Îngrijiri

calificate în
medicină
internă

CURS 5
BOLILE
RENO-URINARE

Lect. Univ. Dr. Hărăbor Valeriu

 I. Infecţiile tractului urinar

Infecţia tractului urinar reprezintă prezenţa a cel puţin 10⁵

germeni/ml urină , din jetul urinar mijlociu (bacteriurie
semnificativă ).

La pacienţii simptomatici prezenţa a 10² germeni ml/urină la femei

şi 10³ germeni/ml urină la bă rbaţi poate semnifica infecţia.
În probele de urină obţinute prin aspiraţie suprapubiana sau prin
cateterizare, prezenţa unui numă r de 10² - 10⁴ germenii/ml urină
indică infecţia.

Bacteriuria asimptomatică reprezintă colonizarea bacteriană a

tractului urinar fă ră simptome.
 I. Infecţiile tractului urinar

Din punct de vedere evolutiv, infecţiile tractului urinar pot fi acute

sau cronice.

În funcţie de localizarea procesului infecţios, pot fi infecţii ale

tractului urinar:
• inferior (bacteriuria asimptomatică , uretrite, cistite, postatite);
• superior, cu evoluţie mai gravă (pielonefrite, abcese intrarenale
şi perinefritice).

Infecţia poate fi localizată la un segment al tractului urinar sau

poate cuprinde mai multe segmente în acelaşi timp.

Infecţiile tractului urinar pot fi simptomatice sau asimptomatice.

Disuria, senzaţia de micţiune imperioasă şi polakiure, fă ră

bacteriurie semnificativă definesc sindromul uretral acut.
I. Infecţiile tractului urinar

Infecţia urinară recurentă prezintă trei episoade într-un an sau

două episoade de infecţie a tractului urinar în 6 luni.

Identificarea aceluiaşi agent microbian în decurs de două

să ptă mâ ni de la oprirea tratamentului este considerată infecţie
urinară recidivantă, persistentă sau recădere.

Identificarea unei noi tulpini faţă de cea precedentă este

considerată reinfecţie.

Recăderea şi reinfecţia sunt infecţii urinare recurente.

 I. Infecţiile tractului urinar

Diagnostic
Diagnosticul de suspiciune, clinic, se stabileşte pe baza prezenţei
simptomelor:
• disurie (ce apare la debutul micţiunii);
• polakiurie;
• micţiuni imperioase;
• durere suprapubiana;
• urină tulbure.

Dacă pacientul prezintă durere lombară , febră , istoric de boli

renale, infecţie urinară joasă necomplicată recurentă , se
recomandă efectuarea examenului fizic general şi local genital.
 I. Infecţiile tractului urinar

Stabilirea diagnosticului clinic de infecţie necomplicată la femeie

poate fi suficient pentru iniţierea tratamentului de primă intenţie,
fă ră confirmarea prezenţei agentului microbian în urină , fiind
suficientă identificarea nitriţilor / esterazelor leucocitare în urină ,
cu ajutorul “dipstick”-ului.

Prezenţa nitriţilor în urină creşte probabilitatea infecţiei urinare de

5 ori, prezenţa leucocitelor în urină creşte probabilitatea infecţiei
urinare de peste 1,5 ori; iar pozitivarea ambelor teste creşte
probabilitatea infecţiei de peste 7 ori.
 I. Infecţiile tractului urinar

Uretrita se caracterizează prin disurie, polakiurie, dar fă ră

bacteriurie semnificativă .

Cistita se caracterizează prin disurie, polakiurie, durere

suprapubiană . Urina este tulbure, urâ t mirositoare şi în 30% dintre
cazuri sunt prezente hematiile.

Factorii care favorizează cistita necomplicată:

• activitatea sexuală ;
• incontinenţa urinară ;
• incontinenţa fecală sau constipaţia;
• spermicide;
• scă derea nivelului de estrogen;
• rezistenţa la antibiotice;
• deshidratarea;
• diabet zaharat.
 II. Litiaza urinară

Litiaza urinară reprezintă formarea în interiorul că ilor excretorii

urinare a unor calculi, rezultaţi din precipitarea unor substanţe
care se gă sesc în mod normal în urină .

Calculii urinari sunt agregate policristaline, formate dintr-o

matrice organică şi să ruri (exalat de calciu, fosfat de calciu, urat,
cistină sau struvit). Cei mai frecvenţi (75-85%) sunt calculii cu
să ruri de calciu, urmaţi de să ruri de struvit (10-15%) şi apoi de
litiaza urică (7-8%).

Formarea calculilor urinari este influenţată de:

• factori de mediu: umiditatea, temperaturile crescute;
• obiceiuri alimentare: dieta cu aport crescut de sodiu şi proteine şi
cu aport redus de lichide;
• factori genetici: cistinuria, acidoza renală tubulară distală .

Calculii urinari se formează în urma dezechilibrului concentraţiei

urinare.
 II. Litiaza urinară

Tablou clinic

Litiaza urinară poate fi asimptomatică , uneori este descoperită cu

ocazia unui examen ecografic de rutină .

Simptomatologia se caracterizează printr-un polimorfism,

determinat de obstrucţia parţială sau totală , de iritaţia locală
produsă de calculul care migrează , de apariţia complicaţiilor.

Calculii urinari se manifestă în momentul migră rii lor şi producerii

obstrucţiei. Apariţia obstrucţiei determină dureri intense,
colicative.
Durerea apare brusc, este localizată în flancuri, iradiază anterior
sau pe traiectul ureterului, spre organele genitale externe.
Se asociază cu greţuri şi vă rsă turi.
Bolnavul este agitat şi caută o poziţie antalgică .
 II. Litiaza urinară

În situaţia în care calculul se inclavează la nivelul joncţiunii

uretero-vezicale, apare senzaţia imperioasă de micţiune cu
polakiurie.

Intensitatea durerii nu este corelată cu dimensiunile calculului.

Principalul semn clinic obiectiv este creşterea sensibilită ţii

dureroase lombare la percuţie (semnul Giordano pozitiv).

Se pot evidenţia şi alte puncte dureroase renale (costovertebral şi

costomuscular) şi ureterale (superior la intersecţia muşchilor
drepţi abdominali cu orizontala ce trece prin ombilic; mijlociu la
intersecţia muşchilor drepţi abdominali cu linia biiliacă ; şi inferior
accesibil prin tuşeu pelvin).
 III. Adenomul de prostată
A. Hiperplazia benignă de prostată (HBP)

HBP reprezintă hipertrofia nemalignă adenomatoasă a prostatei

periuretrale (mai probabil cu origine în glandele periuretrale
decâ t în prostata fibromusculară ).

Diagnostic
Pacienţii pot prezenta semne şi simptome:
a) semne iritative, datorate hipertrofiei detrusorului vezical:
 polakiurie,
 nicturie, în a doua jumă tate a nopţii,
 senzaţie de micţiune imperioasă ,
 pseudoincontinenţă .
III. Adenomul de prostată
A. Hiperplazia benignă de prostată (HBP)

b) obstructive, cauzate de blocarea scurgerii urinii de că tre

adenomul de prostată :
 scă derea forţei calibrului jetului urinar,
 jet urinar intermitent,
 ezitarea micţională ,
 disurie,
 pacientul urinează cu contracţia musculaturii abdominale,
 senzaţia de urinare incompletă (câ nd apare reziduu
vezical),
 incontinenţa vezicală şi urinară prin preaplin (în fazele mai
avansate),
 pierderi postmicţionale.
 III. Adenomul de prostată
A. Hiperplazia benignă de prostată (HBP)

Prin forţarea micţiunii, poate apă rea hematurie prin congestia

venelor superficiale ale uretrei prostatice, dilatarea venelor
hemoroidale, hernii inghinale. În timp, pot apă rea manifestă ri
legate de insuficienţa renală ce poate să apară în evoluţia
adenomului de prostată : astenie fizică , inapetenţă , cefalee, ameţeli.
Examenul clinic general poate fi normal sau poate decela paloare
(anemie), edeme.
Examenul neurologic se efectuează pentru a exclude afecţiuni ale
ră dă cinilor nervilor sacraţi.
Tuşeul rectal poate da informaţii despre dimensiunile prostatei,
consistenţa, prezenţa sau absenţa şanţului median, prezenţa nodulilor la
acest nivel (elemente utile în diagnosticul diferenţial al cancerului de
prostată ).
Mă rimea prostatei nu se corelează întotdeauna cu manifestă rile clinice, iar
prezenţa unor zone indurate pot ridica suspiciunea unui carcinom de
prostată .
III. Adenomul de prostată
A. Hiperplazia benignă de prostată (HBP)

Se efectuează explorări de laborator: sumar de urină , urocultură ,

creatinină , uree, acid uric, hemoleucogramă , glicemie, probe
hepatice.

Determinarea valorii serice a PSA (prostatic specific antigen):

• valori normale: 1,4 – 4,1 ng/ml;
• valorile între 4,1 şi 10 ng/ml atrag atenţia asupra unui posibil
cancer de prostată ;
• valorile mai mari de 10 ng/ml aparţin cumare probabilitate
cancerului de prostată .

Suplimentar se dozează şi PSA liber ce poate aduce informaţii

suplimentare legate de prezenţa unui cancer de prostată .
 III. Adenomul de prostată
A. Hiperplazia benignă de prostată (HBP)

Ecografia abdominală se practică de rutină şi oferă urmă toarele

informaţii:
• dimensiunile şi volumul prostatei,
• structura prostatei: omogenă , neomogenă , noduli,
• ră sunetul obstacolului prostatic asupra aparatului renal
(ureterohidronefroza),
• permite mă surarea reziduului vezical postmicţional.

Ecografia transrectală estimează dimensiunile prostatei, reziduul

vezical şi chidează biopsia.

Alte investigaţii (neobligatorii) la indicaţia medicului specialist

urolog: uretrocistografia micţională , cistografia, tomografie, RMN,
cistouretroscopia (se recomandă câ nd diagnosticul este incert sau
înaintea prostatectomiei).
 III. Adenomul de prostată
A. Hiperplazia benignă de prostată (HBP)

Complicaţii:

 retenţia acută de urină:

• pacient agitat, acuză dureri hipogastrice, tenesme vezicale şi
rectale, senzaţie de micţiune imperioasă , lipsa micţiunilor de
câ teva ore sau uneori se pot elimina câ teva pică turi de urină
prin preaplin;
• se poate palpa globul vezical supra-pubian, dureros;
• ecografia tranşează diagnosticul şi se impune evacuarea de
urgenţă a urinei prin cateterism uretral sau puncţie
suprapubiană ;
• poate apă rea ruptura vezicii urinare, cu peritonită secundară ;

 hematuria: rară , indoloră , redusă cantitativ; necesită investigaţii

suplimentare;
III. Adenomul de prostată
A. Hiperplazia benignă de prostată (HBP)

 infecţia:
• cistită , pielonefrită , epididimită ;
• germeni implicaţi: Gram negativi (E.coli, Klebsiella, Proteus);
• tratament antibiotic conform antibiogramei şi rezolvarea
obstacolului;
 diverticuli vezicali:
• micţiune în doi timpi;
• cistoscopie şi cistografie retrograde;
 litiază vezicală:
• micţiuni dureroase şi frecvente;
• durerea iradiază în gland;
• micţiune întreruptă câ nd calculul îşi schimbă poziţia;
• examen radiologic, cistoscopie;
 boala renală cronică: distensia cronică a aparatului urinar
superior, infecţie, IRC.
 III. Adenomul de prostată
B. Cancerul de prostată

Cancerul de prostată este al doilea cancer ca frecvenţă la bărbaţi,

incidenţa sa crescâ nd cu vâ rsta, astfel încâ t la bă rbaţii cu vâ rste de
60-69 ani incidenţa bolii este 30%, în timp ce la 80-89 ani
incidenţa creşte la 67%.

Clinic
Frecvent este asimptomatic (se dezvoltă din porţiunea periferică a
prostatei).

Poate fi depistat întâ mplă tor la examen tuşeu rectal, care nu este
totuşi o investigaţie foarte sensibilă (23-45% dintre cancerele de
prostată nu sunt identificate la tuşeu rectal) sau ecografic.

Pacientul poate prezenta semne urinare obstructive (scă derea

forţei jetului urinar, disurie), hematurie, dureri hipogastrice,
hemospermie, erecţii dureroase.
 III. Adenomul de prostată
B. Cancerul de prostată

Mai rar pot să apară : retenţie de urină , dureri osoase (lombar,

bazin) sau fracturi pe os patologic (consecinţa metastazelor
osoase), manifestă ri neurologice (prin compresie medulară ),
edeme la nivelul membrelor inferioare (metastaze limfatice).

În stadii avansate, pacienţii pot prezenta inapetenţă , scă dere

ponderală .

Paraclinic

Determinarea nivelului seric al PSA. Sunt considerate valori

normale:
• sub 4,1 ng/ml la persoanele peste 60 de ani;
• sub 3 ng/ml la bă rbaţii între 50 şi 60 ani;
• sub 2,5 ng/ml pentru tineri.
 III. Adenomul de prostată
B. Cancerul de prostată

Persoanele cu PSA între 4,1 şi 10 ng/ml sunt depistate cu cancer în

proporţie de 10-25%, iar cele cu PSA > 10 ng/ml au cancer la
prostată în proporţie de 2/3. Câ nd PSA este între 4,1 şi 10 ng/ml,
se efectuează şi dozarea PSA liber în sâ nge. Dacă nivelul PSA liber
este diminuat, se impune biopsie prostatică .

PSA este folosit şi pentru urmă rirea postoperatorie pentru

depistarea recidivelor.

Doar nivelul PSA este însă un slab factor predictiv al prezenţei

cancerului de prostată , el trebuie corelat cu vâ rsta, tuşeul rectal,
riscul pentru cancer, biopsii anterioare.
 III. Adenomul de prostată
C. Prostatitele

Definiţie

Afecţiuni inflamatorii ale prostatei, de etiologie:

 bacteriană: E.coli, pseudomonas, mai rar gram pozitivi
(stafilococ, enterococ, gonococ);
 nebacteriană: chlamidii, mycoplasme, ureaplasme, viruşi;
 autoimună.

Contaminarea prostatei se produce:

• ascendent, la nivelul uretrei;
• prin refluxul urinei contaminate în ductele prostatice;
• pe cale hematogenă sau limfatică (mai rar).
 III. Adenomul de prostată
C. Prostatitele
Prostatita bacteriană acută:
Febră 39-40°C, frisoane, micţiuni frecvente şi dureroase, senzaţie
de arsură la micţiune, durere perineală , suprapubiană sau sacrală ,
durere la tuşeul rectal, uneori retenţie urinară .
Tuşeul rectal este dureros şi poate releva o prostată congestionată ,
uneori voluminoasă .
Prostatita bacteriană cronică – este consecinţa unei prostatite acute
incomplet tratate, a unui adenom de prostată , calcul la nivelul prostatei
sau afecţiunilor uretrei.
Clinic: uneori asimptomatic, semne micţionale iritative, dureri perineale sau
lombosacrate.
Evoluează în pusee, pacienţii putâ nd prezenta senzaţie de arsură la micţiune,
durere la ejaculare, scurgeri uretrale.

Prostatita nebacteriană (au fost incriminaţi agenţi patogeni atipici:

ureaplasma, micoplasma, chlamidia sau cauze autoimune).
Clinic: disconfort perineal sau suprapubian, simptome micţionale iritative.
Paraclinic: secreţia prostatică – leucocite crescute, culturi negative.
 IV. Boala cronică de rinichi

Definiţie
Orice leziune renală susţinută devine ireversibilă , producâ nd
distrucţia masei nefronilor, avâ nd drept consecinţă hipertrofia
structurală şi funcţională compensatorie a nefronilor ră maşi,
scleroza glomerulară progresivă şi fibroza interstiţială .

Boala cronică de rinichi (BCR) se caracterizează prin azotemie

progresivă timp de luni sau ani de zile, cu semne şi simptome
prelungite de uremie.

Insuficienţa renală este identificată ca stadiu final al BCR, este

precedată de etapele de scă dere a radei de filtrare glomerulară
(RFG), leziuni renale şi antecedente de risc mai mare pentru
dezvoltarea BCR.
Intervenţiile în etapele anterioare pot încetini sau preveni progresia
la etapele ulterioare.
 IV. Boala cronică de rinichi

BCR este definită prin prezenţa leziunilor renale sau RFG < 60
ml/min/1,73 m² timp de ≥ 3 luni, indiferent de cauză .

Prezenţa leziunii renale pune diagnosticul de BCR chiar şi în

absenţa eRFG scă zută . Diagnosticul este stabilit prin biopsie de
rinichi.

Tabloul clinic
Simptomatologia BCR se dezvoltă lent şi este nespecifică .
Pacienţii ră mâ n asimptomatici multă vreme.
Tabloul clinic este dominat de fatigabilitate, astenie şi alterarea
stă rii generale.
Manifestă rile clinice sunt polimorfe, cuprind mai multe organe
şi/sau sisteme.
IV. Boala cronică de rinichi
 IV. Boala cronică de rinichi

Sunt frecvente manifestă rile digestive: anorexie, greţuri, vă rsă turi,

gust metalic în gură , sughiţ. Pruritul este frecvent şi dificil de
tratat.

La examenul clinic tegumentele au o coloraţie caracteristică ,

galben pă mâ ntie, cu echimoze şi peteşii.

Pacienţii au valori crescute ale tensiunii arteriale, prezintă

cardiomegalie, uneori frecă tură pericardică , au halenă uremică
(miros de peşte specific al respiraţiei).
 IV. Boala cronică de rinichi

Investigaţii de laborator
Diagnosticul BCR se stabileşte prin evidenţierea creşterii ureei şi
creatininei serice.
Sumarul de urină evidenţiată prezintă izostenurie.
În sedimentul urinar pot fi prezenţi cilindri masivi, granuloşi, ca
urmare a hipertrofiei nefronilor.
Utile pentru diagnostic şi monitorizarea tratamentului sunt
hemograma, ionograma (calciu, potasiu, fosfaţi), examinarea
echilibrului acido-bazic, acidul uric, profilul lipidic.

Ecografia renală aduce date despre dimensiunea rinichilor (care de

obicei este scă zută , dar dimensiuni normale ale rinichilor nu exclud
diagnosticul).
Semnele radiologice de osteo-distrofie renală reprezintă o altă
caracteristică pentru BCR (resorbţie subperiostală la nivelul
marginilor radiale ale oaselor degetelor mâ inii).
               CU
CURS 6

INGRIJIRI CALIFICATE IN MEDICINA INTERNA

Puncţia vezicii urinare

Definiţie
Puncţia vezicii urinare se realizează prin introducerea unui ac, pe
cale transabdominală , în interiorul vezicii urinare.
Este o intervenţie de urgenţă .
Se practică numai dacă vezica urinară este supradestinsă , existâ nd
pericolul ruperii ei.

Scop
• explorator:
- rar – prelevarea urinii direct din vezica urinară pentru
examenul de laborator, fă ră pericolul contamină rii sale;
- injectarea de produse de contrast pentru examenul
radiologic al vezicii urinare
• terapeutic: evacuarea urinii în cazurile de retenţie acută de urină ,
câ nd sondajul vezical nu poate fi executat.
Puncţia vezicii urinare

Indicaţii
• stricturi uretrale sau hipertrofie de prostată câ nd încercă rile de
pă trundere cu sonda în vezica urinară ră mâ n fă ră rezultat;
• traumatisme uretrale sau ale vaginului câ nd sondajul vezical este
contraindicat.
Locul puncţiei
• pe linia mediană abdominală la 2 cm deasupra simfizei pubiene

Puncţia vezicii urinare

Puncţia vezicii urinare

Pregătirea puncţiei
• materiale:
 de protecţie a mesei pe care se execută puncţia;
 pentru dezinfecţia locului puncţiei tip III;
 instrumente şi materiale sterile: trocar subţire sau ac pentru
injecţie intramusculară de 10-12 cm lungime, seringi de 2-20 ml, ace
pentru anestezie, pense anatomice şi hemostatice, tub subţire din
polietilenă , câ mp chirurgical, comprese, tampoane, mă nuşi din
cauciuc;
 medicamente: anestezice locale, xilină 1%;
 vase colectoare, cilindru gradat, tă tiţă renală , eprubete;
 pernă tare.
• pacientul:
 pregătire psihică: se informează privind necesitatea puncţiei, se
asigură securitatea şi intimitatea sa prin aşezarea paravanului în jurul
patului;
 pregătirea fizică: se aşază în decubit dorsal, sub bazin se introduce
o pernă tare, se dezbracă regiunea abdominală ; se rade pă rul pubian;
nu urinează cu câ teva ore înaintea puncţiei exploratoare sau dacă este
puţin plină i se administrează lichide sau diuretice.
 Puncţia vezicii urinare

Execuţia puncţiei-se face de că tre medic, ajutat de una-două asistente medicale

Puncţia vezicii urinare

Îngrijirea ulterioară a pacientului

• pacientul ră mâ ne la pat, se supraveghează semnele vitale;
• se observă locul puncţiei, pansamentul, pentru a sesiza scurgerea
în continuare a urinii, prin traiectul neoformat

Pregătirea produsului pentru examinare

• eprubetele cu urina recoltată se etichetează şi se trimit la
laborator pentru urocultură ;
• se determină volumul de urină evacuat, se mă soară densitatea
acesteia.

Se realizează reorganizarea şi notarea puncţiei (în foaia de

observaţie, se notează cantitatea de urină evacuată , aspectul şi
densitatea ei).
Puncţia vezicii urinare
Accidente
• puncţie negativă, în cazul în care peretele abdominal prezintă un
strat gros de gră sime şi acul nu pă trunde profunc în vezica
urinară ;
• hemoragie vezicală ;
• astuparea acului cu flocoane de fibrină sau ţesuturi;
• infecţii postpuncţionale care apar tardiv;
• formarea de fistule urinare.
Recoltarea urinei

Scop: informează asupra stă rii funcţionale a rinichilor, câ t şi a

întregului organism.

Pregătire
• materiale: urinar sau ploscă ; muşama, aleză ; materiale pentru
toaleta organelor ganitale externe; eprubete sterile sau alte
recipiente în funcţie de examenul cerut; lampă de spirt şi chibrituri;
• pacient:
- psihic:
o se anunţă şi se instruieşte privind folosirea bazinetului
o să ştie să utilizeze numai recipientul gol şi curat
o să urineze fă ră defecaţie
o să verse imediat urina în vasul colector
o să nu urineze în timpul toaletei
- fizic:
o se protejează patul cu muşama şi aleză
o se aşază plosca sub pacient
o se face toaleta organelor genitale externe
o se îndepă rtează bazinetul şi se înlocuieşte cu altul curat
Recoltarea urinei

Execuţie:
a) recoltarea urinei pentru examenul sumar:
- din urina obţinută se trimite un eşantion de 100-150 ml

b) recoltarea urinei pentru urocultură la jumătatea micţiunii:

- urocultura stabileşte prezenţa bacteriilor în urină
- se recoltează urina de dimineaţă (concentraţie mare de germeni),
în absenţa unui tratament cu perfuzii (efect de diluţie)
- înainte de începerea tratamentului cu antibiotice, se spală
mâ inile cu atenţie şi se usucă cu prosop curat
- prima cantitate de urină emisă , aproximativ 50 ml, se elimină la
toaletă sau în bazinet, apoi fă ră să se întrerupă jetul urinar, se
recoltează aproximativ 5 ml urină într-o eprubetă sterilă
- se flambează gura eprubetei înainte şi după recoltare
- se astupă rpede cu dopul
- se transportă la laborator sau se însă mâ nţează direct pe mediul
de cultură şi se introduce la termostat
Recoltarea urinei

c) recoltarea urinei prin sondaj vezical:

- se utilizează atunci câ nd recoltarea la jumă tatea micţiunii nu este
posibilă şi câ nd puncţia vezicală nu este dorită
- se folosesc sonde (catetere) cu o singură cale unidirecţională
(există risc de infecţie externă )
- se face toaleta organelor genitale cu atenţie
- în caz de sondă vezicală permanentă , nu se recoltează urina din
punga colectoare, ci numai prin puncţie în porţiunea proximală a
sondei după o dezinfectare atentă a suprafeţei acesteia

d) recoltarea urinei prin puncţie vezicală:

- se face numai în caz de: vezică plină , câ nd nu se poate recolta
urina la jumă tatea micţiunii sau prin sondaj vezical
- se execută puncţia vezicii urinare
- se repartizează urina recoltată în recipiente în funcţie de scop
Recoltarea urinei

Îngrijirea ulterioară a pacientului

• este ajutat să se îmbrace
• este aşezat înt-o poziţie comodă
• se aeriseşte salonul

Se realizează reorganizarea şi notarea în foaia de observaţie (se

notează examenul, numele persoanei care a efectuat recoltarea).
Sondajul vezical

Definiţie
Prin sondaj vezical se înţelege introducerea unui instrument
tubular (sondă sau cateter) prin uretră în vezica urinară , realizâ nd
astfel o comunicaţie instrumentală între interiorul vezicii şi mediul
extern.
În îngrijirea curentă a pacientului, asistenta trebuie să cunoască
tehnica sondajului evacuator la femei şi la bă rbaţi, precum şi
drenarea vezicii urinare.

Scop
• explorator:
- recoltarea unei cantită ţi de urină pentru examen de
laborator
- depistarea unor modifică ri patologice ale uretrei şi vezicii
urinare
• terapeutic:
- evacuarea conţinutului (câ nd aceasta nu se face spontan)
- executarea unor procedee terapeutice prin sondă
Sondajul vezical la femei

Pregătiri

Materiale
 de protecţie: muşama şi traversă ; mă nuşi sterile de cauciuc;
 sterile: două sonde lungi de aproximativ 15 cm cu vâ rful uşor
îndoit, complet rotunjit avâ nd unu-două orificii laterale aproape de
vâ rf; 1-2 eprubete pentru urocultură ; medii de cultură în funcţie de
germenii că utaţi; ser fiziologic; casoletă cu tampoane de vată ; două
pense hemostatice;
 nesterile: materiale pentru toaleta organelor genitale; tăviţă
renală , bazinet; paravan (câ nd se execută în salon); recipient
pentru colectare;
 medicamente: ulei de parafină steril; oxicianură de mercur
1/5000.
Sondajul vezical la femei

Pacienta
• psihic: se anunţă şi se explică necesitatea tehnicii;
• fizic:
- se izolează patul cu paravan;
- se protejează cu muşamaua şi aleza;
- se aşază pacienta în decubit dorsal cu genunchii ridicaţi şi
coapsele îndepă rtate (poziţie ginecologică );
- se îndepă rtează perna şi pă tura;
- se acoperă pacienta pă sâ nd liberă regiunea genitală ;
- se aşază bazinetul şi se efectuează toaleta organelor genitale
externe;
- se îndepă rtează bazinetul şi se aşază tăviţa renală între
coapsele pacientei.
Sondajul vezical la femei

Execuţie
• sondajul se efectuează în condiţii de perfectă asepsie atâ t a
pacientei şi a instrumentelor, câ t şi a mâ inilor celui care o execută ;
• asistenta îmbracă mă nuşi sterile;
• evidenţiază meatul urinar;
• dezinfectează cu oxicianură de mercur orificiul uretral de sus în
jos în direcţia anusului;
• scoate sonda cu o pensă şi o prinde între degetele mediu şi inelar
ale mâ inii drepte;
• lubrifiază sonda cu ulei steril;
• orientată cu vâ rful în sus, sonda se introduce în uretră 4-5 cm;
• paralel cu înaintarea sondei, extremitatea acesteia va fi coborâ tă
printr-o mişcare în formă de arc pentru a-i uşura trecerea în
vezică ;
• primele pică turi se lasă să se scurgă în tăviţa renală , apoi în
recipientele pregă tite în funcţie de scop (urocultură , examene
biochimice) sau într-un recipient de colectare;
• extragerea sondei se face după pensarea orificiului extern prin
aceleaşi mişcă ri, în sens invers.
Sondajul vezical la femei

Îngrijirea ulterioară a pacientei

• se efectuează toaleta regiunii vulvare
• se îmbracă şi se aşază comod în pat
• se va supraveghea în continuare

Se realizează reorganizarea şi notarea în foaia de observaţie:

• se notează tehnica şi numele persoanei care a efectuat-o;
• cantitatea de urină recoltată (volum, densitate);
• aspectul macroscopic al urinei.
Sondajul vezical la bărbat

Pregătiri

Materiale
• la fel ca la sondajul vezical la femeie

Pacientul
• psihic: se anunţă şi se explică necesitatea şi inofensivitatea
tehnicii;
• fizic:
- se aşază pacientul în decubit dorsal cu picioarele întinse şi
uşor depă rtate;
- se izolează patul cu paravan;
- se acoperă pacientul lă sâ nd accesibilă regiunea genitală ;
- se face toaleta organelor genitale;
- sub bazin se aşază o pernă tare, muşamaua şi aleza;
- se aşază tăviţa renală între coapse.
Sondajul vezical la bărbat

Execuţie
• asistenta îmbracă mă nuşi de cauciuc;
• alege sonda şi o lubrifiază ;
• dezinfectează meatul urinar cu ser fiziologic şi oxicianură de mercur;
• între degetele inelar şi mic ale mâ inii drepte prinde extremitatea liberă a
sondei şi cu ajutorul unei pense sterile, ţinută în aceeaşi mâ nă , apucă
sonda în imediata vecină tate a vâ rfului;
• introduce vâ rful sondei în meat şi împinge uşor cu pensa, în timp ce cu
mâ na stâ ngă întinde penisul câ t mai bine, pentru ca să dispară cutele
transversale ale mucoasei uretrale care ar putea împiedica pă trunderea
sondei în vezică ;
• dacă pe parcursul înaintă rii sondei apar obstacole anatomice sau
funcţionale, spasme, asistenta retrage sonda şi pregă teşte alta de calibru
mai mic (Mercier sau Thiemann);
• pă trunderea sondei în vezică se semnanează prin scurgerea urinei prin
sondă ;
• se fixează sonda pâ nă se evacuează urina;
• se recoltează urina în eprubete sau recipientele pregă tite în funcţie de
examenele de laborator ce se vor efectua;
• restul urinei se captează în tăviţa renală sau alt recipient;
• îndepă rtarea sondei se face cu ajutorul pensei după ce extremitatea
liberă a fost închisă prin comprimare.
Sondajul vezical la bărbat

Îngrijirea ulterioară a pacientului

• se efectuează toaleta şi se îmbracă pacientul
• se schimbă lenjeria care s-a pă tat cu urină

Se realizează reorganizarea şi notarea în foaia de observaţie:

• cantitatea de urină recoltată (volum, densitate);
• aspectul macroscopic al urinei;
• numele persoanei care a efectuat-o;
• eventualele accidente sau incidente.
Sondajul vezical

Complicaţii

- imediate:
• lezarea traumatică a mucoasei uretrale (se tră dează prin
hemoragie de diferite grade); se impune întreruperea imediată a
tehnicii;
• crearea unei că i false prin forţarea sondei; se previne prin
efectuarea sondajului cu blâ ndeţe şi ră bdare fă ră să se forţeze
înaintarea sondei;
• astuparea sondei în cursul evacuă rii vezicii (oprirea curentului
de urină ); se destupă prin insuflarea cu aer sau injectarea a câ ţiva
ml de soluţie dezinfectantă ;

- tardive:
• infecţioase, prin introducerea germenilor patogeni prin manevre
şi instrumente nesterile.
Sondajul vezical
Spălătura vezicii urinare

Definiţie
Prin spă lă tura vezicii urinare se înţelege introducerea unei soluţii
medicamentoase prin sondă sau cateter în vezică .

Scop
• terapeutic:
- îndepă rtarea exsudatelor patologice rezultate din inflamaţia
pereţilor vezicii
- pregă tirea în vederea unor exploră ri (citoscopie, pielografie).
Spălătura vezicii urinare

Pregătiri

Materiale
• de protecţie: muşama şi aleză ; prosoape;
• sterile: două sonde Thiemann, Nélaton sau sonde cu o singură
cale-unidirecţionale; casoletă cu tampoane; casoletă cu mă nuşi;
două pense hemostatice; seringă Guyon, medii de cultură ;
• nesterile: bazinet; tăviţă renală ;
• medicamente: ser fiziologic; oxicianat de mercur 1/5000; ulei de
parafină ; soluţie de spă lă tură 1l; soluţie rivanol 0,1-2 %; nitrat de
argint 1-4‰.

Pacient
• psihic: se anunţă şi se explică necesitatea tehnicii;
• fizic:
- se izolează patul cu paravan;
- se protejează cu muşamaua şi aleza;
- se aşază pacientul în poziţie ginecologică ;
- se efectuează toaleta regiunii genitale.
Spălătura vezicii urinare

Execuţie
• tehnica începe cu sondajul vezical
• după evacuarea vezicii se adaptează la sondă seringa Guyon sau
un irigator şi se introduc 80 – 100 ml soluţie, fă ră să se destindă
vezica
• se retrage seringa şi se lasă să se scurgă lichidul introdus, capă tul
sondei aşezâ ndu-se pe o compresă
• se repetă operaţia pâ nă ce lichidul evacuat este limpede

Se realizează reorganizarea şi notarea în foaia de observaţie (se

notează tehnica şi aspectul lichidului de spă lă tură ).
Pregătirea pacientului pentru
explorarea radiologică a aparatului renal

Explorarea radiologică a rinichilor şi că ilor urinare se efectuează

prin radiografie renală simplă , pielografie, urografie, cistografie,
arteriografie, retropneumoperitoneu şi altele.
Această explorare este deosebit de importantă pentru stabilirea, la
aparat, a diagnosticului îmbolnăvirilor; de asemenea, ea este un
mijloc de evaluare a metodelor de tratament utilizate, medicale sau
chirurgicale, ajutâ nd ameliorarea rezultatelor obţinute.

Scop
• evidenţierea conturului rinichilor, cavită ţilor pielocaliceale ale
acestora, oarecum si a că ilor urinare;
• prezenţa calculilor radioopaci şi radiotransparenţi sau a
tumorilor.
Pregătirea pacientului pentru
explorarea radiologică a aparatului renal
A. Pregătirea pacientului pentru radiografia renală simplă

Radiografia renală simplă: explorare radiologică fă ră substanţe

de contrast care poate evidenţia conturul şi poziţia rinichilor,
calculii renali, ureterali sau vezicali radioopaci (care conţin să ruri
de calciu).

Pregătiri

Materiale
• că rbune animal; ulei de ricin; materiale necesare efectuă rii unei
clisme evacuatorii;

Pacient
• psihic:
- se anunţă pacientul şi i se explică importanţă tehnicii pentru
stabilirea diagnosticului;
- se explică pacientului tehnica investigaţiei şi regimul
alimentar necesar pentru reuşita acesteia;
Pregătirea pacientului pentru
explorarea radiologică a aparatului renal
A. Pregătirea pacientului pentru radiografia renală simplă
• alimentar:
- cu 2-3 zile înaintea examină rii, pacientul va consuma un
regim fă ră alimente care conţin celuloză şi dau reziduuri multe
(fructe, legume şi zarzavaturi, paste fă inoase, pâ ine) şi ape
gazoase
- în ziua precedentă examenului, pacientul va consuma un
regim hidric (supe, limonade, ceai, apă negazoasă )
- în seara precedentă , pacientul va consuma o cană cu ceai şi
pâ ine pră jită
- înaintea examenului pacientul nu mă nâ ncă şi nu consuma
lichide. După examen, pacientul poate consuma regimul să u
obişnuit
• medicamentos:
- cu două zile înaintea examină rii, se administrează că rbune
animal si triferment câ te două tablete de 3 ori pe zi
- în seara precedentă zilei de radiografie, se administrează
două linguri de ulei de ricin
Pregătirea pacientului pentru
explorarea radiologică a aparatului renal
A. Pregătirea pacientului pentru radiografia renală simplă
ATENŢIE ! în dimineaţa zilei examină rii, se efectuează o clismă cu
apă caldă . Aerul din tubul irigatorului trebuie complet evacuat
pentru a nu fi introdus în colon. Înaintea execută rii radiografiei
pacientul îşi va goli vezica urinară (sau i se efectuează un sondaj) şi
se controlează radioscopic dacă mai există aer în intestin

Participarea la examen
• pacientul este condus la serviciul de radiologie
• va fi ajutat să se dezbrace şi să se aşeze în decubit dorsal pe masa
radiologică

Îngrijirea pacientului după tehnică

• după efectuarea radiografiei, este ajutat să se îmbrace, să se
întoarcă în salon, unde va fi instalat comod în pat
• se notează examenul în foaia de observaţie

NOTĂ
În caz de urgenţă , radiografia se poate executa fă ră pregă tire
prealabilă a pacientului, dar reuşita este îndoielnică .
Pregătirea pacientului pentru
explorarea radiologică a aparatului renal
B. Pregătirea pacientului pentru pielografie

Pielografie: radiografia aparatului renal executată cu substanţă

de contrast administrată prin cateterism ureteral, sub control
cistoscopic.

Pregătiri
Materiale
• că rbune animal; ulei de ricin; materiale necesare efectuă rii unei
clisme evacuatorii;
• substanţă de contrast (Odiston 30% sau iodură de sodiu 10%);
• medicamente antihistaminice;
• medicamente pentru urgenţă (trusa de urgenţă ).
Pregătirea pacientului pentru
explorarea radiologică a aparatului renal
B. Pregătirea pacientului pentru pielografie

Pacient
• se efectuează pregătirea pacientului ca şi pentru radiografia renală
simplă (pregătire psihică, alimentară şi medicamentoasă)
• testarea sensibilităţii faţă de substanţa de contrast:
- se efectuează testarea sensibilită ţii bolnavului la iod cu
Odiston 30% sau iodură de sodiu 10%
- dacă pacientul prezintă o reacţie hiperergică , se întrerupe
introducerea substanţei de contrast şi se administrează
antihistaminice, anunţâ ndu-se imediat medicul
- dacă toleranţa organismului este bună , pacientul va fi condus
în sala de cistoscopie, unde va fi ajutat să se dezbrace şi să se
aşeze pe masa de examinare
• administrarea substanţei de contrast:
- spă lare pe mâ ini cu apă curentă şi să pun
- sub controlul cistoscopului se introduce sonda în ureter
- se introduce substanţa de contrast uşor încă lzită , 5-10 ml în
fiecare parte cu presiune mică
- bolnavul se transportă pe targă pe masa de radiografie
Pregătirea pacientului pentru
explorarea radiologică a aparatului renal
B. Pregătirea pacientului pentru pielografie

Îngrijirea pacientului după tehnică

• după terminarea radiografiei se încearcă să se extragă – cu o
seringă – substanţa de contrast
• pacientul va fi ajutat să se îmbrace; va fi condus în salon şi
instalat comod în pat
• se notează examenul efectuat în foaia de observaţie

ATENŢIE
Pielografia se execută în condiţii de asepsie perfectă .
Substanţa de contrast trebuie uşor încă lzită pentru a nu produce
contracţii spastice reflexe ale bazinetului.
Injectarea substanţei de contrast se face cu presiune moderată
(altfel, produce rupturi ale bazinetului sau reflux pielorenal).
Pregătirea pacientului pentru
explorarea radiologică a aparatului renal
C. Pregătirea pacientului pentru urografie

Urografie: metodă curentă de examinare morfofuncţională a

rinichilor şi că ilor urinare, utilizâ ndu-se substanţe iodate
hidrosolubile administrate intravenos.

Pregătiri
Materiale
• că rbune animal; ulei de ricin; materiale necesare efectuă rii unei
clisme evacuatorii;
• substanţă de contrast Odiston 30, 60 sau 75%;
• medicamente antihistaminice;
• medicamente pentru urgenţă ;
• seringi Record de 10 ml sterile şi ace pentru injecţii intravenoase.
Pregătirea pacientului pentru
explorarea radiologică a aparatului renal
C. Pregătirea pacientului pentru urografie
Pacient
• se efectuează pregătirea pacientului ca şi pentru radiografia renală
simplă (pregătire psihică, alimentară şi medicamentoasă)
• se reduce cantitatea de lichide din regimul cunoscut, iar în ziua
examină rii bolnavul nu mai mă nâ ncă şi nu mai bea (pentru
reducerea volumului urinei)
• se efectuează clismă evacuatorie înaintea injectă rii substanţei de
contrast

• testarea sensibilităţii faţă de substanţa de contrast:

- se efectuează proba de toleranţă faţă de iod
- se comunică pacientului (ca să nu se sperie) unele simptome
ce pot să apară (ameţeli, greţuri sau dureri abdominale) şi care
dispar repede fă ră consecinţe
- dacă pacientul prezintă reacţie hiperergică , se întrerupe
admnistrarea şi se anunţă medicul
Pregătirea pacientului pentru
explorarea radiologică a aparatului renal
C. Pregătirea pacientului pentru urografie

Participarea la examen
• pacientul va fi condus la serviciul radiologie; va fi ajutat să se
dezbrace şi să se aşeze pe masa radiologică ;
• dacă toleranţa organismului este bună , se administrează
intravenos substanţa de contrast, astfel: 20 ml Odiston 75% la
adulţi (sau 25ml soluţie 60%), iar la copii, în funcţie de vâ rstă , se
administrează 5-15 ml soluţie 75%
• la 8-10 minute de la efectuarea injecţiei, medicul execută
radiografia renală (urografia)

Îngrijirea pacientului după tehnică

• va fi ajutat să se îmbrace, va fi condus în salon şi instalat comod
în pat
• se notează examenul în foaia de observaţie
Pregătirea pacientului pentru
explorarea radiologică a aparatului renal
C. Pregătirea pacientului pentru urografie

ATENŢIE
Injectarea substanţei de contrast se face pe masa radiologică
foarte încet, cu multă precauţie, amestecâ ndu-se cu sâ ngele
pacientului.

Urografia este contraindicată în:

• insuficienţa renală şi hepatică
• boala Basedow
• stă ri alergice
• anemii hemolitice
• tuberculoză pulmonară evolutivă
Pregătirea pacientului pentru
explorarea radiologică a aparatului renal
D. Pregătirea pacientului pentru cistografie

Cistografie: metodă de explorare radiologică a vezicii urinare care

se poate executa prin:
• radiografie simplă vezicală (după evacuarea vezicii urinare)
• radiografie după umplerea vezicii urinare cu o substanţă de
contrast sterilă (iodură de sodiu, 10-20%, 200-250 ml, cu ajutorul
seringii Guyon), eventual amestecată cu aer

Radiografia simplă a vezicii urinare poate pune în evidenţă calculii

intravezicali; metoda nu necesită o pregă tire prealabilă a
pacientului.
Pregătirea pacientului pentru
explorarea radiologică a aparatului renal
D. Pregătirea pacientului pentru cistografie
Cistografia cu substanţă de contrast necesită urmă toarele:
Pregătiri
Materiale
• materiale necesare efectuă rii unei clisme;
• sonda Nélaton sterilă ;
• soluţie sterilă cu acid boric;
• seringă Guyon sterilă ;
• substanţă de contrast: iodură de sodiu 10% sterilă sau soluţie
Odiston;
• pensă hemostatică ;
• mă nuşi de cauciuc sterile;
• tăviţă renală .
Pacient
• se anunţă pacientul şi i se explică necesitatea tehnicii
• se efectuează o clismă evacuatorie cu apă caldă
• pacientul este condus la serviciul radiologic, ajutat să se dezbrace
şi să se aşeze în decubit dorsal pe masa radiologică
Pregătirea pacientului pentru
explorarea radiologică a aparatului renal
D. Pregătirea pacientului pentru cistografie

Participarea la cistografie
• spă lare pe mâ ini cu apă curentă şi să pun; se îmbracă mă nuşile
sterile
• se introduce sonda Nélaton sterilă în vezica urinară
• se captează urina prin sondă în tăviţa renală şi se spală vezica cu
soluţie sterilă de acid boric
• în seringa Guyon se aspiră 100-200 ml iodură de sociu 10%
sterilă sau Odiston şi se introduc în vezică
• se închide sonda cu o pensă hemostatică
• pacientul este atenţionat să nu urineze decâ t după terminarea
examenului citografic
• medicul execuă imediat radiografia
Pregătirea pacientului pentru
explorarea radiologică a aparatului renal
D. Pregătirea pacientului pentru cistografie
REŢINEŢI

Vezica urinară poate fi evidenţiată cu ocazia urografiei: la 1-2 ore

după injectarea substanţi de contrast, ea se colectează în vezică ,
dâ nd posibilitatea să fie radiografiată .
Vezica urinară mai poate fi evidenţiată prin pneumocistografie;
vezica se umple cu aer şi apoi se injectează substanţa opacă prin
sondă .
Pacientul este pregă tit ca şi pentru o radiografie simplă : cu 10-12
ore înaintea examină rii i se restrâ nge consumul de lichide şi
înaintea examină rii vezica va fi golită , se va spă la şi apoi cu
ajutorul seringii Guyon se introduc 100-150 ml aer; se închide
sonda cu o pensă hemostatică şi apoi se injectează substanţa de
contrast în vezică prin puncţionarea sondei cu un ac.
Pregătirea pacientului pentru cistoscopie

Cistoscopia: metoda de evaluare a endovezicii cu ajutorul

cistoscopului.

Scop
• identificarea proceselor patologice endovezicale, inflamaţiilor
specifice sau nespecifice, tumorilor, malformaţiilor anatomice,
calculilor, corpilor stră ini.

Cistoscoapele sunt de diferite generaţii. S-a pornit de la citoscopul

cu lumină caldă , ajungâ ndu-se la citoscopul flexibil.

Cistoscop
1 – supapă automată
2 – robinet cu dublu curent al lichidului din
sistemul de spă lare
Pregătirea pacientului pentru cistoscopie

Cistoscopul cel mai des utilizat azi este alcă tuit din urmă toarele
elemente:
• o teacă metalică, cu extremitatea distală cudată în câ rjă ;
• un obturator (mandrin), care este o tijă metalică cu extremitatea
rotunjită , care permite introducerea cistoscopului fă ră lezarea
mucoasei uretrale
• un telescop de examinare sau sistemul optic, compus dintr-o prismă
amplasată spre vâ rful instrumentului şi un ansamblu de lentile
montate în serie; aceastea transmit imaginea spre partea terminală
a telescopului, numită ocular (are formă pavilionară , cu o lentilă
prin care se priveşte)
• un telescop de cateterism, construit ca cel de mai sus; în plus are
unul sau două canale, prin care se introduc instrumente ce vor
cateteriza ureterul, şi o mică piesă de forma unei scă riţe (Onglet –
Alburran), care dirijează extremitatea cateterelor spre orificiile
ureterale.
Pregătirea pacientului pentru cistoscopie

Citoscoapelor li se aduc modifică ri în funcţie de patologia şi scopul

urmă rit.
Astfel există : cistoscopul de examinare şi citoscopul de cateterism.
Prin aceste cistoscoape, se pot introduce în vezică instrumente
pentru prelucrarea calculilor vezicali, biopsierea formaţiunilor
tumorale etc.

Elementele componente ale citoscopului (teacă metalică,

opturator metalic, telescop de cateterism, telescop de
examinare, sondiţe ureterale)
Pregătirea pacientului pentru cistoscopie

Din cistoscoape s-au desprins REZECTOSCOAPELE, instrumente

folosite la rezecţia denomului de prostată , ADKP (adeno-
carcinomului de prostată ), a tumorilor vezicale, a sclerozei de col
etc.
Mai nou, au intrat în practică instrumentele flexibile
puţin traumatizante, formate dintr-un mă nunchi de
fibre lungi de stică , transmiţâ nd o lumină puternică ,
albă . Astfel se explorează întreaga suprafaţă a
endovezicii, decelâ ndu-se orice proces patologic.

Rezectoscoape
Pregătirea pacientului pentru cistoscopie

Pregătirea instrumentelor şi a materialelor

• casolete cu câ mpuri sterile şi mă nuşi de cauciuc sterile, costum
steril pentru medic (halat, mască );
• seringă Guyon cu oliva uretrală , sterilizată ;
• soluţie de novocaină 0,5% 40-50 ml;
• seringă de 20 ml sterilizată , pense sterile, tampoane de vată
sterile;
• citoscop de irigaţie, de cateterism sau citoscopul operator (în
funcţie de scopul urmă rit( sterilizate;
• soluţie de acid boric 3%;
• doua sonde ureterale radioopace, lungi de 60-70 cm şi groase de
4-8 (scara Charrière);
• sonde uretrovezicale sterile;
• soluţii dezinfectante;
• eprubete pentru recoltarea urinei, două tăviţe renale.
Pregătirea pacientului pentru cistoscopie

Pregătirea pacientului
• se anunţă pacientul, explicâ ndu-i-se necesitatea tehnicii; la
nevoie, cu o jumă tate de oră înainte de explorare, i se
administrează un sedativ
• i se suprimă micul dejun şi va ingera 500 ml lichid, cu o oră
înainte de examen (pentru a se asigura fluxul urinar necesar)
• pacientul îşi va goli vezica urinară , va fi condus în sala de
examinare şi ajutat să se dezbrace (în regiunea inferioară a
trunchiului)
• este ajutat să se urce pe masa specială (de cistoscopie sau
ginecologica) şi să se aşeze în poziţie ginecologică
• i se fixează picioarele pe suporturile mesei
• se efectuează toaleta organelor genitale externe şi perineului, cu
apă şi să pun
• se acoperă membrele inferioare cu câ mpuri sterile, lă sâ ndu-se
accesibilă regiunea perineului
Pregătirea pacientului pentru cistoscopie

Participarea la tehnică

• se dezinfectează meatul urinar; apoi, pentru anestezie locală , se

introduc în uretră 20 ml soluţie novocaină 0,5%, sau 30 ml borat
de procaină 2%, sau procaină hidroclorhidrică 4%
• anestezia locală se mai poate efectua prin badijonarea meatului şi
instilaţie de Xilocaină sau Lidocaină ; mai nou, se recomandă
preparatul din Instilagel

Precizare:
• la femei, anestezia locală (folosirea substanţelor anestezice
amintite anterior) este suficientă pentru efectuarea cistoscopiei –
în scop diagnostic
• la bărbaţi, cistoscopia cu citoscop rigid e preferabil să se facă în
rahianestezie; se paote utiliza şi anestezia intravenoasă sau pe
mască ;
Pregătirea pacientului pentru cistoscopie

- anestezia locală cu Xilocaină este suficientă pentru investigaţiile

cu fibroscopul; orice manevră endoscopica (cistolitolapaxie),
rezecţie de prostată sau tumori, necesită anestezie regională sau
generală
- se verifică funcţionalitatea sistemului de ilumnat, starea de
cură ţenie a lentilelor, etanşietatea asamblă rilor
- se lubrifiază instrumentul care urmează să fie introdus cu
Instilagel (preparat cu acţiune lubrifiantă şi anestezic local)
- se oferă aparatul medicului
- se spală vezica cu o soluţie de acid boric 3% pâ nă câ nd lichidul de
spă lare devine perfect limpede
- medicul umple vezica cu 150 ml apă sterilizată sau soluţie
dezinfectantă slabă (la bă rbaţi) sau 250 ml (la femei) şi înlocuieşte
canula de irigaţie cu sistemul optic
Pregătirea pacientului pentru cistoscopie

- se racordează sistemul de iluminat la reţeaua electrică (medicul

efectuează inspecţia pereţilor vezicali)
- se orefă medicului succesiv – la cerere – cateterele de dimensiuni
diferite (dacă examinarea se continuă cu cateterismul ureterelor)
- se oferă eprubetele pentru recoltă rile urinare, pentru urocultură
sau examene biochimice, bioptice
- pacientul cu rahianestezie va fi transferat de pe masa de
examinare pe targă şi transportat în salon
- aici este aşezat comod în pat, unde va sta în decubit dorsal, fă ră
pernă , timp de 12 ore
- se administrează , la nevoie, calmante, antispastice
- la femei, cistoscopia efectuâ ndu-se şi ambulatoriu – acestea vor fi
ajutate să coboare de pe masa de examinare şi sa se îmbrace
- nu necesită supraveghere specială
Pregătirea pacientului pentru cistoscopie

Reorganizarea locului de muncă

• se aruncă deşeurile, iar instrumentele se spală bine, cu o perie
moale, cu apă şi să pun şi se clă tesc sub jet, la robinet
• lentilele se şterg cu apă şi să pun, depozitele se îndepă rtează cu o
perie moale; interiorul tubului se cură ţă minuţios, cu tampoane de
vată montate pe porttampoane
• se insuflă aer sub presiune, pentru îndepă rtarea unor eventuale
reziduuri
• tuburile citoscoapelor se sterilizează prin imersie în soluţie
dezinfectantă – Clorhexidină 5% (10 ml la 100 ml apă ) = 30’, sau
prin sterilizare cu etilen dioxid (în etuvă )
• sistemul optic se sterilizează prin imersie în soluţie dezinfectantă
(Glutaraldehidă , CIDEX)
• sau prin pă strare în vapori de formaldehidă cel puţin două ore
• după dezinfecţie şi sterilizare, toate instrumentele se aşază în
cutiile în care se pă strează
Pregătirea pacientului pentru cistoscopie

Incidente şi accidente
• accese febrile trecă toare, frisoane, dureri lombare
asemă nă toare cu colica renală ;
• mici hemoragii produse spontan sau în urma spă lă turii vezicale
cu apă caldă ;
• ruptura de uretră , cu uretroragie; perforaţia vezicii urinare.