AMZA ANA

PROFESOR DE RELIGIE
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”NICOLAE BĂLCESCU”
DRĂGĂȘANI, JUD. VÂLCEA
 Dumnezeiasca Liturghie "aduce aminte" de Jertfa unică, prevestită și
prefigurată de jertfele figurative ale Vechiului Testament, prin a cărei
înfăptuire au devenit trecătoare. ”Aducere aminte" într-o slujire liturgică
înseamnă a face prezente, pentru folosul comunității adunate, marile
binefaceri săvârșite odinioară de către Dumnezeu pentru poporul Său. Jertfa
lui Hristos, așa cum o înțelege tradiția ortodoxă, nu se reduce la 
patima și moartea Sa pe cruce. Ea include în mod nedespărțit viața Sa
pământească, Patimile, Moartea, Învierea, Înălțarea, șederea Sa de-a
dreapta Tatălui și Cincizecimea, care este revărsarea asupra umanității a
Sfântului Duh de care natura umană îndumnezeită a lui Hristos este plină.
Jertfa lui Hristos vestește restaurarea definitivă a universului la sfârșitul
veacurilor și o conține ca principiu. Termenul de "sacrificiu"
înseamnă "a face sacru", adică a sfinții, a impregna o realitate creată de 
energiile necreate ale Dumnezeirii, făcând-o să "treacă" (cuvântul Pesah în
ebraică înseamnă "trecere") de la condiția pământească la o totală
apartenență la Dumnezeu. Este ceea ce s-a realizat în Hristos ca unică
jertfă adevărată, pentru care jertfele Vechiului Legământ nu erau decât chip
și prefigurare.
Rânduiala Sfintei Liturghii
1) Pregătirea darurilor (sau Proscomidia)
2) Liturghia Cuvântului
a)Binecuvântarea
- Ectenia mare
- Antifoane și ectenii mici
- Fericirile
- Intrarea Mică sau Vohodul mic (procesiunea Evangheliei)
- Tropare (scurte compoziții care se referă la sărbătoarea zilei și la sfinții patroni
ai bisericii)
- Trisaghionul (cântarea "Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte,
miluiește-ne pe noi.")
b) Lecturi biblice
- Răspuns psalmic înainte de Apostol (Prochimen)
- Apostol
- "Aliluia..."
-Evanghelie
- Omilie
-c) Rugăciuni pentru credincioși
3) Liturghia euharistică
a) Preludii
- Două rugăciuni pentru credincioși
- Intrarea Mare/ Vohodul Mare (procesiunea Sfintelor Daruri): Cântarea
imnului heruvimic
- Rugăciunea punerii-înainte (a Darurilor)
- Sărutarea păcii
- Simbolul Niceo-Constantinopolitan/ Crezul
b) Anaforaua (Rugăciunea Sfintei Jertfe)
- Dialog introductiv
- Rugăciunea de laudă și de mulțumire pentru binefacerile dumnezeiești
- Imnul trisaghion "Sfânt, Sfânt, Sfânt..."
- Istorisirea Cinei celei de Taină și instituirea Euharistiei
- Anamneză (rememorarea operei mântuirii)
- Epicleză (invocarea Sfântului Duh pentru prefacerea Darurilor  euharistice)
- Dipticele (pomenirea viilor și a morților)
- Concluzie și Amin final
c)Împărtășirea
- Pregătirea pentru împărtășire: invocare, rugăciuni de
pregătire
- înălțarea Sfântului Agneț, Frângerea Sfântului Agneț,
Amestecarea - preotul pune o parte din Trupul lui
Hristos în prețiosul Sânge (plinirea potirului)
- Căldura (preotul toarnă apa caldă în Sfântul Potir)
- împărtășirea slujitorilor și a credincioșilor
- Rugăciuni de mulțumire după împărtășire
- Rugăciuni finale: binecuvântarea preotului (Apolisul)
Obiecte şi materii trebuincioase
Pentru săvârşirea Sfintei Liturghii sunt necesare următoarele:
•Sfântul Antimis, 
•sfintele veşminte, 
•sfintele vase (Potir, Disc, Steluţă, Copie, Linguriţă, Buret, Vas pentru
căldură),
•Procoveţe, (Sfintele Acoperăminte)
•prescuri (de regulă cinci), 
•vin curat din struguri, 
•apă curată, 
•cădelniţă şi 
•tămâie. 
Sunt necesare de asemenea cărţi de slujbă:
•Sfânta Evanghelie şi Liturghier pentru preot, 
•Apostol, Catavasier sau Liturghierul de strană pentru cântăreţ. 
Obligatoriu pentru a săvârşi Sfânta Liturghie este nevoie de două
lumini pe Sfânta Masă şi una la Sfânta Proscomidie (acestea pot fi
candele sau lumânări).
 Partea pregătitoare a Sfintei Liturghii se
numește Proscomidie și se săvârșește de către
preot în taină, în Sfântul Altar, înainte de începutul
Sfintei Liturghii, în locul numit proscomidiar.
 
Proscomidiarul
este o măsuță sau o nișă în perete,aflată
în partea de miazănoapte/ Nord a Sfântului Altar.
în timpul acestei Sfinte slujbe preotul pregătește
cinstitele daruri, adică jertfa nesângeroasă care,
după sfințire, se va preface în Sfânta Împărtășanie.
 Rugându-se, preotul, folosindu-se de o copie (un cuțit în formă
de suliță) scoate din prima prescură un cub ( pe care se află
imprimat un pătrat, în interiorul căruia sunt inițialele IS, HS,
NI,KA, care înseamnă ,,Iisus Hristos biruiește!”) și îl așază pe o
farfurie din metal numită Sfântul Disc.
Acest cub de pâine cu pecete se numește Sfântul Agneț și Îl
reprezintă pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos (pâinea se va preface
în Trupul Domnului). Din celelalte prescuri (în număr de patru),
preotul scoate părticele de pâine în formă de triunghi, numite
miride care sunt așezate tot pe Sfântul Disc.
 Prima miridă o reprezintă pe Maica Domnului,
alte nouă miride sunt pentru pomenirea sfinților și a celor nouă
cete îngerești,
alte trei pentru episcopul locului,conducătorii țării, ctitorii și
binefăcătorii acelei biserici,
apoi două grămăjoare pentru vii și pentru morți (numele lor se
citesc de către preot de pe pomelnicele aduse de credincioși).
 Vinul, amestecat cu puțină apă, este turnat
de către preot în Sfântul Potir, care este un pahar
metalic cu picior (vinul se va preface în Sângele
Domnului). La sfârșitul Proscomidiei, preotul acoperă
Sfântul Disc cu un acoperământ și Sfântul Potir cu un
alt acoperământ și le lasă la Proscomidiar.
 După săvârșirea Proscomidiei, urmează Liturghia
propriu-zisă, la care participă toți credincioșii din
biserică, începerea ei fiind anunțată de sunetul
clopotelor și de toacă. Această sfântă slujbă se
desfășoară sub forma unui permanent dialog între altar
(preot) și credincioși.
Prima parte a Sfintei Liturghii se numește Liturghia
catehumenilor (a celor chemați la Botez), pentru că în
vechime, mulți dintre cei care veneau la slujbă nu erau
botezați, dar se pregăteau să primească botezul și să
devină membri ai Bisericii lui Hristos. Nefiind botezați,
nu se puteau împărtăși cu Trupul și Sângele lui Hristos,
deci nu aveau voie să participe la toată Sfânta
Liturghie.
 Momentele principale ale acestei părți sunt: 
1.Binecuvântarea mare. Preotul deschide mai întâi
ușile împărătești, iar apoi aflându-se în fața mesei
Sfântului Altar, zice:,,Binecuvântată este împărăția
Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea
și în vecii vecilor”. Aceste cuvinte arată că ținta Sfintei
Liturghii este de-ai conduce pe creștini în Împărăția lui
Dumnezeu și de-ai împărtăși de darurile bogate ale
acesteia. Credincioșii răspund: Amin!, care înseamnă
Așa este sau Așa să fie.
 2.Ectenia mare este un șir de cereri către
Dumnezeu pentru toată creația: pentru pace
și bunăstare, pentru înțelegere și unitate între oameni
și între Biserici,
.
pentru roadele pământului și pentru
întreaga natură, pentru cei ce călătoresc, pentru cei
bolnavi, pentru toți oamenii și pentru toate
problemele lor etc. După fiecare cerere, strana și
credincioșii cântă cu umilință și credință : Doamne
miluiește! (această rugăciune este cea mai scurtă și
cea mai puternică dacă este rostită din tot sufletul).
3. Antifoanele sunt imne sau cântări prin care credincioșii Îl
laudă pe Dumnezeu. În timp ce preotul se roagă neîncetat în
Sfântul Altar, se cântă :
- Antifonul I
-Psalmul 102
- Antifonul al II-lea
-Psalmul 145
-Antifonul al III-lea sau Fericirile.
Fericirile alcătuiesc ultimul antifon, ele fiind o parte din prima
cuvântare mare a Mântuitorului, rostită mulțimii care Îl asculta,
și cunoscută sub numele de ,,Predica de pe Munte”(Matei, cap.
V și urm.). Ele sunt pentru noi un adevărat îndreptar de viețuire
creștină.
 4. Vohodul mic este ieșirea preotului din Altar cu Sfânta Evanghelie,
precedat de o persoană cu o lumânare aprinsă.
Preotul simbolizează arătarea lui Hristos în lume, pentru propovăduirea
Evangheliei,
 purtătorii lumânărilor închipuiesc pe Înaintemergătorul și Botezătorul
Ioan, care a pregătit calea Domnului, precum și pe prorocii Vechiului
Testament, care au vestit venirea Lui,
iar luminile reprezintă lumina spirituală adusă de Mântuitorul nostru
Iisus Hristos prin Sfânta Evanghelie. 
Acum credincioșii cântă: ,,Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos.
Mântuiește-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ai înviat din morți, pe
noi cei ce-Ți cântăm: Aliluia” (prin această cântare suntem îndemnați, să
ne închinăm și să cădem înaintea lui Hristos, care este prezent prin Sfânta
Evanghelie înălțată de preot și așezată apoi pe Sfânta Masă).
Apoi se cântă Trisaghionul: ,,Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără
de moarte miluiește-ne pe noi”. Această cântare se repetă de trei ori,
în numele Sfintei Treimi și simbolizează unirea cerului cu pământul
prin Sfânta Liturghie.
 5.Citirea Apostolului din cartea
Apostolul. Acest moment semnifică
trimiterea la propovăduire a Apostolilor de
către Mântuitorul Hristos. Cartea Apostolul
cuprinde fapte, sfaturi, îndemnuri, sfinte
învățături din scrierile Sfinților Apostoli
(toate cărțile Noului Testament, în afară de
cele patru Evanghelii și de Apocalipsa) și se
citește de către un citeț.
6. Citirea Sfintei Evanghelii care Îl reprezintă pe
Mântuitorul Însuși propovăduind mulțimilor. Sfânta
Evanghelie (include cele patru Evanghelii) cuprinde
faptele și învățăturile dumnezeiești ale
Mântuitorului nostru Iisus Hristos și poate fi citită
numai de către preot (sau diacon). După citirea
pericopei (pasaj) evanghelice, la unele biserici
urmează predica, pe când la altele acest cuvânt
de învățătură încheie slujba Sfintei Liturghii.
 7. După alte rugăciuni (ectenia întreită),
urmează rugăciuni speciale pentru cei
chemați la Botez (catehumeni) și se încheie
cu: “Câți sunteți chemați, ieșiți .Cei
chemați, ieșiți. Câți sunteți chemați, ieșiți.
Ca nimeni din cei chemați să nu rămână.”
Momentul semnifică despărțirea
oamenilor drepți de cei păcătoși (ca in Pilda
neghinei) la sfârșitul lumii.
Partea a doua a Sfintei Liturghii se numește Liturghia
credincioșilor (a celor botezați). 
Momentele principale ale acestei părți sunt: 
1. Rugăciunea credincioșilor. Preotul zice: “Câți
suntem credincioși, iară și iară cu pace Domnului să
ne rugăm”. 
2.Cântarea imnului numit “Heruvic”. Credincioșii Îl
laudă pe Dumnezeu cu întreită cântare, așa
cum heruvimii și toate cetele îngerești îl laudă: ,,Noi,
care pe heruvimi cu taină închipuim și Făcătoarei de
viață Treimi întreit sfântă cântare aducem, toată grija
cea lumească să o lepădăm”.
3.Vohodul mare (simbolizează drumul făcut de Hristos de la Betania
la Ierusalim, luarea de pe cruce și ducerea Sa la locul unde era săpat
mormântul). La sfârșitul Heruvicului, preotul ia Sfântul Disc și
Sfântul Potir cu Cinstitele Daruri, iese cu ele în mijlocul bisericii și se
roagă cu voce tare pentru toți credincioșii,zicând pentru fiecare în
parte : ,,Să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăția Sa”.
Intrarea cu Sfintele Daruri înfățișează intrarea triumfală a lui
Iisus Hristos în cetatea Ierusalim unde trebuia să Se jertfească, iar
pomenirile de aici se fac după pilda tâlharului răstignit în dreapta lui
Iisus, care a câștigat făgăduința Raiului pentru că L-a rugat pe
Domnul. Credincioșii continuă: ,,Ca pe împăratul tuturor să-L
primim, pe Cel nevăzut, înconjurat de cetele îngerești”. Din acest
moment, preotul și întreaga Biserică se pregătesc pentru oferirea
Cinstitelor Daruri lui Dumnezeu spre a fi primite și prefăcute în
Trupul și Sângele lui Hristos și spre împărtășirea cu ele.
4. După alte rugăciuni (,,ale punerii înainte”) întreaga Biserică
rostește Crezul (Simbolul de credință). 
5. Apoi preotul cheamă credincioșii la înțelepciune: ,,Să stăm
bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, Sfânta Jertfă cu pace
să o aducem”, iar credincioșii răspund: ,,Mila păcii, Jertfa
laudei”. Aceste cuvinte arată darurile jertfei duhovnicești sau
nemateriale pe care credincioșii le aduc din partea lor, odată
cu Jertfa cea adevărată, adusă acum de preot în Sfântul Altar,
în numele lor. Aceste daruri sunt mila, pacea și jertfa de laudă
(cântarea), în locul jertfelor sângeroase ale
Vechiului Testament. Preotul îi îndeamnă pe credincioși să
aducă mulțumire către Domnul ,,cu vrednicie și cu dreptate“
și să înalțe cântare de biruință: “Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul
Savaot. Plin este cerul și pământul de mărirea Ta. Osana
întru cei de sus. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele
Domnului. Osana întru cei de sus!”.
 6. Preotul mulțumește lui Dumnezeu pentru
toate câte le-a făcut pentru oameni și pentru lume și,
amintind de Cina cea de Taina rostește cuvintele pe
care le-a rostit atunci Hristos,instituind Sfânta
Împărtășanie. Arătând cu mâna spre Sfântul Agneț,
preotul zice: ,,Luați mâncați, Acesta este Trupul Meu
care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor”.
Apoi, arătând cu mâna spre Sfântul Potir, zice: ,,Beți
dintru Acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legii
celei noi, care pentru voi și pentru mulți se varsă spre
iertarea păcatelor”.
7. Preotul ridică de pe Sfânta Masă discul și potirul și,
privind spre cer, zice: ,,Ale Tale, dintru ale Tale, Ție Îți
aducem de toate și pentru toate”, pentru că darurile aduse
lui Dumnezeu sunt din darurile pe care El ni le-a dăruit
nouă.
8. În timpul cântării ,,Pe Tine Te lăudăm, pe Tine Te
binecuvântăm, Ție Îți mulțumim, Doamne, și ne rugăm
Ție, Dumnezeului nostru”, preotul rostește cu mâinile
ridicate rugăciunea numită Epicleză, de invocarea a
Duhului Sfânt. Această rugăciune (rostită de trei
ori) constituie momentul culminant din Sfânta Liturghie,
pentru că acum, prin lucrarea Duhului Sfânt, Cinstitele
Daruri se prefac în Sfântul Trup și Sfântul Sânge al
Mântuitorului Hristos. În aceste clipe credincioșii stau în
genunchi.
 9. Pomenirea Sfinților, a celor vii și a celor adormiți (în
taină, din pomelnic), a Născătoarei de Dumnezeu
și Pururea Fecioarei Maria, în timp ce credincioșii cântă
Axionul: ,,Cuvine-se cu adevărat să te fericim,
Născătoare de Dumnezeu cea pururea fericită și prea
nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești
mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită fără de
asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe
Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe Tine cea cu adevărat
Născătoare de Dumnezeu te mărim”.
Preotul binecuvintează apoi anafora atingând-o de
Sfântul Disc și de Sfântul Potir.
10. Un alt moment important este rostirea rugăciunii
,,Tatăl nostru”.
11. Apoi un eveniment deosebit este Împărtășirea cu Trupul
și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a celor  pregătiți
prin Sfânta Taină a Spovedaniei. 
12. Imne și rugăciuni de mulțumire. 
13. Preotul zice ,,Cu pace să ieșim” anunțând sfârșitul
Liturghiei, iar credincioșii răspund: ,,Întru numele Domnului”.
La sfârșitul Liturghiei credincioșii cântă: ,,Fie numele
Domnului binecuvântat, de acum și până-n veac!”, iar
preotul îi binecuvintează zicând: ,,Binecuvântarea Domnului
să fie peste voi toți, cu al Său har și cu a Sa iubire de oameni,
totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor”. 
14. Împărțirea anaforei (și miruirea credincioșilor).
~Sfârșit~
 Cel mai mare dar pe care ni l-a dat Bunul
Dumnezeu este lucrarea prin care omul vine în
contact nemijlocit cu Însuşi Sfântul Trup şi Sânge al
Domnului, Îl poartă în mâini pe Cel Necuprins, se
împărtăşeşte cu Cel Nefăcut şi Îl împarte
credincioşilor pe Împăratul împăraţilor. Este cea mai
înfricoşătoare taină: a împreună petrecerii făpturii
cu Ziditorul său, prin bunăvoinţa şi iubirea Celui
Atotputernic, a negrăitei smerenii a Celui Preaînalt
Care Se coboară în inima omului ridicându-l şi
îndumnezeindu-l.
Dacă mireanului care se împărtăşeşte i se cere o
riguroasă şi îndelungă pregătire trupească şi
sufletească, cu atât mai mult i se cere celui care
săvârşeşte Sfânta Liturghie o pregătire continuă
pentru a fi gata în orice moment pentru această
slujire.
Pregătirea sufletească
Pregătirea sufletească cuprinde: pacea sufletului, mărturisirea păcatelor şi
rugăciunea personală. Aşadar preotul slujitor trebuie:
•să nu aibă ură, mânie sau dorinţă de răzbunare împotriva cuiva şi să
fie împăcat cu toată lumea;
•să nu aibă alte gânduri rele (de supărare, de mâhnire, de trândăvie, de
desfrânare etc.);
De va îndrăzni să slujească având asemenea patimi, după Pravila de la Govora,
se va opri 60 de zile de la slujire, făcând zilnic 50 de metanii până se va îndrepta.
•să fie spovedit chiar dacă nu a făcut păcate grele;
Şi preotul, om fiind, poate face multe din păcatele aparent mici: îmbuibarea
pântecelui, beţia, mândria, minciuna, atitudinea părtinitoare, smintirea
credincioşilor, neglijenţa faţă de lucrurile bisericii, lipsa de râvnă în povăţuirea
credincioşilor etc.
•să săvârşească mai înainte măcar slujba Utreniei;
Să se ştie însă că preotul este dator a săvârşi toate cele Şapte Laude.
•să-şi împlinească mai înainte cu evlavie şi cu luare aminte pravila personală de
rugăciune şi anume: Rânduiala Sfintei Împărtăşiri, Canonul Îngerului Păzitor,
Acatistul şi Paraclisul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, Acatistul
Mântuitorului, Rugăciunile de dimineaţă şi de seară şi, după caz, închinăciuni şi
metanii câte va putea.
Pentru cei mai râvnitori se recomandă privegherea cu rugăciuni şi citiri sfinte, în
toată noaptea premergătoare slujirii sau cât vor putea.
 Pregătirea trupească

Preotul slujitor este dator la:

•înfrânare de la poftele trupești;
•înfrânare de la orice mâncare şi băutură în dimineaţa zilei în care va
sluji;
Vechile pravile rânduiau ca preotul slujitor chiar să ajuneze în ziua
dinaintea săvârşirii Sfintei Liturghii. Cel ce din neputinţă nu va putea ajuna, să
evite însă mâncarea multă şi băutura şi să nu mănânce nicidecum după
ceasul 3 din noapte (ora 21.00) pentru a evita tulburările, visele păcătoase.
Se recomandă de asemenea preotului să nu se spele pe dinţi dimineaţa, ci
seara, pentru a nu înghiţi din greşeală apă şi să nu mestece gumă înainte de
slujire. Fumatul este cu desăvârşire interzis.
•curăţenia trupului.
În afară de curăţenia corpului, preotul trebuie să aibă hainele curate şi
îngrijite. Veşmintele liturgice să fie curate şi întregi, să nu fie pătate şi
rupte căci "greşeşte de moarte înaintea Domnului dacă vor fi altfel".
 De ce se pun sfeșnice cu lumânări pe Sfânta Masă?
Lumânările au o întrebuințare foarte veche în Biserică, mai
ales la slujbele de noapte. Erau socotite și ca ofrandă sau dar de
jertfă, prin luminile lor contribuind la înfrumusețarea cultului
divin.
Pe  lângă alte odoare sfinte, pe Sfânta Masă se mai găsesc
și sfeșnicele cu una, două, trei sau șapte lumânări.
Sfeșnicul cu o singură lumină închipuiește unitatea Dumnezeirii,
 cele cu două lumini, cele două firi ale Mântuitorului,
cele cu trei lumini, Sfânta Treime,
iar cele cu șapte lumini, cele șapte daruri ale Duhului Sfânt:
dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea,
facerea de bine, credința (Galateni 5, 22).
Lumânările simbolizează „lumina lui Hristos, care luminează
tuturor”.
 Ce este biserica miniaturală de pe Sfânta Masă?
Chivotul sau artoforiul, numit uneori și pixidă sau tabernacol, este o
cutie de metal prețios, care are forma unei bisericuțe, de obicei o copie
miniaturală a bisericii respective, și stă totdeauna pe Sfânta Masă,
păstrându-se în ea Sfânta Împărtășanie pentru bolnavi, precum și Sfântul
Agneț pentru Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, de la sfințirea până
la folosirea lui.
Sub diverse forme, un astfel de vas pentru păstrarea Sfintei
Euharistii a fost folosit din adâncă vechime. În secolul al III-lea, Sfântul
Ciprian al Cartaginei vorbește despre un chivot, în care au fost Sfintele
Taine. După încetarea persecuțiilor, se întrebuințează în acest scop, de
preferință, cutiuțe în formă de porumbel, suspendate de bolta
baldachinului de deasupra Sfintei Mese și numite chiar „porumbei”.
Chivotul ne aduce aminte de vasul sau năstrapa de aur cu mană, care se
păstra în Chivotul sau Sicriul Legii din Templul Vechiului Testament (Evrei
9, 4). Multe dintre vechile chivote, păstrate în muzeele publice și în cele
mănăstirești, constituie opere de artă, prin măiestria realizării lor și prin
finețea chipurilor și a scenelor reprezentate pe fețele lor.
Ce simbolizează cădelnița sau cățuia?
Cădelnița sau cățuia, tămâierul sau tămâietoarea este un mic
recipient de metal, legat de lănțișoare care se unesc sus într-un
mâner, de obicei, cu două belciuge, prin care se bagă degetul
mare și cel arătător sau arătătorul și mijlociul mâinii drepte, cu
care se mânuiește cădelnița. Aceasta este folosită la cădirile sau
tămâierile prevăzute de Tipic în rânduielile sfintelor slujbe.
Întrebuințarea cădelniței în serviciul liturgic este tot atât de
veche ca și folosirea tămâiei și a cădirilor, pe care cultul creștin le-
a moștenit din cultul Vechiului Testament. Cele dintâi cădelnițe
folosite de creștini erau însă simple cățui din pământ (argilă,
ceramică) sau din metal, cu sau fără mâner, așa cum se folosesc
astăzi de către unii preoți de parohie la serviciile funebre oficiate
în afara bisericii sau cum sunt cățuile cu mânere scurte, folosite în
unele mănăstiri de maici la anumite cădiri sau procesiuni.
În timp, cădelnița și-a păstrat vechea formă, dar înainte se
confecționa din materiale mai de preț. Forma de astăzi
a cădelniței ar data, după unii liturgiști, din secolul al XII-lea.
 După Sfântul Gherman al Constantinopolului (secolul al
VIII-lea):
cădelnița simbolizează omenitatea Mântuitorului,
 focul simbolizează dumnezeirea,
iar fumul de tămâie simbolizează mireasma Duhului Sfânt.
După o altă interpretare din tâlcuirea liturgică atribuită
Sfântului Gherman:
 căușul cățuii /cădelniței reprezintă pântecele feciorelnic al
Maicii Domnului, care a purtat Cărbunele cel dumnezeiesc,
Hristos, precum și colimvitra Sfântului Botez, care cuprinde
cărbunele focului dumnezeiesc al Sfântului Duh.
Totodată, cădelnița amintește și de altarul tămâierii din Cortul
Mărturiei și apoi din Templu, pe care se aducea lui Dumnezeu
jertfa neîntreruptă de tămâie.
Atunci când sunt lucrate artistic, pe fețele cățuii cădelnițelor
se gravează figuri de plante și de animale, simbolizând prin
aceasta că natura întreagă înalță lui Dumnezeu rugăciuni de
laudă, împreună cu oamenii.
 MINUNI SĂVÂRȘITE ÎN TIMPUL SFINTEI LITURGHII
AGNEŢUL S-A FĂCUT CARNE ŞI CURGEA SÂNGE PE SFÂNTUL DISC
· 15 APRILIE 2016
Pe când era paraclisier, în anul 1932, Părintele Cleopa a fost martor
ocular la câteva minuni petrecute în timpul Sfintei Liturghii, în biserica
Schitului Sihăstria.
Iată ce ne povestea el: Odată, pe când eram paraclisier, am observat
că anafora de la stareţ era albă şi dulce, iar cea de la Părintele Calistrat
era verzuie şi acră. Arunci l-am întrebat pe Părintele Ioanichie:
-Părinte stareţ, de ce când slujeşte Părintele Calistrat, anafora este
verzuie şi acră?
-Măi, băiete, slujeşte cu îndoială! S-a dus la o pustnică din pădure şi
ea i-a spus că nu vine darul Duhului Sfânt la Liturghie din cauza
calendarului. Şi i-am spus că are să o păţească, fiindcă el se îndoieşte că
nu vine Duhul Sfânt!
Odată Părintele Calistrat săvârşea Sfânta Liturghie şi când a chemat
harul Duhului Sfânt, numai ce vede că agneţul s-a făcut carne şi curgea
sânge pe Sfântul Disc şi pe Sfântul Antimis. Iar când s-a uitat în Sfântul
Potir a văzut sânge. Atunci m-a chemat pe mine:
-Frate Constantin, ia vino încoace! Ce vezi?
-Vai, părinte Calistrat! Sfânta Împărtăşanie s-a făcut carne şi sânge!
 Atunci m-a trimis să-l chem pe părintele stareţ. Stareţul, când a venit, a pus să
se citească Psaltirea la strană şi a zis:
-Ei! Părinte Calistrat, acum crezi că vine Duhul Sfânt şi preface Darurile?
-Iartă-mă părinte! Şi a căzut în genunchi.
-Ia uite! A venit Duhul Sfânt? S-a făcut carne? S-a făcut sânge? Te mai
îndoieşti de acum părinte?
-Cred, părinte stareţ. Te rog, iartă-mă!
-Ia şi strânge Sfintele Taine!
Apoi a făcut cu dalta o gaură în piciorul Sfintei Mese, că Sfânta Masă este
Mormântul Domnului, şi a îngropat acolo Sfintele Taine, cum ne învaţă Sfinţii
Părinţi. Iar potirul l-a sfinţit din nou şi l-a spălat la spălătoarea din Altar împreună
cu Sfântul Antimis. Şi am stat câteva ore până s-a citit Psaltirea toată. Apoi a
început din nou rânduiala Sfintei Liturghii, continuând de la Proscomidie: „Şi unul
din ostaşi cu suliţa coasta Lui a împuns…” Şi aşa s-a săvârşit Sfânta Liturghie şi nu
s-a mai repetat acea minune.
-Acum crezi? i-a zis stareţul?
-Cred, părinte!
Apoi, Părintele Ioanichie i-a dat canon 40 de zile şi i-a zis: „De ce nu crezi,
când eu îţi spun, şi te duci la babe să te înveţe despre calendar?” Asta s-a
petrecut în anul 1932.
Arhimandrit Ioanichie Bălan – Viaţa Părintelui Cleopa
 PREOTUL CARE SLUJEA ÎN LUMINA DUMNEZEIASCĂ

Un epsicop, călătorind prin eparhia lui, a ajuns sâmbătă seara într-un sat.
era prima dată când trecea pe acolo. primarul satului l-a omenit şi la puţin
timp, episcopul a cerut să-l vadă pe preot.
– Este la câmp, încă nu s-a întors, i-au spus.
După un timp, s-a arătat şi preotul, îmbrăcat în haine de muncă, nu prea
frumoase la înfăţişare. Episcopul n-a fost mulţumit, căci ţinea mult ca preoţii
să fie mai îngrijiţi.
A doua zi era duminică şi preotul s-a pregătit pentru Sfanta Liturghie.
Episcopul care asista, l-a urmărit l-a început din scaunul arhieresc, apoi din
Sfântul Altar. Cu siguranţă, trebuia să găsească ceva greşeli la acel preot
ţărănoi. Lucru minunat însă: din momentul în care a rostit „Binecuvântată
este Împărăţia”, şi până la sfârşit, pe preot l-a acoperit o lumină cerească,
care-l încălzea şi-l lumina în întregime, fără să-l ardă!
După ce a împărţit anafura creştinilor satului, preotul a intrat în Sfantul Altar.
Episcopul s-a apropiat de el, a căzut în genunchi şi i-a cerut iertare pentru că-l
judecase şi l-a rugat să-l binecuvânteze.
Preotul acela simplu, a rămas uluit şi i-a zis:
– Cum este cu putinţă ca cel mai mare să fie binecuvântat de cel
mai mic? Binecuvântează-mă, tu, Stăpâne!
-Nu pot să binecuvântez pe cel care, atunci când slujeşte stă
întru lumina dumnezeiască necreată. Cel mai slab se
binecuvântează de cel mai tare, i-a răspuns episcopul.
Atunci preotul l-a întrebat:
– Există, oare, Preasfinţite, episcop sau preot care slujeşte
Sfânta Liturghie şi să nu fie înconjurat de lumina cerească?
Aceasta era mirarea acelui părinte simplu! Ce să răspundă
epsicopul acelui preot care privea într-un mod firesc lucrurile
mai presus de fire?!
De aceea, s-a minunat de curăţia, smerenia şi sfinţenia acelui
preot de sat şi a pleact de acolo folosit şi mai învăţat Pr. Stefanos
Anagnostopoulos – Explicarea Dumnezeiestii Liturghii
.
.. ori nu se afla singur în altar, ci era înconjurat de îngeri care slavosloveau pe
Dumnezeu, înveseleau atmosfera şi participau şi ei la Sfânta Liturghie.
 Minunile de fiecare zi, din lumea largă și
din noi înșine
Ca  şi în univers, Dumnezeu lucrează mari minuni în sufletul şi în trupul
omului. Transformarea mâncării, băuturii şi aerului ce-l respirăm, în sânge curat
‒ un om sănătos are cam 5 kg sânge; având în fiecare milimetru cub
aproximativ cinci milioane de globule roşii. Globulele din sângele unui om
sănătos, normal, înşirate una lângă alta, s-a calculat de oameni învăţaţi că ar
forma un fir de o lungime imensă, cu care s-ar putea încinge globul pământesc
de vreo trei ori ‒, în carne, în nervi, în vene şi în felurite organe digestive,
respiratorii, circulatorii, arată pe Dumnezeu, Care veşnic lucrează tainic în om.
Cele cinci simţuri: văzul, auzul, mirosul, gustul, pipăitul, cu minunatele lucrări ale
creierului şi corpului omenesc, arată tainic minunata lucrare a lui Dumnezeu în
om. Lucrările minunate pe care Dumnezeu le lucrează în mare, cu exactitate ‒ în
univers sau în lumea mare, cum se mai zice ‒ le lucrează aidoma şi în mic, în
fiecare om sănătos ‒ căruia i se mai zice şi lume mică.

(Protosinghel Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune, Editura Agapis,

București, 2008, p. 15)