* Sindromul MOWGLI

Ce este sindromul Mowgli ?

Sindromul Mowgli este denumirare folosită de
specialişti pentru copiii care au probleme foarte mari
de comunicare şi de adaptare în rândul semenilor lor.
Nu este boală, deoarece la naştere aceşti copii sunt
perfect normali. Manifestările apar din cauza modului
în care cresc. Sindromul se atribuie mai ales copiilor
care au crescut în sălbăticie. Specialiştii spun că sunt
foarte puţine cazurile în care aceşti copii reuşesc să
devină adulţi normali.
 LEGENDA
Istoria notează câteva cazuri celebre de copii sălbatici.
Unul dintre cele mai cunoscute şi în acelaşi timp, cel mai
vechi episod, se petrece în Antichitate, iar personajele
sale, Romulus şi Remus au intrat în mitologie. Cei doi
băieţi crescuţi de o lupoaică, au devenit personajele
celebre care au pus bazele Imperiului Roman.
 „Totul depinde de vârsta copilului şi de perioada pretrecută
accidental în sălbăticie. Aceşti copii cred toată viaţă că normal
este ce au văzut în pădure, în izolare. Sunt foarte greu de
recuperat. Pot fi convinşi să mănâce, să se îmbrace, dar este
foarte greu să înveţe să vorbească normal şi să se integreze.
Mulţi dintre ei duc o viaţă solitară şi nu au niciun fel de
interes pentru oamenii din jurul lor. Un caz fericit este cel al
copilului de la Braşov descoperit în 2002. Aici recuperarea a
fost posibilă deoarece copilul era mic şi nu a stat mult timp în
pădure“, spune psihologul Ana Maria Ruşizan.
Principalele caracteristici ale bolii
Dezvoltarea oamenilor se caracterizează prin prezența unor limite specifice, atunci
când are loc o anumită funcțiune. Vorbe de învățare, imitații ale părinților, corectitudine și
multe altele. Și dacă copilul nu învață toate astea, el nu o va face când va crește. Nu va
înțelege niciodată principiile morale ale societății.
Deci, ce înseamnă sindromul Mowgli?
Este vorba de un anumit număr de semne și de parametri pe care cei care nu sunt
educați în societatea umană ii poseda. Aceasta este abilitatea de a vorbi, teama cauzată de
oameni și nerecunoașterea obiectelor de masă etc.
Desigur, "puiul uman", crescut de fiare, poate fi învățat să imite discursul sau
comportamentul oamenilor. Dar sindromul lui Mowgli transformă toate acestea într-o
pregătire obișnuită. În mod firesc, copilul se poate adapta la societate dacă este returnat
înainte de vârsta de 12-13 ani. Cu toate acestea, el va suferi în continuare de anomalii
mentale.
A existat un caz când un copil a fost crescut de un câine. De-a lungul timpului, fata a
fost învățată să vorbească, dar nu sa considerat o ființă umană. În opinia ei, era câine și nu
aparținea societății umane. Sindromul Mowgli duce uneori la moarte, deoarece copiii
crescuți de animale, ajungand la oameni, încep să experimenteze si au parte de un șoc
cultural,nu numai fiziologic.
 Victor din Aveyron
Cunoscut si sub numele de “copilul salbatic din Aveyron”, povestea lui Victor a
inspirat realizarea unui film, denumit L’enfant sauvage (Copilul salbatic), realizat
in 1969 de catre Francois Truffaut.
In momentul descoperirii sale in padurile din apropierea orasului Toulouse in
1797, acesta parea ca si-a petrecut intreaga copilarie singur in salbaticie. Dupa
doua evadari, in anul 1800 revine din proprie initiativa in mijlocul oamenilor.
Varsta sa a fost aproximata la 12 ani, insa incapacitatea de a vorbi, preferintele
sale culinare si cicatricele de pe corpul sau au fost indicatori ai unei vieti
petrecute departe de societatea umana. Aparitia unui asemenea caz in plina era a
Ilumismului s-a dovedit a fi o adevarata providenta, deoarece in acea perioada
dezbaterile legate de diferentele dintre om si animal era in toi. Victor s-a dovedit
a fi atunci cobaiul ideal pentru a stabili granitele care separau omul de celelalte
vietuitoare ale planetei. Una dintre teme aborda problema limbajului la om si
animale, deprinderea vorbirii fiind un atribut exclusiv uman, care il aseza pe o
treapta superioara, de aceea savantii vremii sperau ca Victor sa le poata oferi
raspunsuri la numeroasele intrebari.
 Bello băiatul din Nigeria
În 1996, băiatul Bello a fost găsit în jungla Nigeriei. Vârsta exactă a fost
dificil de determinat, dar conform ipotezelor specialiștilor, copilul avea doar
2 ani. Căutătorii au descoperit anomalii fizice și mentale. Aparent din cauza
asta, a rămas în pădure. Desigur, el nu a putut să se apere pentru el, dar nu
numai că cimpanzeul nu-l face rău, ci și la dus în tribul său. Ca mulți alți
copii ferali, baiatul a preluat obiceiurile animalelor, a început să meargă ca
niște maimuțe. Povestea sa răspândit foarte mult în 2002, când băiatul a fost
plasat într-un internat pentru copii abandonați. La început el nu accepta
anumite lucruri, era mereu stresat, alerga si sarea mai tot timpul. Cu toate
acestea, în timp a devenit mai calm, dar nu a învățat să vorbească. În 2005,
Bello a murit din motive necunoscute.
 Fata crescuta de câini
Madina a fost descoperită de specialiști la vârsta de trei ani. Educația ei nu
implica oameni, ci câini. Madina prefera să latre, deși știa câteva cuvinte. Fata
găsită după examinare si a fost recunoscută mental și fizic pe deplin.
O altă poveste similară sa întâmplat în Ucraina în 1991. Părinții și-au părăsit
fiica Oksana la vârsta de trei ani în canisa, unde a crescut timp de 5 ani
înconjurată de câini. Din acest motiv, ea a adoptat comportamentul
animalelor, a început să latre, a mârâie, si sa mearga in patru. Fata-câine știa
doar două cuvinte - "da" și "nu". După cursul terapiei intensive, copilul a
dobândit abilități sociale și verbale, a început să vorbească. Dar problemele
psihologice nu s-au rezolvat. Fata nu știe să se exprime și încearcă destul de
des să comunice cu cei din jur nu prin cuvinte, dar cu ajutorul emotiilor.
Acum, fata trăiește în Odessa într-una din clinici, petrecându-și adesea timpul
cu animalele.
 Fata de lup
Fata Lobo a fost văzută pentru prima oară în 1845. Ea, împreună
cu o haita de prădători, au atacat caprele de lângă San Felipe. După
un an, informațiile despre Lobo au fost confirmate. Ea a fost văzută
când a mâncat carnea unei capre moarte. Locuitorii din sat au
început să caute copilul insa fara succes. A fost vazuta abia dupa 8
ani la rau cu puii de lupi. Fiind inspăimântată de popor, a luat
animalele și a dispărut în pădure. De atunci nimeni nu sa mai
întâlnit cu ea.
 Un copil încuiat într-o cameră
La vârsta de 13 ani a fost blocată într-o încăpere unde era doar un scaun și o
oală legată de ea.Părintele copilului a abuzat de puterea si statutul pe care il
avea si nu a lăsat-o pe fată să vorbească, pedepsind-o pentru că a încercat să
spună ceva neintrebata. În locul comunicării umane, a mârâit și a latrat la ea.
Astfel desi nu locuia cu animalele, avea trasaturi specifice acestora. Tatal nu a
permis comunicarea copilului cu mama. Din acest motiv, vocabularul fetei a
inclus doar 20 de cuvinte.
Jane a fost descoperita în 1970. La început specialistii au crezut că este
autism. Dar mai apoi expertii au aflat că copilul a fost victima violenței.
Pentru o lungă perioadă de timp, Jane a fost tratata într-un spital pentru copii.
Dar nu a dus la nici o îmbunătățire semnificativă. Deși a fost capabilă să
răspundă la câteva întrebări, avea încă obiceiurile unui animal. Nu înceta să
zgârie și să muște. Ulterior, educația ei a început să includa si terapeutul.
Datorita lui, a învățat limba gesturilor, a început să-și exprime emoțiile prin
desene și comunicări.
 Cazurile inregistrate ale copiilor recuperati dupa cativa ani din
salbaticie se ridica la cateva sute, dar este probabil ca in realitate
numarul acestora sa fie mult mai mare. Ele au creat intotdeauna
senzatie in randul oamenilor, pentru ca infatisau un spectacol
nemaivazut.
Copii care puteau imita limbajul pasarilor, al cainilor, al lupilor,
al maimutelor sau al altor vietuitoare, erau priviti cu mirare de catre
semenii lor. Un copil salbaticit este o fiinta umana care, izolata de
societate la o varsta frageda, nu isi poate dezvolta abilitati afective,
sociale sau lingvistice. Au inceput prin a reconsidera comportamentul
animalelor salbatice, unele dintre ele echipate natural cu instincte de
protejare ale puilor neajutorati, care functioneaza si in cazurile in
care micutul respectiv este departe de a fi din aceeasi specie.
Este
Este cunoscut
cunoscut cazul
cazul unui
unui baietel
baietel crescut
crescut de
de lupi
lupi ,, care
care pe
pe langa
langa
faptul ca urla la luna si avea un comportament identic cu cel al speciei
adoptive, devenise masculul alfa al haitei. Ceea ce inseamna ca lupii il
recunosteau
recunosteau caca fiind
fiind un
un membru
membru cucu drepturi
drepturi depline
depline al
al
grupului.Dincolo de comportamentul protector al unor animale, modul
in care acesti copii s-au adaptat la un alt mediu a creat valva in lumea
stiintifica.
stiintifica.
 Una dintre teoriile geneticii umane sustine ca fiintele umane se nasc cu anumite
instincte, purtand o amprenta genetica diferita de cea a stramosilor nostri. Diferenta este
data de evolutie. Cazurile copiilor salbatici au adus insa noi informatii in acesta privinta.
Astfel, cercetatorii au aflat ca varsta cuprinsa intre 1 an si 7 ani este vitala pentru
formarea normala a unui om. La o varsta foarte timpurie, creierul uman incepe sa se
dezvolte, implicit sa isi adapteze functiile la nevoi.
Un copil care traieste in salbaticie, isi va dezvolta excesiv vederea, auzul si mirosul,
pentru ca aceste simturi il vor ajuta sa supravietuiasca. Partea creierului responsabila de
comunicare va ramane inactiva, deoarece nu va fi solicitata. Un om dezvoltat intr-un mediu
diferit, chiar daca va beneficia de multa atentie, nu va invata niciodata limbajul uman
pentru simplul fapt ca a pierdut aceasta ocazie. Creierul lui s-a dezvoltat deja si este
adaptat altor nevoi.
Multe dintre cazurile de copii crescuti in salbaticie au inregistrat evolutii minime.
Aptitudinea de a merge, de a folosi toaleta sau de a manca din farfurie au reprezentat
adevarate provocari pentru cei care s-au ocupat de ingrijirea si reabilitarea acestor copiii.
Chiar daca au fost inconjurati de afectivitate, putine au fost cazurile in care copiii au
raspuns la incercarile oamenilor de a-i reda societatii.
Varsta la care acesti copii au fost izolati a jucat un rol crucial in formarea lor. Cei
rataciti la varste fragede, care au petrecut un timp indelungat in afara societatii, au
reprezentat cazuri aproape pierdute, insa cei care s-au instrainat la varste mai mari sau au
petrecut in salbaticie putin timp, au inregistrat cele mai multe rezultate pozitive.
Multumesc pentru atentie!