Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
•
dispersii grosiere microscopice (microeterogene), cu mărimea particulelor cuprinsă între 500 nm –
100 µm
În FR X supl. 2004, emulsiile şi suspensiile sunt încadrate împreună cu
soluţiile în grupa de preparate lichide perorale (Praeparationes liquidae
peroraliae), cu definiţia:
“Preparatele lichide pentru uz oral sunt uzual soluţii, emulsii sau
suspensii, care conţin una sau mai multe substanţe active, intr-un vehicul
corespunzator. Anumite preparate pentru uz oral sunt constituite din
substante active lichide utilizate ca atare (lichide orale)”.
1. Generalităţi
Emulsiile - sisteme disperse eterogene, fluide, constituite din două faze
lichide nemiscibile :
•
faza dispersată, divizată sub formă de picături mici, numită şi fază
internă sau fază discontinuă; cele mai multe emulsii convenţionale au
particulele cu diametrul cuprins între 0,5-100 µm;
•
faza dispersantă, faza externă, continuă, numită şi mediu de dispersie.
Obţinerea unei emulsii stabile se realizează prin adăugarea în sistem a celui
de-al treilea component, numit emulgator sau agent de emulsionare.
Cele două faze lichide nemiscibile sunt:
•
faza apoasă, numită modern hidrofilă, notată abreviat cu H (vechea
abreviere A);
•
faza uleioasă, respectiv lipofilă, abreviat L (vechea abreviere U).
În general, în funcţie de raportul dintre cele două faze, emulsiile pot fi de
două tipuri:
•
emulsii apă în ulei, notate abreviat cu H/L (vechea abreviere A/U), în
care apa este dispersată în ulei, ce constituie faza externă;
•
emulsii ulei în apă, abreviat L/H (vechea abreviere U/A), în care
uleiul este dispersat în apă, ce constituie faza externă.
Unele emulsii administrate pe piele se numesc linimente (fr. liniment, de la
lat. lino, -ere = a unge cu ceva).
în funcţie de origine:
•
emulsii naturale: laptele, sucurile latescente (latexuri) emulsii
preformate în plante, emulsii din seminţele unor plante oleaginoase
(dovleac, migdale, arahide); emulsionarea are loc datorită prezenţei
unor emulgatori în aceste seminţe;
•
emulsii artificiale, obţinute prin emulsionarea uleiurilor cu ajutorul
emulgatorilor;
în funcţie de tipul emulsiei, determinat de polaritatea fazelor:
•
emulsii de tipul L/H (U/A), în care faza dispersată internă este un lichid
nepolar, lipofil (L): ulei vegetal sau mineral şi faza dispersantă, externă este
hidrofilă (H), numite şi emulsii directe (fig. 1 a).
•
emulsii de tipul H/L (A/U), numite şi emulsii inverse (fig. 1 b).
-emulsii mixte sau multiple, cu mai multe faze numite şi emulsii polifazice, formate
din patru sau cinci faze alternative şi suprapuse;
în funcţie de concentraţia fazei dispersate:
•
emulsii diluate, la care faza internă este 0,1% v/v;
•
emulsii concentrate: monodisperse şi polidisperse;
•
emulsii de concentraţie înaltă, acestea sunt numite şi emulsii
semisolide viscoase (creme sau mai corect unguente-emulsii);
•
emulsii solide sau uscate, numite emulgate, de tip L/H, pentru
administrare orală, „ex tempore”, prin diluare cu apă sau alt lichid
asemănător;
•
emulsii adsorbite, uscate, pulverulente care sunt comprimate sau sunt
introduse în capsule gelatinoase.
in funcţie de calea de administrare:
-emulsii parentale: injecţii i.m., L/H şi H/L depot; perfuzii i.v., numai L/H.
in funcţie de rolul şi acţiunea farmacologică:
Procesul de stabilizare a emulsiei formate
• să fie economic.
Principalele proprietăţi de care formulatorul va ţine seama în stabilizarea
emulsiei sunt următoarele:
•
proprietăţile superficiale ale emulgatorului;
•
proprietăţile electrice ale emulgatorului;
•
proprietăţile hidrofile şi lipofile ale emulgatorului;
•
proprietăţile dimensionale şi optice ale picăturilor fazei interne;
•
proprietăţile cinetice;
•
proprietăţile reologice (structural-mecanice).
Proprietăţile superficiale ale emulgatorului
•
Cu cât picăturile fazei dispersate (interne) vor fi micronizate de la începutul
preparării emulsiei, cu atât stabilitatea va fi mai mare.
•
Gradul de dispersie reprezintă o proprietate dimensională cu importanţă practică
mare; el furnizează indicaţii cu privire la:
•
Ca în toate sistemele disperse lichide şi în emulsii, picăturile fazei interne execută mişcări
neregulate, în zig-zag, cunoscute sub numele de mişcare browniană.
•
Mişcarea browniană are un efect negativ asupra stabilităţii emulsiilor; din cauza ciocnirii
picăturilor are loc reunirea acestora şi producerea coalescenţei, dacă ele nu au fost
protejate de un film rezistent sau de un potenţial electrocinetic.
Proprietăţile reologice (structural-mecanice)
•
Viscozitatea intervine în asigurarea stabilităţii unei emulsii, prin reducerea
mobilităţii picăturilor fazei interne în faza externă, micşorându-se astfel
posibilitatea apropierii şi unirii picăturilor (fenomen de coalescenţă), ca în
final să conducă la separarea celor două faze.
•
Proprietăţile reologice ale emulsiilor trebuie să asigure în acelaşi timp şi
caracterul de curgere liberă.
•
Din punct de vedere reologic, emulsiile se comportă ca sisteme disperse cu
curgere nenewtoniană, cu excepţia emulsiilor diluate, care pot fi newtoniene.
Clasificarea emulgatorilor
În funcţie de origine:
1. emulgatori naturali:
carboximetilceluloza sodică;
carboxivinil (carbopolii);
În funcţie de gradul de disociere electrolitică:
1. emulgatori ionogeni:
• - emulgatori de uz parenteral;
• - emulgatori formatori de pelicule solide: pulberi solide fin divizate, insolubile (bentonite,
veegum, hidroxidul de magneziu, carbune, talc).
În funcţie de modul de acţiune (formarea şi stabilizarea emulsiei):
• I. sistemul HLB;
- Proportia celor trei componente de baza ale unei emulsii se obtine, adesea prin tatonari
preparate stabile si de consistenta adaptata utilizarii interne sau externe.
- Prin studii sistematice diagrame ternare obtinute din amestecturi de apa, ulei,
emulgator (amestec de tensioactivi cu HLB cunoscut) in proportii diferite; se noteaza
caracteristicile amestecurilor obtinute si rezultatele sunt fixate pe un triunghi echilateral
al carui punct de suprafata corespunde unor proportii bine definite din cele trei
componente.
Factorii care influenteaza stabilitatea Diametrul particulei fazei dispersate-
diametrul redus micşorează viteza de separare
emulsiilor Cu cât particulele sunt mai mici, stabilitatea va
fi dată de forţele care acţionează asupra lor în
mediul de dispersie
Diferenţa dintre densitatea fazei interne şi
Relaţia lui Stockes: densitatea fazei externe
Prezenţa electroliţilor
În general, concentraţiile mici de electroliţi au rol stabilizant asupra emulsiei,
prin conferirea de sarcini electrice picăturilor fazei interne.
În cazul în care în formulă sunt incluse cantităţi de electroliţi mari, de 10-15%
se vor selecta emulgatorii neionici pentru a preveni interacţiunile.
Fenomene de instabilitate fizică a emulsiilor
Cele mai multe formule de emulsii conţin asociate componente ca: proteine,
carbohidraţi, steroli şi fosfatide, care sunt medii bune de dezvoltare a
microorganismelor şi fungilor.
Selectionarea materiilor prime functie de calea de adm.; trebuie sa fie netoxice, fara
gust si miros neplacut, stabile si compatibile;