JOCUL DIDACTIC.

SPECIFIC. CLASIFICĂRI.
EXEMPLIFICĂRI Student:
Boier Andreea
Făgăraș Codruța
Saviuc Mădălina
Homeag Beatrice
Marean Anca
 J o c u l d i d a c t i c - " u n m i j l o c d e f a c i l i t a re a t re c e r i i
copilului de la activitatea dominantă de joc la
c e a d e î n v ă ț a re " - B a c h e H . , M a t e i a ș A . , P o p e s c u
E . , Ș e r b a n F. - " P e d a g o g i e p r e ș c o l a r ă . M a n u a l
pentru școlile normale"
 Ursula Şchiopu, "jocul este un fenomen tranzitoriu,
un mijloc de exprimare şi exteriorizare a trăirilor în
forme concrete de conduită".

 J. Chateau: "jocul este un proces şi o cale de

modelare"; "jocul este cea mai bună introducere în
arta de a munci".
 Leontiev: " jocul este transpunerea în plan imaginar a
vieţii reale, pe baza transfigurării realităţii şi a preluării
aspiraţiilor, tendinţelor, dorinţelor copilului";

"jocul este o activitate de tip fundamental, cu rol hotărâtor

în evoluţia copilului, constând în reflectarea şi reproducerea
lumii reale într-o modalitate proprie copilului, rezultat al
interferenţei dintre factorii bio-psiho-sociali.”
 Iliov: "jocul este în acelaşi timp muncă, altă realitate,
fantezie."

Termenul "didactic" asociat jocului accentuează

componenta instructivă a activității și evidențiază că
acesta este organizat în vederea obținerii unor finalități
de natură informativă și formativă specifice procesului
de învățământ.
 Jocul didactic este o formă de activitate accesibilă
copilului, prin care se realizează o parte din sarcinile
instructiv-educative şi formative ale activităţilor
obligatorii din grădiniţă, dar şi a celor liber alese, într-o
atmosferă distractivă, antrenantă şi motivantă.
Caracteristici generale ale jocului:
- faptul că jocul este voluntar, autodeterminat, eliberat de
constrângeri şi de seriozitatea cotidiană
- activează fantezia copiilor
- facilitează prelucrarea datelor din experienţa cotidiană
- angajează procese de învăţare, importante pentru dezvoltarea
cognitivă, psihomotorie şi socială
- cu toate că are un anumit scop, este deschis
modificărilor, finalul său nefiind previzibil
- se desfăşoară "hic et nunc", prezentând o dinamică
permanentă între încordare şi relaxare
- ţine cont de reguli;
Structura jocului didactic cuprinde:
a. Scopul didactic al jocului dat de finalitatea instructiv-
formativă următită;
b. Sarcina didactică a jocului – problema de gândire sau de
acțiune propusă copilului;
c. Elementele de joc care trebuie să fie nu doar ca
momente de relaxare sau recompensă finală, ci și ca mijloc
de rezolvare a sarcinii de joc (exemplu: aplauzele, mingea
călătoare, bagheta magică, ghicitorile, surpriza);
d. Conținutul jocului care este alcătuit din ansamblul
cunoștințelor și capacităților obținute în diverse activități
instructiv-educative și acre sunt activate în funcție de
sarcina jocului ce presupune reactualizarea sau aplicarea
lor practică.
FUNCȚIILE JOCULUI DIDACTIC

a) Funcţia adaptativă
Se manifestă prin asimilarea realităţii fizice şi
sociale şi prin acomodarea eu-lui la realitate. În joc,
preşcolarul transpune impresii dobândite în mediul
extern, fizic şi social, reuşind astfel să interiorizeze
realitatea şi să se adapteze la un nivel primar cerinţelor
acestuia.
b) Funcţia formativă
Jocul este un mobil al dezvoltării cognitive, afectiv-
emoţionale, psihomotorii şi de modelare a personalităţii.
Cunoaşterea prin experienţă nemijlocită, pe care o asigură
jocul, presupune implicarea capacităţilor perceptive, a
abilităţilor de reacţie, a capacităţilor de raţionare şi a
posibilităţilor de comunicare, ce sunt exersate şi
îmbogăţite în plan cantitativ şi calitativ.
 În faţa problemelor adesea reale pe care le impune
jocul, copiii au ocazia de a-şi exersa capacitatea de
analiză a posibilităţilor de rezolvare şi de punere în
practică a soluţiilor optime, astfel încât jocul să poată
continua.
c) Funcţia informativă
Prin intermediul jocului, copilul achiziţionează informaţii,
concepte, noţiuni necesare înţelegerii şi integrării lumii reale.
Investigând realităţi fizice diverse, manipulează, alege,
ordonează, clasifică, măsoară, se familiarizează cu
proprietăţile diverselor lucruri şi dobândeşte cunoştinţe
despre greutate, duritate, înălţime, volum, textură, categorii,
serii şi familii de obiecte, legile lumii fizice, etc.
 În reflectarea realităţii sociale, exersează
statusuri, roluri, limbaje şi reguli specifice, a căror
învăţare sistematică, necontextualizată ar fi în
mare parte imposibilă la această vârstă.
d) Funcţia de socializare
Este concretizată în exersarea prin joc şi asimilarea în
plan comportamental a exigenţelor vieţii sociale.
Majoritatea tipurilor de joc şi, în special cele de
cooperare, de competiţie sau de rol, presupun relaţionare,
adaptare a acţiunilor proprii la cele ale unui partener de
joc, asumare de responsabilităţi şi respectarea
convenţiilor comportamentale impuse de situaţie. Aceste
capacităţi ale copiilor evoluează în mod natural, mergând
paralel şi în sens invers cu implicarea adultului în joc.
e) Funcţia de relevare a psihicului
Copilul transpune în joc trăiri, intenţii neîmplinite,
impresii, temeri, gânduri, atitudini, conflicte intrapsihice
şi inter-relaţionale. Ele sunt astfel accesibile educatoarei
şi părinţilor care observă jocul copilului. La vârsta
preşcolară, caracterul şi conţinutul jocului este dat de o
serie de factori, precum:
 CLASIFICĂRI ȘI EXEMPLIFICĂRI ALE JOCULUI
DIDACTIC

Jocurile didactice pot fi clasificate astfel:

a. Jocul psihomotor care vizează dezvoltarea mobilității generale

și fine
b. Jocul de stimulare intelectuală
c. Jocul de dezvoltare socio-emoțională
- nivelul dezvoltării intelectuale şi sociale
- experienţa de joc şi de viaţă a copilului
- modelul relaţiilor interpersonale şi sociale dintre adulţi care
se reflectă mai mult sau mai puţin în jocul copilului
- mediul, echipamentele şi contextul în care are loc jocul.
a. JOCURILE DE STIMULARE A
PSIHOMOTRICITĂȚII

La vârstă preșcolară se utilizează frecvent jocul cu

reguli, al căror principal scop este exersarea îndemânării
și formarea deprinderilor motrice. Pentru copii, jocurile
de mișcare constituie stimulentul principal al dezvoltării
psihice.
b. JOCURILE DE STIMULARE INTELECTUALĂ

Aceasta categorie de jocuri cuprinde sfera jocurilor

senzoriale, logico-matematice, de limbaj, jocurile-
exercițiu.
Jocurile senzoriale sunt ușor de folosit și oferă copiilor
oportunitatea de a înțelege în mod concret cuvinte și
concepte, contribuind la întărirea înțelegerii sensurilor
cuvintelor.
 Jocurile matematice desfășurate cu copiii
preșcolari fundamentează primele cunoștințe
matematice ale acestora și contribuie la stimularea
dezvoltării lor intelectuale.
c. JOCURILE DE DEZVOLTARE SOCIO
EMOȚIONALĂ

Sfera jocurilor socio emoționale cuprind jocurile de

cooperare și jocul liber. Fără a beneficia de o definiție
formală pedagogică, jocurile socio emoționale sunt acele
jocuri în care jucătorii comunică liber între ei înainte de
luarea deciziilor și pot face promisiuni înainte de
alegerea strategiilor (Neumann, Morgenstern, 1944).
 Jocurile cooperative încurajează munca în echipă, gândirea
creativă ți rezolvarea problemelor. Un exemplu ar fi „Cercurile
prietenoase”. Scopul acestui joc este sprijinirea reciprocă în
realizarea sarcinii.
Jocul liber. Conform Ghidului de bune practici pentru
educația timpurie a copiilor de 3-6/7 ani, jocul liber este „tipul
de joc pe care copilul îl utilizează pe tot timpul întregii zile
îmbrăcând diverse forme. Jocurile libere sunt jocuri alese,
propuse, inițiate de copil, fără intervenția adultului.
 În concluzie, jocul este principalul mijloc prin care se
dezvoltă motivația intrinsecă, capacitatea de a lua decizii, de
a rezolva probleme, de a urma propriile reguli, de a-și face
prieteni și a se înțelege cu aceștia, dar și de a experimenta
bucuria.