Afecţiunile gleznei

Kinetologie generală şi biomecanică

 DR. PROF. Mircea Ioana
 Studenti BFK II : Bălan Claudia Alexandra

Balogh Anita

Barta (Nagy) Magdalena

Boros Zsofia

Teleptean Maria
Afectiunile gleznei
 Glezna este o articulatie formata din tibie, peroneu si
talus, iar tot ce se afla in afara acestei zone articulare
intra in notiunea de "picior". Glezna si piciorul sunt
considerate un complex anatomofunctional menit sa
suporte intreaga greutate a corpului si in acelas timp
sa asigure mersul pe orice teren, avand deci, un rol
static si unul dinamic de aproape egala importanta,
fiind partea finala a locomotiei.
 Traumatismele gleznei sunt cele mai frecvente dintre
toate localizarile traumatismelor aparatului
locomotor, entorsele detinand primul loc, iar
fracturile locul secund. Frecventa acestora se explica
prin faptul ca la acest nivel au loc miscari multiple
comandate de nevoile de mobilitate ale piciorului,
expus la diferiti factori traumatici ce actioneaza in
conditii diferite. Tipurile lezionale ale
macrotraumatismelor piciorului sunt cele obisnuite:
plagi, contuzii, entorse, luxatii, fracturi, care pot
afecta toate structuriile anatomice: piele, ligamente,
muschi, tendoane, articulatii, oase, vase si nervi.
Aceste leziuni pot lasa sechele imediate sau tardive a
caror legatura cu traumatismul respectiv nu e greu de
stabilit.
 De asemenea, este bine de stiut ca acestea sunt
activate de patru grupe musculare: grupul anterior,
grupul lateral, grupul posterior format dintr-un strat
superficial si stratul profund, iar al patrulea grup il
formeaza muschii intrinseci aranjati in patru straturi.
 Actiunea principala a acestor grupe: grupul
anterior - dorsiflexia, cel lateral - eversori, grupul
posterior - flexie plantara, toate actiuni realizate in
lant kinetic deschis. In functia gleznei si piciorului
sunt implicate foarte mult ligamentele si tendoanele,
avand rol in stabilitatea si dinamica piciorului.
 Piciorul poate fi considerat un resort compus dintr-un
sistem de arce realizate de oasele tarsiene si
metatarsiene, mentinute de ligamente si facia plantara
si tensionate de tonusul muscular.
 Suprasolicitarea statica si dinamica a piciorului,
agravata de neadaptarea anatomiei acestuia explica
multitudinea suferintelor piciorului ce pot fi incadrate
in patologia traumatica. In acest fel medicul
recuperator este confruntat cu suferinte
posttraumatice obisnuite dar si cu tulburari de statica
cu picior dureros cronic pe fond tot traumatic dar cu
sechele ale unor suprasolicitari mecanice continue.
 Complexitatea aparatului osos si musculo-ligamentar
face ca aceste traumatisme sa aiba un rasunet diferit
asupra formatiilor respective in functie de directia si
intensitatea de actiune a traumatismului si de gradul
de rezistenta al elementelor solicitate.
 Entorsele

 Entorsa este cea mai frecventa leziune a gleznei;

durerea, tumefierea, impotenta functionala nu pot
diferentia gradul entorsei, echimoza fiind un semn
evident pentru entorsa grava.
 Entorsele de glezna apar atunci cand ligamentele care
fac legatura intre oasele piciorului si cele ale gambei
sunt intinse sau rupte.
 Entorsele se produc din cauza unei miscari de
inversiune a piciorului rezultata din supinatia
combinata cu aductia si rotatia interna, deoarece
ligamentul lateral extern solicitat in aceasta miscare
este mai putin rezistent decat ligamentul lateral
intern. . Rezulta astfel intinderea sau ruperea
ligamentelor din exteriorul gambei. Intr-o entorsa de
glezna inalta, un tip mai rar de entorsa de glezna,
ligamentele superioare si cele din exteriorul gambei
sunt de asemenea rasucite, marind astfel severitatea
entorsei si timpul de vindecare. Intr-o leziune prin
eversiune, glezna se roteste in interior si talpa
piciorului spre exterior, lezand ligamentele din partea
interioara a articulatiei.
 Leziunile ligamentelor variaza de la simple intinderi
sau rasuciri minore catre rasuciri severe de ligamente.
Clasificarea:
 gradul I reprezinta intinderea sau o mica ruptura a
ligamentelor, prezentand o usoara sensibilitate, edem
(umflare a gleznei) si rigiditate. Este posibil mersul
cu o mica durere.
 gradul II reprezinta o rupere mai mare de ligamente
dar nu totala cu durere, edem si echimoza (invinetire)
moderate. Zonele lezate sunt sensibile la palpare si
exista durere in timpul mersului
 gradul III reprezinta ruperea completa a ligamentului
afectat insotita de edem si echimoza severe. De cele
mai multe ori mersul este imposibil intrucat glezna se
poate deplasa in exterior si exista o durere puternica,
desi durerea initiala poate sa scada imediat in
intesitate
Simptome:

 De obicei este resimtita imediat durerea pe partea pe

care s-a produs entorsa. De cele mai multe ori glezna
incepe sa se umfle imediat si poate de asemenea sa
apara echimoza. Zona afectata este de obicei sensibila
la palpare.Intr-o entorsa usoara, edemul se
amelioreaza in cateva zile.
 Severitatea simptomelor depinde de cat de mult s-a
produs ruperea ligametului afectat.
 In entorsele mai severe apare incapacitatea mersului
si chiar incapacitatea punerii greutatii in picior si
glezna este instabila. La inceput apare de cele mai
multe ori o durere extrema care se amelioreaza in
interval de o ora. Multe persoane simt sau aud in
momentul entorsei senzatia de rupere a ligamentelor
sau o pocnitura.
 Daca o entorsa nu se vindeca in mod corespunzator,
articulatia gleznei va deveni predispusa catre o noua
leziune. Acest lucru apare si la un traumatism minor,
cum este cel la coborarea unei pante sau mersul pe o
suprafata pavata. Unele persoana acuza durere si
edem care persista.
Caracteristici:
 In entorse, toate structurile moi ale articulatiei,
ligamente, capsula sinoviala, cartilaj, discuri si
meniscuri, precum si extremitatile osoase pot
prezenta leziuni variabile
 Indiferent de amploarea leziunilor locale, entorsele se
traduc prin tulburari functionale importante.
 Entorsele neglijate sau prost tratate lasa sechele
suparatoare, uneori foarte grave.
 Entorsa se produce in special cand piciorul este intr-
un grad oarecare de flexie plantara, pozitie de
maxima instabilitate a piciorului pentru inversia sau
eversia fortata.
 Luxatiile

 Ruperea ligamentelor poate determina entorse grave,

dar cand forta traumatismului a fost mai intensa se
poate produce luxatia, respectiv modificarea
raporturilor feselor articulare una fata de alta.
Diagnosticul se pune in general clinic pe baza
deformarilor realizate si se confirma radiologic.
Clasificare:
 luxatii complete si luxatii incomplete (subluxatii);
 luxatii tipice (regulate) si luxatii atipice (neregulate);
 luxatii pure si luxatii asociate cu fisuri, smulgeri
osoase, fracturi cu deplasare;
 luxatii inchise si luxatii deschise;
 luxatii recente si luxatii vechi;
 luxatii initiale si luxasii recidivante;
 luxatii unice si luxatii multiple;
 luxatii reductibile si luxatii ireductibile.
Caracteristici:

 Indepartarea prin traumatism a extremitatilor osoase

articulare de la raporturile lor normale.
 Mentinerea extremitatilor osoase in aceasta pozitie
patologica
 Fracturile

 Fracturile gleznei cuprind fracturile maleolare si ale

plafonului scoabei. In general, in aceasta categorie, ar
intra fracturile celor doua oase produse pe ultimii 8-
10 cm distal.
 Aceste fracturi se bucura de o atentie deosebita din
partea ortopezilor nu numai datorita frecventei lor ci
si prin necesitatea de refacere anatomica perfecta a
interliniei articulare.
Clasificare:

 1. In functie de solutia de continuitate:

 incompleta - fisuri cu fracturi in "lemn verde" la
copil, infundari ale oaselor craniului etc;
 completa - cu traiect transversal, cu traiect oblic, cu
traiect spiroid si cu traiect longitudinal.
 2. In functie de fragmentele rezultate din
fractura:
 fara deplasare;
 cu deplasare prin: tranzitie (cand un fragment este
deplasat inainte, inapoi, intern sau extern fata de
celalalt fragment), ascensiune (incalecarea,
suprapunerea fragmentelor), rotatie sau decalaj (un
fragment este rotat in jurul axului sau longitudinal),
unghiulare, cu deplasare complexa.
Caracteristici:

 Se produc concomitent si leziuni de parti moi sau

plagi ale pielii, contuzii, rupturi sau striviri
musculare, contuzii si rupturi ale vaselor si nervilor
ce pot duce la pierderea segmentului de membru
respectiv, leziuni articulare prin actiunea
traumatismului sau in fracturi cu traiectorie
intraarticular.
 Controlul inflamatiei

 Acolo unde se simte durerea spontan sau la presiune,

acolo este si leziunea.
 Durerea posttraumatica are la baza inflamatia,
edemul, tensiunea aponevrotica si capsula
ligamentara, tractiunea tenomusculara, hiperemia
pasiva osoasa, reactia periostala, iritatia directa a
nervilor.
 Pentru refacerea stabilitatii
membrelor inferioare este nevoie de:

 1. Reechilibrarea musculara
Acest proces este legat de statica normala a
piciorului. Refacerea echilibrului muscular al
piciorului comporta doua etape: in prima etapa se
lucreaza pentru tonifierea musculaturii prin metode
obisnuite de izometrie si exercitii cu rezistenta
progresiva; in a doua etapa se practica exercitii de
coordonare si refacere a echilibrului.
 2. Reechilibrarea staticii
Aproape toate tipurile de traumatisme sau imobilizari
lasa ca sechela o perturbare de statica prin
modificarile boltii plantare.
 Refacerea alinierii piciorului
 Un picior functional normal trebuie sa respecte
orientarea axiala a componentelor osoase, in special
al piciorului posterior si a degetelor. Lezarea
rectitudinii degetelor perturba statica si mersul.
Entorsele gleznei si piciorului, prin frecventa lor ca si
prin sechelele pe care le lasa reprezinta un procent
important in practica serviciilor de fizioterapie si
recuperare. Asistenta de recuperare trebuie inceputa
inainte de a se stabili starea de sechela.
 Reluarea mersului
 Pentru reluarea mersului trebuie sa se tina cont de
obiectivele anterior expuse, in sensul ca durerea,
instabilitatea si o proasta functionalitate
articulara determina un mers patologic.
De aceea reluarea mersului se va face treptat
incepandu-se cu pozitii de descarcare a membrului
afectat (utilizarea carjelor axiale sau a cadrului de
mers) urmand apoi incarcarea usoara (cu utilizarea
bastonului) ca apoi treptat treptat sa trecem la mersul
fara baston si in consecinta incarcarea totala.
Exercitiile de mers vor fi efectuate inainte, inapoi,
lateral, mers in panta, urcat-coborat scari, mers peste
obstacole...
 Combaterea durerii
 Combaterea durerii se face prin utilizarea
urmatoarelor mijloace:

1. Crioterapia

 Aplicarea pungilor cu gheata in primele 48 de ore

atat cat exista proces inflamator este foarte
importanta, cat si prin afundarea partiala sau totala a
piciorului in apa cu gheata, provocand o
vasoconstictie urmata de o vasodilatatie puternica.
2. Termoterapia

 Sub diferitele ei forme de aplicare, este contraindicata

in procesele inflamatorii acute si in algoneurodistrofie
stadiile initiale si are contraindicatie partiala in
edemul local. Se prefera termoterapia prin baile
calde cu dus subacval sau baile calde cu vartejuri
de apa.
3. Masajul

 Este considerat ca procedeu de baza in lupta contra

edemului si in obtinerea analgeziei locale. In notiunea
de "masaj al piciorului" trebuie sa intre automat
masajul gambei, a fiecarei loji a acesteia, precum si
masajul "talpii venoase Lejars", de mare importanta
in circulatia de intoarcere a piciorului, ca si in
amortizarea presiunilor in timpul calcatului.
4. Manipularile piciorului

 Se adreseaza degetelor, articulatiei tibiotarsiene,

subastragaliene si celor mediotarsiene. Tehnicile de
manipulare sunt aproape general utilizate, necesitand
din partea kinetoterapeutului o anumita practica.

5. Metode ortopedice

 Sunt de multe ori necesare pentru a ameliora durerea

si a permite astfel statica si mersul. Acestea sunt
gheata gipsata de mers, fasa gipsata, bandaj
elastic si diferite taloane si sustinatori plantari.
 Metoda lui Freeman

 In opinia lui Freeman, reeducarea gleznei este indicat

sa aiba loc in echilibru intr-un picior pe o placa
mobila - pozitie care permite solicitarea gleznei in
diferite directii. Astfel, autorul citat utilizeaza 2 tipuri
de placi:
 Primul tip de placa
 Consta intr-o jumatate de cilindru, al carui contact cu
solul se realizeaza dupa o linie dreapta. In acest caz
este suficient ca piciorul sa fie asezat in diferite
unghiuri fata de axa de rulare pentru ca glezna sa fie
solicitata in flexie-extensie, in varus-valgus sau
simultan in toate aceste directii.
In momentul in care pacientii reusesc sa execute fara
probleme acest exercitiu, se poate trece la utilizarea
celeilalte placi, care prin suprafata sa sferica solicita
echilibrarea in toate directiile.
 A doua placa
 Este o hemisfera, care se sprijina pe sol printr-un
punct al suprafetei sale sferice.
La inceputul tratamentului utilizam placi modificate,
care asigura o stabilitate sporita. O placa rectangulara,
cu dimensiunile 50×25 cm. Pe una dintre fetele
acestei placi, de-a lungul medianei celei mai lungi,
sunt fixate doua hemisfere cu diametrul de 10 cm.
O placa rotunda, cu diametrul de circa 30 cm. In
mijlocul uneia dintre fetele placii se fixeaza o
hemisfera cu diametrul de 10 cm. Se obtine astfel, in
pozitiile extreme, un sprijin stabil intre marginea
placii si punctul de contact al hemisferei cu solul.
 Metoda lui Freeman cuprinde mai
multe etape:

 1. Cu sprijin pe capatul mesei: exercitii de contractie

musculara izolata cu constientizarea tensiunii
musculotendinoase prin control vizual si prin palpare.
 2.In pozitie stand, cu sprijin pe ambele picioare: se
repeta exercitiul cu solicitarea membrului pe sol.
Piciorul adopta o atitudine controlata, care consta
in incordarea degetelor si inaltarea boltii plantare,
insotita de contractia muchilor plantari si a muchiului
peronier lung lateral.
 3.Intr-un picior pe sol: exercitiul consta in adoptarea
unei atitudini controlate, interval activ care alterneaza
cu momente de relaxare.
 4. In sprijin pe ambele picioare, pe placa
rectangulara: avand labele picioarelor incordate,
pacientul exerseaza succesiv echilibrul paralel,
perpendicular, apoi oblic, in raport cu axa de rulare a
placii.
 5. Repetarea exercitiului, cu sprijin mixt:
 cu un picior pe placa rectangulara;
 cu un picior pe sol;
 cu fandare inainte si inapoi.
 6. Exercitiul este repetat, in aceeasi ordine a etapelor,
folosind placa rotunda.
 7. Folosirea placii rectangulare ca punct de sprijin
pentru un picior, celalalt servind pentru obtinerea
balansului.
 8. Acelasi exercitiu, folosind placa rotunda.
 9. Sprijinul pe ambele picioare permite varierea
solicitarii acestora prin jumatati de pasi in fata sau in
spate.
 10. Mersul, apoi saritura pe cele doua placi mobile
reprezinta ultima etapa.

 Ansamblul de exercitii prezentat se desfasoara in 15-

20 de sedinte de reeducare a cate 30-60 de minute.