COMPORTAMENTUL

AGRESIV
 Definiţii şi măsurare

- un comportament care determină vătămarea unei

persoane sau distrugerea unui bun al ei.

- un comportament desfăşurat cu intenţia de a face

rău altuia din aceeaşi specie.

- un comportament care presupune a face rău

altora.
• comportamentului agresiv a fost operaţionalizat astfel:

- a lovi o păpuşă de plastic (în experimentele lui Bandura).

- a apăsa un buton prin intermediul căruia se aplică un şoc

electric cuiva (Arnold Buss în 1961).
- aprecierea cu ajutorul unei scale a nivelului agresivităţii
cuiva.
- exprimarea de către subiect a intenţiei de a folosi violenţa
în cadrul experimentului.
 2. Teorii asupra comportamentului agresiv

• Explicaţiile privind comportamentul agresiv fac parte din

două mari clase: - biologică
- socială

A. Explicații biologice

• Teoriile biologice – potențialul ereditar în explicarea

agresivității.
• Agresivitatea este un instinct - un pattern predeterminat de
răspunsuri, controlate genetic.
 Abordarea psihanalitică

• S. Freud a dezvoltat o concepţie bizară despre conduita

umană, având la bază două instincte fundamentale:

- instinctul vieţii, Eros

- instinctul morţii, Thanatos

• Ca medic, Freud a cercetat procesul lent de degradare a

organismului uman odată cu trecerea anilor.
• El a postulat că acest proces este dirijat de o forţă psihică,
de instinctul morţii, îndreptat spre auto-distrugere.

• În anumite condiţii, acest instinct determină

comportamente îndreptate spre distrugerea altora, deci
comportamente agresive.

• Agresivitatea apare în mod natural, din tensiunile

fiziologice şi trebuie să se manifeste pentru ca individul să
se detensioneze.
 Teoria etologică

• Etologii au evidenţiat aspectele pozitive, funcţionale ale

agresivităţii.

• Instinctul agresiv se află la baza unor funcţii vitale:

- protejarea teritoriului împotriva invaziilor,

- apărarea progeniturilor
- competiţia sexuală în care se aleg cele mai
puternice exemplare pentru reproducere.
• Konrad Lorenz - manifestarea instinctului agresiv la om
este defectuoasă.

• În multe culturi, normele sociale reprimă orice formă de

agresiune.
 Sociobiologia

• Agresivitatea, altruismul şi alte comportamente sociale au

funcţia de a facilita supravieţuirea genelor individului.

• Agresivitatea este adaptativă pentru că îl ajută pe individ

să trăiască cel puţin până la vârsta când poate procrea.

• Agresivitatea facilitează accesul la resurse, iar sănătatea şi

capacitatea de reproducere a individului depind de acestea.
B. Explicații sociale
• pun accentul pe procesul de învăţare şi pe anumiţi factori din
contextul social legaţi de agresivitate.

FRUSTRARE şi AGRESIVITATE

• Teoria a fost propusă în 1939 de un grup de psihologi de la

Yale University (Dollard, Doob, Miller, Mowrer şi Sears).

• ORICE FRUSTRARE DUCE LA AGRESIUNE ŞI

ORICE COMPORTAMENT AGRESIV ARE LA BAZĂ
O FRUSTRARE.
• S-au găsit și critici care să observe că frustrarea NU duce
întotdeauna la agresiune!

• Există şi alte reacţii posibile: apatia, strigătul de

neputinţă etc.

• Frustrarea nu este prezentă ca factor cauzal în toate cazurile

de agresiune: de exemplu: un asasin plătit nu a fost în nici
un fel frustrat de victimă.
 TEORIA INDICE - EXCITAŢIE
Leonard Berkowitz

• a introdus o verigă intermediară: condiţiile de mediu

adecvate pentru agresiune

• Frustrarea nu evocă imediat agresivitate, ci generează în

individ o stare de excitaţie (activare) emoţională:
FURIA.

• Aceasta produce la rândul ei o stare de pregătire

(readiness) pentru comportamentul agresiv.
• Comportamentul agresiv va fi efectuat numai dacă în
contextul social respectiv există stimuli cu o conotaţie
agresivă - indici asociaţi cu furia.

• Potrivit lui Berkowitz, un act agresiv are două surse:

1. starea de excitare emoţională (furia)

2. indicii din situaţie

• Experimentul - efectul armelor (weapons effect).

• Potrivit lui Berkowitz, anumite obiecte ajung, prin învăţare

socială, să fie asociate cu agresiunea; ele capătă o valoare
de indici de agresivitate.
 TEORIA TRANSFERULUI EXCITAŢIEI
Dolf Zillmann

• Indivizii pot transfera excitaţia (activarea) fiziologică

reziduală produsă de o sursă, atribuind-o unei alte surse de
excitaţie.

• Excitaţia rămasă dintr-o situaţie trecută poate fi adăugată

excitaţiei produse într-o nouă situaţie.
• Transferul excitaţiei reziduale la o nouă situaţie creşte
agresivitatea numai când comportamentul agresiv este
răspunsul dominant în noua situaţie.

• Contribuţia excitaţiei anterioare la intensificarea

comportamentului agresiv depinde de felul în care
individul interpretează excitaţia.

• Atribuirea cauzalității activării fie unui stimul cu înţeles

agresiv, fie unui stimul neutru - numai în primul caz
transferul excitaţiei reziduale va intensifica agresiunea.
• Experiment - subiecţii (studenţi) au fost provocaţi de un
complice şi mai târziu au avut posibilitatea să-i aplice
şocuri electrice.
Grupul I: Provocare - Relaxare - Exerciţiu - Reacţie
Grupul II: Provocare - Exerciţiu - Relaxare – Reacţie

• Zillmann şi colegii săi au arătat că dacă situaţia conţine

factori ce-l determină pe subiect să atribuie corect excitaţia
unei surse, transferul nu mai are loc.
• Un astfel de factor este timpul
 TEORIA ÎNVĂŢĂRII SOCIALE
Albert Bandura
https://www.youtube.com/watch?v=YclZBhn40hU
• Comportamentul social nu este înnăscut, ci învăţat de la
modele adecvate.

• Accentul cade pe experienţele de învăţare ale individului,

care pot fi directe sau indirecte (vicariante).

• Prin socializare, copilul învaţă comportamentul agresiv

întrucât este recompensat direct ori observă că ceilalţi sunt
recompensaţi pentru conduite agresive.
Potrivit lui Bandura, comportamentul agresiv al unei persoane
într-o situaţie specifică depinde de:
• experienţele trecute ale persoanei asupra acţiunilor
violente, incluzând propriile conduite agresive şi cele
observate la alţii;
• gradul de succes al comportamentelor agresive efectuate
ori observate la alţii;
• probabilitatea actuală ca agresivitatea să fie recompensată
sau pedepsită;
• factorii cognitivi, sociali şi de mediu din situaţie.
3. Factori personali ai agresivităţii

 PERSONALITATEA - Este foarte simplu să explicăm

conduita agresivă prin personalitatea agresivă.

• Cercetările din ultimii 25 de ani au atestat existenţa a două

tipuri fundamentale de personalitate, tipul A şi tipul B.

• Persoanele din prima categorie sunt foarte active şi extrem

de dispuse să intre în competiţie cu alţii.
• Se pot arăta adesea agresive cu cei cu care intră în
competiţie cu ele.

• Indivizii de tip A preferă să lucreze singuri când sunt

stresaţi, pentru a evita conflictul cu ceilalţi.
 GENUL – reprezintă o sursă importantă de diferenţe de
agresivitate între indivizi.
• În cursul procesului de socializare, băieţii sunt încurajaţi
pe căi directe ori subtile să se arate agresivi, în vreme ce
fetele sunt constant descurajate.
• Mărimea diferenţei de agresivitate dintre cele două sexe
variază în funcţie de tipul de agresivitate: BĂRBAŢII
manifestă incomparabil MAI MULTĂ VIOLENŢĂ
FIZICĂ şi au atitudini mai agresive; FEMEILE sunt la fel
de dispuse ca şi bărbaţii să folosească un ATAC VERBAL
într-un context similar.
4. Factori situaţionali

Zgomotul
Căldura
• Agresivitatea creşte pe măsură ce creşte temperatura

Aglomeraţia
• Studiile corelaţionale demonstrează o relaţie directă între
agresivitate şi densitate.
• S-a arătat că în condiţii de aglomeraţie, un factor crucial îl
constituie percepţia subiectivă - aglomeraţia poate fi cu
totul neplăcută (în tramvai, la o oră de vârf) sau deosebit de
plăcută (la discotecă).

• Când aglomeraţia blochează îndeplinirea planurilor

persoanei, tendinţele agresive se accentuează.
Bibliografie
Cosmovici, A. (2005). Psihologie Generală, Ed. Polirom, Iași.
Cosmovici, A., Iacob, L. (1999). Psihologie Școlară, Ed. Polirom, Iași.
Sălăvăstru, D. (2004). Psihologia Educației, Ed. Polirom, Iași.