MANAGEMENTUL FIRMEI

CURS 1

BAZELE TEORETICE ALE MANAGEMENTULUI

FIRMEI

1
 1.1 Definirea ştiinţei managementului

Etimologic, originea cuvântului management se regaseşte în cuvântul

latin manus = mâna şi în termenii francezi manèger = a dresa caii dar şi
ménege = menaj, gospodarie.
Englezii au preluat din limba franceză cei doi termeni din care a rezultat
verbul to manage = a administra, a conduce.
Termenul management nu a fost de la început utilizat în economie.
La început termenul a fost utilizat in administratie, poliţie, politica şi armata.
Începând cu secolul XX, termenul management este utilizat şi în economie.
 O contribuţie importantă la întemeierea ştiintei
managementului au avut-o două mari personalitaţi :
francezul Henry Fayol şi englezul Frederic Taylor,
consideraţi „parinţii ştiinţei managementului” .

Cei doi specialişti au elaborat o serie de reguli,

principii şi metode de conducere ştiinţifică referindu-se în
special la conducerea la nivelul firmei.

3
 Definirea managementului

Managementul studiază procesele şi relaţiile de

management din cadrul organizaţiilor precum şi mediul
în care acestea acţionează, în vederea conceperii de
metode, tehnici şi modalităţi de conducere astfel încât
să crească competitivitatea organizaţiei.
Managementul organizaţiei (firme, şcoli, universităţi,
tribunale, etc.) este o componenta a ştiinţei
managementului.
4
1.2 Evoluţia managementului pe plan internaţional şi în România

Etape evolutive ale managementului :

1. Etapa managementului empiric – funcţia managerială este
îndeplinită de proprietarul organizaţiei (firmei) acesta bazându-se mai ales
pe intuiţie şi experienţă practică.
2. Începuturile managementului ştiinţific – apar şi se consolidează
primele concepte de management.
Ca urmare a schimbărilor profunde ce au loc în cadrul proceselor de
producţie se impuneau competenţe manageriale cărora conducerea empirică
nu le mai putea face faţă.

5
 La începutul secolului XX apar lucrările de referinţă în management ale
celor doi „părinţi” ai managementului modern, Henry Fayol şi Frederic Taylor.
În anul 1911, inginerul englez F.W. Taylor (Taylor a urmat cursurile
Institutului de Tehnologie ,,Stevens" din New Jeresey), publică lucrarea
„Principiile managementului ştiinţific” iar în anul 1916, inginerul francez
H.Fayol publică lucrarea „ Administrare industrială şi generală”.
3. Managementul ştiinţific – este reprezentat de etapa actuală,
contemporană în care teoriile aparute la începutul secolului XX s-au conturat şi
clarificat.

6
 ŞCOLILE DE MANAGEMENT

Şcolile de management = grupări, sistematizări ale conceptelor şi

curentelor de gândire precum şi ale teoriilor privind ştiinţa managementului.
ŞCOALA CLASICĂ - începutul secolului al XX-lea
- Reprezentanţi - F.W. Taylor şi H. Fayol (creatorii acesteia), H. Gantt, H. Ford.
1. Şcoala managementului ştiinţific – F.W. Taylor şi H. Gantt.
Plecând de la investigarea atelierelor de producţie, Taylor a elaborat principii ale
conducerii şi organizării muncii. Taylor-ismul se intemeia pe ideea că nu numai
tehnica de producţie trebuie proiectată, normată şi standardizată ci şi munca,
organizarea şi conducerea ei.
2. Şcoala managementului administrativ - H. Fayol si C. Barnard.
Henry Fayol a pus accentul pe administrarea firmei.
Fayol este primul care a definit funcţiunile întreprinderii şi funcţiile
managementului. 7
 Contribuţiile principale ale şcolii clasice :
 utilizarea conceptelor precum : profitul, cheltuielile, investiţiile într-o manieră
analitică
 concentrarea asupra proiectării şi funcţionării structurii organizatorice
 orientarea cercetării relaţiilor de management la nivelul funcţiunii de
producţie.
Limite :
 importanţa redusă acordată factorului uman în rezolvarea problemelor de
management
 abordarea organizaţiei ca sistem închis care nu ţine seama de mediul extern

8
 ŞCOALA RELAŢIILOR UMANE

A început să se manifeste ca raspuns la ideile promovate de şcoala clasică

care neglija, în general, factorul uman. A apărut în perioada crizei economice din
1929-1933 şi îi are ca reprezentanţi pe Elton Mayo, Vilfredo Pareto, Max Weber,
s.a.
Contributii:
acordarea unei atenţii deosebite fiecarei persone şi grupurilor de lucru
creşterea importanţei rolului delegării şi a descentralizării
acordarea unei atenţii deosebite obiectivelor în cadrul organizaţiei
realizarea unei comunicări eficiente între angajaţi pentru îndeplinirea
obiectivelor organizaţiei
Limite :
concentrarea exclusivă asupra factorului uman 9
 ŞCOALA CANTITATIVĂ

A început să se afirme după cel de-al Doilea Razboi Mondial,

fundamentâdu-şi ideile pe metodele şi tehnicile unor discipline ca : cibernetică,
statistică, econometrie, matematică. Reprezentanţii acestei şcoli sunt
matematicieni, autori de numeroase lucrări ştiinţifice din domeniu (A.Kaufmann,
R. Riffa,C. Afanasiev).
Contribuţii:
un plus de precizie soluţiilor manageriale prin utilizarea aparatului matematic
mai ales în funcţia de previziune şi organizare
folosirea unor echipe interdisciplinare (economişti, matematicieni, ingineri ,
statisticieni) în rezolvarea problemelor manageriale
Limite :
impuse de metodele şi tehnicile utilizate

10
 ŞCOALA NEOCLASICĂ

Se exprimă începând cu anii 1960 şi îi are ca reprezentanţi Peter Drucker,

Eduard dale.
Contribuţii:
aplicarea conceptelor MBO
definirea profitului ca măsură a capacităţii organizaţiei de a se adapta

Limite :
dificultăţi în adaptarea conceptelor la organizaţiile de mari dimensiuni

11
 ŞCOALA SISTEMICĂ
Începe să se afirme în anii 1970. Reprezentanţii de seamă ai acestei şcoli
sunt: H. Mintzberg, J. Mélésé, M Porter, ş.a.
Contribuţii:
abordare sistemică – utilizarea de concepte şi metode din numeroase ştiinţe:
finanţe, statistică, matematică, psihologie, drept, informatică, analiză economică
acordarea unei atenţii relative egale celor cinci funcţii ale managementului

Limite :
dificultatea interpretării fenomenelor economice şi manageriale din punct de
vedere sistemic

12
 MANAGEMENTUL ROMÂNESC

În România preocupările privind managementul au apărut înainte de Primul

Razboi Mondial.
Astfel, s-a utilizat pentru prima dată în Europa sistemul taylorist de organizare a
muncii în Ţesătoria românească de bumbac din Piteşti.
În 1916 în cadrul Academiei de Înalte Ştiinţe Comerciale şi Industrie Bucureşti
s-a introdus cursul de Management al firmei. La 25 ianuarie, profesorul Virgil
Madgearu ţinea cursul introductiv, primul de acest fel în Europa de Sud-Est şi
printre primele din Europa.
În 1927 se înfiinţeaza Institutul român pentru organizarea ştiinţifică a
muncii la care contribuie reputaţi oameni de ştiinţă : V. Madgearu, G. Ţiţeica, D.
Gusti, Gh. Marinescu ş.a.
Anul 1990 a marcat şi în acest domeniu începutul unor schimbari
13 radicale.
 1.3. Procesele de management

Procesele de muncă:
1. procese de executie - prin care forţa de muncă acţionează
asupra obiectelor muncii prin intermediul mijloacelor de
muncă
2. procese de management - o parte din forţa de muncă
acţionează asupra celeilalte părţi, a majoritaţii resurselor
umane astfel încât să se obţină o eficienţă cât mai ridicată

14
1.4. Funcţiile managementului organizatiei

1. Funcţia de previziune - stabileşte principalele obiective ale organizatiei,

resursele şi mijloacele necesare realizarii lor

2. Funcţia de organizare - se concretizează în organizare structurală si organizare

procesuală

3. Funcţia de coordonare – urmăreşte sincronizarea deciziilor şi acţiunilor

personalului în cadrul previziunilor şi sistemului organizatoric stabilite anterior

4. Funcţia de antrenare – reprezintă ansamblul proceselor prin care se determină

personalul organizaţiei să participe la stabilirea şi realizarea obiectivelor
organizaţiei

5. Funcţia de control-evaluare - reprezintă ansamblul proceselor prin care se

urmăresc şi se măsoară rezultatele obtinute prin comparţie cu prevederile
planului, în vederea adoptării unor măsuri corective sau de dezvoltare.
15
1. Funcţia de previziune

• Functia de previziune = ansamblul proceselor de muncă prin intermediul cărora se determină

principalele obiective ale organizaţiei şi componentelor sale, precum şi resursele şi principalele

mijloace necesare realizării lor.

• răspunde la întrebarea: “ce trebuie şi ce poate fi realizat în cadrul organizaţiei?” Obiectivele

trebuie să fie măsurabile şi realiste. În funcţie de orizontul de timp, grad de detaliere şi

obligativitate, rezultatele previziunii se împart în:

• Prognoze - acoperă un orizont de timp de minim 10 ani, au un caracter aproximativ, şi nu sunt

obligatorii. Se referă la ansamblul organizaţiei sau la principalele activităţi încorporate

• Planurile – perioade cuprinse între 5 ani şi 1 lună, planurile curente sunt detaliate, în timp ce

planul organizaţiei se rezumă doar la obiectivele fundamentale ale firmei şi la principalele resurse.

• Programele - acoperă un orizont de timp foarte redus, o decadă, o saptamană, o zi, un schimb, o

oră. Programele cuprind previzionări referitoare la activităţile de fabicaţie şi aprovizionare .

16
2. Funcţia de organizare

• Organizarea, ca funcţie a managementului poate fi definită prin ansamblul

acţiunilor întreprinse în vederea utilizării cu maximum de eficienţă a

resurselor materiale, umane şi financiare pe care le are la dispoziţie firma.

• răspunde la întrebarea: cine si cum contribuie la realizarea obiectivelor

organizatiei? În cadrul firmei delimităm organizarea de ansamblu a organizaţiei

concretizată în stabilirea structurii organizatorice şi a sistemului informaţional - si

organizarea principalelor componente ale firmei: cercetare-dezvoltare, productie,

personal.

• organizarea de ansamblu este realizată la nivelul conducerii de vârf a organizaţiei,

iarfuncţiunile sunt în atentia managementului de nivel mediu şi inferior.

17
• În general, exercitarea funcţiei de organizare presupune:

1.Delimitarea subdiviziunilor organizatorice (compartimentelor) în care se vor

desfăşura activităţi de obţinere a produselor sau a serviciilor pentru unităţi sau terţi.

2. Stabilirea posturilor - se delimitează pe baza unor norme şi a volumului lucrărilor

necesare de executat într-o perioadă dată. Aceste lucrări sunt grupate după anumite

criterii, dând naştere funcţiunilor firmei.

3.Precizarea sistemului de relaţii organizatorice care au menirea să asigure unitatea de

conducere şi cooperarea între posturi sau compartimente.

4.Definirea sistemului informaţional, fără de care nu se poate concepe desfăşurarea

procesului decizional şi în consecinţă procesul de management.

18
3. Funcţia de coordonare

• Funcţia de coordonare include ansamblul activităţilor prin care se

armonizează deciziile şi acţiunile managerilor şi subordonaţilor în

scopul funcţionării normale a întregului sistem de management pentru

atingerea obiectivelor propuse cu maximă eficienţă.

• O coordonare eficace presupune:

• comunicarea adecvată atât pe orizontală cât şi pe verticală;

• repartizarea raţională a sarcinilor la toate eşaloanele;

• practicarea deleglării de autoritate;

• delimitarea cu claritate a raporturilor dintre conducător şi subordonaţi etc.

19
4. Funcţia de antrenare

• Funcţia de antrenare reprezintă ansamblul proceselor de muncă prin

care se determină personalul organizaţiei să contribuie la stabilirea şi

realizarea obiectivelor previzionate, pe baza luării în considerare a

factorilor care îi motivează.

• Antrenarea componenţilor unei firme are ca suport de bază motivaţia.

Motivaţia presupune corelarea intereselor personalului cu realizarea

obiectivelor şi sarcinilor atribuite.

• Această funcţie, prin natura componentelor sale, se constituie într-un

instrument aflat la îndemâna managerului careîi permite să obţină aportul

subordonaţilor la desfăşurarea activităţii firmei.

20
5.Funcţia de control - evaluare
• Funcţia de control - evaluare presupune un ansamblu de acţiuni

prin care se urmăreşte în ce măsură rezultatele (performanţele)

obţinute sunt identice cu nivelul lor prestabilit sau cele ale
diferitelorstandarde.
• Cu acest prilej se identifică şi se măsoară abaterile şi se evidenţiază

cauzele care le-au generat. Abaterile reprezintă diferenţa cantitativă

sau calitativă dintre starea existentă sau preliminată a unui proces
sau fenomen şi cea prestabilită sau normativă.

21