Compoziţia chimică a aerului

atmosferic. Importanța igienică

și caracteristica ingredienților
 Planul lecției:

1. Componenţa chimică naturală a aerului

atmosferic şi importanţa igienică a diferitor
componenţi.
2. Poluarea aerului atmosferic. Sursele de poluare a
aerului atmosferic.
3. Influenţa poluanţilor atmosferici asupra
organismului uman.
4. Măsurile de combatere a impurificării aerului
atmosferic.
 Aerul cu care respirăm reprezintă
un amestec de gaze, ce alcătuiesc
atmosfera , adică învelișul gazos care
înconjoară globul pamîntesc.
Aerul include părți componente ale
atmosferei, cît și cantități variabile de
diverse amestecuri de origine
naturală și poluanți , produși prin
activitatea antropogenă.
NB!
• Un adult inspiră în 24 de ore pînă la 30 și
mai mulți metri cubi de aer.
• Puritatea acestui aer are o importanță
foarte mare pentru sănătate.
• Chiar și o cantitate mică de substanțe
nocive sau microorganisme patogene ce
se află în aer exercită o influență
negativă asupra sănătății omului.
 Compoziţia chimică a aerului în
fond este stabilă.
Dar odată cu creşterea altitudinii
aerul se rarefiază, presiunea parţială a
fiecărui gaz într-o unitate de volum
de aer se schimbă.
Componenţa chimică naturală a aerului atmosferic

Gazul Aerul atmosferic, Gazul Aerul atmosferic,

% %
Azotul 78,09 Metanul 0,00022

Oxigenul 20,95 Kriptonul 0,0001

Argonul 0,93 Protoxidul de 0,0001

azot
Bioxidul de 0,03 Hidrogenul 0,00005
carbon
Neonul 0,0018 Xenonul 0,000008

Heliul 0,00052 Ozonul 0,000001

 Azotul:
• constituie cea mai mare parte componentă a aerului atmosferic;
• se referă la substanţele indiferente pentru organism, dar
serveşte pentru diluţia celorlalte gaze, în special a oxigenului;
• fiind inspirat la presiuni mari (4 atm), azotul are acţiune
narcotică;
• sub influenţa descărcărilor electrice azotul atmosferic se
transformă în oxizi azotici, aceştia nimeresc cu depunerile în
sol şi se transformă în compuşi organici. La scindarea
compuşilor azotul iar se reduce până la element şi din nou
nimereşte în atmosferă.
• Unele alge din specia Cyanophyceae, nitrobacteriile, bacteriile
radicicole consumă azotul din aerul atmosferic.
 Variaţiile concentraţiei şi presiunii
parţiale a azotului:
 are o reactivitate chimică foarte redusă, nu ia parte activă în
actul respiraţiei.
 La presiune normală nu exercită acţiune nocivă asupra
organizmului.
 Poate influenţa sănătatea numai ca urmare a creşterii
presiunii aerului inspirat.
 Inhalare de N2 sub presiune poate fi în condiţi particulare de
muncă: în cheson, la scafandri, la sportivi înotători.

La coborâre sub apă presiunea creşte pentru fiecare 9 – 11

m cu 1atm. Creşteri importante ale presiunii se pot solda
cu tulburări grave. N2 inspirat sub presiune ridicată
trecînd membrana alveolo– capilară se dizolvă în plasmă,
apoi în ţesuturile bogate în lipide (ţesut adipos,sistem
nervos).
 Inspiraţia N2 sub presiune ridicată:
1. Sindromul de compresiune sau narcoză hiperbară (beţia adîncurilor),
- apare la coborîrea rapidă sub apă
- legat de saturarea în N2 a ţesutului nervos.
- evoluează în 2 stadii: de excitaţie şi de inhibiţie.
I fază – euforie, hiperreflectivitate, nelinişte, agitaţie, tulburări senzoriale.
II fază – adinamie, somnolenţă, bradicardie,hiporeflectivitate pînă la somn
şi deces. Sindromul se instalează cu atît mai repede cu cît se coboară
mai adînc, (70–100m în cîteva sec).
2. Sindromul de decompresiune apare la revenirea la suprafaţă, cu
decomprimarea progresivă. În aceste condiţii N2 din ţesuturi şi organe nu
este eliminat în acelaşi ritm pe cale respiratorie, o parte se acumulează în
sânge şi dă naştere la embolii gazoase cu localizări diverse, cele mai grave
fiind ale creerului, cordului. Consecinţa acestor embolii este infarctul
miocardic, pulmonar, diverse paralizii sau parestezii, artralgii (maladia de
Cheson).
 Oxigenul
• Este cel mai important component al aerului
atmosferic şi absolut necesar pentru respiraţia
oamenilor şi animalelor.
• Cantităţi enorme de oxigen se consumă la arderea
substanţelor organice. Însă aceste procese nu
micşorează cantitatea de oxigen din atmosferă,
deoarece plantele, utilizând bioxid de carbon,
degajă oxigen. Astfel, ca rezultat al proceselor de
fotosinteză a plantelor, aerul atmosferic se
îmbogăţeşte cu aproximativ 5x1014 tone de oxigen,
ceea ce constituie cantitatea necesară vieţii.
• În ultimii ani s-a constatat că o parte de oxigen se
formează la scindarea moleculelor de apă sub
influenţa razelor solare.
• Necesitatea organismului uman în oxigen depinde de vârstă, la copii ea
fiind de 110-120%, la bătrâni numai de 70%.
• Organismele vii sunt foarte sensibile la insuficienţa de oxigen.
Scăderea cantităţii de oxigen din aer:
 până la 17% cauzează accelerarea respiraţiei, a pulsului,
 până la 11 - 13% se atestă hipoxie vădită, reducerea capacităţii de muncă,
 până la 7-8% de oxigen în aer viaţa este imposibilă.

• Creşterea cantităţii de oxigen în aer la presiuni normale e suportată uşor.

Dacă însă omul inspiră oxigen curat sub presiunea de 405,3 kPa (4 atm),
pot fi observate afecţiuni ale ţesutului pulmonar, dereglări funcţionale
ale sistemului nervos central. Totodată s-a constatat o asimilare mai
completă a oxigenului de către ţesuturi, dacă acesta se inspiră în condiţii de
barocameră, adică la conţinutul de oxigen de 40-60% şi presiunea
atmosferică de 303,94 kPa (3 atm). În ultimul timp oxigenarea hiperbarică
se aplică pe larg în chirurgie, obstetrică, toxicologie etc.
 Influenţa variaţiei presiunii parţiale a O 2
asupra organismului:
Scăderi ale O2 în aerul atmosferic au loc la scăderea presiunii atmosferice,
ceea ce duce la hipoxie cu consecinţe la nivelul diferitor organe şi
sisteme.
 până la 18 % - nu se produc tulburări;
 18 – 15% (până la 3000 m) – manifestări uşoare, compensatorii ca
tahicardie, creşterea TA, creşterea nivelului hematiilor în sângele
periferic, tahipnee;
 15 – 10% (3-6000 m) – capacitatea de compensare devine ineficientă,
apar tulburări: dezechilibru acido-bazic, dispnee, manifestări din partea
sistemului nervos – excitaţie urmată de depresiune
rău de munte – oboseală, tahipnee şi dispnee, cefalee, vertij,
somnolenţă, cianoză, hemoptizii, epistaxis, lipotimie.
 10 – 8% (6-8000 m) – hipoxie intensă. Zonă critică
se afectează centrul respirator, cu faze succesive de oprire şi funcţionare,
bradicardie, TA scade
În final se produse colapsul respirator şi cardio-vascular.
 > 8 % (8000 m) – viaţa nu e posibilă. Zona letală
 Bioxidul de carbon (CO2 )
• e un gaz incolor, fără miros, de 1,5 ori mai greu decât aerul,
• CO2 din aer menţine un anumit echilibru termic pe Terra,
• sporirea cantităţilor de CO2 în aerul inspirat influenţează negativ
procesele biologice din organism, astfel:
la 3% de CO2 apar dispnee, cefalee, scade capacitatea de muncă;
la 4% de CO2 în aerul inspirat se observă hiperemia feţei, cefalee,
hipertensiune arterială, palpitaţii cardiace, supraexcitaţie;
la 8-10% de CO2 relativ repede survin pierderea cunoştinţei şi moartea.
• De obicei, concentraţia de CO2 în locuinţe sau încăperi publice, chiar şi
din cele neventilate, nu depăşeşte 1%. În încăperile neventilate starea de
disconfort apare nu numai din cauza sporirii concentraţiei de CO 2 (până la
0, 1%), dar şi din cauza modificării proprietăţilor fizice ale aerului - se
ridică temperatura şi nivelul umidităţii, creşte numărul de ioni grei
(pozitivi) etc.
 Bioxidul de carbon (CO2 ):
• Dintre toţi indicii de poluare a aerului, CO 2 se determină
destul de uşor, de aceea el serveşte drept indicator
integral al poluării aerului din încăperile închise.
• Concentraţia maximal admisibilă de CO2 în încăperile
publice şi locuinţe nu trebuie să depăşească 1,0%, astfel
CO2 fiind un indice igienic indirect al gradului de
puritate (sau poluare) a aerului. Pentru alte încăperi
CMA a CO2 diferă de cea din încăperile locative şi
publice.
• Concentraţia de CO2 din încăperi se ia în consideraţie la
calcularea volumului şi multiplului necesar de ventilaţie
a încăperilor.
• Concentraţia CO2 din atmosferă este în jur de 0,3%, iar
în prezent această concentraţie are tendinţa spre
majorare!!!
 Influenţa variaţiei presiunii parţiale a CO 2:

 1 - 2% - polipnee (CO2 este excitant al centrului respirator,

fiind denumit “hormon respirator”;
 2 - 3% - creşterea ritmului şi amplitudinii respiratorii –
dispnee;
 4% - dispnee accentuată, senzaţie de constricţie toracică;
 5% - manifestări digestive (greţuri, vărsături);
 6 - 7% - simptomele anterioare + vertije, cefalee, ameţeli;
 8 - 10% - agravarea simptomelor precedente, stare depresivă,
perderea cunoştinţei. Stop cardiac-respirator;
 15% - convulsii tonico-clonice, pierderea cunoştinţei, exitus;
 20% - sfârşit letal, în câteva min-paralizia centrului respirator.
 Gazele inerte
Argonul, neonul, heliul, xenonul, kriptonul
în condiţii obişnuite sunt inofensive pentru
organism.
Poluarea aerului pe GLOB:
S.D.4 Identificați în baza situației problematizate cauzele
poluării aerului pe glob.

• La nivel mondial, se estimează că 1,3 milioane de persoane mor în fiecare an din cauza
poluării aerului. "Acest fapt corespunde unei reduceri a speranţei de viaţă cu doi ani pentru
persoanele care au în prezent vârsta de 30 de ani", -a precizat un studiu efectuat în Franța.
Anumite categorii ale populaţiei sunt mai vulnerabile decât altele. Aşa cum precizează OMS,
"efectele cele mai grave asupra sănătăţii sunt observate la persoanele deja bolnave. În plus,
populaţiile mai vulnerabile, precum copiii, persoanele în vârstă şi familiile cu venituri mici,
care au un acces limitat la îngrijirile medicale, sunt mai sensibile la efectele negative generate
de expunerea la poluarea aerului". Poluarea atmosferică este considerată vinovată de scăderea
fertilităţii masculine, de creşterea numărului de naşteri premature şi a cazurilor de mortalitate
intrauterină. Poluarea atmosferică poate provoca afecțiuni cardiovasculare și respiratorii,
precum și cancer, fiind principala cauză legată de mediu a deceselor premature în UE.
• 1.Numiți care pot fi sursele eventuale de poluare a aerului atmosferic?
• 2.Care este cea mai frecventă cauză de poluare naturală sau artificială?Argumentați de
ce?
• 3.Apreciați dacă procesul de poluare poate fi stopat sau încetinit?
 Poluarea aerului atmosferic
• Datorită activităţii umane (industriale şi menajere), aerul
stratului troposferic se modifică permanent.
• În prezent problemele poluării aerului au căpătat o
importanţă globală din cauza dezvoltării vertiginoase a
industriei grele, a energeticii, transporturilor etc.
• În aerul atmosferic anual se degajă sute de milioane tone
deşeuri gazoase, sursele principale ale acestora fiind
întreprinderile industriale, termocentralele, cazangeriile,
mijloacele de transport. Un procent considerabil de
poluanţi se emană la arderea combustibilului.
 Sursele de poluare
a aerului atmosferic:

NB!
La arderea cărbunelui dobândit într-un an pe Pământ în aerul
atmosferic se degajă circa 94 mln. tone pulberi, mai mult de
300 mln. tone oxid de carbon, 37 mln. tone anhidridă
sulfuroasă, circa 6 mlrd. tone bioxid de carbon.
Un autovehicul emite într-o oră de circulaţie 4 kg oxid de
carbon, iar un autocamion – 7 kg.
Tot transportul auto de pe planetă răspândeşte anual circa 200
mln. tone oxid de carbon şi 50 mln. tone hidrocarburi. O sursă
de poluare în ascensiune prezintă transportul aerian. Astfel, un
avion de pasageri cu 4 motoare emană în aer tot atâţia poluanţi
cât 10000 de autovehicule.
 Clasificarea surselor de poluare a aerului atmosferic

• Surse naturale
– erupţii vulcanice
– descompuneri naturale ale materialului organic
– erodarea solului
– pulberile de meteoriţi
– polenul unor plante
• Surse antropogene sau artificiale
– procesele de combustie
– transporturile
– procesele industriale diverse
Clasificarea poluanţilor atmosferici după tipul acţiunii:

1. Acţiune toxică specifică

2. Acţiune alergică
3. Acţiune cancerigenă
4. Acţiune infectantă
5. Acţiune iritantă
6. Acţiune fibrozantă
7.Acțiune mutagenă
 Influenţa poluanţilor atmosferici asupra organismului uman

• Toţi aceşti poluanţi influenţează negativ sănătatea

populaţiei, provocând intoxicaţii acute şi cronice,
sporirea morbidităţii generale, consecinţe specifice
sau tardive.
• Poluanţii atmosferici reduc rezistenţa organismului,
sporind de 1,5-2 ori morbiditatea prin bronşite
cronice, emfizem pulmonar, afecţiuni respiratorii
acute, rinite, otite cronice.
• Poluanţii atmosferici pot avea acţiune
sensibilizantă şi cancerigenă.
• În afară de aceasta, aerul poluat înrăutăţeşte condiţiile de trai
ale populaţiei, reduce iluminatul naturală, intensitatea radiaţiei
solare ultraviolete.
• Poluarea aerului cu pulberi conduce la formarea ceţii, care
reprezintă un fenomen sinoptic frecvent în oraşele industriale
mari. În zilele ceţoase sporeşte traumatismul. Ceaţa
influenţează negativ asupra psihicului şi stării generale a
oamenilor.
• Poluanţii atmosferei aduc şi mari daune materiale, deteriorând
zonele verzi, construcţiile din beton şi metal, reducând
fertilitatea solurilor şi productivitatea sectoarelor agricole,
zootehnice.
• Cei mai frecvenţi poluanţi ai aerului sunt compuşii sulfului,
oxizii azotici, hidrocarburile, aldehidele, pulberele, funinginea
etc.
 Măsurile de combatere a impurificării aerului atmosferic.

• Măsuri tehnologice,
• Măsuri de sistematizare,
• Măsuri tehnice-igienice,
• Măsuri legislative etc.
 Măsuri tehnologice
• modificări tehnologice, ce reduc emanarea
poluanţilor în aer;
• înlocuirea substanţelor toxice cu altele mai puţin
toxice;
• elaborarea ciclurilor tehnologice închise, nepoluante;
• utilizarea substanţelor pure;
• înlocuirea sistemelor de încălzire (cu cărbuni) cu
sisteme electrice etc. Totodată o mare importanţă în
profilaxia poluării aerului are reutilizarea deşeurilor
de producere.
 Măsuri de sistematizare
• includ zonarea corectă a localităţilor (zona locativă, cea de transport,
industrială, administrativă, de agrement etc.),
• diminuarea poluării aerului prin sădirea zonelor verzi, respectarea
zonelor de protecţie dintre cele locative şi cele industriale.
• profilaxia poluării prin sistematizare va fi mai completă, dacă se vor lua
în consideraţie relieful localităţii şi roza vânturilor.
• Zonele de protecţie sanitară, adică distanţa de la unitatea industrială
până la zona locativă, se stabilesc în funcţie de gradul de nocivitate şi de
mărimea obiectului respectiv. În acest sens există 5 zone de protecţie
sanitară:
• I - 1000 m,
• II - 500 m,
• III - 300 m,
• IV - 100 m,
• V - 50 m.
 Măsuri tehnice–igienice
• de prevenire a poluării aerului constau în instalarea
mijloacelor de epurare a deşeurilor - filtre, instalaţii de
captare a prafului, tehnologii „umede”, filtre electrice etc.
Măsuri legislative
• În acest scop se elaborează legi despre protecţia aerului
atmosferic de poluanţii de la întreprinderile industriale,
despre protecţia mediului ambiant şi utilizarea raţională a
resurselor naturale etc.
• Una dintre măsurile legislative este respectarea
Concentraţiilor Maximal Admisibile (CMA) ale poluanţilor în
aerul atmosferic.
 
 S.D.7 Soluționați testul propus
valorificînd cunoştinţele achiziţionate pe
parcursul lecţiei:
• Google Drive
• https://docs.google.com/forms/d/1vmx2u4aS
nOYu3-Jw1e0MG0Js32bwp84Zea-
OngNuZ58/edit