UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE FARMACIE

ANTIHIPERTENSIVE – IMPLICAȚII TOXICOLOGICE

Coordonator ştiinţific:
Prof. univ. dr. farm. Eliza Gofiţă
Absolvent:
Folea Cosmin-Florin

2021
 CUPRINS

CAPITOLUL I. TRATAMENT
I.1. TRATAMENTUL MEDICAMENTOS
I.2. TRATAMENTUL DIURETIC
I.3. BETA-BLOCANŢII ADRENERGICI
I.4. ALFA-BLOCANŢII ADRENERGICI
I.5. ANTAGONIŞTII INFLUXULUI DE CALCIU
I.6. INHIBITORII ENZIMEI DE CONVERSIE A ANGIOTENSINEI
I.7. BLOCANŢII RECEPTORILOR AT1
I.8. ANTIHIPERTENSIVE CU ACŢIUNE DIRECTĂ MUSCULARĂ
I.9. SIMPATOLITICE CENTRALE ŞI PERIFERICE
CAPITOLUL II. INHIBITORII ENZIMEI DE CONVERSIE
II.1. BAZELE FIZIOLOGICE ŞI FIZIOPATOLOGICE ALE TERAPIEI
CU BLOCANŢI AI ENZIMEI DE CONVERSIE
II.2. ACŢIUNILE CARDIOVASCULARE ALE ANGIOTENSINEI
II.3. INHIBITORII ENZIMEI DE CONVERSIE A ANGIOTENSINEI —
CLASIFICARE
II.4. EFECTELE SECUNDARE DE CLASĂ ALE IEC
II.5. CONTRAINDICAŢIILE IEC
II.6. IEC — ASOCIERI ŞI INTERACŢIUNI MEDICAMENTOASE
CAPITOLUL III. BLOCANȚII RECEPTORILOR ANGIOTENSINEI II
III.1. EFECTELE DE CLASĂ ALE BRAT1
III.1.1. EFECTUL ASUPRA HEMODINAMICII SISTEMICE
III.1.2. EFECTE CARDIACE
III.1.3. EFECTE RENALE
III.1.4. EFECTE ADVERSE ALE BRAT1
CAPITOLUL IV. STUDIU CLINIC REFERITOR LA ASOCIEREA DE IEC
CU ANTIAGREGANTE PLACHETARE ȘI CARDIOTONICE (DIGOXIN)
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
 MOTIVAŢIA CERCETĂRII

Antihipertensivele
– una din clasele de
medicamente larg utilizate

Efecteleadverse ale antihipertensivelor – factor

important de morbiditate iatrogenă şi uneori chiar
de mortalitate

Individualizarea tratamentului antihipertensiv

mai ales la pacienții cu afecțiuni asociate este
unul din principiile care stau la baza unor
rezultate satisfăcătoare.
 MATERIAL ŞI METODĂ

Două loturi de studiu:

LOTUL A: 5 pacienți (3 bărbați și 2 femei)

cu vârste cuprinse între 65-75 ani

LOTUL B: : 5 pacienți (3 bărbați și 2 femei)

cu vârste cuprinse între 75-90 ani
S-a lucrat pe două loturi a câte 5 pacienți cu vârste
cuprinse între 65 și 90 de ani, diagnosticați cu
insuficiență cardiacă cronică și accidente vasculare
ischemice. Conform protocolului accidentele vasculare
ischemice au fost diagnosticate prin simptomatologie,
HTA, efort fizic și CT. Cauzele esențiale ale producerii
acestora au fost HTA netratată corespunzător și un
regim de viață inadecvat, precum și scăderea elasticității
vaselor sanguine, dar mai ales lipsa unui tratament
susținut cu antiagregante plachetare adecvate.
Ambelor loturi li s-a instituit medicație cu Eliquis 2,5
mg de două ori pe zi, dimineața și seara, 1 comprimat
Digoxin 0,25 mg la prânz (5 zile pe săptămână) și
Prestarium 5 mg dimineața.

După o săptămână de tratament (la care s-a adăugat

Actovegin 2 drajeuri pe zi și Sermion 30 mg de două
ori pe zi) s-au remarcat stări de rău, slăbiciune, vertij,
bradicardie și valori mici ale tensiunii arteriale. Aceste
simptome, care au predominat la pacienții cu vârsta
peste 75 de ani, au fost analizate și s-au cercetat în
amănunt cauzele care le produc.
În urma analizei incompatibilităților posibile s-a ajuns la
concluzia că acestea se pot produce atât la nivel
farmacocinet cât și la nivel farmacodinamic, la asocierea
Eliquis-ului cu Prestarium-ul, dar și datorită folosirii
dozelor mari de Digoxin administrat persoanelor
vârstnice. S-au întocmit grafice zilnice în care erau
reprezentate simptomele urmărite cu precădere (valorile
TA, vertij, bradicardie) după administrarea medicației în
dozele stabilite inițial. Acestea sunt reprezentate în
graficul următor:
Reprezentarea grafică a variației simptomatologiei în
prima săptămână de tratament
Analizând aceste simptome și starea pacienților s-a
concluzionat faptul că la pacienții de peste 65 de ani există
interacțiuni între substanțele active ale medicației
administrate. Acestea au la bază gradul redus de
eliminare renală, care conduce la creșterea riscului de
acumulare, dar și importante interacțiuni la nivel
farmacocinetic. Urmărind metabolitul activ al perindopril-
ului care este perindoprilat-ul, pe lângă alți 5 metaboliți
inactivi din punct de vedere farmacologic și
biotransformarea acestuia sub acțiunea CYP3A4 precum și
faptul că epixaban este metabolizat de aceeași izoformă a
citocromului P450 și anume CYP3A4, s-a ajuns la concluzia
că afinitatea apixaban-ului pentru CYP3A4 este mai mare,
concentrația plasmatică a acestuia scăzând semnificativ,
ceea ce ne arată că biotransformarea a fost foarte intensă,
în timp ce pentru perindopril concentrația plasmatică a
rămas ridicată, conducând la simptomatologia descrisă.
În urma acestor analize s-a redus doza de perindopril de
la 5 mg la 2 mg în priză unică dimineața înainte de masă
la pacienții cu vârste cuprinse între 65 și 75 ani, iar pentru
cei cu vârste cuprinse între 75 și 90 ani s-a renunțat la
administrarea perindoprilului. De aemenea, în cazul
digoxin-ului s-a fixat administrarea a ½ comprimate pe zi
(0,125 mg) în doză unică 7 zile pe săptămână.
După o săptămână de tratament conform ultimei
scheme și anume:
- Eliquis 1 comprimat de 2 ori pe zi, dimineața și
seara
- ½ comprimate (0,125 mg) digoxin la prînz
- Actovegin 200 mg de două ori pe zi, dimineața și la
prânz înainte de masă
- 30 mg sermion la ora 16:00
- 2 mg perindopril dimineața în priză unică (doar
pentru pacienții cu vârsta între 65 și 75 de ani)
s-au observat următoarele:
 Vertijul s-a diminuat semnificativ
 Valorile tensiunii arteriale s-au menținut în limite
normale (120/70 mmHg și 150/85 mmHg) în funcție de
vârstă și regimul desodat
 Bradicardia a părut din ce în ce mai rar
Reprezentarea grafică a variației simptomatologiei în
urma instituirii celei de-a doua scheme de tratament
Concluziile studiului clinic

În urma acestui studiu putem afirma faptul că

anticoagulante orale de tip apixaban, administrate
persoanelor de peste 65 ani în asociere cu IEC și
crdiotonice, fără a ține cont de interacțiunile
farmacocinetice, farmacodinamice și de tarele renale și
hepatice ale pacientului, pot conduce la simptomatologie
gravă (HTA, bradicardie, vertij) ce poate conduce la deces.
Interacțiunile au loc atât la nivel farmacocinetic între
apixaban și perindopril, dar și la nivel farmacodinamic între
digoxin și IEC, deoarece aceștia din urmă cresc
concentrația serică a digoxinei. De asemenea digoxinul
produce ca efect secundar trombocitopenie, mărind astfel
riscul de hemoragii în cazul asocierii cu anticoagulante sau
antiagregante plachetare.
 CONCLUZII GENERALE

 Lucarea este structurată în patru capitole mari,

subîmpărțite fiecare în mai multe subcapitole, astfel încât să
cuprindă cele mai noi informații despre medicația
antihipertensivă.
 Readucerea la normal a valorilor tensionale la subiecții
hipertensivi a preocupat lumea medicală și farmaceutică o
lungă perioadă de timp, cunoscute fiind implicațiile în
patologia vasculară.
 Menținerea unor valori tensionale peste limita de 140/9
mmHg după o perioadă minimă de 6 luni în care s-au aplicat
măsuri de tratament nemedicamentos (regim hiposodat, fără
aport de cafeină, renunțarea la fumat, regim sărac în grăsimi)
combinat cu schimbarea stilului de viață constituie indicația
pentru începerea tratamentului medicamentos.
 Individualizarea tratamentului antihipertensiv mai
ales la pacienții cu afecțiuni asociate este unul din
principiile care stau la baza unor rezultate satisfăcătoare.

 În lucrare sunt prezentate toate clasele de

hipotensoare: diuretice, β-blocanți adrenergici, α-blocanți
adrenergici, antagoniști ai influxului de calciu, IEC,
antagoniști ai receptorilor AT1 și AT2 cu reprezentanții cei
mai importanți, cu farmacocinetica și farmacodinamia lor,
cu posologia și farmacoterapia fiecăruia.

 Un spațiu amplu în fiecare capitol le revine efectelor

adverse și interacțiunilor medicamentoase, alături de
indicațiile de incompatibilitate și de a nu fi asociate în
practica medicală și farmaceutică.
 În capitolul IV este prezentat un studiu clinic
efectuat în colaborare cu secțiile de Neurologie și
Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de
Urgență din Craiova, din care reiese importanța
individualizării dozelor și alegerea hipotensorului adecvat
pentru pacienții vârstnici cu hipertensiune și accidente
vasculare cerebrale ischemice.

 Deoarece numărul pacienților hipertensivi este tot

mai mare și cuprinde segmente de vârstă tot mai scăzute,
tema aleasă și prezentată în lucrare va atrage atenția
asupra importanței întocmirii schemei de tratament
adecvate, a stabilirii dozelor terapeutice fără riscuri atât la
pacienții cu monoafecțiuni dar mai ales la cei cu afecțiuni
asociate hipertensiunii arteriale.