Luna

Proiect realizat de:

Botnari Bogdan
Suciu Gheorghe
 Luna
Luna este un corp astronomic care orbitează planeta Pământ, fiind singurul său satelit natural permanent. Este al cincilea cel mai mare
 satelit natural din Sistemul Solar, și cel mai mare dintre sateliți planetari relativ la dimensiunea planetei pe care o orbitează (obiectul său
primar). După satelitul lui Jupiter, Io, Luna este al doilea cel mai dens satelit dintre cei ale căror densități sunt cunoscute.
Se consideră că Luna s-a format acum circa 4,51 miliarde de ani, nu mult după Pământ. Există mai multe ipoteze pentru originea sa; cea
mai acceptată explicație este că Luna s-a format din resturile rămase după un impact uriaș între Pământ și un corp de dimensiunile lui 
Marte, numit Theia.
Luna este în rotație sincronă cu Pământul, adică arată întotdeauna aceeași față către el, partea vizibilă fiind marcată de mări lunare
 vulcanice întunecate, care umplu spațiile dintre zonele înalte ale scoarței și craterele de impact mai proeminente. Văzută de pe Pământ,
este al doilea obiect ceresc vizibil de pe Pământ ca strălucire, după Soare. Suprafața sa este de fapt întunecată, deși prin comparație cu
cerul nopții pare foarte luminoasă, reflectanța ei fiind doar puțin mai mare decât cea a asfaltului uzat. Influența ei gravitațională produce 
mareele oceanice, mareele de uscat, și o ușoară prelungire a zilei.
Distanța orbitală actuală a Lunii este de 384.400 km, sau 1,28 secunde-lumină. Această valoare este de aproximativ treizeci de ori mai
mare ca diametrul Pământului, mărimea aparentă pe cer fiind aproape la fel de mare ca cea a Soarelui, ca urmare Luna acoperă Soarele
aproape perfect în timpul eclipselor totale de Soare. Această potrivire de aparență vizuală nu va continua în viitorul îndepărtat, pentru că
distanța între Lună și Pământ este într-o lentă creștere.
 Numele și etimologia
 Termenul românesc „Luna” (scris cu inițială mică atunci când e utilizat cu
sensul de unitate de timp sau ca sinonim pentru „satelit”, dar nu și cu referire
la satelitul Pământului) provine din latinescul lūna, dintr-un mai vechi
*louksna, la rândul său provenit din radicalul indoeuropean leuk- cu sensul
de „lumină” sau „lumină reflectată”; din același radical provine și cuvântul 
avestic raoxšna („strălucitoare”), și alte forme din limbile baltice, slave, din 
armeană și din limbile toharice; se pot găsi paralele semantice și în sanscrită
, unde apare chandramā („luna”, considerată divinitate) și în greaca antică,
cu σελήνη selḗnē (de la σέλας sélas, „strălucire”, „splendoare”), exemple
care păstrează sensul de „luminos”, deși cu etimologii diferite.
 În limbile germanice, numele Lunii provine din termenul proto-germanic
 *mǣnōn, asimilat probabil din cuvântul grecesc antic μήν și din
latinescul mensis, care provin din radicalul indoeuropean
 comun *me(n)ses. De la *mǣnōn rezultă probabil și anglo-saxonul
 mōna (atestat în documente scrise de la 725 e.n.), transformat succesiv
în mone (pe la 1135) de unde a devenit cuvântul actual moon. Termenul 
german actual Mond este direct legat etimologic cu cel de Monat (lună, ca
interval de timp) și se referă la perioada fazelor Lunii.
 Formarea
Au fost propuse mai multe variante de mecanisme care ar fi dus la
formarea Lunii cu 4,51 miliarde de ani în urmă, și la circa 60 de milioane
de ani după originea Sistemului Solar.Printre aceste mecanisme s-au
numărat fisiunea Lunii din scoarța Pământului, prin forța centrifugă (care ar
necesita un moment cinetic inițial al Pământului prea mare), capturarea
gravitațională a unui corp anterior format (care ar necesita atmosferă a
Pământului mult prea întinsă, pentru a disipa energia corpului aflat în
trecere), și formarea Pământului și Lunii împreună din discul de acreție
 primordial (care nu explică însă lipsa de metale de pe Lună). Aceste
ipoteze nu pot explica nici momentul cinetic mare al ansamblului Pământ–
Lună.
Ipoteza predominantă este că sistemul Pământ–Lună s-a format ca
rezultat al impactului unui corp de dimensiunile lui Marte (numit Theia) cu 
proto-Pământul (impactul gigant), care a scos material pe orbita
Pământului, material care apoi s-a adunat prin acțiunea gravitației pentru a
forma actualul sistem Pământ-Lună.
Partea îndepărtată a Lunii are o scoarță, cu 48 km mai groasă decât cea
dinspre Pământ. Se consideră că aceasta este din cauza faptului că Luna
a rezultat din amalgamarea a două corpuri diferite.
 Caracteristici fizice

Luna este un corp diferențiat: are o scoarță, o manta și un nucleu distincte din punct
de vedere geochimic. Luna are un miez interior bogat în fier cu o rază de 240
kilometri (150 mi) și un lichid de bază exterior, în principal format din fier lichid, cu o
rază de aproximativ 300 km. În jurul miezului este un strat limită parțial topit cu o rază
de aproximativ 500 km. Se consideră că această structură s-ar fi dezvoltat prin 
cristalizarea fracționată a unui ocean global de magmă la scurt timp după ce s-a
format Luna acum 4,5 miliarde de ani.Cristalizarea acestui ocean de magmă ar fi
creat o manta mafică din precipitarea și scufundarea mineralelor olivină, clinopiroxen
 și ortopiroxen; după ce aproximativ trei sferturi din magma oceanului a cristalizat, s-
ar fi format minerale plagioclase mai mici în densitate, care au plutit deasupra,
formând o scoarță. Ultimele lichide care au cristalizat ar fi fost inițial prinse între
scoarță și manta, cu o abundență mare de elemente incompatibile și producătoare de
căldură. În concordanță cu acest punct de vedere, cartografierea geochimică făcută
din orbită sugerează că scoarța este în cea mai mare parte anortosit. Eșantioanele
de rocă lunară ale lavelor care au erupt pe suprafață din topirea parțială în manta
confirmă compoziția mafică a mantalei, care este mult mai bogată în fier decât cea a
Pământului. Scoarța este, în medie, de aproximativ 50 kilometri grosime.
Luna este al doilea cel mai dens satelit din Sistemul Solar, după Io. Cu toate acestea,
miezul interior al Lunii este mic, cu o rază de aproximativ 350 kilometri sau mai
puțin, în jur de 20% din raza Lunii. Compoziția sa nu este bine definită, dar este
probabil fier metalic aliat cu o cantitate mică de sulf și nichel; analizele rotației
variabile în timp a Lunii sugerează că este cel puțin parțial topit.