TRĂSĂTURI DE

PERSONALITATE ÎN
DETERMINAREA BOLILOR

RADU LĂCRĂMIOARA MASTER PSIHOLOGIE CLINICĂ ȘI

PSIHOTERAPIE, ANUL I
Trăsăturile de personalitate au un impact semnificativ în determinarea
bolilor, iar rolul diferenţelor individuale în vulnerabilitatea faţă de boli
este foarte bine ilustrat prin faptul că doi indivizi pot avea aceeaşi boală
şi totuşi evoluţia stării lor poate fi foarte diferită, reflectând
caracteristicile lor personale. Pentru multe boli care pun viaţa în pericol,
factorii de risc nu sunt cauze necesare, nici suficiente. De aceea trebuie
să luăm în calcul şi factorii psihosociali, dintre care fac parte şi
trăsăturile de personalitate. Există tipuri de personalitate predispuse la
îmbolnăvire, tipuri de personalitate capabile de autovindecare şi metode
de a transforma primul tip în al doilea. Deci sănătatea şi calitatea vieţii
pot fi îmbunătăţite, putem învăţa să ne dezvoltăm o personalitate
capabilă de autovindecare. După cum afirma Howard Friedman,
vindecările „miraculoase” sunt de fapt procese de autovindecare.
� Concepţia despre trăsăturile de personalitate este foarte veche. Încă din secolul IV î.Hr,
Aristotel descria în Etica anumite înclinaţii ca fiind determinante ale comportamentului
moral sau imoral, precum şi diferenţele individuale dintre aceste înclinaţii (prezente la
nivel excesiv, insuficient sau intermediar): îngâmfarea, modestia, laşitatea.

� Cel care a început studiul ştiinţific al sănătăţii fizice şi psihice a fost Hipocrate. El a
descris patru fluide corporale sau „umori” constitutive ale personalităţii, fiecare dintre ele
predispunând la anumite trăsături:
◦ Bila neagră (melancolia): însemna predispoziţie la depresii şi boli degenerative.
◦ Bila galbenă (fierea): caracteriza un caracter coleric, irascibil, înverşunat.
◦ Flegma: era umoarea rece, considerată cauza apatiei.
◦ Sângele: corespundea unei persoane optimiste, pline de viață.

� Ulterior, la Galen, aceste patru umori au devenit bazele temperamentului: melancolic,

coleric, flegmatic, sangvinic.

� Concepţia hipocratică a dominat practica medicală timp de aproape două mii de ani, iar
cele patru aspecte emoţionale ale personalităţii pe care le descria (buna-dispoziţie,
depresia, ostilitatea şi apatia) rămân şi azi elemente importante pentru înţelegerea
personalităţii şi sănătăţii.
Modelul cu 3 factori al lui Eysenck

Factori Trăsături asociate

anxios, deprimat, sentimente de vinovăţie,

nivel scăzut al stimei de sine, tensionat,
Nevrozism iraţional, timid, capricios, emotiv

sociabil, plin de viaţă, activ, asertiv, în

căutare de senzaţii, independent, dominant,
Extraversiune entuziast, îndrăzneţ

agresiv, rece, egocentric, impulsiv,

Psihozism antisocial, dur, solitar, dificil
Modelul cu 5 factori al lui Costa şi McCrae (Big
5)
Factori Trăsături asociate

anxietate, ostilitate, depresie, stinghereală,

Nevrozism impulsivitate, vulnerabilitate

căldură, gregarism, asertivitate, spirit activ,

Extraversiune căutare de senzaţii, predomină emoţiile
pozitive
fantezie, simţ estetic, sentimente, acţiuni,
Deschidere idei, valori
încredere, comportament direct, altruism,
Agreabilitate maleabilitate, modestie, sensibilitate

competenţă, ordine, simţul datoriei,

Conştiinciozitate autodisciplină, chibzuinţă
 ASOCIERI ÎNTRE PERSONALITATE ȘI
SĂNĂTATE
Friedman descrie asocierile de pe durata vieţii dintre
personalitate şi sănătate la trei niveluri:
▪ „dinamismele”: tipare ale personalităţii şi ale sănătăţii
care încep să se dezvolte în copilărie;
▪ „mecanismele”: personalitatea în relaţie cu
comportamente legate de sănătate, care, la rândul lor,
afectează sănătatea;
▪ „tropismele”: interacţiuni persoană-situaţie ce implică
fie apropierea de medii sănătoase, fie îndepărtarea de
ele.
Modele cauzale de asocieri între sănătate şi
personalitate
Stilurile emoţionale şi sănătatea – trăsături
disimunogene de personalitate
� Ostilitatea cronică (temperamentul coleric) reprezintă o ameninţare pentru sănătate. Ca
şi alte predispoziţii emoţionale, aspectele de ostilitate sunt determinate genetic, dar
totuşi această predispoziţie ajunge să se manifeste numai ca urmare a unor situaţii
solicitante sau frustrante cronice. Persoanele ostile au niveluri mai ridicare de
noradrenalină în sânge, hormon care joacă un rol important în bolile cardiovasculare.
Ostilitatea are şi implicaţii directe în relaţiile cu ceilalţi, de aceea consecinţele ei depind
în mare măsură de reţeaua socială în care trăieşte persoana ostilă.
� Apatia (temperamentul flegmatic) reprezintă absenţa ori suprimarea pasiunii sau a
emoţiei. Sunt persoane care, chiar şi atunci când se confruntă cu incidente grave în viaţa
lor de zi cu zi, nu reacţionează prin emoţii vizibile. Ei îşi suprimă emoţiile, ceea ce are
efecte grave asupra sănătăţii lor. Vorbim de suprimare atunci când decizia de a înlătura şi
de a evita sentimentele dureroase este conştientă şi de reprimare atunci când această
înlăturarea este făcută inconştient. Ambele sunt folosite de către flegmatic şi ambele pot
afecta sănătatea. Apatia are anumite caracteristici comune cu depresia (sentimentul
lipsei de speranţă). Dar există şi diferenţe: cei deprimaţi se simt trişti sau lipsiţi de
merite. Apaticii nu sunt trişti, ba chiar spun adesea că sunt foarte mulţumiţi.
Caracteristicile lor sunt răceala, plictiseala, indolenţa, nepăsarea şi calmul.
Stilurile emoţionale şi sănătatea – trăsături
disimunogene de personalitate
� Depresia (temperamentul melancolic). Pacienţii cu depresii majore au un nivel
foarte ridicat al cortizolului. Acest lucru face ca reacția de tip luptă sau fugi să
devină cronică, apare stresul și acest lucru poate să ducă la apariția depresiei.
Depresia însoţeşte unele boli şi poate avea un rol etiologic în altele, prin efectul
imunosupresiv deja demonstrat asupra celulelor NK. La omul bolnav, indiferent de
tipologia personalităţii, depresia constituie o reacţie în plan afectiv, având
numeroase corelate somatice: scăderea apetitului (inclusiv pierderea în greutate),
insomnia (în special cea de trezire) sau, din contră, hipersomnia, piederea energiei
(oboseală, mai ales la trezire) şi prezenţa a numeroase şi variate forme de durere
(cefalee, algii cu locaţii diferite, etc.), multe din acestea încadrate în tulburările
somatoforme.
� Entuziasmul (temperamentul sangvinic). Este caracteristic persoanelor calme,
relaxate, echilibrate, alerte, energice, extrovertite. Sunt persoane curioase,
interesate şi implicate în ceea ce se întâmplă în jur, persoane care fac faţă mai bine
provocărilor. Sunt dornici de apropiere şi stabilesc uşor contacte cu ceilalţi. Toate
aceste caracteristici sunt importante pentru înţelegerea modului în care unii oameni
reuşesc să îşi păstreze sănătatea.
 Reacții emoționale nocive
� Anxietatea: un anumit grad de anxietate este sănătos, indică un anumit grad de atenţie şi de
interes faţă de mediul înconjurător şi face parte din tipul universal de reacţii luptă sau fugi.
Ceea ce ne tulbură este anxietatea cronică, deoarece ea este omniprezentă, iar persoanele
răspund astfel la cele mai diverse situaţii (persoane predispuse fiziologic către anxietate).
Anxietatea se asociază cu aproape orice boală, dar anxietatea comună nu reprezintă de
obicei, prin ea însăşi, o ameninţare pentru sănătate. Sănătatea este direct afectată numai când
sentimentele negative se dezvoltă într-o tulburare emoţională mai severă: fobia, ostilitatea
cronică, depresia. Tulburările anxioase se asociază cu stresoreacţii cronic hiperactive şi cu
riscul sporit al unor boli. Anxietatea este însoţită de un ansamblu bogat de acuze somatice,
unele sugerând chiar adevărate boli, deşi examenele clinice şi analizele de laborator nu le
descoperă. Printre cele mai frecvente consecinţe somatice ale anxietăţii sunt: dispnee,
hipersudoraţie, tremor, insomnie.
� Nevrozismul: are un sens mai larg decât anxietatea – pe care o include, alături de ostilitate,
izolare, impulsivitate, culpabilitate, sensibilitate, etc. Nevrozismul este considerat ca asociat
frecvent cu boli somatice (astm, tulburări gastrointestinale, hipertensiune, boli
cardiovasculare). Unii autori (Stone şi Costa; Matthews și colab.) au constatat doar rolul de
„amplificator al simptomelor”, corespunzând unei personalităţi înclinate către stres, care
poate să ducă la o slăbire a funcţionării sistemului imunutar.
 Reacții emoționale nocive
� Neajutorarea şi disperarea. Martin Seligman a introdus conceptul de „neajutorare
învăţată”, în care individul nu mai face niciun efort să controleze factorii externi,
chiar dacă se află într-un mediu pe care îl poate controla. Individul îşi pierde
motivaţia, începe să aibă dificultăţi de comunicare şi de învăţare, devine deprimat,
iar neputinţa se transformă în disperare. Oamenii care cred că deţin un anumit
control asupra propriei vieţi sunt mai puţin predispuşi la stări emoţionale
distructive.
� Suspiciune, pesimism şi cinism: au fost studii care au demonstrat că suspiciunea
sporeşte probabilitatea pentru îmbolnăvirea de cancer şi de inimă. Pesimiştii pot fi
mai neglijenţi cu ei înşişi şi mai înclinaţi spre situaţii riscante, mai stresaţi. Julian
Rotter a demonstrat în anii 1980 că este mai puţin probabil ca oamenii care au
încredere în ceilalţi să fie nefericiţi, inadaptaţi sau implicaţi în conflicte. Ei sunt
persoane de încredere şi au mulţi prieteni. Nu sunt naivi, ci doar mai puţin cinici.
Încrederea reprezintă o motivaţie direct relevantă pentru personalitatea capabilă
de autovindecare.
 Tipuri de personalitate predispuse la îmbolnăvire
TIPUL A

� Descrise la începutul anilor 1960 de către Meyer Friedman şi Ray Rosenman,

personalitățile de tip A se caracterizează prin: mişcări iuţi ale trupului, încleştarea
pumnilor în timpul conversaţiei, vorbire explozivă şi precipitată, lipsa relaxării
corporale, agresivitate, impusul de dominare şi de realizare a obiectivelor şi o
tendinţă de a fi obsedat de muncă (workaholic). Aceste persoane sunt întotdeauna în
criză de timp, mereu grăbite şi agitate, cu un imens spirit de competiţie, cu o dorinţă
permanentă de dominare, foarte ambiţioase, nerăbdătoare şi ostile.
� Relaţia dintre personalitatea de tip A şi bolile de inimă a fost evidenţiată în foarte
multe studii, iar în anii 1980 s-a ajuns la concluzia că a fi o personalitate de tip A
implică riscuri cardiace cel puţin la fel de mari ca fumatul sau un nivel ridicat de
colesterol.
� Din lista de simptome ale personalității de tip A, factorul major de risc în bolile
coronariene este ostilitatea, care este rezultanta unui spirit competitiv excesiv și a
dorinței de menținere a controlului.
� Exteriorizarea unor stări negative (inclusiv a agresivităţii), non-violentă şi de scurtă
durată (afecte „meteorice”) pare să se coreleze, din contră, cu un efect protector faţă
de boală.
 Tipuri de personalitate predispuse la îmbolnăvire
TIPUL C
� Tipul C (represiv) a fost descris de Temoshock (1985-1990) pe baza dimensiunii reprimare/vigilenţă. Este
considerat ca inductor de risc specific cancerului de sân. Unii autori văd această relaţie ca fiind nu cauzală, ci
în sens invers (tipul C fiind secundar bolii). Alţi autori găsesc o relaţie între acest tip şi o disfuncţie a
sistemului imunitar, care are ca rezultat final apariţia unor infecţii cronice dar şi a unor neoplazii.
� Grossarth-Maticek şi colab. (1982) şi Jensen şi Muenz (1984) descriu atitudinea „raţională şi antiemoţională”
a subiecţilor cu tip C, autorii din urmă afirmând că au putut prevedea rezultatul pozitiv pentru cancer al
biopsiei la bolnavii cu astfel de trăsături comportamentale.
� Represivii nu sunt depresivi sau anxioşi; ei sunt oameni al căror spirit competitiv se ascunde bine în spatele
aparenţelor; au nevoie de conformare socială, nu le place ambiguitatea, se străduiesc să îşi orânduiască lumea
în alb şi negru; sunt stoici, ordonaţi, harnici, productivi şi rezistenţi şi sunt priviţi chiar cu invidie. Ei se
descriu pe ei înşişi ca fiind fericiţi, având succes şi fiind mulţumiţi de realizările lor (şi, conform testelor de
personalitate, aşa şi sunt). Ei nu agreează surprizele, duc o viaţă bine structurată, guvernată de reguli – merg la
serviciu pe acelaşi drum în fiecare zi, poartă mereu acelaşi stil vestimentar. O caracteristică a lor este
alexitimia: absența cuvintelor corespunzătoare sentimentelor. Ei îşi inhibă afectele negative (absenţa expresiei
emoţionale), manifestă stresoreacții cronice și prezintă o funcţie imunitară relativ precară și sunt mai
predispuşi la boli cu o puternică componentă psihosomatică. Pacienţii cu afecţiuni coronariene care au
personalităţi represive sunt mai vulnerabili faţă de complicaţii cardiace în comparaţie cu nerepresivii. După
cum afirmă Sapolsky, „o lecţie desprinsă din studiul personalităţii represive şi al poverilor invizibile pe care le
poartă este că, uneori, poate fi enorm de stresant să construieşti o lume lipsită de stresori”.
 Boli asociate cu trăsăturile de personalitate
Boli coronariene

� În cazul persoanelor supuse unui stres puternic, inima le bate mai repede, tensiunea arterială
crește, iar aceste modificări pot afecta direct pereţii arteriali, ceea ce favorizează depunerile de
grăsimi; acestea, la rândul lor, obstrucţionează arterele şi astfel la inimă nu mai ajunge
cantitatea de sânge necesară. În plus, nivelul hormonilor de stres este ridicat, ceea ce înseamnă
modificări ale reacţiilor chimice normale din sânge, care pot să favorizeze şi mai mult
depunerile de grăsimi în artere. În special stresul cronic avariază gradual sistemul
cardiovascular, fiecare nou stresor făcând sistemul şi mai vulnerabil.
� Moartea cardiacă subită apare în urma unei vulnerabilități cardiace faţă de emoţiile puternice
(decesul partenerului, pierderea slujbei, câştig la loterie). Deşi cauzele ei efective sunt greu de
studiat (întrucât nu se poate prevedea ce urmează să se întâmple şi nu pot fi intervievaţi
oamenii după aceea pentru a descoperi ce au simţit), printre cardiologi există consensul general
că moartea cardiacă subită este o versiune extremă a stresului acut, care cauzează aritmie
ventriculară sau, şi mai rău, fibrilaţie ventriculară plus ischemie. Şi bucuria paroxistică poate
duce la moarte cardiacă subită, deoarece ea are în mare măsură efecte asemănătoare cu cele ale
furiei extreme asupra sistemului cardiovascular.
 Boli asociate cu trăsăturile de personalitate
Cancerul

� Cele mai investigate trăsături legate de această maladie au fost depresia și disperarea și au existat trei
linii principale de cercetare:
▪ depresia sau disperarea ca factori de risc în apariţia cancerului;
▪ depresia sau disperarea ca factori de comportament modificabili care ar putea influenţa fiecare
starea de bine a pacienţilor;
▪ depresia sau disperarea ca factori care influenţează evoluţia cancerului după diagnosticare (ce
anume ajută pacienţii să facă faţă maladiei şi să îşi păstreze calitatea bună a vieţii pe durata bolii).

� Cele mai multe forme de cancer apar ca rezultat al unor probleme genetice sau de mediu, mai
degrabă decât ca rezultat al unor probleme emoţionale, deşi se poate stabili o legtătură indirectă (o
persoană cu probleme emoţionale este mai probabil să adopte comportamente dăunătoare). Dar,
odată ce cancerul a început să se dezvolte, există dovezi clare că emoţiile influenţează supravieţuirea.
Persoanele cu dificultăţi de adaptare, lipsite de speranţă şi cu relaţii interpersonale nearmonioase este
puţin probabil să învingă în lupta împotriva cancerului. Persoana predispusă la cancer este
caracterizată prin reprimare – emoţiile, în special furia, fiind păstrate în ei înşişi. Deşi o personalitate
reprimată este asociată cu niveluri ridicate de glucocorticoizi, nu au fost încă aduse dovezi
concludente ale imunosupresiei şi a relevanţei acesteia în apariţia cancerului.
 Boli asociate cu trăsăturile de personalitate
Diabetul

� Fiind o afecţiune endocrină, el este uneori strâns legat de reacţiile organismului la

stres. Pe măsură ce diabetul se instalează, pot să apară modificări de natură
psihologică, din moment ce nivelul zahărului din sânge este legat de simptome
precum leşinul, iritabilitatea, tremurăturile, somnolenţa, anxietatea, etc.
Homeostazia emoţională joacă un rol cheie în homeostazia glucozei din sânge.
� Diabetul juvenil (de tip 1 sau insulino-dependent): sistemul imunitar atacă
celulele din pancreas care secretă insulina (boală autoimună). Stresul cronic sau
stresoreacţiile majore ar putea creşte posibilitatea de a face diabet de tip 1, ar
putea să accelereze evoluţia lui şi, odată ce se instalează boala, poate cauza
complicaţii severe.
� Diabetul de tip 2 (non-insulino-dependent sau rezistent la insulină): apare atunci
când celulele nu reacţionează faţă de insulină; stresul cronic duce la mobilizarea
constantă în fluxul sangvin a glucozei şi a acizilor graşi, ceea ce contribuie
suplimentar la depunerile aterosclerotice; stresoreacţia implică instruirea celulelor
grase să devină mai puţin sensibile la insulină.
 Boli asociate cu trăsăturile de personalitate
� Sindromul metabolic (sindromul X): se caracterizează prin niveluri ridicate de
insulină în sânge, niveluri ridicate de glucoză, tensiune arterială ridicată, prea mult
colesterol LDL şi prea puţin HDL și constă în apariția uneia sau a mai multor din
aceste probleme – cine prezintă un simptom urmează cel mai probabil să le capete şi
pe celelalte.
� Artrita reumatoidă: este asociată cu depresia, anxietatea, ostilitatea şi introversiunea.
Având în vedere faptul că această boală implică o tulburare a sistemului imunitar şi
cunoscând efectele stresului asupra sistemului imunitar, este evidentă implicarea
factorilor de personalitate în evoluția acestei maladii.
� Astmul bronşic: este asociat cu anxietatea, ostilitatea, depresia. Este foarte probabil
ca astmul să fie declanşat mai întâi de un alergen sau de o infecţie pulmonară. În
momentul în care respiraţia devine greoaie, pacientul simte durere şi anxietate
ridicată, iar reacţiile emoţionale agravează apoi crizele de astm. Anxietatea amplifică
problemele fiziologice – simpla idee de alergen („va fi mult polen azi”) poate fi
suficientă pentru a provoca o criză (condiţionare pavloviană a răspunsului alergic).
În plus, criza de astm poate avea efecte sociale agreabile, în special pentru copii: ei
pot beneficia de simpatie şi de atenţie, de absenţe motivate la şcoală. Astfel,
tulburările emoţionale, precum şi crizele de astm, se intensifică.
 Boli asociate cu trăsăturile de personalitate

� Ulcerul: la jumătatea secolului al XIX-lea, dr. William Beaumont a tratat un

bărbat al cărui stomac avea o deschizătură spre peretele abdomenului şi a
obervat că secreţia de suc gastric se modifică atunci când pacientul este stresat.
Stresul duce la o hipersecreție de acid, ceea ce poate duce la ulcer. Ulcerul se
asociază cu anxietatea cronică, depresia şi o personalitate introvertită; nu pare
să se asocieze cu ostilitatea competitivă, ci mai degrabă cu o personalitate
slabă, supusă suprasolictării. Apare mai degrabă la persoanele melancolice sau
flegmatice decât la cele colerice sau sangvine. Apare la oameni care îşi fac
multe griji, pe care îi deranjează mai ales lucrurile mărunte, care au diverse
temeri iraţionale, la persoane închise, cu puţin prieteni adevăraţi. Ulcerul nu e
numai produs de tulburările emoţionale,ci şi influenţat de reacţiile emoţionale.
� Tulburări funcţionale gastrointestinale: sindromul de intestin iritabil (tulburare
GI funcţională)
 Boli asociate cu trăsăturile de personalitate

� Migrenele: se asociază cu anxietatea şi depresia; sunt puţine studii

privind legătura dintre durerile de cap şi ostilitate. Este vorba despre o
întrerupere generală a homeostaziei organismului. Mai întâi are loc o
perturbare a ritmurilor fiziologice normale (insomnie, o schimbare în
alimentaţie, o modificare stresantă în rutina zilnică sau chiar o
schimbare bruscă a vremii). Este afectat echilibrul hormonal şi
metabolic al creierului şi, în consecinţă, vasele sangvine se contractă
mai întâi, apoi se dilată, cauzând durerea.
� Răceala: dacă eşti stresat, cresc şansele de a răci; într-un studiu
efectuat de Common Cold Unit de la Medical Research Council din
Salisbury, Anglia, s-a observat că mai mult stres echivala cu o
probabilitate de trei ori mai mare de a răci după expunerea la virus.
 Boli asociate cu trăsăturile de personalitate

� Boli psihosomatice: boala psihosomatică este o maladie care

implică afecţiuni fizice, dar nicio cauză fizică identificabilă a
simptomelor, în urma examinării şi investigaţiilor fizice. Cele
mai obişnuite sindroame psihosomatice: fibromialgia, sindromul
oboselii cronice, disfagia şi dereglări ale mobilităţii esofagice,
teama de sufocare, dispepsia neulceroasă, colita, sindromul
uretral, sindroame de durere cronică, modificări fiziologice
induse comportamental: hiperventilaţie, aerofagie. Există asocieri
între bolile psihosomatice şi nevrozism, depresie sau anxietate –
afecţiunile psihosomatice tind să apară la persoanele care au un
nivel ridicat al nevrozismului și o tendinţă către introversiune.
 Personalitatea şi longevitatea
� Friedman şi colab. (1993, 1995) au demonstrat că longevitatea
este asociată cu niveluri înalte ale conştiinciozităţii şi niveluri
scăzute ale optimismului în copilărie (evaluate de părinţi);
nivelurile scăzute ale conştiinciozităţii sunt asociate cu o serie de
comportamente legate de sănătate: fumat, consum alcool,
stabilitate socială şi profesională; la personalităţile conştiincioase
ar putea exista mai multe şanse de a-şi forma obişnuinţe mai
benefice pentru sănătate şi de a urma recomandările medicului;
de asemenea, ele ar putea avea mecanisme mai funcţionale de
soluţionare a problemelor.
� Alte studii (Christensen et al., 1999) au arătat cum
conştiinciozitatea este asociată cu un grad mai mare de
îndeplinire a recomandărilor medicului.
 Personalitatea capabilă de autovindecare
Aspecte pozitive ale personalităţii ce ajută la protejarea oamenilor de boală şi de efectele ei

� Optimismul, speranţa şi robusteţea au efecte asupra sănătăţii; s-a constatat că

optimismul protejează de incidenţa infarctului miocardic şi de cardiopatia ischemică.
� Fericirea este o altă construcţie legată de optimism, iar relațiile dintre fericire şi
sănătate merg în ambele direcţii. S-a constatat că persoanele mai fericite trăiesc mai
mult, iar dispoziţia pozitivă poate avea un efect benefic asupra sistemului imunitar.
La persoanele de vârste mai înaintate, gradul înalt de mulţumire faţă de starea
sănătăţii prezice o stare de bine subiectivă.
� Spiritualitatea şi/sau religiozitatea au efecte benefice asupra stării de bine psihologice:
nivelul crescut al religiozităţii este asociat cu niveluri mai scăzute ale tensiunii;
soluţionarea de tip religios şi spiritual a problemelor este adesea importantă atunci
când oamenii trebuie să fie ajutaţi să facă faţă diagnosticului unei maladii, în special
în cazul bolilor grave.
� Controlul: nu controlul asupra lumii care te înconjoară, ci senzaţia că poţi să-ţi
controlezi propriile comportamente, siguranţa interioară că poţi face la fel de mult ca
oricine altcineva.
 Personalitatea capabilă de autovindecare
Aspecte pozitive ale personalităţii ce ajută la protejarea oamenilor de
boală şi de efectele ei

� Devotamentul: faţă de un ideal mai presus decât propria-ţi persoană, faţă de principii.
Unii sunt devotați unei anumite filosofii, alţii militează pentru reforme politice, alţii
au o pasiune (colecţionarii). Toţi aceștia au în comun sentimentul unui rost pe lume.
Dus însă la extrem, poate fi dăunător: de exemplu, japonezii care sunt extrem de
devotaţi muncii lor şi companiei în care lucrează îşi pierd echilibrul fiziologic,
homeostazia şi natura reacţiilor emoţionale se modifică, trecând de la mândrie şi
mulţumire la suferinţă şi oboseală, ceea ce duce la moarte subită, moarte prin
suprasolicitare.
� Provocarea: plictiseala reprezintă un mare risc de îmbolnăvire; după cum afirma
Schopenhauer, cei doi mari duşmani ai fericirii sunt durerea şi plictiseala. Oamenilor
solicitaţi în mod constructiv le este mult mai uşor să rămână sănătoşi, dar
întotdeauna riscurile asumate trebuie să fie pe măsura forţei personale şi a situaţiei.
� Antrenamentul emoţional: aşa cum ne antrenăm muşchii, ne putem antrena şi
echilibrul emoţional prin expunerea la provocări moderate, pentru a genera reacţii
emoţionale sănătoase.
 Personalitatea capabilă de autovindecare
Aspecte pozitive ale personalităţii ce ajută la protejarea oamenilor de
boală şi de efectele ei

� Voinţa de a trăi: presupune stimularea unor procese fiziologice

complementare, care să corecteze tulburările. Efectul placebo chiar are
efecte fiziologice. Diverse forme de placebo pot favoriza vindecarea
rănilor, recuperarea postoperatorie, calmarea durerilor şi scăderea
febrei. Rezultatele par să se producă în două feluri: prin refacerea
echilibrului emoţional şi prin încurajarea adoptării unui comportament
de om sănătos.
� Coerenţa (Victor Frankl): păstrarea unui sens al existenţei, păstrarea
sentimentului identităţii şi a unui rost pe lume, chiar şi în condiţii
extreme. Păstrarea sentimentului de demnitate şi de sens al vieţii sunt
foarte importante pentru dorinţa de a trăi. Conform teoriei
„salutogenezei” a lui Aaron Antonovsky (o teorie despre modul în care
oamenii îşi păstrează sănătatea), nucleul sănătăţii ar fi sentimentul
coerenţei, încrederea că lumea în care trăim este inteligibilă,
gestionabilă şi plină de sens.
 Recomandări pentru păstrarea
echilibrului emoţional
� Adaptarea psihologică presupune efortul de a ne controla interpretările şi
procesele de gândire; putem învăţa să gândim în aşa fel încât să facem
situaţia stresantă mai puţin importantă sau mai puţin traumatizantă. Să
învăţăm metode prin care aceste reevaluări psihice să fie încurajate;
putem învăţa să gândim într-un fel care ne eliberează de stres.
� Relaţiile sociale influenţează capacitatea de vindecare. Sprijinul social
este foarte important. Oamenii care sunt integraţi social şi au relaţii
apropiate cu cei din jur rezistă mai bine la stres şi la boală. O
personalitate capabilă de autovindecare se caracterizează prin capacitatea
de a stabili relaţii solide cu ceilalţi.
� Prin mijloace biologice directe: putem deprinde anumite activităţi care
favorizează un tip de reacţie fiziologică la stres diferită de reacţiile
obişnuite. Exerciţiile fizice practicate regulat, relaxarea sistematică şi
meditaţia pot avea efecte benefice.
 Schimbarea percepţiei stresului prin schimbarea
gândurilor
� Aprecierea succeselor – dacă ne organizăm astfel încât să avem câteva ocazii, chiar
dacă mărunte, de a realiza ceva, dacă ne reamintim că avem succes, că suntem
competenţi, ne vom consolida respectul de sine (putem întocmi liste de activităţi, care
să cuprindă de la activităţi simple până la activităţi dificile – avem astfel satisfacţia de
a bifa punctele de pe listă pe măsură ce le realizăm; ne ajută şi să ne folosim mai
eficient timpul; putem să ne oferim autorecompense, să ne formulăm un plan de viaţă
pe termen lung – planul funcţionează în cazul flegmaticilor; să ne confruntăm temerile;
pentru a ne îmbunătăţi respectul de sine, să ne asociem, chiar şi indirect, cu cineva care
ne apreciază calităţile – un grup de prieteni, o persoană influentă din anturaj).
� Vizualizarea: constă în crearea în minte a unor imagini şi viziuni care să determine
schimbări ale stării fiziologice. Stresul este combătut prin imagerie vizuală şi prin
concentrarea asupra conflictelor interne. Nu este potrivită oricui (se potriveşte
flegmaticilor, dar mai puţin colericilor şi melancolicilor). Deşi de multe ori
funcţionează, nu este o metodă dovedită ştiinţific. Poate fi ajutată de desene
reprezentând stresul sau bolile de care suferă o persoană, de notarea viselor din timpul
nopţii, de muzică, de o voce calmă care te învaţă cum să te relaxezi. Scopul vizualizării
este shimbarea modului în care ne gândim la situaţiile supărătoare.
 Schimbarea percepţiei stresului prin schimbarea
gândurilor
� Transformarea muncii în plăcere (metoda Mary Poppins) – o
tehnică de psihoterapie este tehnica celui mai rău scenariu (stai
calm, într-un mediu relaxant şi imaginează-ţi tot ce se poate
întâmpla mai rău în privinţa lucrurilor care te nemulţumesc). Dar
cea mai bună cale de a tranforma munca în plăcere este de a ne
cultiva simţul umorului.
� Stabilirea priorităţilor: identificarea lucrurilor cele mai
importante de făcut și a atribuțiilor pe care poți să le delegi; este
o strategie utilă în special colericilor, care sunt deseori obsedaţi
că au prea multe de făcut; astfel, lucrurile mai puţin importante,
odată identificate, pot fi amânate, delegate altora sau ignorate.
 În loc de încheiere...
� În primul rând, deși factorii de personalitate au un impact important în
determinarea bolilor, ei nu sunt singurii; întotdeauna trebuie să privim tabloul
bio-pshio-socioeconomic și cultural în ansamblul său, deoarece toate aceste
elemente sunt strâns relaționate. Factorii sociali şi demografici contribuie la
starea de sănătate; condiţiile socioeconomice din copilărie şi din perioada
adultă, statutul social, apartenenţa la un grup etnic, sprijinul social şi
emoţional, reţeaua socială au efecte importante atât asupra sănătăţii
autodescrise, cât şi asupra celei măsurate în mod obiectiv. Foarte frecvent
condiţiile sociale prezic mai puternic şi mai constant starea precară de sănătate
(sărăcia şi condiţiile proaste de muncă de-a lungul vieţii ar putea fi considerate
un tip special de stres, iar impactul statutului socioeconomic asupra bolilor
cardiovasculare, de exemplu, are dovezi solide - unele studii afirmând că
stresul este mecanismul de mediere între statutul socioeconomic și bolile
cardiovasculare).
 În loc de încheiere...
� În al doilea rând, este necesar să ținem cont de faptul că un diagnostic
psihogen este de obicei un diagnostic la care se ajunge prin excludere
(deci dacă medicii nu găsesc nicio boală sau cauză organică). Poate să
însemne că are o explicaţie prin variabile psihologice sau că boala nu a
fost descoperită încă. Așa cum menționa Sapolsky, odată ce se
descoperă, boala psihogenă se transformă ca prin magie într-o
problemă organică.
� În al treilea rând, odată ce s-a instalat boala (stop cardiac, cancer
metastatic) trebuie să îi lăsăm pe medici să utilizeze intervenţiile
medicale adecvate, deoarece doar viziunea noastră psihologică nu ne
poate salva. Dar ceea ce putem noi să facem, ca și metodă de prevenție,
este să fim conştienţi de capacitatea noastră de a preveni unele din
aceste probleme, prin comportamentul şi atitudinea noastră din viaţa de
zi cu zi.
 BIBLIOGRAFIE

� Friedman H. S. Autovindecarea şi personalitatea. De ce unii

rămân sănătoşi, iar alţii sunt învinşi de boală. Editura
Humanitas, Bucureşti, 2002.
� Iamandescu I. B. Stresul psihic din perspecitvă psihologică şi
psihosomatică. Editura Infomedica, Bucureşti, 2002.
� Matthews G., Deary I. J., Whiteman M. C. Psihologia
personalităţii. Trăsături, cauze, consecinţe. Editura Polirom, Iaşi,
2005.
� Sapolsky R. M. Behave. Biologia fiinţelor umane în ipostazele
lor cele mai bune şi cele mai rele. Editura Publica, Bucureşti,
2018.
� Sapolsky R. M. De ce nu fac zebrele ulcer? Ce este stresul, cum
ne îmbolnăveşte şi cum îl putem combate. Editura Publica,
Bucureşti, 2018.