Produse aerodisperse: Aerosoli

Definiţie: Forme farmaceutice dozate, ce contin substanţe active, dispersate sub forma de
particule fine lichide, sau solide, în aer sau alt mediu de dispersie gazos, destinate
afecţiunilor aparatului respirator, altor mucoase şi pielii, în vederea unei acţiuni
locale sau sistemice.
Diametrul particulelor este cuprins între 0,001–100 μm .

În funcţie de mediul de dispersie, se disting două tipuri de sisteme disperse:

I. Dispersia formei farmaceutice în aer:
• fumigaţii sau aerosuspensii;
• inhalaţii;
• pulverizaţii (nebulizaţii);
• aerosoli;
• spray-uri;
II. Dispersia aerului în forma farmaceutică:
• spume.
 I. Forme farmaceutice dispersate în aer:
aerosoli, inhalaţii , sprayuri

Sistemul dispers eterogen este format din:

• fază dispersată, faza internă, un lichid care va fi eliberat sub formă de

picături fine, cu diametrul cuprins între 0,05-5 μm sau un solid (o pulbere
coloidală), ce are particulele de dimensiuni între 5 μm şi 1000 μm;
• faza dispersantă, faza externă, mediul de dispersie gazos, de obicei aer,
vapori de apă, gaze comprimate sau gaze lichefiate.

Formele farmaceutice lichide pot fi: soluţii, emulsii, suspensii, iar formele
solide: pudre, comprimate, capsule; acestea trebuie transformate în aerosoli
în momentul administrării.
 Formele farmaceutice aerodisperse sunt cunoscute sub diferite denumiri ca: fumigaţii,
inhalaţii, pulverizaţii, aerosoli, sprayuri.

 Fumigaţii, numite şi aerosuspensii, sunt unele din cele mai vechi forme; ele sunt constituite
din gaze sau vapori răspândiţi în atmosferă;

 Inhalaţii: sunt forme farmaceutice lichide sau solide, destinate a fi administrate pe căile
respiratorii: nazală sau orală, în vederea unei acţiuni locale sau generale (sistemice), sub
forma de vapori sau pulberi foarte fine (pudre).

 Pulverizaţii; sinonime: nebulizaţii, aerosoli sau sprayuri.

Acestea sunt forme farmaceutice lichide, semisolide sau solide, destinate să fie
administrate sub formă de: vapori, aerosoli, jet lichid, semisolid (spumă) sau pudră, prin:
– inhalare;
– sau cu dispozitive speciale ce permit utilizarea prin:
• pulverizare (nebulizare, atomizare, spray);
• sau care expulzează conţinutul cu ajutorul:
 unui gaz propulsor (forme farmaceutice presurizate);
 sau cu un dispozitiv mecanic adecvat, pus în funcţie prin inspirul
pacientului.
 Aerosolii. Sunt forme presurizate dozate bifazice sau trifazice, ce conţin una sau mai multe
substanţe medicamentoase într-o formă farmaceutică, care prin activare va fi emisă din
recipient sub forma unei dispersii fine de lichid, semisolid sau solid într-un mediu gazos.

 Nebulizaţii. Aerosoli obţinuţi prin pulverizare, termen cunoscut şi sub numele de

nebulizare; acesta provine din limba franceză şi are la origine latinescul nebula, -ae =
ceaţă, nori de praf.
 Spray. Forme farmaceutice presurizate sau nepresurizate lichide (soluţii apoase, uleioase
sau solvenţi organici) sub formă de picături grosiere sau solide fin divizate, destinate a fi
administrate local (topic), pe piele sau mucoasele nazală şi orofaringiană.

 În contrast cu aerosolii adevăraţi (0,01-5 μm), mărimea particulelor pentru sprayurile

topice, inclusiv dermatologice, care se aplică pe piele este mult mai mare, în general
peste 5 μm.
 Se utilizează în diferite scopuri:

– sprayuri pentru spaţii (engl. space spray): astfel sunt dezinfectanţii şi deodorizanţii
pentru camere şi încăperi publice, săli de operaţie, spaţii de fabricare a formelor
farmaceutice sterile, cât şi insecticidele pentru spaţii;

– sprayuri pentru suprafeţe (engl. surface spray) sau acoperitori de suprafaţă sunt aerosoli
ce transportă produsul pe o suprafaţă; in această categorie pot fi plasaţi şi aerosolii
dermatologici, de asemenea şi multe produse parafarmaceutice ca: sprayuri deodorante
de corp, lacuri şi sprayuri cosmetice de păr, parfumuri, ape de colonie, spume pentru
bărbierit, paste de dinţi.

Toţi aceşti termeni de: aerosoli, nebulizaţii, atomizate, spray se utilizează frecvent cu
acelaşi înţeles.
 În FR X, supl. 2004 şi Ph. Eur. 4th 2004 sunt înscrise două monografii de generalităţi:

I. Preparate pentru inhalaţii (Inhalanda): preparate lichide sau solide destinate a fi

administrate ca vapori sau aerosoli în plămâni, în scopul de a obţine un efect local sau
sistemic. Ele conţin una sau mai multe substanţe active, care pot fi dizolvate sau
dispersate într-un vehicul adecvat.
Preparatele pentru inhalaţii sunt eliberate în recipiente multidoze sau unidoză; dacă
sunt livrate în recipiente presurizate, ele trebuie să corespundă cerinţelor monografiei
PRESSURISED PHARMACEUTICAL PREPARATIONS (Eur. Ph 4th).
Preparatele destinate a fi administrate ca aerosoli (dispersii de particule solide sau
lichide în gaz) sunt administrate cu unul din dispozitivele următoare:
• nebulizator;
• inhalator presurizat cu valvă dozatoare (engl. pressurised metered – dose inhaler,
abreviat PMDI);
• inhalator cu pulbere uscată (engl. dry powder inhaler, abreviat D.P.I.).
 Preparatele pentru inhalaţii se clasifică în 2 grupe:

A. Preparatele lichide pentru inhalaţii, care la rândul lor se clasifică în 3 grupe:

1. Preparate lichide destinate a fi transformate în vapori, definite ca: soluţii, dispersii sau
preparate solide; se adaugă în apa fierbinte şi vaporii generaţi sunt inhalaţi.
2. Preparate lichide pentru nebulizaţii, definite ca preparate lichide destinate a fi
transformate în aerosoli prin operaţia de nebulizare sau cu nebulizatori cu valvă
dozatoare care pot fi soluţii, suspensii, emulsii sau pudre.
3. Preparate pentru inhalaţii în dispozitive presurizate cu valvă dozatoare: soluţii,
suspensii sau emulsii eliberate în recipiente speciale prevăzute cu valvă dozatoare şi
care sunt sub presiune, cu propulsori adecvaţi sau amestecuri de propulsori lichefiaţi,
care pot avea şi rolul de solvenţi.
 Se pot adăuga co-solvenţi, solubilizanţi şi stabilizanţi adecvaţi.
 Doza eliberată este doza eliberată de inhalator pacientului; unele dispozitive au o
valvă dozatoare.

B. Pudre pentru inhalaţii

 Pudrele pentru inhalaţii se prezintă ca pulberi unidoze sau multidoze.
 Pentru a facilita utilizarea lor, substanţele active sunt combinate cu transportori
adecvaţi.
II. Preparate farmaceutice presurizate (Praeparationes pharmaceuticae in vasis cum
pressu) - a doua monografie de generalităţi oficializată şi definită astfel: preparatele
farmaceutice presurizate sunt prezentate în recipiente speciale, sub presiunea unui gaz
şi conţin una sau mai multe substanţe active.
Preparatele sunt eliberate din container, după acţionarea unei valve adecvate, sub
formă de aerosol (dispersie de particule lichide sau solide în gaz, mărimea particulelor
fiind adecvată utilizării) sau de jet lichid sau semisolid sau ca spumă.

 Spume

 Produse asemănătoare aerosolilor.

 Sunt forme farmaceutice obţinute prin dispersarea unui volum important de
gaz într-un lichid, conţinând una sau mai multe substanţe medicamentoase şi
un surfactant care asigură formarea spumei.
 Aerosoli - Avantaje:

în urma dispersării se măreşte suprafaţa de contact  creşte eficacitatea terapeutică;

administrare comodă, practică, facilă şi rapidă, fără contact manual şi risc de contaminare;
permite tratamentul ambulatoriu;
se recurge la substanţe medicamentoase a căror doză terapeutică este de ordinul
centigramelor sau miligramelor;
biodisponibilitatea aerosolilor este foarte bună şi permite reducerea dozelor cotidiene
necesare;
aerosolizarea este o tehnică eficace şi sigură;
substanţele medicamentoase nu sunt degradate, evitându-se astfel biotransformarea prin
barierele gastrointestinală şi hepatică;
aerosoloterapia este o cale de administrare alternativă când o substanţă medicamentoasă
poate interacţiona fizic sau chimic cu alte medicamente necesare a fi administrate
concomitent substanţelor cu absorbţie digestivă deficitară
se realizează o administrare topică directă a medicamentelor, pe piele sau diferite
mucoase;
flacoanele presurizate sunt convenabile şi uşor de utilizat, prin apăsarea unui buton;
în recipientele închise etanş şi sub presiune, este asigurată stabilitatea fizico-chimică
şi microbiologică a produsului;
aerosolii pot fi fabricaţi în condiţii sterile;
se pot utiliza recipiente cu valvă dozatoare, astfel se va distribui o cantitate exactă de
produs;
comparativ cu nebulizatoarele (atomizoarele) care sunt voluminoase şi necesită
curăţire, utilizarea recipientelor sub presiune este mai facilă.
 Avantajele aerosolilor pentru căile respiratorii:

– oferă o metodă de cedare a substanţei medicamentoase la locurile de acţiune

din tractul respirator;
– se poate asigura o acţiune dirijată, la diferite nivele ale căilor respiratorii:
fosele nazale, gură, faringe, plămâni;
– absorbţia la nivelul aparatului respirator, sub formă de aerosoli este egală cu
aceea obţinută pe cale parenterală;
– instalarea imediată a acţiunii farmacodinamice şi biodisponibilitate optima;
– folosirea aerosolilor ca mijloace de diagnostic (substanţe radioopace).
Avantajele aerosolilor topici: piele şi mucoase

– condiţionare, în general foarte atractivă, estetică şi funcţională;

– prin pulverizare pe piele sau pe mucoase se asigură o repartizare bună şi rapidă;
– surfactanţii favorizează penetraţia substanţei medicamentoase prin piele, iar unele gaze
propulsoare măresc efectul antipruriginos;
– prin utilizarea unor recipiente cu valvă dozatoare se distribuie o cantitate exactă de
substanţă medicamentoasă;
– se pretează pentru fabricarea de produse dermatologice cu antibiotice, antiinflamatoare
etc.;
– se administrează şi pe diferite mucoase: oftalmică, otică, rectală şi vaginală; in aceste
cazuri aerosolii trebuie să îndeplinească condiţiile impuse de calea respectivă;
– în domeniul cosmetic aerosolii şi sprayurile au luat o mare dezvoltare: parfumuri,
deodorante etc.
- spray-urile bucofaringiene oferă o absorbţie foarte rapidă în caz de urgenţă
(nitroglicerina, tartrat de ergotamină);
– pentru igiena cavităţii bucale, cu rol antiseptic, deodorizant, răcoritor, astringent etc.
 Dezavantaje - aerosoli:

– recipiente de condiţionare specifice, tehnologia de fabricare costisitoare (recipiente şi

gaze propulsoare);
– asigurarea unei dozări atente;
– explicarea atentă a regulilor de utilizare a aerosolilor pentru a fi înţelese corect;
– pulverizarea freonilor asupra pielii sau mucoaselor produce fenomene locale de frig,
sensibilizare a conductului auditiv, congestia dermului şi hipodermului, cu diminuarea
creşterii părului; frânează cicatrizarea plăgilor şi a arsurilor;
- reactii alergice (produse dermice şi cosmetice);
– riscul distrugerii stratului de ozon din atmosferă (sub acţiunea radiaţiilor UV).
 CLASIFICAREA AEROSOLILOR
1. Diametrul particulelor fazei
dispersate:
 Aerosoli adevăraţi (d = 0,05-5
µm) - transpulmonar
 Pseudoaerosoli - d > 5 µm-
piele şi mucoase; mediul de
dispersie aer, dar şi gaze inerte
3. Modul de aplicare:
 De uz intern (inhalaţii)
 De uz extern (pe piele şi
mucoase - nazală, bucală,
vaginală, auriculară)
2. După numărul fazelor componente:
• Aerosoli bifazici (fază internă dispersată în
faza externă): solid/gaz; lichid/gaz
 Soluţie a SM în propulsor lichid (gaz
lichefiat, sau gaz + cosolvenţi) + vaporii
propulsorului
• Aerosoli trifazici
 Emulsie- lichide nemiscibile + gaz;
 Suspensie – solid + lichid + gaz
4. Metoda de preparare:
 Metoda condensării - SM aerosolizate cu
vapori de apă se inhalează şi se vor condensa
pe mucoasa nazală; ex. fumigaţii
 Metoda dispersării - dispersarea fazei lichide
sau siolide într-un curent de gaz
 Căile de administrare
Inhalaţiile, sprayurile şi aerosolii pot fi administraţi pe mai multe căi, în vederea unei
acţiuni locale, dar şi pentru o acţiune generală (sistemică):

a. căile aeriene superioare, cu diferite nivele:

• fosele nazale (mucoasa nazală) şi sinus;

• gura, organ comun căilor digestivă şi
respiratorie
• faringe (mucoasa faringiană): rinofaringe,
bucofaringe şi organele limfoide;
• laringe (mucoasa laringiană) (fig. 1);

b. căile aeriene inferioare (calea pulmonară), cu Fig. 1. Căile respiratorii superioare

diferite nivele ca: traheea, bronhii, bronhiole şi şi inferioare
(BURI P. – 1996)
alveole pulmonare (mucoasa pulmonară);
c. căile transmucozale: oftalmică, rectală şi vaginală.
d. calea cutanată (dermică).
 Formularea produselor pentru inhalaţii, aerosoli, sprayuri
Are următoarele obiective:
• selectarea sistemului de dispersie a substanţei medicamentoase – forma farmaceutică ce va
fi aerosolizată;
• formarea şi stabilizarea aerosolilor;
• asigurarea stabilităţii fizice, chimice şi microbiologice;
• realizarea caracterelor subiective;
• inocuitate, toleranţă şi eficacitate terapeutică.
1. Selectarea sistemului de dispersie a substanţei medicamentoase – forma
farmaceutică ce va fi transformată în aerosoli

Formularea inhalaţiilor şi aerosolilor este specifică.

Criterii de formulare:
• caracteristicile sistemului de dispersie – forma farmaceutică;
• dispozitivele utilizate pentru generarea de aerosoli;
• scopul şi calea de administrare a produsului.

Forma farmaceutică este variată:

• produse lichide: soluţii, emulsii, suspensii;
• produse semisolide: unguente, filme, spume;
• produse solide: pulberi, capsule, comprimate.
Formele farmaceutice pot fi condiţionate în:
• recipiente nepresurizate:
– soluţii, care se aerosolizează cu pulverizatoare (nebulizatoare) acţionate manual sau
mecanic;
– pudre, condiţionate in capsule gelatinoase tari sau alveole din plastomer, introduse
în dispozitive speciale de eliberare;

• recipiente presurizate:
– soluţii: componentele sunt solubile în propulsor şi în emisie se formează o ceaţă fină;
– suspensii: particulele de substanţă medicamentoasă insolubile se suspendă în propulsor
şi prin emisie se obţine o pudră fină;
– emulsii: substanţa medicamentoasă este emulsionată în propulsor; în momentul
evacuării din recipient se formează un spray grosier sau o spumă;
– forme semisolide: unguent, film, când se obţine o spumă persistentă sau care se
sparge rapid etc.

Principalele tipuri de dispozitive generatoare de aerosoli utilizate sunt:

• pulverizatoarele (nebulizatoarele);
• dispozitivele dozatoare sau nedozatoare presurizate;
• dispozitivele nepresurizate.
A. Aerosoli – soluţii
În general se preferă utilizarea soluţiilor, pentru a asigura reproductibilitatea dozei
eliberate din recipient pacientului.

 Forme nepresurizate
În acest caz, formularea soluţiilor are ca obiectiv dizolvarea substanţei
medicamentoase şi asigurarea stabilităţii fizico-chimice şi microbiologie, dar şi a
inocuităţii, toleranţei şi eficacităţii terapeutice.
Principalii solvenţi folosiţi sunt apa distilată şi etanolul, de diferite concentraţii.
Solventul utilizat pentru prepararea soluţiilor trebuie să fie izotonic, pentru a evita
iritaţia, în cazul administrării aerosolului pe calea pulmonară.
• utilizarea de cosolvenţi: glicoli, polietilenglicol, propilenglicol, dar unii pot fi
iritanţi;
• asigurarea unui pH adecvat, pentru a dizolva şi a stabiliza substanţa
medicamentoasă;
• solubilizarea cu ajutorul surfactanţilor.
De asemenea, pentru produsele multidoze se recomandă asocierea unui conservant;
se va ţine seama că aceste substanţe pot altera mişcările cililor sau pot produce reacţii
alergice.
Cei mai indicaţi sunt: clorbutanolul şi clorura de benzalconiu, care să nu influenţeze
mişcarea cililor.
 Forme presurizate

Soluţiile sunt uşor de formulat în cazul în care substanţa medicamentoasă

este solubilă în agentul propulsor sau în amestecul de solvent-propulsor.
Se realizeaza in sistem bifazic sau trifazic (fig. 9a, b):

Aerosol bifazic (a) şi trifazic (b)

 În general, propulsorul reprezintă 60% din formula finală şi în multe
cazuri poate ajunge la 80-90%; pentru spume, cantitatea este de 5%.
Dacă substanţa medicamentoasă este solubilă în propulsor, formularea va
fi simplă.
Cel mai adesea, substanţa medicamentoasă nu este solubilă în
propulsor şi atunci este necesară asocierea unui cosolvent: etanol,
propilenglicol, glicerol, polietilenglicol, lactat de etil, miristat de izopropil,
acetonă, hexilenglicol etc.
Pentru aerosolii pulmonari, cosolventul cel mai frecvent utilizat este
etanolul.
B. Aerosoli – suspensii
Se pretează numai ca forme presurizate.

Aerosolii-suspensie se prepară prin dispersarea unei faze solide – particule micronizate,

sub formă de suspensie în propulsori lichefiaţi, cu rol de fază lichidă, în prezenţa de diferiţi
adjuvanţi care să asigure stabilitatea fizico-chimică şi microbiologică.
Prin apăsare digitală pe butonul presor, suspensia este expulzată datorită presiunii
gazului.
În contact cu atmosfera, propulsorul se va evapora instantaneu şi pe suprafaţa
respectivă rămâne un strat fin de pulbere uscată.
Dimensiunile particulelor de substanţă medicamentoasă suspendate variaza:

• 1-5 μm pentru aerosolii de uz pulmonar;

• 20-40 μm pentru aerosolii de uz topic;
• nu se vor depăşi 50 μm pentru buna funcţionare a valvei recipientului presurizat.
 Factori ce influenteaza formularea aerosolilor-suspensie:

•Solubilitatea substanţei medicamentoase.

• Cele mai multe substanţe sunt hidrofile şi nu se dizolvă în propulsorii hidrofobi.
•Densitatea este un alt factor important atât pentru substanţa medicamentoasă
suspendată, cât şi pentru propulsori.
• Aceste componente trebuie să prezinte densităţi apropiate, pentru a împiedica
fenomenul de sedimentare a particulelor insolubile.
•Adăugarea de surfactanţi este adeseori necesară pentru a controla viteza de aglomerare
şi a diminua viteza de sedimentare a particulelor solide insolubile.
•În suspensii se adaugă şi agenţi de dispersie ca: sorbitan trioleat, alcool oleic, acid
oleic, lecitină sau ulei de porumb, care împiedică aglomerarea particulelor solide
suspendate.
•Cantităţi mici de lubrifiant ca: parafină lichidă, miristat de izopropil, care faciliteaza
pasajul substanţei medicamentoase prin orificiul valvei.
 C. Aerosoli-emulsii

Multe substanţe medicamentoase sunt solubile în apă, dar soluţia lor nu este miscibilă
cu propulsorul lipofil.
Prin adăugarea unui surfactant, soluţia apoasă va fi emulsionată în propulsor sau invers,
propulsorul va forma faza internă a emulsiei.
Şi în acest caz, formularea va conduce la un sistem dispers trifazic.

Aerosolii-emulsie se pot forma în două moduri:

– ca emulsie tip H/L, în care faza apoasă este emulsionată în faza lipofilă,
constituită din propulsor, care va forma faza externă.
– ca emulsie de tip L/H în care propulsorul va forma faza internă, iar faza
hidrofilă va fi continuă, externă; in acest caz, produsul va fi dispersat în
exteriorul recipientului sub formă de spumă.
 D. Aerosoli cu produse semisolide
Sunt forme moderne de aerosoli presurizaţi; se utilizează produse mai vâscoase:
unguente, creme de tip emulsie H/L sau L/H; sunt expulzate ca atare din recipient datorită
presiunii unui gaz, ca azotul.

E. Aerosoli-pudră
Sunt forme nepresurizate, unidoză sau multidoză.
Pulberea fină – pudra este condiţionată într-o capsulă de gelatină dură sau în alveole din
plastomer.
Aceste forme moderne se introduc în dispozitive speciale, care eliberează pudra prin
diferite mecanisme. Pudra este dezagregată mecanic şi, prin inspiraţia pacientului, va fi
antrenată în căile respiratorii: prin nas sau prin gură.

2. Formarea şi stabilizarea aerosolilor

Formele farmaceutice aerodisperse se pot obţine prin următoarele două metode:
• condensare:
– evaporare;
– combustie (ardere);
• dispersare (pulverizare), care utilizează dispozitive variate sau aparate care
funcţionează după diferite principii fizice, transformând produsul medicamentos
în picături sau particule fine.
I. Aerosoli obţinuţi prin evaporare
•Prin metoda de evaporare se obţin inhalaţiile.
•Se formează aerosoli de tip lichid în gaz (L1/G2). Se utilizează substanţe volatile,
lichide sau solide (de exemplu, uleiuri volatile) care sunt introduse în apă caldă; vaporii
formaţi sunt antrenaţi cu vaporii de apă.
•Pacientul inspiră direct aceşti vapori, prin mucoasele nazală şi bucofaringiană.
•Vaporii se vor condensa şi se vor depune la diferite niveluri ale tractului respirator.
II. Aerosoli obţinuţi prin combustie – fumigaţii

•Se formează aerosoli care conţin substanţe solide dispersate în gaz (S 1/G2).
•Se obţin prin arderea unor produse medicamentoase (de exemplu, ţigări medicinale –
ce conţin plante medicinale şi substanţe medicamentoase), hârtii fumigene antiastmatice
sau hârtii pentru dezinfecţia spaţiilor închise (blocuri sterile, săli chirurgicale) sau
deschise (săli publice, de spectacole etc.).
•Prin ardere se degajă un fum de particule solide în aer, care este inhalat de pacient, de
exemplu, în cazul ţigaretelor antiastmatice.
III. Aerosoli obţinuţi prin dispersare (pulverizare) – utilizând aparate presurizate sau
nepresurizate
III.1. Pulverizatoare şi nebulizatoare

•Se obţin aerosoli numiţi: pulverizaţii sau nebulizaţii.

•Funcţionarea dispozitivelor are la bază legea lui BERNOULLI, efectul VENTURI şi principiul lui
BERGSON: un curent gazos exercită o presiune asupra deschiderii externe a unui tub imersat într-un
lichid, care va produce o depresiune şi lichidul va urca în tub, datorită presiunii atmosferice (mai mari),
care forţează ridicarea fluidului.
•La locul de impact al curentului gazos cu lichidul care a urcat în tub are loc dispersarea
(împrăştierea, pulverizarea), lichidului în aer, sub formă de picături mici (fig. 13).

Principiul lui BERGSON, care are la bază efectul VENTURI

(AMOROSA M. – 1993)
1. curent gazos; 2. tub capilar; 3. lichid
 III.2. Inhalatoare (insuflătoare) cu pudră

Aerosolii obţinuţi sunt numiţi şi insuflaţii.

Dispozitivele generatoare de aerosoli funcţionează mecanic; ele conţin doza
de pulbere fină (pudra) într-o capsulă de gelatină dură sau în alveole din
plastomer sau aluminiu sau într-un adaptor.
Prin diferite mecanisme, capsula sau alveola este deschisă sau perforată şi
pulberea este aspirată de pacient, pe căile nazală sau orofaringiană.

III.3. Obţinerea aerosolilor cu agenţi propulsori

•Agenti propulsori: gaze comprimate sau gaze lichefiate.

•Propulsorul este responsabil de crearea presiunii corespunzătoare în interiorul
recipientului închis ermetic şi va determina expulzarea produsului în momentul deschiderii
valvei, ajutând la pulverizarea conţinutului sau la transformarea acestuia în spumă.
 3. Stabilizarea aerosolilor

În formarea şi stabilizarea aerosolilor cu diferite dispozitive, pornind de la forma

farmaceutică pe care o conţin, intervin, de asemenea, o serie de proprietăţi specifice:

• proprietăţi dimensionale şi optice;

• proprietăţi electrostatice;
• proprietăţi superficiale;
• proprietăţi reologice;
• proprietăţi cinetice;
• proprietăţi mecanice, ca presiunea (această proprietate intervine în formarea
aerosolilor din recipiente presurizate);

şi factori:
• densitatea;
• gravitaţia;
• pH-ul;
• temperatura.
Proprietăţi dimensionale şi optice

•Un aerosol ideal, în care picăturile sau particulele au toate aceeaşi mărime este considerat
monodispers (numit şi aerosol adevărat); picăturile care-l compun sunt foarte fine, cu un
diametru de 1 μm, şi prezintă o distribuţie strânsă a diametrului mediu.
•Alte tipuri de aerosoli, numiţi pluridisperşi sau pseudo-aerosoli conţin o distribuţie
continuă a componentelor lichide sau solide având particule de mărime mare şi foarte variată.

•Mişcarea fazei disperse într-un mediu gazos depinde de mărimea, forma şi densitatea
particulelor de aerosoli.

Proprietăţi cinetice

• Mişcarea browniană conferă sistemului dispers aerosolizat o stabilitate

importantă; datorită acestei mişcări, picăturile sau particulele se menţin în aer
şi le împiedică să se reunească.
 Densitatea
•Ca în toate sistemele disperse eterogene, densitatea celor două faze reprezintă
unul dintre factorii cei mai importanţi care intervin în stabilizarea acestuia.
•Pentru asigurarea stabilitatii diferenta de densitate dintre cele doua faze ale
sistemului dispers trebuie sa fie cat mai mica.

Gravitaţia
•În toate formele disperse eterogene, care prezintă diferenţe mari de densitate
între cele două faze, dar şi aglomerări de particule, intervine forţa gravitaţională
care va acţiona în sensul accelerării vitezei de sedimentare.
pH-ul
•Aceştia vor fi administraţi pe diferite căi, iar fiecare cale de administrare are un
pH specific, ce nu trebuie modificat, pentru a evita afectarea parametrilor
fiziologici.
Temperatura
•Temperatura ridicată va conduce la degradarea fizică şi chimică a substanţei
medicamentoase, dar şi a produsului.
•Pe lângă aceasta, în cazul formelor presurizate există pericolul de explozie,
dacă recipientele vor fi păstrate la temperaturi ridicate; de aceea se recomandă să
fie depozitate la loc răcoros.
 Stabilitatea fizică
Aerosolii sunt sisteme disperse eterogene, instabile din punct de vedere termodinamic,
având în timp tendinţa de separare a celor două faze.
Instabilitatea fizică a aerosolilor generaţi în momentul administrării se manifestă prin
următoarele fenomene:
• sedimentare;
• aglomerare, coagulare a particulelor sau picăturilor.
 Acest fenomen de instabilitate a aerosolilor se va produce în aerosolii ce conţin particule
cu dimensiuni mari sau în sisteme disperse concentrate, în care mişcarea browniană va
favoriza ciocnirile dintre particule.
Sedimentarea – viteza de sedimentare a particulelor de aerosoli este mai mare in mediu gazos

Formula STOCKES-CUNNINGHAM:

v = viteza de sedimentare; 2 2 1   2  
r = raza particulei solide; v  r  g   1  A 
9   r
g = acceleraţia gravitaţională;
η = viscozitatea mediului;
1 = densitatea particulei solide;
2 = densitatea gazului
A = constantă = 1,63
 = parcursul liber mediu al moleculelor gazoase = 10 –5 cm
 2 2   2  
v r g 1 1  A 
9   r

o Raza particulelor - stabilitate relativă la grad de dispersie ~ 106- 105cm-1

echivalenţa dintre viteza de sedimentare şi amplitudinea mişcării browniene;
o Ideal - sistem monodispers; în realitate, aerosolii sunt sisteme polidisperse;
o la expulzare, are loc un transfer de căldură şi masă între faza dispersată şi
mediul înconjurător- tendinţa de egalare a presiunilor de vapori.

• Diferenţa de densitate dintre particule (ρ1) şi mediul dispers (gaz, ρ2) favorizează
sedimentarea.
• Viscozitatea redusă a mediului de dispersie (gaz) va accentua fenomenele de
difuzie, agregare în particule de dimensiuni mai mari, accelerarea sedimentării.
• λ - parcursul mediu liber al moleculelor mediului gazos (10-5cm)- viteza de
sedimentare a particulelor în mediul gazos va fi mult mai mare.
 4. Inocuitate, toleranţă şi eficacitate terapeutică

Formulările de aerosoli vor include numai componente lipsite de toxicitate, bine tolerate,
care să nu fie alergizante.
Încă din 1974, M.I. MOLINA şi F.S. ROWLAND atrăgeau atenţia asupra efectului de
distrugere a ozonului cu CFC (clorofluorocarburi), fapt pentru care au primit în 1995 premiul
Nobel pentru chimie.
Clorofluorocarburile au fost acuzate de prejudicierea stratului de ozon, care la o distanţă de
18.000 km de pământ, filtrează razele ultraviolete şi ne protejează de lumina soarelui.
Acţiunea acestora este restrânsă la zona de contact cu norul de aerosol: piele, mucoase, aria
nazofaringiană, bronhiile sau peretele alveolar.
Cu toate acestea pot apărea efecte toxice în sânge sau în ţesuturi şi organe, mai mult sau mai
puţin îndepărtate, ceea ce denotă că pielea sau aparatul respirator au doar o funcţie pasivă de
transfer al produsului, permiţându-i absorbţia şi o activitate sistemică ulterioară.
Concentratii de peste 2% agent propulsor  afectarea sistemului bronhopulmonar.

Aerosolii lubrifianţi pentru frâne, cu agenţi propulsori 11 şi 12, inhalaţi au produs: edemul
laringelui şi al plămânilor; iar un aerosol deodorant inhalat: fibrilaţii ventriculare, edem cerebral,
congestie generalizată etc.
 Materii prime

În formularea şi fabricarea diferitelor tipuri de aerosoli se utilizează

diverse materii prime:
• substanţe medicamentoase;
• substanţe auxiliare:
– vehicule;
– adjuvanţi şi aditivi.
• materiale şi recipiente de condiţionare.
 1. Substanţe medicamentoase
•Aerosolii conţin ca fază internă (faza dispersată) una sau mai multe substanţe
medicamentoase, care pot fi formulate în diferite forme farmaceutice: soluţii, emulsii,
suspensii, semisolide, pudre.
•Aceste substanţe medicamentoase fac parte din clase farmacolologice variate:

Substanţe medicamentoase utilizate în tratamentul afecţiunilor pulmonare (pentru

actiune locala sau sistemica)

1. Agenţi antiinfecţioşi
a. antibiotice:
– betalactamice: peniciline (penicilina G, ampicilina, meticilina, oxacilina);
cefalosporine (cefalotin, cefaloridină);
– aminoglicozideide: gentamicina, kanamicina, neomicina, framicetina;
– tetracicline: oxitetraciclina;
– fenicoli: cloramfenicol, hemisuccinat de cloramfenicol, glicinat de triamfenicol;
– macrolide: lincomicina;
– alte antibiotice: colistina, polimixina B, rifampicina.

b. sulfamide: sulfamerazina sodică, sulfafurazol;

c. vaccinuri;
d. antivirale;
 2. Antiinflamatoare

a. pirazol: fenilbutazona;
b. corticoizi: hemisuccinat de hidrocortizon, triamcinolon, acetat de hidrocortizon,
beclometazona, dexametazona.
3. Bronhodilatatoare:
a. simpatomimetice: fenilefrină, izoprenalina, salbutamol, orciprenalina, terbutalina;
b. teofiline şi derivaţi: teofilina, acefilina (acetyloxytheophylline) p. aminobenzoat de
piperazină;
c. anticolinergice: bromură de ipratropium;

4. Antiangioase: nitroglicerină;
5. Agenţi fluidifianţi:
a. enzime: tripsina, alfachimotripsina
b. agenţi umectanţi: electroliţi (NaCl, CaCl 2, (NH4)2SO4;
c. reducători: bromhexina, acid ascorbic, n-acetilcisteina;
d. alcaloizi;
6. Antialergici: antihistaminice, corticoizi;
7. Vitamine;
8. Mucolitice;
9. Produse diverse: ape termale.
 2. Substanţe auxiliare

Aceste materii prime sunt reprezentate de:

• faza internă:

– solvenţi, vehicule sau excipienţi, care sunt utilizaţi pentru a prepara forma
farmaceutică ce va fi aerosolizată;
– adjuvanţi şi aditivi, necesari pentru a asigura calitatea formei farmaceutice selectate.

 Împreună cu substanţa medicamentoasă, aceste materii prime alcătuiesc faza

internă a aerosolului.

• faza externă, faza dispersantă, care este un gaz, de obicei, aerul, vapori de
apă, un gaz comprimat sau un gaz lichefiat, numit şi propulsor.

 Acesta reprezintă o componentă importantă care va genera aerosolul din

forma farmaceutică.
 Solvenţi, vehicule, excipienţi

În cazul soluţiilor se utilizează:

• apa, alcoolul, glicerolul, propilenglicolul, butilenglicolul, în diferite amestecuri;
• soluţii de dextran, ser fiziologic, soluţia Ringer;
• uleiuri vegetale neutre sau solvenţi lipofili ca acizi graşi (acid oleic), izopropil miristat,
ulei mineral;
• izopropanol, acetonă, clorură de metilen, esteri izopropilici, 1-metoxipropanol-2,
independent de existenţa apei, dar se va ţine seama de coroziunea recipientelor.
Adjuvanţi şi aditivi
Aceste materii prime se utilizează în proporţii mici şi ele sunt specifice formei
farmaceutice care se va aerosoliza:

• în soluţii se adaugă: agenţi de mărire a solubilităţii, antioxidanţi, conservanţi,

modificatori de pH, izotonizanţi etc.;
• în emulsiile de tip L/H sau H/L: emulgatori, promotori de absorbţie;
• în suspensii: umectanţi, agenţi de stabilitate, promotori de absorbţie etc.;
• în unguente: antioxidanţi, emulgatori, emolienţi, promotori de absorbţie
• în formele solide (pudre şi comprimate): lubrifianţi etc.
Ca emulgatori sunt preferate: lecitinele, esterii de sorbitan (trioleat de sorbitan,
polisorbaţi), stearat de trietanolamină, ceruri emulgatoare.
 Propulsori
•Aceste gaze vor exercita asupra formei farmaceutice condiţionată într-un recipient închis
etanş sau nu, o presiune mai mare decât presiunea atmosferică şi va genera aerosolul.
•În funcţie de dispozitivul de generare a aerosolului, gazul poate fi:

• aer;
• vapori de apă;
• gaz comprimat;
• gaz lichefiat.

•Pentru formele farmaceutice presurizate (condiţionate în recipiente închise etanş)

care reprezintă cea mai extinsă gamă de produse farmaceutice, cosmetice şi alte
parafarmaceutice diverse, acest gaz este denumit: propulsor, propelant, agent de
propulsare sau gaz vector.
•Propulsorul constituie faza gazoasă elastică şi reprezintă impulsul pentru expulzia
produsului, forţa motrice a dispozitivului presurizat, care are rolul unui piston, ce acţionează
asupra suprafeţei lichidului din recipient.
Propulsorul, considerat „inima” flaconului de aerosol - roluri:

• rol dinamic – trebuie să asigure forţa necesară expulzării produsului

din recipient, presiunea fiind condiţia cea mai importantă pentru
performanţa unui aerosol;
• rol de solvent (în aerosolii bifazici);
• rol de diluant (în aerosolii trifazici);
• determină caracterul produsului aerosolizat;
• determină distribuirea produsului din recipient.
 Propulsorii utilizaţi în generarea aerosolilor din recipientele de condiţionare presurizate
se clasifică în două grupe:
• gaze lichefiate
• gaze comprimate

Propulsorii utilizaţi pentru generarea aerosolilor farmaceutici din diferite forme trebuie
să îndeplinească următoarele condiţii:

• să fie inerţi din punct de vedere chimic şi fiziologic;

• să nu fie toxici sau să aibă o toxicitate foarte redusă;
• să nu producă iritaţii sau alergii pacientului;
• să prezinte capacitate mare de dizolvare pentru diferitele substanţe medicamentoase şi
miscibilitate cu vehiculele asociate în formulare;
• să nu prezinte miros şi nici gust;
• să fie neinflamabile şi neexplozive;
• să nu prezinte acţiune corozivă asupra recipientelor de condiţionare;
• să aibă un punct de fierbere foarte scăzut, sub temperatura camerei;
• să fie stabili din punct de vedere fizico-chimic;
 Gaze propulsoare lichefiate - Freoni

•Avantajul unei presiuni de vapori constante la o anumită temperatură: prin expulzarea

gazului propulsor, moleculele fazei lichide vor regenera faza gazoasă.
•Presiunea în recipient se produce datorită pesiunii de vapori şi nu cantităţii gazului;
•Rol şi în procesul de aerosolizare- în obţinerea particulelor fine (prin evaporare
spontană, alături de divizarea de către ventilul valvei);

Primul agent propulsor utilizat pentru aerosolizarea de insecticide a fost un gaz lichefiat
– diclordifluormetanul, în anul 1942.

Lichefierea se poate obţine prin două procedee:

• prin creşterea presiunii;

• prin scăderea temperaturii sub punctul de fierbere a propulsorului.

 Propulsorii lichefiaţi se pot clasifica în funcţie de structura chimică astfel:
hidrocarburi clorofluorurate, numite şi clorofluoroalcani sau clorofluorocarburi (CFC):

– triclormonofluormetan sau propulsor P 11;

– diclordifluormetan sau P 12;
– monoclordifluormetan sau P 22;
- tetrafluormetan sau P 14
– 1,2 diclo-tetrafluoretan sau P 114.

hidrocarburi clorurate:

– hidrocloroalcani (HCA): – diclormetan (clorura de metilen);

– tricloretan (cloretan);
– cicloalcani cloruraţi: clorciclobutan;

hidrofluorocarburi (HFC):

– 1,1 difluoretan sau P 152a;

– tetrafluoretan;
– cicloalcani: octofluorciclobutan C 318;
 hidrocarburi parafinice = alcani (A):

– propanul A 108;
– izobutanul A 31;
– n-butanul A 17;
– n-pentan, n-hexan, izopentan;

Alchene clorurate: clorura de vinil;

Eteri: dimetileterul;

• Se utilizeaza amestecuri de propulsori in diferite proportii  posibilitatea de a obţine

presiuni variate.
• Cei mai utilizaţi sunt freonii 11, 12 şi 114, pentru fabricarea inhalatorilor cu valvă
dozatoare (engl. Metered Dose inhalers, abrev. MDI = Inhalaţii măsurate în doze ).
Dezavantajele freonilor:

 Incompatibilităţi cu unele materiale plastice, cu Zn, aliaje de Mg;

 Modificări hidrolitice în prezenţa metalelor sau alcalilor;

 Fiziologice: întârziere a cicatrizării rănilor, creşterii părului;

 În cantităţi mari- iritanţi

 Efect de refrigerare- obturarea laringelui;

 Posibile fenomene toxice la nivel cardiovascular, psihice (halucinogene);

 Distrugerea stratului de ozon.

 Gaze comprimate

•Aerosolii cu gaze comprimate sunt utilizaţi din ce în ce mai mult şi ei sunt

obţinuţi pe cale mecanică.
•Gazul este comprimat în interiorul recipientului, iar expansiunea sa furnizează
forţa necesară expulzării produsului.
•În funcţie de solubilitatea în apă, aceste gaze se clasifică în două grupe:

• gaze insolubile: azotul şi argonul;

• gaze solubile: protoxidul de azot (N2O) şi dioxidul de carbon (CO2).

Sursele pot fi:

– butelii
cu gaze comprimate;
– compresoare.
 Gaze comprimate insolubile

Azotul – este preferat de industria farmaceutică pentru inerţia sa chimică şi

fiziologică, dar şi pentru că nu este inflamabil.
– gaz inert faţă de substanţele medicamentoase
– variaţie foarte mică a presiunii, în funcţie de temperatură

Dezavantaje:
– nu are proprietatea de a se evapora;
– nu are decât rolul de piston;
– presiunea în interiorul recipientului scade treptat pe măsura
utilizării produsului.
•Această scădere rapidă a presiunii explică de ce flacoanele de aerosoli nu
sunt umplute de la plecare decât 50%; iar pentru scop comercial se utilizează
flacoane metalice sau din plastomer opac.
 Gaze comprimate solubile
Protoxidul de azot (N2O)

• Este numit şi gaz ilariant; este chimic inert, dar inflamabil.

• În concentraţie mare se utilizează ca anestezic general în chirurgie.
• Pentru scop medical sau alimentar este inofensiv.

Dioxidul de carbon

•Ca şi N2O, acest gaz este folosit în produse unde este dorită solubilitatea acestuia.
•În prezent, principala utilizare a N2O şi CO2 este pentru fabricarea spumelor.
•Se utilizează şi amestecuri de diferite proporţii în CO 2 şi N2O, pentru a realiza
presiuni variate.
 Tehnologia de fabricare şi condiţionare a
medicamentelor aerodisperse

1. Spaţii de producţie

Ca şi pentru alte forme farmaceutice care au fost descrise sunt necesare spaţii de
producţie adecvate, ce cuprind în mare următoarele compartimente de: recepţie şi
depozitare, fabricare, condiţionare, ambalare şi expediţie.

2. Echipament de producţie

Echipamentul de fabricare diferă în funcţie de forma farmaceutică: lichidă, semisolidă

sau solidă, dar şi de tipul de condiţionare a acestuia – nepresurizată sau presurizată.
Diferitele dispozitive şi instalaţii de fabricare şi condiţionare a formelor farmaceutice
care vor fi aerosolizate vor fi descrise în cadrul procesului tehnologic.
 3.Fazele procesului tehnologic

În industria de medicamente şi cosmetice se fabrică diferite tipuri de produse care pot fi aerosolizate:
lichide, semisolide sau solide.
Aerosolii se pot obţine prin două metode generale:
• condensare;
• dispersare (pulverizare).
1. Metode de condensare

Aceste metode sunt simple şi se utilizează de către pacient în momentul administrării:

• combustie (ardere) – condensare: se efectuează de pacient prin arderea unor produse vegetale
(specii antiastmatice) şi inhalarea fumului obţinut, care se va condensa pe mucoasa nazală; astfel
se obţin fumigaţiile care sunt forme aerosuspendate de particule solide.

Acest procedeu este folosit şi în alte scopuri:

– arderea de lumânări cu sulf pentru a dezinfecta aerul;
– arderea unor hârtii impregnate cu substanţe aromate frumos mirositoare pentru dezinfecţia
încăperilor sau contra ţânţarilor etc.

• evaporare – condensare: se utilizează vapori, care se inhalează, produsul fiind cunoscut sub numele
de inhalaţii.
 Se folosesc diferite substanţe volatile, uleiuri volatile, tincturi aromatice, soluţii
alcoolice cu uleiuri volatile (de exemplu, produsul industrial Inhalant).

Substanţa sau soluţia volatilă sunt introduse într-un recipient cu apă caldă (65-70°C),
când are loc, imediat, volatilizarea şi antrenarea cu vaporii de apă.
Vaporii formaţi vor fi inhalaţi direct de pacient, la temperatura la care sunt produşi; are
loc condensarea vaporilor pe suprafaţa mucoasei nazale (temperatura 37-39°C).
2. Metode de dispersare (pulverizare)
 Dispozitivele de pulverizare pot fi clasificate în două mari grupe, în
funcţie de rolul pe care îl au:
2.1. Dispozitive de aerosolizare, în care forma farmaceutică se introduce în
momentul administrării;
2.2. Dispozitive de ambalare şi aerosolizare a formei farmaceutice conţinute
(forme farmaceutice presurizate).

2.1.Dispozitive de aerosolizare, în care forma farmaceutică se

introduce în momentul administrării
•Diferitele dispozitive utilizate în metoda de dispersare se numesc:
pulverizatoare, nebulizatoare, inhalatoare sau impropriu „atomizoare”.
•Metodele au la bază pulverizarea fazei lichide sau solide prin mijloace
mecanice, energia fiind furnizată de:

• aer comprimat;
• ultrasunete;
• fluxul respirator al pacientului;
• fluxul respirator combinat cu microprocesor sau sisteme electromecanice.
Pulverizatoare, nebulizatoare, generatoare de aerosoli
Principiu de funcţionare (principiul lui Bergson):

- efectul depresiunii la nivelul orificiului tubului abductor sub acţiunea unui curent de aer
- presiunea atmosferică forţează ridicarea lichidului prin tub şi inaintarea lui în exterior.
- lichidul este expulzat sub forma unui jet de particule fine de lichid dispersat in aer
 Pulverizatoare manuale- recipiente cu pereţi subţiri;
•dispersarea aerosolului este asigurată printr-o presiune manuală care determina
expulzarea continutului lichid sau pulverulent;
pt. recipientele cu pereţi rigizi, compresia conţinutului- sistem de suflare sau cu
pompă acţionată manual.
pt. recipientele cu pereţi supli- comprimarea pereţilor supli ai flaconului
• Generatoare de aerosoli- transformă ex tempore un lichid medicamentos în particule
cu dimensiuni micronice ce vor fi dirijate la nivelul cailor respiratorii inferioare;
• Prezintă în exterior un sistem de inhalare la nivel bucal sau nazal.
• Dispozitiv de pulverizare în interiorul vasului: tub capilar scufundat cu extremitatea
inferioară în lichidul de aerosolizat; extremitatea superioară se deschide în faţa
tubului ce aduce aer comprimat.
• Presiunea gazului depresiune la extremitatea tubului capilar
pulverizare foarte fină a lichidului antrenat din vas.
Dispozitiv de aerosolizare care utilizează fluxul respirator al pacientului
•Utilizează doza de pulbere foarte fină, condiţionată separat în capsule gelatinoase
operculate sau în alveole din plastomer sau aluminiu.
•Aceste dispozitive necesită încărcarea cu produs, de către pacient, înainte de utilizare.
•Capsula gelatinoasă sau anvelopa sunt perforate sau deschise prin diferite mecanisme
(dispozitive cu vârfuri ascuţite integrate în inhalator sau nu) şi pulberea eliberată este
aspirată de către pacient.
•Dispozitivele de inhalare cu pulbere uscată au fost concepute pentru a limita utilizarea
freonilor, iar dispersia de pulbere nu este propulsată de dispozitiv, ca în cazul formelor
presurizate, ci de respiraţia pacientului.
•Aglomeratele de particule pot fi sfărâmate de diferite dispozitive integrate în aparatul
de inhalare:
• paletele elicei unui ventilator, puse în mişcare de inspirul pacientului;
• site (reţele metalice, grile) cu ochiuri de diferite mărimi, prin care pulberea
este forţată să iasă;
• disc rotativ care sfărâmă produsul.
În comerţ sunt disponibile două tipuri de inhalatoare:
– care pot fi reîncărcate de pacienţi;
– care nu pot fi reîncărcate.
Inhalatoare reîncărcabile

Dispozitivul Spinhaler®
•Substanţa medicamentoasă se prezinta sub forma unei pulberi micronizate.
•Particulele sunt aglomerate cu lactoză, în agregate sferice cu diametrul de cca. 400
μm şi condiţionate în capsule gelatinoase dure, formă sub care sunt eliberate pacientului.
•Aglomeratele sunt agitate în fluxul respirator, cu ajutorul unui dispensor integrat în
dispozitiv şi astfel sunt desfăcute în particulele iniţiale.
•Pentru a ajunge în domeniul bronşic, particulele de substanţă medicamentoasă trebuie
să aibă dimensiunile cuprinse între 0,5-5 μm; particulele de lactoză sunt mai mari (30-60
μm) pentru ca după inhalare să fie reţinute în căile aeriene superioare;
•Dispozitivul Spinhaler® constă dintr-un tub prevăzut cu un rotor (turbină), în care
pacientul va introduce capsula operculată.

•Bolnavul fixează tubul în gură şi, în momentul în care aspiră prin tub, pune în
mişcare rotorul turbinei, curentul de aer format fluidizează pulberea şi prin vibraţiile
produse antrenează substanţa medicamentoasă prin perforaţiile din pereţii capsulei
gelatinoase, care este inhalată.
•Eficienţa acestui dispozitiv depinde de capacitatea pacientului de a aspira pulberea.
•În cazul unui flux respirator adânc, 3-4 mişcări respiratorii sunt suficiente pentru
inhalarea completă a conţinutului capsulei.
 Dispozitiv de aerosol-pulbere pentru aspirare orofaringiană a
conţinutului unei capsule gelatinoase, prevăzut cu sistem de incizare-
patent Fisons de utilizare în astm cu Spinhaler®
(FAULI I. TRILLO C. – 1993)
Inhalator cu pudră uscată tip SPINHALER® (firma
Dispozitiv de inhalare Rotahaler® cu pulbere
Fisons – 1990)
pentru aspirare orofaringiană dintr-o capsulă
1. flux de aer inspirat de pacient; 2. capsulă de
gelatinoasă
gelatină cu s.m.; 3. sistem cu ace; 4. parte care se
(AIACHE J.M. – 1990)
îmbină cu piesa bucală; 5. elicea turbinei; 6. sită;
1. flux de aer inspirat;
7. piesa bucală prin care se aspiră pudra
2. pudră dispersată de aerul inspirat;
3. semicapsulă detaşată; 4. semicapsulă goală;
5. sită (reţea); 6. piesa bucală
 Inhalatoare ce nu se pot reîncărca

•Toate dispozitivele descrise anterior trebuie reîncărcate de fiecare dată, cu o capsulă de

gelatină sau cu o folie de alveole (8 doze), ceea ce este un dezavantaj pentru pacient.
•Alte dispozitive conţin un rezervor de pulbere, cu un număr de 60-200 doze, care pot fi
eliberate la nevoie.
•Oricare ar fi sistemul, acesta dispersează pulberea şi eliberează aerosolul în acelaşi
timp cât pacientul inhalează, ceea ce evită problemele de coordonare mână-plămâni, ca în
cazul recipientelor presurizate.

Dispozitivul Turbohaler®
•Primul dispozitiv multidoze a fost dezvoltat de firma ASTRA ZENECA, Macclesfield,
U.K. în 1986 cu o construcţie simplă.
•Are forma de tub cilindric ce conţine un rezervor de pulbere cu 200 doze.
•Prin simpla rotire a unui disc integrat în baza dispozitivului, acesta eliberează o doză
de substanţă medicamentoasă, care este aspirată printr-un canal şi antrenată să iasă prin
duza cu agitator, existentă în piesa bucală. (ex. Symbicort)
Dispozitivul Diskus® numit şi Accuhaler
•Este fabricat de firma Glaxo Wellcome, U.K.
•Dispozitivul are forma unui disc; se utilizează în poziţie orizontală, printr-o semirotire la dreapta; de
sub carcasă iese piesa bucală.
•Piesa centrală a dispozitivului Diskus® este o folie dublă cu blistere dispuse într-o configuraţie de
spirală ce conţine 60 doze de substanţă medicamentoasă.

•În momentul apăsării în locul prevăzut,

aceste blistere sunt aduse de către o roată
dinţată până la nivelul canalului piesei
bucale.
•Prin acţionarea levierului (pârghiei) de
încărcare, folia superioară este detaşată de
pe alveola din dreptul canalului de inhalare.
•Această doză poate fi inhalată, după
introducerea piesei bucale în gură.
•După inhalare, partea mobilă se roteşte
înapoi şi dispozitivul se închide.
•Dacă doza nu a fost inhalată corect, se
va goli într-o cameră de depozitare din disc.

Construcţia unui dispozitiv Diskus® firma Glaxo Wellcome

(MÜLLER R.H. – 1998)
a. disc închis: 1. contor, 2. loc de apăsare;
b. aspectul interior: 1. piesa bucală; 2. folie de acoperire ruptă; 3. levier (pârghie) de încărcare; 4.
loc de apăsare; 5. spirală dublă – blistere cu doze; 6. banda mobilă goală.
2.2. Dispozitive de condiţionare şi aerosolizare a formei farmaceutice.
Pulverizatoare cu gaz propulsor. Forme farmaceutice presurizate
•Cea mai extinsă gamă de produse farmaceutice şi parafarmaceutice fabricate
industrial este disponibilă astăzi sub forma presurizată.
•Toate aceste produse presurizate au în comun faptul că sunt condiţionate într-un
recipient închis ermetic, sub presiune.
•În formele presurizate este întotdeauna prezentă o fază gazoasă ce conţine un
propulsor, sub formă de gaz sau de vapori (gaz comprimat sau lichefiat), care are rolul de
a expulza (emite cu forţa) produsul conţinut: lichid, semisolid sau solid, sub formă de
particule sau picături fine, numit aerosol.
•Dispozitivul de aerosolizare este totodată şi recipient de condiţionare primară a
formei farmaceutice.
Pentru a asigura aceste două condiţii obligatorii :
• rolul de recipient de condiţionare primară, si
• rolul funcţional, un astfel de dispozitiv are un design şi o construcţie specifică,
particulară, fiind format din trei părţi principale:
1. recipientul de condiţionare adevărat (butelia);
2. ansamblul valvei;
3. distribuitorul.
 Aerosolii se obtin dintr-un concentrat (solutie, emulsie, suspensie) in amestec cu un
gaz sub presiune, conditionat intr-un recipient special – componente:
 montură (capsulă) ce închide orificiul recipientului şi fixează corpul valvei;
 tub plonjor în prelungirea valvei, care pătrunde în lichidul de pulverizat pana la
fundul recipientului;
 in interiorul valvei se afla un resort care asigură închiderea cu o supapă sau
clapetă;
 jiclor – tub prin care trece lichidul spre exterior
 valva este actionata de presiunea digitala asupra unui cap de apăsare (buton,
actuator)
• Valva este acţionată de presiunea digitală asupra capului de apăsare, rămânând
deschisă un timp limitat, pentru eliberarea unei doze intr-un timp determinat
de durata de apăsare;
• Gazul sub presiune va împinge lichidul din tubul capilar în jiclor, lichidul fiind
dispersat în picături fine.
 Pulverizatoare cu gaz comprimat
Avantaje:
• Presiunea gazelor este puţin
influenţată de variaţiile
temperaturii exterioare;
• Gazele nu provoacă alterări ale
principiilor active sau ale
recipientelor;
Dezavantaje:
• Gradul de dispersie a particulelor
poate fi modificat de presiunea
gazului propulsor
• Prin scăderea presiunii gazului,
scade forţa de expulzare şi implicit
particulele aerosolizate vor fi mai
mari
• O presiune suficientă pt.
expulzarea completă a aerosolului:
6 kg/cm2, faza gazoasă să ocupe 50
% din volumul total.
Pulverizatoare cu gaz lichefiat
Faza lichidă = principiul activ + gazul
lichefiat  soluţie, emulsie, suspensie;
Faza gazoasă = vaporii gazului lichefiat
 2 faze: lichid + gaz
 3 faze: lichid + solid+ gaz; 2 lichide
nemiscibile + gaz
Avantaje:
 Sistemul cu 3 faze – dispersie mai avansată
a particulelor
 Gazul lichefiat trece în stare de vapori la
presiunea atmosferică, dispersând S.M. în
particule fine.
 Presiune constanta pe durata de utilizare
(se mentine prin vaporizarea gazului
lichefiat)
Dezavantaje:
 Dependenţa presiunii de expulzare din
interiorul recipientului de temperatura
ambiantă
 Gazele lichefiate produc o senzatie de rece
la aplicare pe piele sau mucoase
Valvele (ventil sau supapă) - componenta cea mai importantă a sistemului de eliberare şi
generare a aerosolului.
• Asigură închiderea recipientului şi distribuirea prin pulverizare a conţinutului presurizat;
• Acţionează în general prin presiunea digitală pe capătul extern, construit în concordanţă
cu condiţiile anatomice ale locului de aplicare: cavitate bucală, nazală, vaginală, piele.
• Ataşarea de un tub rezervor (spacer) favorizează inhalarea întregii doze.
Mod de utilizare:
1. valve cu debit (emisie) continuu: asigură emisia de produs atâta timp cât durează
presiunea digitală pe capul de apăsare;
2. valve dozatoare (engl. metered dose): acestea eliberează o cantitate definită de produs,
indiferent de durata emisiei şi a presiunii exercitate asupra capului de apăsare.
 Principalele părţi componente ale unui valve cu debit continuu sunt:
1. Butonul de apăsare, numit şi cap de apăsare, cap de evaporare (de vaporizare), activator
sau mai modern actuator: acesta este fabricat din plastomer. Are rolul de a:
• permite deschiderea şi închiderea cu uşurinţă a valvei cu expulzia produsului;
• dispersa produsul presurizat în recipient, în forma dorită.

2. Distribuitorul (aplicator, duză, orificiu de emisie)

– Permite o acţionare corectă a valvei, în direcţia dorită. Este fabricat din plastomeri.
3. Capsula de sertizare (rondela de înşurubare)
– Această piesă fixează valva etanş de gura recipientului metalic.
– Capsula este fabricată din metal.
 4. Corpul valvei reprezintă piesa fixată de capsula de sertizare sau de rondelă;
aceasta conţine elementele care închid şi deschid valva: jiclorul, clapeta şi
arcul metalic.

5. Jiclorul, numit şi supapă, suport, opritor sau închizător (fr. jicleur = supapă) este piesa
mobilă, sub formă de tub care are rol de suport pentru actuator şi îndeplineşte următoarele
roluri:
• realizează legătura între actuator şi corpul valvei;
• permite trecerea conţinutului din recipient în spre exterior, prin orificiul valvei
(distribuitor), cu care se continuă la partea superioară;
• asigură închiderea valvei când apăsarea încetează.

6. si 7. Clapeta si arcul metalic (resort) – au rolul de a intoarce tija in pozitia de repaus

pentru a se produce umplerea camerei dozatoare cu alt continut din recipient.

8. Tubul plonjor (fr. plongeur = scufundat), numit şi tub abductor sau tub de imersie,
reprezintă piesa care continuă superior corpul valvei, are forma unui tub cilindric lung,
drept sau curbat şi este introdus în recipientul cu produsul de pulverizat, până la baza
flaconului, pentru a asigura golirea totală.
 Secţiune printr-o valvă cu emisie continuă a unui
recipient presurizat
a. valvă în poziţia închis (repaus);
b. valvă în poziţia deschis (în funcţiune):
1. actuator; 2. orificiu de emisie; 3. jiclor (supapa);
4. capsulă de sertizare; 5. clapetă; 6. arc; 7. corpul
valvei; 8. tub plonjor.
Secţiune printr-un recipient de aerosoli cu valva
de emisie continuă în repaus
a. cu gaz comprimat; b. cu gaz lichefiat
1. orificiu; 2. actuator; 3. jiclor; 4. clapetă;
5. resort; 6. fază gazoasă (vapori de gaz lichefiat);
7. tub plonjor; 8. faza gazoasă (a gazului
comprimat); 9. forma farmaceutică lichidă:
soluţie, emulsie, suspensie în gaz lichefiat;
10. forma farmaceutică lichidă.
 Valve dozatoare

•Se utilizeaza pentru emisia unui produs în doze unitare, individuale.

•Sunt folosite pentru produsele cu substanţe puternic active sau toxice.
•O valvă dozatoare eliberează o cantitate de aerosol dozată prestabilită, după care emisia
produsului încetează, indiferent de timpul de apăsare asupra actuatorului.
•La o nouă apăsare, se va elibera din nou aceeaşi cantitate de doză.
•Aceasta impune introducerea în valvă a unei camere dozatoare, care se goleşte când este
apăsat actuatorul şi se reumple când butonul de apăsare se află în poziţia normală, de închis.
•Elementele componente ale unei valve dozatoare sunt aceleaşi ca şi pentru o valvă cu
emisie continuă; deosebirea constă în prezenţa unei camere dozatoare.
 Fazele procesului tehnologic de fabricare a formelor farmaceutice presurizate

Pentru fabricarea şi condiţionarea aerosolilor sunt necesare următoarele faze:

1. livrarea materiilor prime;

2. pregătirea recipientelor;
3. fabricarea formei farmaceutice: soluţie, suspensie, emulsie, pudră;
4. umplerea recipientelor cu forma farmaceutică sub presiune sau la temperatură
scăzută; controlul umplerii;
5. eliminarea aerului din recipiente;
6. asamblarea valvei şi sertizarea recipientelor;
7. introducerea propulsorului (gaz comprimat sau gaz lichefiat);
8. controlul în cursul fabricării:
• controlul dozării propulsorului;
• controlul etanşeităţii recipientului;
9. asamblarea actuatorului şi verificarea funcţionării valvei;
10.asamblarea piesei de siguranţă şi a capacului de protecţie;
11.marcare, grupare, ambalare.
Fluxul tehnologic de fabricare a formelor farmaceutice presurizate
1. Livrarea materiilor prime, cântărirea substanţelor solide şi măsurarea lichidelor
2. Pregătirea recipientelor – se utilizează diferite procedee:

• suflarea de aer: procedeul cel mai simplu de curăţare;

• spălarea cu apă sau vapori de apă;
• uscare;
• degresare: procedeul se va aplica numai flacoanelor din aluminiu sau tablă galvanizată;
• sterilizare: când este necesar; se efectuează cu gaze sau vapori (oxid de etilen).
3. Prepararea formei farmaceutice

 În general forma farmaceutică: soluţie, suspensie, emulsie, pudră se prepară anterior,

conform regulilor generale descrise; apoi forma farmaceutică este repartizată în
recipiente, se asamblează valva şi apoi se introduce propulsorul – procedeu numit de
„umplere în două etape”.
 Prepararea formei farmaceutice şi introducerea de propulsor pot fi realizate
concomitent, procedeu numit: „umplere într-o etapă”.
4. Repartizarea formei farmaceutice în recipiente (umplerea):

• volumetric (prin măsurare cu dozator, tip seringă cu piston);

• gravimetric (prin cântărire).
 5. Eliminare aerului din recipiente se efectuează cu ajutorul unei pompe de vid.

6. Aplicarea valvei – aceasta se fixează pe marginea gâtului recipientului, pentru a asigura o

închidere etanşă şi perfectă. Asamblarea valvei se poate efectua prin cele trei procedee:
îndoire şi pliere (sertizare), înşurubare sau îmbinare.
7. Introducerea gazului lichefiat sau comprimat prin valvă, sub presiune, în sens contrar
funcţionării valvei, în recipientul umplut şi sigilat.

8. Controlul în cursul fabricării

9. Asamblarea actuatorului şi verificarea funcţionării valvei

10. Asamblarea piesei de siguranţă, a capacului de protecţie şi a capsulei de garanţie
11. Marcare, grupare, ambalare.
 Recipiente de repartizare

1. Recipiente din sticlă

Primii aerosoli farmaceutici au fost condiţionaţi în recipiente din sticlă.

• sticlă incoloră sau colorată, fără înveliş; permite observarea permanentă a

conţinutului; acestea au avantajul unui preţ de cost scăzut;
• sticlă acoperită cu plastomer opac; acest înveliş poate fi detaşabil sau face
parte integrantă din sticlă.
Avantaje:
– inerţie chimică şi avantajul unei excelente compatibilităţi cu
substanţele medicamentoase;
– oferă o bună transparenţă;
– forme diferite: rotunde, ovale, cilindrice etc.
Dezavantaje:
– suntfragile, casante, se pot sparge uşor la şoc;
– sunt grele.

În industrie, umplerea recipientelor se poate efectua prin două procedee:

– cântărire (gravimetric);
– volumetric, cu ajutorul pompelor dozatoare.
 2. Recipiente din metal

• fier acoperit cu lac;

• oţel inoxidabil;
• aluminiu.

Avantaje: – rezistenţa mecanică bună la presiune, şoc şi explozie;

– sunt uşoare;
– au preţ de cost convenabil, dar mai scump decât sticla.
Dezavantaje: – nu prezintă transparenţă;
– nu se pot fabrica decât în forme cilindrice;
– nu prezintă rezistenţă la coroziune.
Pentru a reduce coroziunea, se acoperă în interior cu lacuri, procedeu numit de vernisare.

Recipiente din fier cositorit – se utilizează pentru unele produse topice şi cosmetice, care au volum mai
mare de 150-200 ml (de exemplu, lacurile fixative pentru păr).

Recipiente din oţel inoxidabil – acest material nu se utilizează decât foarte rar.
Dezavantaje: • dificultăţi de fabricare;
• preţ de cost ridicat.
Avantaje: • rezistenţă mecanică la presiune mare;
• inerţie chimică mare, nu se corodează.
 Recipiente din aluminiu
•Aluminiul a fost propus ca material de fabricare a recipientelor pentru aerosolii de
inhalare, încă din 1954.
•Astăzi aluminiul este materialul cel mai frecvent utilizat pentru condiţionarea
aerosolilor sub presiune sau fără presiune, cu valvă dozatoare sau nedozatoare pentru
diferite forme farmaceutice lichide, semisolide sau solide (mai ales pentru MDI = metered
dose inhalers = inhalatori cu valvă dozatoare şi D.P.I. = dry powder inhalers = inhalatori cu
pulbere uscată).

Avantaje: • metal uşor;

• relativ ieftin;
• inert chimic, mai puţin reactiv decât alte metale;
• nu prezintă incompatibilităţi;
• are o rezistenţă crescută la coroziune;
• rezistenţă mecanică bună.

Dezavantaje: – recipientele din aluminiu pot fi corodate de unii solvenţi (apa

pură, etanolul pur) şi substanţe chimice.
 3. Recipiente din plastomeri

În general, plastomerii nu sunt utilizaţi frecvent pentru fabricarea recipientelor,

deşi oferă următoarele avantaje:
• materiale foarte uşoare;
• prezintă o stabilitate fizico-chimică bună;
• sunt transparente;
• relativ inerte faţă de substanţele chimice şi produsele farmaceutice utilizate în
formularea aerosolilor.

Dezavantaje:
• nu oferă o siguranţă mare (rezistenţă mecanică şi la presiune)
• sunt permeabile la vapori;
• pot produce interacţiuni medicament-plastomer.
Se utilizează:
• polietilentereftalat;
• copolimeri de acetat.
Recipientele pot avea un volum de până la 220 ml.
 4. Depozitare şi expediţie

•Recipientele se vor depozita în locuri ferite de îngheţ, la o temperatură între 15 şi 30°C;

să nu depăşească 50°C.
•Pentru siguranţă, pe fiecare recipient sunt prevăzute condiţii speciale de utilizare şi
păstrare.
•Pacientul nu trebuie să găurească sau să spargă recipientul sub presiune după utilizare,
nici să-l păstreze lângă surse de căldură sau foc deschis şi să nu-l arunce în foc – pericol de
explozie!
•De asemenea, expunerea la temperaturi ridicate, peste 50°C, poate cauza explozia
recipientelor.
•Transportul produselor presurizate se efectuează numai cu mijloace acoperite, în
containere închise, prevăzute cu menţiunile: „Fragil!”, „Produs inflamabil!” şi „Atenţie –
Pericol de explozie!”
 5. Caracterele şi controlul calităţii formelor aerodisperse
•Deoarece formele presurizate sunt considerate produse tamper-proof (engl. = închidere
inviolabilă), este foarte dificilă introducerea oricărei substanţe străine în aceste recipiente,
după ce acestea au fost asamblate şi sigilate, cu toate elementele valvei.
•Au fost elaborate:

• proceduri speciale de recoltare a probelor;

• metode de analiză care urmăresc verificarea integrităţii recipientului cu produs
presurizat, cu valvă dozatoare sau cu o valvă cu debit continuu.
• Condiţia esenţială de calitate: mărimea uniformă şi stabilitatea particulelor dispersate

Obiectivele controlului calităţii:

• Caracteristici fizico-chimice ale principiului activ, solvenţilor, propulsorului, altor

substante auxiliare,  modificarea conţinutului, coroziunea ambalajului, efectul
refrigerent.
• Securitatea recipientelor (controlul presiunii, greutăţii, etanşeităţii, funcţionării
valvei)
• Caracteristicile aerosolului expulzat (debit, diametrul şi distribuţia particulelor,
precizia dozării).
• Determinarea cantitativă a componentelor: substante medicamentoase,
substante auxiliare, solvenţi.
• Controlul stabilităţii substantelor medicamentoase (pe o durată de timp, în
condiţii diferite de temperatură);

• Determinarea mărimii particulelor:

– microscopul optic;
– microscopul electronic cu baleiaj;
– contorul COULTER;
– raze laser;
– impactorul în cascade (Cascade impactor).
Controlul jetului de aerosolizare
• mărimea particulei, forma jetului, inflamabilitatea în apropierea unei flăcări;
• un agent propulsor nu trebuie să se aprindă la mai puţin de 45 cm de flacără

Controlul rezistenţei la presiune

• Flacoanele trebuie să reziste la o presiune de min. 10 kg/cm 2; proba nu trebuie să
determine defomări ale pereţilor recipientului.

Controlul suprafeţei interioare

• prezenţa porilor şi coroziunea posibilă în timp;
• Suprafaţa interioară nu trebuie să prezinte mai mult de 10-20 pori / 100 cm 2

Controlul valvei de aerosolizare

• Etanşeitatea închiderii şi funcţionarea normală la temperaturi de 20-25ºC
• Valvele trebuie să asigure precizia dozajului cu o variaţie de ± 10%
 6. Biofarmacie. Biodisponibilitate
• Formele farmaceutice aerodisperse
– Usor de utilizat pe majoritatea cailor de administrare
– Activitate terapeutica eficienta
– Se pot utiliza atat pt actiune locala cat si sistemica
– Pacientul are la dispozitie atat produse medicamentoase cat si cosmetice care
se aerosolizeaza
Sprayuri dermice şi transmucozale

•Contin SM utilizate pt afectiuni ale pielii si mucoaselor: anestezice locale, antiseptice,

protectoare, antimicotice, antipruriginoase, antibiotice.
•Pentru administrarea topică a aersolilor dozaţi, pacientul trebuie învăţat ca mai întâi să
cureţe uşor zona afectată şi să o usuce.
•Ţinând recipientul cu orificiul de emisie spre zona corpului afectată la o distanţă de 30
cm, pacientul trebuie să apese pe actuator pentru a elibera suficient produs medicamentos ca
să acopere zona.
•Pacientul trebuie să evite pulverizarea accidentală în ochi sau gură.
•Dacă este necesar să aplice produsul pe zona facială, pacientul va pulveriza produsul în
palmă şi îl va aplica pe această cale.
 Sprayuri orofaringiene

•Au rol medicamentos sau pentru igiena cavităţii bucale: acestea conţin substanţe
antiseptice, aromatizante, deodorizante, care se utilizează în diferite infecţii ale gâtului,
laringită sau în cazuri de halitoză.
•Au actiune locală.
•O utilizare pentru acţiune generală o constituie calea sublinguală a cărei importanţă
este foarte mare; aceasta este folosită în caz de urgenţă, deoarece oferă o absorbţie foarte
rapidă a substanţelor puternic active hidrosolubile şi în doze mici (de exemplu, nitroglicerină
şi tartratul de ergotamină).
 Aerosoli pentru căile respiratorii – evoluţia biofarmaceutică

•Calea pulmonară este considerată ca un mod de administrare locală, de uz extern, dar

ea permite şi absorbţia unor substanţe medicamentoase prin alveolele pulmonare şi trecerea
în circulatia sistemica.

Dimensiunea particulelor de aerosol

În funcţie de dimensiunea particulelor de aerosol, pot interveni diferite niveluri de

distribuţie şi reţinere a acestora de-a lungul tractului respirator:

• pereţii nazali, faringe şi laringe, pentru particulele superioare la 30 μm;

• traheea pentru particulele de 20-30 μm;
• bronhiile pentru particulele de 10-20 μm;
• canalele alveolare şi alveolele pulmonare (ultimele lojete prin care se efectuează
schimburile gazoase cu sângele) nu reţin decât particulele inferioare la 3 μm, şi
anume doar particulele sub 1-3 μm trec prin canalele bronhiilor, fără a se fixa, în
timp ce particulele cu diametrul inferior la 0,2 μm vor ajunge în alveolele
pulmonare.
Tranzitul particulelor de aerosol de-a lungul tractului respirator,
în funcţie de dimensiune (BURI P. – 1996)
 II. Forme farmaceutice în care se dispersează aerul.
Spume

•Spumele sunt forme farmaceutice presurizate obţinute prin dispersia unui volum mare
de gaz (aer) într-un preparat lichid, semisolid sau solid ce conţine una sau mai multe
substanţe medicamentoase şi diferite substanţe auxiliare, dintre care surfactantul asigură
formarea, în momentul emisiei din recipient.
•Ele sunt destinate administrării externe pe piele sau pe mucoasele rectală şi vaginală.
•Spumele sunt prevăzute şi de alte monografii de generalităţi:

 spume cutanate în monografia: „Preparate lichide pentru aplicare cutanată”; ele

trebuie să corespundă şi la cerinţele din monografia: „Spume medicamentoase”;
 spume rectale, incluse în monografia: „Preparate rectale”; ele trebuie să
corespundă şi la cerinţele din monografia: „Spume medicamentoase”;
 spume vaginale, incluse în monografia: „Preparate vaginale”; ele trebuie să
corespundă şi cerinţelor din monografia: „Spume medicamentoase”.
 •Spumele se asemănă mult cu aerosolii, prin modul de fabricare şi condiţionare
– recipiente presurizate şi natura propulsorilor.
•Deosebirea între aerosoli şi spume constă în faptul că în spume, aerul este
dispersat în forma farmaceutică emulsie, cremă, soluţie, pudră (spume solide).
•Pentru a obţine o spumă, este suficient să se introducă un săpun (surfactant)
într-un lichid apos şi să se agite energic.
•Aerul dispersat în lichidul ce conţine surfactantul va fi închis în bule ce
formează o spumă.
•Volumul de aer inclus este mare în raport cu volumul de lichid.
• Avantaje:
– Aplicare facila si etalare usoara  preferate de pacienti

– Administrarea se poate limita doar la zona afectata

– Aderenta buna de tegumente si mucoase

– Permit o buna cedare a SM  biodisponibilitate ameliorata

– Incidenta particulelor purtate de aer este redusa  toxicitate scazuta prin

evitarea inhalarii
 Dezavantaje:

 Utilizeaza gaze propulsoare lichefiate (hidrocarburi fluorurate)  distrugerea

stratului de ozon
 Pret de cost ridicat
• Domeniul de utilizare a spumelor:
– Scop terapeutic:

 Administrare pe piele: arsuri, rani – contin substante cu actiune

antiinflamatoare (ex. Dicloreum spuma cutanata), antiseptica, cicatrizanta.
 Administrare pe mucoase (vaginala si rectala) – contin antibiotice,
antiseptice, antimicotice, anticonceptionale (germicide), cicatrizante.
- Scop cosmetic:

 Spume pt ras
 Spume pt vopsit, coafat si fixat parul