• sunt susţinute financiar şi tehnic de către stat
• posibilitatea promovări unui parteneriat între comunitatea
locală şi reprezentanţii societăţii civile
• Obiectiv: menţinerea, refacerea şi dezvoltarea capacităţilor
individuale pentru depăşirea unei situaţii de nevoie, cronice sau de urgenţă, în cazul în care persoana sau familia este incapabilă singură să o soluţioneze. • pe lângă serviciile de asistenţă socială întâlnim şi serviciile de îngrijire socio-medicală.
• serviciile de îngrijire socio-medicală sunt servicii specializate si
se adresează persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, bolnavilor cronici, persoanelor care suferă de boli incurabile, copiilor cu nevoi speciale, persoanelor victime ale violenţei în familie. Întâlnim două tipuri de servicii de asistenţă socială:
• servicii de asistenţă socială acordate în mediul natural de viaţă
(familie, acasă, la şcoală, la locul de muncă) şi
• servicii de as.soc. acordate în instituţii de asistenţă socială
(centre pentru vârstnici, centre de plasament, instituţii de recuperare pentru persoanele cu dizabilităţi, instituţii de resocializare a copiilor şi adolescenţilor cu deviaţii comportamentale, etc.). Serviciile de asistenţă socială mai pot fi clasificate în:
• servicii de asistenţă socială comunitară (caracter primar-
general şi se acordă la domiciliu, în familie şi în comunitate – ex. informare, consiliere) şi
• servicii de asistenţă socială specializate (se acordă pentru
nevoi speciale atât la domiciliu cât şi în instituţii specializate – ex. recuperare handicap). Serviciile de asistenţă socială se plasează la diferite niveluri:
• la nivel individual - asistenţa personalizată (economică,
psihologică, juridică pentru persoanele aflate în nevoie: săraci, persoane cu handicap, şomeri);
• la nivel de grup (consiliere şi terapii de familie);
• la nivel comunitar (medierea conflictelor, rezolvarea problemelor
comunităţii). Serviciile de asistenţă socială intervin în două situaţii:
- situaţii de urgenţă: abandon, abuz, violenta, etc.
- situaţii de dificultate cronică: deficit cronic de resurse, situaţiile
de sărăcie, persoane dependente de drog, persoane eliberate din închisoare, mame singure, etc. Furnizorii de servicii sociale - persoane fizice sau juridice, publice ori private:
- serviciul public de asistenţă socială la nivel judeţean şi local
(DGASPC, SPAS-uri locale), - servicii publice specializate la nivel judeţean sau local (DMPS); - unităţi de asistenţă medico-socială (centre, spitale); - instituţii publice care deţin compartimente de asistenţă socială; - asociaţii, fundaţii, culte religioase; - persoane fizice autorizate; - organizaţii internaţionale de profil. Funcţiile serviciilor de asistenţă socială
• dezvoltarea capacităţilor proprii: indivizilor, familiilor şi
comunităţilor de soluţionare a problemelor dificile de natură personală, familială sau socio-instituţională cu care se confruntă.
• suport profesional: prin consiliere, terapie individuală sau de
grup pentru persoanele care nu pot depăşi, prin resurse proprii situaţiile de dificultate în care se află; - facilitarea absorbţiei suportului social pus la dispoziţie de către sistemul public: multe persoane aflate temporar in dificultate nu cunosc formele de suport instituţional disponibile la care au dreptul şi de aceea asistentul social are misiunea de a-i informa despre prestaţiile sociale de care pot beneficia.
- focalizarea şi eficientizarea suportului social: utilizarea focalizata
si selectiva a diferitelor forme de suport social precum si asigurarea utilizării efective a resurselor alocate pentru nevoia avuta in vedere. • apărarea intereselor şi drepturilor persoanelor aflate în dificultate: în cazul în care acestea sunt ameninţate iar victima nu este capabilă să acţioneze ea însăşi eficace pentru asigurarea respectării acestor drepturi.
• diagnoza problemelor socio-umane: SPAS-urile stabilesc o
“hartă” a problemelor sociale la nivel comunitar, identifică şi înregistrează segmentul populaţiei vulnerabile;
• prevenţie: serviciile de asistenţă socială previn instalarea unor
procese sociale patologice (consum de drog, delincvenţa, abandon şcolar, neglijarea copiilor, violenţa domestică). Principiile de organizare a serviciilor de asistenţă socială
• solidaritatea socială: întreaga comunitate participă la sprijinirea
persoanelor care nu îşi pot asigura singure nevoile sociale.
• îmbinarea asistenţei sociale generale cu asistenţa socială
specializată: serviciile de asistenta sociala sunt dezvoltate pe doua niveluri: (a)servicii de asistenta sociala generale dezvoltate la nivel teritorial/comunitar si care oferă un prim suport celor aflaţi in dificultate. (b)servicii de asistenta sociala specializate care se adresează unor anumite tipuri de probleme, cu mijloace mai specializate. • abordarea globală: evidenţiază principiul interdependenţei problemelor persoanei, familiei şi comunitatii.
• dreptul de a primi asistenţa socială în situaţii de necesitate este
un drept universal al tuturor membrilor colectivităţii: serviciile de asistenta sociala nu sunt destinate numai celor săraci. Si cei care au un standard satisfăcător de viață pot avea de înfruntat situații de dificultate pe care nu le pot soluționa cu mijloace si capacitatile disponibile (ex. un divorţ). • asistenta sociala are un caracter profesional: asistenta sociala moderna reprezintă o profesie înalt calificata care absoarbe cunostiinte specializate din toate științele socio-umane. Presupune in același timp deprinderi, abilitați practice si un set de valori, principii, norme, reguli morale ce alcătuiesc codul deontologic al profesiei.
• opţiune fundamental umanistă: persoana umana reprezintă
valoarea suprema a actului de asistenta sociala. • baza organizării serviciilor de asistenta sociala este comunitatea: responsabilitățile si deciziile de organizare sunt ale comunitatii locale.
• parteneriatul: participarea mai multor institutii, organizatii,
autoritati, retele informale (prieteni, vecini, colegi, familie), a tuturor actorilor comunitari in vederea rezolvării problemelor sociale.
• echipa multidisciplinară: implicarea specialiștilor din domenii