Umanismul

Umanismul universal și românesc

Trăsăturile umanismului:
 Termenul de Umanism (din latină: humanitas = omenie, umanitate) reprezintă
mișcare spirituală care stă la baza Renașterii, apărută în Italia în secolul al XIV-lea
și care s-a extins în mod progresiv în Europa apuseană până în secolul al XVII-lea.
Ea este marcată de reîntoarcerea la textele antichității greco-romane, care servesc
ca modele ale modului de viață, de gândire și de creație artistică. Umanismul
renascentist sublinia superioritatea literaturii latine și grecești și în special valorile
ei în materie de morală personală și publică.
 aseaza in centrul preocuparilor sale omul("omul este masura tuturorlucrurilor");
 increderea in ratiune;
 admiratia fata de valorile antichitatii greco-latine;
 natura considerata un model al artei;
 anticlericalismul;
 prezentarea omului multilateral;
 libertatea, demnitatea si perfectabilitatea fiintei umane
Istoric:
 Ca prim reprezentant al umanismului poate fi considerat Protagoras, sofist
grec din secolul al V-lea î.Chr., pentru care "omul este măsura tuturor
lucrurilor". Termenul de "humanitas" îl întâlnim deja în scrierile lui Cicero,
în care omul ocupă un loc aparte printre alte viețuitoare.
 Cuvântul "Umanism" în înțelesul actual apare mult mai târziu, și anume
în 1808 în scrierea lui Friederich Immanuel Niethammer.
 În mod tradițional, istoricii situează începuturile umanismului modern
în Italia secolului al XIV-lea, fiind legat de numele lui Francesco
Petrarca și Giovanni Boccaccio. După invadarea Imperiul Bizantin de către
turci, un mare număr de învățați greci se refugiază în peninsula italică,
aducând cu ei manuscrise în limba lor de origine.
 Umanismul se propagă în primul rând în Germania și Olanda. Ambele țări
cunoscând o mare expansiune a imprimeriilor, se organizează adevărate
târguri de cărți care favorizează schimburile culturale.
Francesco Petrarca și
Giovanni Boccaccio
Umanismul românesc:
 Umanismul românesc desemnează manifestarea curentului umanist în țările
române. În comparație cu Europa Occidentală, în țările române umanismul s-a
manifestat târziu. Explicația pentru acest fapt a fost considerată izolarea
intelectuală față de Occident, deși această idee nu a rămas neatacată.
 În Transilvania, receptarea umanismului a fost favorizată de contactele orășenilor
unguri și sași, precum și a nobililor români cu lumea catolică germană și italiană.
 În Țara Românească s-a remarcat drept umanist Udsriște Năsturel, caracteristică
fiind predoslovia unui Penticostar publicat la 1649, pentru călugării din Țara
Românească și de la Mănăstirea Hilandar de la Muntele Athos. Ulterior, într-
un Tratat despre dărnicie, în tipic stil umanist, el făcea recurs nu la textul biblic,
ci la clasicii antichității, printre ei Aristofan, Homer, Platon, Suetoniu și Plutarh.
 Alte figuri de umaniști ai secolului al XVII-lea au fost spătarul Constantin
Cantacuzino, în Țara Românească, și Grigore Ureche, Miron Costin, Nicolae
Milescu și Dimitrie CAntemir, în Moldova.
Influențele Umanismului:
 Umanismul influențează în mod hotărâtor viața secolului al XVI-lea.
La început științele nu erau incluse și se găseau la marginea acestei
mișcări. Asfel Bernard Palissy  sau Ambroise Pare nu acordă nicio
atenție autorilor antici, preferând să se bazeze pe experiență și practică.
Se studiază totuși scrierile lui Arhimede, iar Copernic afirmă că
experiența trecutului este necesară pentru noi descoperiri.
 Umanismul influențează și viața politică. Umaniștii amintesc
suveranilor datoriile lor față de Dumnezeu, față de supuși și față de ei
înșiși. Ei apelează la popor să participe la viața publică.
 Educația copiilor ar trebui să urmărească în primul rând instruirea
copiilor cu noi cunoștințe pentru a-i face mai umani.
 În ceea ce privește literatura, umanismul pune pe primul plan teme ca
natura, virtutea, gloria și iubirea.