• atitudinea antifeudală,
• cultul raţiunii şi tentativa de emancipare de sub tutela teologică, spirit critic
• pledoaria pentru egalitatea între popoare, emanciparea individului prin cultură, năzuinta
de a realiza o literatură aptă să instruiască şi să moralizeze,
• încurajarea generală a dezvoltării artelor şi ştiinţelor.
• În literatura universală, reprezentanţi de seamă ai iluminismului sunt: J. Swift,
Montesquieu, Voltaire, Rousseau, Diderot, Lessing. In Transilvania iluminismul îşi
găseşte o coordonată specifică în mişcarea ideologico-politică şi cultural-literară,
cunoscută sub numele de Şcoala Ardeleană, care are ca principal obiectiv obţinerea
libertăţii şi a egalităţii în drepturi sociale şi politice a românilor din Transilvania cu
celelalte naţiuni privilegiate. Pe plan cultural, contribuţia Şcolii Ardelene s-a îndreptat
spre studiul istoriei şi al limbii române, spre dezvoltarea ştiintelor naturii şi a
învăţământului. Din punct de vedere literar, iluminismul românesc nu este foarte bine
reprezentat. Autorul celei mai importante opere literare a iluminismului românesc (şi
totodata al primei epopei din literatura română Tiganiada) este Ion Budai-Deleanu.
 ROMANTISMUL curent literar ce promovează avântul
imaginaţiei, posibilitatea evadării dintr-un prezent cel mai adesea
nemulţumitor, atracţia faţă de extreme şi ignorarea purităţii genurilor
şi speciilor literare
 Romantismul se impune prin revista Dacia Literară la 1 Martie 1840 iar
Introducţia lui M Kogălniceanu poate fi considerată un program al
romantismului românesc
 IMAGINAŢIA este principiul fundamental de creaţie. Romanticul
inventează
 Romanticul cultivă personajul subom şi supraom, înger sau demon
 Romanticul caută ineditul, cultivarea emoţiei şi a sentimentului,
intensitatea trăirilor
 În proza romantică este întâlnit amestecul genurilor şi al stilurilor
 Romanticul e bizar, incomprehensibil
 Evadarea din realitate în vis, fantezie, trecut istoric, spaţiu natal sau
spaţii exotice este prezentă în proza romantică
 Procedeul de caracterizare a personajelor este ANTITEZA
 Sunt prezente personajele excepţionale care acţionează în situaţii
excepţionale
 Reprezentanţi: C Negruzzi, Mihai Eminescu, Gr. Alexandrescu
 REALISMUL curent literar ce pune accent pe aspectele legate
de redarea realităţii complexe a vieţii şi încadrează personajele în
tipologii
 Realismul susţine crezul că arta este chemată să reflecte realitatea obiectiv,
fără să o înfrumuseţeze.
 În proza realistă se consideră că lumea deci şi omul nu sunt simple şi
neschimbate, ci într-o permanentă evoluţie.
 La nivelul stilului narativ se caută obiectivitatea şi o exprimare cât mai exactă,
adică întâlnim STILUL ANTICALOFIL
Acest stil este o atitudine a scriitorilor moderni de a renunţa la floricelele de stil adică
la stilul împodobit în favoarea exprimării exacte a faptului de viaţă
Scriitorii realişti acordă atenţie:
1. Oglindirii realităţii contemporane, a omului în mediul său social, familial de zi
cu zi
2. Observaţiei, analizei psihologice şi reflecţiei morale
Semnificaţiile conceptului şi opiniile despre arta realistă sunt numeroase,
uneori paradoxale, deoarece raportul mimesis-poiein coexista în creaţie, opera
literară neputând fi numai mimesis, imitaţie, ci şi muncă de selectare şi
transfigurare a elementelor realului.
 “ Daca literatura ar rămâne la descrierea realului fără ai
surprinde semnificaţiile , ea ar înceta de a mai fi realista
fiindcă realul e in mişcare, iar a-i ignora dinamica înseamnă
nu numai a-l săraci, dar a-l deforma”
(Paul Georgescu)

REPREZENTANŢI: I.L. Caragiale, I. Slavici,L. Rebreanu,

G. Călinescu, N. Filimon
 NATURALISM fr. naturalisme, lat. naturalis = în conformitate cu
natura
Curent literar apărut în Franţa (sfârşitul
secolului XIX) ca prelungire şi reacţie la
romantismul patetic.
Caracteristici ale curentului
 Proclamă reproducerea foarte exactă, integrală, impersonală a
realităţii.
 Relevă aspectul crud al realităţii şi patologia umană
 Propune prezentarea riguroasă a faptelor, fără nici o interpretare
auctorială
 Foloseşte metode de investigare proprii ştiinţelor exacte
 Factorii care formează caracterul personajului sunt ereditatea şi
mediul, observate minuţios
REPREZENTANŢI: IL Caragiale (Păcat, O făclie de Paşte) B. St.
Delavrancea (Zobie, Milogul, Linişte)
PARNASIANISMUL - Curent literar de la sfârşitul secolului al XIX-lea

 Parnasianismul a apărut ca o reacţie (neo-clasică) la romantism,

cultivă expresia impersonală, descriptivă, ornamentală şi cizelată,
raportată la peisaje exotice, dar şi la obiecte de artă, cărora le
consacră poezii de virtuozitate formală (sonet, rondel, rondo ş.a.).
Parnasianismul promova: impersonalismul; natura obiectivată – în
viziuni întemeiate pe receptarea strict senzorială a lucrurilor;
cultivarea formelor fixe de poezie (sonetul, rondelul, glosa, gazelul
etc.) şi a tiparelor prozodice alambicate; elogiul civilizaţiilor
(arhetipale şi interferenţiale), al mitologiilor, religiilor, geografia
lirică devenind planetară; surprinderea spaţiilor exotice sau
luxuriante, de la cele polare la cele ecuatoriale, şi lauda obiectelor
sau lucrurilor din sfere înalte (nestematele, metalele rare,
podoabele de interior etc.). În primul rând, parnasianismul a
însemnat obiectivitate faţă de nebulozităţile lirice ale
romantismului, obiectivitate susţinută şi solicitată de formele
prozodice fixe cultivate, punând inspiraţia şi fluctuaţiile ei în
tipare, întru „cristalizare“, spre a intra apoi „în circuit“ ca „produs
nobil (înnobilator)“ care să pară „de provenienţă exterioară“, „din
afara eu-lui“. Reprezentanţi: Théophile Gautier, Ion Pillat, Ion
Barbu.
SIMBOLISM curent literar ce pune accent pe valorile muzicale şi
simbolice ale cuvântului, pe stările sufleteşti vagi, pe sugestie,
mister, corespondenţe micro/macrocosm
fr. symbolisme = semn de recunoaştere
CARACTERISTICI ALE SIMBOLISMULUI
 Folosirea simbolului pentru a sugera corespondenţele între diferite
elemente ale universului, legăturile ascunse dintre lucruri;
 Cultivarea sugestiei pentru a exprima stări inefabile, vagi, confuze,
specifice universului poetic;
 Principiul corespondenţelor între senzaţii. Sinestezia este o formă a
vizionarismului;
 Preferinţa pentru imagini vagi, fluide, fără contur
 Utilizarea aceleiaşi recuzite de teme şi motive:iubirea (motiv de
reverie şi nevroză),oraşul (element al izolării) culori, petale şi pietre
preţioase, ţinuturi exotice, singurătatea, tristeţea, pustiul, spleen-ul
 Primatul muzicalităţii versurilor, muzica este obţinută prin căutarea
ritmului şi a rimelor perfecte, prin eufonii, refren, repetiţii
 Cultivarea versului liber

Reprezentanţi:Al. Macedonschi, Dimitrie Anghel, Bacovia

AVANGARDISM nume generic pentru mai multe curente ale secolului XX:
futurism, dadaism, expresionism, suprarealism

TRĂSĂTURI SPECIFICE
 Avangarda literară are ca principal obiectiv crearea unui
teritoriu ”virgin” al artei, fie prin distrugere, negaţie a tradiţiei,
fie prin explorarea unor zone ”obscure”, necunoscute ale
existenţei.
 Deşi haotică, avangarda retine atenţia prin caracterul ei
spectaculos, original;
 Mişcările de avangardă au la bază o stare de spirit frenetică, de
exacerbare a neliniştii existenţiale;
 Spirit negatoriu;
 Promovează noul,elementele cotidianului şi respinge toate
valorile anterioare care ne “parazitează” creierul.
Reprezentanţi: Urmuz, Tristan Tzara, Geo Bogza,
Adrian Maniu,Gellu Naum
 TRADIŢIONALISMUL este o atitudine culturală care exprimă
un ataşament excesiv pentru valorile trecutului, ale tradiţiei, văzute într-
o poziţie de superioritate faţă de cele noi.

În artă şi literatură, termenul tradiţionalism intră în

opoziţie cu tendinţele şi valorile moderne. În
tradiţionalism, un loc privilegiat îl ocupă folclorul
naţional, sursă de inspiraţie în creaţia artiştilor.
În literatura româna, de orientare tradiţionalistă au
fost sămănătorismul, poporanismul şi gândirismul.
Aceste doctrine preiau ideea că istoria, folclorul şi natura
patriei sunt domenii relevante ale specificului unui
popor, la care se adăugă şi credinţa ortodoxă.
Tradiţionalismul a constituit un exemplu de “optică
unilaterala asupra culturii naţionale”, refuzând înnoirile
culturale şi promovând o anumită izolare a culturii
române fată de cea universală.
Reprezentanţi:L. Blaga, V Voiculescu, T. Vianu, Ion Pilat
 NEOMODERNISMUL este un concept ce
desemnează spiritul generaţiilor de creatori care s-au afirmat
după cel de-al doilea război mondial.

Poeţii neomodernişti adoptă formula lirică a depoetizării, a respingerii

formelor patetice, grave. Ei reinterpretează temele grave ale literaturii dintr-o
perspectivă ludică, amuzantă, chiar daca ascunde aspectele tragice.

Neomodernismul reprezintă deci un curent literar destul de eterogen,

ai cărui reprezentanţi (Emil Botta, Nichita Stănescu, Marin Sorescu) au
exploatat într-o manieră personală toate resursele liricului, de la râsul
grotesc la sensibilitatea pură, de la ironie la tragic, de la retorica angajată la
inefabilul sublim al cuvântului liber.
POSTMODERNISMUL = curent literar ce indică exact legătura
cu modernismul, situându-se istoric după momentul “modernism”

 Postmodernismul valorifică din istoria literaturii acele segmente

care nu pot fi “exploatate” şi reinterpretate în prezent.
 Întâlnim în proza postmodernistă pluralismul vocilor,
 Ficţiunea şi realitatea se amestecă
 Fragmentarea construcţiei subiectului şi a compoziţiei,
“dezordinea”
 Sublinierea caracterului artificial, convenţional al proceselor
literare
 Dezvăluirea modurilor în care naratorul îşi realizează scrierea
 Juxtapunerea şi amalgamarea unor registre stilistice variate
 Folosirea abundentă a parodiei şi stilului ludic