ADRENOMIMETICELE,

SIMPATOMIMETICELE

Prof. univ.V.Gonciar
DISTRIBUŢIA TISULARĂ A RECEPTORILOR ADRENERGICI
EFECTUL ACTIVĂRII
RECEPTOR ŢESUT
RECEPTORULUI
Musculatura netedă vasculară (inervată) Contracţie
alfa1 Muşchiul dilatator pupilar Contracţie (midriază)
Muşchi pilomotori Contracţie (piloerecţie)
Adrenoreceptori postsinaptici din SNC Efecte multiple
Trombocite Agregare

alfa2 Terminaţii nervoase adrenergice şi

Inhibiţia eliberării mediatorului
colinergice
Anumiţi muşchi netezi vasculari Contracţie
adipocite Inhibiţia lipolizei

beta1 Creşterea inotropismului şi

Cord
cronotropismului
Muşchi neted căi respiratorii, uter,
Relaxare
vascular
beta2
Muşchi striaţi Creşte captarea potasiului
Ficat (om) Glicogenoliză
beta3 Adipocite Creşte lipoliza
D1 Muşchi netezi Dilataţia vaselor renale
D2 Terminaţii nervoase Modularea eliberării mediatorului
 Mecanismele de activare a
adrenoreceptorilor
Tipul Localizarea Sistemul efector Mesager (mediator) secund

α1 Postsinaptici Stimularea Implică inozitoltrifosfatul

fosfolipazei C prin (fosfatidilinozitol).
proteine Gq. Cu creşterea consecutivă a
concentraţiei de Ca++ intracelular. Acesta
activează proteinkinaze calciu
dependente, favorizând fosforilări
responsabile de efecte, exemplu
contracţia musculaturii netede vasculare.

α2 Postsinaptici Inhibă adenilatciclaza Scăderea concentraţiei AMPc.

prin proteina G.
α2 Presinaptici Deschid canalele K+.
Creşte concentraţia K+.
Închid canalele Ca++.
Micşorează concentraţia Ca++.
 Mecanismele de activare a
adrenoreceptorilor
Tipul Localizarea Sistemul efector Mesager (mediator)
secund
β1-2 Postsinaptici Stimulează Creşte concentraţia
adenilatciclaza AMPc.
prin proteina Gs.
β2 Presinaptici Stimularea Creşte concentraţia
adenilatciclazei. AMPc.
 Mecanismele de activare a
adrenoreceptorilor
Tipul Localizarea Sistemul efector Mesager (mediator) secund
D1 Postsinaptici Stimulează adenilatciclaza prin Creşte concentraţia AMPc.
proteina Gs.
Stimulează fosfolipaza C Creşte concentraţia inozitol
trifosfat / diacilglicerol
D2 Postsinaptici Inhibă adenilatciclaza prin Scade concentraţia AMPc.
proteina Gi.
D2 Presinaptici Canalele Ca2+ (G). Scade concentraţia Ca2+.
Canalele K+ (G); Scade concentraţia K+.
D3 Post- şi
presinaptici
D4 Post- şi Inhibă adenilatciclaza prin Micşorează concentraţia AMPc.
presinaptici proteina Gi.
D5 Postsinaptici Stimulează adenilatciclaza prin Creşte concentraţia AMPc.
proteina Gi.
• Inactivarea catecolaminelor se realizează prin:
– recaptare, prin mecanisme active, în citoplasma
butonului presinaptic;
– difuziune în spaţiul extracelular (importanţă
limitată);
– bioinactivare, prioritară în citoplasma butonului
axonal şi în mai mică măsură în fantă. Bioinactivarea
se face prin intervenţia cuplată a două sisteme
enzimatice;
– COMT şi MAO, metabolitul fiind acidul
vanililmandelic.
• Diferite etape ale metabolismului catecolaminelor pot fi
influenţate de medicamente sau substanţe toxice.
• Biosinteza catecolaminelor poate fi blocată sau
stimulată.
• Astfel alfa-metilparatirozina (folosită exclusiv în
farmacologia experimentală) blochează tirozin-
hidroxilaza, iar metildopa inhibă dopa-decarboxilaza,
ambele determinând blocarea sintezei de mediator.
• Disulfiramul (medicament folosit în tratamentul
alcoolismului) inhibă dopamin-beta-oxidaza cu creşterea
consecutivă a concentraţiei presinaptice de dopamină.
• Diferiţi aminoacizi folosiţi de enzimele presinaptice ca
substraturi nespecifice, pot conduce la sinteza de „falşi
neuromediatori”.
• Depozitarea catecolaminelor poate fi influenţată de
rezerpină, care împiedică recaptarea neurotransmiţătorului
(dopamină, serotonină, histamină) în granulele de stocaj,
consecutiv blocării mecanismului transportor activ din
membrana acestora. Consecinţa va fi epuizarea depozitelor
de noradrenalină în unele sinapse adrenergice centrale şi
periferice cu efecte hipotensive.
• Cocaina blochează transportul activ al noradrenalinei din
fantă în butonul presinaptic, în procesul de recaptare,
crescând disponibilul de mediator în fantă, cu consecinţe
de tip simpatomimetic.
• Antidepresivele triciclice (imipramina etc.) împiedică
recaptarea noradrenalinei şi serotoninei în neuronii
noradrenergici, respectiv serotoninergici cerebrali, mărind
disponibilul de mediator în fantă – cu consecinţe
antidepresive.
• Eliberarea catecolaminelor poate fi crescută sau
blocată.
• Substanţele simpatomimetice indirecte sau
neurosimpatomimetice (efedrina, tiramina,
amfetamina) ajung în butonul presinaptic, înşelând
mecanismele transportoare membranare şi
determinând eliberarea mediatorului în fantă.
• Guanetidina şi bretiliu produc, în schimb, stabilizarea
membranelor presinaptice, cu blocarea mediatorului în
buton „bloc presinaptic” cu scăderea tensiunii
arteriale.
• Degradarea catecolaminelor poate fi modificată prin
influenţarea sistemelor enzimatice implicate în
bioinactivarea lor.
• COMT poate fi inhibată de către antihistaminice, iar
MAO de către inhibitori ai MAO (IMAO) –
tranilcpromina şi fenelzina.
• Consecinţa ar fi creşterea cantităţii de catecolamine şi
serotonine disponibile pentru transmisia sinaptică în
creier.
• La nivelul receptorilor adrenergici, diferite
medicamente pot acţiona ca agoniste sau antagoniste.
 Adrenomimeticele
• În funcţie de modul de acţiune asupra receptorilor,
deosebim trei grupe de adrenomimetice:
– directe: interacţionează direct cu receptorii alfa
şi/sau beta adrenergici, după denervare conducând
la efecte exagerate: epinefrină (adrenalină),
fenilefrină, dopamină, dobutamină, izoprenalină,
orciprenalină, salbutamol, terbutalină, fenoterol,
metoxamină, metaproterenol etc.;
– indirecte (neurosimpatomimetice): acţionează prin
descărcare endogenă de catecolamine, iar după
denervare nu mai realizează efecte:
• ce contribuie preponderent la eliberarea mediatorilor:
amfetamină, metamfetamină, tiramină, nafazolină etc.
• ce inhibă recaptarea mediatorilor:
– cocaina;
– antidepresive triciclice: nortriptilina, desipramina
etc.
– mixte: interacţionează atât direct cu receptorii
adrenergici, cât şi indirect, prin eliberare de
catecolamine endogene, după denervare conducând
la efecte mai reduse: efedrina, metoraminol.
 CLASIFICAREA

I. DUPĂ MECANISMUL DE ACŢIUNE

A. cu acţiune directă
epinefrină, norepinefrină, fenilefrină, izoprenalină,
orciprenalină, salbutamol, terbutalină, fenoterol,dopamină,
dobutamină.
B. cu acţiune indirectă (neurosimpatomimetice)
1) ce contribuie preponderent la eliberarea mediatorilor:
amfetamina, metamfetamina, tiramina, nafazolina
2) ce inhibă recaptarea mediatorilor:
cocaină, nortriptilină, desipramină etc.
C. cu acţiune mixtă
efedrina, metoraminol
 II. DUPĂ SELECTIVITATEA ACŢIUNII
α,b - AM α - AM b- AM Dopamino-
mimetice
 epinefrină  dopamină
 norepinefrină  ibopamină
 efedrină  apomorfină
 dopamină  bromocriptină
 α - AM
α2 - AM
1 – AM
Periferice Centrale
- fenilefrină - nafazolină - clonidină
- efilefrină - xilometazolină - metildopă
- metoxamină - indanazolină - guanfacină
- metoraminol - tetrahidrazolină - guanabenz
- midodrină. - oximetazolină etc.
 - AM
1 – AM 2 - AM 1, 2 - AM
• Dobutamină • Salbutamol • Izoprenalină
• Terbutalină • Orciprenalină
• Hexoprenalină
• Fenoterol
• Salmeterol
• Formoterol
• Clenbuterol
• Ritodrină
 DUPĂ DURATA ACŢIUNII
(LA ADMINISTRAREA I/V)
De scurtă durată, De durată medie, De lungă durată,
5-15 min. 20-40 min. peste 60 min.
- epinefrină - fenilefrină - efedrină
- norepinefrină - etilefrină - midodrină
- dopamină - metoxamină
- metoraminol
 EFECTELE DOPAMINEI ÎN
DEPENDENŢĂ DE DOZĂ
Doze mici: 0,5-2 g/kg/min
predomină efectele excitării dopaminoreceptorilor
cu:
 efect inotrop pozitiv fără tahicardie;
 vasodilataţie renală, mezenterială;
 ameliorarea hemodinamicii sistemice şi organice;
 creşterea diurezei;
 corecţia hipotensiunii arteriale de tip hiperton;
 eficace în insuficienţa cardiacă acută.
 EFECTELE DOPAMINEI ÎN
DEPENDENŢĂ DE DOZĂ

Doze medii: 2-10 g/kg/min

 predomină excitarea
1-receptorilor cu:
 efect inotrop pozitiv;
 efect cronotrop pozitiv;
 efect dromotrop pozitiv;
 efect batmotrop pozitiv;
 eficace în insuficienţa cardiacă acută.
 EFECTELE DOPAMINEI ÎN
DEPENDENŢĂ DE DOZĂ
Doze mari: 10 g/kg/min
 persistă şi simptome de
excitare a -receptorilor cu:
 arterio- şi venoconstricţie;
 creşterea rezistenţei periferice şi tensiunii arteriale;
 reducerea microcirculaţiei cu hipoxie, ischemie,
acidoză, necroză;
 oligo- sau anurie;
 efectivă în hipotensiune de tip hipoton sau mixt.
• DOPAMINA este precursorul metabolic al noradrenalinei şi
adrenalinei, având însă receptori (dopaminergici) şi funcţii
distincte. Compusul este utilizat ca medicament în situaţii clinice
de urgenţă, datorită unor proprietăţi farmacodinamice, în special
la nivel cardiovascular.
• Efectele dopaminei se datorează activării receptorilor
dopaminergici periferici. Concentraţiile sanguine reduse de
dopamină au afinitate iniţială pentru receptorii D1, localizaţi în
patul vascular mezenteric, renal şi coronar, cu efecte
vasodilatatoare, creşterea fluxului renal, filtrării glomerulare şi
excreţiei de sodiu.
• La concentraţii mai mari, dopamina are efect inotrop pozitiv, prin
activarea receptorilor beta1-adrenergici şi prin creşterea eliberării
de noradrenalină. Totodată, la stimularea receptorilor D2
presinaptici, eliberarea de noradrenalină diminuă.
• Dopamina induce următoarele efecte cardiovasculare:
• creşterea contractilităţii miocardului (creşterea debitului
cardiac),
• tahicardie moderată,
• creşterea tensiunii sistemice, mărirea moderată a
presiunii diastolice,
• lipsa influenţei asupra rezistenţei vasculare periferice în
concentrii joase sau moderate de dopamină,
• ameliorarea diurezei.
• Principala indicaţie terapeutică a dopaminei este
tratamentul stărilor de şoc, caracterizate prin debit
cardiac scăzut şi funcţie renală compromisă (şoc
cardiogen, hipovolemic, septic etc.).
 Alfa-adrenomimeticele
• Preparatele acestui grup activează alfa-
adrenoreceptorii vasoconstrictori.
• Totodată, aceste preparate, în primul rând, provoacă
constricţia vaselor pielii şi mucoaselor, în care
densitatea alfa-adrenoreceptorilor este cea mai mare,
apoi a vaselor renale, organelor cavităţii abdominale
şi muşchilor scheletici şi cel mai puţin – a vaselor
cerebrale şi cardiace, în care predomină beta2-
adrenoreceptorii (vasodilatatori).
 Alfa-adrenomimeticele
• În limita unei regiuni a patului vascular reactivitatea
elementelor musculaturii netede nu este echivalentă şi
scade în următoarea consecutivitate: precapilare →
metarteriole → arteriole → artere → venule → vene.
• La administrarea adrenomimeticelor în doze
maximale se observă vasoconstricţie generalizată
(creşterea rezistenţei vasculare periferice), care
provoacă un şir de consecinţe caracteristice şi
neindiferente pentru organism de semnificaţie atât
pozitivă, cât şi negativă.
• Agoniştii alfa1-adrenergici fenilefrina (direct),
metoxamina (direct), metoraminolul (indirect) la
administrarea injectabilă i.v. se utilizează în tratamentul
hipotensiunii arteriale sau al tahicardiei paroxistice atriale
asociată cu hipotensiune (produc scăderea reflexă a
frecvenţei cardiace).
• Fenilefrina clorhidrat (Mezaton®) este stimulatorul 1-
adrenoreceptorilor cu o durată de acţiune de 1,5-2 ore. La
aplicarea soluţiei de mezaton pe mucoasa inflamată a nasului, se
atenuează exudaţia, ca urmare a constricţiei vaselor.
• În caz de acţiune resorbtivă, preparatul constrictă vasele sanguine
şi măreşte tensiunea arterială. Fenilefrina, spre deosebire de
noradrenalină şi adrenalină, induce o creştere mai puţin
pronunţată a tensiunii arteriale, însă mai de durată, deoarece nu
este inactivă de COMT.
• La administrarea locală, agoniştii alfa2-adrenergici
(nafazolina, oximetazolina, xilometazolina etc.) au
acţiune decongestionantă asupra mucoaselor inflamate,
generând constricţie prolongată a vaselor periferice.
• Se folosesc în tratamentul rinitelor, cu excepţia celor
cronice, sinuzitelor, conjunctivitelor alergice.
• Clonidina (clofelina) este un agonist alfa2-adrenergic cu
acţiune îndeosebi centrală, la nivelul nucleului
vasomotor bulbar (nucleu caticulat lateral). Consecutiv
se produce diminuarea tonusului simpatic periferic şi
favorizarea reflexelor vagale cardioinhibitorii.
 Beta-adrenomimeticele
• Agoniştii beta2-adrenomimetici selectivi (metaproterenolul,
fenoterolul, salbutamolul, terbutalina etc.) sunt structuri,
care acţionează selectiv asupra receptorilor beta2-
adrenergici de la nivelul bronşic şi au efecte beta1
cardiostimulatoare neglijabile, mai ales în cazul
administrării pe cale inhalatorie.
• Nu provoacă tahicardie şi aritmii (efecte beta1) şi nici
crampe musculare (efecte beta2). Toate substanţele din
acest grup sunt folosite în criza de astm bronşic.
• Salmeterolul are efect prelungit, datorită liposolubilităţii
sale foarte crescute; este folosit pentru prevenirea crizelor
de astm.
• Salbutamolul şi alte beta2-adrenomimetice produc şi
relaxare uterină şi se folosesc în scopul prevenirii naşterii
premature şi avortului.
• Dobutamina – este o catecolamină sintetică cu acţiune
relativ selectivă asupra receptorilor beta1-adrenergici,
care realizează următoarele efecte cardiovasculare:
– creşterea forţei de contracţie a miocardului (efect
inotrop pozitiv);
– creşterea vitezei de conducere atrio-ventriculare şi
intraventriculare (efect dromotrop pozitiv);
– nu influenţează semnificativ rezistenţa vasculară
periferică şi frecvenţa cardiacă;
 – creşterea tensiunii arteriale şi a debitului cardiac
(prin efectul asupra contractilităţii miocardice).
• Dobutamina se indică în:
• insuficienţa cardiacă congestivă,
• infarctul miocardic acut cu instabilitate hemodinamică
şi
• intervenţiile de chirurgie cardiovasculară, sub formă de
perfuzie i.v., cu ritm de 2,5-10-20 mcg/kg corp/minut.
 alfa şi beta adrenomimetice

• Simpatomimeticele directe neselective sunt reprezentate

prin: epinefrină (adrenalină), norepinefrină
(noradrenalină) şi dopamină.
• Epinefrina (Adrenalina) – este un adrenomimetic direct,
care determină efecte alfa- şi beta-adrenergice.
• La doze mici, la nivelul vascular predomină efectele de
tip beta (vasodilataţie musculară şi hepatică), în timp ce
la doze mari predomină vasoconstricţia, prin acţiune
alfa1.
• La nivelul cordului, prin stimularea receptorilor beta1 se
înregistrează:
• creşterea frecvenţei cardiace (efect cronotrop pozitiv),
• creşterea contractilităţii miocardice (efect inotrop pozitiv),
• creşterea excitabilităţii (efect batmotrop pozitiv) şi
• creşterea vitezei de conducere atrio-ventriculară (efect
dromotrop pozitiv).
• Aceste efecte stimulatoare cardiace au ca rezultat:
• creşterea debitului cardiac, metabolismului şi a
consumului de oxigen miocardic cu circa 20-30%;
• vasoconstricţie în teritoriul cutanat, al mucoaselor şi
splahnic;
• vasodilataţie la nivelul cerebral, coronar şi al musculaturii
striate – ceea ce, global, determină uşoară scădere a
tensiunii arteriale diastolice (datorită vasodilataţiei) cu
creşterea moderată a valorilor tensionale sistolice, datorită
creşterii debitului cardiac şi vasoconstricţiei.
• Doze mari pot produce creşteri brutale şi marcate ale
valorilor tensionale urmate uneori de reflexe
compensatorii cardioinhibitoare şi aritmii grave.
• Ca urmare a efectului vascular şi a creşterii debitului
cardiac, se constată creşterea tensiunii arteriale sistolice şi
scăderea tensiunii arteriale diastolice.
• La nivel bronşic, prin stimularea receptorilor beta2, apare
bronhodilataţie şi scăderea secreţiei glandelor bronşice.
• Din punct de vedere metabolic, se consemnează:
– amplificarea glicogenolizei hepatice şi musculare şi
hiperglicemie (efect beta2);
– atât scăderea (efect alfa2), cât şi creşterea eliberării de
insulină (efect beta2);
– amplificarea lipolizei (efect beta3);
 – creşterea influxului de ioni de potasiu către
compartimentul intracelular (efect beta2);
– atât creşterea (efect beta2), cât şi scăderea secreţiei de
renină (efect alfa2);
– „răspuns eozinopenic”;
– Hiperlactacidemie, prin intensificarea metabolismului
bazal.
• La nivel digestiv, stimularea receptorilor alfa determină
relaxarea musculaturii netede digestive, în timp ce
stimularea receptorilor beta determină reducerea
activităţii motorii a tubului digestiv, contracţia
sfincterului piloric şi ileocecal, contracţia capsulei
splenice.
• La nivel genito-urinar, se înregistrează relaxarea
detruzorului şi sfincterului vezical (efect alfa) şi relaxarea
peretelui vezical (efect beta).
• La nivelul muscular – stimulează musculatura striată şi
înlătură senzaţia de oboseală.
• La nivelul sistemului nervos central, adrenalina realizează
efecte indirecte (nu penetrează bariera hemato-encefalică):
nervozitate, anxietate, insomnie, tremor, cefalee.
• La nivelul ochiului – în aplicare locală, în sacul
conjunctival, produce midriază şi scăderea presiunii
intraoculare.
 Indicaţii ale adrenalinei
– stop cardio-respirator, disociaţie electromecanică,
sincopă Adams-Stokes, în administrare injectabilă i.v. 1-4
mg sau pe sonda endotraheală (doze de 3 ori mai mari);
– bronhospasmul din criza de astm bronşic, administrată
inhalator sau injectabil s.c.;
– şocul anafilactic (indicaţie majoră), sub formă de
perfuzie i.v. şi în asociere cu corticosteroizi şi
antihistaminice H1;
– în colapsul vascular, sub formă de perfuzie i.v., cu ritm
0,25-2 mcg/kg corp/minut;
 Indicaţii ale adrenalinei
– în asociere cu anestezicele locale (soluţie 1/100.000-
1/200.000), în scopul limitării absorbţiei anestezicului şi
creşterii duratei sale de acţiune;
– în comă hipoglicemică;
– sub formă de soluţie 1/100.000-1/200.000, în scop
hemostatic local.
 Reacţiile adverse
• palpitaţii, anxietate, slăbiciune, tremor, leşin.
• Dozele mari şi administrarea i.v. pot produce
hipertensiune arterială, tulburări de ritm grave,
accidente vasculare, insuficienţă cardiacă acută, cu
dezvoltarea edemului pulmonar.
• La bolnavii cu ateroscleroză, creşterea acută a
tensiunii arteriale poate contribui la dezvoltarea
ictusului cerebral.
• Toxicitatea adrenalinei este crescută la hipertiroidieni
şi în cursul anesteziei generale.
 Contraindicaţii

• Maladii cardiace, scleroza vaselor cerebrale şi

coronariene, boala hipertonică, hipertireoză, diabet.
• Contraindicaţiile enumerate nu sunt absolute.
• În cazul, când pe fondalul uneia din afecţiunile
menţionate la bolnav survine hipotonie acută,
adrenomimeticele pot fi utilizate, doar cu condiţia
unui control permanent al tensiunii arteriale.
 Norepinefrina
• Norepinefrina (noradrenalina) – acţionează cu
precădere asupra receptorilor alfa adrenergici, prin
mecanism direct.
• Efectele de tip alfa1 realizate de noradrenalină sunt
următoarele:
– contracţia musculaturii netede vasculare, cu
vasoconstricţie în piele, mucoase, splahne şi rinichi,
care conduce la creşterea tensiunii arteriale sistolice şi
diastolice;
– creşterea tensiunii arteriale poate declanşa bradicardie
reflexă, cu mascarea consecutivă a efectelor stimulării
receptorilor beta1.
 – contracţia muşchiului radiar al irisului, provocând
midriază;
– contracţia musculaturii pilomotorii, cu piloerecţie;
– la nivelul musculaturii netede digestive determină
contracţia sfincterelor digestive şi relaxare intestinală.
• Efectele de tip alfa2:
– creşterea agregării plachetare;
– inhibiţia lipolizei.
• Noradrenalina posedă şi slabe efecte beta adrenergice:
– prin stimulare beta1 determină amplificarea funcţiilor
miocardice;
– prin acţiune pe receptorii beta3 determină
intensificarea lipolizei.
 CARACTERISTICA COMPARATIVĂ A EFECTELOR
ADRENALINEI ŞI NORADRENALINEI
Indice Adrenalina Noradrenalina
Cord:
 frecvenţa contracţiilor ++ -
 volumul sistolic ++ ++
 debitul cardiac +++ 0
 provocarea aritmiilor ++++ ++
Circulaţia periferică:
 rezistenţa periferică generală - ++
 circulaţia cerebrală + -
 circulaţia musculară ++ -
 circulaţia în organele abdominale ++ 0
 circulaţia coronariană ++ +
Tensiunea arterială:
 sistolică ++++ ++
 diastolică 0 ++++
 Efedrina
• Efedrina – este un alcaloid din specii de Ephedra care
acţionează ca adrenomimetic mixt, predominant indirect,
asupra receptorilor alfa şi beta adrenergici.
• Efecte farmacodinamice:
– la nivel cardio-circulator (efecte beta1 şi alfa1):
creşterea frecvenţei cardiace, conducerii atrio-
ventriculare, rezistenţei vasculare periferice şi a
tensiunii arteriale;
– la nivel bronşic (efect beta2): relaxarea musculaturii
netede, cu bronhodilataţie;
– la nivelul SNC: efecte stimulatorii, deoarece străbate
bariera hemato-encefalică.
 Indicaţii

– bradicardie sinusală şi bloc atrio-ventricular,

pentru efectul beta1, în administrare injectabilă
i.v., în doză de 25-100 mg;
– hipotensiunea arterială din rahianestezie şi alte
situaţii de colaps, sub formă de perfuzie i.v. rapidă,
cu 25-100 mg în 500 ml NaCl 0,9% sau glucoză
5%;
– narcolepsie.
 -adrenomimetice
• Stimulează β1- și β2-receptorii – izoprenalina,
orciprenalina;
• Stimulează β1-receptorii – dobutamina, dopexamina;
• Stimulează β2-receptorii – clenbuterol, fenoterol,
formoterol, salbutamol, salmeterol, terbutalina.
• Influența asupra β1-receptorilor din miocard și
sistemul conductibil:
• Efect inotrop-pozitiv (cardiostimulator puternic) –
mărește contractilitatea miocardului prin stimularea
β1-adrenoreceptorilor din miocard, cu creșterea
volumului sistolic (VS) și minut-volumului (MV);
 -adrenomimetice
• Efect cronotrop pozitiv (tahicardie) – mărește FCC;
• Efect dromotrop pozitiv – crește conductibilitatea prin
nodul AV, fasciculul Hiss și fibrele Purkinje;
• Efectul batmotrop pozitiv – mărește automatismul și
excitabilitatea miocardului (probabilitatea aritmiilor);
• Crește necesitatea miocardului în oxigen cu
intensificarea metabolismului (glicogenolizei) ce duce
la acidoză, hipoxie și ca urmare la dezvoltarea anginei
pectorale și aritmiilor;
• Mărește TA sistolică.
 -adrenomimetice
• Influența asupra β2-receptorilor a vaselor:
• Vasele musculaturii striate – vasodilatație (exitarea β2-
receptorilor din vasele cu diametru mic);
• Dilatarea vaselor ficatului;
• Dilatarea vaselor plămânilor;
• Coronarodilatație, prin β1 și β2-receptorii și datorită unor
mecanisme de reglare proprii;
• Dilatarea vaselor cerebrale cu diametru mic;
• Mărește TA, datorită creșterii FCC, dar se poate constata o
scădere TA, datorită vasodilatației, prin β2-receptorii;
• Rezistența vasculară periferică se micșorează, cu scăderea TA
diastolice și TA medii, datorită vasodilatației prin β2-receptorii.
 -adrenomimetice
• Influența asupra musculaturii netede:
• Bronhodilatație, datorită excitării β2-receptorilor, cu
înlăturarea bronhospasmului de diferită geneză;
• Mărește secreția de surfactant și funcția epiteliului;
• Micșorează tonusul și motilitatea tractului gastro-
intestinal (excită β2-receptorii);
• Relaxează detruzorul vezicii urinare (excită β2-
receptorii);
• Relaxează uterul (în sarcină) la excitarea β2-
receptorilor (efect tocolitic).
 -adrenomimetice
• Influența asupra metabolismului:
• Crește glicogenoliza (excitarea β2-receptorilor din ficat,
mușchii striați);
• Mărirea glicogenolizei duce la hiperglicemie,
hiperlactacidemie și hiperkaliemie;
• Hiperlactacidemia se datorează scindării glicogenului în
mușchii striați, cu formarea lactatului și ieșirea lui în
sânge;
• Hiperglicemia moderată se datorează creșterii
glicogenolizei și micșorării sintezei glicogenului
(excitarea β2-receptorilor);
 -adrenomimetice

• Crește lipoliza ce duce la mărirea acizilor grași în

plasmă (hipelipidemie), la excitarea β3-receptorilor, iar a
α2-receptorilor – inhibă lipoliza.
• Mărește metabolismul bazal (efect calorigen).
• Alte efecte: stimulează eritropoieza.
 -adrenomimetice
• Isoprenalina clorhidrat (IzadrinaR) stimulează 1- şi 2-
adrenoreceptorii. Efectele sunt evidente la nivelul inimii
(stimulare), mușchilor netezi (relaxare, în special dacă
tonusul este crescut) și la nivel metabolic.
• Cord: produce efecte cronotrop, batmotrop, inotrop,
dromotrop pozitive; crește consumul de oxigen, debitul
cardiac.
• Vase sanguine: scade RVP, în special în patul vascular
muscular, renal, mezenteric; produce hipotensiune
diastolica cu normo- sau hipertensiune sistolica.
• Aparat respirator: efect bronhodilatator, crește capacitatea
vitală.
 Isoprenalina
• Mecanismul acțiunii bronhodilatatoare constă în
capacitatea de a stimula adenilatciclaza, datorită căreia în
celule se acumulează AMPc. Influențând sistemul
proteinkinazei, AMPc lipsește miozina de posibilitatea de
a se lega cu actina, ca urmare se încetinește contracția
musculaturii netede și se ușurează relaxarea bronhiilor și
eliminarea bronhospasmului.
• Datele recente releva că beta-adrenomimeticii inhibă
eliberarea factorilor chimici din celulele mastocite (a
histaminei, „substanței lent eliberatoare a anafilaxiei”-
SRS-A etc.), ce contribuie la dezvoltarea
bronhospasmului și a fenomenelor de inflamație.
 Isoprenalina
• Efecte metabolice: produce lipoliză, hiperglicemie.
• Aparat digestiv: scade tonusul și motilitatea tubului
digestiv.
• Se utilizează în tratamentul astmului bronşic şi,
deasemenea, în blocul atrioventricular.
• Preparatul poate provoca tahicardie, aritmie, scăderea
tensiunii arteriale.
 -adrenomimetice

• Salbutamolul este un β2-adrenomimetic selectiv cu

acțiune de lungă durată (nu se distruge de COMT
pulmonară). Manifestă o acțiune bronhodilatatoare,
precum și tocolitică pronunțată.
• În doze terapeutice nu provoacă tahicardie și modificări
ale tensiunii arteriale.
• Se utilizează pentru jugularea şi prevenţia acceselor de
astm bronşic și ca tocolitic în obstetrică.
 -adrenomimetice
• Alte preparate, care excită preponderent 2-
adrenoreceptorii şi se administrează în astmul bronşic,
sunt terbutalina (BricanilR), fenoterolul (BerotecR) şi
oriciprenalina sulfat (Alupent R, astmopent R).
• 2-adrenomimeticele scad activitatea contractilă a
miometrului şi se folosesc pentru preîntâmpinarea
naşterii premature şi avortului.