După durata de viaţă, tulpinile erbacee sunt:

- anuale, înfloresc si fructifică într-o perioadă

de vegetaţie, exemplu fasolea, floarea
soarelui;

- bienale trăiesc doi ani, în primul an de

vegetație formează organele vegetative
(rădăcina, tulpina, frunze), iar în anul al
doilea înfloresc si fructifică. Ex. sfecla – Beta
vulgaris, varza – Brassica oleracea;

- perene, care trăiesc mai mulți ani, înfloresc

si fructifică de mai multe ori în viață.
Ex. căpsunul – Fragaria x ananassa, lucerna –
Medicago sativa.
Subarbustii sunt scunzi, au partea bazală
lignificată, iar partea superioară ierboasă -
se usucă în timpul iernii (levănțica, salvia).
Lianele sunt tulpini lemnoase care se prind
de alte plante prin intermediul cârceilor,
rădăcinilor adventive (vița de vie, iedera).

Tulpini aeriene metamorfozate

Aceste tulpini si-au modificat forma si
funcția.
După funcția pe care o îndeplinesc, tulpinile
metamorfozate se împart în: tulpini
asimilatoare, tulpini de depozitare, tulpini de
înmulțire, tulpini de apărare.
apărare
Tulpini asimilatoare îndeplinesc funcția de
fotosinteză. Dintre acestea fac parte:
tulpini suculente, tulpini virgate, cladodii si
filocladii.

Tulpinile suculente sunt caracteristice

cactusilor. Ele sunt groase, cărnoase,
suculente, verzi, cu frunze reduse,
transformate în spini, cu suc celular bogat în
substanțe mucilaginoase, care acumulează
apă în parenchimurile acvifere din scoarță si
măduvă.
Tulpinile virgate au aspectul unor nuiele,
sunt verzi, bogate în cloroplaste, lipsite de
frunze sau frunzele sunt reduse la teci,
exemplu la pipirig – Juncus effusus, coada
calului – Equisetum arvense .

Cladodiile sunt tulpini lățite, verzi, cu rol

în fotosinteză, întâlnite la grozamă – Genista
sagittalis.

Filocladiile sunt ramuri lățite, cu aspect de frunze,

întâlnite la ghimpe – Ruscus aculeatus.
Tulpini de depozitare - sunt adaptate la
funcția de înmagazinare a substanțelor de
rezervă; la gulie, pe zona tuberizată sunt
prezente frunzele.
Tulpini cu rol de înmulțire vegetativă - sunt
acelea care prezintă muguri axilari, care
se desprind de plantă si formează noi plante
- exemplu la colțisor - Cardamine bulbifera.
Tulpini cu rol de apărare sunt ramuri
transformate în spini; exemplu la glădiță –
Gleditsia triacanthos, la porumbar - Prunus
spinosa.
Tulpini cu rol de agățare, prindere - sunt
acelea transformate în cârcei, - exemplu la
vița de vie – Vitis vinifera, dovleac –
Cucurbita pepo.
Tulpina de depozitare la
gulie
 Stolonii seamănă cu rizomii dar sunt plagiotropi, cu
internoduri lungi, subțiri, depozitând puțină
substanță de rezervă (Solanum tuberosum). La
cartof sunt lăstari alungiți din care, prin îngroșarea
părților terminale, iau naștere tuberculii.

Tuberculii (microblaste subterane), înveliți la

exterior de suber sunt scurți, groși, cărnoși saturați
cu materii de rezervă. Pe suprafața lor se găsesc
rudimente de frunze sub formă de ochiuri
prevăzute cu muguri. La cartof (Solanum
tuberosum), tuberculul ia naștere prin tuberizarea
mugurelui terminal al stolonului.
 Bulbotuberculii fac trecerea între tuberculi și bulbi,
fiind bogați în materii de rezervă dar înveliți în
frunze protectoare numite catafile, asemenea
bulbului (Crocus sp., Gladiolus sp. etc).

 Bulbii sunt microblaste cu materii de rezervă

depozitate în frunze cărnoase. Bulbul prezintă o
tulpină scurtă disciformă, pe care sunt dispuse
frunzele cărnoase protejate de câteva uscate
numite catafile. Frunzele protejează mugurii
dispuși central în bulb. Bulbii pot fi tunicați când
frunzele cărnoase numite tunici, se acoperă
complet și solzoși când frunzele sunt imbricate,
inegale, acoperindu-se parțial (Lilium candidum –
crin).
Bulbotuberculi
 2. natante, plutesc la suprafaţa apei - Lemna
minor – lintiță

a b c

a. Lemna minor: f - fruct; fl ♂- floare masculină; r - rădăcină; rm -

rizomitră;
t - tulpină modificată în formă de disc;
b. secţiune transversală prin tulpină (original); c. rădăcină şi
rizomitră văzute la microscop (original).
 3. amfibice, care au o parte
a corpului în apă şi o parte
deasupra apei.

Heterofilia la Sagittaria
sagittifolia:
fa – frunze aeriene;
 b. Hygrophytele (higrofite)
sunt plante terestre cu fs - frunze submerse
structură higromorfă,
adaptate la un mediu
permanent cu umiditate
excesivă (din sol sau din
apa atmosferică).
FRUNZA
 1. Cotiledoanele, frunze embrionare, sunt primele
frunze ale embrionului, care se diferenţiază și apar.
Numărul cotiledoanelor variază: monocotiledonatele
au un singur cotiledon, dicotiledonatele au două,
gimnospermele au între 2 – 15 cotiledoane iar la
plantele parazite lipsesc complet (Viscum sp.- vâsc,
Cuscuta sp. - cuscuta etc).

 2. Catafilele sunt frunze modificate, reduse, cu rol

de apărare, fiind reprezentate fie numai de teaca
frunzei, fie învelesc mugurii sau sunt dispuse la
nodurile tulpinilor subpământene.
 3. Nomofilele sunt frunze normale (propriu-zise),
asimilatoare, totdeauna verzi și prezintă forme
variate, dar totodată caracteristice diferitelor
specii, datorită cărui fapt sunt folosite în
descrierea şi determinarea plantelor.

 4. Hipsofilele sunt ultimele frunze care apar pe

tulpină, în perioada înfloririi, fiind dispuse la baza
florilor sau a inflorescențelor. Au forme și
denumiri variate: bractee, frunze reduse, în axila
cărora apar florile; spata care învelește
inflorescența unor monocotiledonate (Arum
maculatum – rodul pământului); involucrul și
involucelul reprezentând foliole involucrale ale
inflorescențelor de umbelifere; glumele ce
protejează spicul de la graminee.
 Lamina
 În funcţie de simetria limbului se deosebesc frunze
asimetrice (Ulmus sp.-ulm), la care cele două
jumătăţi ale limbului considerate în raport cu nervura
mediană sunt inegale şi frunze simetrice, care au
cele două jumătăţi ale laminei egale (Fagus sp.-fag).

Frunza cu bază asimetrică la Ulmus sp.- ulm

 Frunzele care prezintă o singură nervură
principală se numesc uninerve (Pinus sp. - pin).
Aceste nervuri se pot ramifica rezultând
nervaţiunea penată.
 În cazul în care nervurile unor frunze se ramifică
la vârful peţiolului şi pătrund în limb dispuse în
mod palmat, nervaţiunea se numeşte palmată.
 Când în limb sunt prezente numeroase nervuri
principale, drepte (la monocotiledonate) paralele,
nervaţiunea se numeşte paralelă. Dacă aceste
nervuri sunt curbate, nervaţiunea se numeşte
arcuată.
 La Ginkgo biloba (arborele pagodelor) şi unele
ferigi, frunzele prezintă mai multe nervuri
principale care se ramifică dichotomic.
 Anexe foliare

 Reprezintă formațiuni foliare ce se dezvoltă la baza limbului

sau la baza pețiolului. Acestea sunt: stipelele, ligula,
urechiușele, ohrea.
 a. Stipelele sunt frunze mici, verzi, dispuse în pereche și
care apar mai ales la plantele cu baza lipsită de teacă. Au
diferite forme: ovale, cordate, hastate, reniforme, liniare etc.
 b. Ligula este membranoasă, provine din concreșterea
stipelelor, fiind prezentă la plantele cu frunze alcătuite
numai din teacă și limb, localizată între acestea. Este
caracteristică gramineelor, facilitând identificarea acestora.
 c. Urechiușele reprezintă prelungiri ce pornesc de la baza
limbului, fiind prezente la graminee.
 d. Ohreea, caracteristică plantelor din familia
Polygonaceae, este formațiune membranoasă, provenită
prin concreșterea stipelelor, cu formă de cornet, care
învelește baza internodurilor tulpinale.
Tipuri de stipele: A – stipele de fag; B – stipele de mazăre (st); C –
stipele de trandafir sălbatic; D – stipele de sânziene; E – stipele
transformate în cârcei de Smilax sp.;
F – stipele foliacee la Lathyrus aphaca
Urechiuşe (u) şi ligule (l) la: 1 – Hordeum vulgare (orz); 2 –
Ttriticum vulgare (grâu); 3 – Secale cereale (secara); 4 –
Avena sativa (ovăz); 5 – Poa pratensis (firuţa de livezi); 6 –
Poa trivialis; 8 – Cynodon dactylon (pir gros)
Ohree (o) la hrişcă (Fagopyrum sagittatum)
 Anatomia frunzei. Tipuri structurale de
frunze.

 1. Epiderma limbului, una superioară și una

inferioară, este, de regulă, unistartificată, cu pereți care
pot fi cutinizați, cerificați, mineralizați; există plante (ficus,
leandru) care prezintă epiderma pluristratificată. În
epidermă se găsesc stomatele și perii foarte diferiți ca
formă și funcții.
 Perii sunt producții ale epidermei; unele frunze sunt
denumite după felul perilor, astfel:
 plante cu frunze glabre adică lipsite de peri la Glycirrhiza
glabra;
 frunze hirsute, cu peri lungi, rigizi la Arabis hirsuta;
 frunze hispide, cu peri lungi, rigizi și groși la Soja hispida;
 frunze pubescente, cu peri mulți, scurți, moi, pufoși la
Betula pebescens;
 frunze piloase, cu peri lungi, rari și moi la
Festuca pilosa;
 frunze lanate, cu peri lungi, moi și albi la
Verbascum lanatum;
 frunze glutinoase sau lipicioase, cu peri
glanduloși, la Alnus glutinosa;
 frunze spinoase, cu țepi mici, la Cirsium
spinosum;
 frunze stelate, cu peri stelați, la Draba stellata.
 Între cele două epiderme ale frunzei se găsește
mezofilul, care înglobează nervurile limbului și
canalele secretoare.

 În funcție de poziţia și structura ţesutului

asimilator, structura frunzelor poate fi: bifacială,
ecvifacială, unifacială şi omogenă.
 Anatomia limbului: A - mezofil bifacial; B - mezofil ecvifacial;
C - mezofil omogen; ep - epidermă; st - stomate; pal - parenchim
palisadic; lac - parenchim lacunos;
mez - mezofil
 Frunze metamorfozate
 Frunzele se pot adapta mai ușor și mai variat decât
celelalte organe vegetative, modificându-și atât forma
cât și funcțiile.

 Astfel, după funcțiile îndeplinite, metamorfozele foliare

pot fi: adaptate pentru apărare; adaptate pentru
agățare (cârcei); metamorfoze foliare în vederea
adaptării la condițiile de viață (solzi, catafile prezente
pe rizomi, bulbi și pe tulpinile aeriene ale unor plante
de sărătură - Salicornia herbacea).
Metamorfoze foliare: 1 – dracilă (Berberis vulgaris) lăstar
cu frunze metamorfozate în spini din axila cărora se
formează în acelaşi an ramuri scurte cu frunze;
2 – stipele transformate în spini la salcâm (Robinia
pseudacacia); 3 – frunze cu marginea spinoasă la ciulin
(Carduus nutans); 4 – frunză de mazăre: st – stipele; c –
cârcei
 Diferite specii de Nepenthes prezintă lamina transformată
în urnă (cofiţă), acoperită de un căpăcel, ce serveşte la
prinderea insectelor.