FACTORII DE SOLIFICARE

• Solurile s-au format ca urmare a acţiunii îndelungate a

unui complex de factori naturali numiţi factori de formare
a solului, factori pedogenetici, sau de solificare. Aceştia
acţionează permanent asupra materiei minerale şi
organice de la suprafaţa litosferei, transformând-o prin
procese de dezagregare, alterare, migrare şi acumulare.
• Formarea solurilor, apare ca un rezultat al interacţiunii
complexe ce se petrece între partea superioară a
litosferei cu biosfera, atmosfera şi hidrosfera.
• Un rol important în procesul de solificare îl au următorii
factori pedogenetici: organismele (vegetale şi
animale), roca, relieful, clima, apa freatică şi apa
stagnantă, timpul şi activitatea productivă a omului.
 1.ROLUL ORGANISMELOR ÎN PROCESUL DE
SOLIFICARE
• Unul din cei mai importanţi factori care exercită influenţă asupra
direcţiei procesului de pedogeneză sunt organismele vii.
• Procesul de solificare este mult diversificat de formaţiile
vegetale: ierboase, lemnoase şi muşchi.
• Vegetaţia ierboasă depune în masa solului o mare cantitate de
materie organică moartă, provenită mai ales din rădăcini. Resturile
organice ierboase depuse anual în sol, sunt distribuite până la
adâncimi de peste 1 m, dar cea mai mare cantitate se acumulează în
primii 40-50 cm. Pe seama acestora se formează humus mult şi de
bună calitate.
• Cantitatea de resturi organice din sol depinde însă de condiţiile
naturale şi de compoziţia formaţiilor erbacee.
• Vegetaţia ierboasă diferenţiază solurile nu numai prin cantitatea de
resturi pe care le depune anual ci şi prin modul de descompunere a
acestora şi prin cantitatea şi calitatea humusului rezultat.
Vegetaţia lemnoasă lasă la suprafaţa solului cantitatea cea mai mare de resturi organice
şi mult mai puţine în masa solului. Din această cauză humusul rezultat se acumulează
într-un orizont de 10-20 cm, sub care procentul acestuia scade brusc. Humusul rezultat
este calitativ inferior, fiind dominat de acizii fulvici.
La rândul ei şi vegetaţia lemnoasă contribuie la diversificarea procesului de solificare, în
funcţie de cantitatea şi calitatea resturilor organice. Astfel, pădurile de foioase, formate
din amestec de stejar, arţar, carpen, tei, frasin, etc., vor determina o bioacumulare mai
intensă şi calitativ mai bună faţă de pădurile de fag sau de conifere.
• Muşchii, prin extinderea acestora în păduri şi la suprafaţa solului,
alături de ericacee, favorizează procesele de acidifiere.
Vegetaţia, influenţând asupra direcţiei de solificare, apare în
mod cert ca indicator al schimbării condiţiilor solurilor. Adesea,
după schimbarea asociaţiilor vegetale, se poate stabili destul
de exact graniţele arealelor de soluri.
 VERTEBRATELE ŞI NEVERTEBRATELE DIN SOL
• a) microfauna – organisme mai mici de 0,2 mm (protozoare, nematozi,
echinococi);
• b) mezofauna – animale de mărime medie, cuprinse între 0,2-4 mm
(miriapode, unele insecte şi viermi specifici);
• c) macrofauna – animale de 4-80 mm (viermi de pământ, moluşte, insecte,
furnici şi termite);
• d) megafauna – mărimea animalelor este mai mare de 80 mm (insecte,
crabi, scorpioni, cârtiţe, şerpi, broaşte, rozătoare ş.a.). Biomasa
nevertebratelor din sol este de circa 1000 de ori mai mare decât a
vertebratelor.
 - prin activitatea râmelor în sol se acumulează compuşi biochimici
specifici, neproduşi de nici un alt agent din natură. Anual trec prin
intestinul lor, trec de la 50 la 600 t de pământ fin, raportat la 1 hectar.
- Microorganismele îndeplinesc o serie de funcţii importante şi diverse,
în transformarea substanţelor şi energiei în procesul de solificare,
printre care se enumeră: transformarea substanţelor organice,
formarea diferitelor săruri simple din combinaţii minerale şi organice din
sol; participă la descompunerea şi neoformarea mineralelor din sol şi la
migrarea şi acumularea produşilor de pedogeneză.
 2.ROLUL CLIMEI ÎN PROCESUL DE SOLIFICARE
• Clima prin complexul de fenomene meteorologice; precipitaţii,
temperatură, vânt, umiditatea aerului, luminozitate etc., este un
factor deosebit de activ şi important pentru formarea solului.
• Clima influenţează procesul de pedogeneză şi evoluţie a solurilor
atât în mod direct, cât şi indirect.
• În mod direct acţionează prin cantitatea de precipitaţii, prin
cantitatea de apă ce se evaporă, temperatură, vânt etc.
• Condiţiile climatice contribuie prin acţiuni directe şi la
descompunerea materiei organice moarte, determinând oxidarea
acesteia în zonele cu precipitaţii reduse şi cu temperaturile medii
anuale ridicate şi humificarea în zonele temperate.
• Influenţa indirectă a climatului se manifestă asupra învelişului
vegetal. Zonele climatice, sunt cele care determină existenţa
anumitor fitocenoze. Acestea la rândul lor influenţează fertilitatea
prin cantitatea şi calitatea resturilor organice pe care le depune
anual în sol.
Dependenţa dintre climă şi sol este redată prin anumiţi indici. La noi în
ţară cel mai utilizat este indicele de ariditate „de Martonne” care se
exprimă prin relaţia:
P
Iar = ---------------
T + 10

• P - reprezintă precipitaţiile medii anuale, în mm;

• T – temperatura medie anuală, în grade Celsius;
• 10 – se adaugă pentru a obţine valori corespunzătoare în cazul
temperaturilor care tind spre 0 oC sau au valori negative.
- indicii de ariditate mai mici de 24 corespund solurilor din zona de
stepă; 25-30 corespund solurilor din zona de silvostepă; 30-35
corespund solurilor din zona colinară şi a dealurilor; 35 – 45
corespund zonei forestiere umede, favorabilă proceselor de
debazificare, levigare, podzolire, etc.
 3.ROLUL RELIEFULUI ÎN FORMAREA SOLURILOR
• relieful este unul din principalii factori care condiţionează procesul
de solificare, de repartiţie şi diferenţiere a solurilor deoarece, în
funcţie de el, se etajează clima, se degradează şi se alterează roca,
se distribuie sau se zonează vegetaţia.
• Relieful influenţează direct sau indirect geneza solurilor.
– Rolul direct se manifestă prin diferite procese geologice: eroziune, alunecări,
colmatări, sortare de sedimente etc., participând la formarea materialului parental
al solului sub aspectul granulometriei, grosimii, stabilităţii.
– Rolul indirect constă în umezirea şi încălzirea inegală a diferitelor părţi ale
formelor de relief şi implicit a suprafeţei învelişului de sol şi modificarea climei
paralel cu altitudinea. Redistribuirea căldurii şi a umidităţii, odată cu variaţia
altitudinală a climei, schimbă condiţiile de pedogeneză şi determină formarea de
succesiuni de soluri legate de formele de relief .
Direct sau indirect, relieful intervine în formarea şi evoluţia solului prin modificarea
raportului între cantitatea de apă ce se infiltrează în sol şi ceea ce se scurge la
suprafaţa acesteia, prin repartiţia precipitaţiilor şi căldurii atmosferice funcţie de
altitudine, ştiut fiind că nivelul precipitaţiilor într-o zonă geografică creşte odată
cu altitudinea reliefului, în timp ce temperatura atmosferei variază în sens invers.
Influenţa reliefului poate fi determinată de macrorelief, mezorelief, microrelief
şi nanorelief.
 4.ROLUL ROCII ÎN FORMAREA SOLURILOR
• Roca generatoare de sol, numită şi material parental, poate fi o
singură rocă, o succesiune de roci, un depozit de fragmente
provenite din diferite roci, care se denumesc cu un termen
petrografic cât mai concret.
• Între însuşirile rocii şi cele ale solului există o strânsă corelaţie prin
compoziţia texturală, mineralogică şi prin însuşirile fizico-chimice.
– Textura se remarcă prin gradul de pulverizare mai accentuat decât al
rocii. Astfel, pe roci pietroase, nisipoase, lutoase sau argiloase se
formează soluri cu textură pietroasă, nisipoasă, lutoasă sau argiloasă dar
cu un grad mai avansat de mărunţire.
– Constituţia mineralogică a rocii se răsfrânge şi asupra solului. Astfel, pe
roci bogate în silicaţi se formează soluri cu o compoziţie complexă,
solurile având o fertilitate ridicată. Pe roci bogate în cuarţ vor rezulta
soluri ce conţin multă silice, sărace în substanţe nutritive.
Contribuţia rocii şi a materialului parental la formarea şi alcătuirea solului este
dată de aportul de elemente chimice ca urmare a alterării mineralelor primare.
 5.ROLUL FACTORULUI HIDROLOGIC ÎN PROCESUL DE SOLIFICARE
• solurile se formează şi evoluează sub influenţa volumului de precipitaţii
atmosferice, caracteristice fiecărei zone naturale. În unele cazuri însă,
formarea solurilor stă sub influenţa unui exces de apă pluvial (de
suprafaţă) sau freatic (de adâncime).
• Prin pătrunderea în roca afânată, apa provoacă dezagregări şi
dispersări, înlesneşte anumite reacţii chimice şi participă activ la
procesele de alterare şi dezagregare a substanţelor minerale şi
organice.
• Circulaţia apei în sol reprezintă factorul care contribuie decisiv la
deplasarea sărurilor solubile, a bazelor, a coloizilor minerali şi
organici precum şi schimbului de substanţe între plantă şi sol. Fără
circulaţia apei, procesul de solificare nu ar evolua, nu ar avea loc
procesele de eluviere-iluviere şi nici circuitul biologic al substanţelor.
• În toate cazurile de exces de umiditate, în sol se creează condiţii
anaerobe, ce declanşează procesul de reducere al oxizilor de fier şi
mangan, care astfel devin solubili şi imprimă solului culori cenuşii-
vineţii. Procesele poartă denumirea de gleizare, dacă sunt
determinate de apele freatice şi de stagnogleizare când sunt
determinate de apele pluviale.
 6. TIMPUL CA FACTOR DE SOLIFICARE
• Noţiunea de timp se referă la durata proceselor de solificare, iar
consecinţa influenţei timpului este evoluţia diferită a tipurilor de soluri.
Analizat sub acest aspect, procesul de solificare apare ca un proces
lent, de lungă durată, ce se realizează pe parcursul a sute şi mii de ani,
fapt pentru care trebuie să fie considerat ca un proces istoric.
• Durata procesului de solificare este cunoscută sub denumirea de
„vârsta solurilor”; din acest punct de vedere la soluri deosebim vârsta
absolută şi vârsta relativă.
•
• Vârsta absolută este socotită din momentul eliberării teritoriului
considerat de sub influenţa gheţarilor sau a apelor şi este
determinată de durata procesului de pedogeneză .
• Vârsta relativă intervine atunci când apar stadii diferite de evoluţie a
unor soluri, faţă de restul solurilor din jur. Aceste situaţii pot să fie
determinate de alcătuirea chimică a rocilor generatoare de sol sau
de condiţiile de relief, care determină o încetinire a proceselor de
solificare.
• După vârsta lor, solurile pot să fie grupate în soluri actuale,
paleosoluri sau moştenite şi fosile.
7. ACTIVITATEA OMULUI CA FACTOR DE SOLIFICARE

• înlocuirea unei vegetaţii cu alta

- cultivarea intensă a terenurilor şi influenţa
lucrărilor agrotehnice
- utilizarea in exces a produselor chimice
- irigarea