NOŢIUNI INTRODUCTIVE

• Medicina muncii este disciplina medicală care studiază şi supraveghează relaţia dintre
sănătatea omului şi munca sau activitatea pe care acesta o prestează. Altfel spus: când
unde cum activitatea profesională influenţează în bine sau în rău starea de sănătate.
• Medicina Muncii este “specialitatea medicală care studiază specific interrelaţia dintre sănătate
şi muncă”.
• Este o specialitate medicală etiologică, de relaţie cu dublu sens: activitate profesională <>
sănătate şi sănătate <> calitatea prestaţiei profesionale.
• In general spus, adaptarea muncii pe măsura posibilităţilor omului şi pe fiecare om, corespunzător
sarcinii lui”.

• După anul 2002 şi mai ales începând cu 2003, odată cu aplicarea Normelor Generale
de Protecţia Muncii – 2002 se înregistrează şi un aspect pozitiv: activitatea de
asistenţă de medicina muncii pentru întreprinderi este preluată de medici
specialişti/primari de Medicina Muncii – în sistem privat, înregistrându-se o creştere
sensibilă a calităţii asistenţei de specialitate.

• Paralel, datorită legislaţiei permisive asistăm la o explozie a numărului de medici de

familie cu “competenţă în medicina de întreprindere”. Aceştia şi-au desfăşurat legal
activitatea până la sfârşitul anului 2010 sub tutela unui medic specialist de medicina
muncii. În paralel, şi-au putut obţine a doua specialitate – cea de medicina muncii –
urmând cursuri în cadrul rezidenţiatului.
În sens strict medical definiţia MM este: specialitatea medicală care studiază relaţia
fiziologică şi patologică dintre organismul uman şi muncă.

În sens mai larg, medical şi social, definiţia MM este: specialitatea medicală care studiază
influenţa activităţii profesionale asupra sănătăţii lucrătorilor precum şi influenţa
sănătăţii angajaţilor asupra activităţii profesionale.

Termenul “activitate profesională”– producţie (industrială, agricolă etc) – efectuarea de

servicii (comerţ, asistenţă medicală, activitate bancară, administraţie, învăţământ, cercetare
ştiinţifică

Medicina muncii - MM - este o specialitate medicală etiologică, de relaţie, precum

specialitatea “Boli infecţioase” – relaţia om-microbi – sau specialitatea
“Pneumoftiziologie” – relaţia om-bacilul Koch, spre deosebire de alte specialităţi medicale
care sunt specialităţi de organ sau sistem precum Cardiologia, Oftalmologia,
Gastroenterologia, Dermatologia, ORL, Neurologia etc.

Scop – recomandarea măsurilor care să permită desfăşurarea activităţii profesionale în

condiţii fiziologice şi igienice, pentru :
- a menţine capacitatea de muncă la un nivel ridicat
- a preveni bolile profesionale - BP - şi bolile legate de profesie
Scopul Medicinii Muncii constă în “contribuţia la
•protecţia angajaţilor împotriva oricărui impact pe sănătate , care ar putea rezulta prin
desfăşurarea activităţii profesionale şi la
•menţinerea unei bune stări fizice, psihice şi sociale a angajaţilor ”.
Activităţi principale care duc la atingerea acestui scop:
1. consilierea factorilor manageriali privind măsurile tehnice şi medicale în
sprijinul relaţiei sanogene între angajat şi muncă - adaptare
2. depistarea în stadii precoce a bolii profesionale şi/sau a celor legate de
profesie
3. dialogul permanent şi informarea managerilor, angajaţilor şi sindicatului
despre prezenţa, particularităţile şi magnitudinea riscului profesional.
4. consilierea competentă a factorilor manageriali privind supravegherea
sistematică a condiţiilor de muncă
Domeniile Medicinii Muncii :
•Evaluarea riscurilor profesionale
•Determinarea aptitudinii în muncă
•Ergonomie medicală
•Bolile profesionale şi bolile legate de profesiune
•Toxicologie industrială
•Psihologie ocupaţională
•Managementul Medicinii Muncii
Trebuie subliniat caracterul multidisciplinar şi interdisciplinar al activităţii de Medicina Muncii
 GLOSAR
• Sănătate:  Sănătatea este starea de bine completă din punct de vedere fizic, mental şi
social şi nu constă numai în absenţa bolii sau a infirmităţii.
• Sănătate publică: ştiinţa şi arta ce permite prevenirea bolilor, prelungirea vieţii şi
favorizarea sănătăţii mentale şi fizice şi buna utilizare a resurselor prin eforturi colective
organizate.
• Stare de sănătate: termen general ce desemnează nivelul de sănătate al unui individ, a
unui grup sau a unei populaţii în raport de anumite norme.
• RISC, riscuri, s. n. Posibilitate de a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un
necaz sau de suportat o pagubă; pericol posibil. – Din fr. risque. Sursa: DEX '09 (2009)
• Risc profesional: probabilitatea ca un agent din mediul de muncă să afecteze negativ
starea de sănătate în condiţiile utilizării lui şi/sau expunerii la acesta.
• Factori de risc: Situaţie, comportament sau mediu social, economic sau biologic care
este legat printr-o relaţie cauză-efect cu un risc sporit de a contracta o boală
determinată, de a fi într-o stare de sănătate rea sau de a suferi un traumatism.
• Evaluarea riscului de accidentare şi îmbolnăvire profesională este activitatea prin
care se identifică factorii de risc de accidentare şi/sau îmbolnăvire profesională şi se
determină nivelul de risc. Această activitate este un proces secvenţial complex tehnic şi
de medicina muncii care cuprinde următoarele etape obligatorii: 1. Identificarea factorilor
de risc; 2. Aprecierea consecinţei maxim posibile a acţiunii factorilor şi a probabilităţii de
producere a consecinţei; 3. Calculul nivelului de risc pe baza unei relaţii prestabilite .
• Nivel de risc acceptabil: nivel de risc admis prin convenţiile sociale în domeniul securităţii în
muncă pentru desfăşurarea proceselor de muncă.
• Nocivitate: proprietate a unui factor de risc de impact în starea de sănătate sub raportul afectării
acesteia.
• Noxa profesională: agent fizic, chimic sau biologic cu acţiune în mediul de muncă asupra
organismului uman, dăunător sănătăţii; factor de risc de îmbolnăvire profesională.
• Boală profesională: Afecţiune care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesiuni,
cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici sau biologici, caracteristici locului de muncă, precum şi de
suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului în procesul de muncă.
• Boală legată de profesie: Boală cu etiopatogenie multifactorială, în determisnismul căreia unii
factori favorizanţi sau agravanţi sunt de natură profesională.
• Accident de muncă (A.M.): Vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută
profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu,
indiferent de natura juridică a contractului în baza căruia se desfăşoară activitatea şi care provoacă
incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile, invaliditate, deces.
• Deci, ca aspect general, Medicina Muncii este o specialitate medicală preponderent preventivă,
care se adresează unui segment populaţional esenţial pentru societate: populaţia activă şi ocupată.
• Meseria este o îndeletnicire bazată pe o muncă manuală calificată, cu scopul transformării sau
prelucrării obiectului muncii sau prestării de servicii.
• Profesia presupune însuşirea unor cunoştinţe teoretice şi practice care să permită desfăşurarea
muncii într-un anumit domeniu.
• Noţiuni de bază în medicina muncii sunt noţiunile de:
1. sistem de muncă
2. loc de muncă
3. post de muncă
4. condiţie de muncă
5. noxă profesională
1. Sistemul de muncă este un ansamblu constituit din unul sau mai mulţi executanţi şi
mijloace de producţie care interacţionează pe baza unui circuit informaţional, în anumite
condiţii ale mediului de muncă, pentru a realiza un scop.
• Pentru Medicina Muncii, elementele ce trebuie luate în considerare într-un sistem de muncă
sunt: 
a. subiectul muncii - omul
b. obiectul muncii - materialele care sunt prelucrate, produsele obţinute
c. mijloacele de muncă - maşini, utilaje ş.a.
d. relaţiile interumane – relaţiile psihosociale.
• Deşi aceste elemente se referă la producţia materială, ele pot fi extinse, cu anumite corective,
şi asupra producţiei intelectuale.
• In sistemul de muncă sunt implicate şi
- elemente organizatorice - timp de muncă, orar, ture
- spaţiul de muncă cu dotările sale - iluminat, ventilaţie, încălzire
2. Prin loc de muncă se înţelege „zona delimitată în spaţiu” în funcţie de sarcina de muncă, înzestrată
cu mijloace de muncă (utilaje, unelte, mijloace de transport, mobilier etc.) şi obiecte ale muncii
necesare (materii prime, materiale, semifabricate etc), organizat în vederea realizării unei
operaţii, lucrări sau pentru îndeplinirea unei funcţii de către unul sau mai mulţi executanţi cu
pregătirea şi îndemânarea necesare, în condiţii tehnice, organizatorice şi de protecţie a muncii
precizate.

3. Prin post de muncă se înţelege: „un element al structurii organizatorice” a unei unităţi economico-
sociale ce constă în ansamblul obiectivelor, sarcinilor, autorităţii şi responsabilităţilor care, de
regulă, revin spre exercitare unui component al unităţii (unui executant); loc pe care îl ocupă
operatorul unui echipament tehnic (maşină, instalaţie, utilaj etc.) pe parcursul desfăşurării
procesului tehnologic; un echipament poate avea mai multe posturi de muncă.
4. Prin condiţii de muncă se înţelege „totalitatea condiţiilor în care se desfăşoară procesul de muncă:
- tehnice - procedeele tehnice folosite precum şi caracteristicile tehnice ale mijloacelor de
producţie
- organizatorice - ansamblul măsurilor aplicate de organizare a muncii şi a producţiei
- de mediu - totalitatea caracteristicilor mediului fizic şi social în care se desfăşoară producţia
Cu alte cuvinte, ansamblul factorilor care ţin de sistemul de muncă, spaţiul şi organizarea muncii în
cadrul unui anumit sistem.
• Din punct de vedere al medicinii muncii şi ergonomiei, condiţiile de muncă pot avea asupra
organismului uman efecte pozitive sau negative, iar din punct de vedere al stării de sănătate ele pot
fi indiferente, sanogene sau patogene.
5. Noxa profesională (NP) este un agent prezent în mediul de muncă cu acţiune asupra organismului
uman, dăunător sănătăţii; este un factor de risc de îmbolnăvire profesională.
Noţiunile de agent nociv sau agent periculos sunt sinonime cu noţiunea de NP. NP este deci un factor
care aparţine condiţiilor de muncă şi care are asupra organismului uman efecte negative.
Aceste efecte pot fi de 3 feluri:
a) patogene când determină o boală profesională, noxa reprezentând factorul principal în
etiologia bolii, sau favorizând, agravând sau întreţinând o boală, când noxa profesională
intervine ca factor secundar în etiologia bolii;
b) deteriorarea stării subiective de „bine” care devine stare de „rău” sau „disconfort”
c) scăderea capacităţii de muncă.
Aceste tipuri de efecte se pot intrica: o boală, de pildă poate provoca o stare de „rău” şi să scadă
capacitatea de muncă, iar o stare de „rău” sau „disconfort” poate reprezenta faza precoce a unei
boli încă nemanifestă clinic.

Pentru medicina muncii noxa profesională nu e definită doar prin efectul său patogen. Pentru ca
un anumit factor să devină noxă profesională, el trebuie să depăşească un anumit prag de
intensitate şi să acţioneze asupra organismului un anumit timp.
Aceste criterii stau la baza stabilirii unor valori limită între efectul nociv şi nenociv pentru
sănătate, valori care au primit diferite denumiri ca limite maxime admise, limite de expunere
ş.a.
Aceste limite nu reprezintă nivelurile sub sau peste care absolut toate persoanele sunt protejate
sau nu de acţiunea unei noxe, din cauza diferenţelor interindividuale de sensibilitate sau
rezistenţă la acţiunea noxelor; de exemplu, la persoanele alergice pot apărea manifestări clinice
la niveluri sub valorile limită.
Recunoaşterea noxelor profesionale presupune obţinerea de informaţii referitoare şi la măsurile
de protecţie a muncii existente, colective şi individuale. Recunoaşterea noxelor presupune
cooperarea cu alţi specialişti ca toxicologi, ingineri, psihologi, sociologi, tehnicieni, în primul
rând cu specialiştii din serviciul de securitate a muncii.
• CRONOGRAMA - Aprecierea riscului profesional presupune parcurgerea mai multor etape: prima
fază constă în întocmirea cronogramei profesionale. Cronograma profesională reprezintă
consemnarea cronologică a :
- operaţiilor de muncă pe care le efectuează un lucrător
- repausul dintre acestea
- durata atât a fiecărei operaţii cât şi a repausului.
Cronograma profesionala relevă următoarele:
• timpul real de expunere a muncitorului la noxe în diferite faze ale procesului tehnologic
• caracterul procesului tehnologic (continuu sau discontinuu)
• momentele importante din timpul procesului tehnologic (de exemplu, deschiderea unor instalaţii
pentru control sau luare de probe, încărcări sau descărcări de substanţe volatile sau pulverulente etc.)

Cronograma profesională poate servi pentru:

- determinarea intensităţii muncii;
- studiul regimului de muncă (timp efectiv de muncă/pauză, raportat la o oră);
- determinarea structurii zilei de muncă, utilă la raţionalizarea muncii pe baze fiziologice;
- determinarea timpului de expunere la anumite noxe;
- reducerea expunerii la unele noxe;
Profesiograma implică, pe lângă cronogramă, şi date referitoare la:
- organizarea muncii;
- mediul de muncă cu noxele degajate şi factorii de care acestea depind;
- caracteristicile încăperii de lucru (cubaj, iluminat, ventilaţie ş.a.);
- relaţiile dintre om şi mijloacele de muncă ce pot influenţa poziţia adoptată în timpul muncii, presiunea
asupra unor regiuni corporale, tipul de efort precum şi degajarea unor noxe în mediu;
- relaţiile psihosociale.
Pentru întocmirea cronogramei profesionale se parcurg etapele:
1. cunoaşterea amănunţită a procesului tehnologic, a procesului de muncă şi a condiţiilor de mediu
2. înregistrarea primară a duratei operaţiilor de muncă şi a repausului
3. prelucrarea datelor obţinute.
Buna cunoaştere a procesului tehnologic este necesară pentru:
- a putea defini operaţiile de muncă efectuate - să fie distinse operaţiile secundare de cele principale
- a delimita pauzele tehnologice de cele fiziologice.
PROFESIOGRAMA reprezintă completarea cronogramei cu observaţii privind:
• aspectele fiziologice ale executării muncii : poziţia de muncă, gestualitate, intensitatea solicitării
fizice, neuropsihice şi senzoriale, suprasolicitarea anumitor grupe musculare sau articulaţii.
• aspectele mediului de muncă: microclimat, zgomot, iluminat, pulberi, toxice.
• amenajarea postului de muncă - dimensiunea postului, mijloace de muncă, panouri de comandă
şi control etc.
Profesiograma efectuată într-un mediu cu pulberi se numeşte conioprofesiograma, iar într-un mediu cu
substanţe toxice toxicograma sau exponograma; în aceste situaţii este necesară cunoaşterea
efortului fizic depus (efort mare -> debit respirator crescut -> inhalare crescută a substanţelor
toxice sau a pulberilor).
PROFESIOGRAMA oferă informaţii privind condiţiile de muncă, ce reprezintă punctul de plecare
pentru activitatea de medicina muncii.
Ciclul profesional reprezintă o grupare de elemente de muncă într-o anumită succesiune, durată şi
intensitate care realizează activitatea caracteristică profesiunii. El se reia de un număr de ori
pe durata muncii.
Elementul de muncă constituie operaţiunea profesională simplă, comportând - un obiectiv
- un utilaj
- o formă de activitate caracteristică.
Pauză tehnologică – determinată de defectarea utilajului
Pauză fiziologică – pentru necesităţi fiziologice
Pauză organizatorică sau organizată – stabilită pentru toţi lucrătorii.

Procesul de muncă cuprinde, în genere, 4 tipuri de acţiuni: 

1. operaţia propriu-zisă, de exemplu sudura, ş.a.; 
2. controlul, de exemplu efectuarea de măsurători cantitative şi calitative ale
obiectelor sau mijloacelor de muncă; 
3. aşteptarea - efect al întreruperii muncii din diferite motive;
4. transportul - care necesită deplasarea persoanei sau mişcări ale acesteia cu
sau fără sarcini.
Numeroase procese de muncă sunt structurate pe cicluri de muncă;
Un ciclu de muncă se caracterizează prin anumite operaţii desfăşurate într-o anumită succesiune.
Procesul de muncă cuprinde mai multe cicluri, fiecare ciclu repetându-se la anumite intervale de timp.
La întocmirea cronogramelor profesionale pentru fiecare tip de post de muncã s-au observat
urmãtoarele:
- la fiecare meserie, mişcãrile executate de muncitori depind de modelul piesei, model ce
variazã în funcţie de comenzi;
- eforturile profesionale sunt de tip dinamic, cu unele componente statice, în ortostatism; se
efectueazã în special muncã manualã şi, la unele meserii, parţial mecanizatã;
- în general, existã suficient spaţiu pentru mişcãrile libere ale mâinilor, picioarelor şi
corpului;
- solicitarea dinamicã, antrenând grupe musculare numeroase şi mari, se realizeazã prin
activitãţile de ridicare, susţinere şi apãsare a diverselor materiale lemnoase;
- muncitorii executã frecvent mişcãri de aplecare pentru ridicarea materialelor şi pieselor (cu
mase între 2,5-25 kg), mişcãri de rotaţie în jurul axei corpului şi numeroase mişcãri de susţinere şi
manipulare a materialelor;
- planul de lucru este situat la înãlţimi ce variazã între 0,5 - 1 metru la postul de muncã
bãiţuire pe bazã de bitum, neîncadrându-se în Normele de Medicina muncii.

Între munca executatã la diferitele posturi de muncã atât din sectoarele de Finisare cât şi şe
Băiţuire nu existã diferenţe privind componentele procesului de muncã şi privind consumul energetic,
prin urmare referirile la meseria de finisor şi băiţuitor le include pe toate.
Cronogramele profesionale aratã cã timpul efectiv de lucru este de circa 440 de minute, indicând o
activitate profesionalã susţinutã.
Ţinând seama de solicitarea dinamicã importantã, este indicatã studierea posibilitãţilor
concrete de mecanizare a proceselor tehnologice, în special a operaţiilor de încãrcare şi transport de
materiale şi piese.
Regimul de muncã şi odihnã, datoritã solicitãrii unor grupe musculare numeroase şi mari,
este raţional cuprinzând douã pauze de 10 minute, în afara pauzei de masã.
Legea nr. 319 din 14 iulie 2006 - Legea securităţii şi sănătăţii în muncă
CAPITOLUL VI
Comunicarea, cercetarea, înregistrarea şi raportarea evenimentelor

Secţiunea a 3-a
Bolile profesionale

Art. 33. - În sensul prevederilor art. 5 lit. h), afecţiunile suferite de elevi şi studenţi în timpul efectuării instruirii practice sunt, de
asemenea, boli profesionale.
Art. 34. - (1) Declararea bolilor profesionale este obligatorie şi se face de către medicii din cadrul autorităţilor de sănătate publică
teritoriale şi a municipiului Bucureşti.
(2) Cercetarea cauzelor îmbolnăvirilor profesionale, în vederea confirmării sau infirmării lor, precum şi stabilirea de măsuri pentru
prevenirea altor îmbolnăviri se fac de către specialiştii autorităţilor de sănătate publică teritoriale, în colaborare cu inspectorii din
inspectoratele teritoriale de muncă.
(3) Declararea bolilor profesionale se face pe baza procesului-verbal de cercetare.
(4) Bolile profesionale nou-declarate se raportează lunar de către autoritatea de sănătate publică teritorială şi a municipiului
Bucureşti la Centrul naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale din cadrul Institutului de
Sănătate Publică Bucureşti, la Centrul de Calcul şi Statistică Sanitară Bucureşti, precum şi la structurile teritoriale ale
asigurătorului stabilit conform legii.
(5) Intoxicaţia acută profesională se declară, se cercetează şi se înregistrează atât ca boală profesională, cât şi ca accident de muncă.
Art. 48. - (1) Asigurătorul, stabilit de lege, reprezintă autoritatea competentă în domeniul asigurării pentru accidente de muncă şi
boli profesionale.
Art. 50. - (1) Ministerul Apărării Naţionale, structurile militare şi structurile în care îşi desfăşoară activitatea funcţionari publici cu
statut special din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei,
Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale,
precum şi Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare organizează, coordonează şi controlează activitatea de securitate
şi sănătate în muncă din unităţile lor, prin serviciile de prevenire şi protecţie create sau desemnate de către aceste instituţii, în
scopul aplicării prevederilor prezentei legi.
(2) Cercetarea, înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale produse în unităţile din subordinea
instituţiilor prevăzute la alin. (1) se efectuează de organele proprii ale acestora.
- la data 30-Oct-2006 actul a fost aprobat de HG 1425/2006
- la data 27-Sep-2010 Art. 2, punctul 5. din capitolul I modificat de Art. I, punctul 1. din HG 955/2010
SECŢIUNEA 6: Semnalarea bolilor profesionale
Art. 149. Orice suspiciune de boală profesională, inclusiv intoxicaţia acută profesională, se va semnala obligatoriu de către toţi medicii,
indiferent de specialitate şi locul de muncă, cu prilejul oricărei prestaţii medicale: examene medicale profilactice, consultaţii medicale
de specialitate.
Art. 150. Medicul care suspectează o boală profesională sau o intoxicaţie acută profesională completează fişa de semnalare BP1,
prevăzută în anexa nr. 19, şi trimite bolnavul cu această fişă la unitatea sanitară de medicina muncii, respectiv clinica de boli
profesionale sau cabinetul de medicina muncii din structura spitalelor , în vederea precizării diagnosticului de boală profesională ori de
intoxicaţie acută profesională.
SECŢIUNEA 7: Cercetarea bolii profesionale
Art. 151. După primirea fişei de semnalare BP1, medicul specialist de medicina muncii din cadrul autorităţii de sănătate publică
judeţene sau a municipiului Bucureşti cercetează în termen de 7 zile, având în vedere ruta profesională, cauzele îmbolnăvirii
profesionale.
Art. 152.
152. Cercetarea se face în prezenţa angajatorului sau a reprezentantului acestuia ori, după caz, a persoanelor fizice autorizate în
cazul profesiilor liberale, conform art. 34 alin. (2) din lege.
Art. 153. Cercetarea are drept scop confirmarea sau infirmarea caracterului profesional al îmbolnăvirii respective şi se finalizează cu
redactarea şi semnarea procesului-verbal de cercetare a cazului de boală profesională, prevăzut în anexa nr. 20.
Art. 154. Procesul-verbal de cercetare a cazului de boală profesională este semnat de toţi cei care au luat parte la cercetare, conform
competenţelor, menţionându-se în mod special cauzele îmbolnăvirii, responsabilitatea angajatorilor şi măsurile tehnice şi
organizatorice necesare, pentru prevenirea unor boli profesionale similare.
Art. 155.
155. (1) În situaţia în care angajatorul sau reprezentantul acestuia ori, după caz, persoana fizică autorizată în cazul profesiilor liberale
sau inspectorul de muncă ori lucrătorul sau asigurătorul nu sunt de acord cu concluziile stabilite în procesul-verbal de cercetare ori cu
măsura tehnică sau organizatorică formulată, se pot adresa, în scris, în termen de 30 de zile de la data primirii procesului-verbal de
cercetare a cazului de boală profesională, Comisiei de experţi de medicina muncii acreditaţi de Ministerul Muncii şi de Ministerul
Sănătăţii. (2) Componenţa şi atribuţiile Comisiei de experţi vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi
familiei şi al ministrului sănătăţii publice.
Art. 156.Soluţiile adoptate în aceste situaţii vor fi comunicate în scris celor interesaţi, în termen de 20 de zile de la data primirii
contestaţiei.
Art. 157.
157. Procesul-verbal de cercetare a cazului de boală profesională se înmânează angajatorului,
angajatorului, medicului care a semnalat
îmbolnăvirea,
îmbolnăvirea, pentru evidenţa îmbolnăvirilor profesionale şi pentru a urmări realizarea măsurilor prescrise, direcţiei de sănătate publică
judeţeană sau a municipiului Bucureşti, inspectoratului teritorial de muncă participant la cercetare şi asigurătorului la nivel teritorial.
Art. 158.
158. Pe baza confirmării caracterului profesional al îmbolnăvirii, medicul de medicina muncii care a efectuat cercetarea declară cazul de îmbolnăvire
profesională, completând fişa de declarare a cazului de boală profesională BP2, denumită în continuare fişa de declarare BP2, care trebuie să aibă ştampila direcţiei
de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti şi trebuie să cuprindă data declarării, prevăzută în anexa nr. 21.
 SECŢIUNEA 8: Declararea bolilor profesionale
Art. 159. Dosarul de cercetare pentru declararea bolilor profesionale se păstrează la autoritatea de sănătate publică
judeţeană sau a municipiului Bucureşti şi va cuprinde următoarele documente:
a) opisul documentelor din dosar;
b) istoricul de expunere profesională (documentul care certifică ruta profesională, şi anume copie de pe carnetul de
muncă) şi, după caz, nivelul măsurat al noxelor sau noxa identificată;
c) copie de pe fişa de identificare a riscurilor profesionale de la dosarul medical de medicina muncii;
d) istoricul stării de sănătate la locul de muncă (documentul eliberat de medicul de medicina muncii care asigură
asistenţa de medicina muncii la unitatea respectivă);
e) document medical care precizează diagnosticul de boală profesională (biletul de ieşire emis de clinica/secţia de
medicina muncii din structura spitalelor sau adeverinţa medicală emisă de medicul de medicina muncii care a precizat
diagnosticul de boală profesională, în cazul în care bolnavul nu a fost internat) şi copii ale unor investigaţii necesare
pentru susţinerea diagnosticului de profesionalitate;
f) procesul-verbal de cercetare a cazului de boală profesională;
g) copie de pe fişa de semnalare BP1.
Art. 160. (1). În cazul bolilor profesionale:
a). declararea se face de către direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti din care face
parte medicul de medicina muncii care a efectuat cercetarea, pe baza documentelor prevăzute la art. 159, prin fişa de
declarare a cazului de boală profesională BP2 , care reprezintă formularul final de raportare a bolii profesionale nou-
declarate;
b). semnalarea şi declararea se fac într-un interval de maximum 2 ani de la încetarea expunerii profesionale
considerate cauză a îmbolnăvirii. Excepţie fac cazurile de pneumoconioze şi cancerul.
(2). Pentru bolile profesionale declarate în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic
European trebuie întocmită o fişă de declarare a cazului de boală profesională BP2 de către Direcţia de Sănătate Publică
a Municipiului Bucureşti.
Art. 161. În cazul în care unitatea la care s-a produs îmbolnăvirea a fost desfiinţată sau nu mai există la
momentul precizării diagnosticului de boală profesională, cazul respectiv se poate declara prin fişa de
declarare BP2 pe baza documentelor prevăzute la art. 159, cu excepţia procesului-verbal de cercetare a
cazului de boală profesională.
Art. 162. Toate cazurile de boli profesionale se declară la ultimul angajator unde a lucrat bolnavul
şi unde există factorii de risc ai bolii profesionale respective evidenţiaţi prin documente oficiale
de la direcţia de sănătate publică ; ele se declară şi se păstrează în evidenţă de către direcţia de
sănătate publică din judeţul sau din municipiul Bucureşti în care se află angajatorul respectiv.
Art. 163. Autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, este
răspunzătoare pentru corectitudinea datelor înscrise în fişa de declarare BP2.
Art. 164. Bolile profesionale cu diagnosticul de pneumoconioză se declară numai pe baza
diagnosticului precizat de către comisiile de pneumoconioze de la nivelul clinicilor de boli
profesionale.
Art. 165. (1). Bolile profesionale nou-declarate se raportează în cursul lunii în care s-a produs
declararea, de către direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, la
Centrul naţional de monitorizare a riscurilor din mediul comunitar - Compartimentul sănătate
ocupaţională şi mediul de muncă din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, denumit în
continuare Centrul naţional de monitorizare a riscurilor, precum şi la structurile teritoriale ale
asigurătorului stabilite conform legii.
(2). O copie a fişei de declarare BP2 se va înmâna lucrătorului diagnosticat cu boală profesională.
(3).O copie a procesului-verbal de cercetare a cazului de boală profesională se va înmâna
lucrătorului a cărui boală profesională a fost infirmată în urma cercetării.
Art. 166. La nivelul Centrului naţional de monitorizare a riscurilor se constituie Registrul operativ naţional
informatizat al bolilor profesionale, care se reactualizează lunar cu datele din fisele de declarare BP2.
Art. 167. Centrul naţional de monitorizare a riscurilor reprezintă forul metodologic care asigură asistenţă şi
îndrumare tehnică profesională în domeniul bolilor profesionale, al bolilor legate de profesiune, precum şi în
elaborarea de reglementări pentru protecţia sănătăţii în relaţie cu expunerea la agenţi periculoşi în mediul de
muncă, promovarea sănătăţii la locul de muncă (elaborare de ghiduri, stabilirea de valori-limită de expunere
profesională, metode standardizate de măsurare a concentraţiilor de agenţi chimici conform recomandărilor Comisiei
Europene, instruiri de specialitate).
Art. 168. Centrul naţional de monitorizare a riscurilor raportează semestrial datele privind morbiditatea profesională
Direcţiei de sănătate publică şi control în sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii.
Art. 169. Centrul naţional de monitorizare a riscurilor transmite informaţiile de interes public privind bolile
profesionale tuturor instituţiilor implicate în activităţi cu impact asupra sănătăţii lucrătorilor.
Art. 170. Lista bolilor profesionale ale căror declarare, cercetare şi evidenţă sunt obligatorii este prevăzută în anexa
nr. 22.
Art. 171. Structurile de medicina muncii din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti
vor raporta, cu o periodicitate anuală, Centrului naţional de monitorizare a riscurilor situaţia absenteismului medical
ca urmare a bolilor profesionale în anul respectiv.
Art. 172. Intoxicaţia acută profesională se declară, se cercetează şi se înregistrează atât ca boală profesională, cât şi ca
accident de muncă.

SECŢIUNEA 10: Bolile legate de profesie

Art. 173. Lista bolilor legate de profesiune este prezentată în anexa nr. 23.
Art. 174. Bolile legate de profesiune nu se declară. Acestea se dispensarizează medical şi se comunică angajatorilor
sub forma rapoartelor medicale nenominalizate privind sănătatea lucrătorilor, în vederea luării măsurilor tehnico-
organizatorice de normalizare a condiţiilor de muncă.
 CONDIȚIA DE MUNCĂ

1. Relaţia fiziologică dintre om şi muncă

•despre relaţia fiziologică dintre om şi muncă se ocupă acel domeniu al MM denumit “ ergonomie
medicală” care reuneşte cunoştinţele de fiziologie a muncii
Munca este unul dintre cei mai importanţi factori de sanogeneză, de generare şi menţinere a sănătăţii
alături de - alimentaţia fiziologică,
- regim de viaţă fiziologic, aşa-zisul stil de viaţă sănătos (orar al meselor/zi, activitatea fizică/zi,
numărul orelor de somn/24 ore, obiceiul fumatului, consumul de alcool etc)
• Munca este o necesitate a omului sănătos dar cu condiţia ca aceasta să corespundă particularităţilor
anatomice, fiziologice şi psihice ale acestuia.

2. Relaţia patologică dintre om şi muncă

•Munca poate deveni dăunătoare în anumite condiţii de muncă
•Devine - factor etiologic principal inducând BP,
- factor etiologic favorizant al unor îmbolnăviri cu etiologie multifactorială cum sunt bolile
legate de profesiune
- factor etiologic agravant al multor îmbolnăviri
•Depistarea acelor condiţii de muncă care devin cauze=factori etiologici ai diverselor boli constituie o
sarcină profesională a medicului de MM
•Domeniul MM care se ocupă cu aprecierea condiţiilor de muncă este “evaluarea riscului profesional”,
domeniu specific MM
•Nici o altă specialitate medicală nu are competenţa de a face această evaluare.
3. Relaţia activitate profesională – sănătate
•Presupune că o activitate profesională desfăşurată în condiţii de muncă bune sau foarte bune are ca
rezultat o stare de sănătate bună sau foarte bună
dar şi invers
•O activitate profesională desfăşurată în condiţii de muncă nefavorabile are drept rezultat o stare de
sănătate rea
4. Relaţia sănătate - activitate profesională
•Presupune că o stare de sănătate bună şi foarte bună influenţează o activitate profesională bună şi foarte
bună, cu rezultate bune şi foarte bune economice şi de eficienţă, cu repercusiuni asupra rezultatelor
întreprinderii în ansamblu; la aceasta contribuie şi competenţa şi experienţa profesională a fiecărui
angajat.
•Rezultatele economice şi eficienţa muncii prezintă un mai mare interes pentru manageri şi sindicate,
integrând activitatea de MM în ansamblul măsurilor pentru creşterea eficienţei activităţii economice şi
motivându-i pentru realizarea măsurilor specifice de MM.

CONDIŢIA DE MUNCĂ
•Deci NU “munca” ca atare reprezintă un factor de îmbolnăvire, ci anumite condiţii în care se desfăşoară
munca pot deveni uneori factori etiologici principali, favorizanţi, agravanţi.
•Noţiunea de “condiţie de muncă” este constituită din 4 factori:
-Factori fiziologici (factori legaţi de sarcinile profesionale şi de organizarea muncii)
-Factori igienici (factori ai mediului de muncă)
-Factori ergonomici (factori ce depind de relaţia om-maşină-mediu)
-Factori psihosociali (factori ce depind de relaţiile psiho-sociale intr-un colectiv de muncă şi de
particularităţile psihice individuale)
I. FACTORI FIZIOLOGICI (factori legaţi de sarcinile profesionale şi de organizarea muncii) muncii)
1. Intensitatea muncii fizice (musculo-osteo-articulară) şi/sau neuro-psiho-senzoriale; 2. Durata muncii
3. Ritmul de muncă (cu un ritm impus, de exemplu la o bandă rulantă); 4. Regimul de muncă (raportul dintre
perioadele de muncă şi de repaus în cursul celor 8 ore de muncă); 5. Poziţia în timpul muncii; 6. Raportul dintre efortul
dinamic şi cel static, cu predominanţa eforturilor dinamice sau statice; 7. Munca în schimburi alternante; 8. Munca
automatizată ; 9. Munca monotonă; 10. Munca cu subsolicitări.
II. FACTORI IGIENICI (factori ai mediului de muncă)
1. Factori fizici ; 2. Factori chimici; 3. Factori fizico-chimici; 4. Factori biologici

1. Factori fizici : - microclimatul (temperatura aerului; umiditatea aerului; curenţi de aer)

- zgomot; - iluminat; - trepidaţii=vibraţii; Radiaţii electromagnetice – ionizante, neionizante – UV, infraroşii, microunde, laser.
2. Factori chimici = toxicele profesionale (diversele substanţe chimice de la locul de muncă)
Plumb, tetra etil de plumb; Mercur; Crom; Hidrocarburi aromatice, alifatice; CO; Sulfură de carbon; Gaze şi vapori iritanţi (Cl, HCl, F,
HF, S, SO2, H2SO4, H2S, N, HNO3 etc); Acizi organici şi derivaţii lor; Alcooli; Aldehide; Cetone; Poliuretani; Pesticide
(organofosforate, organomercuriale, organoclorurate, carbamice etc).
3. Factori fizico-chimici: Pulberile profesionale (SiO2(SiO2 liber cristalin; Azbest; Pulberi metalice (Al, Fe, Zn etc);
Pulberi şi fibre vegetale (iută, bumbac, cânepă, făină etc.)
4. Factori biologici:
biologici: Microbi – bacterii (streptococi, stafilococi, bacilul Koch etc.) - virusuri (gripal, hepatitice, herpes virusuri, HIV
etc.); Paraziţi (viermi intestinali - păduchi – purici; Fungi (ciuperci) – Candida. albicans, Aspergilus etc.
III. FACTORI ERGONOMICI (factori ce depind de relaţia om-maşină-mediu)
- ţin de relaţia dintre om şi mijloacele de muncă, de natura ergonomică, urmare a neconcordanţei între caracteristicile
morfofuncţionale ale organismului şi cele ale utilajelor, maşinilor, uneltelor, instrumentelor de lucru. Din această neconcordanţă
rezultă fie eforturi suprasolicitante, fie degajarea unor noxe în mediul de muncă (pulberi, substanţe toxice s.a.);
- Această relaţie determină o serie de elemente caracteristice fiziologice (poziţie, efort static) dar, în acelaşi timp determină şi o
serie de elemente caracteristice igienice (zgomot, vibraţii, iluminat) generate de maşina respectivă, de exemplu: tractorist-tractor,
ţesătoare-război mecanic de ţesut, medic radiolog-aparatul Roentgen
IV. FACTORI PSIHOSOCIALI: Relaţiile dintre şefi şi subalterni; Relaţiile dintre colegii de muncă; Satisfacţiile morale şi materiale
ale muncii; Motivaţia muncii; Aprecierea pozitivă sau negativă a muncii; Spiritul de colaborare sau de concurenţă
 NOXE PROFESIONALE - NP

•În momentul în care unii dintre factorii care definesc “condiţia de muncă” au efect nefavorabil asupra
sănătăţii sau capacităţii de muncă, ei devin factori etiologici ai unor boli profesionale, devin NOXE
PROFESIONALE.
•NOXELE PROFESIONALE reprezintă acei factori ai condiţiei de muncă care influenţează negativ
starea de sănătate şi/sau capacitatea de muncă a persoanei angajate, determinând sau favorizând starea
de boală sau scăderea capacităţii de muncă.
•Este important de subliniat că sunt noxe profesionale atât factorii din condiţiile de muncă ce determină
boală cât şi acei factori care scad capacitatea de muncă; această precizare este necesară pentru că unii
manageri sunt mai sensibili la aspectul “scăderea capacităţii de muncă” decât la “determinarea
îmbolnăvirii” şi doar aşa se implică în procesul de combatere a N P.

Clasificarea noxelor profesionale

I.Criteriul apartenenţei la unul din cei 4 factori componenţi ai noţiunii “condiţie de muncă”
1. NP ce ţin de efectuarea unor sarcini profesionale nefiziologice şi de organizarea nefiziologică a muncii
(legate de factorii fiziologici)
2. NP ce aparţin condiţiilor neigienice ale mediului de muncă
3. NP ce aparţin relaţiei necorespunzătoare om-maşină-mediu
4. NP ce aparţin relaţiilor necorespunzătoare psihosociale (relaţia om-om)
II. Criteriul specificităţii lor, având în vedere apartenenţa lor NUMAI la locul de muncă ŞI/SAU –în
anumite procente– în mediul de viaţă înconjurător general extraprofesional
 NOXE PROFESIONALE - NP
I. Criteriul apartenenţei la unul din cei 4 factori componenţi ai noţiunii “condiţie de muncă”
1. NP ce ţin de efectuarea unor sarcini profesionale nefiziologice şi de
- Intensitatea mare a efortului fizic (musculo-osto-articular) sau efortului neuro-psiho-senzorial
- Durata exagerată a muncii – peste durata normală a zilei de muncă
- Alternanţa necorespunzătoare din punct de vedere fiziologic a celor 3 schimburi de muncă – pentru unele persoane
- Ritm de muncă necorespunzător – prea alert sau mult prea lent în unele momente
- Regim de muncă necorespunzător – raportul nefiziologic dintre perioadele de muncă şi cele de repaus
- Efort static prelungit a anumitor grupe musculare
- Poziţii vicioase prelungite ce solicită anumite grupe musculare şi articulaţii
-Munca monotonă, cu subsolicitări etc.
2. NP ce aparţin condiţiilor neigienice ale mediului de muncă
Factori fizici (temperatura ridicată sau scăzută; umiditate mare sau scăzută; presiune atmosferică ridicată sau scăzută; zgomot
peste limita admisă; iluminat insuficient sau artificial; radiaţii electromagnetice cu o energie mare şi expunere prelungită)
Factori chimici (toate substanţele chimice din procesele tehnologice pot deveni toxice profesionale prin creşterea
concentraţiei lor în atmosfera locului de muncă peste concentraţia admisibilă)
Factori fizico-chimici (Toate pulberile din aerul locurilor de muncă – de natură organică (vegetală sau animală), minerală
sau metalică care devin periculoase prin creşterea concentraţiilor lor peste concentraţia admisibilă; ele pot acţiona asupra
organismului uman fie prin proprietăţile lor fizice fie prin proprietăţile lor chimice fie prin ambele tipuri de proprietăţi.
Factori biologici - microbi, paraziţi, ciuperci patogene prezente la LM
3. NP care aparţin relaţiei necorespunzătoare om-maşină-mediu (factori neergonomici): relaţia dintre om şi
maşina pe care o supraveghează sau cu care lucrează - poate determina - efort intens (chiar de scurtă durată) - poziţii vicioase;
- suprasolicitări de atenţie timp îndelungat; - poate genera apariţia unor factori de mediu nocivi: zgomot, vibraţii, radiaţii
ionizante, toxice profesionale
-Astfel de relaţii sunt: medic stomatolog-aparatul dentar, tractor-tractorist
4. NP care aparţin relaţiilor necorespunzătoare psiho-sociale dintr-un colectiv de muncă (relaţia om-om)
Relaţii necorespunzătoare dintre un conducător (şef de secţie, şef de echipă) şi colaboratorii săi sau relaţii necorespunzătoare
între membrii unui colectiv; Existenţa de inechitate între colegii de muncă; Lipsa motivaţiei în muncă; Lipsa unei satisfacţii
morale sau materiale.
 NOXE PROFESIONALE - NP

II. Criteriul specificiţăţii NP, având în vedere apartenenţa lor NUMAI la locul de muncă ŞI/SAU – în anumite
procente – în mediul înconjurător general de viaţă extraprofesional
1. NP generate EXCLUSIV la locurile de muncă de anumite procese tehnologice – de exemplu laser
2. NP care sunt prezente ÎN mediul înconjurător general dar concentraţiile sau intensităţile lor nu sunt suficient de
mari în mediul înconjurător extraprofesional pentru a produce îmbolnăviri la persoanele neexpuse profesional; de
exemplu, SiO2 liber există şi în praful stradal însă concentraţia lui în asemenea praf nu poate produce Silicoza la
persoanele care merg pe stradă.
3. NP care sunt prezente ŞI la locurile de muncă ŞI ÎN mediul înconjurător general- ele pot induce îmbolnăviri şi la
persoanele neexpuse profesional dar majoritatea îmbolnăvirilor apar la muncitorii expuşi profesional la aceste
noxe; de exemplu, CO, Pb, zgomot, unii alergeni precum ricinul
4. NP prezente PREDOMINANT în mediul înconjurător general dar care pot constitui UNEORI şi o NP; de exemplu,
microbii, paraziţii care sunt agenţi etiologici ai bolilor profesionale infecţioase şi parazitare în mediul spitalicesc,
în cabinetele veterinare, în unităţile de cosmetică /frizerie/
coafură etc.

ACȚIUNEA NP
NP pot acţiona ca:
1. factori etiologici principali ai BP
2. factori etiologici favorizanţi ai BP şi/sau a unor boli NEprofesionale
3. factori etiologici agravanţi ai unor boli legate de profesiune şi/sau a unor boli NEprofesionale
4. factori ce împiedică vindecarea unor boli legate de profesiune şi/sau a unor boli NEprofesionale
 Acţiunea noxelor profesionale

1. Factori etiologici principali ai BP

• NP pot acţiona ca factori etiologici determinanţi producând BP.
• Relaţia de cauzalitate dintre NP şi BP este evidentă, directă.
• NP intervine în geneza bolii în proporţie de 100%.
• Exemplul tipic este SiO2 liber cristalin ce poate induce Silicoză.
2. Factori etiologici favorizanţi ai BP şi/sau a unor boli NEprofesionale
• NP pot interveni ca factori favorizanţi, secundari în etiologia unei boli N Eprofesionale, unele chiar de
largă răspândire.
• Procentul de intervenţie este variabil şi nu poate fi întotdeauna precis determinat - 30% ? – 50% ? – 70% ?
• De exemplu:
- Pb, CO, CS pot interveni în etiologia (Ateroscleroz a Cardiopatia ischemică)
- Pulberile organice (animale, vegetale), minerale sau metalice pot interveni în etiologia - Bronşita cronică,
Emfizem pulmonar, BPOC
- Efortul fizic intens al anumitor articulaţii alături de umiditatea crescută şi temperaturile scăzute pot
interveni în etiologia unor afecţiuni articulare, musculare.
3. Factori etiologici agravanţi ai unor boli legate de profesiune şi/sau a unor boli Neprofesionale
NP pot agrava evoluţia unor boli de largă răspândire.
Exemplu: - pulberile de la un loc de muncă pot agrava evoluţia unei bronşite preexistente, de natură tabagică sau
infecţioasă (CS poate agrava evoluţia unei polinevrite alcoolice; CCl4 poate agrava evoluţia unei hepatite
etanolice sau virale).
4. Factori ce împiedică vindecarea unor boli legate de profesiune şi/sau a unor boli Neprofesionale
NP pot împiedica vindecarea unor boli.
 Acţiunea noxelor profesionale
• Putem concluziona că există o mare varietate de NP.
• În puţine cazuri există relaţii cauză-efect de tip liniar între NP şi BP, deci NP unică=BP , aşa cum este în cazul Pb-
saturnism, Benzen-benzenism
• De cele mai multe ori condiţia de muncă este constituită din mai mulţi factori (fiziologici, igienici, ergonomici,
psiho-sociali); unii dintre aceştia pot ocupa la un moment dat o poziţie dominantă şi dau caracteristica principală a
acţiunii nocive, dar dominanţa lor nu este niciodată permanentă:
- fluxul procesului tehnologic poate imprima numeroase variaţii de concentraţie
- factorii fizici pot schimba evoluţia factorilor chimici
- factorii chimici prezenţi concomitent îşi pot inhiba sau potenţa acţiunile nocive

• Deşi foarte numeroşi şi foarte variaţi, toţi aceşti factori nocivi profesionali pot fi identificaţi şi determinaţi
cantitativ.
• Deci patologia profesională are avantajul
- factorii etiologici sunt strict localizaţi între pereţii încăperilor industriale,
- pot fi urmăriţi în variaţiile lor
- pot fi corelaţi cu aspectele clinice şi paraclinice.

• Cunoaşterea condiţiei de muncă cu toţi factorii săi componenţi şi obiectivarea lor cu mijloace corespunzătoare
este parte integrantă a activităţii medicului de MM.
• Cunoaşterea NP de la locul de muncă şi a modalităţilor prin care o NP poate acţiona asupra organismului permite
medicului de MM să efectueze corect, conform legislaţiei în vigoare, examenul medical la angajare, examenul
medical de adaptare, controlul medical periodic, dispensarizarea, precum şi să recomande un tratament eficace şi o
profilaxie corespunzătoare în orice boală, în general, şi, în mod special în BP.
II. FACTORI IGIENICI (factori ai mediului de muncă)
1. Factori fizici: microclimat (temperatura aerului; umiditatea aerului; curenţii de aer); - zgomot; -
iluminat; - trepidaţii=vibraţii; - Radiaţii electromagnetice – ionizante; - neionizante (UV, infraroşii,
microunde, laser).
Evaluarea expunerii profesionale la microclimat profesional
Microclimatul profesional (Ambianţa termică profesională) reprezintă totalitatea factorilor fizici ai aerului
de la un loc de muncă care îşi exercită influenţa asupra funcţiei de termoreglare. Este dat de:1.
temperatura aerului; 2. umiditatea aerului; 3. viteza de mişcare a aerului (curenţii de aer); 4. radiaţiile calorice;
5. temperatura suprafeţelor.
• Măsurarea se face cu globtermometrul, care măsoară totalitatea factorilor componenţi ai noţiunii de
ambianţă termică profesională. Globtermometrul este alcătuit dintr-un termometru cu mercur al cărui rezervor
este introdus într-o sferă metalică cu suprafață neagră. Principiul se bazează pe absorbția fluxului de căldură
radiantă de către corpurile negre. În lipsa globtermometrului se folosesc: Psihrometrul Assman pentru
temperatură şi umiditatea relativă (UR%); Anemometru, catatermometru pentru măsurarea vitezei
curenţilor de aer
Stabilirea punctelor de determinare a microclimatului profesional:
• Pe orizontală: - locurile de muncă unde lucrează cei mai mulţi muncitori; - locurile cu maximă degajare de
căldură (lângă cazane de aburi, în faţa cuptoarelor etc); la nivelul deschiderilor încăperii – în dreptul uşilor,
ferestrelor.
• Pe verticală: la înălţimile de: 0,5 metri, 1 metru şi 1,5 metri de la sol (podea) pentru a aprecia eventualele
diferenţe de încălzire (răcire) între diversele părţi ale corpului.
Stabilirea momentelor de determinare a microclimatului profesional. Determinările trebuie
efectuate:
• în dinamică pe parcursul zilei de muncă: început, mijloc, sfârşit
• în perioadele de vârf ale procesului tehnologic (ex. deschiderea cubiloului pentru scurgerea metalului topit)
• în anotimpul cald şi în anotimpul rece
• în timpul funcţionării sistemului de ventilaţie dar şi în absenţa funcţionării acestuia
Interpretarea rezultatelor ţine cont de intensitatea efortului predominant musculo-osteo-articular (efortul
fizic) apreciată după cantitatea de căldură degajată de organism în timpul efortului, exprimată în kcal/oră.
Măsuri profilactice - organizatorice
- medicale
Măsuri profilactice - organizatorice
• În locurile de muncă unde temperatura aerului depăşeşte constant 30 grade Celsius, se va
asigura apă carbogazoasă salină (1 g NaCl/l) în cantitate de 2-4 l/persoană/schimb,
distribuită la temperatura de 16-18 grade Celsius
• În locurile de muncă cu temperaturi scăzute se va asigura ceai fierbinte în cantitate de 0,5-1
l/persoană/schimb.
• Personalul care lucrează în microclimat cald (peste 30 grade Celsius) sau rece (sub 5 grade
Celsius) va beneficia de pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare. Durata şi
frecvenţa acestor pauze se stabilesc în funcţie de intensitatea efortului şi de valorile componentelor
microclimatului. Pentru pauze se asigură spaţii fixe sau mobile cu microclimat
corespunzător.
Măsuri profilactice medicale
Conform HG 355/2007 modificată şi completată de HG 1169/2011
Fișa 106. Temperatura ridicată
1. Examen medical la angjaare: examen clinic general; ECG (cu ECG de efort, la indicatia medicului de
medicina muncii); glicemie; examen sumar de urina.
2. Examen medical de adaptare
3. Examen medical periodic: examen clinic general anual; ECG anual; glicemie – anual; examen sumar
de urină anual; ionograma - la indicaţia medicului de medicina muncii.
4. Contraindicaţii:
- boli cronice ale aparatului cardiovascular; insuficienţa corticosuprarenaliană; hipertiroidie; hipotiroidie;
dermatoze cronice;
- obezitate (IMC > 35 kg/m2): capacitate sudorală diminuată prin absenţa sau hipoplazia glandelor
sudoripare (displazia ectodermică ereditară); diabet zaharat; alcoolism cronic; mucoviscidoza;
perioada de convalescenţă după o afecţiune medicală acută sau o intervenţie chirurgicală; afecţiuni
neuropsihice; intoleranţa idiopatică la caldură
Fisa 107. Temperatura scazută
1. Examen medical la angajare: examen clinic general; ECG; examen sumar de urină
2. Examen medical periodic: examen clinic general – anual ; ECG – annual
3. Contraindicaţii: bronhopneumopatii cronice, inclusiv astmul bronsic (în func ţie de rezultatele
spirometriei); otite, mastoidite, sinuzite cronice ; boli cronice ale aparatului cardiovascular: boala ischemic ă
cronică, HTA forma severă, valvulopatii, arteriopatie cronic ă obliterantă; sindrom Raynaud; dermatite a
frigore; nefropatii cornice; boli imunitare cu anticorpi precipitan ţi la rece (crioglobulinemii); afecţiuni
musculo-osteo-articulare cu puseuri repetate.
Efecte adverse datorită muncii în condiţii de temperatură ridicată
1.Şoc caloric
2.Colaps caloric
3.Crampe calorice
4.Insolaţia
5.Alte
6.Şoc caloric – heat stroke – este cea mai gravă îmbolnăvire deoarece pune viaţa în pericol şi poate
produce leziuni ireversibile
7.Colaps caloric – heat exhaustion (sincopa calorică) manifestat prin - semne premonitorii: cefalee,
ameţeli, tulburări de vedere, senzaţie de prăbuşire apoi - cefalee, pierderea conştienţei,
obiectiv: bolnav palid, cu transpiraţii reci, tahicardie, hipotensiune ce poate duce la leziuni grave.
3. Crampe calorice – heat cramps - contracturi spastice dureroase la nivelul grupelor de muşchi
antrenaţi într-un efort fizic mare, frig
4. Insolaţia – debut brutal cu – cefalee; - senzaţie de urinare;- contractura cefei- tahicardie;- halucinaţii
cu tendinţă la suicide;- pierderea conştienţei.
5. Alte manifestări cauzate de expunerea la căldură: tegumentare : arsuri (eritem, flictene);
oculare: cataracta sticlarilor (cuptorari); cardiovasculare: HTA, cardiomiopatii; digestive: gastrite,
colite; renale: litiază renală; neuropsihice: tulburări de memorie şi intelect.
Efecte adverse datorită muncii în condiţii de temperatură ridicată
Munca în mediu cu temperaturi excesive induce: dezechilibre electrolitice; deshidratare; erupţii
tegumentare; edem de căldură; scăderea capacităţii de muncă fizică şi mentală.
Efecte asupra sarcinii – dacă în primul trimestru de sarcină, femeia gravidă are o temperatură
centrală peste 39 grade Celsius pentru o perioadă mai lungă, există un risc crescut de malformaţii
congenitale.
Efecte asupra fertilităţii – temperatura centrală peste 38 grade Celsius se poate asocia cu
infertilitate temporară atât la femei cât şi la bărbaţi.

Reglementări speciale
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu
temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă - publicată în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 304 din 4 iulie 2000
LEGEA nr. 436 din 18 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2000
privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor
încadrate în muncă

Art. 1. - (1) Măsurile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică pentru asigurarea protecţiei
persoanelor încadrate în muncă în perioadele în care, datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile, se
înregistrează temperaturi extreme.
(2) În sensul prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, prin temperaturi extreme se înţelege
temperaturile exterioare ale aerului, care:
a) depăşesc +37 grade C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu
acest nivel;
b) scad sub -20 grade C sau, corelate cu condiţii de vânt intens, pot fi echivalate cu acest
nivel.
3) Temperaturile prevăzute la alin. (2) sunt temperaturi monitorizate şi certificate de Institutul
Naţional de Meteorologie şi Hidrologie şi transmise de centrele regionale ale acestuia.
Art. 2. - (1) Institutul National de Meteorologie şi Hidrologie are obligaţia să comunice prin
mijloacele de comunicare în masă locale zonele în care temperatura atinge limitele prevăzute
la art. 1 alin. (2), nivelul acestor temperaturi, precum şi prognoza pentru următoarea
perioadă.
(2) În cazul în care temperaturile depăşesc limitele prevăzute la art. 1 alin. (2), comunicarea
se va repeta din 6 în 6 ore pe toată durata menţinerii acestor temperaturi.

În perioadele cu temperaturi ridicate extreme, în sensul art. 1, angajatorii trebuie să

asigure următoarele măsuri minimale:
A. Pentru ameliorarea condiţiilor de muncă:
a) reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice;
b) asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă;
c) alternarea efortului dinamic cu cel static;
d) alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu
curenţi de aer.
B. Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor:
a) asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/pers./schimb;
b) asigurarea echipamentului individual de protecţie;
c) asigurarea de duşuri.

Art. 5. - În perioadele cu temperaturi scăzute extreme angajatorii trebuie să asigure

următoarele măsuri minimale pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor care
lucrează în aer liber:
a) distribuirea de ceai fierbinte în cantitate de 0,5-1 l/pers/schimb;
b) acordarea de pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare, scop în care se
vor asigura spaţii fixe sau mobile cu microclimat corespunzător;
II. FACTORI IGIENICI (factori ai mediului de muncă)
• 1. Factori fizici: zgomot
În momentul în care unii dintre factorii care definesc “condiţia de muncă” au efect nefavorabil asupra sănătăţii sau
capacităţii de muncă, ei devin factori etiologici ai unor boli profesionale, devin NOXELE PROFESIONALE
(reprezintă acei factori ai condiţiei de muncă care influenţează negativ starea de sănătate şi/sau
capacitatea de muncă a persoanei angajate, determinând sau favorizând starea de boală sau scăderea
capacităţii de muncă).
Evaluarea expunerii profesionale la zgomot. Ambianţa sonoră.
ZGOMOT =“orice sunet nedorit, jenant”
• Zgomot profesional = un complex de sunete - cu intensităţi şi înălţimi diferite; - cu caractere
diferite (zgomot obişnuit, impulsiv, sub formă de scârţâituri); - ritmice sau aritmice, produse
continuu sau discontinuu de maşini, instrumente, aparate, mijloace de transport, voce omenească
etc. în timpul activităţii profesionale.
• Sunet impulsiv = sunet cu o durată < de 0,1 sec.
• Sunet pur = sunet care are numai o anumită frecvenţă, fără armonice.
Determinarea zgomotului profesional. Se utilizează sonometrul. Este un aparat compus din: -un microfon
pentru captarea sunetelor de la locul de muncă (LM); -un aparat de măsură, care transformă sunetele în semnale
electrice. Pe cadranul aparatului valoarea apare direct în dB.
Locuri de muncă, profesiuni expuse la zgomot
1. minerit: - puşcare; - operaţii de antezdrobire; - ciocane pneumatice
2. industria constructoare de maşini: curăţirea pieselor: dezbatere, crăiţuire, polizare, sablare, curăţirea cu dălţi şi
ciocane pneumatice; - nituire;- tăiere; - ştanţare; - forjare; - laminare; - fabricarea cuielor.
3. întreprinderile textile: - carde; - războaie mecanice; - maşini de bobinat; 4. construcţii: - concasoare; - mori; -
betoniere; - construcţii navale; 5. transporturi: - motoare cu explozie; - turbine cu gaz; 6. industria alimentară: -
îmbutelierea lichidelor; - fabricarea biscuiţilor
7. telecomunicaţii: căşti şi receptoare telefonice; 8. centrale electrice: cazane, turbine; 9. industria forestieră:
gatere
Profesiuni expuse la zgomot: tractorişti în agricultură; şoferi; nituitorii; artificieri în mine; muzicieni; medici stomatologi - turbine
stomatologice.
Stabilirea punctelor de determinare a zgomotului profesional
•Determinarea se realizează în “zona auditivă” a muncitorului, adică la 5-20 cm de pavilionul urechii
•Se poate determina şi în jurul sursei de zgomot, realizând aşa-numitele “hărţi de zgomot”, pentru a
aprecia atât riscul profesional pentru toţi muncitorii dintr-o secţie, cât şi pentru a putea aprecia eficienţa unor
măsuri tehnice de combatere a zgomotului.
-Determinări în relaţie cu procesul tehnologic: pe parcursul schimbului de lucru, la diferite intensităţi ce
corespund unor procese tehnologice diferite, cu notarea duratei acestor procese tehnologice
-Determinări în relaţie cu caracterul zgomotului (impulsiv etc)
-Momentele de determinare trebuie să exprime perioadele diferite ale intensităţii zgomotului (în minute şi/sau în
ore) pe săptămâna de lucru
-Locurile şi durata măsurătorilor trebuie să fie suficiente pentru a se asigura că se poate înregistra expunerea la
zgomot.
Efectele fiziologice ale zgomotului profesional asupra audiţiei
În funcţie de caracteristicile zgomotului legate de tăria, înălţimea şi timpul de expunere rezultă următoarele
efecte:
•efectul de acoperire sau de mascare a sunetelor
•acţiunea de adaptare auditivă - fiziologică, faţă de ambianţa sonoră care scade pragul auditiv
•oboseala auditivă - scăderea pragului auditiv pe o perioadă mai îndelungată în funcţie de timpul de
expunere profesională la zgomot şi care poate să revină la valorile iniţiale după perioade mai lungi de timp
Efectele nespecifice, generale ale zgomotului profesional
Zgomotul are o acţiune generală asupra organismului:
•iritabilitate psihică - nevroze
•tulburări ale funcţiei diencefalo-hipofizare
•hiperreactivitate tiroidiană, creşterea secreţiei de adrenalină
•hipofuncţia corticosuprarenalei şi gonadelor
•sindroame dispeptice
•scade precizia, eficienţa mişcărilor, capacitatea de muncă
Efectele locale specifice ale zgomotului profesional

•Hipoacuzia profesională - deficit auditiv permanent la 4000 Hz cu peste 30 dB după aplicarea corecţiei de
prezbiacuzie; este de percepţie, în general, bilaterală, simetrică, fără interesarea frecvenţelor conversaţionale.
Este reversibilă; dacă muncitorul nu este scos din mediu se ajunge la boală profesională.
•Surditatea profesională - deficit permanent peste 25 dB la frecvenţele conversaţionale 500-1000-
2000, după aplicarea corecţiei de prezbiacuzie; este de percepţie, în general, bilaterală şi simetrică.
Debut - pierderea permanentă a acuităţii auditive se poate instala în primele 3-4 săptămâni de expunere la
zgomot cu intensitate peste limitele admise printr-un deficit auditiv la sunetele cuprinse în frecvenţele
3000-6000 Hz, apoi 4000 Hz, îndreptându-se spre zonele conversaţionale 500-1000-2000 Hz,
proporţional cu durata expunerii.
În cazul traumei sonore, hipoacuzia este determinată de un zgomot continuu şi de intensitate
mare, ce depăşeşte 85 dB, sau de zgomote impulsive, ce determină alterarea frecvenţelor înalte
prin distrugerea celulelor ciliate externe, celulelor Deiters, pilierilor sau a întregului organ Corti ; -
În faza incipientă, este afectată frecvenţa de 6000 Hz; - în afectarea de gradul I – ancoşă la 4000
Hz, ce depăşește 30 dB; - gradul II se extinde la 2000 Hz; - gradul III se extinde la 1000 şi 8000 Hz
şi depăşeşte 30 db; - gradul IV se extinde la 500 Hz.

AUDIOGRAMA TONALĂ LIMINARĂ

•În audiometrie, transmiterea sunetului se face pe două căi: 
- calea aeriană - pavilion auricular, conduct auditiv extern, timpan, lanţ osicular, fereastra ovală, urechea
internă
- calea osoasă - vibraţiile oaselor craniului se transmit direct în lichidele labirintice din urechea internă
•Testarea în conducere aeriană începe cu urechea cea mai bună la frecvenţa de 1000 Hz apoi se testează în
ordine frecvenţele de 2000, 4000, 8000, 500 şi 250 Hz.
•Conducerea osoasă este o măsură a funcției cohleare testează frecvențele de 250, 500, 1000, 2000, 4000Hz.
•Pe graficul audiogramei sunt figurate simbolurile corespunzătoare pragurilor de auz, obţinute pe cele două căi,
pentru ambele urechi – culoarea roşie fiind folosită pentru urechea dreaptă şi cea albastră pentru stânga.
•Diferența dintre pragurile conducerii aeriene și osoase (intervalul aer-os) e o măsură a gradului de hipoacuzie
Surditatea profesională. Evoluţie - în 4 etape:
1.în primele 10-15 zile după expunere: - acufene la sfârşitul zilei de muncă; - senzaţie de înfundare
a urechilor; - cefalee, ameţeli.
2.de la câteva luni până la câţiva ani în funcţie de nivelul zgomotului şi susceptibilitatea individului:
-acufene intermitente; - deficitul auditiv se poate evidenţia doar audiometric
3.a treia etapă: muncitorul începe să observe că nu mai aude normal (ridică nivelul de tărie al
radioului), nu aude ceasul, nu mai poate urmări o conversaţie etc.
4.a patra etapă: surditate propriu-zisă.
Etiopatogenie; factorul etiologic
- principal - zgomotul: peste 87 dB; înalt; impulsiv; aritmic
- favorizant: -deficienţe morfopatologice ale aparat ului auditiv preexistente; -toxice cu
tropism auditiv (plumb, mangan, sulfură de carbon); -medicamente ototoxice – clasica Streptomicina,
Kanamicina, Gentamicina
Patogenie- Acţiunea zgomotului: -mecanică; -asupra celulelor senzoriale din organul Corti aflat în
urechea internă; -prin vasoconstricţie locală; -degradarea proteinelor celulare: efectul - blocarea
transmisiei energiei sonore în semnal nervos, percepti bil  hipoacuzia/surditatea de percepţie.
Diagnostic clinic pozitiv
1. stabilirea expunerii profesionale la zgomot peste 87 dB NAEC/săptămână o perioadă
semnificativă: -anamneză profesională; determinări de zgomot; documente oficiale.
2. tabloul clinic; 3. examenul paraclinic: audiometria tonală, liminară: - tipul de surditate
profesională; mărimea deficitului auditiv; frecvenţele interesate

NAEC/săptămână=Nivel Acustic Echivalent Continuu pe săptămână; se defineşte

ca nivelul acustic în dB (A) - măsurat cu sonometrul conectat cu circuitul de ponderare A - al unui zgomot
constant şi care, acţionând continuu pe toată durata săptămânii de lucru, are un efect auditiv similar cu
efectul zgomotului variabil măsurat real la locurile de muncă.
 Diagnostic diferenţial
Pentru surditatea de percepţie: - traumatisme craniene cu fractura stâncii temporalului (sediul
urechii interne); - microtraumatisme repetate cu pătrunderea condilului mandibulei în conductul
auditiv extern, ruperea timpanului, fractura oscioarelor; - intoxicaţii profesionale cu CO, Sulfură
de carbon, Pb, Benzen ce induc lezarea nervului acustic.
Pentru surditatea neprofesională: - tratamente prelungite cu streptomicină, chinină etc.; -
ateroscleroză cu tulburări ale urechii interne sau encefalului; - tumori de nerv acustic şi
cerebrale.
Forme clinice ale surdităţii profesionale : Surditatea prin detonare; Surditatea aviatorilor;
Surditatea muzicienilor; Surditatea prin curent electric . Tratament - proteză strict individuală. Profilaxie.
Măsuri tehnico-organizatorice: - eliminarea surselor de zgomot; - izolarea şi absorbţia zgomotului
(fonoabsorbţie); - respectarea limitei admise de 85 dB NAEC/săptămână; - antifoane; - pauze în
locuri liniştite (5-10 minute la circa 1 h).
Măsuri medicale
1. recunoaşterea riscului de hipoacuzie profesională şi surditate profesională prin cunoaşterea tuturor
locurilor de muncă şi a profesiunilor cu risc
2. controlul medical la încadrare - Fisa 109. Zgomot- examen clinic general;- audiograma
Contraindicaţii:- boli cronice ale urechii medii şi interne; - psihopatii, nevroze manifeste; - hipertensiune
arterială, forma medie sau severă, asociată cu alţi factori de risc.
3. controlul medical de adaptare: - după 14-30 zile - examen clinic + audiometrie; - la sfârşitul lunii
a treia (examen clinic + ORL + audiometrie)
4. control medical periodic funcţie de zgomotul de la locul de muncă, vechimea profesională; - examen
clinic general – anual; - audiograma - anual
•Contraindicatii: aceleaşi
5. educaţie sanitară, informare şi formare a lucrătorilor şi angajatorului
HOTĂRÂRE nr. 493 din 12 aprilie 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare
la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de zgomot
Capitolul I SECŢIUNEA 1: Obiectivul şi domeniul de aplicare

Art. 4
În sensul prezentei hotărâri, parametrii fizici,
fizici, utilizaţi ca predictori de risc, semnifică după cum urmează:
a)presiunea acustică de vârf (pvârf) - valoarea maximă a presiunii acustice instantanee, măsurată cu ponderarea în frecvenţă
"C";
b)nivelul de expunere zilnică la zgomot (L EX 8h) [dB(A)] - media ponderată în timp a nivelurilor de expunere la zgomot pentru
o zi de lucru nominală de 8 ore, definită de standardul SR ISO 1999:1996, pct. 3.6. Această noţiune acoperă toate zgomotele
prezente la locul de muncă, inclusiv zgomotul cu caracter de impuls;
c)nivelul de expunere săptămânală la zgomot (L EX 8h) - media ponderată în timp a nivelurilor de expunere zilnică la zgomot
într-o săptămână nominală de 5 zile de lucru de 8 ore, definită de standardul SR ISO 1999:1996 pct. 3.6 (nota 2).
SECŢIUNEA 2: Valori limită de expunere şi valori de expunere la zgomot de la care se declanşează acţiunea
angajatorului privind securitatea şi protecţia sănătăţii lucrătorilor

Art. 5
Pentru aplicarea prezentei hotărâri, valorile limită de expunere şi valorile de expunere de la care se declanşează acţiunea
angajatorului privind securitatea şi protecţia sănătăţii lucrătorilor în raport cu nivelurile de expunere zilnică la zgomot şi presiunea
acustică de vârf sunt fixate după cum urmează:
a)valori limită de expunere: LEX 8h = 87 dB(A) şi, respectiv, pvârf = 200 Pa1);
b)valori
b)valori de expunere superioare de la care se declanşează acţiunea: L EX 8h = 85 dB(A) şi, respectiv, Pvârf = 140 Pa2);
c)valori de expunere inferioare de la care se declanşează acţiunea: L EX 8h = 80 dB(A) şi, respectiv, Pvârf = 112 Pa3).
Cap. II Secţiunea 2: Evitarea sau reducerea expunerii la zgomot
Art. 17 Riscurile generate de expunerea la zgomot trebuie să fie eliminate la sursă sau trebuie reduse la minimum, ţinând
seama de progresul tehnic şi de existenţa măsurilor de control al riscului la sursă.
Art. 18
18 Reducerea riscurilor generate de expunerea la zgomot trebuie să se bazeze pe principiile generale de prevenire
prevăzute de legislaţia naţională care transpune Directiva 89/391/CEE, luând în considerare mai ales următoarele:
a)alte
a)alte metode de lucru care să reducă expunerea la zgomot;
b)alegerea unor echipamente de muncă adecvate, care să emită, ţinând seama de natura activităţii desfăşurate, cel mai mic nivel de
zgomot posibil, inclusiv posibilitatea de a pune la dispoziţia lucrătorilor echipamente care respectă cerinţele legale al căror obiectiv
sau efect este de a limita expunerea la zgomot;
c)proiectarea şi amplasarea locurilor de muncă şi a posturilor de lucru;
d)informarea şi formarea adecvată a lucrătorilor privind utilizarea corectă a echipamentelor de muncă, în scopul
reducerii la minimum a expunerii acestora la zgomot;
e)mijloacele tehnice pentru reducerea zgomotului aerian, cum ar fi ecrane, carcase, căptuşeli fonoabsorbante ,
precum şi reducerea zgomotului structural prin amortizarea zgomotului sau prin izolare;
f)programe adecvate de întreţinere a echipamentelor de muncă, a locului de muncă şi a sistemelor de la locul
de muncă;
g)organizarea muncii astfel încât să se reducă zgomotul prin limitarea duratei şi intensităţii expunerii şi
stabilirea unor pauze suficiente de odihnă în timpul programului de lucru.
Art. 20
(1)Pe baza evaluării riscurilor prevăzute la art. 8-16, locurile de muncă în care lucrătorii pot fi expuşi la un zgomot
care depăşeşte valorile de expunere superioare de la care se declanşează acţiunea angajatorului privind securitatea şi
protecţia sănătăţii lucrătorilor trebuie să fie semnalizate corespunzător.
(2)Dacă este posibil tehnic şi dacă riscul expunerii justifică aceasta, locurile de muncă prevăzute la alin. (1) se
delimitează şi se limitează accesul la acestea.
Art. 21
În cazul în care, datorită naturii activităţii, lucrătorii dispun de încăperi de odihnă aflate în responsabilitatea
angajatorului, zgomotul în aceste încăperi trebuie să fie redus la un nivel compatibil cu scopul amenajării lor şi cu
condiţiile de utilizare a acestora.
SECŢIUNEA 3: Protecţia individuală împotriva riscurilor generate de expunerea la zgomot
Art. 23 Atunci când riscurile generate de expunerea la zgomot nu pot fi prevenite prin alte mijloace, lucrătorilor
trebuie să li se pună la dispoziţie mijloace individuale de protecţie auditivă, adecvate şi corect ajustate, pe care
aceştia trebuie să le utilizeze, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale care transpune Directiva 89/656/CEE
şi Directiva 89/391/CEE, în următoarele condiţii:
a)atunci când expunerea la zgomot depăşeşte valorile de expunere inferioare de la care se declanşează
acţiunea, angajatorul trebuie să pună la dispoziţia lucrătorilor mijloace individuale de protecţie auditivă;
b)atunci când expunerea la zgomot atinge sau depăşeşte valorile de expunere superioare de la care se
declanşează acţiunea, lucrătorii trebuie să utilizeze mijloacele individuale de protecţie auditivă;
c)mijloacele individuale de protecţie auditivă trebuie să fie alese astfel încât să elimine sau să reducă la minimum
riscul pentru auz.
SECŢIUNEA 5: Informarea şi formarea lucrătorilor
Art. 28 Fără a aduce atingere prevederilor din legislaţia naţională care transpun Directiva 89/391/CEE, angajatorul
trebuie să asigure informarea şi formarea lucrătorilor expuşi la locul de muncă la un nivel de zgomot egal
sau superior valorilor de expunere inferioare de la care se declanşează acţiunea şi/sau a reprezentanţilor
acestor lucrători, privind riscurile generate de expunerea la zgomot, în special în ceea ce priveşte următoarele:
a)natura acestor riscuri;
b)măsurile luate, în aplicarea prezentei hotărâri, în vederea eliminării sau a reducerii la minimum a riscurilor generate
de zgomot, inclusiv condiţiile în care se aplică aceste măsuri;
c)valorile limită de expunere şi valorile de expunere de la care se declanşează acţiunea angajatorului privind
securitatea şi protecţia sănătăţii lucrătorilor, prevăzute la art. 5-7;
d) rezultatele evaluării şi măsurării zgomotului, efectuate în conformitate cu prevederile art. 8-16, însoţite de o
explicaţie a semnificaţiei acestora şi a riscurilor potenţiale;
e) folosirea corectă a mijloacelor de protecţie auditivă;
f) utilitatea şi metoda de depistare şi semnalare a simptomelor deteriorării auzului;
g) condiţiile în care lucrătorii au dreptul la supravegherea sănătăţii şi scopul acestei supravegheri, în
conformitate cu art. 30-33;
h) practicile profesionale sigure, în scopul reducerii la minimum a expunerii la zgomot.
CAPITOLUL III: Supravegherea sănătăţii
Art. 31
(1)Lucrătorii a căror expunere la zgomot depăşeşte valorile de expunere superioare de la care se declanşează
acţiunea angajatorului privind securitatea şi protecţia sănătăţii lucrătorilor au dreptul la examenul medical
periodic, inclusiv testarea auzului, efectuat de medicul specialist/primar de medicina muncii, în conformitate cu
legislaţia naţională.
(2) Dacă evaluarea şi măsurările prevăzute la art. 8 indică un risc pentru sănătatea lucrătorilor a căror expunere la
zgomot depăşeşte valorile de expunere inferioare de la care se declanşează acţiunea, aceştia au dreptul la
control audiometric preventiv.
(3) Controalele prevăzute la alin. (1) şi (2) au ca obiectiv diagnosticarea precoce a oricărei pierderi auditive
datorate zgomotului şi păstrarea funcţiei auditive.
Art. 32
(1) Pentru fiecare lucrător care face obiectul supravegherii medicale, în conformitate cu prevederile art. 30 şi 31,
trebuie completat un dosar medical individual, care trebuie actualizat.
(2) Dosarele medicale trebuie să conţină un rezumat al rezultatelor supravegherii sănătăţii.
(3) Dosarele medicale trebuie să fie păstrate într-un mod adecvat, astfel încât să poată fi consultate ulterior, cu
respectarea secretului medical.
(4) La cerere, copii ale dosarelor medicale actualizate trebuie să fie transmise direcţiilor de sănătate publică.
(5) Fiecare lucrător trebuie să aibă acces la dosarul medical individual propriu, la cererea sa .

Art. 33
(1) În cazul în care, în urma supravegherii funcţiei auditive, se constată că un lucrător prezintă o pierdere
identificabilă a auzului, medicul de medicina muncii va aprecia dacă este probabil ca pierderea de auz să fie
rezultatul expunerii la zgomot la locul de muncă.
(2) În situaţia prevăzută la alin. (1), medicul de medicina muncii trebuie să informeze lucrătorul cu privire
la rezultatul care îl priveşte personal.
(3)În situaţia prevăzută la alin. (1), angajatorul trebuie:
a) să revizuiască evaluarea riscurilor realizată conform prevederilor art. 8-16;
b) să revizuiască măsurile prevăzute, conform prevederilor art. 17-25, pentru eliminarea sau reducerea
riscurilor;
c) să ţină seama de recomandările medicului de medicina muncii sau ale direcţiilor de sănătate
publică privind aplicarea oricărei măsuri necesare pentru a elimina sau reduce riscurile, în conformitate cu
prevederile art. 17-25, inclusiv posibilitatea de a transfera lucrătorul într-un alt loc de muncă, unde nu
există risc de expunere;
d) să organizeze supravegherea sistematică a sănătăţii şi să asigure reexaminarea stării de
sănătate a celorlalţi lucrători care au suferit o expunere asemănătoare.
HOTĂRÂRE Nr. 601 din 13 iunie 2007
pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă
EMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEI
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 470 din 12 iulie 2007
ART. IV
Hotărârea Guvernului nr. 493/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la
expunerea lucrătorilor la riscurile generate de zgomot, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 3
Prevederile Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 se aplică în totalitate activită ţilor prevăzute la art. 2, fără a aduce
atingere prevederilor mai restrictive şi/sau specifice din prezenta hotărâre.„
2. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 8
(1) În îndeplinirea obligaţ
obligaţiilor prevăzute la art. 7 alin. (4) şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 319/2006, angajatorul trebuie să
evalueze şi, dacă este necesar, să măsoare nivelurile de zgomot la care sunt expuşi lucrătorii.
(2) Pentru evaluarea riscului prevăzut la alin. (1) se va ţine seama de limitele maxime admise pentru zgomot la posturile de
muncă cu solicitare neuropsihică şi psihosenzorială crescută şi deosebită, deosebită, prevăzute în anexă."
anexă."
3. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:”
cuprins:”ART. 12
Evaluarea şi măsurarea prevăzute la art. 8 trebuie să fie planificate şi efectuate de către serviciile competente la intervale
adecvate,
adecvate, acordând o atenţatenţie deosebită prevederilor art. 8 şi 9 din Legea nr. 319/2006 referitoare la serviciile de prevenire şi
protecţ
protec ţie sau la persoanele competente necesare.„
4. Partea introductivă a articolului 15 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 15
Potrivit prevederilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 319/2006, la evaluarea riscurilor, angajatorul trebuie să acorde atenţie deosebită
următoarelor elemente:".
5. Alineatul (1) al articolului 16 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 16
(1) Angajatorul trebuie să deţ deţină o evaluare a riscurilor potrivit prevederilor art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr.319/2006 şi
trebuie să identifice măsurile care trebuie luate pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor potrivit prevederilor art. 6 - 11 din
aceeaşi lege."
6. Partea introductivă a articolului 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 18
Reducerea riscurilor generate de expunerea la zgomot trebuie să se bazeze pe principiile generale de prevenire prevăzute la art. 7
alin. (3) din Legea nr. 319/2006, luându-se în considerare, în special, următoarele:".
7. Articolul 22 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 22
Potrivit prevederilor art. 35 din Legea nr. 319/2006, angajatorul trebuie să adapteze măsurile prevăzute în
prezenta secţiune la nevoile lucrătorilor care aparţin grupurilor sensibile la riscuri specifice."
8. Partea introductivă a articolului 23 se modifică şi va avea următorul cuprins:ART. 23
În situaţia în care riscurile generate de expunerea la zgomot nu pot fi prevenite prin alte mijloace, lucrătorilor
trebuie să li se pună la dispoziţie mijloace individuale de protecţie auditivă, adecvate şi corect ajustate, pe care să
le utilizeze potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.048/2006 privind cerinţele minime de securitate şi
sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă şi ale art.
23 din Legea nr.
319/2006, în următoarele condţii:".
9. Partea introductivă a articolului 28 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 28
Fără a aduce atingere prevederilor art. 16, 17, 20 şi 21 din Legea nr. 319/2006, angajatorul trebuie să
asigure informarea şi formarea lucrătorilor expuşi la locul de muncă la un nivel de zgomot egal sau
superior valorilor de expunere inferioare de la care se declanşează acţiunea şi/sau a reprezentanţilor
acestor lucrători privind riscurile generate de expunerea la zgomot, în special în ceea ce priveşte următoarele:".
10. Partea introductivă a articolului 29 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 29
Consultarea şi participarea lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor acestora la aplicarea prevederilor prezentei
hotărâri trebuie să se desfăşoare potrivit prevederilor art. 18 din Legea nr. 319/2006 şi trebuie să se refere în
special la următoarele:".
11. Alineatul (1) al articolului 30 se modifică şi va avea următorul cuprins: „ART. 30
(1) ţinând seama de prevederile art. 24 şi 25, în situaţia în care rezultatele evaluării şi măsurării prevăzute la art.
8 indică un risc pentru sănătatea lucrătorilor, Ministerul Sănătăţii Publice va emite ordine pentru a asigura
supravegherea adecvată a sănătăţii acestora, în concordanţă cu Legea nr. 319/2006."
12. Hotărârea Guvernului nr. 493/2006 se completează cu anexa "Limitele maxime admise pentru
zgomot la posturile de muncă cu solicitare neuropsihică şi psihosenzorială crescută şi deosebită",
prevăzută în anexa la prezenta hotărâre.
ANEXA 1 (Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 493/2006)
 LIMITELE MAXIME admise pentru zgomot la posturile de muncă cu solicitare neuropsihică şi
psihosenzorială crescută şi deosebită (atenţie, responsabilitate, decizie, constrângere temporală)
II. FACTORI IGIENICI (factori ai mediului de muncă)
• 1. Factori fizici: trepidaţii=VIBRAȚII
BOLILE PROFESIONALE DATORATE VIBRAŢIILOR (TREPIDAŢIILOR) . ETIOLOGIE
1. Factorul principal: VIBRAŢIILE: complex de oscilaţii mecanice ale corpurilor solide care se transmit direct
organismului uman
Caracteristici: - frecvenţa – exprimată în Hz; - amplitudinea – exprimată în mm; - acceleraţia - exprimată în cm/sec2 -
viteza – exprimată în cm/sec
Clasificarea în funcţie de frecvenţă - frecvenţă < 2 Hz; - frecvenţă joasă: 2-20 Hz; - frecvenţă medie: 20-300 Hz;-
frecvenţă înaltă: 300- 1000 Hz.
Producerea vibraţiilor – nedorită: defecţiuni tehnice, mijloace de transport; - dorită: formă de energie mecanică
utilizată în scop tehnologic: unelte şi maşini vibratorii acţionate cu aer comprimat
2. Factorul secundar – factori favorizanţi: a). aparţinând de organism: artrite, ateroscleroză; b). aparţinând de
condiţiile de mediu: - temperatură scăzutt; - umiditate mare
PATOGENIE GENERALĂ
Acţiunea asupra întregului corp:
• prin membrele inferioare – dacă muncitorul stă în poziţie ortostatică pe o suprafaţă care trepidează : sol, podea,
platformă - dacă muncitorul apasă pedale
• prin forţa corpului care stă pe un scaun care trepidează
Acţiunea asupra sistemului mână-braţ:
• sistem care susţine, împinge, orientează uneltele vibratorii (trepidaţiile cu o frecvenţă de 20-200 Hz)
MECANISME DE ACŢIUNE
- trepidaţiile acţionează asupra:
• organelor interne din cavitatea abdominală şi pelvină
• sistemului osteoarticular
• direct asupra muşchilor, tendoanelor, aponevrozelor
BOLILE PROFESIONALE DATORATE TREPIDAŢIILOR PROFESIONALE CU FRECVENŢA 0-2 Hz
KINETOZELE
Etiologie
• persoanele din transportul aviatic, maritim, auto
• între informaţiile vizuale sau proprioceptive şi informaţiile labirintice există o deficienţă centrală de integrare care duce la o stimulare
intensă a canalelor labirintice cu afectarea funcţiei vestibulare
Clinic – kinetoza = răul de transport = boala de călătorie-“rău de mare”
• forma digestivă:
digestivă: - greţuri, vărsături
- transpiraţii reci
• forma nervoasă
rvoasă - insomnie, somnolenţă
- cefalee, indispoziţie
Profilaxie: Examen medical la încadrare, de adaptare, periodic
Plasarea persoanelor în zona centrală de vibraţie mare
Tratament: - antiemetice - Ex. METOCLOPRAMID
- antihistaminice – Ex. HIDROXIZIN
BOLI PROFESIONALE DATORATE VIBRAŢIILOR PROFESIONALE CU FRECVENŢA 2-20 Hz
Etiopatogenie
• deplasările ritmice ale organelor din abdomen şi pelvis (de ex. deplasările stomacului au o amplitudine de 2,5 cm)
• deplasările corpurilor vertebrale - mişcări ritmice de flexiune care induc exacerbarea curburilor fiziologice
Secundar acestor deplasări rezultă:
- creşterea - frecvenţei cardiace
- tensiunii arteriale
- consumului de O2
- timpului de reacţie la diverşi stimuli
- instalarea unor dificultăţi de concentrare a atenţiei
- scăderea vigilenţei
- scăderea acuităţii vizuale
- instalarea somnolenţei
- scăderea capacităţii de muncă
Profesiuni expuse
•conducători de vehicule pentru transport intrauzinal, camioane
•muncitorii de pe buldozere, platforme betoniere, elicoptere, excavatoare, tractoare
•muncitorii din jurul maşinilor fixe, care transmit trepidaţiile pe sol (războaie mecanice, prese, forje, ciocane cu aburi sau
pneumatice)
Clinic
1. Sindromul digestiv superior - “epigastralgia tractoriştilor”
greţuri, vărsături, inapetenţă, epigastralgii la sfârşitul zilei de muncă
2. Sindromul de coloană vertebrală - algiile de coloană: lombalgii, sciatalgii – iniţial, apar la sfârşitul zilei de lucru,
- apoi în timpul lucrului,
- în final, devin permanente.
3. Sindromul renal – albuminurie
- hematurie microscopică
- favorizarea litiazei rénale
Diagnostic pozitiv
•expunerea profesională la vibraţii de 2-20 Hz cu amplitudine, acceleraţie, viteză peste limitele admisibile, un număr
semnificativ de ani
•tabloul clinic
•modificările radiologice (radiografie de coloană vertebrală comparativ cu cele de la încadrarea în muncă)
Profilaxie - măsuri tehnico-organizatorice: ergonomice; proiectarea şi construirea maşinilor; scaune telescopice; centuri
abdominale
- măsuri medicale: - postură corectă în timpul muncii; - control medical la angajare corect cu stabilirea
contraindicaţiilor; - control medical periodic; - educaţie sanitară
Tratament - întreruperea expunerii şi tratament simptomatic
 BOLI PROFESIONALE DATORATE TREPIDAŢIILOR PROFESIONALE CU FRECVENŢA 20-300 Hz
ETIOPATOGENIE. Acţiunea vibraţiilor poate fi:
• Directă, mecanică: - prin suprasolicitarea sistemului osteoarticular al membrelor superioare
- asupra sistemului vascular local - cu eliberarea de noradrenalină – care determină sincopă locală
• Lezarea trunchiurilor nervoase sau a terminaţiilor aferente
• Nevroză cu crearea de focare de excitaţie stagnantă, stabilă, în creier, generatoare de tulburări vasculare şi trofice ale
membrelor superioare
 SINDROAMELE CLINICE
1. SINDROMUL APARATULUI LOCOMOTOR
2. SINDROMUL VASCULAR (SINDROMUL RAYNAUD PROFESIONAL)
3. SINDROMUL NEUROLOGIC
1.SINDROMUL APARATULUI LOCOMOTOR
- consecinţa solicitării mecanice a - cartilajului articular
- osului
- muşchiului
- tendoanelor
 a). Leziuni osteoarticulare
- necroza aseptică a semilunarului, a scafoidului
- sindromul de canal carpian
- afectarea articulaţiilor acromioclaviculară, scapulohumerală
- artrozele hiperostozante - frecvente la cot cu limitarea flectării articulaţiei
 1.SINDROMUL APARATULUI LOCOMOTOR 2. SINDROMUL VASCULAR (SINDROMUL
a). Leziuni osteoarticulare RAYNAUD PROFESIONAL)
Simptome •Este cel mai caracteristic
- dureri •Apare ca urmare - a acţiunii directe asupra
Semne peretelui vascular, care devine mai sensibil la
- tumefierea şi limitarea mişcărilor în articulaţia interesată acţiunea frigului
Examenul radiologic şi/sau
- îngustarea spaţiului articular - a acţiunii indirecte, prin
- osteofite intermediul unei stări de hiperactivitate stagnantă
- osteoliză în creier sau prin alterări ale simpaticului
perivascular ducând la
b). Leziuni ale tendoanelor şi tecilor tendinoase – tenosinovite
c). Leziuni musculare – miozite -spasm arteriolar, evoluând către
d). Leziuni ale fasciilor şi aponevrozelor – boala Dupuytren -arteriopatie obliterantă funcţională sau organică
-fibroză constrictivă a pereţilor arteriali

Caracteristic pentru sindromul Raynaud profesional este apariţia crizelor de spasm arteriolar
Durata crizei - câteva minute până la 1-2 h
Criza evoluează în 3 faze:
1. perioada de aură: - parestezii ale mâinilor
- dureri în degete
2. perioada de stare: - albirea unuia sau mai multor degete (reversibilă spontan) - cel mai adesea degetele III şi IV;
- accentuarea paresteziilor şi a durerilor,
- scăderea temperaturii cutanate la acel nivel
- scăderea sensibilităţii vibratorii
3. perioada de restabilire – dureri în degete, mână, antebraţ
- cianoză
- tumefierea degetelor
- revenirea la normal a temperaturii cutanate, degetele redevin roşii
• Agentul declanşator: vibraţiile şi acţiunea generală sau locală a frigului
• Sdr. Raynaud evoluează în 4 stadii cu agravare progresivă, în stadiul IV simptomele sunt exacerbate la maximum,
se asociază leziuni trofice ale degetelor cu apariţia gangrenei de pulpă digitală şi boala este ireversibilă
Diagnosticul pozitiv de sindrom Raynaud profesional
• expunerea profesională a sistemului mână-braţ la vibraţii cu frecvenţa 20-300 Hz şi caracteristici fizice
(amplitudine, acceleraţie, viteză) peste limitele admisibile, pe o durată de timp semnificativă, evidenţiată prin
anamneza profesională (obiectivată prin acte doveditoare de vechime în profesiuni cu risc specific trepidaţiilor şi
buletine de analiză care să caracterizeze vibraţiile)
• clinic – durere, paloarea, cianoza, roşeaţa degetelor şi diminuarea sensibilităţii tactile, termice şi vibraţiilor
• Paraclinic – testul de provocare la rece , testul presor la rece
- arteriografia
- biopsia de pulpă digitală
Diagnosticul diferenţial al sindromului Raynaud profesional
• boala Raynaud: fete tinere, neexpuse la trepidaţii, afectarea egală şi a membrelor inferioare
• sindromul Raynaud profesional prin expunere la clorură de vinil
• boli ale arterelor membrelor superioare (arterită, trombangeită obliterantă)
• compresiuni neurovasculare: sindromul de coastă cervicală
• afecţiuni ale SNC: siringomielie
• intoxicaţii medicamentoase (-blocante adrenergice, droguri simpatomimetice)
Tratamentul sindromului Raynaud profesional
• întreruperea expunerii (temporară sau definitivă)
• în timpul crizelor: - imersia mâinilor în apă caldă
- ingerarea de băuturi calde
- vasodilatatoare; sedative
• între crize - cură balneo-fizioterapică – băi călduţe, masaje
3. SINDROMUL NEUROLOGIC
Se manifestă prin tulburări: - senzitive – motorii - trofice
Se mai pot adăuga:
• hipoacuzie sau surditate profesională
• tulburări neurovegetative (cefalee, insomnie, astenie)
• tulburări digestive
PROFILAXIA
Măsuri tehnico-organizatorice
• înlocuirea proceselor tehnologice generatoare de trepidaţii
• automatizarea proceselor tehnologice
• echipament de protecţie corespunzător: mănuşi, cizme, pieptare cu proprietăţi vibro-absorbante
• folosirea de amortizoare speciale
• pauze organizate în încăperi încălzite

Măsuri medicale
• recunoaşterea riscului la vibraţii
• determinarea caracteristicilor fizice ale vibraţiilor
• studii epidemiologice
• examen corect la angajare cu stabilirea contraindicaţiilor: - afecţiuni osteomusculare, articulare, vasculare; -
polinevrite; - miozite
• control medical periodic: examen clinic general şi testul de provocare la rece (anual)
• educaţie sanitară – purtarea echipamentului de protecţie, masaje cu apă călduţă la sfârşitul schimbului de lucru sau
seara, purtarea de îmbrăcăminte călduroasă iarna
- muncitorii trebuie sfătuiţi să întrerupă expunerea la vibraţii pentru circa 10 min la 1 oră de expunere continuă
Metode corecte de muncă pentru a diminua acţiunea vibraţiilor asupra organismului:

Pentru vibraţii care se transmit sistemului mână - braţ

• Să strângă cu minimum de forţă musculară utilajul care vibrează şi cu care lucrează
• Să menţină în limite normale temperatura întregului organism şi a mâinii
• Să menţină mâinile uscate
• Să evite fumatul în timpul lucrului
• Să utilizeze unelte antivibratorii
• Să poarte mănuşi de protecţie corespunzătoare
• Pe uneltele care în timpul funcţionării produc vibraţii cu o frecvenţă mai mare de 16 Hz să se pună etichete cu:
ATENŢIE !

Pentru vibraţii cu acţiune asupra întregului corp

• Utilizarea de scaune cu suspensie, cabine cu suspensie
• Menţinerea în bună stare de funcţionare a sistemelor de suspensie a vehiculelor
• Umflarea corespunzătoare a cauciucurilor
• Sunt utile: scaune cu suporturi pentru braţe, cu suport lombar, scaune cu suport ajustabil pentru spate
• Utilizarea de metode de muncă corecte pentru cei ce conduc vehicule:
- evitarea ridicării de greutăţi sau încovoierea (îndoirea) spatelui după expunerea la vibraţiile vehiculului
- utilizarea de mişcări simple, uşoare cu minimum de rotaţie sau torsiune a trunchiului când se părăseşte
vehiculul
II. FACTORI IGIENICI (factori ai mediului de muncă)
• Factori fizici. ILUMINAT
EVALUAREA ILUMINATULUI PROFESIONAL. AMBIANŢA LUMINOASĂGENERALITĂŢI
Generalități
Asigurarea unui climat fiziologic la un loc de muncă are drept scop: - Stimularea activităţii nervoase superioare;
-Prevenirea oboselii profesionale; -Evitarea suprasolicitării analizatorului vizual; -Prevenirea BP şi a accidentelor de
muncă;- Creşterea capacităţii de muncă.
Realizarea unui iluminat fiziologic presupune îndeplinirea unor condiţii calitative şi cantitative:
- Condiţii calitative ale iluminatului:
• Să aibă o compoziţie spectrală cât mai apropiată de lumina naturală
• Să fie corect dirijat pentru a permite obţinerea unei imagini clare a obiectelor, fără a produce umbre în câmpul
vizual
• Să fie uniform repartizat, respectându-se coeficienţii de uniformitate
• Să evite producerea strălucirilor (directe sau reflectate) în câmp vizual CV
• Să nu prezinte pericol de incendiu sau explozie
- Condiţii cantitative ale iluminatului:
• Să fie suficient – conform limitelor admise
DEFINIŢII
• Mărimea cea mai importantă pentru caracterizarea iluminatului la un loc de muncă (LM) este nivelul de iluminare.
Nivelul de iluminare reprezintă raportul dintre cantitatea de lumină şi mărimea suprafeţei pe care aceasta cade.
• Unitatatea de măsură este luxul (lx)
• Luxul este iluminarea pe care un flux luminos de 1 lumen o determină pe o suprafaţă de 1 m 2; 1 lx = 1 lumen/1 m2
DETERMINAREA ILUMINATULUI PROFESIONAL
Aparatul de măsură este luxmetrul; el se compune dintr-un fotoelement cu seleniu şi un galvanometru care înregistrează
fotocurentul generat de fluxul luminos ce cade pe fotoelement. Galvanometrul este gradat în lucşi – permite astfel
citirea directă a valorii iluminatului.
Între gradul de iluminare din încăperea de lucru şi fotocurentul (curentul electric) generat există o relaţie direct
proporţională.
Stabilirea punctelor de determinare
•Determinarea iluminatului, natural sau artificial, al unui LM situat în interiorul încăperilor se face - la nivelul
suprafeţei de lucru, în planul orizontal sau vertical pe care trebuie să-l privească angajatul în timpul lucrului - la 85 cm
de la podea (în plan orizontal) pentru iluminatul general; - la diferite distanţe de LM pentru a calcula coeficientul de
uniformitate
•La nivelul suprafeţei de lucru, angajatul trebuie să distingă anumite detalii. Detaliile sunt acele părţi ale obiectelor ce
trebuie distinse în timpul activităţii profesionale, de exemplu, un punct, o cifră, firul unei ţesături, o diviziune a unui
instrument de măsură etc.
•Se măsoară mărimea exactă a detaliului, nivelul de iluminare a fondului (flux incident şi flux reflectat), se calculează
coeficientul de reflexie, contrastul dintre fond şi detaliu.
Stabilirea momentelor de determinare
•Determinarea se face – în timpul zilei: dimineaţa, amiază, seară
- în timpul nopţii
Aspecte care mai trebuie cunoscute:
•Elementul distanţă - dacă distanţa dintre ochi şi obiectul privit > 0,5 m
•Elementul timp – dacă efortul vizual încordat are loc în mod neîntrerupt mai mult de 4 ore
•Elementul mişcare – dacă obiectele privite sunt în mişcare
•Elementul pericol de accidentare – dacă există pericol crescut de accidentare
Prezenţa unuia dintre aceste elemente, solicită un iluminat mai mare decât cel indicat de norme.
Pentru lucrările executate în spaţii exterioare se ţine seama de:
Raportul dintre dimensiunea minimă a obiectului ce trebuie distins şi distanţa faţă de ochi – determinarea iluminatului
se face în plan ORIZONTAL
Dacă sunt lucrări cu sau fără utilaje ce necesită urmărirea generală atentă a producţiei sau a operaţiilor – determinarea
în plan VERTICAL
Dacă sunt lucrări grosiere ce necesită distingerea obiectelor mari - VERTICAL
Sisteme de iluminat
1.Iluminat general uniform (natural, artificial sau mixt)
2.Iluminat general localizat (artificial sau mixt)
3.Iluminat combinat (iluminat general + iluminat artificial local sau localizat)
•Iluminat mixt = natural + artificial
1.Iluminatul general uniform este recomandat:
- în LM unde se execută activităţi similare pe toată suprafaţa încăperii
- în LM în care poziţia persoanelor în timpul lucrului se modifică frecvent
- în LM în care există cerinţe deosebite de igienă
2. Iluminatul general localizat se foloseşte:
•În LM care necesită niveluri de iluminare diferite – deasupra maşinilor sau meselor de lucru, iar iluminatul
local nu se poate realiza.
3. Iluminatul combinat (iluminat general + iluminat artificial local sau localizat) se foloseşte:
•în LM unde sunt necesare niveluri de iluminare diferite, în general, mult mai mari decât în restul încăperii
•în LM la care există cerinţe speciale de calitate a iluminatului, care nu pot fi obţinute prin iluminatul general
Iluminatul portabil
•se va folosi în LM unde este necesar; corpul de iluminat utilizat trebuie să fie special construit pentru acest tip
de iluminat, adaptat locului, mediului şi restricţiilor impuse de LM respectiv
•gradul de protecţie al corpurilor de iluminat portabile şi al materialelor de racordare la reţeaua de alimentare se
aleg in funcţie de caracteristicile mediului – umiditate, agenţi corozivi, pericol de explozie, de incendiu
Reguli privind iluminatul şi solicitarea vizuală la LM
•Cu cât mijloacele de muncă sunt mai închise la culoare, cu atât este necesar ca nivelul de iluminare să fie mai mare
•Cu cât sarcina vizuală este mai grea – detaliul este mai mic - cu atât nivelul de iluminare trebuie să fie mai mare
•Cu cât contrastul este mai mic, cu atât nivelul de iluminare trebuie să fie mai mare
•Suprafeţele luminoase mari sau din materiale de culoare albă determină cele mai mari străluciri
•Solicitarea vizuală este optimă atunci când postul de muncă este luminos şi mediul relativ întunecat
Reguli privind iluminatul şi solicitarea vizuală la LM
• În spaţiile unde se realizează sarcini rapide se recomandă un raport de 2/1 între nivelul de iluminare pe postul respectiv şi nivelul de
iluminare general
• Cel puţin mediul de muncă apropiat – de mărimea unui braţ întins – nu trebuie să fie mai luminos decât postul de muncă
• Cele mai frecvente cauze ale tulburărilor vizuale sunt reprezentate de strălucirile directe şi reflectate
- Strălucirile directe pot fi atenuate prin aranjarea surselor de lumină, a LM şi alegerea tipului de iluminat
- Strălucirile indirecte pot fi atenuate prin suprafeţe şi mijloace de muncă mate; acolo unde nu este posibil de realizat aceste lucruri, se
va recurge la iluminat difuz sau special.
Reguli privind iluminatul şi solicitarea vizuală la LM
•LM se orientează în raport cu lumina naturală. Sursele de lumină artificială nu trebuie amplasate perpendicular pe LM.
•Percepţia vizuală este mai bună atunci când mediul de muncă nu este prea luminos.
•LM fără iluminat natural ar trebui prevăzute cu cel puţin o fereastră foarte mică.
•În special pentru munca manuală în poziţie ortostatică este mai important nivelul de iluminare pe planul vertical decât cel pe planul
orizontal. Dacă iluminatul general nu cuprinde surse verticale de lumină, este necesar să se amplaseze în astfel de locuri.
Reguli privind iluminatul şi solicitarea vizuală la LM
•Un mediu de muncă corespunzător din punct de vedere optic trebuie să aibă niveluri de iluminare relativ mari şi coeficienţi de reflexie
relativ mici (mai mici de 0,4) ai podelei, pereţilor, mobilierului, draperiilor
•În spaţiile mari unde un anume loc trebuie bine perceput vizual, se recomandă niveluri de iluminare generală mai mari decât cele prevăzute
în condiţii obişnuite
•Vârstnicii necesită niveluri de iluminare mai mari. Pentru ei trebuie create locuri de muncă mai luminoase şi fără străluciri. Presbiopia poate
deveni o problemă pentru munca de aproape.
La aprecierea ambianţei luminoase se analizează şi culorile
- Culorile calde sunt întotdeauna preferate culorilor reci.
- Lumina albă caldă stimulează vederea normală şi are şi o acţiune psihosomatică împiedicând apariţia îmbolnăvirilor.
- Culorile mai apropiate de roşu realizează un mediu de muncă nenatural.
• Roşu – semnifică pericol, stop, interzis, pericol de incendiu
• Galben – combinat cel mai frecvent cu negru – semnifică pericol de coliziune, prudenţă
• Verde – semnalizează ajutor, cale de ieşire, simbol pentru aparate de salvare şi instalaţii de prim ajutor etc
• Albastru – este o culoare pentru ordine,
ordine, de exemplu, uniforma de jandarm, poliţist
Pentru simplificarea activităţii este necesară asigurarea unui contrast cromatic:
• Mijloacele de muncă sunt discriminate mai uşor dacă există un contrast cromatic corespunzător cu mediul de muncă; de exemplu,
pentru obiectele din lemn, piele colorate de la ocru până la tonuri de maro este bine ca mediul de muncă să fie colorat în verde mat,
verde deschis sau albastru mat
• Butoanele, manetele, pârghiile, rotiţele (cu suprafeţe mai mici de 1 cm2) vor fi colorate în aşa fel încât să asigure un contrast puternic
cu mediul de muncă, pentru a putea fi discriminate mai rapid
• Culorile nu trebuie să răspundă doar cerinţelor estetice ci şi unor cerinţe fiziologice, psihologice sau ergonomice
Cele mai utile recomandări pentru realizarea unui iluminat profesional corespunzător sunt cele mai economice, cele mai uşor de realizat şi
cu rezultatele cele mai rapide.
• Realizarea unui iluminat local pe lângă cel general
• Mărirea puterii surselor de iluminat local sau general
• Starea de curăţenie a ferestrelor şi corpurilor de iluminat
Repercusiuni negative asupra organismului datorate unui iluminat insuficient:
Senzaţie de corp străin în ochi: Tulburări de vedere; Congestie conjunctivală; Lăcrimare; Cefalee; Senzaţie de oboseală vizuală sau chiar
de oboseală generală
Prin suprasolicitarea analizatorului vizual se poate ajunge la BP – astenopatia acomodativă
BP – ASTENOPATIA ACOMODATIVĂ
Etiologie: 1. Factorul etiologic principal – excesul de efort al muşchilor ciliari care participă la fenomenul de
acomodaţie; - suprasolicitarea muşchilor extrinseci oculari ce participă la fenomenul de convergenţă.
2. Factori etiologici favorizanţi – care depind de organism – existenţa unor vicii de refracţie precum hipermetropia şi
presbiopia necorectate; - care depind de mediul de muncă precum – iluminat insuficient; prezenţa luminiscenţei
(sclipirilor) în câmpul vizual; -lipsa uniformităţii iluminării; - mărimea detaliului; - ambianţa cromatică; - distanţa ochi-
detaliu; - zgomot intens şi alţi factori perturbatori şi solicitanţi ai atenţiei
Profesiuni expuse: ceasornicar; desenator; persoană ce lucrează la microscop; operator PC; operatori la tablourile de
comandă; rectificator; CTC-ist în industria textilă etc.
Tablou clinic : Debutul bolii este bilateral: -Senzaţie de arsură oculară, înţepături, greutate oculară, dureri în ochi; -Clipit
frecvent; - Congestie blefaro-conjunctivală; -Vedere în ceaţă; -Dublu contur al periferiei obiectelor; -Cefalee, vertij;
-Crampa muşchilor oculari – fenomen permanent ce se menţine şi în repausul vizual; -Contracţia musculaturii
frontale, mai ales într-o activitate cu repere de dimensiuni mici sau o permanentă explorare a unui câmp de semnale
cu o valoare deosebit de importantă pentru elaborarea unor decizii.
Tratament. Corecţia tulburărilor de refracţie şi de convergenţă
VEDEREA MONOCULARĂ ŞI ACTIVITATEA PROFESIONALĂ
Monopsicii prezintă următoarele tulburări vizuale:-Dificultate de apreciere a distanţelor, mai ales a celor din apropiere;
-Favorizarea apariţiei astenopiei acomodative; -Dificultate în vederea nocturnă; -Diminuarea câmpului vizual.
Monopsia poate fi congenitală sau dobândită.
Monopsia congenitală
• Posibilităţile monopsicilor congenitali de a învăţa o meserie sunt, în ansamblu, apropiate de cele ale persoanelor
binoculare, astfel încât ei pot exercita majoritatea profesiunilor
• Sunt exceptate profesiunile care pot fi periculoase pentru singurul ochi sau care pot fi periculoase pentru colegii de
muncă sau alte persoane
Monopsia dobândită. Durata readaptării la vederea monopsică este de circa 6 luni pentru activitatea profesională şi
de circa 3 luni pentru activitatea curentă
Prognosticul readaptării este în funcţie de:- valoarea acuităţii vizuale - AV - a ochiului rămas; - voinţa subiectului de a-şi recăpăta vederea
complet; - nivelul intelectual, posibilităţile de compensare fiind în relaţie directă cu calităţile intelectuale ale monoftalmului.
Simptome şi semne în timpul readaptării
•Iniţial, subiectul prezintă ezitări şi erori în aprecierea distanţelor, în special a distanţelor apropiate (de exemplu,
vărsarea paharului cu apă, manevrarea dificilă a lingurii, dificultăţi de a coborî scara, de a urca pe trotuar, de a deschide o
poartă)
•Cititul este obositor, se face cu dificultate şi duce rapid la oboseală vizuală
•Treptat aceste fenomene se atenuează şi dispar
•În cadrul readaptării la activitatea ocupaţională
-dacă gestualitatea profesională se derulează după un scenariu prevăzut sau previzibil, totul decurge normal, în sensul că
se adaptează bine la activitatea pe care a avut-o;
- dacă este vorba de o activitate ocupaţională nouă sau în cursul muncii pot apărea situaţii neprevăzute , readaptarea se
face cu multă dificultate deoarece subiectul trebuie să realizeze înlocuirea reflexelor obişnuite cu criterii raţionale de
evaluare, ceea ce este posibil dar necesită timp.
Contraindicaţiile medicale – RELATIVE – pentru monopsici
•Profesiunile care suprasolicită analizatorul vizual, inducând oboseală vizuală
•Profesiuni ce necesită integralitatea câmpului vizual, deoarece monoftalmii prezintă o diminuare cu 30 grade de
partea lezată (cu circa a şasea parte), rezultând astfel o vigilenţă mai scăzută de partea corespunzătoare a câmpului lateral
al ochiului nefuncţional
•Profesiuni ce necesită o bună vedere crepusculară
•Profesiunile ce sunt periculoase pentru alţii, de exemplu conducătorii de vehicule
•Profesiuni periculoase pentru subiectul însuşi – cele care expun la accidente sau la complicaţii oculare şi care pot
leza singurul ochi funcţional; de exemplu, sudori, strungari, fierari betonişti etc
•Munca la înălţime

Referitor la importanţa culorilor, VERDELE semnifică atenţionare precum în exemplele următoare:

Ordinul ms nr. 427 din 14.06.2002 - Ordin pentru aprobarea componenţei trusei sanitare şi a baremului de
materiale, ce intră în dotarea posturilor de prim ajutor fără cadre medicale
Trusa medicală de prim ajutor - trebuie să fie prezentă în dotarea posturilor fixe de prim ajutor fără cadre medicale din
întreprinderi, instituţii şi unităţi economice, şcoli, cabane turistice şi altele asemenea
DEFIBRILATOARELE EXTERNE AUTOMATE (D E A)
•GÂNDESC, HOTĂRĂSC SINGURE - Analizează ritmul cardiac
•Pregătesc aplicarea șocului
•Necesită puţină pregătire medicală
•Nu este necesară interpretarea ECG
•Convenabile pentru defibrilarea de “prim-ajutor”
•Folosite în programe de defibrilare pentru public
•DEA nu înlocuiește compresiile toracice și respirația gură la gură !!!
•Când primiți DEA: opriți RCP și atașați electrozii pe pieptul pacientului conform instrucțiunilor aparatului
Nu atingeți victima cât timp DEA evaluează ritmul cardiac !!!
•Se urmează instrucţiunile audio-video
•Aparatul face analiza ECG automată
•Se încarcă automat și dacă ritmul cardiac se pretează la defibrilare, adică este total dezordonat, cu pericol iminent de
exitus, DEA indică ȘOC!
Defibrilați o dată
-continuați RCP: 30 compresii cu 2 respirații, timp de 2 minute
Eliberați victima pentru o nouă evaluare cu DEA
- reluați succesiunea procedurilor până când DEA nu mai indică ȘOC
II. FACTORI IGIENICI (factori ai mediului de muncă)
2. Factori chimici
Toxicele profesionale - Substanţe toxice profesionale (STP) = substanţe chimice utilizate sau care apar
în timpul procesului tehnologic şi care pătrunzând în organismul muncitorului în timpul activităţii
profesionale, îi afectează starea de sănătate şi/sau capacitatea de muncă. Termenul " utilizat" = substanţe
chimice cunoscute în procesul tehnologic normal. Termenul " apărut" = substanţe chimice care apar
accidental în procesul tehnologic normal
Clasificare
1.Din punct de vedere tehnologic: (STP ce reprezintă materia primă / STP reprezentând produsele
finite; / STP intermediare, ce se adaugă sau care apar din reacţii chimice ce au loc în timpul
transformării materiei prime în produse finite; / STP ce apar întâmplător, dată fiind prezenţa lor ca
impurităţi în materia primă, în diferiţi reactivi sau datorită folosirii lor din motive de moment (lipsa
substanţelor – reactivilor - folosite în mod normal); / STP apărute ca reziduuri, deşeuri (combustia
combustibilului); / STP utilizate drept catalizatori, activatori.
2.Starea de agregare: (solidă – STP pot fi măcinate şi ajung pulberi sau pot fi topite devenind vapori; / lichidă
– STP pot fi concentrate sau diluate şi pot fi volatile sau nu; / vapori).
3.Modul de acţiune şi efectele biologice: (allergic; iritativ; cancerigen; mutagen sau teratogen; efecte pe
sistem nervos central sau periferic, sânge etc).
Ce este necesar să cunoaştem ?
1. procesul tehnologic - complet şi detaliat
2. calea de pătrundere în organism - respirator - cutanat - digestiv
3. factorii etiologici principali şi cei favorizanţi
Pătrunderea STP în organism - Substanţele toxice prezente în mediul de muncă pătrund în
organismul uman prin 3 căi: prin inhalare - calea respiratorie; prin ingestie - tractul gastro-intestinal;
prin tegument – calea cutanată
Absorbţia pe cale respiratorie. Este principala cale de absorbţie a substanţelor din aer: gaze, vapori, fumuri, pulberi,
aerosoli. Aparatul respirator reprezintă un dispozitiv ideal de schimburi ale gazelor având următoarele caracteristici: (o
suprafaţă de până la 100 m2 în inspiraţie profundă;/ între mediul intern şi mediul exterior există doar un strat subţire de
perete alveolar – 0,35-2,5 microni;/ toxicul trece direct în sânge ca într-o injecţie i.v. – nu se interpune nici un alt organ;/
ventilaţia pulmonară este în raport direct cu gradul de exerciţiu). Comportamentul gazelor şi vaporilor în aparatul respirator
depinde de solubilitatea lor. Gazele liposolubile şi vaporii difuzează prin membranele alveolo-capilare intacte. Rata de
absorbţie depinde de - solubilitatea lor în sânge - debitul sanguin; - metabolism. Astfel, compuşii cu solubilitate mică sunt
uşor eliminaţi din plămân prin aerul expirat, iar cei cu solubilitate mare sunt absorbiţi.
Particulele/pulberile. Retenţia lor depinde de: proprietăţile fizice şi chimice ale particulelor; mărimea şi forma lor;
factorii anatomici, fiziologici şi patologici.
Particulele insolubile pot fi îndepărtate prin: pătura mucociliară; fagocite; prin pătrunderea
directă în epiteliul alveolar.
Absorbţia tegumentară, Tegumentul: reprezintă o barieră împotriva agenţilor fizici, chimici
şi biologici; menţine integritatea organismului şi homeostazia; îndeplineşte diverse procese
fiziologice.
Substanţele toxice penetrează tegumentul prin:
•absorbţie trans-epidermică - difuziunea prin membrana lipidică
•absorbţie trans-foliculară în jurul rădăcinii firului de păr (neselectivă)
•pătrundere directă - dacă bariera a suferit leziuni în urma traumatismelor mecanice, chimice sau datorită unor boli,
substanţa toxică poate pătrunde direct.
Permeabilitatea STP depinde de : solubilitatea lipidică; caracteristicile polare; mărimea moleculelor; temperatura
cutanată, debitul sanguine; pH; hidratare.
Pătrunderea STP pe cale cutanată în condiţiile concrete ale activităţii profesionale este condiţionată şi de:
existenţa micilor leziuni ale pielii; vasodilataţie cutanată datorită microclimatului cald; spălarea tegumentului cu
solvenţi organici care înlătură stratul de grăsime protector.
Absorbţia prin tractul gastro-intestinal
- STP poate fi prezent în alimente şi băuturi depozitate la LM
- STP pot fi ingerate prin pătrundere accidentală în gură prin mâini murdare sau prin ingerarea
particulelor insolubile inhalate care ajung în cavitatea bucală pe cale mucociliară.
! Igiena deficitară (mâini murdare, fumatul) joacă un rol important.
Stomacul absoarbe substanţele non-polare prin difuziune polară.
Intestinele - majoritatea substanţelor, inclusiv STP sunt absorbite la acest nivel.
Factorii care influenţează absorbţia prin tractul gastro-intestinal:
• cantitatea de alimente din tractul gastro-intestinal şi motilitatea
• proprietăţile fizico-chimice ale substanţelor, solubilitatea şi disocierea
• timpul de stagnare în diferite părţi ale tractului gastro-intestinal
Majoritatea STP absorbite prin tractul gastro-intestinal vor trece în capilare, iar prin vena portă vor
ajunge în ficat.
La nivelul ficatului, STP vor fi metabolizate: unii compuşi metabolizaţi pot avea ei înşişi acţiune
toxică, alte STP vor fi inactivate prin legarea de grupurile SH sau prin glucoconjugare.
De ce este important să cunoaştem modul de pătrundere a STP ?
Profilaxie: necesitatea de a micşora concentraţia STP sub limita valorilor admisibile (calea
respiratorie); purtarea mănuşilor de protecţie, măşti şi echipament (căile respiratorie şi cutanate);
spălarea mâinilor înainte de a lua masa (calea digestivă), de a fuma; interzicerea depozitării
alimentelor la LM şi a servirii mesei la LM ; Interzicerea fumatul în timpul lucrului cu mâinile
contaminate; Recomandarea alimentelor bogate în pectine (calea digestivă).
Terapie: oprirea imediată a pătrunderii STP în organism; scoaterea imediată din mediul toxic (calea
respiratorie); spălarea tegumentelor după expunere (calea cutanată); Provocarea de vărsături şi
spălătură gastrică (calea digestivă).
Transportul substanţelor chimice
•După absorbţie, STP vor ajunge în sânge, limfă şi alte fluide din organism în circa 60 secunde.
•În sânge, STP circulă fie libere, fie legate de unii constituenţi sanguini: - de eritrocite sau
- de constituenţii plasmatici (albumine sau globuline).
Distribuţia şi acumularea
Distribuţia substanţelor absorbite este influenţată de: concentraţia în sânge; rata pătrunderii prin
membranele celulare; rata debitului sanguine; afinitatea pentru locurile de legare
Distribuţia unei substanţe este dinamică.- Timpul necesar pentru eliminarea unei jumătăţi de substanţă dintr-un
compartiment este numită "rata de înjumătăţire" ("biological half life").
Când rata absorbţiei este mai mare decât eliminarea, substanţa toxică se va acumula în compartiment.
Depozitarea depinde de: - proprietăţile fizico-chimice ale toxicului; - proprietăţile fizico-chimice ale
ale ţesuturilor; - de irigaţia ţesuturilor .
1.Depozitarea în ţesutul adipos: - Substanţele liposolubile au afinitate pentru organele şi ţesuturile
bogate în lipide: ţesut adipos, sistem nervos (creier), glande endocrine; - Unele STP pot avea efect negativ datorită
liposolubilităţii lor în stratul de mielină a fibrelor nervoase.
2. Depozitarea în os: - numeroase substanţe au o afinitate specială pentru os: elemente uşoare, coloizi,
elemente alcaline: - ioni trivalenţi (Sr, Ba, Ra)
3. Depozitarea în firul de păr şi unghii. Metalele grele au afinitate pentru legarea de grupările SH ale keratinei
din păr (Pb, Zn, Hg, Cd).
Eliminarea substanţelor toxice profesionale din organism
- Căile principale de eliminare
1. calea renală - STP se elimină ca şi compuşi metabolizaţi sau nemetabolizaţi. Această cale este
importantă datorită cantităţii eliminate şi pentru că se pot lua probe de urină.
2. calea intestinală - în principal pentru metalele grele
3. calea respiratorie - prin aerul expirat (vapori, gaze) sau prin covorul rulant mucociliar (pulberi)
- Căile secundare de eliminare:1. fanere: păr, unghii; 2. glande salivare;
3. glande sebacee; 4. glande mamare – laptele matern; 5. placentă
(pentru unele substanţe toxice cu repercusiuni asupra fătului sau embrionului).
De ce este important să cunoaştem căile de eliminare ale STP ?
În scop diagnostic: Se poate determina concentraţia STP în – urină, - aerul expirat, - păr;
În profilaxie: Pentru a menţine într-o bună stare de funcţionare căile de eliminare şi urmărirea periodică
a a stării de funcţionare a acestor căi (funcţia renală). Pentru a interzice lucrul în mediu toxic femeilor
gravide sau care alăptează – Ordonanţa de urgenţă 96/2003, Legea 25/2004, HG 527/2004, Legea
154/2015

Importanţa practică a cunoaşterii mecanismului de acţiune

Terapie:- pentru a recomanda vitaminoterapie masivă (vitamine cu spectru larg de acţiune) în
intoxicaţiile
profesionale pentru menţinerea unui echipament enzimatic normal sau pentru readucerea lui la
normal;
-pentru a prescrie antidoturi şi reactivatori enzimatici (Toxogonin - Obidoxyne în intoxicaţiile
profesionale cu parathion.
Diagnostic: pentru determinarea unor enzime care pun diagnosticul intoxicaţiilor profesionale (dozarea
acetil colinesterazei în intoxicaţia cu organosforate)
Profilaxie: asigurarea unei nutriţii fiziologice (vitamine, oligoelemente
1. Mecanismul enzimatic-Inhibarea diferitelor enzime necesare metabolismului celular produce o
diminuarea acestuia şi chiar distrugerea celulei.
Inhibarea enzimatică are loc prin:
a) combinarea directă a STP cu radicalul activ al enzimei
- Pb, Hg se combină cu radicalul tiol - SH al unor enzime (co-dehidraze)
- ionul cian - CN se combină cu radicalul activ din citocromoxidază
-compuşii organofosforici se combină cu radicalul activ din acetil colinesterază
- F se combină cu radicalul activ din fosfoglucomutază
b). Chelarea de către toxic a unor oligoelemente (ioni metal Zn, Cu, Mg etc)
Ionii metal, absolut necesari pentru buna funcţionare enzimatică, sunt sechestraţi sau eliminaţi.
De exemplu, di-tio carbamaţii şi tiazolidonele rezultaţi din biotransformarea Sulfurii de carbon chelează
ionii de zinc şi astfel enzimele Zn-dependente nu funcţionează normal.
c). Sinteze letale: o enzimă poate acţiona asupra STP care pătrunde în organism şi poate produce un nou
compus toxic, chiar mai toxic, capabil să distrugă celulele unde a fost produs (pesticide, nitrozamine,
dinitrofenoli).
2. Mecanismul de alterare structurală a diferitelor celule
Acizii nucleici (ARN, ADN) sunt implicaţi în mod special. Datorită echipamentului informaţional, pot apărea efecte
teratogene sau mutagene (benzen, Cr6+).
3. Mecanismul imunologic
STP pot acţiona ca alergeni sau ca haptene (Cr, Ni ).
4. Mecanismul reflex-nervos
Prin excitarea terminaţiilor nervoase – în mod anormal – pot apărea o serie de reflexe motorii, secretorii, vasculare cu
consecinţe asupra funcţionării organului respectiv (gaze şi vapori iritanţi).
5. Mecanismul neuro-endocrin
Leziunea organică sau/şi funcţională a SNC sau sistemului endocrin, cu rol important în coordonare şi control (diminuarea
secreţiei de cortizol de către solvenţii organici)
Factori care condiţionează toxicitatea STP
1. Factori care depind de STP:
a)Structura chimică;
b) Proprietăţi fizico-chimice: Starea de agregare; Mărimea particulelor toxice; Starea de ionizare; pH; Volatilitatea –
pentru substanţele cu toxicitate egală, în condiţiile concrete ale activităţii profesionale, volatilitatea mai mare a unei
substanţe îi conferă un risc mai mare de intoxicare; Solubilitatea în apă şi în lipide (hidro şi liposolubilitatea).
Pătrunderea STP în organism şi în celulă este condiţionată în primul rând de liposolubilitatea toxicului (lipofilie) – dependentă
de grupările chimice deoarece membranele biologice de traversat sunt lipoidice şi moleculele toxicului trebuie să se
dizolve în ele;
ele; după traversarea membranei, moleculele toxicului trebuie să difuzeze în apa citoplasmatică deci să fie şi
hidrosolubile (hidrofilie).
• Prezenţa unor impurităţi în STP luată în considerare (de ex. Arsen în unele metale)
• Concentraţia STP în aerul LM
• Interacţiunea toxicelor între ele sau cu alte substanţe
Interacţiunea poate avea următoarele efecte: Efecte indiferente; Efecte sinergice; Efecte antagonice
• Efecte indiferente – substanţele A şi B NU se influenţează reciproc
• Efecte sinergice – substanţele A şi B acţionează în acelaşi sens; efectul global S (ca durată, intensitate şi viteza acţiunii
toxice) poate fi : - de adiţie (de sumaţie) – efectul global S este egal sau mai mic decât suma efectelor A şi B luate
separat; acest efect are loc când substanţele acţionează asupra aceluiaşi tip de receptor . De exemplu, tetraclorura de
carbon+dicloretan.
- de potenţare – efectul global S este mai mare decât suma efectelor A şi B luate separat şi acest efect are loc când
substanţele acţionează asupra unor receptori diferiţi. De exemplu, cianamida de calciu+alcool etilic, malation+dipterex.
• Efecte antagonice – substanţele A şi B acţionează în sens contrar rezultând un efect global S micşorat, nul sau inversat (ca
durată, intensitate şi viteză a acţiunii toxice).

2. Factori ce depind de organismul în care a pătruns STP

3. Factori care depind de alte condiţii de mediu
2. Factori ce depind de organismul în care a pătruns STP
•Vârstă – vârstnicii sunt mai sensibili la toxice – explicaţia este dată de scăderea capacităţii de metabolizare
- fătul şi nou-născutul sunt mai sensibili la multe toxice în comparaţie cu adultul deoarece metabolizarea are
loc mai lent din cauza activităţii insuficiente/ineficiente/imature a unor sisteme enzimatice de detoxifiere
•Sex – pentru o serie de toxice sexul feminin este mai sensibil la acţiunea lor, mai ales în starea fiziologică de graviditate,
când nivelul citocromului P450 este redus, iar o parte din enzimele de detoxifiere sunt inhibate de nivelurile crescute
plasmatice de progesteron din timpul sarcinii
•Stare psihică
•Stările patologice- în special leziunile hepatice şi renale, fapt ce trebuie luat în considerare la examenul medical la
angajare în LM cu expunere la STP
Alimentaţie şi stare de nutriţie – aportul protidic, lipidic, glucidic, de
vitamine, de săruri minerale pot influenţa toxicitatea unor substanţe chimice, în funcţie de natura toxicului şi de doza
care a pătruns în organism; în principiu, o alimentaţie raţională creşte rezistenţa organismului faţă de toxice
•Ritmul circadian
•Factori genetici – de exemplu, deficitul în glucozo-6-fosfatdehidrogenază (G-6PD) pentru acţiunea Pb
3. Factori care depind de alte condiţii de mediu
•Temperatura la LM – influenţează volatilitatea unor toxice, metabolizarea lor
•Zgomotul – influenţează metabolizarea
•Condiţii de confort la LM

Enumerarea succintă a acestor factori principali care condiţionează toxicitatea STP are scopul de a
atrage atenţia asupra complexităţii problemei. Aspectul deosebit de complex are importanţă practică atunci când:

- trebuie să analizăm factorii favorizanţi în unele îmbolnăviri profesionale

- trebuie să recomandăm unele măsuri profilactice sau terapeutice.
 Relaţia expunere - efect: relaţia care există între expunerea la o STP şi gravitatea efectului său – definit
cantitativ - asupra unui individ.
Relaţia expunere-răspuns: relaţia dintre expunerea la o STP şi numărul relativ de persoane - procentual -
care, într-un grup expus, prezintă un grad de gravitate (definit cantitativ) al unui efect.
Astfel, relaţia "expunere-efect" se referă la schimbări care apar la un individ expus la STP, iar relaţia "expunere-
răspuns" implică procentul de persoane care au suferit aceste schimbări dintr-un grup de indivizi expuşi la STP.
Indicatorii de expunere şi indicatori de efect biologic:
– Indicatori de expunere – analize medicale care arată expunerea muncitorului (profesională şi
neprofesională) cu absorbţie indiferent pe ce cale (respiratorie, digestivă, cutanată)
– nivelul de STP în fluidele organismului (sânge, urină)
– metaboliţii STP în fluidele organismului (sânge, urină)
Indicatori de răspuns sau de efect biologic:
a). modificarea constantelor biochimice sau hematologice induse de STP. Exemple: - anemie (benzen, Pb); - hematii cu
granulaţii bazofile (Pb); - hematii cu corpusculi Heinz (nitro- şi amino- derivaţi ai hidrocarburilor aromatice)
b). modificări ale unor sisteme enzimatice. Exemple: - acetilcolinesteraza – scade acţiunea ei în intoxicaţia cu paration;
-ALA-dehidraza – este inhibată acţiunea ei în intoxicaţia cu Pb
c). Modificări radiologice. Exemple: - pulmonare în pneumonii chimice; - osoase în intoxicaţia cu F
d). Modificări ale funcţiei unor aparate, sisteme şi analizatori. Exemple: - modificări cardio-vasculare în expunerea la
sulfură de carbon; - modificări ale aparatului respirator în expunerea la STP iritante; - modificări ale analizatorului
vizual în intoxicaţia cu alcool metilic; - modificări ale analizatorului auditiv în expunerile cronice la CO.
Relaţia doză-efect. Acţiunea pe care o substanţă o poate exercita asupra organismului unui individ (de exemplu, asupra
unor parametri biologici), în funcţie de doza absorbită; Acţiunea depinde de - concentraţia substanţei în aerul inhalat; -
durata de expunere; - variabilitatea proprie subiectului însuşi; - condiţiile locale.
Relaţia doză-răspuns. Acţiunea pe care o substanţă o poate exercita asupra unui grup de indivizi care prezintă un efect
de o natură şi intensitate determinată. Relaţia doză-răspuns poate fi: Liniară – când răspunsul este direct proporţional
dozei; Non liniară - când răspunsul NU este direct proporţional dozei; Totul sau nimic – cînd un singur prag de doză
trebuie să fie atins pentru ca să existe răspuns.
 DETERMINAREA CONCENTRAŢIILOR DE TOXICE PROFESIONALE ÎN AERUL LOCULUI DE MUNCĂ

GENERALITĂŢI
•Este absolut necesară cunoaşterea completă, detaliată a procesului tehnologic în care sunt implicate STP ca materii prime,
produse finite, substanţe intermediare, substanţe ce apar previzibil sau imprevizibil, deşeuri, catalizatori, precum şi reacţiile
chimice.
•Această cunoaştere se poate realiza prin discuţii organizate cu tehnologi, chimişti, maiştri, muncitori dar şi prin informaţii
de la serviciul de contabilitate, aprovizionare, planificare etc.
•Este necesară efectuarea unei schiţe a LM, cu precizarea aparaturii şi utilajului ce poate deveni o sursă de STP în diferite
faze ale procesului tehnologic (deschiderea unui utilaj pentru luarea de probe tehnologice, introducerea de substanţe) şi a
LM permanent al lucrătorului.
•Trebuie cunoscută calea de pătrundere a STP în organism
•Este important de ştiut durata de expunere la diferite concentraţii de STP specifică LM a unui muncitor în funcţie de
diferitele faze ale procesului tehnologic.
Stabilirea punctelor de recoltare
-În zona de respiraţie a muncitorului – o sferă în jurul capului muncitorului cu diametrul de circa 1 m – muncitor care
se află permanent sau periodic (dar mai mult de 50% din timpul de lucru) în acel LM pentru îndeplinirea sau supravegherea
procesului de muncă.
-Se vor recolta probe de aer din imediata apropiere a surselor de STP, adică din acele zone ale instalaţiei tehnice în care
există posibilitatea degajării de STP; aceste probe de aer informează asupra gradului de etanşeizare, de ermetizare a
instalaţiilor
-Se vor recolta probe de aer din atmosfera generală a încăperii de lucru, din aerul locurilor de trecere curent utilizate
şi din puncte mai distanţate faţă de instalaţia tehnică ; aceste date vor furniza informaţii asupra difuziunii şi circulaţiei
STP în spaţiul de lucru
-Dacă muncitorul nu este prezent, recoltarea se va face la circa 1,5 metri de la sol. Dacă STP este reprezentată de gaze sau
vapori cu densităţi mai mari sau mai mici decât ale aerului, se recomandă a se lua probe de aer şi de la diferite niveluri de
la sol pentru a decela o eventuală concentrare a toxicului la nivelul solului sau la înălţimi mari ale încăperii de lucru, fapt
important şi pentru realizarea sistemelor de ventilaţie
Stabilirea momentelor de recoltare. Momentele de recoltare a STP de la un LM depind în primul rând de
caracterul continuu sau discontinuu al procesului de muncă:
a). În procesele tehnologice continue, în care emiterea de STP este, în general, uniformă în timp sunt necesare,
în principiu, mai multe recoltări repartizare la intervale egale de-a lungul duratei unui schimb de lucru.
Se recomandă să se recolteze probe de aer cel puţin la începutul zilei de muncă, la mijlocul şi la sfârşitul ei
– trebuie avută în vedere şi pauza de masă de la mijlocul zilei de muncă.
b). În procesele tehnologice discontinue ce cuprind mai multe faze, fiecare cu operaţii tehnologice diferite, se
vor face recoltări de probe de aer în cursul fiecărei faze a procesului tehnologic , acordându-se o atenţie
deosebită fazelor cu emanări mari de STP (încărcări şi descărcări de materiale volatile sau pulverulente,
reacţii chimice puternice). Astfel se caută să se caracterizeze îndeosebi vârfurile de concentraţie ale STP,
completându-se cu luarea de probe de aer în perioadele intermediare, când riscul este redus sau nul.
c). Trebuie luat în considerare şi anotimpul – se face recoltare de probe de aer cel puţin o dată în anotimpul
cald şi o dată în anotimpul rece
d). Este necesar să se recolteze probe de aer atât în timpul funcţionării ventilaţiei (locale şi/sau generale) cît şi
a nefuncţionării acesteia pentru a evalua riscul profesional cît şi eficienţa sistemelor de ventilaţie.
• Se utilizează aparatul Draëger, alcătuit din pompa de mână şi tubul detector. Aerul este aspirat prin tubul
detector, care este un tub de sticlă umplut cu o substanţă absorbantă, cu reactivul de culoare respectiv
pentru STP pe care vrem să o determinăm. Schimbarea de culoare de-a lungul coloanei de substanţă
absorbantă este proporţională cu concentraţia STP în aerul LM.
• Concentraţiile se exprimă în mg/ m3 sau în ppm.

Unele STP au nişte indicative: Indicativul P – posibilitatea pătrunderii STP prin piele;
Indicativul C – toxic cancerigen; Indicativul pC – toxic potenţial cancerigen; Indicativul Fp – toxicele
cele mai periculoase, ce trebuie excluse .
Legislaţie: HG 1218/2006
SILICOZA
Definiţie: - pneumoconioză cronică fibrozantă, consecutivă inhalării timp îndelungat de pulberi respirabile de
siliciu liber cristalin (SiO2 l.c.), pe de o parte, şi datorată reacţiilor parenchimului pulmonar faţă de
acumularea în pulmon a pulberilor, pe de altă parte.
Importanţa problemei: rămâne "vedeta" şi principala problemă de patologie profesională; nu se cunoaşte
mecanismul intim de producere, deşi factorul etiologic a fost bine caracterizat; nu dispunem de tratamente
eficiente ale bolii, limitându-ne la terapie simptomatică; este o boală cronică invalidantă, cu importante
consecinţe socio-economice şi medicale.
Etiologie. Formele cristaline pure de siliciu: - cuarţ (nisip); - tridimit; - cristobalite; -Formele
microcristaline: calcedonie, opal, cremene, agate; -Formele amorfe: pământ de diatomee - după
prelucrarea termică înaltă se transformă în varietate cristalină.
Riscul silicogen al unui loc de muncă este dat de: -concentraţia de pulberi în aerul locului de muncă să
fie peste concentraţia maxim admisă, atât pentru pulberea totală, cât şi pentru pulberea respirabilă; pentru
cuarţ, riscul silicogen începe de la 0,1 mg/m3 sau de la 40 particule/cm3; - dimensiunile particulei
să fie cât mai mici, sub 3 μ, reprezentând fracţia alveolară (respirabilă), deci pulberea cu cel mai înalt
grad de dispersie.
Pătrunderea pulberilor în aparatul respirator este în funcţie de: - diametrul particulei; -
caracteristicile fluxului de aer prin structurile anatomice ale diferitelor căi aeriene.
La viteze mari şi particule mari (peste 10 μ), depunerea se face prin izbire şi sedimentare datorită
gravitaţiei, mai ales pentru pulberile cu diametrul până la 2 μ. Sub 0,5 μ sedimentarea devine mai puţin
importantă, iar sub 0,2 μ neglijabilă, principalul mecanism de depunere fiind prin difuziune. În timpul muncii,
1,5% din cantitatea de pulberi se depune.
Schemă generală de eliminare a pulberilor inhalate în mod obişnuit în mediu cu pulberi, în timpul unei inspiraţii
şi expiraţii. Procentual reţinerea şi eliminarea pulberilor are loc astfel: - 25% din pulberile inhalate se elimină
la expiraţia următoare; - 50% se depun în căile aeriene şi sunt eliminate în câteva ore (2-4 ore) din
aparatul respirator; - 25% din particulele inhalate se depun în alveole; din acestea, jumătate sunt
transportate până la bronhiola terminală şi în 24 ore la covorul mucociliar rulant şi eliminate în 2-4 ore; restul
de 25% pulberi sunt reţinute timp mai îndelungat, cu o perioadă de înjumătăţire de 4-6 luni.
 Factorii etiologici favorizanţi: timpul de expunere: - pentru apariţia silicozei diagnosticabilă radiologic sunt
necesare perioade îndelungate de ani (10-15-20 ani), în condiţiile în care expunerea la concentraţiile de
pulberi din aerul locului de muncă şi posibilităţile de autoepurare pulmonară permit acumularea a aproximativ
300 mg pulberi SiO 2 l.c.; - există situaţii în care concentraţia de pulberi este foarte mare, iar mijloacele de
autoepurare nu funcţionează eficient; atunci timpul de expunere se reduce la câţiva ani (2-3-6).; - pentru
situaţiile în care silicoza apare după numai 6 luni - 1 an, explicaţia este dată de factorul individual, reprezentat
de rezistivitatea individuală de a face sau de a nu face boala, adică de predispoziţia genetică de a declanşa boala
în condiţii de risc silicogen.
factori care depind de organismul muncitorului expus: - debit respirator crescut; -modificările
autoepurării pulmonare prin afecţiunile căilor respiratorii superioare şi bronhopulmonare; -prezenţa în
antecedentele personale patologice de boli specifice (tbc) sau nespecifice repetate care modifică reacţia tisulară a
interstiţiului pulmonar.
factori care depind de alţi factori ai mediului de muncă: - gaze iritante (O3, SO2 etc); -microclimat
nefavorabil (umiditate crescută, curenţi de aer, temperaturi scăzute); -caracteristicile procesului tehnologic
(perforare uscată sau umedă); -situarea locului de muncă:în subteran, la suprafaţă, în spaţii închise; -utilajul
folosit (metode manuale sau utilizarea de perforatoare, generatoare de pulberi foarte fine); -durata procesului de
muncă; -starea echipamentului de protecţie colectivă sau individuală.
Locuri de muncă, profesiuni expuse la pulberi: - Minerit sau industria extractivă - riscul silicogen depinde de
duritatea sterilului respectiv; - Turnătorie (în general industria constructoare de maşini); - Industria sticlei
(operaţii de preparare a materiei prime, sablare); - Industria porţelanului şi faianţei; - Construcţia de tuneluri; -
Prospecţiuni miniere; - Prelucrarea mecanică a rocilor cuarţoase (gresie, granit).
Patogenie. În patogenia silicozei există două momente mari: a). pătrunderea, acumularea şi eliminarea
particulelor de SiO 2 l.c. în interstiţiul pulmonar; b). producerea reacţiei tisulare de tip colagen sub
formă nodulară şi evoluţia în timp a acestei reacţii chiar după încetarea expunerii la pulberi.
Elementul patogenic fundamental este moartea şi liza macrofagelor pulmonare care au fagocitat SiO 2
l.c. Particulele de SiO2 l.c. au o citotoxicitate specifică pentru macrofagele pulmonare (acţiune de necroză).
Printr-o invaginare a membranei celulare, macrofagul fagocitează particula de SiO 2 l.c.; lizozomii din macrofag
îşi descarcă echipamentul enzimatic (fosfataza acidă, proteaza acidă, ribonucleaza, acid dezoxiribonucleaza) şi
enzimele lizozomiale se vor răspândi în macrofag pe care îl vor digera, ducând la moartea macrofagului şi la
eliberarea siliciului fagocitat. Ciclul se repetă, în final rezultând moartea macrofagelor sau anemia
macrofagică.
Consecinţele lizei macrofag-ului sunt: - Proliferarea de fibroblaşti şi neoformarea de fibre de colagen prin
eliberarea unui "fibrogenetic factor” care va fi reprezentat de "granuloamele macrofagice" sau masele
pseudotumorale, ca expresie anatomo-patologică; - Declanşarea unor fenomene specifice care vor duce la
acumulare de plasmocite în jurul grămezilor de macrofage şi a ganglionilor tributari; particulele de SiO2 l.c.
"denaturează" proteinele pulmonare şi le transformă în "autoantigene" la care organismul răspunde
prin anticorpi specifici sau din macrofag; precipitatele antigen-anticorp se depun pe fibrele de colagen
şi se găsesc ca un material amorf şi există cu denumirea de hialin (teoria nu este pe deplin
demonstrată). - Teoria imunităţii nespecifice; cuarţul se comportă ca un adjuvant imunologic, capabil
de a activa sistemul RED (reticul endoplasmatic) şi de a creşte producţia de anticorpi faţă de orice
antigen; cuarţul acumulat în organism, indestructibil, cât timp va exista, vor exista şi vor continua fenomenele
silicogene explicând evoluţia bolii şi mult timp după ce bolnavul nu mai lucrează.
Se poate spune că intervin două mecanisme: un mecanism autoimun = proteinele rezultate din liza macrofag-
ului, devenit non self stimulează sinteza de anticorpi; un mecanism heteroimun = sinteza de anticorpi este
stimulată de informaţiile vehiculate la nivelul plămânului de către macrofagele provenite din sânge şi care poartă
asemenea informaţii ca urmarea a contactului cu diverşi agenţi existenţi în organism.
Expresia fiziopatologică a constituirii nodulilor silicotici este evoluţia către cord pulmonar cronic şi
apoi către insuficienţa respiratorie.
Anatomia patologică. Nodulul silicotic: -localizat (peribronşic şi periarterial); -diametrul: 0,3-1,5 mm;
-Structura - zona centrală (ţesut hialin acelular format din proteine plasmatice, înconjurat de un ţesut colagen,
cu fascicule fibrohialine, dispuse concentric; zona periferică: "zona reactivă„(halou celular care conţine
macrofage, plasmocite, fibroblaşti, fibre reticulare; cu cât haloul este mai bine reprezentat cu atât este mai activ
procesul de fibrozare şi de creştere a nodulilor; masele pseudotumorale se formează prin creşterea nodulilor
silicotici şi coalescenţa lor); - leziunea de însoţire:(emfizem bulos, compensator, în sensul umplerii spaţiului
toracic pe care părţile sclerozate nu mai sunt în măsură să le ocupe).
Simptomatologia în silicoză. Nu există un paralelism între simptomatologie şi întinderea şi
gravitatea leziunilor anatomo-patologice !. Simptomele sunt necaracteristice: -dispnee de efort; -tuse
uscată/productivă (dacă este suprainfectat sau este o acutizare a unei bronşite cronice din antecedente);
-constricţie toracică; -transpiraţii; -astenie; -scădere ponderală.
Când se instalează tulburările funcţionale, apar: dispnee la eforturi mici; cianoză; semne de cord pulmonar cronic
compensat sau decomensat.
Examenul fizic obiectiv: -emfizem (hipersonoritate pulmonară cu dispariţia matităţii cardiace); -submatitate pulmonară;
-întărirea zgomotului II la pulmonară (hipertensiune în artera pulmonară); -semne de cord pulmonar compensat sau
decomensat (în complicaţii).
Examenul paraclinic: Spirograma; Hipoxemia; Radiografia pulmonară standard RPS –este cea care pune diagnosticul.
Algoritm de diagnostic în silicoză. Expunerea profesională la pulberi silicogene: A). anamneza profesională; B).
obiectivarea anamnezei profesionale; C). aprecierea riscului silicogen; Examenul radiologic : interpretarea
modificărilor de pe radiografia pulmonară standard conform clasificării internaţionale (ILO) Caracas, 1980; Probele funcţionale
respiratorii: spirograma statică; Examene de laborator - necesare mai ales în diagnosticul complicaţiilor (silicotuberculoză)
şi a evoluţiei.; Formularea diagnosticului: silicoză; de stadiu; diagnosticul funcţional respirator; complicaţiile în ordinea
importanţei; boli asociate.
A). Anamneza profesională
1. luna şi anul încadrării - locul de muncă - tipul de industrie - forul tutelar
2. profesiunea (gradul de calificare): miner, ajutor de miner; dezbătător, sablator; zidar şamotor sau artificier; conductor
locomotive; electrician; lăcătuş; şlefuitor
3. stagiul militar (pentru bărbaţi)
4. cunoaşterea şi evaluarea condiţiilor de muncă:
amplasarea locului de muncă: - spaţiu închis: mină; - la suprafaţă: turnătorie, carieră
procesul tehnologic şi operaţii cu risc silicogen: a).manual – miezuire (-formare;- curăţarea pieselor de sârmă, polizoare,
dălţi; -repararea cuptoarelor; -încărcarea vagoneţilor; b).mecanizat: - perforaţie (uscată !); - malaxare; - dezbatere; - sablare;
- sfărâmare; - flotare; - filtrare; - antizdrobire; - şlefuire; c).automatizat şi computerizat: elaborarea aliajelor (cuptoare de
inducţie, cu gaz metan)
5. alte operaţii care se execută în secţie (mină): opsitorie, sudură, lăcatuşerie; încărcarea cuptoarelor; Puşcare
6. caracteristici ambientale: microclimat nefavorabil: umed, temperatură scăzută, curenţi de aer  tulburări de termoreglare !!;
zgomot > 85 dB; iluminat defectuos; prezenţa smogului industrial (ceţuri  iritaţie Căi Aeriene Respiratorii Superioare).
7. catagrafia muncitorilor
8. simptomatologia la locul de muncă: prezentată de pacient; de ceilalţi colegi
9. mijloace de protecţie – individual; - colectivă.
10. date privind controlul medical periodic - în ce constă: pe persoană, mediu de lucru, rezultate
11. indicaţii de schimbare a locului de muncă: când, cine, finalizarea
12. timp de expunere: luni, ani
13. noxe: - principale; - alte noxe cu importanţă în diagnosticul bolilor asociate !
B). Obiectivarea anamnezei: a) carte de muncă (copie); b) alte acte oficiale (buletine trimise de medicul de
întreprindere), buletine de analiză  laboratorul de medicina muncii  control medical periodic
C). Aprecierea riscului silicogen. Factorii de risc silicogen: a) materia primă: felul rocii SiO2 l.c. ± sericita
potenţează R.S; ± cărbune diminuă R.S.; cuarţ, tridimit; cristobalite; nisip - varietate: Văleni, Arghireş (87,2%
SiO2 l.c.; 97,5% SiO2 l.c.); b) concentraţia totală de puberi (mg/m 3); raportarea la norme; c) ? % SiO 2 l.c.; d)
diametrul < 3 microni = factor de risc.
Complicaţiile silicozei. Silicotuberculoza: a) certitudine de diagnostic: prezenţa BK în spută la examen
direct sau cultură; b) alte semne de diagnostic: -asimetria leziunilor radiologice (infiltrat, cavitate) ; -clinic
(impregnaţie bacilară (scădere ponderală, scăderea apetit, fatigabilitate) ; -paraclinic ( VSH > 40mm/h, α2 > 9,5
g%, leucocitoză cu limfocitoză, IDR > 10 mm ).
Emfizemul pulmonar; Bronşita cronică; Cordul pulmonar chronic; Complicaţii infecţioase
(bronhopneumopatii acute ; abcese pulmonare; micoze); Pneumotorax prin ruperea bulelor de emfizem ;
Paralizii de nerv frenic, laringian ; Hernii hiatale; Asocieri morbide (- silicoză + neoplasm ; - silicoză +
colagenoze; - silicoză + artrită reumatoidă = Sindrom Caplan + boli de sistem (sclerodermie, lupus,
dermatomiozită)).
Diagnostic diferenţial: - turbeculoza pulmonară; alte pneumoconioze; hemosideroza; sarcoidoza; colagenoze;
neoplasme; fibroză pulmonară idiopatică Hamman - Rich sau de altă etiologie ; micoze pulmonare
Evoluţia (depinde de precocitatea depistării !) ;- lent progresivă spre (cord pulmonar chronic; - insuficienţă
respiratorie cronică).
Tratament. Etiologic: întreruperea expunerii la SiO2 l.c.
Patogenic - incert: polivinil - piridin N oxid P204;
204; lactat de aluminiu ; tetrandina; corticoterapia - eşec

Simptomatic: - cure sanatoriale; - tratament protector (bronhodilatatoare, antibioterapie, expectorante,

fluidizante); - prevenirea infecţiilor respiratoria;- creşterea rezistenţei organismului (vitaminoterapiei,
imunostimulante). Profilaxie. Măsuri medicale: a) recunoaşterea riscului silicogen în întreprindere sau pe teritoriul
supravegheat medical; - determinări de pulberi; - catagrafia locurilor de muncă, profesiunilor şi muncitorilor expuşi; - studii
epidemiologice; b) examenul medical la angajare: - anamneza profesională amănunţită bazată pe documente
corespunzătoare (carnet de muncă, acte administrative etc.) în vederea depistării unor expuneri anterioare la condiţii de risc
silicogen; - antecedente heredocolaterale şi personale, insistându-se asupra aparatului respirator şi în special asupra tuberculozei
pulmonare; - examinarea clinică a aparatelor şi sistemelor organismului; o atenţie deosebită se va da simptomatologiei aparatului
respirator, urmărindu-se depistarea BPOC; - examinarea radiologică pulmonară la încadrare şi RPS în primele 12 luni de la
încadrare (efectuată după tehnica standardizată a MS).
Profilaxie. Contraindicaţii medicale: - tuberculoza pulmonară activă sau sechele de tuberculoză
pleuro-pulmonară, cu excepţia complexului primar calcificat; - tuberculoza extrapulmonară acută sau sechele de
orice fel; - fibroze pulmonare de orice natură; - bronhopneumopatii cronice, astm bronşic; - boli cronice ale
căilor aeriene respiratorii care împiedică respiraţia nazală, rinite atrofice; - deformaţii mari ale cutiei toracice,
afecţiuni ale diafragmului; - boli cardiovasculare: valvulopatii, miocardiopatii; - boli cronice care diminuează
rezistenţa generală a organismului: diabet zaharat, hipertiroidie, colagenoze (PCE, LED, sclerodermie etc.).
control medical periodic care constă din: a) stabilirea muncii efectiv îndeplinite în intervalul de la
angajare sau de la controlul anterior şi aprecierea riscului pe baza determinărilor efectuate de laboratoarele
de medicina muncii şi ergonomie şi laboratoarele de toxicologie industrială din Direcţiile de Sănătate Publică
judeţene sau Laboratoarele de pneumoconioze ale regiilor miniere; b) anamneza privind afecţiunile
intercurente pulmonare şi simptomatologia respiratorie apărută în intervalul respectiv; c) examenul clinic
general (anual); d) RPS; e) probe funcţionale ventilatorii.
Educaţie sanitară (informare şi formare) cu accent pe: purtarea corectă a echipamentului individual de
protecţie (cel puţin în momentele de maximă prăfuire); suprimarea fumatului; tratarea corectă a tuturor
afecţiunilor acute ale căilor aeriene superioare sau a oricărei bronhopneumopatii acute; însuşirea respiraţiei
de tip abdominal; prevenirea contactului cu persoane TBC şi prezentarea pentru chimioprofilaxia tbc.
Strategia programelor de prevenţie şi combatere: ILO şi OMS au lansat un program de eradicare a
silicozei până în 2015. Programul este specific fiecărei ţări, având în vedere resursele financiare, tipul de
cooperare instituţională, evaluările epidemiologice şi metodologice de actualitate pentru diagnosticul silicozei şi
pentru organizarea cursurilor de educaţie sanitară.
Posibilităţi profilactice: - Prevenţia primară (- profilaxia tehnică = soluţii tehnice concepute de specialişti;
- profilaxia medicală: - recunoaşterea riscului; - concentraţia în SiO2 l.c.; - studii epidemiologice); - Prevenţia
secundară (depistarea precoce a silicozei); - Prevenţia terţiară (evaluarea handicapului); - Dispensarizare
(caracter activ - recuperator al persoanelor angajate; reorientare, reinserţie socio-profesioală, reabilitare); -
Educaţie sanitară.
Azbestoza. Definiţie: pneumoconioză colagenă provocată de inhalarea fibrelor de azbest.
Etiologie
a. factorul principal – azbestul - silicat natural, cristalin cu structură fibroasă,"asbestos" = indestructibil; -
pentru a fi azbestozică, fibra trebuie să aibă: diametrul (d) < 3µ; lungime (l) > 5 µ; raportul d/l = 3/1 =
fibre respirabil; concentraţia peste cea admisibilă (o fibră respirabilă/cm 3);
b. factori favorizanţi: - aparţinând de organism (-afecţiuni bronhopulmonare; - efort fizic crescut; - obiceiuri
nesanogene (fumat, alcool); aparţinând de condiţiile de mediu (- prezenţa de gaze iritante; - temperatură
scăzută şi umiditate mare).
Utilizare. Utilizarea se bazează pe proprietăţile azbestului: izolator termic; Izolator fonic; Izolator electric;
rezistent la baze, acizi, coroziune. a) prima utilizare - cu 2 500 ani î.H - olarii de pe tărâmurile Finlandei de
astăzi utilizau sortimente de pământ conţinând antofilit; b) anul 456 î.H. - Herodotus descrie costumele
incineratorilor; c) astăzi este o problemă de sănătate în ţările industrializate: - 2,5 milioane muncitori expuşi
în SUA; boala de amiant - în Franţa.
Timp de expunere probabil până la apariţia bolii:- 15 ani (în medie); - 15-20 ani şi peste (20-40 ani); -
câteva luni (dar la concentraţii mari de azbest)
Locuri de muncă, procese tehnologice, profesiuni expuse
industria extractivă: mineritul, măcinatul, transportul azbestului (mineri, morari),
fabricarea materialelor din azbest: -azbociment; -izolatoare termice, electrice; -garnituri de frână, filtre - industria
automobilelor, chimică, alimentară; -plăci, dale din ceramică, mase plastice, anvelope; -material textil (azbestul lung) pentru
costume de protecţie, saci de poştă, funii, cortine protectoare (împachetarea manuală a fibrelor este foarte riscantă)
 repararea şi demolarea izolaţiilor care au conţinut azbest
Patogenie. Nu este pe deplin elucidată. Există diverse teorii: Mecanice:- microleziuni şi microhemoragii
cauzate de fibrele de azbest; Chimice; Imunologice: - eliberarea de către macrofagele distruse a
factorilor fibrogeni; - reacţia colagenă începe la o cantitate de 500 mg fibre respirabile la 100 mg ţesut
pulmonar.
Azbestul poate produce:- fibroză pulmonară cu localizare difuză şi/sau pleurală = plăci pleurale -
fibrohialine sau calcificate; cancer (- bronşic; - mezoteliom pleural; - mezoteliom peritoneal; - gastric; -
laringian); iritaţie bronşică = bronşita cronică; iritaţie pleurală = pleurezia benignă; iritaţie
tegumentară = veruci azbestozice.
 Anatomie patologică. Aspect microscopic: a) fibroză interstiţială difuză care duce la
îngroşarea septurilor interalveolare, interlobulare, obliterarea spaţiilor alveolare, emfizem focal; b) îngroşări
fibrohialine subpleurale, interesând numai pleura parietală = plăci pleurale care se pot calcifica, dar
care nu se transformă malign;
corpii azbestozici = fibre de azbest înconjurate de complexe feroproteice, în formă de haltere, coloraţi în
albastru la reacţia Perl, apar precoce, sunt markeri de expunere la azbest.
Tabloul clinic. Simptome: - se dezvoltă insidios, după 10 ani de expunere:- dispnee de efort - primul
symptom; tuse (- uscată; - productivă cu corpi azbestozici în spută; - hemoptoică (cancer pulmonar !);
-dureri în piept.
Obiectiv: ±absente; raluri fine, crepitante; frecături pleurale; cianoză, hipocratism digital - în stadii
avansate; veruci azbestozice pe mâini, antebraţe - în stadii avansate.
Examenul radiologic. Radiografia pulmonară standard (RPS) efectuată conform standardului şi interpretată
conform clasificării ILO/1980: - prezenţa de opacităţi mici, liniare, neregulate şi/sau calcificări pleurale; - în
stadii avansate, distrucţia sub formă de fagure de miere ("honey lung") şi bule.
Funcţia respiratorie: - scăderea capacităţii vitale (CV) = sindrom restrictive; - tulburarea difuziunii alveolo-
capilare a CO2.
Diagnostic pozitiv: a) anamneza profesională obiectivată de cartea de muncă; b) determinări de fibre de
azbest în aerul locului de muncă; c) vizitarea locului de muncă
tabloul clinic; explorările paraclinice - indicatorii de expunere: - corpii azbestozici în spută; - fibre de azbest în
urină; - indicatorii de efect biologic (- modificările de pe RPS; - explorarea funcţională respiratorie; - biopsie
pleurală sau pulmonară).
Diagnostic diferenţial: - tuberculoza pulmonară; - alte fibroze pulmonare difuze; - alte pneumoconioze; -
granuloame pulmonare de diverse cause; - bronşite cronice, bronşiectazii.
Complicaţii şi evoluţie: Bronşită cronică; Emfizem pulmonar; Bronşiectazie; Cord pulmonar chronic. Evoluţie -
lent progresivă spre leziuni ireversibile. Prognostic - rezervat datorită asocierii cu tumorile maligne.
Tratament: - Patogenic - nu există; Etiologic - întreruperea expunerii profesionale; Profilactic a) - măsuri tehnico-organizatorice
(înlocuirea azbestului cu fibre de sticlă; automatizarea, mecanizarea, etanşeizarea unor procese tehnologice; ventilaţie locală,
aspirare locală; purtarea echipamentului de protecţie; b) - măsuri medicale (recunoaşterea riscului azbestogen; examen corect la
încadrare - conform normativelor în vigoare,; examen medical periodic corect - conform normativelor în vigoare; educaţie sanitară.
Expertiza capacităţii de muncă. Se face în funcţie de: - rezultatele probelor funcţionale respiratorii; -
prezenţa complicaţiilor; - aspectul radiologic; - bolile asociate; - timpul de expunere profesională; - vârsta
bolnavului; - situaţia actuală a riscului azbestogen la locul de muncă.
 EVALUAREA EXPUNERII PROFESIONALE LA PULBERI
DEFINIŢII
1. Pulberile sunt aerosoli de particule inerte.
“inert” – noţiunea de inert indică faptul că aceste particule nu sunt microorganisme (bacterii, virusuri, fungi)
- noţiunea de inert nu se referă la activitatea lor fizico-chimică asupra elementelor mucoaselor căilor aeriene
superioare, a mucoasei conjunctivale, asupra ţesutului pulmonar profund, activitate care există şi care poate fi chiar
intensă.
2. Fum – rezultă din condensarea gazelor şi vaporilor; sunt particule solide de oxizi metalici: plumb, zinc,
magneziu, fier rezultaţi din topirea acestor metale.
3. Ceaţă – rezultă din condensarea gazelor şi vaporilor; sunt particule lichide.
4. Smog – amestec de fum (smoke) şi ceaţă (fog); smoke+fog=smog
Ne vom referi la expunerea la pulberile care produc pneumoconioze ca îmbolnăviri profesionale şi nu la
pulberile toxice care pot produce intoxicaţii profesionale.
Fracţiunile pulberilor profesionale: 1. Fracţiunea inhalabilă; 2. Fracţiunea toracică; 3. Fracţiunea respirabilă; 4.
Fracţiunea extratoracică; 5. Fracţiunea traheobronşică.
1. Fracţiunea inhalabilă: – particule cu diametrul aerodinamic între 1-100 μm; – corespunde fracţiunii total
inspirabile; - reprezintă cantitatea de pulberi cu risc pentru sănătate atunci când sunt reţinute (depozitate – acumulate)
oriunde în aparatul respirator.
2. Fracţiunea toracică; – particule cu diametrul aerodinamic între 1,1-35 μm; - reprezintă cantitatea de pulberi cu
risc pentru sănătate atunci când sunt reţinute în căile respiratorii (zona traheo-bronşică )şi în regiunea unde are loc
schimbul de gaze (bronhiola respiratorie şi alveole).
3. Fracţiunea respirabilă: – particule cu diametrul aerodinamic între 0,1-15 μm; - reprezintă cantitatea de pulberi cu
risc pentru sănătate atunci când sunt reţinute (depozitate - acumulate) în regiunea schimbului de gaze – bronhiola
respiratorie şi alveole.
4. Fracţiunea extratoracică – fracţiunea particulelor inhalate care nu pătrund dincolo de laringe.
5. Fracţiunea traheobronşică - fracţiunea particulelor inhalate care pătrund dincolo de laringe în trahee şi bronşii
mari.
Particula – raportul lungime/grosime mai mic de 3/1.
Fibra este particula având: o lungime (axa mare) de peste 5 μm şi un diametru (axa mică) sub 3 μm, cu un raport
lungime/diametru egal sau mai mare de 3/1.
Ce înseamnă diametrul aerodinamic ?
Este diametrul unei sfere cu densitatea de 1g/ cm3, având aceeaşi viteză de cădere datorită forţei gravitaţionale în aer calm ca
şi particula studiată.
Diametrul aerodinamic al unei particule sau fibre se calculează plecând de la dimensiunile reale ale particulelor considerate,
măsurate.
Pentru calculul diametrului aerodinamic este nevoie, atât pentru particule cât şi pentru fibre, de a măsura la microscop
lungimile axelor mari şi, respectiv, axelor mici.
DETERMINAREA PULBERILOR PROFESIONALE
A. Cantitativ - Faza de recoltare a pulberilor profesionale Înainte de a începe recoltarea pulberilor în aerul unui LM,
trebuie să se cunoască: Procesul tehnologic; Sursele de eliminare a pulberilor în aer; Compoziţia mineralogică a pulberilor;
Aria de răspândire în încăperea de lucru; Efortul fizic depus în diferite faze ale procesului tehnologic în funcţie de diferite
concentraţii de pulberi;Timpul de lucru în diferite faze ale procesului tehnologic în funcţie de diferite concentraţii de
pulberi; Condiţiile de microclimat la ora recoltării; Funcţionarea sau nefuncţionarea sistemelor de ventilaţie locală sau
generală; Funcţionarea în condiţii normale a procesului tehnologic, atestat de conducătorul unităţii sau delegatul său
Stabilirea punctelor de recoltare. Pulberile se recoltează la nivelul respirator al muncitorului, nivel reprezentat de o
sferă cu diametrul de 1 m în jurul capului – capul fiind centrul sferei.
Stabilirea momentelor de determinare. A) În procesele tehnologice continue, în care emiterea de pulberi este în general
uniformă în timp, sunt necesare, în principiu, mai multe recoltări, repartizate la intervale regulate de-a lungul unei zile de
lucru. Se recomandă să se efectueze recoltări cel puţin la începutul schimbului de lucru, la mijlocul schimbului de lucru
(ÎNAINTEA PAUZEI DE MASĂ), în timpul pauzei şi la sfârşitul schimbului - înainte de terminarea lui.
B) În procesele tehnologice cu caracter discontinuu şi cuprinzând mai multe faze, se vor recolta probe în cursul fiecărei
faze, acordându-se o atenţie deosebită acelor faze cu emitere intensă de pulberi, de exemplu descărcări sau încărcări de
substanţe pulverulente, după operaţia de explozie în mină etc.
Pentru a urmări eficienţa sistemului de ventilaţie se vor recolta probe atât în timpul funcţionării sistemului de ventilaţie
cât şi timpul nefuncţionării acestuia.
Stabilirea metodelor de recoltare. În principiu, recoltarea pulberilor profesionale constă în separarea pulberilor din aer ,
deci separarea particulelor inerte de aerul în care se găsesc. În acest scop se foloseşte:
 Filtrarea – particulele sunt depuse pe un filtru
 Izbire (impact) – particulele sunt oprite într-un lichid ca urmare a fenomenului de izbire
 Sedimentare – particulele sunt puse în situaţia de a sedimenta pe o anumită suprafaţă, într-un anumit timp, cunoscând că
sedimentarea din aer se face în funcţie de diametrul particulelor
 Termoprecipitare - particulele sunt precipitate pe o suprafaţă în funcţie de un anumit gradient de temperatură
 Electroprecipitare – particulele sunt precipitate de o suprafaţă în funcţie de un anumit gradient electric.
Faza de analiză a pulberilor profesionale
1. Analiza gravimetrică – în principiu, această analiză se bazează pe
cântărirea filtrului prin care a trecut aerul de la LM în timpul recoltării; - filtrul este cântărit înainte şi după recoltare şi prin
diferenţă se află cantitatea de pulbere reţinută de filtru (se usucă bine filtrele în exicatoare pentru ca rezultatele să nu fie
viciate de higroscopia filtrelor); - cantitatea de pulbere reţinută pe filtru se raportează la volumul de aer aspirat; -
rezultatul se exprimă în mg/ m3. Prin această analiză se determină pulberile totale şi fracţiunile inhalabilă , toracică,
respirabilă.
2. Analiza coniometrică - în principiu, această analiză se bazează pe “ numărarea” particulelor reţinute într-un volum
cunoscut de lichid prin izbire şi umezire din aerul aspirat printr-un dispozitiv numit impinger. Pentru particule
(lungime/grosime < 3/1) numărarea se face la microscopul obişnuit. Pentru fibre (lungime/grosime ≥ 3/1) numărarea se
face la microscopul cu contrast de fază sau la microscopul electronic. Rezultatul se exprimă în număr particule
(fibre)/cm3.
3. Determinarea gradului de dispersie – exprimarea procentuală a mărimii particulelor recoltate=repartizarea particulelor de
diferite diametre din 100 de particule recoltate. Recoltarea se face cu impingerul.
Această determinare are o importanţă deosebită deoarece acţiunea particulelor (în special depunerea lor în plămân –
iniţială şi definitivă) este în funcţie de diametrul lor; indică gradul de periculozitate.
Dimensionarea se poate face la un microscop obişnuit, cu ajutorul unui micrometru ocular, etalonat în prealabil cu ajutorul
unui micrometru obiectiv. Se dimensionează 100 de particule depuse pe o lamă (din lichidul în care s-a recoltat proba de
aer) şi se exprimă astfel: sub 1 μm....%; 1,1-3 μm....%; 3,1-5 μm....%; 5,1- 10 μm.....%; Peste 10 μm....% 100%
Determinarea gradului de dispersie este utilă pentru evaluarea riscului silicogen dar şi pentru evaluarea eficienţei unor
sisteme de ventilaţie prin calcularea gradului de dispersie a pulberilor înainte de intrarea aerului în sacii de ventilaţie şi
după ieşirea aerului din sacii de ventilaţie.
B. Calitativ. Se determină compoziţia mineralogică a pulberii recoltate, în special a dioxidului de siliciu
liber cristalin (SiO2 l.c.). Se poate realiza prin - spectografie cu raze X care se bazează pe fenomenul de
difracţie ,- spectrofotometrie în infraroşu.
Se recomandă ca determinările să se facă pe probele recoltate direct din aer deoarece compoziţia pulberii
recoltate direct din aer diferă de cea a rocii (sau materialului) din care ea provine.
Determinarea azbestului se poate face prin microscopie electronică de transmisie.
Interpretarea rezultatelor. Concentraţia pulberilor din aerul unui LM se compară cu concentraţiile
admisibile din legislaţia în vigoare. Valoarea concentraţiei pulberilor din aerul unui LM se referă la cantitatea
de pulberi pe durata unui schimb de lucru; se fac recoltări orare individuale sau mai multe recoltări pe faze
tehnologice, cu calculul mediei ponderate cu timpul.
Concentraţiile admisibile de pulberi în aerul LM este în funcţie de compoziţia mineralogică a pulberii.
1.Pulberi cu conţinut de SiO2 l.c.
2.Pulberi fără conţinut de Si O2 l.c. (alumină, carbonat de calciu, sticlă, ciment, carborund, caolin, feldspat,
lemn, tutun etc.)
3.Pulberi de cărbune (în exploatările miniere cu SiO2l.c. sub 5%)
4.Pulberi de azbest
5.Pulberi minerale artificiale (fibre artificiale)
6.Pulberi totale de cereale şi făină
7.Pulberi totale de bumbac, in, cânepă şi sisal –în filaturi; - în alte operaţii