1.

Scurt istoric

Contabilitatea ca ştiinţă a apărut cu multe secole în urmă.

Primele forme se suprapun

cu apariţia primelor colectivităţi umane,
în care schimburile şi tranzacţiile au luat o asemenea amploare încât nu mai
puteau fi memorate
Contabilitatea în partidă simplă reflectă
încasările şi plăţile generate de tranzacţiile dintre
agenţii economici.

Contabilitatea în partidă dublă urmăreşte

două aspecte cu privire la bunurile patrimoniale:
al existenţei lor reale şi al provenienţei acestora.
Luca Paciolo, care a publicat în anul 1494 la
Veneţia, lucrarea intitulată:
Summa di arithmetica, geometria, proportioni et
proportionalita.

Paciolo a încercat pentru prima dată să dea o

definiţie contabilităţii: ” tot ceea ce după
părerea negustorului îi aparţíne pe lume,
precum şi toate afacerile mari şi mărunte în
ordinea în care au avut loc”.
Tehnica partidei duble nu a cunoscut o schimbare
semnificativă de-a lungul timpului; în schimb, s-a schimbat
perspectiva asupra obiectului, scopului şi conţinutului
raportărilor contabile.

Pornind de la simpla evidenţă a averii negustorului şi a

afacerilor lui, prin implicaţiile sale sociale,
s-a ajuns la
transformarea contabilităţii
într-un sistem informaţional
care influenţează distribuţia resurselor la nivelul întregi
economii.
 În ceea ce priveşte ţara noastră, prima
lucrare care face referire la contabilitatea dublă a
apărut la Braşov, în 1837 şi a fost scrisă de E. I.
Nechifor.

Apoi în 1873, la Iaşi, a apărut primul curs

de contabilitate: Curs de contabilitate în
partidă dublă, avându-l ca autor pe profesorul
Theodor Ştefănescu.
În timpul perioadei comuniste, sistemul contabil care s-a
utilizat a fost monoist, bazat pe contabilitatea de
trezorerie.

Astfel, în anul 1991 a fost adoptată Legea contabilităţii nr.

82 care a introdus sistemul contabil specific economiei
de piaţă.
 În ultimii ani a fost încercată armonizarea organizării şi conducerii
contabilităţii, urmărind în principal îmbunătăţirea acestei activităţi şi folosirea unor
informaţii contabile complete cu privire la controlul activităţilor economice.

În concluzie, normele contabile armonizate cu Standardele

Internaţionale de Contabilitate se concretizează în:

 evaluarea patrimoniului pe baza unor reguli generale,

 utilizarea unor documente de sinteză contabilă comune,

 un limbaj de specialitate comun.

 În România, pe baza Legii Contabilităţii nr.82/1991, a
Regulamentului de aplicare a Legii Contabilităţii, si a Planului de
conturi şi normelor de utilizare a acestuia,, s-a hotărât înlocuirea
vechiului sistem de contabilitate cu unul nou, care să ţină seama
de cerinţele noii economii de piaţă, bazată pe legea cererii şi
ofertei.

În România, contabilitatea agenţilor economici se poate ţine sub două

aspecte:

 financiar (contabilitatea financiară )

 şi de gestiune (contabilitatea de gestiune).

CONTABILITATEA FINANCIARĂ are ca obiect înregistrarea tuturor
operaţiilor care influenţează patrimoniul unei firme.

CONTABILITATEA DE GESTIUNE nu este obligatorie pentru agenţii

economici, dar este utilă pentru că reprezintă de fapt contabilitatea activităţii
de producţie.

În funcţie de timpul, locul, modul şi nivelul ierarhic la care se

desfăşoară, contabilitatea poate fi:

CONTABILITATEA CURENTĂ

CONTABILITATEA PERIODICĂ
Contabilii îşi pot exercita profesia în calitate de salariaţi ai unei întreprinderi sau
ca experţi independenţi.

Experţii contabili şi contabilii autorizaţi (societăţi comerciale sau persoane fizice) pot
ţine contabilitatea unei întreprinderi, dar fără a se implica în activitatea acesteia, pe
baza unui contract de prestări servicii, fiind responsabili pentru ţinerea contabilităţii în
conformitate cu prevederile legii.
 Informaţia şi SIE

Contabilitatea are ca obiectiv final furnizarea de informaţii

necesare luării deciziilor care să ducă la atingerea următoarelor
obiective specifice activităţii sale:

•înregistrarea în ordine cronologică şi sistematică a mişcărilor

patrimoniului;

•dirijarea, urmărirea şi controlul operaţiunilor efectuate;

•planificarea activităţii economico-financiare;

 Folosirea la maxim a informaţiei economice se poate realiza
numai în cadrul unui sistem informaţional economic (SIE)

SISTEMUL INFORMAŢIONAL ECONOMIC reprezintă un

ansamblu organizat de informaţii economice complexe care sunt
obţinute în urma prelucrării datelor furnizate de anumite surse şi care
sunt necesare organizării, conducerii şi desfăşurării în cele mai bune
condiţii a activităţilor economice.

Sistemul de management al unei firme are la bază

sistemul informaţional economic.
STRUCTURA sistemului informaţional economic este următoarea:
•ansamblul informaţiilor economice complexe;
•prelucrarea datelor/ informaţiilor economice;
•sursele de date / informaţii economice.

Putem afirma cu certitudine că instrumentul principal de cunoaştere, gestiune şi

control al patrimoniului şi al rezultatelor obţinute de agenţii economici este
reprezentat de contabilitate.

Activităţile economice pot fi conduse şi organizate la nivel micro şi macroeconomic

atâta vreme cât este cunoscută starea şi funcţionarea tuturor elementelor
componente ale agenţilor economici pe ramuri, dar şi pe ansamblul economiei
naţionale.
INFORMAŢIA ECONOMICĂ, conform literaturii de specialitate, este considerată ca fiind
„materia primă” aflată la dispoziţia unui conducător indiferent de domeniul în care
activează sau de nivelul său ierarhic.

INFORMAŢIA CONTABILĂ poate fi definită ca fiind o informaţie economică specifică,

rezultată în urma prelucrării prin metode, procedee şi instrumente proprii a datelor din
contabilitate.
CLASIFICAREA informaţiilor economice se poate face ţinând cont de următoarele criterii:

1. DUPĂ CONŢINUT :
•informaţii de planificare / programare
•informaţii efective
•informaţii de control

•2. DUPĂ FORMA DE PREZENTARE :

•informaţii orale
•informaţii scrise
•informaţii audio-vizuale

3. DUPĂ SFERA DE CUPRINDERE :

•informaţii sintetice
•informaţii analitice

4. DUPĂ SCOP :
•informaţii de conducere/dirijare
•informaţii de raportare
•informaţii de reglare

5. DUPĂ ETALONUL INFORMAŢIONAL FOLOSIT :

•informaţii cantitative
•informaţii valorice

6. DUPĂ MODUL DE REFLECTARE ÎN TIMP :

•informaţii active
•informaţii pasive
•informaţii previzionale
CULEGEREA, TRANSMITEREA ŞI INTRODUCEREA DATELOR PRIMARE ÎN SISTEM

PRELUCRARE FORMALĂ MANUALĂ

SISTEMUL INFORMATIC
PRELUCRARE FORMALĂ MECANIZATĂ ŞI AUTOMATIZATĂ
PĂSTRARE DATE

INFORMAŢII PRELUCRATE

ANALIZA INFORMAŢIILOR ŞI VALORIFICAREA LOR

FIG. 1.2. Sistemul informaţional economic şi sistemul informatic

 Necesitatea contabilităţii într-o unitate economica

Nu se poate concepe nici un proces managerial al unei firme fără

informaţii. Contabilitatea reprezintă sursa principală de informaţii sistematice
şi structurate în conformitate cu nevoile conducerii; la rândul lor, aceste
informaţii sunt alăturate celor oferite de piaţa financiară, de piaţa monetar-
valutară, de piaţa asigurărilor şi nu în ultimul rând de piaţa imobiliară.

Modul de constituire al unei societăţi, activităţile curente pe care le

desfăşoară dar şi cele extraordinare constituie informaţii folosite de orice
întreprindere.

Informaţiile sunt instrumentele care stau la baza luării oricăror decizii.

Într-o unitate economică, activitatea de contabilizare are o importanţă
majoră pentru a deţine o evidenţă clară a rezultatelor economice.

COLECTARE INFORMAŢII

CLASIFICARE INFORMAŢII

COMUNICARE INFORMAŢII

CONTABILITATE SI GESTIUNE ECONOMICA

DECIZII
Informaţiile tehnice şi economice puse la dispoziţie de contabilitatea de gestiune pot fi
utile conducătorului unitatii economice în vederea:

•cunoaşterii fiecărui cost datorat desfăşurării activităţii sale,

•luării unor măsuri care să vizeze reducerea costurilor şi maximizarea veniturilor,

•organizării eficiente şi planificării activităţilor viitoare,

•efectuării de comparaţii între costurile producerii bunurilor / serviciilor şi preţurile

oferite de piaţă,

•analizării venitului obţinut de diferite sectoare din cadrul exploataţiei şi a ponderii

acestuia în venitul total.
Managerul unei unitati economice mici sau mijlocii are nevoie de cunoştinţe bune de
gestiune şi administraţie pentru a conduce activitatea şi a lua decizii legate de
furnizori şi clienţi, dar şi a utiliza facilităţile create de politicile guvernamentale şi de
programele promovate de Uniunea Europeană.

Pentru a deveni competitivi, întreprinzătorii trebuie să dobândească bune însuşiri

manageriale, dar care nu pot fi dobândite decât printr-o pregătire profesională
temeinică şi periodică; de asemenea, este necesară însuşirea de cunoştinţe cu privire
la tehnologiile de producţie, la asigurarea periodică a aprovizionării, dar şi la
desfacerea producţiei, deoarece scopul oricărei activităţi este obţinerea de profit ( şi
de ce nu, maximizarea acestuia).